Un pic peste două luni de când m-am oprit pe Via, în Alba Carolina/Alba Iulia... Dacă vă uitați un pic pe blog veți vedea că am avut alte ”ture obligatorii”, de suflet. Dar e vremea să revenim fiindcă T-urile cheamă la drum! Vedeți mai jos că încep cu ”ziua 20” în loc de ”ziua 1”. Vă invit să (re)citiți pe blog descrierea celor 19 zile petrecute până acum pe Via. Acum sunt undeva pe la jumătatea teoretică a traseului, poate ceva mai puțin. Și după numărul de zile ce vor urma sunt tot înainte de jumătatea traseului! Dar să nu anticipez fiindcă parcurgrea Viei Transilvanica, pentru mine, nu stă în performanța sportivă (număr de zile cât mai mic), ci în experiențele trăite pe drum cu locurile și mai ales cu oamenii. Comori pe care, o dată ce le-ai adunat în suflet, nu mai dispar niciodată! Să revenim la traseu fiindcă poezia este frumoasă, dar pașii, bornele și peisajele noi sunt și mai frumoase. Și mai tangibile!
Ziua 20 - 20 iunie 2023
Ajung cu trenul din București în Alba Iulia cam în jurul orei 16.00. Aș putea să rămân o noapte în Alba și apoi să plec mai departe. Dar nu mai am răbdare și, fiind odihnit, nici picioarele nu mă lasă să stau. Nu are rost să străbat orașul cu rucsacul în spate și iau un taxi care mă lasă la bariera de la capătul străzii Mărășești, înainte de șoseaua de centură. Când i-am spus șoferului punctul unde vreau să mă lase i s-a părut cam ciudat. Dar cum vrea clientul, așa facem! Pe drum îi povestesc despre Via și abia atunci cred (!) că înțelege. Și chiar și așa tot pare târzie ora de a merge mai departe! Nu pentru mine! Așadar la 16.25 sunt la borna cu optici lărgite și ochiul inimii deschis și pornesc mai departe de unde mă oprisem acum două luni pe Cale.
Trec de giratoriul de la centură și continui ușor la stânga lăsând niște fabrici pe stânga. Am aceleași sentimente ca de fiecare dată când ies din oraș: chiar dacă este zonă industrială, simt eliberarea din strâmtoarea asfaltului și a betonului! Înainte de fabrici trecusem peste un râu cu apă tulbure-maronie și credeam că este Mureșul. Chiar mă miram că nu găsisem o placă pe care să scrie numele râului. De fapt mă înșelasem: eu credeam că este un braț al Mureșului și de fapt este Ampoiul care izvorăște din munții Metaliferi, cam de la 1220 metri altitudine. Cursul mijlociu și inferior formează limita dintre munții Metaliferi și Trascău. Mai cunoscut este afluentul său Ampoița cu ale sale faimoase calcare, teren de joacă pentru alpiniști :)! Trec pe sub autostradă și la primul giratoriu un indicator mă duce la dreapta pe o stradă laterală (DC 307). Cât de repede ajung la podul mare peste Mureș. Fiindcă și Mureșul este mult mai mare decât Ampoiul de mai devreme! Fix după Mureș, în dreapta este o bornă. Întâi caut o potecă și îmi dau seama că trebuie să cobor pe scările de beton de pe piciorul podului. Cobor și de aici am ieșit din asfalt. Eliberare și ușurare pentru tălpi. Și motiv de a schimba sandalele cu bocancii :D!
De aici dă-i prin luncă! Așa e de fain că parcă nu ai fi la doi pași de oraș: greieri, cântece de păsări, fâșâit de vânt prin frunze și iarbă, flor ide toate culorile... Prima bornă, cu bust de cal, se încadrează perfect pe drum! Printre crini portocalii fac stânga spre drumul spre Ciugud. Nu pentru mult timp că înainte de o baracă metalică marcajele mă duc la dreapta și intru iar pe drumul umbrit de luncă. Următoarea bornă are multe zâmbete/smiley care provoacă la rândul lor zâmbete și tonus foarte fain! Când ies din pădure fac dreapta pe un drum de piatră și apoi la stânga pe asfaltul din Limba. Doar vreo sută de metri și apoi dreapta pe strada Sarmizegetusa urc printre case cu foarte multe flori la curți (trecusem de borna cu Gânditor). E așa plăcut satul. Chiar opresc la o casă de cer niște apă. Iau puțină fiindcă mi se spune că puțin după intrarea din sat este o fântână cu apă foarte bună. Și primesc și niște vișine! Un pumn de fructe pe care le mănânc cu poftă în primele sute de metri. Doamne ajută și mai departe! Într-adevăr asfaltul urcă și mă opresc să iau apă de la fântâna/izvorul amenajat. Oamenii care luau și ei apă cu bidoanele îmi povestesc de bine și laudă pentru primarul comunei (Ciugud) care a amenajat și fântâna și a asfaltat foarte drumuri de câmp, cum e acesta. Pentru ei e un ajutor imens. Pentru mine, pentru tălpi, deocamdată e bine dar tare aș vrea pământ. Mai am de așteptat... Mai depășisem încă două borne și sunt tot în urcare! În ultima poză de mai jos puteți vedea drumul asfaltat. Sunt deja deasupra fântânii...
Drumul cotește la dreapta după dealul Chiciura. Pe stânga văd o turmă de oi și trei câini nărăvași vin spre mine. Știu că se potolesc imediat ce schimb câteva vorbe cu ciobanul. Povestesc ceva cu el de Via și i se pare imens ce vreau eu să fac: că vin de la Dunăre, de la Severin și vreau să ajung la Putna. Dragul de el, de ar ști câți merg pe drumul ăsta și câți vor mai merge. Este și normal și de înțeles că munca să țină oamenii pe un teritoriu relativ restrâns! Trec de borna cu insecte (care, desigur, ar fi fost potrivită la fix în lunca Mureșului). las un șarpe de apă să treacă asfaltul prin fața mea și continui drumul care cotește ușor la stânga și urcă spre monumentul cu bornele călătoare. Mai lăsasem o bornă pe drum, cea care imită piatra falsă din arhitectura modernă. La bornele călătoare las rucsacul jos lângă o familie cu copil în cărucior. Povestesc un pic cu ei și sper că le trezesc în minte ideea de a merge mai mult pe Via. Măcar atât cât le permit zilele libere. Pe borne sunt multe citate, cel mai fain (și ghid cumva!) este cel al lui Tibi Ușeriu: ”Ușor poate oricine!” Câteva poze la apus și mai departe pe asfalt. Îl sun pe Dinu și schimb câteva cuvinte cu el. Parcă țin minte că puseseră cortul lângă bornele călătoare... Trec de semnul cu cruce/troiță, apoi de o intersecție de drumuri asfaltate și tot înainte în ușoară urcare.
Câmpurile de grâu și de porumb mă însoțesc pe marginile drumului cu margarete și maci cu culori foarte vii. La intersecție este o foarte faină troiță/monument pe partea dreaptă. Până în Straja mai am 5 kilometri. Caut pe net și aflu că îi spune Straja fiindcă satul este situat în punctul cel mai înalt și aici stăteau oameni de strajă să anunțe dacă vin prădători... Trec de borna cu picturi abstracte (desenul/pictura amintește de prima și de ultima bornă de pe Via!), de două borne cu șanț în unghi drept, de borna cu coloane și de o troiță de lemn pe stânga, apoi de borna cu coloane lipite (21.52) și mai fac o ultimă poză la culorile roșii ale apusului peste Trascău. Deja începe să se întunece... Trebuie să găsesc un loc unde să pun cortul.
E întuneric și sub o lumină de stâlp din sat mă cheamă un nene. Întâi mă întreabă ce e cu mine și îi spun de Via, de cort, de noapte. ”Stai un pic!” Aduce două scăunele de pescuit, o sticlă de țuică, niște brânză, două cepe și niște pită. De fapt el se așezase lângă mine și i-a ordonat femeii să aducă toate. Cât mai stă el la poartă să priponească vacile! Pe unele le-a legat, pe altele nu (adică pe cele care nu pleacă de lângă curte). Și ne luăm la povești, fiecare curios de ce are de spus celălalt. Asta e omenia noastră, a românilor! Parcă și uitam să stăm la povești dacă nu mă lua somnul. Îl întreb pe nenea unde aș putea pune cortul, undeva la larginea satului. ”Da' cum să pui la marginea satului că vine ursu'! A luat niște viței!” ”Păi și atunci unde pot dormi? Un adăpost ceva...” Se gândește omul că nu are loc în casă și îi spun că pot dormi oriunde, acoperiș să fie! ”Gata, știu!” El are grijă de cimitirul de peste drum și de vreun an a refăcut o căsuță-gheretă la intrarea în cimitir. Hai acolo! Doar trecem strada, intrăm în cimitir și îmi arată locul. ”Nu e prea grozav” îmi zice. Este perfect! Am loc destul să întind izoprenul și sacul de dormit! Îmi trec gânduri prin minte: de mers în cimitir noaptea am fost și este extrem de liniște. Vecinii nu fac gălăgie! Așa că pot dormi și aici! Fac puțin curățenie și ordine în cămăruța în care stau și mă bag la somn cu bucuria de a fi din nou pe Via!
Ziua 21 - 21 iunie 2023
Bună dimineața, soare! Pe la 6.00 și ceva mă trezesc după un somn tare bun și sănătos. Nu am grabă că pe Cale se merge în ritm personal și cât se poate de relaxat. Am făcut greșeala acum 9 ani (deja când scriu se fac aproape 10!) să mă grăbesc pe Camino și să încerc să merg cât mai mult posibil în fiecare zi. Rezultatul a fost un dezastru total și clacare după zece zile de mers. Și, chiar cu riscul de a mă repeta, pentru mine Via înseamnă experiență, nu bifare și timpi cât mai scurți. Via este despre țara noastră, despre oameni și mai puțin performanță. Bine, este stilul meu că văd pe grupul de facebook parcurgeri în stil sportiv, în timpi cât mai mici (asta și când am mers, și acum post scriptum când scriu aici). Fiecare e cu alegerea, ritmul și opțiunile personale. Nu este nimic de judecat. Dimpotrivă sunt de apreciat cei care merg repede, aleargă sau ”biciclesc” în cât mai puține zile. Doar mă întreb personal cât văd și simt acei oameni din trăirile drumului? Că pe cele din mușchi le simt cu siguranță!
În grabă salut vecinul care mă omenise aseară și pornesc la drum prin sat. Satul nu e prea are și trec repede printre case și printre văcuțele de aseară care mă privesc alene și curioase ce face omul ăla cu cocoașă albastră la ora asta pe drum...
Trec pe lângă o altă bornă cu desen abstract, drumul principal (”Strada Principală”, prezentă pe hartă în foarte multe localități) face un pic dreapta printre garduri și vegetație bogată și la prima interscție fac stânga după marcaje și track-ul din telefon. Ies repede din drum la dreapta pe o urmă de căruță, trec de a doua bornă și intru într-o scurtă pădurice. Drumul e foarte evident și umbros. Binecuvântare!!! Pentru pușin timp că ies în soare într-o iarbă până la mijloc. Instantaneu mă ud complet la picioare. Sunt deocamdată în sandale și se simte așa de răcoritor! Se pierde drumul și doar un stâlp care abia iese din iarbă îmi confirmă direcția bună. Și ies imediat la un asfalt care mă scapă de iarba mare. Nu pentru mult timp că fac iar dreapta pe o potecă largă ce mă duce pe sub un mal de pădure. Aici găsesc o masă amenajată cu umbrar și mă odihnesc puțin. Așa familiară îmi este imaginea asta! Borna cu chitară mă duce cu gândul la multe și multe cântece de chitară...
Urmează două borne pe strada Viilor prin satul Berghin , două serpentine alternativ la dreapta și stânga (da, cum sunt acelea de semn rutier ”succesiune de două sau mai multe curbe din care prima la dreapta”) și la a treia bornă (iarăși cu desen abstract, probabil gândite și făcute de același sculptor) un indicator mă scoate din asfalt pe un drum de pământ ce urcă la dreapta. Să mergem dară! Am tonus bun chiar dacă e un soare foarte puternic. Învățasem de data trecută (sau de acum două ture pe Via) să merg cu mânecile albe pe mâini. Se simte căldura prin ele, dar măcar scade riscul bășicilor! Mă intersectez cu o căruță pentru al cărei conducător par un mare ciudat. Era să zic ”mic”, dar la un metru nouăzeci și cu rucsac mare în spate îmi imaginez că nu sunt chiar mic! Trec de o cruce de piatră și apoi de borna din vârful dealului. Următoarea bornă pare tare simpatică cu un chip de om care fluieră. Asta face și nenea cu oile văzut ceva mai în față! Trec de încă două borne pe drumul de culme și track-ul mă duce la stânga pe alt drum de tractor (înainte de a coborî în față spre satul Ohaba). La borna cu iepure (unde cică s-ar merge mai repede :D!) și la următoarea bornă sunt niște faine troițe tradiționale acoperite cu o protecție metalică. Următoarea bornă mă scoate la Principală. E un mic monument colorat în roșu, galben și albastru dedicat eroilor din localitate din războaiele mondiale.
Am de căutat ștampila. Nu mai țin minte dacă e vorba de casa parohială cum scrie în ghid (pe Google Maps scrie ”Casa Maria”). Cert e că mă ajută enorm track-ul lui Marlene fiindcă ștampila e la o casă în afara drumului principal, aproape la ieșire din sat. Urmez track-ul și ajung la ferma mare unde mă întâmpină niște hambare și vreo 3-4 câini mari și lătrători. Vine proprietarul și merg cu el la umbră la pridvor. Las rucsacul jos și cred că beau vreo doi litri de apă. Îmi pun ștampila și se scuză că nu au prea multe de mâncare. Vorbesc de proprietar și de mama lui! El tocmai venise de la animale și îmi povestește un pic cu tristețe și melancolie că nu mai sunt atâtea animale pe cât știa el când era mic. Povestim de zonele pe unde merg/mergeau cu animalele și de satul Deleni Obârșie, părăsit, prin care voi merge ceva mai încolo, spre Blaj. Parcă nu îmi vine să plec mai departe prin soare, dar nu am ce face. Drumul e așa cum e, noi trebuie să ne adaptăm la condițiile lui. Așa cum e și cu drumul prin viață, zi de zi! Mulțumesc și mă însoțește omul până aproape la drumul principal. Sănătate multă, oameni faini!
În ghid găsim că ”Toponimia veche a localității are la bază etnonimul pecenegilor (o populație turcică, seminomadă). Denumirea germană Heidendorf (satul păgânilor) evocă de asemenea prezența unor populații necreștine în această zonă în Evul Mediu.” Asta îmi confirmase și discuția de mai devreme: populații de oameni fără casă și mereu pe drumuri în valea asta care le-a rămas ”acasă”.
Fac un pic stânga pe asfalt și imediat dreapta în urcare pe prima uliță. Urmează un drum însorit în urcare pe la borna cu constelații.
Drumul urcă pe deal și apoi face dreapta tot în urcare ușoară. Trec de borna cu calcar alb și apoi mă îndrept prin soare și apoi prin ceva arbuști spre două borne unde se schimbă direcția de mers. Abia aștept să ajung în Deleni Obârșie. Te simți un pic straniu în satul depopulat (terenurile trecute în proprietatea CAP-ului și locuitorii au coborât în Tiur - informații din ghid). Asta nu mă împiedică să mă opresc la marginea asfaltului, la o fântână cu apă sălcie. În alte condiții poate aș ezita să beau (bine, se spune că de unde bea calul apă, poți bea fără grijă) și acum arunc rucsacul lângă fântâna de piatră și beau două pahare de apă cu MgB6. Simt o mare nevoie de minerale pe căldura asta. Uimitor cum două pastile efervescente te pot reface așa de repede. Poate unii ar zice că e prea mult, dar s-a pierdut și se pierde mult prin transpirație! Mai urc un pic și pe stânga se vede biserica demnă ”cu o frumoasă pictură murală deasupra intrării, și se mai poate simți energia credincioșilor care au plecat și lăsat în urmă această casă a Domnului.” (din ghidul VT).
Prin sat trec de două borne, ies din sat pe un asfalt luuung și peste vreun kilometru las la stânga drumul spre Filtești și continui tot în față pe drum de pământ. La următoarea bornă intru în pădurea pe care o așteptam pentru umbră. În ea drumul merge printr-un culoar verde atât de binefăcător... vreun sfert de oră. Încă două borne și mă las pe un drumeag prin iarbă spre o vale și borna cu pești. Traversez valea și încă două borne rămân în urmă (a doua are cumva un aspect de sărut brâncușian din Montparnasse), drumul are ceva urme de aluviuni și încă două borne mă duc la un loc foarte interesant și fain. E o oază de liniște și motiv de reflecții personale: Sanctuarul Arhiepiscopal Major ”Sfânta Fecioară a Săracilor”!
Las rucsacul pe o bancă, la umbră, și, fără el în spate parcă sunt un fluture care poate merge peste tot. Iau la mine doar sticlele pentru a le umple cu apă. Asta voi face fix din bazinul de apă dintre ”biserică” și statuia Maicii Domnului din Foișor.
Găsesc pe net un ”scurt istoric” din care redau doar câteva alineate. Dacă vă interesează, vă invit să citiți voi mai multe la linkul de mai jos.
”În 1933, la Banneux, în Belgia, o copilă de 12 ani, Mariette Beco, a avut privilegiul de a o vedea pe Sfânta Fecioară Maria, care s-a recomandat ca Fecioara Săracilor și care i-a indicat prezența unui izvor tămăduitor, unde a cerut să se construiască o capelă.
În România, părintele călugăr asumpționist Peter Adhémar Mercks (născut în 1889, a studiat în Bulgaria și Italia. Moare în Belgia în 1953), belgian de origine, stabilit în 1923 la Blaj împreună cu alți călugări asumpționiști.
Ordinul Părinţilor Augustiniani Asumpţionişti, A.A. (L’ordre des Assomptionnistes, Augustines de l’Assomption, Augustiniani dell’Assomptione), este înfiinţat în 1850, în oraşul Nîmes, Franţa, de către vicarul general al episcopiei de aici, pr. Emmanuel D’Alzon (1810-1880). Numele lor vine de la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (”Assumptio” în latină), patroana Congregaţiei, şi Augustinieni, pentru că urmează Regula şi învăţătura Sfântului Augustin. Misiunea ordinului este instrucţia-învăţământul, pastoraţia şi presa bună.
În România, Congregaţia a venit în anul 1923, la Blaj mai întâi, apoi la Beiuş (1924), unde au venit şi călugăriţele Oblate Asumpţioniste (1925), la Lugoj (1926) şi la Bucureşti (1934). [...]
Călăuzitori spirituali ai tinerilor într-o perioadă în care orașul aduna aproape 5.000 de elevi în cele şapte școli și licee, călugării au obținut de la Mitropolia din Blaj un teren într-o poieniță din pădurea Cărbunari, la 3 km de Blaj, şi în 1937 construieşte acolo o capelă în cinstea Preacuratei, după modelul celei ce s-a clădit la Banneux în toamna anului apariţiei Preacuratei din 1933, aceasta fiind prima capelă din lume construită după modelul celei de la Banneux.
În data de duminică, 5 iunie 1938, capela a fost sfinţită de Mitropolitul Alexandru Nicolescu. Se organizează pelerinaje fastuoase, într-o atmosferă de reculegere, rugăciune şi cântări într-un cadru natural plin de frumuseţe, în ultima duminică a lunii mai, în 15 august şi, mai restrânse, în 8 septembrie. [...]
În vara anului 2012, călugărul Jean Baptiste Robin a contactat firma Profil Bois pentru realizarea foișorului din lemn la Schitul Cărbunari, în care să se așeze ulterior statuia Maicii Domnului. Tot el s-a îngrijit de realizarea unui bazin de recuperare a apei de ploaie, cu o suprafață de 16 metri pătrați, amplasat în fata pavilionului din lemn. Foișorul este construit deasupra acestui bazin și adăposteste o copie a statuii Fecioarei Maria de la Banneux, întregul ansamblu urmând a fi completat cu o fântană din piatra, la care pelerinii își pot astâmpăra setea. [...]
Pelerinajul la Cărbunari din ultima duminică a lunii mai și cel din 15 august adună laolaltă credincioși catolici din întreaga țară, într-unul dintre locurile cu o istorie ce leagă România de Belgia, Blajul de Banneux, Biserica orientală de cea occidentală, în aceeași iubire față de Sfânta Născătoare de Dumnezeu, maica celor sărmani și, totodată, maica milostivirii.
La fiecare pelerinaj se pleacă dimineaţa în procesiune de la Catedrala Mitropolitană ”Sfânta Treime” din Blaj spre Capela Sfintei Fecioare de la Cărbunari, pe drumul Crucii ce urcă la Sanctuar.”
Cu forțe proaspete cobor pe ”Drumul Crucii”, trec de borna cu măr descoperit și de următoarea extrem de abstractă, las pe dreapta niște ponei și la a treia bornă intru în Blaj pe strada Eftimie Murgu. E vorba de juristul și profesorul de filosofie român pașoptist născut în 1905 în comuna omonimă, fostă Rudăria, vestită în Banat pentru complexul mulinologic. Viața lui Eftimie Murgu este foarte interesantă și vă invit să citiți aici câte ceva despre el. Cu iertare dacă și în Wikipedia pot apărea greșeli!
Trec podul peste Târnava Mare și fac dreapta pe strada Iuliu Maniu. Drumul îl voi regăsi mai în față, dar merită acest ocol pe la Câmpia Libertății. E un moment de pauză întru amintirea adunărilor care au avut loc aici în 1848 în mai și septembrie. Iacă ce scrie pe Wikipedia:
”Câmpia Libertății (mai demult „Râtul grecilor”) se află în orașul Blaj, Transilvania, România. A fost locul unde s-au ținut două adunări naționale în timpul revoluției de la 1848, în luna mai și apoi în septembrie.
În data de 15 mai 1848 s-a ținut aici Adunarea de la Blaj, cu participarea a 30.000-40.000 de persoane.
La 15 mai 1948 a fost sărbătorit cu mare fast, în prezența lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza, centenarul Adunării de la Blaj. Câmpia Libertății a fost decorată cu portrete ale lui Karl Marx, Friedrich Engels și Lenin, respectiv cu panouri purtând inscripția „Trăiască RPR!” În cadrul acestei manifestații mitropolitul ortodox Nicolae Bălan de la Sibiu a rostit un discurs de chemare a uniților la ortodoxie, fapt care avea să coincidă cu ofensiva explicită a guvernului Groza împotriva Bisericii Române Unite. Episcopului unit Ioan Suciu nu i s-a îngăduit să vorbească. Episcopul ortodox Nicolae Popoviciu a refuzat să mai ia cuvântul în momentul în care a văzut că manifestația fusese deturnată de autoritățile comuniste.
Între 1973 și 1977 pe câmp a fost înălțat un monument compus dintr-o piesă centrală, numită "Gloria" și 26 de busturi înfățișând conducători ai Revoluției Române de la 1848, precum și figuri remarcabile ale culturii române. Sculptori precum Ion Vlasiu, Ion Irimescu, Ion Jalea și Marius Butunoiu au contribuit la realizarea acestui monument, clasat și el ca monument istoric, cu cod LMI AB-III-a-B-00408.
În data de 2 iunie 2019 papa Francisc a celebrat euharistia duminicală pe Câmpia Libertății, în cadrul căreia a proclamat beatificarea a șapte episcopi, între care și Ioan Suciu, cel căruia nu i s-a permis să ia cuvântul în 15 mai 1948.”
E atât de fain locul că parcă simt energia oamenilor adunați aici la 15 mai 1848 în timpul Revoluției Române. ”Proclamația adoptată la Blaj cerea împăratului Ferdinand I al Austriei desființarea iobăgiei, libertatea tiparului, înființarea unor instituții de învățământ în limba română etc.” (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Adunarea_Na%C8%9Bional%C4%83_de_la_Blaj)
De pe Câmpia Libertății T-urile mă urcă pe niște scări spre Piața 1848 și mai departe, cu Palatul Cultural în față, fac dreapta pe lângă Casa Timotei Cipariu pe la troița dedicată foștilor deținuți politici și ajung în parcul Avram Iancu cu faina bornă centrală. Locul unde găsesc ștampila și unde mă voi și caza este Roa Guesthouse, foarte aproape de unde sunt eu. Merg acolo să iau ștampila (cu bucuria de a ajunge aici) și să las rucsacul în cameră. Am mers mult zilele astea și aș prefera plimbarea de seară fără rucsac...
Vreau să ajung la Teiul lui Eminescu, adică la borna de ieșire din Blaj. Pentru asta ies în giratoriul de la Muzeul de Istorie, las pe dreapta frumoasa biserica Sf. Apostol Andrei și Sf. Mare Mucenic Gheorghe, trec Podul Minciunilor (modern) cu atenție la stopurile pietonale care par să aibă timpi exagerat de lungi, urc pe strada Simion Bărnuțiu și apoi la dreapta pe strada Stejarului după statuia lui Mihai Eminescu. Aceasta mă duce la Teiul lui Eminescu și după câteva poze fac dreapta în piațetă pentru vreo 600 de metri până la Crucea lui Avram Iancu/Crucea lui Bob. E ridicată în amintirea episcopului Ioan Bob care a ajutat țăranii în urma secetei din 1815-1818 cu cereale cu împrumut cu datoria de a le plăti în anii următori, ulterior anulând acest legământ. În 1848 locuitorii Blajului au schimbat numele în Crucea lui Avram Iancu în amintirea Crăișorului Munților (cu ocazia asta îmi aduc aminte de multele detalii aflate la casa memorială Avram Iancu din Incești, jud. Alba). În 1908 crucea a fost dinamitată și apoi refăcută din inițiativa și cu cheltuiala cărturarului Ioan Micu Moldovan. În 1993 a fost dezvelit monumentul de față și în 2001 Crucea lui Bob de pe Dealul Viilor (unde sunt eu acum) a fost coborâtă și se găsește la muzeul de istorie ”Augustin Bunea”.
Uite și borna de la Cruce! Revin pe la Teiul lui Eminescu la cazare luându-mi ceva de mâncare pe drum. Și mă opresc la farmacia Catena de dinainte de Podul Minciunilor să îmi niște plasturi foarte faini. Se și miră farmacista cât de mulți plasturi am luat. Asta fiindcă e greu de înțeles pentru orășeni cât de greu este să mergi zi de zi, mulți kilometri. Hm, acum, dacă mă gândesc mai bine, am scris eu greșit că am lăsat rucsacul. Nu trecusem pe la Roa fiindcă era devreme. Doar am sunat să îmi confirme că au ștampila și am mers cu rucsacul până la Crucea lui Bob/Avram Iancu și înapoi. Îmi aduc aminte de asta fiindcă farmacista și clienții care mai erau la farmacie erau uimiți/șocați de cât de mare e rucsacul și mai ales că le-am spus că într-o zi și jumătate am venit din Alba Iulia până aici (dacă cumva ar părea că mă laud să știți că nu asta e intenția; pozele dovedesc distanța și efortul doar în picioare se cunoaște)! E oboseală mare și mă retrag destul de repede la somn. Redau spre încheierea zilei mesajul trimis către Dinu Mititeanu: ”Ieri 15 km Alba - Straja. Azi 34 km Straja - Blaj. Rămân în Blaj și mâine continui. Bucuros de reușită, Cezar”
Ziua 22 - 22 iunie 2023
Bună dimineața cu forțe proaspete! Odihna binemeritată într-un oraș mai mare mă îndeamnă iarăși la mers. Așa că la 9.30 sunt deja la Crucea lui Avram Iancu, cu rucsacul în spate și cu o ultimă belvedere spre orașul revoluției de la 1848. Se poate observa întinsa Câmpie a Libertății!
Marcajele mă coboară puțin sub Dealul Viilor până la ultima casă și de aici urmează un drum de câmp în coborâre. Știam din ghid că urmează câteva schimbări de direcție la 90 de grade. Prima e indicată doar de un stâlp cu săgeată în sens invers. Sunt obișnuit cu asta fiindcă așa am hotărât de la început: de la Severin la Putna, ”de la Lică la Fănică”. Trei schimbări de direcție de care vorbeam, trei borne și fac ușor stânga spre lacul lui Galoș. Este o baltă amenajată pentru pescuit, pare-mi-se privată... Sunt mai multe drumuri imediat după lac și văd în depărtare, în urcare pe deal spre lizieră, un stâlp indicator cu o altă săgeată. E iarbă mare, sunt ceva cosași și flori multicolore și terenuri lucrate. Ți-e mai mare drag să mergi pe aici. Abia la umbra copacilor mă opresc câteva minute fără a da rucsacul jos din spate. Vreau să admir pentru ultima dată valea Târnavei Mari în dreptul orașului Blaj! Fix înainte de pădure trec de o bornă cu imaginea Păsării Măiastre. Evident că îmi vin în minte Brâncuși, complexul arhitectural de la Târgu Jiu și atelierul cu vizitare gratuită de lângă centrul Pompidou din Paris! Pentru aproape un kilometru intru prin răcoarea pădurii. La ieșirea din umbrar sunt pe versantul drept al văii Târnavei Mari, pe un drum de căruță evident prin iarbă mare și arbuști pitici. Asta înseamnă mult soare... Asta este, ăsta e drumul! Pauze ceva mai dese pentru apă și tot la vale! A treia bornă de la ieșirea din pădure mă găsește la capătul de sus al satului Glogovăț. Mi s-a dus resursa de apă și văd un nene într-o curte. Îi cer niște apă și îmi zice să intru un pic să stau la odihnă. Îmi aduce două sticle de apă rece și bună. Aici nu are apă și a adus apa de la Blaj, de unde locuiește. Aici a cumpărat o casă bătrânească și se străduie să țină gospodăria în picioare. Îi mulțumesc pentru dar. Dacă în oraș rar ne dăm seama, pe dealuri și în natură/sălbăticie apa este cel mai mare dar pe care ni-l poate da Dumnezeu, direct din natură sau prin oameni, faini mesageri ai Lui!
Sunt atent să nu greșesc cumva traseul. Ceva mai jos fac stânga pe strada Lungă și puțin mai jos est o schimbare bruscă de direcție la stânga. Exact unde este borna cu copită! Poate fiecare vede altceva. Mie asta mi-a inspirat ceea ce ar putea face urmele de copitate prin noroaie. Încep să urc pe potecă destul de abrupt și încet (acum mă bate soarele pe spate!) și în zece minute sunt sub niște alunecări faine de teren. Poteca urcă destul de abrupt pe stânga malurilor rupte în coastă. Tot în urcare printre copaci în vreo 15 minute ies în luminiș cu o cruce mare deasupra. Știam de asta! Este Crucea Urieșilor ”care au sălășluit pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu”.
La doar zece minute mia sus este o frumoasă bornă cu tălpile goale ”ale celui din față” și fainele cuvinte scrise de Nichita Stănescu:
”Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?”
Urmează cinci minute prin pădurea umbroasă până la o poiană cu iarbă mare unde văd un foișor pe partea dreaptă. Un stâlp îmi arată că trebuie să schimb direcția la dreapta. În șase minute dau de următoarea bornă. Sculptura pare fi un amestec între un cuib de viespi, o căciulă dacică și o căciulă de pitic, cu moț. Voi ce părere aveți?
Încă două borne și ies într-o poiană de câteva sute de metri lungime. O traversez și mai departe prin pădurea umbroasă și binefăcătoare. Pare repetitiv cuvântul ”umbră”, dar au fost și vor fi multe zone și perioade în care îmi voi dori/vă veți dori umbră pe traseu!
Următoarea bornă este la intrarea în Valea Lungă. Sun la agropensiunea Ioana pentru a rezolva cu ștampila. Mă ghidează să ajung la ei și îmi dau un pahar de apă și îmi pun ștampila pe carnet. Cu zeci de scuze că nu pot sta prea mult la povești fiindcă i-a chemat primarul la nu știu ce activitate cetățenească. Nu e bai că oricum merg mai departe. Azi am mers doar 19 kilometri și se poate mai mult! Pensiunea se află chiar la ieșirea traseului din Valea Lungă, vreo sută de metri mai departe de ulița pe care încep eu să urc prin iarbă.
Satul Valea Lungă se remarcă prin șapte biserici aparținând la șapte confesiuni diferite. În ghid sunt și ceva detalii despre crama Tăuni din Valea Lungă, cramă ce aparține grupului Jidvei. Nu scriu aici mai multe detalii, doar e de notat diversitatea locurilor prin care trece traseul.
Pănă la prima bornă urmează o urcare continuă pe deal, după a doua bornă se vede un cap de sondă, a treia bornă începe să mă coboare pe la liziera pădurii, mai trec de încă două borne în coborâre și căldură și dau de troița episcopului Vasile Aftenie martirizat în perioada ateo-comunistă pentru că a rămas credincios Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolice). Încă o bornă cu un colț de foaie îndoit și drumul mă coboară printr-o pajiște și apoi prin păduri faine, umbroase, cu ceva mese de lemn amenajate pentru odihnă. Găsesc și ceva urme de Martinică și merg super liniștit mai departe pe coama împădurită aflată pe granița dintre județele Alba și Sibiu. Ies din pădure și în pajiște cu vaci calme dau de prima bornă, cu bufniță, pe care scrie inscripția ”Colinele Transilvaniei”. O voi vedea mult timp de acum încolo... Urmez un drum pe lângă o stână amenajată într-o rulotă, salut niște copii care se jucau pe acolo. Se uită mirați că trece un drumeț pe la ei prin zonă și nu apucăm să vorbim. Încă trei borne și sunt în Micăsasa în centru. Coborâsem pe o variantă de stradă destul de încâlcită ghidându-mă după trackul prietenilor mei. Prilej de odihnă într-un mic părculeț. Sun pentru ștampilă pe Timotei Păcurar și îmi zice că poate veni în 20-25 de minute cu ștampila. Îl aștept și aflu că lucrează la Primărie. Îl întreb de traseu mai departe și din păcate nu prea știe detalii.
Fac stânga pe strada principală și mi-e sete și simt o nevoie acută de fructe. Este ora 19.15 și cam e vremea să găsesc un loc unde să campez. Studiez puțin traseul în continuare și văd o luncă imediat ce voi trece podul peste Târnava Mare. Acolo mă găndesc să pun cortul. Asta după ce intru la un magazin de îmi iau câteva piersici zemoase și o sticlă de 1.5 litri de suc. Începe să picure un pic și primesc acceptul de a sta până în magazin până se oprește ploaia. E bine! Doar că ploaia face o pauză de vreo 10-15 minute și apoi se adună nori tare negri și total neprimitori. Câțiva băieți și mai ales un nene pe la 50 de ani mă chestionează curioși ce caut eu prin locurile astea. Le spun frumos de Via și de ideea de campare și primesc un ”ordin” categoric de la nenea de care ziceam. Nici nu se pune problema, vii la mine acasă peste noapte. Am așa un moment de reținere și băieții mă liniștesc repede. Este cumva un ”șef” de-al lor, chiar dacă pare a fi de etnie romă. Toți au încredere absolută în el. Ok, zic să am și eu încredere! Și de fapt este un om atât de fain. Da, e țigan și extrem de primitor. Îi murise soția de curând și a rămas singur. Vrea să facă bine în amintirea soției. Și așa de faină va fi seara cu el: ceva mâncare (ce are omul în casă), niște vin și un pat cald și moale. El stă mai târziu în noapte și eu mă voi retrage la somn. Cu mulțumire lui Dumnezeu pentru acest dar de om scos în cale!
Ziua 23 - 23 iunie 2023
Ieșisem din traseu vreun kilometru și jumătate ca să stau la gazda ad-hoc și abia după un mic dejun sănătos mă lasă să plec. Uite cum arată atmosfera la barieră, între casa gazdei și părculețul de la primărie. Trec de magazin și mai departe pe marcajele T...
Ceva mai încolo, pe strada 1 decembrie, mă opresc la un magazin care abia deschisese (este puțin după ora 8.00) pentru o cafeluță și un croissant. Tocmai ce venise mașina cu pâine și descărca marfa: pâine și cornuri așa cum era făcută comanda! La una din mesele din fața magazinului îmi beau cafeluța și apoi pornesc la drum. Marcajele fac ușor dreapta pentru a trece podul pietonal peste Târnava. Înainte de pod începe zona de luncă și va continua și pe partea celalaltă. Cumva podul ăsta îl simt că ar fi trecerea în Terra Saxonum... Revin cu precizarea pe care am făcut-o în prima postare: nu există o delimitare geografică pe Via. Terra-ele sunt cumva delimitate din punct de vedere cultural!
Merg un pic prin luncă și îmi dau seama că nici nu este traseul pe acolo (e iarbă mare, fără potecă) și nici nu aș fi putut pune cortul la cât de mare e iarba și la câtă umiditate este. Încă o dată se confirmă că dacă avem încredere în planul Divinității, toate ies exact așa cum trebuie! Și ca un făcut pe bornă sunt simbolizate un pește și un coș cu pâine, cele două alimente cu care Iisus a hrănit mii de oameni. Desigur e vorba de hrană fizică fiindcă hrana spirituală este mult mai greu de înțeles!
Continui puțin pe marginea terenului arat și apoi pe drumul încețoșat care se formează prin vegetația de luncă. După prima bornă drumul face o curbă laaargă și iese în asfaltul DN 14B. Era și cazul că prea m-am înnoroiat în ceața matinală! O sută de metri la dreapta și dau de sere, troița cu flori artificiale și borna cu floare abstractă. Câteva minute de pauză!
Ceața matinală este numai bună pentru mers și astfel în zece minute ajung la piatra de intrare în Șeica Mică/Kleishelken. Trec de niște hale industriale pe dreapta, apoi de borna cu spatele unei femei timide și încă 20 de minute mă aduc la borna cu lup de lângă biserica fortificată. E moment de vizită și de lăsare a rucsacului din spate. Ocolesc biserica pe dreapta până să găsesc poarta de lemn deschisă. Intru și văd că este un mare șantier. Un nene stătea pe un scaun de plastic în dreapta porții și supraveghea muncitorii. Probabil este șeful de șantier. Îl întreb de vizitat. Îmi zice că e șantier și că se poate vizita doar ce nu este închis. Adică pe dreapta bisericii, pe stânga ei și în biserică și puțin în spate spre turnul clopotniță până la schele. Este foarte bine! Las rucsacul jos și fac turul bisericii, la plecare mulțumind și luând apă de la țâșnitoarea de șantier.
În ghid găsim că satul are o istorie lungă și bine documentată. Au fost găsite urme de civilizație încă din epoca bronzului. La 1280 aici exista o așezare de sași. Numele satului pare a fi de origine slavă, de la ”sol” care înseamnă sare.
Așadar îmi iau rucsacul în spate și la deal prin sat pe trotuarul stâng cu piatră cubică. Acum se pare că undeva în sat s-ar găsi o ștampilă VT. Trec de o primă bornă și un stâlp mă dirijează la stânga pe un drum de tractor adâncit în carnea dealului. Cumva e o întoarcere față de direcția în care am venit de la sere/dinspre Micăsasa sau valea Târnavei Mari. Intru puțin în vorbă cu un băiat care era aici cu vacile și ceva mai sus o altă serpentină la dreapta mă duce pe coama dealului unde e o antenă de retransmisie (pilon) și borna cu mamă cu copil. În vale se vede o altă ramură a satului Șeica Mică, ramură întinsă pe drumul care duce spre Soroștin (SV). De aici se întrevede un luuung drum pe coama dealului. Trec de o bornă foarte abstractă și cobor ușor la dreapta pe drumul vizibil prin iarba mare. Și arde așa de tare soarele că mă uit des pe ghidul VT/Osmand/Google Maps să văd cât mai am până la pădure. Din fericire doar cinci minute (care par vreo două ore!) mă duc la un loc de odihnă aflat la marginea pădurii. Aproape de mine e borna cu siluetă feminină foarte discretă, dar suficient de vizibilă mai ales când ești singur și atent la toate detaliile.
Pentru câteva sute de metri pe lizieră și apoi prin pădure ajung la borna cu fisură pe mijloc. Chiar nu îmi dau seama ce ar putea reprezenta...
Traversez o pădure foarte faină de stejar pentru o bornă și jumătate (acum nu mai măsor în kilometri, ci în borne!), în zona de arbuști am o schimbare de direcție la dreapta pe un drum de căruță care mă duce la dreapta în coborâre, depășesc ceva zone cu noroi care sunt destul de dificile pentru cei cu biciclete, las în urmă borna cu construcții mai puțin obișnuite și cea cu femeie cu copil în brațe și ies prin zone cu izvoare în lunca Vișei. Trecere interesantă peste dealuri, așa cum voi mai avea câteva mai încolo, după Biertan.
Cotesc la stânga și merg aproape de cursul apei având terenuri lucrate între mine și dealurile de unde am venit. Drumul este fain cât timp am arbuștii de pe malul apei și caut să mai stau sub umbra lor, destul de rară. Mă bate soarele în cap de zici că ar fi 50 de grade afară! Puțin după a treia bornă prin luncă mă întâlnesc cu un tip cu bicicleta. Aduna sunătoare și mentă pentru pus la uscat. Mă așez la vorbă pe rucsac până adună el ce are nevoie și vom merge împreună apoi o parte din drum tot povestind una-alta. Suntem amândoi tare bucuroși să avem companion de drum, chit că e pentru un kilometru sau maxim doi! Trecem de încă o bornă și schimbăm direcția la indicatorul cu urși. Trecem podul peste Vișa și la ”terenul de fotbal” îmi arată izvorul de adâncime. Nu sunt eu sigur că are 100-120 de metri adâncime cum zice el dar chiar nu contează. Are o apă rece de îți clănțăne dinții chiar dacă afară e o căldură teribilă. Îi mulțumesc pentru sfaturi și însoțire și îmi dă indicații mai departe să ajung la biserică pentru ștampilă. Trec pe sub calea ferată și pe o uliță mică ajung la drumul principal. Fac dreapta pe trotuarul torid, las căminul cultural pe stânga și apoi ajung la poarta bisericii fortificate. Suntem în Axente Sever. Lăsasem Agârbiciu mai sus, când am ieșit în lunca Vișei!
Intru pe poarta mică și la stânga e magazinul de suveniruri unde găsesc ștampila. Las rucsacul cu bocancii prinși pe el lângă masa umbrită și sunt în sandale. Le schimbasem când am stat de vorbă cu culegătorul de plante medicinale. Cei de la magazin normal cer taxă de vizitare pentru biserică și pe mine mă lasă să intru gratis și în biserică și în turn după ce văd rucsacul și carnetul din ce în ce mai plin de ștampile! Mulțumesc pentru asta!
Parcă mă usucă soarele. Nu știu ce este cu mine. Inițial îmi planificasem să campez undeva spre Bazna și merg din ce în ce mai greu. Îmi dau seama că este de la căldură și mai ales de la deshidratare. Și simt că mi s-au format și ceva bășici chiar dacă am plasturi pe picioare. În plus mi s-a întărit așa de mult pielea de pe călcâie de simt o durere aproape permanentă în tălpi. Clar trebuie să mă odihnesc mai mult și să mă re-organizez. Merg încet pe asfaltul care trece prin Axente Sever și apoi, după a doua bornă, cea cu fazele lunii, intră în Copșa Mică. Văd istoria orașului L' Hermitage înfrățit cu Copșa Mică pe câteva panouri explicative și în spatele lor, în rândul de blocuri, sunt ceva magazine. Mă opresc la magazinul din spatele fântânii cu statuia lui Ștefan cel Mare. Îmi iau fructe, sucuri naturale și înghețată și cer voie să stau la masa cu umbrelă din fața magazinului. Musai trebuie re-organizare de traseu!
Cu mintea refăcută cu vitaminele din fructe îmi vine ideea salvatoare: azi iau pauză în Copșa Mică, merg cu trenul în Mediaș, mă cazez acolo pentru trei nopți, mă odihnesc o zi în oraș, în a doua revin cu trenul la Copșa Mică și parcurg traseul de la Copșa Mică prin Bazna spre Mediaș și abia a treia zi pornesc mai departe sau spre casă în funcție de starea fizică. Știu că atâta relaxare și mai ales fără greutate mă va odihni!
Găsesc în Mediaș hotelul Vila Flora unde pot plăti cu cardul de vacanță. Par să se alinieze astrele pentru a continua pe Via așa cum am plănuit! Verific și am tren la 20.19 spre Mediaș. Așa că am timp acum să merg, chiar și mai încet, până la borna de ieșire din Mediaș. Asta înseamnă că de la Colonia Laborator unde am refăcut planul trec de borna cu spermatozoid, merg pe șoseaua Sibiului, trec de inscripția ”Un om fericit nu invidiază alți oameni!”, de borna cu țap și de încă o fântână cu statuia unui cavaler medieval, de biserica luterană de sec. XIII și cea romano-catolică de sec. XVIII, de un părculeț cu un monument funerar secuiesc, ajung la borna cu chip de om, copaci și munți și mă opresc după podul care trece peste Târnava Mare. Aici știu că voi veni peste două zile!
Revin până la calea ferată și merg pe drumul de serviciu dinainte de ea. După strada Târnavei urmez asfaltul care mă duce până la gară. Parcă am picioare de lemn la cât de greu merg. Dar sunt bucuros că sunt aici și că am luat decizia potrivită. Iau trenul pentru 15 minute până la Mediaș. Sunt bucuros că s-au aranjat toate și mulțumesc în gând Divinității. Am de ajuns doar la hotel și PAUZĂ!
De la gară urc pe pasarelă și ies pe strada Hermann Oberth. Imediat la dreapta este casa memorială ”Hermann Oberth” pe care nu apuc să o vizitez și, conform Google Maps, ceva mai încolo ar fi trebuit să ajung la hotelul meu. Dar nu e nimic la numărul indicat. De fapt aici e un complex rezidențial și hotelul este imediat după el, la dreapta pe strada Episcop Ioan Bob. Hm, poate până acum ar fi fost un nume anonim, dar că tot am scris mai sus de Crucea lui Bob, vă trimit mai sus să citiți puțin despre el.
Sunt primit cu căldură și bună dispoziție la recepție. Doar cer o cameră la un etaj mai jos ca să nu am mult de urcat și coborât :). Și după ce fac un duș mă retrag direct la somn anunțând acasă de planul meu!
Ziua 23+1 - 24 iunie 2023
Este zi de relaxare în Mediaș. Fără bagaj!
Fără bagaj merg mai întâi spre gară și apoi trec prin fața complexului sinagogal construit începând cu 1896. Uite ce spune Wikipedia ca un rezumat: ”Sinagoga din Mediaș se află în centrul istoric al orașului și a fost construită în anul 1896, ulterior i s-au alăturat clădirea cunoscută drept Casa Rabinului și clădirea școlii evreiești, care are la demisol o mikvah (baia rituală). Clădirea este considerată o sinagogă de dimensiuni medii datorită mărimii și capacității sale, ieșind mult în evidență față de clădirile din zonă prin stilul și decorațiunile sale.” Mai multe detalii puteți citi la linkul de mai sus. Dar mai întâi trebuia să menționez că Mediașul este unul din acele șapte orașe care dau numele german al Ardealului (Siebenburgen).
În loc de bulevarde mari gen strada Unirii prefer străzi mai mici ca Mihail Kogălniceanu sau Armurierilor sau Badea Cârțan pentru a ajunge la turnul Forkesch. Este unul din turnurile emblematice ale cetății Mediașului. Să preiau informații și de pe alte site-uri decât Wikipedia: ”Turnul Forkesch, sau Turnul Aurarilor, era unul dintre cele trei turnuri principale ale sistemului de fortificaţie al oraşului. Este un turn masiv, construit între anii 1494-1534, situat în sudul vechiului oraş. În partea superioară, până în anul 1880 a existat un ceas care bătea gongul la fiecare oră.”
De aici mă îndrept pe strada Nicolae Iorga spre piața centrală Ferdinand I. Este zi de hoinăreală, cu un singur scop: să explorez cât de mult orașul de pe Târnava Mare! Ajung cumva prin piața George Enescu în fața liceului Roth-Oberth (borna centrală din Mediaș) și de aici intru în piațeta și apoi în biserica centrală evanghelică Sf. Margareta. Fac un dus-întors pe scara acoperită, văd unde este casa natală a lui Stephan Ludwig Roth, important pașoptist și merg la intrarea în biserică. Pare-mi-se că am dat 10 lei pe bilet după ce am ascultat alături de lați turiști parte din istoria bisericii. Câteva date de pe site-ul bisericii (cu traducere personală):
”Biserica în forma sa actuală a fost construită în 1488 în stil gotic. Este a treia biserică construită pe același loc (se spune că prima datează de la începutul sec. XIII!).
Saxonii transilvani au venit în Transilvania în timpul regelui maghiar Géza II (1141-1161). Loc de origine: zona dintre Moselle și Rin, Flandra, Bavaria.
Construcția bisericilor fortificate a început în Transilvania în sec. XV ca măsură de protecție față de invaziile turce și tătare. [...]
Fresca de pe aripa nordică a navei centrale s-au păstrat din partea veche a bisericii, datând de la sfârșitul sec. XIV (cca 1385). Fresca din interiorul navei principale datează din 1420.
Ele arată, printre alte lucruri, arborele familial al lui Iisus, martiriul celor 10.000 și scene din povestea Patimilor lui Iisus. [...]
Cea mai frumoasă și valoroasă parte este deschisă doar în weekend (pasajul Patimilor) (vizibilă tot anul). Ea descrie pe opt fresce: I. Sărutul lui Iuda, II. Tortura, III. Încoronarea cu coroană cu spini, IV. "Iată omul!" (Pilat îl arată pe Iisus poporului), V. Drumul Crucii, VI. Opririle de pe drumul spre Golgota, VII. Crucificarea, VIII. Învierea.
Partea festivă poate fi văzută doar de două ori pe an: de Paști și de Crăciun. În interiorul mormântului sunt trei statuete de lemn (Iisus, Maria și Maria Magdalena) și pe laterale se pot vedea simbolurile celor patru evangeliști (vulturul, îngerul, taurul și leul).
Predela de pe altarul principal a fost pictată în 1520 de către Vicentius din Sibiu într-un stil complet diferit față de picturile cu autor necunoscut!
În biserică se găsesc alte trei altare:
a) din Tobsdorf / Dupuş (1522) (în nava nordică),
b) din Nimesch / Nemşa (1520, 1850) (în galeria croitorilor) și
c) din Schorsten / Soroştin (1520) (în Sacristie).
Ele au fost aduse în Mediaș la sfârșitul anilor 1990 pentru a evita furturile sau a le salva de la distrugere.
În cele trei orașe trăiesc în prezent foarte puțini protestanți. [...]
Turnul înalt și înclinat se numește Turnul Trompetiștilor (Turnul Tramiter). Avea rolul important de turn de pază. Pe fața sud-estică este reprezentat "Turre-Pitz" (Petru din Turn) care bate de 10 ori la fiecare oră fixă și o dată la fiecare 15 minute. O explicație faină ar fi că ne aduce aminte de Cele zece porunci. Turnul are 68.5 metri înălțime și a fost ridicat cu două etaje după 1550. E cunoscut drept turnul înclinat din Mediaș (înclinarea față de verticală este de aproximativ 2.3 metri!).
Ceasul din turn datează din 1880.”
(mai multe date pot fi citite în engleză sau germană direct pe site)
Prin Scara acoperită, pe îngusta stradă a Bisericii și pe strada Petru Rareș ajung la parcul Mihai Viteazul și voi vedea doar pe afară biserica greco-catolică Înălțarea Domnului. A fost consturită în 1826 împreună cu școala, din inițiativa episcopului Ioan Bob. Este prima biserică românească de zid ridicată în interiorul cetății orașului. Ies pe strada Târnavei până la strada După Zid pe care o voi urma pe lângă Turnul Rotarilor și Bastionul Cuțitarilor până la turnul Steingasser. De aici intru pe strada Johannes Honterus până în piața George Enescu. Pe strada Turnului ies în parcul Sub Alee. O amintire interesantă: opresc să scot niște bani și apare instantaneu lângă mine o femeie cu mâna întinsă. Nu mai țin minte exact, dar știu că a cerut bani pentru mâncare (nu mai știu ce mâncare). Când am zis că îi iau mâncare s-a întors și a plecat! Urmează plimbarea pe sub zidului de fortificație (sec. XV-XVII și întoarcere prin parc, pe jos, la strada Turnului). Interesentă piața Corneliu Coposu cu arteziană din fața hotelului Central!
Ratez la mustață autoservirea The Dot și voi merge pe strada Stephan Ludwig Roth în piața Ferdinand I. Citisem că restaurantul Traube e scump și îmi permit luxul de a mânca la Grădina de Vară din interiorul fostei Școli a Piariștilor (construită în jurul anului 1736 de ordinul Piariștilor ca școală confesională). Aparent zâmbiți ca și mine gândindu-vă la PR, dar, conform Wikipedia, ”Ordinul Piarist (în latină Ordo Clericorum Regularium Pauperum Matris Dei Scholarum Piarum) este un ordin călugăresc romano-catolic a cărui misiune este educarea tineretului. A fost fondat în anul 1597 de Iosif (José) de Calasanz la Roma, de unde s-a extins în toată Europa. Părintele Ordinului Piarist urmărea un scop educativ universalist, nediferențiat și strict religios.” Pe la 16.00 voi ajunge relaxat înapoi la hotel. Odihnă că mâine am plecare foarte matinală!
Ziua 24 - 25 iunie 2023
Mă trezesc devreme, la 5.40 ies din hotel și la 6.16 pornesc cu trenul pentru 15 minute până la Copșa Mică. Am picioarele refăcute și rucsacul cu minimul necesar.
E o ceață așa de faină și se vede turnul înalt de 250 de metri de la Întreprinderea Metalurgică de Metale Neferoase (singura uzină producătoare de zinc din țară). Redau mai jos un mic fragment de istorie industrială (sursa: tribuna.ro):
”La 20 noiembrie 1940 a fost produs primul lingou de zinc în România. Întreprinderea avea doar 150 de angajaţi şi un pavilion administrativ. Funcţionarea normală a celor trei cuptoare de distilare a zincului a început însă la 1 ianuarie 1941, cu un capital investit de 120.000.000 lei, prelucra 9000 tone de aglomerat zincos din care se extrăgeau circa 4.500 tone de zinc anual. În anii celui de-al II-lea Război Mondial, aglomeratul zincos s-a obţinut foarte greu de la Uzina ‚,Phoenix” din Baia Mare. Din acest motiv uzina a fost oprită aproape un an. În anul 1943 s-au produs numai 1271,65 tone, de zinc metalic şi dispunea de 192 angajaţi: 152 români, 19 germani, 17 maghiari şi 4 alte naţionalităţi. După război uzina a rămas aproape la aceeaşi capacitate până la naţionalizarea din anul 1948. Angajatul cu numărul 1 matricol a fost tehnicianul Tarţa Ioan, soţia acestuia se află în viaţă şi în curând va împlini vârsta de 102 ani.” (mai multe detalii pe site-ul indicat mai sus).
Cert e că știu bine drumul și voi ajungela ora 7.00 la borna unde mă oprisem acum două zile. Și de aici peste Târnava, la drum!
Încă vreo 200 de metri după pod și fac dreapta pe drum de pământ, exact prin lunca apei. Am atât de mare curiozitatea să văd următoarea și următoarea bornă încât nu mai contează că bruma matinală îi udă bocancii destul de repede. Prima bornă are ceva pietre pictate la bază, semn că pe aici au fost mici proiecte școlare. Acum anticipez că și până la Bistrița Bârgăului am văzut astfel de proiecte (și chiar anul ăsta de la Lunca Ilvei în sus spre Tășuleasa). Mai departe pe drumul înierbat... La borna următoare sunt o bancă de lemn și un panou turistic cu informații despre Copșa Mică. Eu deja trecusem de localitate... Continui în ușoară urcare pe un drum înierbat și umed, printre tufe cu florii liliachii. Nu este liliac :D! După vârful dealului găsesc borna cu model de blid tradițional :)! O scurtă zonă pe la liziera pădurii și cobor apoi spre intrarea în Târnava unde mă întâmpină borna cu piept de om zdravăn. Cu alte câteva pietre colorate la bază! Schimbare de direcție la dreapta pe strada Viitorului și apoi la stânga pe strada Libertății până în centrul localității. Aici găsesc primăria, biserica evanghelică, un părculeț foarte fain colorat și borna cu lup cu pasăre în stomac. Interesantă viziune! Auzisem despre Târnava că este un sat de țigani și nu pot confirma asta. De fapt nici nu știu dacă am văzut doi sau trei oameni prin sat! Am tonus bun și schimb direcția la stânga pe străzile 1 Decembrie și Văii. Știu că mă bucur la fiecare pas de merișoarele pe care le culesesem la intrarea în sat. La un sfert de oră de la centrul satului dau de o bornă care cu puțină imaginație poate reprezenta fine straturi de grăsime care dau frumusețe corpului feminin. Sunt cam la capătul satului, spre pădure.
Ies din drum la dreapta pe o uliță de pământ care mă duce, prin ceva noroi, printre niște maluri de pământ. Cred că sunt mai degrabă ușoare alunecări. Trec printre vaci care stau domol la rumegat, urc printre ceva arbuști, trec de două borne cu sculpturi religioase (chipul lui Iisus și apoi niște heruvimi) și ies într-o poiană largă, în urcare. Depășesc borna cu palmele adunate căuș (un altfel de simbol religios: vă primesc în mâinile mele grijulii!) și urc pe drumul abia vizibil spre pădure. Pauză la intrarea în pădurea ce pare a fi foarte încâlcită. E doar o părere fiindcă drumul urcă printr-un culoar larg și în ceva serpentine (9.20). Urcușul de câteva sute de metri până în coama dealului are pământ negru și moale și îmi dublează tălpile bocancilor. Noroc că e puțin. Urmează un pic de mers pe coamă la dreapta și apoi coborâre pentru vreo doi kilometri/două borne. Ies din pădure la un canton silvic lângă care singurele ființe par să fie doi cai priponiți.
Pornesc la vale pe drumul noroios și în două minute trec de borna cu pește. Cumva vă spun despre toate bornele astea fiindcă sunt elemente de identificare a traseului. Și cumva de cunoaștere a distanțelor ce le mai aveți de parcurs. Încă 17 minute până la borna cu faguri unde e o schimbare de direcție la 90 de grade la dreapta. Stânga dacă mergeți în sensul de parcurgere a trasuelui recomandat în ghid! Când am ajuns eu lipsea săgeata de orientare și știam de pe track în ce direcție trebuie să merg.
Merg puțin pe drumul de lizieră și îi dau seama curând că am ratat o schimbare de direcție. De fapt nu de direcție! Mai corect este că trebuie cumva să cobor în viroaga din dreapta mea și să merg pe partea cealaltă a ei, cumva prin pădure. Mă întorc vreo sută de metri și găsesc soluția de trec pe partea cealaltă. Și este corect fiindcă văd marcaje la stânga mea. E un drum de animale pe care urc printre urmele de copite lăsate în pământ. Găsesc o fântână cu apă sălcie și îmi umplu sticla de doi litri. Doar ca rezervă fiindcă băusem înainte apa pe care o mai aveam în sticlă! Mai urc câteva minute și dau de borna cu motiv stilizat de șerpi sau mai bine zis cârcei de viță de vie. Urc tot pe la liziera pădurii printre arbuști țepoși, dau de un alt cap de sondă, ajung în vârful dealului și un drum și aici am schimbare de direcție la dreapta (borna cu corp elastic). Câteva curbe în urcare prin pădure, apoi ieșire pe un drum de piatră, trec de a doua bornă de la schimbarea de direcție (palma încastrată) și se formează asfaltul care mă duce pe lângă compexul balnear Dobsi. În fața lui sunt panouri pe care scrie ”Stațiunea balneară Bazna”. Continui pe asfalt, las pe stânga o altă străduță mai sus de strada principală unde ar fi ștampila la pensiunea Bassen. Doar că acum este închis (sunasem în prealabil). Știam că mai găsesc ștampila la pensiunea Regina Bassen aproape de biserica fortificată. Merg pe asfalt lăsând pe dreapta câteva case dărăpănate. Cumva le privesc cu tristețea cu care privesc mereu clădirile din Băile Herculane, altă dată ambele stațiuni foarte mari și faine. În dreptul centrului de informare turistică depășesc borna cu păsărele și continui prin Parcul Central până înainte de Primărie și de biserica fortificată. Aceasta din urmă se vede de la o poștă! Borna cu o troiță foarte faină mă anunță că am ajuns la biserică.
Urc pe scările ce merg la biserică și acolo găsesc un băiat de 8-9 ani. Îmi spune că domnul care are grijă de biserică tocmai a plecat și că îl pot suna la telefon. Nu e nevoie, mă mulțumesc cu câteva poze la turnul masiv de deasupra intrării. Băiatul îmi cere bani de mâncare și nu dau din principiu. Dar spun că îi pot da un sandwich și să împăprțim un ardei gras. Se așează lângă mine pe bordură și mâncăm câte un sandwich, ardeiul gras ce îl aveam la mine și câteva felii de brânză topită. Văd că parcă ar mai cere și îi e rușine. Îi mai dau de mâncare ce mai am și pleacă cu mulțumiri. Cu siguranță duce la frații lui. Îi simt iubirea frățească din ochi!
Am de mers pe strada Livezii la pensiunea Regina pentru ștampilă. Intru și mă întâmpină o vecină care are grijă de curte. Proprietarii sunt plecați și ea nu are acces la ștampilă. Își cere mii de scuze! Nu e bai, se întâmplă! Oricum eu fac poze la borne și fac și aici pentru a le putea dovedi celor de la Tășu că am fost pe aici. Bine, nu se pune problema să nu mă ajute ei și cu ștampila asta. Le au pe toate și atunci când dovedești cumva că ai mers, te ajută ei cu ce ștampile nu ai pe carnet. Primesc o sticlă de apă rece și cu mulțumiri pornesc la drum. Strada Livezii și apoi strada Avram Iancu mă scot din stațiune pe cealaltă parte a apei. E tare cald și uscat și abia aștept să intru în pădure (depășisem doar borna cu frunze de stejar).
Așa de fain e drumul pe aici, prin pădure, la umbra destul de deasă. Trec kilometri ușor în urcare. Două borne mai exact! Se înnorează prin pădure și începe să plouă mărunt. Mă opresc să îmi pun geaca de ploaie și husa peste rucsac și aștept din spate trei drumeți care urcă spre mine. Voi merge cu ei. Unul din ei, Ștefan, este părinte Via Transilvanica. Stă în Mediaș și are în grijă zona din jurul orașului. Urcăm cu toții prin ploaie și nici nu cred că își închipuie ce binecuvântare sunt pentru mine. Povestim de toate și parcă timpul trece mult mai repede prin ploaie. Mai urcăm câteva sute de metri și facem stânga pe coama dealului. Trecem de bornele cu mugur și aripi de heruvim, apoi de cea cu melc și litera K sculptată, de semnul zâmbăreț în pregătire și coborâm pe la lizieră pe la borna cu verticale și la borna cu flori. De la ei aflu acum ce înseamnă să fii părinte VT. Rămâne doar Ștefan cu mine și colegele lui se duc acasă. Mă va însoți pe străzile Wewern, Clujului și Tomis până la borna cu cățel. Pe aici mai iese și el cu cățelul la plimbare! Îi mulțumesc pentru însoțire și mai ales pentru sfatul legat de tălpici de silicon și farmacia unde găsesc. Merită chiar dacă sunt cam scumpe (80 de lei am dat pe o pereche!). Pe aleea Gura Câmpului urc solo pe podul ce trece Târnava Mare și pe strada Virgil Madgearu ajung la piață. Fac stânga pe sub parc pe strada Constantin Brâncoveanu și voi intra în cetate pe la turnul Steingasser. Mai fusesem și ieri și știu că borna este la liceul Roth-Oberth.
Continuă ploaia din ultimii opt kilometri și piața Ferdinand I este plină de bălți. Dacă ieri m-am plimbat pe aici, acum doar merg direct spre turnul Forkesh, pe traseul Via Transilvanica. După turn fac stânga și merg la farmacia policlinicii/spitalului pentru plasturi și acele faimoase tălpici din silicon. Găsesc mărimea potrivită (XL) și nu stau la discuții la preț. Știu ce probleme am avut cu călcâiele și sper ca de acum înainte să mă ajute astea. Vor fi o binecuvântare! Mulțumesc și aici pentru această idee genială! Mai iau și două cutii de plasturi de mărimi diferite și cumva farmacista e mirată de asemenea vânzare. Vor fi minunate toate cumpărăturile!
Revin la borna cu spirală, punctul final de astăzi și apoi la hotel. Azi am mers 34 de kilometri plus doi de acces de la gara Copșa Mică la borna cu copaci și munți și acest kilometru de la borna ultimă la hotel. În total 133 de kilometri de la Alba Iulia (cifre reținute din mesajul către Dinu). Mâine mai departe!
Merg la hotel, îmi iau haine uscate și pe șoseaua Sibiului merg la pizzeria Big Pizza pentru masa de seară. Ați ghicit! O pizza mare! Doar că nu mai știu de care am luat și cred că nu are nici mare importanță. Îmi aduc aminte că am asezonat-o și cu două pahare de bere, eveniment destul de rar pe durata parcurgerii traseului Via Transilvanica. Și a fost și nu știu ce meci la televizor că îmi aduc aminte că la alte mese se ocupau doar cu ”berea de meci”, nu și cu mâncare. Dar acum fiecare e cu ale lui! Înapoi la hotel și somn bun pentru că urmează iarăși 3-4 zile de mers, cel puțin până la Sighișoara, cum îi scrisesem lui Dinu prin mesaje.
Ziua 25 - 26 iunie 2023
9.00. Pornesc la drum cu forțe proaspete și deocamdată în sandale. Atât cât se poate vreau să merg cât de lejer posibil. Ultima poză la casa memorială Hermann Oberth care îmi rămâne pe listă pentru o dată viitoare. Drumul până la borna cu spirală îmi este deja arhicunoscut. Și de aici începe mai departe combinația ochi atenți în toate direcțiile plus orientare pe Osmand plus trackul prietenilor Mititeanu. Sunt momente când track-ul m-a ajutat mult mai mult decât marcajele. Sunt momente (foarte puține) când ei au ales deliberat să nu urmeze traseul și atunci m-am ghidat după marcaje și borne. Cert e că dacă ai orientare bună, nu ai probleme pe Via Transilvanica! Strada Mărășești și apoi urcare ușoară pe strada Buzdului. La intrarea în strada Plopului trec de prima borna de azi, cu un trup stilizat cu semi-lună în loc de cap. Tot în sus ușor printre case și borna cu palme de copil mă anunță că ies din asfalt. E tare fain că mă și gândeam la o schimbare de teren! Aici pentru siguranță schimb sandalele cu bocancii. Asta după ce pun tălpicile cele noi în șosete. Sunt câțiva kilometri de test și la început mă simt incomod de parcă aș călca pe niște meduze ceva mai tari sub călcâie. Dar nu e nevoie de prea mulți kilometri ca să îmi dau seama de eficiență. Urcare ușor la stânga, apoi dreapta și intru pe potecă printre copaci tineri. Lejer, pas cu pas, bătrânește, urc pe muchia dealului și de aici tot pe sus pentru șapte borne! E un drum așa de fain cu belvedere spre Mediaș... Din câte am înțeles varianta actuală prin Moșna este pe mult asfalt. Voi vedea în viitor, e una din părțile pe care le mai am de parcurs!
A șaptea bornă marchează o schimbare de direcție la stânga prin terenuri lucrate. Chiar sub mine se vede un tractor trăgând de zor pe câmp... Curba de nivel mă ocolesște foarte fain pe sub un deal pe la borna cu pereche și apoi la cea cu fagure abstract pentru a se îndrepta în câteva serpentine spre pădure. Așa lin merge drumul, cu câteva schimbări de direcție că ai senzația că se topesc kilometrii sub tălpi. Este cald, se simte dogoarea și abia aștept umbra binefăcătoare a pădurii. Mă bucur de umbră și urc lejer la borna cu două fețe, borna care cumva marchează puțin deasupra ei coama dealului. Pe coamă fac stânga și urmez cumva linia muchiei. Sunt multe poteci și chiar poteca mă induce un pic în eroare fiindcă este deasupra potecii. Marcajele sunt undeva mai jos și coboară spre dreapra-față... În patru borne (remarcați că evit să zic kilometri: bornele sunt situate aproximativ la un kilometru una de alta, mai bine zis este câte o bornă pe fiecare kilometru, cu foarte puține lipsuri pe tot traseul Via), sunt pe liziera pădurii pe partea sudică a dealului. Cumva sunt deasupra Richișului, dar mai am de mers un kilometru în coborâre ușor în față. Nu știam că aici, sub mine, e Richișul. De fapt pe mine mă interesează să parcurg traseul, nu să scurtez părți din el. Dacă e ceva vizibil recunosc că nu mă abțin de la asta, dar scopul pentru a deveni ”integralist” este parcurgerea traseului pe unde este el stabilit. Bine, nu fac un scop din asta. Doar vreau să mă bucur cât de mult se poate de ideea cu care au pornit cei de la Tășu de a cunoaște cât mai mult din Transilvania, chit că dealurile te ocolesc în multe locuri la nesfârșit! Fac o pauză de hidratare (apă cu lămâie) și de odihnă pentru un fluture înainte de a-mi continua coborârea. Și de odihnă pentru tălpi care, deși ajutate de tălpici, cer aerisire la fiecare pauză. Mersesem încă șapte borne de la ieșirea de pe coama dealului!
Vreo 700 de metri cobor pe muchie și apoi pe drum uscat ajung la borna cu simbolul bisericesc al lui Hristos (XP cu litera P deasupra). Aici am un dus-întors care între timp s-a schimbat ca traseu. Vreo 600 de metri la dreapta pe un drum foarte noroios și la asfalt dau de altă bornă. Exact ce spuneam mai sus: bornă pe lungimea fiecărui kilometru! Iarăși dreapta și în vreo 7 minute de soare dogoritor intru în Richiș/Reichesdorf. O bornă la intrare în sat și a doua bornă în fața turnului bisericii. Și o căldură care mă forțează la fiecare pas să caut umbră pe poteca-trotuar. Fac poză la bornă și la monumentul din fața bisericii și găsesc un număr de telefon pe poarta bisericii. Sun pentru vizită. De reținut că e ora 15.20, nu undeva foarte dimineață. Îmi răspunde o femeie cu voce nervoasă. Trebuia să mă sunați cu o zi sau două înainte. ”Sunt plecată în Germania nu vă pot ajuta! Reveniți altă dată!” Mă întristează reacția extrem de neprimitoare și e una din cele foarte rare de genul acesta. De fapt e excepția care confirmă regula că, deși ardelenii sunt mai reci, de fapt ei sunt extrem de primitori. Chiar la curtea următoare este ștampila: campingul ”La curtea Richvini”. Sun și mă întâmpină o (parcă) cehoaică ce a restaurat fosta casă parohială. Întâi intru până în spatele curții și apoi prin telefon revin unde stă ea. Se scuză că nu vorbește bine românește și mă simt foarte bine primit. Pun ștampila la umbră, pe capota unei mașini, încă o dată mulțumesc și admir curtea îngrijită pentru campare și merg mai departe. Peste drum intru la un magazin și iau ceva dulce, două cutii de suc natural și ceva iaurt. Mă simt atât de deshidratat și cu buzele uscate că le topesc pe toate cât de repede așezat la umbră pe scările magazinului. Un nene intră în vorbă cu mine și mă întreabă ce caut pe aici și de unde sunt. Când îi spun că sunt din București îl ”lovesc” amintirile din armată și de pe șantierele din București. Făcuse armata pe Antiaeriană și lucrase pe ceva șantiere din zona Dristorului, acum vreo 25-30 de ani! Denumirile cunoscute mie prea bine ne apropie foarte mult în discuție. Dar călătorului îi șade bine cu drumul. Mai iau un iaurt cu fructe sau două la plastic și pornesc la drum. Deși pe uscăciunea asta parcă nu te îndeamnă nimic să mergi prin soare...
Borna din sat cu siluetă feminină doar de la mijloc în jos, borna de schimbare de direcție pe drumul noroios și borna cu HP. Iar am revenit pe traseul inițial. Urc ușor la dreapta printre arături, ajung la lizieră și de aici tot prin pdure, pe serpentine, pentru vreo 200-300 de metri. Sus, în deal fac dreapta pe sub pădure pe un drum înierbat. Binecuvântare și, chiar dacă merg prin soare, curbele line ale dealurilor parcă te îmbie la mers. Până la următoarea bornă (siluetă de copil sau de extraterestru, depinde fiecare ce imaginație are) de sub un mal de pământ urmez marginea unui teren cultivat cu porumb. Aici schimb direcția la dreapta și intru în vreo sută de metri prin pădure. Rai, nu alta! Ieșirea din pădure este deasupra unor dealuri fotogenice cu linii paralele făcute pentru a putea folosi terenul. Încă o jumătate de oră prin pădure până la următoarea bornă.
Pare mult, dar simt o jenă între picioare (iritațiile mele formate de la forma picioarelor) chiar și cu plasturi mari puși pentru protecție. Piele artificială, cum am auzit de la Marlene referitor la schiul de tură și bătăturile din clăpari. Merg încet și știu că nu mai am mult de mers azi. Mă voi opri la Biertan. Pauze de admirat valea Târnavelor unde se află jos Biertanul. Sus-jos-uri foarte faine te îmbie la mers și la pauze de privit unde sunt goluri de pădure. Asta înseamnă cinci borne, ultima fiind pe partea stânga a culmii, opusă față de Biertan, într-o luncă largă sub un saivan de vaci.
Borna următoare, cu călugăr, este ceva mai jos, la asfalt. De aici mai am doar o formalitate astăzi și merg extrem de încet. Este aproape ora 19.00 și mai am lumină cel puțin două, dacă nu chiar trei ore! Drumul asfaltat face o curbă la dreapta și coboară la următoarea bornă exact la intrarea în Biertan. Știu că satul este faimos pentru biserica fortificată. Dar am fost altă dată, acum mă interesează să explorez un pic străzile și mai ales partea legată de Via Transilvanica. Las pe stânga drumul spre Copșa Mare, ajung în piața 1 Decembrie 1918 unde găsesc borna centrală și panoul cu explicațiile legate de Donariul găsit la Biertan. A fost descoperit în 1775 de către un locuitor sas din Biertan la rădăcina unui stejar bătrân doborât de furtună. Se pare că face parte dintr-un candelabru de bronz dintr-un sanctuar creștin daco-roman din sec. IV d. Hr. Cum vine aia creștin și dacic, nu mă întreb prea mult... Deși știu că religia creștină a fost ușor asimilată de vechii daci tocmai pentru că aveau și ei tot religie monoteistă. Sunt frânt și doar vreau să mănânc și somn. Renunț la explorările de care spuneam mai devreme. Știu că este de fițe fiindcă se află chiar sub faimoasa biserică, dar chiar nu îmi pasă: mănânc la restaurantul Unglerus (citez de pe meniu: ”Nu vă mâniați dacă durează o țâră mai mult că nu zadarnic se spune că <Vorba bună unge și cea rea împunge...>”) unde pun și ștampila și voi plăti cea mai scumpă cazare de pe toată Via: 300 de lei la pensiunea Unglerus de patru stele! Dușul și somnul într-un pat mare sunt extrem de dorite și binefăcătoare după 34 de kilometri astăzi!
Ziua 26 - 27 iunie 2023
Răsăritul mă trezește și mai moțăi un pic că e tare bine. Trec peste detaliile matinale că dau savoare doar dacă le trăiești. Altfel dacă le citești devin plictisitoare, mai ales pentru cei care sunt orientați pe minte și analiză și mai puțin pe suflet și mici bucurii.
Mă pornesc la drum înapoi în piața 1 Decembrie 1918 și pe strada Alexandru Ioan Cuza urc ușor spre ultimele case. În dreptul unui turn de curent (probabil că are și un transformator în interior, pe fiecare parte pleacă fire de curent) intru pe o potecă printre curți. Am marcaj T și BA! Urc pe potecă puțin și în spatele curților este prima bornă și de aici fac stânga. Pauză de admirat Biertanul de la marginea lui! La capătul terenurilor arate fac dreapta și urc pe coama împădurită a dealului. Alte câteva puncte de belvedere și apoi cobor ușor la stânga până la următoareaa bornă care este la drumul asfaltat de la Biertan la Copșa Mare. Schimb de impresii cu un nene care întoarce fânul pentru a-l usca și apoi pentru a-l urca pe căpițele începute cu o săptămână în urmă (plus că ardea buruienile și se simte fumul de departe). Fac dreapta pe asfalt într-o serpentină lungă și apoi ceva mai abruptă până în vârful dealului. O ușoară coborâre pe asfalt și la primul drum la dreapta ies din drum. E un drum de pământ care mă coboară printr-un culoar de vegetație spre Copșa Mare. Bornă la intrarea în sat. Trec drumul principal și urmez în față o uliță ce mă duce pe sub biserica fortificată. Fusesem cu altă ocazie și aici știu că trebuie să suni să vină un tânăr să prezinte biserica (cu ușoare probleme de vorbire și foarte simpatic). Stă într-o casă aflată chiar lipită de zidul incinte fortificate, sub un turn de pază. La prima uliță la stânga am bornă și panou explicativ cu Colinele Transilvaniei. Fac stânga și ambele marcaje mă scot repede dintre case pe un drum lung și fain de pământ. Trec de o bornă pe drum și a doua bornă, cu un gen de cap de african slab și foarte stilizat, mă primește după o pajiște cu sunet de cosași și culori verde și galben intens! O scurtă trecere prin pădure și o a doua pajiște cu un copac în mijloc mă primește cu borna cu șoarece cu capcană. Schimbare de direcție pe un drum evident puțin la dreapta și apoi pe sub coama dealului la borna cu cămașă. Fac dreapta după drum într-o vale și iar la stânga ușor în urcare. Pauză de hidratare la umbră și apoi urc un S lung al drumului pentru a trece pe partea cealaltă a dealului, spre Noul Săsesc/Neudorf. Înainte de a intra în sat trec de borna cu păun. Mă rog, acum depinde de imaginația fiecăruia. Ceva hale de fermă cu miros plăcut de vaci și bălegar. În mijlocul satului e borna cu sărut (sau ce o fi ăla!). Pe stânga, deasupra caselor, se vede turnul bisericii evanghelice. Semnele mă duc la stânga pe prima uliță și dau de borna de ieșire din sat. Un fel de trandafir stilizat pe bornă! Alt drum de pământ mă duce încă un kilometru până la borna cu cocostârc, la marginea pădurii. Abia așteptam momentul fiindcă soarele e dogoritor. La marginea pădurii fac pauză de hidratare și apa se duce văzând cu ochii!
Scurtă urcare prin pădure, pe coama dealului și pe partea cealalată ies într-o pajiște luuungă. Borna cu husă de sică în care recunosc o seceră și imediat ajung la izvorul cu copac în mijloc. Mă dor picioarele de la bocanci și le relaxez cu apă din furtun și cu sandale. Cobor greu și citesc pe telefon (rar îl scot din mod avion) un mesaj de la Laura în care mă întreabă unde sunt. Până în Mălâncrav. Continui să cobor pe lângă borna cu urs și o văd în față. Bucurie pe care nu am energia să o manifest! Mă dor picioarele destul de mult și merg greu. Probabil că nu i-a picat bine lipsa mea de reacție. Nu am puterea să reacționez altfel și caut să urc cât mai bine alături de ea pe drumul ce se adâncește într-un culoar de pământ noroios. Sunt setat acum doar să găsesc borne și ștampile! Știu că asta este greu de înțeles când vii de la oraș și ești obișnuit cu plimbări scurte și cu stat pe scaun sau în mașină. Laura are răbdare cu mine. Cât se poate! Coborâm pe lângă biserica din Mălâncrav și ieșim la mașină. În ghid se spune că se găsește ștampilă la numerele 245 și 280. Sun și nu mai e ștampila nici într-un loc nici în altul. În schimb este ștampila la nr. 162 (în loc de 245). Laura venise cu mașina și este un ajutor imens. Era în drumul ei spre o delegație și s-a gândit să ne vedem. Recunosc că nu am apreciat cum se cuvine asta și socoteala ei că aș fi în Mălâncrav! Ne primesc gazdele de la 162 și ne povestesc că nu mai pot găzdui la cealaltă casă. ne mai povestesc despre ce grupuri și ce oameni au mai venit la ei, unii chiar de mai multe ori. Mulțumim pentru povești și ne întoarcem la traseu. Eu sunt hotărât să continui fiindcă mai am ceva energie, chiar dacă picioarele îmi comentează. Până când nu e împins totul la extrem (și extremul/limita se poate extinde) creierul comandă mușchii! Stăm la un magazin la o limonadă și ceva dulce și apoi ne despărțim, fiecare în drumului și în ritmul său.
Găsesc următoarea bornă (cea cu nodul marinăresc) după fosta cazare de la Experience Transylvania (Mălâncrav 335) și la ea fac stânga. Încă vreo sută de metri și drumul se umple de noroi. Pauză și pun bocancii. Cu ei trec mai ușor prin noroi!
Eee, parcă e altceva, cu tălpicile, șosetele și bocancii. Fiecare pas este mult mai sigur! Urc pe un drum între maluri de pământ și doar după câteva sute de metri ies din pădure. Era extrem de greu în sandale! Merg un pic pe lizieră și apoi traversez tăpșanul larg și plin de iarbă. La mijloc depășesc borna cu cărți punse ca într-un raft. Urc pe partea cealaltă a tăpșanului și de aici voi urma drumul de lizieră pentru o bornă și ceva (circa un kilometru) și apoi prin pădure umbroasă și caldă (preț de trei borne, care de care mai interesante). Intrarea în Florești este pe partea dreaptă a unui canal de apă. Trec de biserica cu turn nu prea mare, de o troiță vopsită cu galben și de o casă a Protopopiatului Mediaș, trec de borna cu palmă cu degete prelungite și ies curând din Florești. Continui încet pe asfalt vreo 600-700 de metri până la borna cu pizza. Vă dați seama că provoacă ceva pofte pe care le potolesc știind că nu fac bine la efort. Prin Florești primisem întrebări de genul "N-ai doi lei?" de la copii curioși :D. Fac dreapta pe un drum de pământ care pare să urce ușor pe o vale, tot în dreapta. Câteva sute de metri pe drum, cu pantă în stânga și iarbă mare în dreapta, spre zăvoiul pe unde se simte o apă destul de firavă. Nu trece mult și văd în fața mea că drumul e traversat de un pui de urs. Și al doilea! Și al treilea! Clar este și mă-sa pe acolo. Și nu o văd pe drum, ci doar grumazul îi este mai sus de iarba înaltă. Mă simte și se ridică în două labe. Cred că are vreo 3 metri înălțime! Mă opresc și fluier la fluierul de la rucsac. Văd că mișcă din cap. Sigur m-a detectat. Mai fluier o dată! Își dă seama că nu prezint nici un pericol pentru pui (ca mamă ea nu mai contează atâta timp cât puii sunt în siguranță!) se lasă pe patru labe și merge mai departe după pui, spre zăvoi. Doar spatele am apucat să îl prind în poză.
Deși știu foarte bine că nu mai este nici o problemă, pe la următoarele trei borne merg cu mare grijă și urechile ciulite în paișpe! Borna pe care o vedeți mai jos în iarbă/frunze are pentru mine o poveste specială: dacă auzisem doar povești despre asta, când voi fi mâine înainte de platoul Breite, mă întâlnesc cu al doilea grup de drumeți Via de când am plecat de la Severin. Vom povesti și aflu că această bornă a fost cumpărată de un domn din acel grup! Știu că fiecare bornă a costat 1000 de euro. Și îi simt și nerăbdarea să își vadă borna. Și îi simt și bucuria în ochi când îi arăt ”borna lui” pe telefon! Cum ziceam, abia la a treia bornă mă liniștesc chiar dacă am avut zeci de întâlniri cu urși până acum și chiar și ursoaice cu pui. Dacă știi ce trebuie să faci, cu foarte puține excepții ursul nu vine spre om!
Sunt la limita dintre județul Sibiu și județul Mureș! Nu că ar avea asta vreo însemnătate la fel cum trecerea dintr-o regiune în alta pe Via Transilvanica (Terra sau Ținuturi, nu are însemnătate). Urc un pic prin pădure, cotesc la stânga și mai urc ușor până pe coama dealului. Aici este o poiană imensă pe care doar o traversez pentru a continua mai departe pe drum din ce în ce mai larg. Drumul coboară ușor și apoi din pădure iese în arbuști și lăstăriș. Trec de borna cu familia și apoi două serpentine lșa dreapta respectiv la stânga mă scot deasupra/la capătul unor ferme mari și care par părăsite. Totuși miroase a vaci când voi trece pe drumul de dale de lângă ele! Ies în asfalt și cobor pe el prin stânga castelului Bethlen din Criș. Știu că în prima intersecție am de făcut stânga și văd în față o turlă interesantă și un parc de copii. Probabil este centrul satului și aș găsi vreun magazin, dar nu mai am energie să mai merg într-acolo. Fac stânga și mă trântesc jos, lângă bara de protecție. Tare m-ar ajuta o ocazie ceva până în Stejărenii, mai ales că până acolo este asfalt extrem de obositor pentru tălpile mele obosite. Dar trece doar o căruță și două mașini care opresc vreo câteva sute de metri mai încolo, în sat. Așa că schimb iarăși bocancii cu sandalele (cu șosete, anormal pentru mine, ca să pot ține și tălpicile atât de bune). Mă ridic și pornesc încet la drum.
În vreo 500 de metri dau de borna cu tălpi de copil și fac dreapta pe drumul care merge spre Stejărenii. Ufff, tot asfaltat!
Așa că nu ai ce face, Cezărică. Dă-i înainte pe asfalt! Noroc că sunt doar două borne, una în vîrful dealului și a doua, cu pietre colorate și încastreate, la intrarea în Stejărenii. Aici sun pentru ștampilă la Experience Transylvania. Nu mai au cazare și nici ștampilă Nu mai știu cum aflu că este ștampilă la numărul 201, vis-a-vis de bornă! Așa că intru în curte și stăm un pic la povești. Întreb dacă pot opune cortul la ei în curte și îmi spun că nu se paote. Dar la capătul satului sunt ceva poieni. Este ok! În parcurgerea satului (nu pot spune traversare fiindcă este un sat liniar, de vale, cu case pe o parte și pe alta a drumului principal), las pe stânga biserica protestantă cu fațadă faină (mi se sugerase să pun cortul chiar în curtea bisericii) și la ieșirea din sat găsesc borna cu tabla de șah vălurită. Trec de ea (aici e schimbare de direcție a traseului), dau de un jgheab cu apă de unde pot lua și eu și de unde beau și animalele. Mai merg câteva sute de metri și găsesc ceva poieni, dar nu prea îmi plac. Și în plus doi oaeni care vin cu tractorul în sens opus îmi spun că ursul a luat de curând niște viței de pe acolo. Așa că mă sfătuiesc să pun cortul aproape de case, undeva la lumină. Dacă e să vină ursul vor lătra câinii. Mă întorc la jgheab și deasupra lui găsesc un gard cu curent electric. Asta este! Deschid poarta, intru, trag poarta la loc, urc printre copaci vreo 50 de metri și găsesc un loc plat sub un copac, printre balegi de vacă. Dacă sunt aici balegi proaspete înseamnă că stau animalele în îngrădire, e curent electric și ca urmare sunt în siguranță pentru urs. Mai ales că nu mi-aș mai duce mâncarea cine știe pe unde. Pun cortul, mă fac lejer la picioare, îmi tratez bășicile și îmi schimb pansamentele în zonele cu probleme și mă bag la somn după o masă rapidă. Știu că trebuie să mănânc ceva chiar dacă somnul mă cheamă la el.
Ziua 27 - 28 iunie 2023
Simt oboseala adunată (sunt aproape de 200 de kilometri parcurși tura asta) și chiar nu mă grăbesc dimineață. Planul meu ar fi să termin tura la Sighișoara fiindcă am gară de retragere și apoi începere pentru tura viitoare. Mă trezesc în voie după ce am dormit în sacul desfăcut mai ales spre dimineață, iau lucrurile foarte încet, inclusiv ștersul cortului și împachetatul bagajului și abia la 10.00 și câteva minute pun rucsacul în spate și cobor la jgheabul de la drum. Verific înainte de plecare să las la locul de campare doar iarba presată de cort. Pe la 10.40 definitiv pornesc la drum. Urc un pic pe uliță și apoi pe poteca ce traversează un pâlc de pădure. Un prim plai și apoi urc la prima bornă de azi, la marginea pădurii. Mă înșel fiindcă după un drum adâncit în pământul pădurii și o altă scurtă traversare trec pe deasupra unor alte terenuri cultivate, cu terase pentru pomi. Nu copaci! Și de aici intru în pădurea Breite. E un drum lejer printr-un verde incredibil de crud! Mă întâlnesc cu niște culegători de ciuperci care speră să găsească ceva bun prin pădure. Stau de vorbă cu ei și scot o sticlă de vin de casă. Nu aș bea în mod normal cât sunt la drum și acum fac o excepție: tura asta am parcurs 200 de kilometri pe Via Transilvanica! Hai noroc! Bine, e doar un pahar și apoi mai continuăm câteva sute de metri împreună. Ei merg în lateralele drumului și eu continui tot înainte. Drumul face ușor dreapta și iese la borna unde se schimbă direcția la 90 de grade la stânga. Sunt pe drumul principal din pădure!
Pe lateralele drumului sunt grămezi de lemne tăiate la metru. Sper să fie făcute de cei de la ocolul silvic! Mă întâlnesc cu un grup mai mare și intru în vorbă cu ei. Sunt vreo 6 adulți și 3 copii. Unul din bărbați îmi zice că are o bornă ceva mai încolo și îmi arată o poză. Este a doua bornă de când am văzut ursoaica, după Florești! Îi arăt poza și îi văd sclipirea de bucurie în ochi. Mai povestim puțin și fiecare în direcția lui, după ce îi explic exact unde este borna lui. Trec de borna cu broască, apoi de alte grămezi de lemn și de borna cu lalea stilizată și la următoarea bornă ies la luminiș. Este borna unde am avut primul contact cu Via Transilvanica! Eram doar la plimbare pe platoul Breite. Urmează borna cu călugăr, apoi stejari solitari de pe platou, apoi pe dreapta Bunicu', cel mai bătrân stejar de aici și în sfârșit borna cu panouri explicative. Aici fac și o scurtă pauză și schimbare de direcție la dreapta. Următoarea bornă, cu Maica Domnului cu Pruncul, se află la intrarea în pădure.
În pădure urmează o potecă strâmtă și în pantă. Nu e bai de mers că doar am mers pe mii de poteci de felul ăsta până acum. Mai greu e pentru cei doi bicicliști care urcă pe lângă biciclete. Trec prin pajiști înclinate cu belvedere spre cartierul din Sighișoara cu axă strada Ana Ipătescu. Câteva serpentine în pantă în coborâre, fac dreapta și apoi pe o uliță noroioasă ies în strada amintită. Prima bornă de oraș! Și un prim contact cu un oraș mai mare de la Mediaș încoace.
Cu bocancii plini de noroi maroniu și cu hainele impregnate cu mirosurile mele și ale naturii mă simt ca un sălbatic ce a ajuns la oraș și nu știe pe ce lume este. Parcă nu mă interesează orașul și aș vrea să ies cât mai repede. Tot aceleași puncte de interes pentru mine: track, borne, marcaje! Restul îmi pare o junglă gri cu ceva pete de culoare, copaci și acoperișuri. Așa că sunt setat pe ce caut eu și pe punctul de unde trebuie să iau ștampila. Mă uit la ceas și este abia ora 14.00. Ce ar fi dacă aș rezolva cu ștampila și aș mai continua încă vreo 12 kilometri până la Șapartoc? Îmi fac socoteala că mâine chiar mă opresc și am cum coborî la gară la Sighișoara. Chiar nu mă gândeam la varianta faină pe care o veți citi ceva mai jos. Pe Ana Ipătescu și Ilarie Chendi ajung la a doua bornă, cea cu mere, de pe strada 1 Decembrie 1918. Ștampila este la Voynich CLub Cafe. merg acolo și nu au și de mâncare. Dar asta găsesc la pizzeria alăturată Quatro Amici. Plin de noroi și praf mă așez cu jenă la o masă și comand un șnițel cu cartofi prăjiți și trei limonade. Se uită un pic ciudat la mine băiatul care a luat comanda și îmi aduce limonadele. Îmi e atât de sete că beau două din ele instantaneu! Mă revigorez și aștept vreo juătate de oră să treacă o ploaie mocănească. Și mai departe la drum. Urmez trackul prietenilor Mititeanu chiar dacă traseul este în schimbare și nu prea văd marcaje o bună parte din drum.
Trackul mă duce pe străzile Horea Teculescu și Cânepii până la ieșirea din oraș. Continui pe asfalt până la mănăstirea Sf. Dimitrie și apoi intru în cartierul Aurel Vlaicu de sub dealul Ciuhii. Se termină asfaltul și rămân pe drum de piatră. Cam în dreptul releului de pe deal fac dreapta în coborâre pe un drum de piatră, trec firul văii și urc tot pe același drum de servitute la liziera pădurii. Voi ajunge la borna cu ardei iuți înainte să intru definitiv în pădure. Merg pe drumul larg, de mașină pentru doi kilometri și jumătate (adică mai mult de două borne) și văd săgeți indicatoare spre Saschiz și Sighișoara. Eu urmez mai departe drumul la stânga. Trec de borna cu yoghina și în cinci minute ies la popasul de la crucea Vulcan/Crucea lui Toma aflată la granița dintre comunele Aurel Vlaicu și Apold. Merg greu și nu dau înapoi deloc. Pauză să îl sun pe Radu Moldovan din Șapartoc și îmi confirmă că mă așteaptă. Continui drumul spre el. E un drum noroios și Radu a muncit foarte mult cu o motocoasă ca să facă o potecă paralelă cu drumul prin iarba ce aproape ajunge la mijloc. Las o bornă pe stânga și urc până în vârful dealului. Pe partea cealaltă drumul coboară tot așa noroios. E o turmă de oi și capre cu ceva câini și un băiat pe post de paznic. Încerc să intru în vorbă cu el și abia scot trei cuvinte de la el: Vulcan și Cale bună! Cobor pe același drum și găsesc locul unde fusese o bornă (acum sunt doar pietre îngrămădite. Fac stânga pe drumul cu lut roșu, argilos și intru curând în Șapartoc, satul părăsit aproape în totalitate).
Văd unde e semnul spre Traditional Village al lui Radu (înainte de prima biserică) și continui până la borna din centrul satului, la a treia biserică. Caut să iau apă dintr-o fântână și intru în vorbă cu nea Peter care venise și el la apă. Îi zic unde lucrez și îmi spune că a lucrat și el mulți ani la aceeași firmă până la pensionare. Discuție tehnică faină și total neașteptată! Ne salutăm colegial și mă întorc încet la Radu. Abia merg și mă întâmpină ca pe fratele care a întârziat la petrecere. Este ziua lui! Chiar dacă sunt frânt stau cu ei la masă și la povești vreo oră și ceva. Îmi povestește printre altele, de uimirea pe care a avut-o când Dinu și Marlene au refuzat cazarea și au dormit în cort la minus douăzeci de grade. Îmi arată locul unde au pus cortul și alte și alte povești și întâmplări cu drumeții de pe Via. E un om exemplar pentru ce înseamnă refacerea satului tradițional. Printre altele copilul lui este primul copil născut în Șapartoc după câteva zeci de ani! Acum este la oraș cu soția lui! Mă retrag în cameră fiindcă sunt frânt. Un duș și somn în patul tradițional de lemn cu o plapumă groasă pe mine. Știu, este vară, dar oboseala îmi cere ceva călduros. Mulțumesc Divinității că m-a ajutat să ajung până aici să să închei etapa cu un om așa de fain ca Radu: 222 de kilometri de la Alba Iulia până aici!
Ziua 27+1 - 29 iunie 2023
Ne trezim matinal și bem o cafea la alte povești. Radu are ceva treabă la oraș și îmi spune că mă duce la gară. Căutăm și văd că am tren cam pe la 9.30. Așa că pornim pe la 8.00 la vale cu mașina lui. Povestim de toate și aflăm că avem și alte pasiuni comune, multe legate de mediu, de geografie practică, de botanică și plante medicinale. Încă o dată îmi confirmă că este un om extrem de fain. Rămâne când vin data viitoare să vină să mă ia cu mașina din Sighișoara și să mă aducă în Șapartoc să continui drumul. Așa om mai rar!
În tren spre București voi scrie și un rezumat sintetic al etapei faine parcurse acum pentru grupul Via Transilvanica de pe facebook. Mă uit mereu pe geam cu gând la toate momentele faine prin care am trecut. Pas cu pas, bornă cu bornă, localitate cu localitate, Om cu Om, pădure cu pădure, deal cu deal, Via Transilvanica îmi dovedește de fiecare dată că este un super proiect de țară! Cât de curând voi reveni mai departe la T-uri și borne pentru continuarea traseului spre Putna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu