De mult imi doream eu câteva zile în Retezat. Sunt cel puțin 10 ani de când mergeam în Retezat cu ochii minții și citind un vechi ghid și harta lui sumară în pauzele de la muncă. Mai ales când doar erau de supravegheat niște echipamente... Acum am ajuns fără serviciu și în pană de bani și chiar nu știu pe unde aș putea pleca. Adi mă roagă să merg în Retezat cu un prieten comun. ”Doar nu mă lași la greu?” Adevărul e că nici acum două săptămâni nu l-am lăsat și eram cam în aceeași situație (fără bani și tot într-un munte greu și frumos: Piatra Craiului!). Se înțelege Adi cu Cosmin să nu plătim nimic și pornim la drum.
Ziua 1 - 28.07.2017
Ne întâlnim în Ploiești și pe ruta Ploiești-Predeal-Râșnov-Vulcan-Sibiu-Deva nu facem deloc opriri. În Deva găsim un magazin de munte (căutasem pe drum pe net și sunasem ca să cofirme că e deschis - Kadett, bd. Decebal, bloc P, oameni de nota 20!) să luăm o butelie pentru primus (mare, probabil că o voi mai folosi ceva ture!) și mai departe prin Hațeg Google Maps ne duce prin Clopotiva, com. Râu de Mori și mai departe pe valea Râului Mare printre multe pensiuni. Drumul e superb și la un moment dat ne oprim fiindcă nu știm exact continuarea. Suntem la intrarea pe drum pe valea pârâului Pietrei/Netiș și o pereche clujeană cu un câine fain ne confirmă că avem de mers tot înainte. Ne ținem după ei, urcăm în serpentine până la barajul lacului de acumulare Gura Apei, trecem pe baraj și ceva mai încolo plătim taxa de parc (10 lei/pers) și primim pungi pentru gunoi. Frumos gest și cam formal, după mizeria pe care o vom vedea (în special la întoarcere în Poiana Pelegii!). Continuăm după colegii clujeni pe valea Lăpușnicului Mare, trecem de zona cabanei Rotunda (pe care Cosmin și-o amintește vag de acum foarte mulți ani), lăsăm pe stânga marcajul PG de pe Cracul Slăveiului, trecem de refugiul Stănuleți și de podul unde a venit viitura și trebuie trecut cu atenție și ajungem cam în jurul orei 19.00 în parcarea mare din Poiana Pelegii. Mâncăm ceva, ne echipăm și într-o jumătate de oră pornim spre lacul Bucura (CR, BA). Prietenii clujeni rămân aici în seara asta și vor urca mâine sus la lac.
Coborâm cu trei băieți rătăciți la podul mișcător de pe apa Pelegii (vom afla că sunt mai mulți și unul cară corturi pentru toți!) și începem urcarea. Mai întâi lăsăm Poiana Pelegii pe dreapta, urcăm printre rădăcini continuu, ne oprim căteva secunde la o panoramă spre cascadele Bucurei și mai departe cam pe la 20.30 se rărește pădurea și într-o jumătate de oră suntem la golul alpin. Adică undeva deasupra lacului Lia, în punctul de unde pleacă marcajul PR în circuit. Bănuiam asta și doar ies un pic pe acest marcaj ca să îmi confirm: lacul triunghiular Lia este superb, lăsat sub noi pe valea Bucurei. Mai urcăm un prag, vedem pe stânga coada lacului Ana și tot mergem în sus spre norii crestei Bucura-Peleaga neștiind exact în care căldare e marele lac Bucura. La 21.20 suntem la lac. Încă e lumină și printre multele corturi găsim un loc mai larg aproape jos la lac și ne instalăm ambele corturi. Mâncăm ceva și la somn. Tare grei și obositori au fost rucsacii :D!
Ne trezim noi dimineață cu gânduri mari și cerul nu arată a ține cu noi: bate vântul puternic și norii sunt grizonați rău. Tot mergem noi pe undeva. Cam pe la 9.00 suntem gata de drum și pornim pe BG spre Poarta Bucurei. Măcar câteva lacuri să vedem și noi! Urcăm un pic pe marginea lacului Bucura până la lacul Bucurel și după el lăsăm celelalte marcaje și facem stânga pe BG/PR spre Tăul Agățat. Urcăm o treaptă mai sus de căldarea Bucurei și dăm de o băltuță pe care o credem a fi Tăul. Am mai dat și de lacuri mai mici și cu nume prin munți, nu ar fi de mirare și aici! Facem câteva poze la apă și spre piciorul Bucurei (noi tot credeam că sus e vârful Bucura I) și după câțiva pași vedem, de lângă o stâncă pe stânga potecii (Adi e pe stâncă, noi sub peretele ei) frumoasa salbă de lacuri Viorica, Florica, Ana și Lia. Știu că legenda lor spune că inițial nu aveau nume și erau toate fetele foarte frumoase ale unui cioban. El le-a ”dat” fiecăreia câte un lac! Parcă nu ne-am mai mișca de aici la cât de superb este!
Hai mai sus totuși! Curând avem surpriza să ieșim exact pe malul frumosului Tău Agățat. Pe hărți (harta turistică montană ”Carpați”, Ed. Sport-Turism, autor Nae Popescu, Întreprinderea Poligrafică Brașov și harta Munții Noștri nr. 6, ediția 2015) tăurile Agățat și Porții sunt inversate. Logica (mulțumesc Dinu Mititeanu) spune că Tăul Porții este mai sus, sub cel mai jos punct dintre masivele Judele și Bucura! Nu stăm mult, urcăm acum spre Poarta Bucurei (2280m) pe serpentine înguste și lăsând în stânga frumosul vârf Judele. Are două turnuri ce aduc incredibil de mult a Machu Pichu :D!
Ajungem destul de repede în Poarta Bucurei și vântul bate destul de tare. Ne oprim la placa ce marchează limita rezervației științifice Gemenele și Adi ne spune că nu se simte sigur pe el cu vântul ăsta și coboară pe același traseu. Cumva îmi pare rău că nu urcă cu noi și, având încredere în el, știu că așa îi este mai bine! Așa că noi, după ce admirăm frumoasele lacuri Știrbu și Gemenele jos în vale (nu știu de ce vedeam eu rezervația ca fiind plină de jnepeni când de fapt este vegetație alpină cu jnepeni și multă stâncărie!), urcăm prin vânt spre (ceea ce credeam noi că este) Bucura I. După un urcuș pe muchie poteca face stânga și urcă încet, pe curbă de nivel, pe sub vârf. Cum noi voiam să ajungem pe vârf, găsim o vâlcea pe care urcăm (e o potecă nemarcată) și în câteva minute suntem în culme. Și vârful nu e unde vedeam noi, ci undeva mai în stânga cu o momâie mare pe el. Ne adăpostim puțin de vântul tăios și, când se mai potolește, urcăm pe stânci mari până în vârf (2433m). Câtă bucurie! Vedem sub noi Bucura II și imensa căldare a Bucurei, mai departe Curmătura Bucurei, Peleaga, Păpușa și Vârful Mare, în stânga lunga vale a Pietrelor și vârful Retezat, mai în stânga toată rezervația Gemenele și valea Râului Mare cu munții Țarcu după ea (caut stația meteo și nu o găsesc cu binoclul natural ;) ), apoi culmea Radeșu Mare terminată în vârfurile Șesele Mari, Bârlea și Judele și, departe peste valea Jiului, Parângul... Cine a fost aici înțelege că am făcut cu ochii turul orizontului... Dau câteva mesaje (e singurul loc din Retezat unde am semnal GSM) și pornim mai departe pe marcajul BR. Avem de gând să coborâm pe stânci până la BG și apoi să ne întoarcem pe acest ultim marcaj în Poarta Bucurei.
Pe curbă de nivel ne întoarcem sub vârful Bucura unde părăsisem traseul marcat, revenim în Poarta Bucurei și de aici ușor pe serpentine la vale până la Tăul Agățat. Parcă e vreme să urcăm și până la Tăul Porții și mergem pe PR la dreapta. La început într-o coborâre ușoară până în firul văii Bucurei (originea ei în zona Tăului Porții) și apoi urcăm pe sub colții din șa/poartă deasupra lacului. Ne oprim unde vedem urcușul în creastă din șaua Judele și vin din vale (de pe traseul lacurilor) un cuplu care voia să ajungă la Zănoaga. Schimbăm câteva vorbe întinși ca șopârlele pe stânci și le arătăm pe unde urcă în șaua Judele. Pentru noi aici e punctul terminus. Încercăm o coborâre pe firul văii (fiindcă văzusem niște pete albe care se dovedesc urme ale ultimelor zăpezi) și ne întoarcem la lac și apoi sub el facem dreapta pe PR în coborâre spre ”fete”.
Întâi coborâm pe marcaj din stâncă în stâncă (e obositor să tot sari așa!), mergem prin iarbă prin dreapta până la originea Vioricăi, pe stânga printre jnepeni și alte stânci urmăm marcajele și potecile și urcăm cumva direct la corturi la Bucura. Adi trăsese un somn bun și ne aștepta la corturi (circa 16.45).
Mă bag și eu vreo două ore la somn și parcă nu am stare: să dorm ziua când e atâta frumusețe în jur? Peste vreo două ore deschid ochii și propun colegilor o altă plimbare: până la Pintenul Slăveiului și cât se poate după el pentru a vedea și alte lacuri. Gândul meu este să trecem de tăul Turcelu și apoi să ajungem în căldarea tăurilor Răsucit, Urât, Ascuns și Judele. Nu va fi vreme fiindcă se apropie seara! Merg să iau apă, vorbesc cu salvamontiștii și mă înscriu (împreună cu colegii) în registrul lor și pornim la 17.00 la drum.
Direct spre valea Bucurei sperând să găsim un drum printre jnepeni. Fals! Știu toți de ce urcă un pic poteca spre Bucurel și apoi coboară în vale! Găsim un loc gol printre jnepeni și intrăm în poteca marcată cu PG/CA/PR ce coboară spre Lia. Lăsăm PR la stânga și trecem apa după un mic ochi de apă în care se oglindește albastrul cerului.
Suntem sub vârful Slăveiul și urcăm printr-o căldare foarte faină sub el. Așa par ceva locuri de cort aici... În fundul căldării facem dreapta și eu câștig ceva avans. Sunt așa de curios și dornic de nou... Urc în serpentine și apoi la stânga ajung pe o curbă de nivel ușor ascendentă până în punctul de belvedere ”La Pintenul Slăveiului”. Pintenul propriu-zis este mai jos de noi spre valea Bucurei! În spate se ridică vârful amintit... Vin și colegii mei și parcă nu au așa mult elan. Trag un pic de ei ca să vedem cel puțin încă un lac și peste o zonă plată (pe care fără să vreau o asociez cu platourile norvegiene și zona fiordului Lysefjord) poteca se lasă pe partea estică a culmii Slăveiu. Pe stânga, ceva mai jos de noi, vedem frumosul tău Slăveiu și continuăm tot la vale. Cosmin ne anunță că se oprește și ne așteaptă. Bine, mai mergem puțin și ne întoarcem. Curând se oprește și Adi și eu îi spun că doar cobor puțin spre căldarea din față și revin. Prind elan, ajung în căldare și la stânga văd tăul Turcelu. Hm, deci merg destul de repede. Hai încă un pic, poate, poate! E 19.00 fără câteva minute și mai merg repede în sus peste piciorul Slăveiului. Sunt în căldura mângâietoare a apusului și văd în depărtare căldările în care se află tăurile Răsucit și Urât. Nu se vede și Tăul Ascuns, doar intuiesc căldărușa superioară a lui. Nu am nici o șansă să văd și tăul Judele! E prea târziu și nu vreau să se agite colegii. Așa că salut cu gândul zona asta și fac cale întoarsă.
Printre jnepeni cobor o zonă cu grohotiș și cu poteci de capre, ajung în partea superioară a căldării de deasupra Turcelului, ocolesc pe curbă de nivel și urc pe marcaj rapid cam până unde se oprise Adi, dau bice cu respirație sacadată până la locul de belvedere surprinzând din mers giganții Retezatului și încep coborârea. Nici Cosmin nu mai era la locul unde se oprise (cu siguranță frigul îi intrase în oase) și amândoi coborâseră spre apa Bucurei (19.30). Trag niște chiote și pornesc la vale. Probabil din urmbra înserării și a vântului nu s-a auzit nimic.
În valea Bucurei îmi văd colegii și ei pe mine, recuperez distanța și urcăm cu toții la lac în umbra apusului superb din Poarta Bucurei. Seara ne prinde la o altă masă și la somn. Întreb Salvamontul de planul de mâine (circuitul lung pe creste) și îmi spun că e posibil cu plecare matinală și mers zi lumină. Vedem și mâine cum e vremea și putem schimba/adapta planurile!
După ziua și noaptea cu vânt avem vreme perfectă, senină. Asta chiar de la 6.40 dimnieața când ne trezește lumina zilei prin cort! Așa că azi, duminică, facem circuitul lung cu plecare la 7.30 de la corturi. Am ceva elan cu Cosmin și prindem viteză fără să ne dăm seama. Trecem pe lângă caii ciobanilor care pasc liniștiți pe pantele Bucurei și urcăm susținut până în Curmătura Bucurei. Mă uit la ceas și văd că am făcut 20 de minute în mers rapid și Adi e mult în urmă (am mers pe BA). Normal că Adi reclamă viteza prea mare și mai domolim pasul. În ritmul ăsta nu poate face față!
În față. spre nord avem lacul Pietrele (aflat la 1990m, știu asta din celelalte ture din Retezat) și tăurile Pietricelele! Continuam mai domol peste vârful Custura Bucurei având tot timpul în dreapta larga căldare a Bucurei cu întinsul ei lac. Ultima dată am fost pe aici iarna și îmi amintesc că a fost o stâncă poznașă ce ne-a forțat atenția. Acum nici nu îmi dau seama unde este și ne trezim în șaua Colților Pelegii (capătul culmii Pietrele) de unde încep să se vadă lacurile din valea Rea: tăul Mutătorii, tăul cu Pietriș, tăurile din valea Rea și Tăul Mare. Mai bine le vom vedea din șaua Peleaga de după vârful omonim! Mai urcăm pe stânci spre Peleaga (îmi vine în minte imaginea de iarnă de aici!) și ajungem la intersecția cu CG care coboară spre șaua Peleaga. Deocamdată noi urcăm pe vârful Peleaga (2509m) (circa 9.30, marcaj BR). E a doua oară pentru mine și sunt bucuros. Și pentru Cosmin tot așa este! La Adi simt un amestec de bucurie și de oboseală. Nemanifestată fiindcă e adrenalina care își spune cuvântul! Sunt doi tipi aici cu o dronă și niște aparate foto profesionale și îi rugăm să ne facă o poză. Vor fi câteva ca să avem de unde alege! Le mulțumim și ne spun că nu merg așa bine ca noi ca să mergem împreună pe Păpușa. Să mergem noi înainte!
Mergem pe sub creastă câteva zeci de metri până la intersecție și apoi la dreapta la vale pe CG spre șaua Peleaga. Fiecare are ritmul lui: Cosmin ajunge mai repede în șa, eu al doilea și Adi mai încet al treilea. Nu are dispoziția necesară să meargă așa repede ca noi și ne întreabă de variante de întoarcere la cort. Ar fi întoarcerea pe unde am venit, pe piciorul sudic al Pelegii (CG, cel mai scurt) sau pe valea Pelegii (PA, mai lung și mai lejer) până în Poiana Pelegii și apoi sus la lac și corturi. Va alege varianta asta după ce urcă pe Păpușa în ritmul propriu. În șa văd singura marmotă din toată tura cum se ascunde printre pietre și stăm de vorbă cu niște afinari necăjiți că e rece și nu prea mai găsesc nimic. În spate au un fel de coșuri cum au șerpașii... Urcaseră pe valea Pelegii pe la lacul Peleaga pe care îl văzusem de pe vârf! După cum spuneam, spre valea Rea vedem lacurile amintite. Cu altă ocazie am fost la lacul Galeșu din valea omonimă (într-o tură memorială pentru Cuxi)!
Adi va coborî lejer pe la lacul Peleaga și apoi pe vale pe la multele cascade până în Poiana Pelegii (la plecare îmi arată pe unde a ajuns în poiană) și apoi pe CR/BA urcă spre corturi unde ne va aștepta (cam pe la ora 17.00 ajunge la corturi) cu mâncare caldă! Mulțumiri! Asta după ce în ritm personal, mai încet urcă pe Păpușa și se întoarce tot în șa.
Noi mergem mai repede fiindcă avem de parcurs lunga custură dintre Păpușa și vârful Custura, apoi coborârea în Plaiul Mic și Poiana Pelegii și urcarea la Bucura. Cu salvamontul mai vorbisem de o variantă de scurtat din Șaua Custurii pe serpentine până la stâna din piatră ”La Cotroană” și apoi pe valea Pelegii. Nu a fost cazul!
Așadar urcăm în ritm destul de susținut până pe Păpușa, cu doar două pauze de respiro și de batoane energizante. Pauze în care surprind pe obiective lacurile din valea Rea.
De pe Păpușa se văd Porțile Închise spre Vârful Mare (va fi cândva cu altă ocazie) într-o parte și custura prin Păpușa Mică spre vârful Custura pe care mergem noi. Din vârful Custura se separă la stânga (est) culmea Gruniu-Lazărului-Tulișa spre Petroșani și culmea Drăgșanu-Piule-Iorgovanu (Retezatul Mic) spre dreapta (vest) spre munții Godeanu. Alt vis realizabil în viitor! Acum mi-am realizati un vis vechi pe care îl are orice iubitor de munte român: să ajungă pe toate vârfurile de peste 2500 de metri! Chiar îi spun lui Cosmin că acum pot face acel album și o pot lăsa mai moale. Nu va fi așa, vara asta voi reveni pe cel puțin patru vârfuri de peste 2500 de metri din Făgărași!
Facem doar câteva poze și panorame și pornim pe custura aparent imposibilă spre sud spre Spintecătura Păpușii. Vă dați seama că ne permitem niște glume semantice: suntem pe Păpușa (mare), coborâm în Spintecătura Păpușii ca să ajungem apoi pe Păpușa Mică :D! Să nu uit: am văzut Tăul Păpușii (Adânc) și tăul Peleguța sub vârful Peleaga (un prieten îmi va spune tot vara asta că de fapt Peleguța se numește Peleaga și Peleaga se numește Ghimpele, a doua denumire a acestui lac)!
Facem doar câteva poze și panorame și pornim pe custura aparent imposibilă spre sud spre Spintecătura Păpușii. Vă dați seama că ne permitem niște glume semantice: suntem pe Păpușa (mare), coborâm în Spintecătura Păpușii ca să ajungem apoi pe Păpușa Mică :D! Să nu uit: am văzut Tăul Păpușii (Adânc) și tăul Peleguța sub vârful Peleaga (un prieten îmi va spune tot vara asta că de fapt Peleguța se numește Peleaga și Peleaga se numește Ghimpele, a doua denumire a acestui lac)!
Coborâșul este susținut și ne forțează genunchii care cam sunt în pioneze (eu am genunchiul drept cu probleme și Cosmin pe cel stâng) și trecem cam pe la ora 12.00 de Spintecătură. Chiar aici facem o scurtă pauză fiindcă avem de strâns bețele și urcat un mic horn. Ușor, fără probleme! Desfacem apoi bețele și pe curba de nivel pe sub Păpușa Mică (are și ea 2376 metri în vârf!) ajungem pe vest la un stâlp unde o coborâre expusă ne verifică elasticitatea. Mai avem câteva serpentine și ajungem în Șaua Custurii (2205m). Aici avem nevoie de o pauză de apă, batoane și niște plasturi pentru degete. Așa fain se vede fix din șa spre est spre valea râului Bărbat. E și un traseu marcat cu PA care coboară pe această vale pe la Stâna de Râu și câteva frumoase cascade (cascada Ciomfu e una din ele!) și tăurile Ciomfu Mic și Ciomfu Mare. Doar că pleacă ceva mai de sus din Fereastra Custurii (2260m)!
Cele două coborâri de până acum nu sunt deloc ușoare! Dovadă că genunchii cer pauze! De aici aveam varianta de scurtare pe la stâna ”La Cotroană” din valea Peleaga! Nu mai e așa de mult până sus pe Custura și începem urcușul, la început pe culme și apoi pe curbe de nivel și serpentine. Trecem de Fereastra Custurii și de un adăpost de piatră pe dreapta, pe culme depășim un loc de cort unde întâlnim doi montaniarzi venind din sens opus (când ne gândim cât au de urcat până pe Păpușa...) și apoi, prin uscăciune și serpentine ne apropiem de zona înaltă a vârfului. Cosmin nu mai urcă pe vârf. ”Bine, mergi la dreapta spre stâlpii ăia și cobor eu la tine după ce merg pe vârf!” Urc un pic și îl chem să vadă frumoasele tăuri ale Custurii! Merită să urce până aici! În dreapta (vest) avem valea Lăpușnicului pe care sunt drumul de mașină și Poiana Pelegii!
Eu urc singur pe vârful Custura (2457m) și, după câteva poze și panorame (cu gândul la ”transcarpații” care trec pe aici) cobor înapoi la marcaj și ceva mai jos la Cosmin care mă așteaptă pe o platformă. Mai bem niște apă și apoi la vale spre Plaiul Mic. Eu îmi uit ochelarii și abia jos pe la Plaiul Mic sau chiar la Poiana Pelegii îmi voi aminti de ei. Un alt lucru de reținut! Pe potecă vedem mai jos o oaie beteagă ce se pierduse de turmă și ne gândim că prea mult nu poate rezista pe aici cu sălbăticiunile. Câteva nopți ar fi bine! Jos în șaua Plaiul Mic (unde sunt și Tăurile Păpușii) avem de gând să facem o pauză de relaxare și ceva mâncare. Și vom face asta după ce întâlnim stâlpul de intersecție (Cosmin își amintește de el fiindcă pe aici au coborât demult la Buta) și mai mergem la dreapta câteva minute pe CR/BA până la lacuri. Ce bine e cu picioarele în apă rece :D!
Cu energia refăcută coborâm în Poiana Pelegii în circa 30 de minute. Cosmin verifică mașina (e ok) și apoi urcăm la corturi în circa o oră (rucsaci mici) (18.00 la corturi). Așa faină a fost tura urmată de un alt apus fantastic...
Luni Adi se hotărăște să rămână la corturi. Are nevoie de o pauză. De aseară i se păruse că îi văzuse pe Alexandra și pe Rareș și nefiind sigur, nu a intrat în vorbă cu ei. Dimineață ne-au văzut și ei și am plecat prea repede ca să mai vorbim :D.
Fiindcă știm că este ultima zi în Retezat și cine știe când vom mai reveni, Cosmin și cu mine hotărâm să mergem pe muntele care dă numele întregului masiv. Avem o altă zi superbă și pornim pe la 9.30 spre Curmătura Bucurei. Mergem mai ușor și în jumătate de oră suntem sus în Curmătură, în pragul de trecere a munților spre nord. Ieri făcusem dreapta de aici, azi facem stânga pe deasupra marelui perete al Bucurei II. Văzusem o potecă ce urcă exact pe vârf și credeam că mergem pe acolo. De fapt poteca urcă mai pe jos pintr-un bolovăniș mare, tipic Retezatului. Doar trebuia ca în ultima zi să mergem prin locuri care să ne rămână mereu în minte! Toți bolovanii ne solicită un pic genunchii chiar până sus pe Bucura I, loc de acum cunoscut și unde voi mai trimite următoarea serie de SMS-uri. În timp ce mai admirăm încă o dată panorama în toate direcțiile și ne tragem suflul! Cosmin a forțat un pic genunchiul stâng la un pas și va avea greutăți la urcat în continuare.
Țelul nostru este acum ceva mai departe. De fapt acolo vrem să ajungem, dacă nu se poate nu e pagubă :D! Pe marcajul BR coborâm pe creastă până la întâlnirea cu BG. Nu e deja-vu :D? Ba da, am mai fost acum două zile pe bucățica asta!
Mai departe avem poteca ce merge pe curbă de nivel printre stânci. Ba nu, are o coborâre pe un mic horn și apoi printre niște plăci înclinate! Aici este o zonă asigurată cu cabluri. Deocamdată eu nu am nevoie de ele și trec fără grijă cu atenție la Cosmin care vine după mine și își resimte genunchiul. Am trecut-o și pe asta! La întoarcere tot pe aici venim, doar că la urcare e mereu mai ușor! Coborâm în Șaua de Iarnă (2297m) (vă imaginați de ce se numește așa?) și tot vedem piramida Retezatului în față. Până acolo mai avem de urcat un mic vârfuleț (cu stâlp sus în vârf) până în următoarea șa aflată la 2290m. E doar un exercițiu de mișcare până în șaua Retezat (2251m) de unde marcajul TA face dreapta și coboară abrupt spre valea și lacul Stânișoara. Sunt de fapt mai multe lacuri aflate pe praguri diferite! Noi avem de urcat piramida din față. Pe harta Munții Noștri nouă apare aici și marcajul BR. De fapt pe teren sunt TA (pe care l-am întâlnit de curând), BG (ce vine din Poarta Bucurei) și marcajul pătrat roșu de rezervație (întâlnit tot de acolo)! Pe harta veche menționată undeva mai sus apare doar TA!
De multe ori nu vedem marcajele pe bolovanii mari și urcăm pe unde ne pare mai direct/mai simplu/mai intuitiv. La întoarcere vom vedea pe unde este poteca marcată! În prima treime de urcuș mai avem și ceva zone cu iarbă până pe un picior al muntelui cu o mică platformă. În a doua parte până la tăietura vârfului sunt doar stânci peste care sărim sau facem pași lungi și obositori.
Și am ajuns pe tăietură! Îl aștept pe Cosmin ca să mergem amândoi pe vârf și este surprinzător de ușor față de urcușul de până acum. Există mai multe legende conform cărora fie într-o luptă între uriași unul din ei a aruncat cu un baltag cât coama Slăveiului după altul care se ascunsese după vârful Retezat, i-a tăiat cușma vârfului, cel fugărit a scăpat și piatra a zburat pe vârful Lolaia, fie fata unui uriaș care primise muntele Rusca a aruncat un fier de plug spre muntele Retezat primit de fratele său, mult mai frumos decât al ei. Cert este că muntele Retezat se ridică la 2485m (pe teren, respectiv 2482m pe hărți), puțin sub 2500 de metri. Vorba lui Cosmin, dacă ar fi fost tot vârful, e posibil să fi trecut de 2544m, cât avem noi cel mai sus în țară (pe teren natural, nu artificial!)
Scurtă pauză în vânt cu privirile spre tăurile Ștevia, Caprelor, Iezilor, Știrbu, Gemenele, Negru, Stânișoara și spre celelalte vârfuri importante ale masivului... Cel de sub noi, Ștevia aflat cumva între culmile Lolaia și Prelucele, abia se lasă văzut de pe o placă puțin înclinată...
Vântul ne gonește de pe vârf și acum vedem mult mai ușor marcajele care ne conduc (BG, TA) spre șaua Retezat. Întâlnim și singurii montaniarzi pe ziua de astăzi (pe traseu). Ahhh, va mai fi undeva prin zona cablurilor și perechea clujeană cu câine care ne-au condus pe drum acum câteva zile spre Poiana Pelegii!
De aici urmăm drumul de acum cunoscut pe BG prin Șaua de Iarnă și pe sub Bucura I până în Șaua Bucurei. Mai revedem o dată lacurile Știrbu și Gemenele și coborâm mai greu (genunchii!) serpentinele care ne lasă pe malul tăului Agățat (PR). Ne grăbim și nu prea! Așa că ne permitem o pauză (de fapt e necesară) să ne relaxăm picioarele în apa rece a tăului. Ce bine este, parcă ar fi câteva ore de masaj la tălpi!
Continuăm pe marcaj (la un moment dat dă și soarele înainte de coborârea finală la Bucurel) până la Bucura la cort unde ajungem după aproape șase ore de plimbare (și încă ce plimbare!) (trei până pe Retezat, puțin sub trei ore la întoarcere).
Mai mâncăm o dată (să ne mai scadă greutatea rucsacilor - pentru asta Adi mai dă din mâncare unui străin care mai stătea aici câteva zile), strângem corturile și luăm foarte puțină apă la noi. Chiar înainte de plecare mă strigă pe nume cineva. Este un prieten Marcel de care nu îmi mai aduceam aminte prea bine. Instantaneu mi-am dat seama de unde îl cunosc (de obicei nu mi se întâmplă așa și chiar am realizat asocierea cu numărul de telefon din agendă :D).
În fond cam într-o oră suntem jos la Poiana Pelegii. Salut băieții de la Salvamont (cândva vom mai reveni pe aici, ei sunt mereu de veghe!) și pornim la vale cu ultimele priviri spre căldarea largă a Pelegii și spre lacurile-fete. Revedem poteca pe care curge apă în zona de sus și apoi printre rădăcini coborâm în Poiana Pelegii.
Cosmin rămâne la mașină cu rucsacii și noi căutăm loc de cort. E atâta mizerie și multă lume pestriță în Poiana Pelegii de nu îmi vine să stau în nici un loc. Mi-ar fi plăcut să stăm undeva puțin mai sus de intersecție (nu prea le place colegilor) sau pe malul Pelegii (nu am fost inspirați prea repede și au pus alții cortul). Unde campase Cosmin acum mulți ani (în pădure lângă parcare) nu îmi place mie! Of, mofturoși mai suntem cu toții :D! Îmi aduc aminte de un sfat al lui Vali Scheip: refugiul Stănuleți! Hai acolo, sunt circa 10 kilometri în jos cu mașina și avem și timp câștigat mâine! Trecem podul cu viitura și ajungem la refugiu care este mai fain decât bănuiam: curat în sala de mese și mai ales sus sunt saltele comode și totul acoperit cu lemn. Lux, aici stăm! Merg de iau apă din Lăpușnic. E o întreagă explorare până acolo, treci niște zone de pădure deasă și vreo două fire de apă cu piatră! Mâncăm (nu se face focul, gătim la primus) și spre seară ne băgăm la somn. Nu înainte de a admira (ceea ce vom face și dimineață) abrupturile însorite de sub Stănuleții Mari, un fel de Crai de-al nostru!
Ziua 5 - 01.08.2017
Ziua de astăzi este destinată drumului spre casă. Pornim la drum pe la 7.10 (după masa de dimineață și lăsarea refugiului închis și în curățenie, mai mult decât atunci când am venit!) și mergem întins până la Simeria și apoi pe autostradă până la Sibiu. Mai departe pe DN1 ajungem după intrarea în Transfăgărășan la Cârța unde ieșim din drum la stânga și în mijlocul comunei frumos aranjate și curate facem o pauză binemeritată de înghețată, bere și vizită la abația cisterciană, unică în România.
Aș putea spune mai multe și dau doar câteva detalii care mi-au atras atenția. Altele veți citi voi acolo.
Mănăstirea a fost întemeiată pe o mlaștină asanată în 1200-1206 de călugării cistercieni - ”călugării albi” sau ”călugării țărani” care se bazau pe principiul ”Ora et labora” (”Roagă-te și lucrează”). Mănăstirea a fost repetat devastată de tătari și turci. Și doar absida și corul fostei biserici a ufost restaurate de către biserica evanghelică. În ruinele fostei nave principale este amenajat un cimitir pentru soldații germani din primul război mondial și în 1928 a fost ridicată statuia lui Roland, simbol al libertății și justiției. De remarcat moara cu ciocănele de lângă casa parohială (simbol al timpului cu drepturi unice de morărit), turnul clopotniță din sec. XV, muzeul răcoros și foarte fain amenajat (vizita inclusă în prețul de 5 lei/persoană), rozetele gotice tipice de pe exteriorul bisericii, piatra de mormânt a lui Franz Pindur, pictor și grafician sas, arcadele și ferestrele gotice, toiagul păstoresc (simbol, ”Iisus păstorul cel bun își dă viața pentru turmă”), crucea soarelui (simbol, ”eu sunt lumina lumii”, sub care sunt îngropați stareții cistercieni, orga Karl Einschenk din 1909), harta bisericilor fortificate săsești și, nu în ultimul rând, curățenia și liniștea locului întreruptă doar de ciocănelele morii :)
La plecare fac un filmuleț în traversarea Cârței (ca să rețin peste vreme curățenia locului) și ne mai oprim câteva secunde pentru două-trei poze spre Făgărași înainte de a intra pe DN1.
Pe același drum ca și la venire ajungem în valea Prahovei (Făgăraș-Codlea-Vulcan-Râșnov-Predeal) și Cosmin ne lasă la gara Comarnic pentru a se duce singur spre casă (ne întâlnisem în Ploiești vest și am gândit varianta asta ca să nu mai piardă timpul prin Ploiești). Un tren IR (cu pret de regio) ne duce până în Ploiești Vest (de unde Adi merge spre Buzău), respectiv București.
Ne-au rămas amintiri faine din ”muntele cu ochi de cer” și sigur ne vor zbura prin minte multă vreme până la următoarea revedere!
Mulțumiri lui Adi și Cosmin pentru zilele astea faine și Muntelui care ne-a permis să îi călcăm potecile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu