Azi îmi propun să ajung într-un loc tare fain unde îmi doresc să ajung de foarte mulți ani: Cheile Turului/Tureni/Turenilor! Preiau o scurtă descriere de pe Wikipedia: ”Cheile au o lungime de 1.850 m, iar pereții (înalți de 100-150 m) sunt decorați cu diferite forme carstice: cascade, marmite, peșteri etc. Sunt relativ greu de străbătut. Au fost săpate de Valea Racilor în calcare jurasice și sunt situate între comuna Tureni si satul Copăceni, la mică distanță de drumul european E60, Cluj-Turda.”
Cumva asta se potrivește fiindcă Laura are treabă toată ziua în Turda. Așa că plecăm cu 20 de minute mai devreme și face un mic ocol (de fapt un dus-întors) pentru a mă duce la capătul din amonte al cheilor aflat în capătul sudic al localității Tureni. Rămân puțin mai sus de Centrul de informare și promovare, pe versantul drept. Încă nu știu ce și cum voi parcurge și inițial planul este să ocolesc cheile pe versantul drept și apoi să mă întorc pe cel stâng. Dar mai întâi cobor la harta de la Centrul de informare și o studiez mai bine. Îmi voi schimba ruta!
Mă hotărăsc să merg pe circuitul cheilor (marcaj PA), mai întâi pe versantul stâng. Pornesc pe marcajele un pic vagi, pe un drum de pământ. Trec pe lângă o turmă ai cărei câini paznic mă latră de la distanță și continui pe platou, cu tot felul de ieșiri spre marginea abruptului. Sunt impresionat de cheile săpate în calcarele jurasice. Pe un pinten fain ies din platou și vorbesc cu bunul prieten Dinu Mititeanu. Ne promitem că facem tot posibilul să ne vedem săptămâna asta. Nu va fi să fie!
Mai merg puțin și urmez marcajele care coboară la dreapta spre grupul de case aflat în aval de zona abruptă a cheilor. Fiindcă acestea continuă spre satul Copăceni cu un drum de pământ și o vale mai deschisă!
Cobor un pic pe drum căutând fără succes continuarea circuitului PA pe versantul drept al cheilor. Așa că mă întorc prin micul culoar dintre garduri și pornesc prin chei. Pe hartă apare marcaj PA, pe teren este marcaj TA!
La început poteca merge pe lângă apă și citesc informațiile de pe panourile instalate aici. Curând se schimbă stilul potecii: o brână ce urcă mai mult sau mai puțin deasupra nivelului apei și este echipată în multe locuri cu cabluri. Foarte practice! Trec de mici cascade extrem de faine cu un strat de gheață pe ele, mai merg ba pe potecă de pământ, ba pe brâne, mereu cu gândul că dacă e vreun loc unde nu pot trece, mă întorc pe unde am venit. Singurul loc unde pare să fie așa este o traversare suspendată pe peretele din drepata mea: cablu pentru mâini și cablu suspendat pe care mergi cu tălpile bocancilor! Încerc pe prima parte și simt surplomba. Asta nu ar fi bai! Problema este că îmi alunecă picioarele pe cablul umed. Așa că mă întorc în loc sigur și studiez problema. Mai este încă o astfel de trecere suspendată deasupra unui mic lac. Hm! Nu merge pe cabluri. În schimb pot trece pe pietre pe versantul drept și apoi văd cum revin pe cel stâng. Câțiva pași mai lungi și am trecut apa! Peste câteva zeci de metri găsesc o trecere înapoi pe versantul stâng unde poteca devine de acum lejeră. Mai urmează o ușoară brână echipată cu cablu și în câteva minute ies din zona îngustă la un panou aflat la capătul sudic al carierei.
Găsesc un trovant interesant, ocolesc câteva zone cu gheață, fac o pauză pentru un sandvich și ies la Centrul de Informare. Sunt tare bucuros că am parcurs cheile la care am visat de atâția ani... La Centru găsesc o doamnă foarte faină care mă invită în interior și povestim puțin despre problemele pe care le au în aria protejată și despre activitățile pe care le fac aici, în ciuda tuturor piedicilor. Mă bucură tare mult schimbul de informații și primesc recomandare să urc pe platoul aflat deasupra versantului drept. De aici voi avea o altă imagine asupra cheilor, mai ales asupra peșterilor pe care nu le-am văzut de pe versantul stâng. Cu mulțumirile de rigoare pornesc la drum pe același marcaj PA.
Urmăresc marcajele rare de pe stâlpi sau pietre și cumva fac de ajung la stâlpul care îmi indică varianta de coborâre la casele din aval. E un vâlcel cu ceva zăpadă înghețată și cu ceva urme vechi. Nu prea aș coborî pe aici. Mă uit la ceas și văd că sunt abia la mijlocul zilei: 13.10! Cum să mă întorc spre Tureni așa devreme? Măcar să mai fac un mic ocol...
Văd un drum în față. Studiez pe Gooogle Maps și mă duce la marginea autostrăzii. De aici un drum la dreapta mă duce la DJ 103G pe unde mă pot întoarce în Tureni. Bucurie mare: văd un marcaj BR care mă duce la podul pe care DJ de mai sus trece peste autostradă. Și mai departe merge spre Cheile Turzii! Sclipire de moment: ce ar fi să unesc cele două Chei renumite? După pod fac stânga și după câteva zeci de metri am marcaj la dreapta peste un platou foarte larg.
O sun pe Laura bucuros de descoperire și îi spun că merg spre Cheile Turzii. Rămâne să ne vedem la unul din capetele cheilor. O voi anunța eu unde!
Urc pe drumul de pământ cu enormă încântare și ies deasupra carierei Săndulești. Vă dați seama că intru în carieră (e adevărat că un pic ilegal!) pentru câteva poze. E un amestec de sentimente: pe de o parte sunt încântat de peisajul foarte fain și pe de altă parte sunt extrem de trist că au distrus peisajul natural. Nah, cumva trebuie făcut un compromis...
Mă tot bate un gând: am atâția prieteni clujeni și nu știu câți au parcurs traseul acesta de legătură între chei. Și tocmai eu, de la București să fac asta!
Revin la drum și continui până la un stâlp de marcaj ce mă dirijează spre dreapta. Cumva mă gândesc că mă va coborî spre capătul din amonte al cheilor, pe unde râul Hășdate intră între versanții abrupți. Dar de fapt drumul mă ține pe platou și, după ce primesc și un marcaj BA nu se știe de unde, ajung în punctul numit ”Deasupra Podireilor” unde văd marcajul PR de ocolire a Cheilor Turzii. Mai fusesem pe aici acum mulți ani și iau decizia de merge pe deasupra cheilor, spre aval. Nu înainte de a reține că marcajul BR pe care am venit (magistrala E7) ar trebui să ajungă până la Cluj prin Micești, casele Micești și pădurea Făget. Poate într-o vizită viitoare la Cluj...
Merg pe PR spre stânga cu bucurie mare și mă opresc puțin la Colțul Cheii unde văd crucea metalică. Este vorba de Crucea Sindului. De aici putem afla ceva informații: ”Crucea Sindului se află pe partea dreaptă a Cheilor Turzii, la marginea Culmei Săndulești. A fost ridicată în anul 1939. Pe cruce se află două tăblițe din fier, pe care sunt înscrise numele persoanelor care au ridicat crucea, respectiv următorul text: Celor ce înțeleg muntele. Se poate ajunge la cruce urmând traseul turistic marcat cu punct roșu. Tot aici iese și capătul traseului de via ferrata.”. Cum nu ajunsesem până acum, parcurg scurta potecă puțin expusă până la cruce și admir versantul drept al cheilor. Oare când va veni vreme să parcurg poteca marcată pe acolo?
Revin la poteca de circuit și urmez marcajele până la campingul din aval de Chei. Citesc cu plăcere informațiile de pe panouri și admir frumusețea pereților de piatră.
Cum mai am ceva vreme până ce termină Laura treaba, mănânc un măr și niște biscuiți și mă ia frigul dacă o aștept aici. Pornesc pe drumul asfaltat, în urcare până sub punctul de pornire a tirolianei (însoțit de doi câini cu chef de joacă) și apoi în coborâre spre Cheia. Am parte de un cer de vis care se anunță din ce în ce mai fain. Traversez satul Cheia intuitiv, vorbesc puțin cu un băiat care își lăsase bicicleta la magazin înainte să meargă dimineață la școală și acum se duce să o recupereze și ne despărțim înainte de ieșirea din Cheia, la podul unde trec Arieșul.
Pe dreapta văd ruinele unui turn de apărare. Este vorba de Cetatea Turzii/Aranyos, centrul administrativ al Scaunului Secuiesc al Arieșului. Aici puteți citi mai multe informații. Nu are rost să dau eu aici copy-paste :)! Și vedeți apoi norii superbi care mă vor însoți cu ale lor culori până la DN 75 de unde mă va lua Laura cu mașina. Zi superbă cu multe bucurii! Mulțumiri pentru ajutorul cu transportul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu