Pentru weekend Mihaela îmi propusese participarea ca voluntar la Maraton Măcin. Bineînțeles că merg! Mai ales că nu am mai fost de ceva vreme în Măcin și cu ocazia asta pot vedea Măcinul și altfel decât în alte dăți! Așa că voi merge în mașina Ralucăi și a lui Dan și seara (21 aprilie, vineri) ne reunim toți la campingul Turtle Camp din Greci. După împărțirea pe echipe (eu voi face echipă cu Albert în punctul cel mai îndepărtat de basecamp) ne bucurăm de apus și de ceva dulce la vestita cofetărie Angelo din Greci :)!
Sâmbătă dimineață (22 aprilie) cam în jurul orei 8.00 pornim la deal mai multe echipe. De fapt e vorba de mai multe puncte de alimentare de pe traseu. Urcăm pas cu pas pe valea Morsu până aproape sub vârful Țuțuiatu, intrăm în zona verde din estul culmii și colegii vor rămâne aici la un punct de alimentare. Pentru mine continuă traseul pe o potecă evidentă, în coborâre destul de abruptă, spre valea Fagilor (marcaj TA). Eu am punctul la intersecția văilor Fagilor și Teilor. E așa faină zona asta de verde... Aștept să vină și Albert cu alimentele cu mașina și verificăm prima parte din traseul pe unde vor veni alergătorii spre noi...
Treaba de voluntar la PA trece repede fiindcă amândoi știm bine ce avem de făcut. Doar un pic mai mult ne ia până aflăm că a trecut ultimul alergător pentru a strânge ce avem pe acolo. După asta ne mai relaxăm un pic adunând marcajele de pe traseu. Așa este normal să faci ca organizator la orice concurs în natură! Chiar și la PA am bucuria de a mă întâlni cu oameni de munte pe care îi știu de multă vreme. De fapt unde nu se întâmplă asta?
Ne întoarcem amândoi cu mașina roată pe DJ 222A prin Cetățuia, Luncavița, Jijila și Măcin până la Greci. La timp cât să lăsăm materialele, să participăm la finalul cursei de maraton și la festivitatea de premiere și să ne bucurăm de masa oferită de organizatori. Fain concurs!
Duminică dimineață (23 aprilie) ne mulțumim pentru întâlnirea faină și fiecare este cu drumul lui. Raluca și Dan optează pentru o tură pe Pricopan și (logic) merg cu ei. Nu mai văzusem hercinicii de ceva ani și parcă nu erau atât de bine marcate traseele. Sau mai bine zis mersesem eu fie pe la Fântâna de Leac, fie din creasta principală și nu ajusesem pe ceea ce acum este marcat cu BA și numit Circuitul Pricopanului. Vom urca pe la niște monoliți foarte faini, un fel de trovanți, apoi spre crucea de la sud de Sulukul Mare, pe vârful amintit și pe Sulukul Mic, trecem pe sub vârful Piatra Râioasă și coborâm în șaua de sub Sfinxul dobrogean. Mâncăm puțin și, fiind cam 16.30, hotărâm retragerea pe sub carieră. Mai avem ceva drum de făcut și până acasă!
La revedere și mulțumesc, Măcin! Pe data viitoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu