duminică, 17 decembrie 2017

Helsinki 19.11.2017

După multe aranjamente (merg în Finlanda și mai exact în mijlocul Laponiei pentru un serviciu sezonier) cu serviciul, cazarea și transportul, am toate pregătite și la 09.30 decolez cu o cursă Blue Air spre Helsinki (363 ron). Îmi cumpărasem bilet apoi la tren (www.vr.fi) până în Rovaniemi și mai departe la autocar (matkahuolto.fi) spre Saariselka. Saariselka este cea mai nordică stațiune de ski din Europa, aflată la 68° 25′ 15″ N, 27° 25′ 1.8″ E, adică la circa 250 de kilometri la nord de cercul polar (66°33′46.9″ N). Adică, vă dați seama, undeva sus în nordul Europei și Scandinaviei. Era să spun peninsula scandinavică, dar Finlanda este încă în partea continentală! 

După un zbor de două ore și jumătate (cu tot cu decolare și aterizare) suntem în aeroportul Helsinki Vantaa aflat la 15 kilometri nord de centrul orașului. Am foarte puține emoții fiindcă sunt într-o țară nouă. Emoțiile îmi sunt bineînțeles diminuate de faptul că aici mă voi descurca în engleză și, mai important, că ”introducerea” în Finlanda îmi va fi făcută de Gina, o prietenă româncă din Helsinki. Așadar...

After a few arrangements (I am going to Finland in the middle of Lapland for a season job) with job, housing and transport, everything is ready and I am taking off at 09.30 with a Blue Air plane to Helsinki (363 ron). I bought train ticket (www.vr.fi) to Rovaniemi and furthermore bus ticket (matkahuolto.fi) to Saariselka. Saariselka is the northest ski resort in Europe, at 68° 25′ 15″ N, 27° 25′ 1.8″ E, meaning around 250 kilometers north of polar circle (66°33′46.9″ N). You realize that this is somewhere in north of Europe and Scandinavia. I was about to write scandinavic peninsula, but Finland is in the continental part!

After a 2 1/2 hours flight (including taking off and landing) we are in Helsinki Vantaa airport, 15 kilometers north of the city center. I am a little tensioned because I am in a new country. The emotions are reduced because they speak english and, more important, because the ”introduction” to Finland will be made by Gina, a romanian frind from Helsinki. So...





Helsinki este situat la 60°10'24" latitudine si 24°56'55" longitudine. Are o arie de 686 km², dintre care 500 km² este acoperit cu apă. Helsinki este așezat pe numeroase peninsule și golfuri. La început Helsinki era cunoscut sub numele suedez Helsingfors (pronunțat [hɛlsiŋ'fɔrs] sau [hɛlsiŋ'fɔʂ]) însă varianta finlandeză era mult mai folosită în celelalte limbi. Numele de Helsingfors s-a format prin contopirea numelui regiunii Helsinge și cuvântul suedez fors. De altfel se bănuiește că Helsinge este numele dat de către imigranții suedezi din provincia Hälsingland. De către localnici, orașul este de asemenea numit și Stadi (ce provine de la suedezul stad ce înseamnă oraș) sau Hesa în finlandeză. (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Helsinki).

Cum Gina stă de ceva vreme în Helsinki, mă ia cu mașina de la aeroport și parcăm undeva aproape de port. Mai precis lângă monumentul marinarilor! Nu îl vedem fiindcă este vreme cam ploioasă. Și în plus Gina e prea obișnuită cu orașul și mă întreabă ce vreau să văd. Mă documentasem puțin și, îi spun cam ce m-ar interesa: Piața Senatului cu catedrala, gara centrală cu uriașii (de unde voi pleca spre Rovaniemi pe seară), piața veche (Vanhakauppahalli), biserica ortodoxă Uspenski, biserica în piatră (Temppeliaukio), renul împăiat din fața unui magazin de suveniruri și cel din fața muzeului de științe ale naturii, Capela liniștii Kamppi, podul îndrăgostiților și statuile muncitorilor finlandezi... Voi mai avea parte și de plimbări pe faleză, prin parcuri și prin centrul orașului, catedrala luterană și o cină faină la cafeneaua Carusel de pe malul mării... Nu pot spune pe unde ne-am plimbat, cert e că e foarte fain să mai auzi ceva română într-o țară nordică...

Helsinki is situated at 60°10'24" N and 24°56'55" E. It covers 686 square kilometers, which of 500 are covered with water. Helsinki has a lot if peninsulas and islands. At the beginnings the name was known as swedish Helsingfors ([hɛlsiŋ'fɔrs] or [hɛlsiŋ'fɔʂ]) and the finnish word is more used in other languages. Helsingfors was formed by the name of region Helsinge and swedish fors. It is believed that Helsinge is the name given by swedish imigrants of province Hälsingland. Locals also call the city Stadi (from the swedish stad mening city) or Hesa in Finnish. (source: https://ro.wikipedia.org/wiki/Helsinki).

As Gina lives in Helsinki, she takes me with her car from airport and we stop somewhere near the port. Near the monument of seafearers, which we don't see because it rains. And more, Gina is so used with the city and asks me what I want to see. I read something about the city and I tell my interest: Senate Square with Heksinki cathedral, the central railway station with giants (from here I will go to Rovaniemi on evening), Old Market Square (Vanhakauppahalli), Uspenski orthodox church, rock church (Temppeliaukio), the reindeer from a souvenir shop and the one in front of the nature sciences museum, Kamppi chapel of silence, lovers' bridge and the statues of finninsh workers... We will have shore, parks and downtown walkings, the lutheran cathedral and a fine dinner at cafe Carusel on the shore... I can't say where we walked and it is so fine to hear romanian in a nordic country...


 Lutheran cathedral

 Vanhakauppahalli


 Temppeliaukio


 Kamppi

 Catedrala din Helsinki/Helsinki cathedral
 Podul îndrăgostiților/Lovers bridge


Uspenski

Spre seară Gina mă lasă la gara centrală pe care o explorez puțin până la trenul care mă va duce aproape 1000 de kilometri spre nord.

On evening Gina takes me to central railway station and I explore it up to the train which will take me about 1000 kiloeters up to north.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu