La începutul lunii februarie, când am fost la plaja Gostinu din apropierea orașului Giurgiu, mi-a încolțit o idee. Acum caut să o duc mai departe! Așadar Laura îmi va fi ghid prin alte locuri de pe cursul românesc al Dunării. Din București mergem direct la Oltenița. Mai fusesem cu altă ocazie, cu trenul, și mai cunoșteam ceva locuri, pe unde vom merge și acum. Dar mereu scopul este de a vedea ceva nou. Trebuie să recunosc, ideea mi-a venit în iunie 2021 când am fost la Giurgiu, dar fiind aproape, se poate considera luna februarie 2022 ca începutul proiectului.
Prima oprire în Oltenița este la Turnul de apă. Acum este închis și peste câteva săptămâni se va deschide o expoziție de artă. Deoarece...
”Muzeul de Artă al municipiului Olteniţa a fost deschis pentru public în anul 2001. Acest muzeu, până în prezent unic în ţară, deoarece este amenajat într-un spaţiu neconvenţional, într-o construcţie destinată special pentru redistribuirea apei potabile locuitorilor oraşului, este un punct de atracţie pentru turişti. Turnul s-a construit în anul 1919, iar în anul 1922 s-a pus în funcţiune uzina de apă din care se alimenta Olteniţa. În anul 1916 a fost bombardat de inamici, după care renovat atunci când s-a construit şi hala Olteniţa, în anul 1924. Populaţia din oraş se alimenta la acea vreme din râul Argeş.” (sursă: Muzeul de artă Oltenița)
Îa apropiere este Parcul Mare din Otenița, foarte fain și viu colorat.
Cum Oltenița este port la Dunăre, este musai să ajungem și în port. Portul turistic e micuț și în alte vremuri era proiectat un port industrial mult mai mare. Vom merge și acolo, după mica pauză de la pontonul turistic.
Pentru a ajunge de la portul turistic spre vechiul port industrial (de fapt sunt două platforme imense de beton, una pe Argeș și alta pe Dunăre). Avem de mers pe drumuri de piatră/pământ. Ocolim pe la sud-vest uzina de apă, urcăm vreo doi kilometri spre nord și apoi, pe un drum de baraj de protecție (sunt zone inundabile care au rolul de a proteja orașul la eventuale inundații) urcăm pe digul mare de pe malul Argeșului. Nu mai țineam minte exact drumurile fiindcă altă dată am mers pe aici pe jos, probabil pe variante mai scurte. Pe dig, înainte să oprim la pasarela de trecere pe malul drept al Argeșului, vedem o vulpe. Abia apucăm să îi facem câteva poze că dispare repede în desișul din zona inundabilă.
Oprim mașina și intrăm pe pasarela (două conducte cu sistem de susținere extrem de solid, sistem pe care îl folosim pentru traversare) care ne duce spre zăvoiul de pe malul drept. Explorăm acum locuri pe care le-am uitat :D, la dus pe unele poteci și la întors pe altele! Peste Dunăre se vede orașul frate Tutrakan/Turtucaia. Acum, uitându-mă un pic pe hartă, par locuri interesante de vizitat acolo :)!
Revenim la mașină și căutăm să ajungem, pe malul stâng al Argeșului, până la gura de vărsare în Dunăre. Aici observăm un lucru interesant: apele Argeșului, tulburi-maronii, se varsă în Dunăre. Cum Dunărea s-a nimerit în perioada asta să fie limpede și, în mod evident, are debit mult mai mare decât Argeșul, nu lasă apele sale să se amestece cu cele tulburi și le împinge pe acestea doar pe malul românesc! Asta vedem de pe pontonul de beton despre care vorbeam! Chiar am avut un mic incident: la marginea pontonului, la vreo 100 de metri în interior, este o rulotă interesant vopsită. Când vrem să facem ceva poze spre ea, iese un nene cu o falcă-n cer și una-n pământ: că acolo sunt obiective importante și să ștergem orice poză cu baraca lui! OK! Dar pare tare comic cum își dă el așa mare importanță :)!
Ne întoarcem în Oltenița și apoi pe DN31 ajungem în Călărași. Pentru Laura este emoționant fiindcă a locuit și a muncit aproximativ 15 ani aici. Ocolim pe variantă pentru a-mi arăta câteva locuri dragi ei și pe Prelungirea Sloboziei intrăm în oraș și vom face o pauză de încărcare (și a stomacelor și a bateriei laptopului) la KFC. Foarte rar ajung(em) în astfel de locații :)! Ne amuzăm pe seama hărții pe care e arătată conexiunea directă Kentucky (Fried Chicken)-Călărași! Și Laura e uimită de schimbarea zonei unde e fast-food-ul. Aici ea știa de o zonă industrială!
Era o idee să vedem Grădina Zoologică și Parcul Dumbrava și le lăsăm pentru altă dată. Acum avem altceva mult mai important de văzut. Coborâm din oraș spre lunca Dunării, pe DN3B traversăm un canal și lăsăm câteva plaje pe partea stângă și mergem la portul turistic pentru a trece în Ostrov/Silistra. Avem de așteptat vreo jumătate de oră înainte de a urca pe bac pentru traversare. Laura îmi spune (știa din experiențele cu grupul de bicicliști) că s-a mutat portul ceva mai în aval față de portul dinainte. De fapt portul despre care îmi spune ea este în Silistra (Bulgaria) în timp ce portul pentru feribotul actual este în Ostrov (România). Doar județul se schimbă din Călărași în Constanța! Doar mergem până la granița cu Bulgaria înainte de continua pe DN3 pe fâșia de pământ românesc vreo doi kilometri, pe sub gardul de graniță. Apoi granița cotește la dreapta și noi continuăm pe malul Dunării spre Ostrov și mai departe.
Lăsăm pe stânga insula pe care se află ruinele Păcuiului lui Soare, trecem pe lângă mănăstirea Dervent și în Lipnița vom mergem la mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul. Este un loc foarte liniștit, cu multă istorie, multe flori și energie foarte faină. Chiar dacă mănăstirea are site propriu, redau aici câteva informații de pe site-ul crestinortodox.ro.
”Mănăstirea Lipnița se află între Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei și Mănăstirea Dervent, fiind mai aproape de cea din urmă. Așezământul monahal din Lipnița a fost întemeiat în luna noiembrie a anului 2004, fiind așezat sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul, primul dascăl al Sfantului Apostol Andrei. La rândul său, Sfântul Dasie, un martir dobrogean din secolele III-IV, este și el ocrotitorul mănăstirii, sfintele lui moaște fiind păstrate cu evlavie în paraclisul amenajat sub biserica cea mare.
Inițial, pe locul actualei mănăstiri s-a aflat numai un grajd părăsit. Această clădire, aflată până atunci în proprietatea lui Danciu Stelian, a fost donată pentru nevoile micuței obști monahale. Astfel, în cele câteva camere amenajate, s-au pus bazele actualei mănăstiri, în același loc funcționând paraclisul, chiliile și bucătăria.
În toamna anului 2005 s-a pus temelia actualei case monahale, pe un teren donat mănăstirii de primăria localității Lipnița. Această clădire, deși modestă, este de ajuns de încăpătoare pentru a cuprinde o bucătărie, o trapeză, stăreția, cancelaria și câteva chilii.
În data de 29 august 2006 s-a pus piatra de temelie a noului paraclis, închinat Sfântului Mucenic Dasie, sfânt prăznuit de Biserica Ortodoxă în data de 20 noiembrie. Cu ocazia acestei slujbe s-au sfințit și cele două clopote ale acesteia, donate de familia Marian și Elena Simuloiu.
Sfântul Dasie era soldat în armata romană și făcea parte din legiunea care staționa la Dunăre, în provincia Moesia Inferior. Pentru credința lui, sfântul a fost arestat și condamnat la moarte, iar martiriul se pare că l-a suferit la Axiopolis (Cernavodă), împreună cu alți doi martiri.
Moaștele sfântului au rămas în Silistra (Durostor) până în anul 579, când au fost duse în localitatea Ancola, Italia, spre a fi păzite de năvălirea avarilor. Odată ajunse acolo, ele au fost așezate cu mare cinste în Biserica Sfântul Chiriac, iar inscripția greacă, păstrată pe racla sfântului, mărturisește: "Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Durostor." În anul 2003, o parte din moaștele Sfântului Dasie au fost readuse în Silistra, Bulgaria.
În data de 6 iulie 2006, din mila lui Dumnezeu, Înalt Preasfințitul Ilarion, mitropolitul din Silistra (Bulgaria) a dăruit acestei mănăstiri o părticică din mâna Sfântului Mucenic Dasie; racla cu cinstitele sale moaște se află așezată cu multă evlavie în paraclisul închinat lui.”
Știu, este text destul de lung. Dar vă ușurez munca de a intra pe linkurile indicate :)!
Din foișorul din colțul incintei mănăstirii (cel dintr-o imagine de mai sus) se vede valea Fetei unde este destinația noastră. Continuăm așadar pe DN3 și ieșim din asfalt pe drumul de pământ ce merge prin frumoasa pădure de pe valea amintită. Prima dată oprim la cariera Fetei - Băneasa unde explorăm cariera și o faină galerie cu puțuri de extracție și cu o colonie faină de lilieci.
Mai departe, prin același verde zăvoi, lăsăm pe stânga un versant abrupt al canaralei și mergem direct la Schitul Sfântul Cuvios Gherman. Este extrem de fain, construit din lemn, relativ recent, pe un fundament de beton solid. Laura e impresionată de multele clădiri din spatele bisericii (nu erau când a fost ea data trecută) și de mini-grădina zoologică.
Un călugăr ne întreabă (de fapt e singurul pe care l-am văzut pe aici) dacă am fost la chilii. Acum mergem! Coborâm 7-800 de metri cu mașina și o lăsăm pe un tăpșan. După ce citim ceva informații despre ce înseamnă canara și despre legendele locului, urcăm spre chilii pe o potecă amenajată cu trepte de lemn. Nu descriu aici chiar fiecare pas fiindcă plăcerea explorării o are oricine vine aici :D!
Ne rămăsese acel versant care este de fapt pe malul drept al luncii văii Fetei, loc pe care nici Laura nu îl explorase până acum. Așa că umblăm pe deasupra, pe sub stânci, prin toate grotele și prin toate cotloanele pentru a avea o imagine cât mai completă, și de la depărtare (ultima poză) și din apropiere. Și este ceva de explorat, mai ales grotele separate de o frumoasă coloană, unde se spune că s-au ascuns femeile pentru a scăpa de furia turcilor.
Și mai sus, pe vale, par a mai fi niște pereți chiar la granița cu Bulgaria. Dar nu mai este drum și ar trebui o explorare a pied... Pentru altă dată fiindcă acum e trecut de ora 20.00!
Ieșim în DN3 și continuăm la dreapta cu promisiunea de a ne întoarce pe aici fiindcă mai avem multe lucruri de descoperit. În Ion Corvin facem stânga pe DJ223 pe care, pe alocuri, asfaltul este decopertat și trebuie să mergem cu viteză mult mai mică. În Rasova ajungem pe malul Dunării și ne vom îndepărta de ea circa un kilometru în Cochirleni. Inclusiv în Cernavodă, în sudul localității, sunt ceva obiective mai puțin cunscute și interesante. Dar rămân pentru alte zile fiindcă acum e întuneric și mai avem aprximativ 160 de kilometri până la București. Și de aici până la Hârșova sunt multe locuri interesante, unele văzute și altele doar descoperite pe hartă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu