Câmpina 17.03.2023

După două săptămâni de alb parcă îți este dor de verde... Vorba vine ”alb” fiindcă puteți vedea în poze că lunile de iarnă au și mult alb și foarte multă culoare ;)! 

Întotdeauna în drumul spre casă se pot face mici variații și ocoliri ca să vezi sau să revezi locuri faine. Acum vine rândul bisericii ”Sf. Nicolae” și a podului istoric peste Doftana. 

Redau mai jos câteva detalii preluate de pe internet și semnate (ca documentare) de preotul Petru Moga. 

Și o destăinuire personală: eu, de fel, nu sunt un om bisericos. Pentru mine bisericile în sine sunt monumente, care de care mai frumoase. Ceea ce face diferența între ele, dincolo de frumusețea picturii și de vechimea bisericii, sunt oamenii. Pentru că oamenii sunt cei care construiesc comunitatea. Oamenii sunt cei care dau energia pozitivă sau negativă unui loc. Oamenii sunt cei care te fac să te duci într-un loc și apoi să revii de câte ori ai ocazia. Și părintele Petru Moga, cu tot ce înseamnă dânsul și istoria familiei lui (nu intru aici în detalii) a făcut și face eforturi permanente de a ține comunitatea aproape. Vă spun sincer, el și o prietenă câmpineancă m-au atras de am venit prima dată aici. Și, chiar dacă ei nu sunt aici acum și energia este cu totul alta, de fiecare dată îmi face plăcere să revin și să găsesc detalii noi (și fizic și ca trăiri). 

Detaliile ”tehnice” și apoi trecem la imagini/poze. Fiindcă o poză, dincolo de perfecțiunea tehnică, spune mai mult decât o mie de cuvinte!

”Anul 1896 poate fi considerat an de naștere al parohiei “Sf. Nicolae” Câmpina. Semnătura Ieromonahului Macarie pe actele de botez, cununie sau  înmormântare la Schitul Sf. Nicolae Slobozia dispare odată cu  începutul anului 1896 și apare semnătura preotului  Provinceanu, de la care  în continuare șirul preoților de mir la Biserica Sf. Nicolae din cătunul Slobozia este neîntrerupt până  astăzi. [...]

Parohia Sf. Nicolae Câmpina, ca și mai înainte Schitul Sf. Nicolae Slobozia în vatra căruia s-a format înlocuindu-l, a aparținut Eforiei Spitalelor Civile, instituție caritabilă de mari proporții,  înființată  printr-o decizie a generalului Kisseleff la 2 aprilie 1832  și desființată de statul comunist prin HCM Nr. 202 din 3 iulie 1948. Abia de la această dată Parohia Sf. Nicolae Câmpina începe să funcționeze pe coordonatele firești ale unei parohii.

Primul locaș de cult construit  în vatra actualei parohii Sf. Nicolae a fost biserica de lemn a Schitului Sf. Nicolae Slobozia, care exista la data de 25  iunie 1714, când hrisovul domnitorului Ștefan Cantacuzino  înnoiește și întărește un hrisov mai vechi al “Măriei Sale Constantin Vodă Brâncoveanu” referitor la dreptul Mănăstirii Sinaia de a ține, scutite de toate dăjdiile, “zece case de oameni străini adică scheai, ungureni, moldoveni, arbănași, sârbi... pe moșia Sfintei Mănăstiri de la Câmpina  ot sud  Prahova, care moșie este dată și închinată la această Sfântă Mănăstire de  Părintele Popa Preda, feciorul lui Pătrașcu Postelnicul din Câmpina.” Prima biserică de zid a fost construită la sfârșitul secolului XVIII (propunem anul 1786) de către starețul Mănăstirii Sinaia, grecul Damaschin. Acesta se îngrijise de refacerea Mănăstirii Sinaia, bombardată în timpul confruntărilor armate dintre turci și austrieci în războiul din 1787-1788, respectiv refăcuse paraclisul de pe latura nordică a mănăstirii, resfințit în mai 1792 (noul ctitor fiind pictat ca stareț în naosul paraclisului,  lângă ușa de intrare), refăcuse turlele și acoperișul  bisericii și zonele de pictură murală distruse și așezase o nouă piatră de pisanie la 1795. Dar “șederea i-au fost mai totdeauna în Metohul Slobozia... unde au zidit și niște case înalte, sub care era un beci în fața pământului și deasupra cinci odăi cu balcon scos în afară și biserica lângă metoh de zid”. Cu toate că după pierderea stăreției, atât el cât și amintirea lui după moarte au devenit, printr-o interpretare tendențioasă, ”nomina odiosa” în toate izvoarele scrise ale Mănăstirii Sinaia până în ziua de astăzi, înmormântarea lui cu cinstea cuvenită unui ctitor în pronaosul bisericii metocului de la Câmpina poate fi explicată prin faptul că în perioada 1819 – octombrie 1820, Mănăstirea Sinaia era temporar desființată prin refugierea peste munți a întregului personal împreună cu starețul Iustin Arhimandritul și nu mai exercita nici o autoritate asupra așezământului de la Câmpina. La Câmpina prezența lui Damaschin (devenit probabil în ultimii ani schimonahul Dionisie, nume înscris pe piatra de mormânt) la metocul Slobozia a fost percepută ca pozitivă, de vreme ce atât Parohia Adormirea Maicii Domnului cât și Sfânta Treime din Câmpina îl au înscris în pomelnicul ctitoricesc.”

De citit mai mult la sursa textului: http://parohia_sfantul_nicolae_campina.crestinortodox.ro/.

Fiindcă este în apropiere și nu am mai fost de ceva ani, merită o vizită podul de piatră dintre Câmpina și Bănești. Se pot găsi informații pe internet și în arhive. Doar redau aici puțin dintr-un articol mai vast (sursa: https://adevarul.ro/stiri-locale/ploiesti/povestea-podului-de-piatra-construit-in-vremea-lui-1751999.html):

”Podul de piatră care făcea legătura, peste Râul Doftana, între localităţile Câmpina şi Băneşti este în ruină din 16 aprilie 2014, zi în care o bucăţică din istoria României s-a prăbuşit în apele învolburate. N-a contat pentru nimeni că podul de piatră, construit pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru a face legătura între Ţara Românească şi Transilvania, este un monument istoric. [...]

În mod nejustificat mai puţin celebru decât podul inginerului Anghel Saligny, care asigură legătura feroviară între Feteşti şi Cernavodă, podul  rutier care leagă Băneştiul de Câmpina peste râul Doftana este considerat prima încercare la scară naturală a unui pod de piatră din ţara noastră.

Valoarea acestei construcţii este cu atât mai mare cu cât „pe plan mondial, încercări de acest fel se aflau la acea vreme numai în fază incipientă”, notează inginerul Nicolae Noica într-o lucrare publicată în 1988 în almanahul „Ştiinţă şi tehnică”.  Nicolae Noica este inginer constructor şi fost ministrul al Lucrărilor Publice în perioada 1996-2000. [...]

Inaugurat în anul 1864, construcţia podului de piatră de la Băneşti are în spate o istorie lungă şi condimentată cu multe întâmplări rupte parcă din şantierele contemporante. Necesitatea construirii unei rute care să asigure traversarea râului Doftana a apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea relaţiilor comerciale între Ţara Românească şi Ardeal.

În 1859 era deja construită o bună parte din şoseaua pe care astăzi o numim Drumul Naţional 1, puţin peste 35 de kilometri de drum asfaltat care făceau legătura între Predeal şi Comarnic, dar până în Capitală, mai era mult de lucru. Trebuia amenajat şi tronsonul Breaza – Câmpina- Ploieşti, care se intersecta în dreptul localităţii Băneşti cu râul Doftana. Inginerul Niculae Noica, menţionează în lucrarea citată anterior că „Pe traseul amintit, la punctul Doftana, este inaugurată în aprilie 1861 cea mai însemnată lucrare (...) podul peste apa Doftanei în lungime de 77,4 stânjeni, cu nouă arcade”, un stânjen având aproximativ 2 metri. [...]

Construcţia podului nu merge conform proiectului, sunt constatate nereguli grave, astfel că apar discuţii între executant şi autorităţi, urmate de sesizări adresate ministerului în care antreprenorul remarcă faptul că inginerul îl obligă să lucreze mai mult decât prevede contractul. Pe de altă parte, inginerul Peretz anunţă autorităţile, în luna iunie 1862, că nu poate garanta pentru calitatea execuţiei din cauza faptului că piatra de faţadă a crăpat pe o lungime de 2 metri şi solicită refacerea bolţilor. În urma unor verificări ale specialiştilor, se decide în, toamna anul 1862, refacerea bolţilor fisurate.

“…deşi cele trei bolţi nu ameninţă căderea imediată, însă considerând că reaua confecţionare fiind constatată, este de trebuinţă a se ţine strict de condiţiile contractului (…) a se ordona reconstruirea celor trei bolţi… ” sunt concluziile comisiei tehnice care a inspectat în vara anului 1862 lucrările de la Podul de la Băneşti, prezentate de inginerul Noica.”

Și urmează și pozele de rigoare îniante de a merge mai departe.