vineri, 29 ianuarie 2021

Farmecul Apusenilor 2020 (tură memorială Radu Crișan) 31.10-01.11.2020

Sunt mulți ani în care am auzit de tura memorială ”Radu Crișan” și mereu mi-a fost într-un fel că nu am reușit să ajung... E mai mult vorba de distanță căci, chiar dacă sunt membru în CAR Universitar Cluj (acum CAR Filiala Cluj), e un pic mai incomod să mergi din București în Apuseni doar pentru o tură de sfârșit de săptămână. Am făcut de multe ori așa și de cele mai multe ori pasiunea învinge oboseala și alte neajunsuri. 

De obicei în introducere povestesc ceva despre tură. Acum vă las să citiți descrierea făcută în mare parte de dl Dinu și trec mai departe la detalii: https://www.carclujuniv.org/2020/11/tura-in-memoriam-radu-crisan-apuseni.html. După cum ați citit, în prisma situației actuale de stare de alertă, Dinu și Marlene organizează tura în două sfârșituri de săptămână consecutive (știu, ar fi mai simplu să folosesc cuvântul englezesc week-end!) pe același traseu. În prima săptămână au fost prezenți următorii...

Colegi de tură: Dinu și Marlene Mititeanu, Gabriela Gujdar, Ioana Bunea, Maria Laza și Radu Terec, Cătălina și Tiberiu Jozsa, Veturia Bugnar, Irén Bognár și Nuțu Radu, Radu Barna, Paul Nicoară, Ioan Rusu, Gabi Oargă, Călin Șerbănuți, Cezar Partheniu.

Traseul propus de coordonatorii turei este redat în harta de mai jos.

Cu ”cadrul” și ”personajele” stabilite pornim la drum! Eu venisem de vineri seară în Câmpeni și am stat și povestit la prietenii Ilie și Ileana Deoancă, părinții foarte faini ai Laviniei Deoancă. Mă bucur să am astfel de prieteni! Chiar fără să îl întreb sau să îl rog ceva, Ilie se agită cu telefoane să ne rezolve cu locul de parcare pentru cele două săptămâni și, mai mult, îl cam mănâncă picioarele să vină cu noi. Parcursese de câteva ori traseul nostru, și pe jos, și cu bicicleta. Cel puțin o dată și cu Lavinia! Acum are multă treabă în ambele zile (sâmbătă și duminică) și va veni cu noi în gând. Dar chiar și așa sâmbătă dimineață vine cu mine la locul de întâlnire și schimbăm câteva vorbe înainte de pornirea în traseu. Chiar îmi și făcuse o hartă orientativă pentru traseul pe care îl vom parcurge! Mulțumiri nenumărate!


Ziua 1 - sâmbătă 31.10.2020

Ne bucurăm de întâlnire (prieteni vechi sau mai noi, toți colegi sau simpatizanți ai clubului) și, după prezentările de rigoare pornim la drum. Lăsăm pe dreapta panoul care ne anunță peșterile Lucia Mare și Lucia Mică, trecem apa Sohodolului pe un podeț și urmăm indicațiile aparatelor pe drumul spre Dilimani. La început pe asfalt și apoi pe drum de căruță... Poveștile și amintirile curg una după alta și ne oprim după primele serpentine largi să regrupăm. Am întâlnit și vom mai întâlni cruci de piatră sau de lemn ce dau frumusețea tipică locurilor. Urcăm printre câteva case cu ochii în toate direcțiile. inclusiv pe dealurile pe care vom încheia mâine circuitul și spre mările de ceață de deasupra Câmpenilor. Adunăm ceva mere în prag de îngheț (cam acum încep temperaturile sub zero), găsim poteci pe curbe de nivel și printre case admirăm curcubeul de culori date de toamnă (care ne ”farmecă”), trecem pe lângă o cruce faină de lemn și puțin înainte de punctul marcat cu ”troiță” pe hartă intrăm pe o zonă de asfalt. E aparent ciudat aici asfaltul, pe coamă de deal, și justificarea e simplă: se pare că primarul are casă sau pensiune în apropiere! În fine trecem intersecția unde se coboară spre Peleș și revenim pe drum de pământ!















Traversarea pădurii spre Luminești este de ne-recunoscut pentru Marlene: ea știa pe aici o singură potecă printre fagi superbi și acum e tăiat un întreg culoarul în vederea asfaltării! În fine, mergem mai departe și ne vom opri la primele case din Luminești (primele case locuite), unde colegii mei coboară cu câte ceva pentru locuitori. Sunt familii de țigani pe care Ilie mi-i lăudase că sunt oameni muncitori. Altfel nu ai avea cum să reziști aici, pe culmi înalte, unde iernile sunt destul de grele și unde nu poți sta dacă vrei să ai ce îți trebuie! Eu mai fac câțiva pași până la vechea școală și stau de vorbă cu alți localnici care cu greu acceptă niște medicamente. Pentru restul alimentelor au copii la oraș și vin la câteva zile cu de toate. Cumva ne și bucurăm, ne și întristăm. Bucurie pentru că oamenii nu sunt uitați, tristețe pentru că au uitat sau din timiditate refuză să primească de la ”străini”... Mai departe trecem de biserică și un bărbat ne povestește câte ceva despre schimbarea tradițiilor din cele ortodoxe în penticostale și despre sursele de apă de pe aici. Cam complicat de înțeles! Trecem de o curte unde Marlene și Dinu vorbeau cu două femei, pare-mi-se mamă și fiică, singure pe aici. Mai încolo un bătrân cu beteșug la picior păzea vacile și se oferă să ne arate unde e o fântână nou amenajată, cea de lângă noi fiind înfundată. Abia acceptă să îi lăsăm câte ceva când trecem pe la poarta lui!

În șaua unde ne indicase bătrânul coborâm câțiva cu sticle pentru apă și cumva improvizăm o ”ciutură” cu care ne umplem sticlele. Revenim la colegi și de aici pentru o bună perioadă vom urma marcajul BR.













Trecusem de casele fostului cătun Joldișești și acum urmăm curbe de nivel pe sub coama dealurilor sau chiar pe coama lor până deasupra șeii de deasupra satului Valea Verde (numită Șaua V. Verde pe hartă!). E tare faină și începe să se vadă în față Vâlcanul/Vulcanul care îmi scoate la iveală o veche idee de-a mea insuflată de Ilie acum vreo doi ani și jumătate. Nu spun nimic :D!

Ciobani cu oile care urcă la drum ca printr-o strungă, bănci lăsate acolo parcă special pentru admirat (mai bine zis pentru odihnit la cât muncesc oamenii pe aici!), poteca faină prin și pe sub fagi galben-roșiatici-bruni-vișinii... Ajungem în șaua Blăjeni (de unde teoretic marcajul BR merge spre ”Roraima” amintită mai devreme!), facem o pauză pentru apus și Dinu propune ca loc de campat platforma de la ”casa părăsită”, cam un kilometru și jumătate mai departe. Mergem într-acolo și vom găsi platforma și crucea veche. Din casă au mai rămas doar câteva lemne ude și dărâmate... Campăm înainte de înserat și, după câteva poze și o masă rapidă, eu mă retrag la somn. Știu că ai mei colegi au mai povestit pe afară o vreme...



































Ziua 2 - duminică 01.11.2020

Bună dimineața, toamnă! Corturile sunt pudrate și avem vreo două grade sub zero! E senzația pe care mi-am dorit-o de ceva vreme, chiar și cu sacul de vară pe care îl am la mine. Credeam că sunt primul afară, dar mai erau Nuțu cu Marlene, fotografi, care analizau și căutau unghiuri potrivite pentru luna plină. Și mai apoi, după mersul prin iarba albită de apa solidă, căutam unghiul de unde răsare soarele pentru a mai încălzi puțin atmosfera. Unii au dormit bine, alții mai puțin bine... Depinde cât de mult e fiecare obișnuit cu dormitul la temperaturi scăzute!





La 8.30 suntem gata de drum! Cu rucsacii în spate ascultăm ce ne spune dl Dinu despre cruce și despre cei care au locuit aici și pornim mai departe pe traseu. Coborâm într-o mică șa albită și Marlene îmi spune (sunt în fața grupului) să merg pe drumul cel mai din stânga. Suntem cumva sub cel mai înalt punct al turei, puțin peste cota 1000. Mergem pe curbă de nivel, în ușoară urcare și apoi coborâm într-o mică șa puternic luminată unde regrupăm pentru poza de vârf. Frumos moment, cu aranjamente ca toți să iasă într-o poziție cât mai bună. 

Un drum larg și domol ne duce într-o înșeuare largă cu o cruce de piatră și o baltă semi-înghețată. Saună și piscină nu avusesem în tura asta ;D! În stânga, spre Sohodol, se văd frumoase mări de nori (bine, se văd și mai departe pe valea Arieșului spre Muntele Mare sau spre Găina, munți pe care îi văzusem și îi admirasem și ieri) și spre dreapta Vulcanul. Ideea care îmi fusese încolțită de Ilie acum ceva vreme și întărită ieri începe să prindă contur: din discuții aflasem că Gabriela este singura care ar mai putea sta și luni și abia marți dimineață trebuie să fie acasă. Așa că ”bag șopârla” și tot ”pistonez” puțin. Gabriela pare încântată de idee și rămâne să mai vorbim mai spre finalul turei de astăzi. Pe drum îi mai cer și domnului Dinu detalii. Îmi descrie traseele din pasul Buceș suficient de detaliat cât să te poți orienta și la fața locului. Recunosc, nu mi-a dat mură-n gură cum fac eu pe aici. Are un stil discret și foarte fain de a-ți pune și ție mintea la contribuție!

Continuăm dară pe drumul de culme până la primele case din cătunele Văsești și Munești. Mai găsim pe aici vreo două case vopsite proaspăt și din păcate, nici un locuitor permanent. Probabil că mai vin vara... Ne refacem sau ne completăm rezerva de mere din cele rămase prin pomi și mergem spre Nelegești pe drumul de culme. Aici este prima casă unde găsim o sticlă cu apă și câțiva oameni cu care să schimbăm câteva vorbe (singurii care ne-au spus că locuiesc aici permanent).




























Cam după ultima casă ieșim pe o curbă de nivel la stânga printr-o livadă, dăm ocazia fotografilor să ne pozeze în șir indian și urmăm potecile care ne duc la o troiță de piatră înainte de dealul Citera. Regrupăm și nu avem deloc grabă fiindcă suntem abia pe la miez de zi. Mai povestim și pornim mai departe pe drumul ocolitor al dealului (chiar dacă orientativ ne păstrăm direcția pe linia de curent fiindcă știm că ea ne va duce spre Gura Sohodolului). Drumul ne duce pe curbe de nivel și în ultima înșeuare vom face stânga peste ultimul vârf al Citerii. Acum mai avem puțin de mers. La ultima pauză aveam încă vreo 11-12 kilometri în față!

















În șaua de mai devreme Ioana și Veturia se jucaseră puțin/mângâiaseră niște căluți foarte faini! Și tot acolo lăsasem la dreapta drumul spre Poduri. Urmează un plai domol și iată-ne că vedem locurile pe unde am început tura. Așa că îi dăm ușor la vale și ne trezim blocați de un gard unde fiecare își arată dibăcia în a sări cu sau fără rucsac. E și normal ca pe fete să le ajutăm trecând mai întâi rucsacii și apoi ele! După vreo 70-100 de metri de coborâre ajungem la pădure și găsim o potecă ce ne trece prin câteva porți spre o poiană și apoi spre limita de sus a pădurii ce ne desparte de Gura Sohodolului. Regrupăm și tendința celor veniți primii (inclusiv eu) ar fi să o ia puțin mai la dreapta și să coboare chiar pe sub linia de curent. Dar Dinu știe bine piciorul pe care au coborât sau urcat cu alte ocazii și mergem pe el tot la vale. După un coborâș prin pădure poteca ne duce la dreapta, traversează o poiană în pantă și iasă la un drum de căruță. Cătălina nu mai e obișnuită cu bocancii, și i-a luat cam ficși și are probleme serioase. Așa că o așteptăm, ne adunăm cu toții și apoi coborâm la vale pe drum și apoi pe uliță până la asfaltul principal din Gura Sohodolului. Cam pe unde estimasem noi inițial!




Facem dreapta, trecem de panoul cu cele două Lucii (încheind astfel tura în circuit!) și la mașini facem ultimele poze și ne salutăm înainte de a ne urca în mașini și a pleca fiecare spre casă. Cu mulțumirile de rigoare pentru tură, pentru revederi și pentru zilele care au trecut foarte fain când ai prieteni dragi pe lângă tine!

Pentru mine și Gabriela tura nu s-a terminat :)! Sau mai bine zis s-a terminat acum fiindcă diseară ne vom odihni bine pentru planul de a doua zi (cu ajutorul bunului prieten Ilie care ne-a cazat la pensiunea lui extrem de primnitoare)... Adică... Vedeți în povestirea următoare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu