O dată ce am terminat treaba la serviciu și schimbul de tură, mergem (Carmen și cu mine) pentru o seară în vizită la colegii/prietenii/vecinii de la Omu. Drumul nostru este clasic și ultra parcurs: de la releu coborâm pe piciorul Coștilei până în șaua Sugărilor, apoi peste Cerdac fiindcă încă mai este o limbă de zăpadă riscantă sub Cerdac, apoi vârfurile Găvanele, Ocolit și în final Omu. E o vreme foarte faină care te îmbie la mișcare!
Printre povești mai ieșim la câte o poză pe afară, în special spre razele apusului... Ca în fiecare seară Foxy face spectacol pe la geam... Probabil știe că are spectatori :D
A doua zi este o ceață foarte deasă dimineață și oscilăm între a reveni spre civilizație pe la Babele sau pe Valea Obârșiei. Parcă am merge pe platou și abia în Șaua Obârșiei vedem că se luminează și revenim la planul inițial. Nu mai fusesem de mult pe Obârșie. Așa că ne lăsăm la vale în căldarea glaciară imensă. Eu fac o scurtă ieșire din potecă pe sub pereții verticali ai Mecetului Turcesc. Am cam 40 de ani de mers în Bucegi și doar o dată sau de două ori m-am apropiat de el, doar de pe poteca marcată de deasupra! Acum explorez un pic baza pereților înainte de a continua la vale. O ajung din urmă pe Carmen undeva sub pragul cascadei Obârșiei...
De aici urmăm amândoi marcajul BA (ca și până acum) până la Telecabina Peștera. Ce de ani de când nu am mai urcat pe acest tronson de telecabină... Că de ajuns am mai ajuns pe aici ultima dată acum vreo doi ani... Urcăm amândoi la Babele și de aici Carmen coboară în Bușteni și eu spre Piatra Arsă. Urmează a doua parte a turei.
Am vreo două ore până ajunge Laura cu mașina la Piatra Arsă. Așa că îmi fac un drum pe platou, prin alte locuri decât am fost vreodată până acum. Este și destul de greu de descris pe unde am mers și doar experții în platoul Bucegilor își pot da seama pe unde mi-am croit drum până la complexul sportiv.
Scopul nostru sunt covoarele de rhododendron de sub vârful Furnica. Mai întâi mergem pe la coloana de conglomerat de la sud de vârful Piatra Arsă. Știam că și pe aici e posibil să găsim ceva tufe de rhodo. Și le găsim alături de câteva capre negre/maro ceva mai jos de noi :D!
Și de aici prin covoarele roz... Doar norii gri ne izgonesc spre mașini și vom tăia pantele pe la nord de șaua Călugărului. Alte și alte flori și alte pante colorate...
Ieșim în canionul văii Dorului și încercăm zadarnic să mergem pe firul apei. Sunt niște lacuri și mini-cascade de netrecut! Așa că explorăm puțin și vom ajunge la mașină pe versanții înierbați, undeva aproape de 20.30. Și de aici direct drum spre casă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu