În drum spre Târgu Neamț (unde am un eveniment fericit în familie pe seară) am câteva ore între trenuri în Pașcani. Ca o observație simpatică, trenul CFR dintre Pașcani și Târg este format dintr-un singur vagon și parcurge un traseu foarte fain printre dealuri...
Fiindcă nu am mai fost în Pașcani, nu pot sta aici două ore și ceva doar în gară. Așa ca mâine când am mai puțin timp la întoarcere! În ora de stat de mâine se întâmplă ceva foarte plăcut: un băiat care merge pe la mănăstiri dă iconițe de binecuvântare călătorilor fără a cere nimic în schimb :)!
Până una-alta mă documentasem pe net și aflu de cele câteva ”obiective” din Pașcani. Ies din gară și la drum! Cum orașul este situat pe mai multe terase, între ele este o scară în trepte foarte faină. La baza ei pe stânga se ridică maiestuos biserica ”Adormirea maicii domnului”. Pe partea cealaltă este secția de Poliție pe strada 1 decembrie 1918. Spun pentru că este una din străzile principale ale micului oraș, alături de străzile Nicolae Iorga, Gării, Republicii, Ceferiștilor, Dragoș Vodă sau Aleea Parcului.
La intersecția Dragoș Vodă cu Ceferiștilor este o troiță faină înconjurată de flori...
La intersecția străzilor Casa de Apă și Traian Vuia găsesc o poartă de lemn cu faine crestături în lemn...
Pe strada Culturii (după ce cer voie și iau un ciorchine bogat din bolta aflată la intrarea într-un garaj) ies la casa de cultură ”Mihail Sadoveanu” (născut chiar aici, în oraș), pe strada Ștefan cel Mare ajung la ”Mămuca” de îmi iau niște covrigi tare gustoși și intru în parcul municipal pentru a ajunge la casa Iordache Cantacuzino. Citisem despre ea și despre biserica ”Sfinții Mihail și Gavriil” drept obiective turistice de secol XVII. De pe un forum vă redau câteva informații (preluate dintr-o monografie a orașului):
”Palatul Cantacuzino - Roznovanu - Brătianu dupa numele celor care l-au administrat. Construit între 1640 - 1650 de Marele Vistiernic Iordache Cantacuzino, cumnatul domnitorului Vasile Lupu. După câțiva ani în 1664 construiește biserica Sfinții Voievozi la care se ajungea printr-un frumos pasaj acoperit.
Pe la 1812 palatul ajunge în posesia lui Iordache Rosetti Roznovanu iar în secolul următor va trece în posesia familiei Ghe. I Bratianu de la care a fost expropiată.
În anii comunismului aici a funcționat Casa Pionerului care după 1990 s-a transformat în Clubul Copiilor.
Clădirea și terenul sunt revendicate de surorile Maria și Ileana Brătianu care locuiesc în Franța.
Palatul face parte din patrimoniul national și aparține Ministerului Educației, care nu are fonduri pentru răscumparare.
< La început palatul a fost construit și folosit ca loc de adăpost și adunare pentru vânătoare. Clădirea construită pe două nivele, la parter erau încăperi mici cu plafonul boltit și o încăpere mare, unde se dădeau recepții; plafonul acestei încăperi a fost realizat din lemn de nuc lustruit; ușile de la intrarea principală și de la parter au tocul din piatră de granit; scările interioare au fost din lemn de stejar. La etaj există o încăpere mare cu plafonul tot de nuc lustruit; planșeul holului de aici era susținut de stâlpi de stejar lustruit. Din construcția inițială nu a mai rămas decât foișorul, restul clădirii a fost refăcut pe vechea fundație. Cele 11 coloane ale foișorului cu fusuri răsucite sunt acoperite cu frize torsate pe care apar păsări, veverițe, câini, căprioare, fructe și flori; soclurile lor și balustrada din piatră sunt decorate cu volute, flori, păsări și pomul vieții; friza superioară, interioară și exterioară prezintă motive cu caracter faunistic și heraldic (ogari, căprioare, cerbi, mistreți, urși) alături de personaje înfățișând vânători și acvila bicefală - stema Cantacuzinilor. Foișorul constituie cel mai bogat ansamblu de sculptură monumentală al unei clădiri civile din Moldova.
La intrarea în curtea feudală a fost construit un portal, care avea în ambele părți locuințe pentru robi, curtea fiind împrejmuită cu un zid de piatră.>
Aceste informații le-am obținut din ''Studii monografice - PAȘCANI și împrejurimile” de Paul Nechifor.
În clădirea din apropierea portalului a fost amenajat un restaurant.”
Despre o parte din detaliile astea îmi poveștește și un nene pe care îl întâlnesc în parc. Inițial îl întrebasem de casa Cantacuzino, mă duce spre anexe, îmi povestește de atelierele în care lucrau ei și de perioada faină în care aici a fost Casa Copiilor și toate cercurile care activau aici (dansuri, modelism, poezie, pictură), de sălile de la demisol și de la etaj, de sistemul de încălzire care pe el l-a încântat... Acum este dezamăgit și el de starea de degradare în care a ajuns frumosul conac...
Cobor prin parc spre lacul Peștișorul speriind (fără să vreau, bineînțeles) un grup de fete care chicoteau și târziu m-au observat coborând pe o alee pietruită, fac câteva poze pe malul lacului și pe lângă biserica romano-catolică revin pe 1 decembrie 1918 și pe străduțe ajung cumva pe strada Ceferiștilor în dreptul bisericii ”Sfânta Vineri”. La gară și la tren, cam asta a fost plimbarea prin Pașcani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu