Primesc o vizită din partea Ioanei. Inițial trebuia să fie pentru două zile, dar a aflat că poate sta doar o zi și trebuie să se întoarcă acasă (. Asta e! După un ceai și relaxare în soare îi propun un al drum decât cel pe care venise (telecabina Babele, Sfinx, drumul spre Cruce și la mine): Crucea Eroilor din Șaua Caraiman și Brâna Caraimanului (dacă tot vrea să coboare pe Valea Caraimanului). Eu va trebui să mă întorc până seara și mai fac două vizite în interes personal: Piatra Arsă și Sfinx. De fapt încă una va fi, pentru vreo oră la povești pe nocturnă :)!
Cam pe la 14.30 pornim la vale pe marcajul CR spre Crucea Eroilor, cu trecere prin șaua Văii Albe de unde se vede imensul perete al Văii Albe...
De la Cruce aleg traseul marcat cu PA spre cabana Caraiman (e de ajutor pentur Ioana să mai scadă din altitudine). E spectaculos și de fiecare dată mă fascinează. Am fost pe aici de zeci de ori și mereu parcă văd ceva nou. Acum de exemplu niște linii în perete îmi fac cu ochiul ;)
În fața cabanei Caraiman ne odihnim vreo 10 minute și mă bucur să văd că, prin grija Salvamont, cel puțin în we cabana e deschisă pentru un ceai cald (e aici un voluntar Salvamont). De aici drumurile noastre se separă: Ioana pe valea Caraimanului, eu în sus spre Piatra Arsă! O urmăresc pe serpentine până nu se mai vede și apoi în câteva minute revin în platou pe marcajul PA spre Piatra Arsă. Am ceva viteză aici și pe BG și într-o jumătate de oră sunt la cabana-hotel (așa e când ai un bagaj foarte ușor care abia se simte). De fapt am mers repede fiindcă voiam să prind apusul la Sfinx ceva mai încolo. Nu va fi așa fiindcă e tare bine la căldura de la Piatra Arsă, cu prietenii de aici :)!
Așa că văd apusul pe geam și apoi pornesc spre Sfinx.
Spun spre Sfinx fiindcă înainte de ultima vâlcea spre stația de telecabină fac dreapta pe o potecă spre marcajul CA și apoi pe curbe de nivel urc în șaua de sub Sfinx ;). Merg până sus la megalit fiindcă voiam să văd gardul din jurul Sfinxului (ideea aparține Cristianei Predoiu de la Bunsimțturistic). E o ideea faină și sper că va trece de iarnă... Inițiativa este bună și cumva mă dezamăgește că bunul simț pe munte în spiritul căruia am fost crescut trebuie acum ”cultivat” cu interdicții...
Indiferent de ce fac humanoizii pe lângă el, Sfinxul ”privește-n zări neîncetat”...
Din șaua de după megalit prind ultimele nuanțe ale apusului și apoi urc la Salvamont pentru a saluta prietenii de acolo. Ne vom lungi vreo oră la povești înainte de a pleca mai departe...
Într-o jumătate de oră sunt sus, fără a aprinde nici o lumină (am la mine două surse de lumină). E mult mai fain să simți muntele sub fiecare pas, să-i cuprinzi fiecare denivelare cu toate simțurile :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu