Cluj Napoca, oraș de care devin din ce în ce mai atașat... De oraș și de oameni, de prietenii pe care mi i-am făcut aici în timp... Tot am fost în Cluj în ultimii 10-12 ani și nu am reușit să ajung în parcul-muzeu etnografic ”Romulus Vuia”. E un colț de natură care îmbină cumva natura cu lemnul și construcțiile tradiționale! Și cumva este și o poartă de cultură și de prezentare a tradițiilor noastre (câte s-or mai ține!). Spun asta anticipând că în timpul plimbării mele prin muzeu am întâlnit doar două grupulețe dintre care unul era format doar din străini.
Când am fost data trecută în Cluj am vrut să intru în muzeu și era un festival pentru care trebuia să plătesc bilet. Ori eu voiam să simt lemnul caselor, nu să merg la festival... Așa că acum e rostul intrării mele în muzeu!
Vă las mai jos fotografiile care sper să vă stârnească și vouă dorința de a ajunge aici. Doar vă spun că în astfel de zile este o oază de liniște în mijlocul Clujului agitat (alături de Grădina Botanică și de Parcul Central)!
Cu bucuria plimbării prin parcul etnografic merg spre următoarea zonă de interes, ca să nu zic obiectiv: parcul Cetățuia! Pentru asta urmez străzile Vântului, Vânătorului și Șerpuitoare prin cartierul Gruia. E un cartier liniștit și cred că este cel mai sus din tot orașul. Probabil Zorilor sau Bună Ziua să mai fie așa ”înalte”... Trec de Turnul Parașutiștilor și printr-o altă parte a parcului și pe o pietonală ies în fața hotelului Belvedere. În spatele lui se află Monumentul Eroilor Neamului, o cruce emblematică de unde se văd faine panorame spre Clujul de jos. Una din ele este mai jos :).
Câteva minute de relaxare și mi se cam face foame. Printre cele mai ieftine locuri de masă găsesc cantina Camerei de Comerț și Industrie. Așa că găsesc aleea care coboară prin parcul Dragalina până la destinația mea. Apoi îmi continui plimbarea urbană trecând Someșul Mic cu scopul de a ajunge la Casa Tranzit. Este vorba de un centru de cultură în clădirea unei foste sinagogi și apoi depozit (reconversie în 1974). Mai multe info despre reconversie puteți citi
aici. Cert e că intru pe Strada fără nume și poarta este închisă. Mă bucur că am văzut pe unde este accesul și voi face o fotografie mai bună de pe parta cealaltă a Someșului Mic, după ce trec prin fața Operei Maghiare de Stat și pe Podul Elisabeta/Erzebet Hid. Cumva amintește de toate podurile îndrăgostiților și mai ales de podul omonim care traversează Dunărea în unghi, în Budapesta. Ah, greșesc, acela este podul Margareta/Margit hid! Erzsebet hid trece din Buda în Pesta sub Dealul Gellert cu Citadela în vârf.
Încă trei imagini din oraș și gata plimbarea urbană. Vine apusul și curând se lasă seara...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu