Între Slănic Prahova și Vălenii de Munte (valea Slănicului și valea Teleajenului) este o zonă necunoscută pentru mine. Cu o singură excepție: Muntele Verde sau Piatra Verde pe care o explorasem de două sau trei ori. Acele dealuri promit locuri interesante și îmi fac un plan de explorare. Anticipez: după plimbarea asta mi s-au format noi planuri în minte! Pentru altă dată...
Deocamdată la 13.20 ajung cu trenul în Vălenii de Munte și cu ajutorul unei prietene (cu mașina) în mai puțin de o oră sunt în punctul cel mai înalt al drumului ce leagă Vălenii de Slănic, pe coama dealului Bughea. De aici va începe explorarea solitară! Mulțumiri pentru ajutor (ca și altă dată, îmi rămân câteva locuri de văzut în Văleni)!
Am găsit că dealul pe care sunt se numește Bughea, de unde și numele satului de mai jos (sau invers, nu știu exact). Oricare i-ar fi numele, sunt culmi și păduri foarte interesante.
Pentru început merg spre nord spre ceea ce pare a fi punctul cel mai înalt, cu doi piloni cu antene și ceva zone stâncoase, expuse. Pe deasupra Muntelui Verde ajung la pereții stâncoși și explorez zona atât cât îmi permite vegetația țepoasă (e foarte multă cătină în zonă!).
Ajuns la casele pe unde ar începe traseul meu, întreb un ”localnic” despre locuri. Mai precis denumiri de văi și de dealuri, inclusiv cel pe care sunt și zona cu piloni de transmisiuni. Îmi spune că nu știe astfel de denumiri, dacă vreau îmi poate spune localitățile. I le înșirui eu cu indicarea localităților, îi spun și de Grohotișul care încă mai are limbi de zăpadă și mă lămuresc că nu pot afla mare lucru de la el. Mai multe aflu de pe internet din descrierile unor amici sau de la pensiuni din Slănic! Chiar dacă în planul meu drumul pornea pe un culoar pe sub case și pădure, pornesc chiar de la case un pic în sus până în punctul cel mai înalt și apoi pe coamă la vale. E un amestec interesant de pământ negru și pe alocuri stânci calcaroase foarte ascuțite (de la solubilitatea care a făcut ca ploaia să creeze forme interesante în rocă!).
Curând dau de o groapă adâncă de 4-5 metri, pătrată de circa 2x2m, ce pare săpată de om. Nu se vede nimic pe fundul ei cu excepția unor gunoaie și mă gândesc acum că poate fi o capcană pentru animale. Sau cine știe ce altceva... Tot cobor pe culme și realizez că sunt departe de coama dealului. Am de traversat spre stânga vreo două pâraie și apoi să urc în coama principală. Îmi găsesc drumul printre alte roci cu forme ușor antropomorfe (se văd în poze?) și ies în al doilea vâlcel printr-o plantație de molizi. Trec apa și pe poteci de animale ajung în coama principală, pe unde trebuia eu să vin de sus. Deci rămâne pentru altă dată bucata de la drum până aici!
Sunt pe drumul de coamă dorit și îl urmez pentru că știe unde mă duce. Pe stânga (spre valea Teleajenului) văd alte dealuri tentante, un adăpost/stână ceva, zone luminate de razele soarelui în mijlocul zonelor umbrite (și ce bine e să ai un pic de umbră!) și urc printre văcuțe și copaci înfloriți (obsesia perioadei!) spre pilonul care face legătura cu valea Slănicului. Sub el este Pădurea de Brazi, unul din obiectivele din Slănic mai diferit decât cele clasice! Aș coborî la ea, dar am alte planuri acum! Revin la zona arată de pe coamă, urmez cumva drumul făcut altă dată de un amic spre satul Bughea și Văleni și ușor acesta mă duce la dreapta spre un alt obiectiv local, fără descrieri pe internet.
Este vorba de Izvorul Fîntîna Rece (folosesc ortografia locală) construit în 2011. Lângă el este o cruce, omagială sau dedicată celor care au construit fântâna. Este o construcție solidă, de ciment, cu apă rece și bună cum nu găsești în nici o zonă de oraș (zone unde apa este utilitate publică, trasă prin țevi și tratată). Recunosc și simt apele de izvor, oriunde ar fi ele. Mănânc o portocală, îmi refac rezerva de apă și pornesc la drum, la vale spre Slănic. Undeva, pe stânga drumului, caut un loc găsit doar ca orientare pe internet. E și greu de ajuns acolo din cauza vegetației, cumva ca o cetate medievală bine păzită.
Este vorba de o alunecare de pământ/mini-canion cu zăcăminte de sare LA SUPRAFAȚĂ! Este cunoscut că suntem pe un munte de sare în care salina/exploatarea se află la circa 200 de metri adâncime. Dar la suprafață... Locul este spectaculos, mă bucur de multe unghiuri și cadre înainte de a reveni la drum printr-o livadă cu ceva bălți temporare. Nu am coborât chiar la ele să văd dacă sunt sărate sau dulci :) !
Drumul mă conduce tot la vale printre flori primăvăratice (Floarea Paștelui se pregătește alături de alte minunății), surprind o minicascadă într-o râpă și o vedere spre Pădurea de Brazi și intru printre case în coborâre spre Baia Verde. De acum sunt prin locuri cunoscute!
La o poartă văd doi localnici stând de vorbă. Le întrerup discuția din curiozitate. Vreau să aflu de când e alunecarea prin care tocmai am fost. Aflu că e de cel puțin 50 de ani, de când bătrânul își face veacul pe aici! În plus mai aflu de greutățile oamenilor, de zguduitura de când a căzut muntele de la Grota Miresii și de la vibrațiile din mină care tot au provocat fisuri în zidurile caselor, de mistreții care doar scarmă după cartofi fără să îi mănânce, de gardurile distruse de ei, de căprioarele care vin până la poartă și întind boticul după ceva mâncare, de dezamăgirea față de primarul care nu a mai pus 100 de metri de asfalt până la ultimele case, de hotărârea oamenilor de a nu pleca de aici spre oraș chiar dacă aparent acolo viața e mai ușoară... Și de multe altele de mi-e drag să o ascult pe femeia obosită de atâta muncă: ”Soțul e în solar, eu am obosit și fac și eu cât pot!” (n.a. și soțul se apropie de 80 dacă nu a trecut peste!). Cu mulțumiri cordiale cobor acei 100 de metri până la asfaltul de deasupra ștrandului de la Baia Verde, îl ocolesc cu câteva poze, trec Slănicul și mă opresc pentru câteva minute la detașamentul de pompieri și apoi în parcul Maior Niță Nedelcovici, primar al Slănicului între 1904 și 1911. Asta aflasem de pe statuia de la detașamentul de pompieri! E interesant parcul chiar dacă e micuț și relativ îngrijit!
Merg la o terasă și îmi potolesc setea până vine prietena care m-a ajutat și mai devreme cu mașina și după ceva timp de povești vom merge împreună mai departe spre Ploiești, eu în mod sigur cu mulțumirea descoperirii unor locuri noi. Încă o dată mulțumiri pentru ajutor cu transportul!
