Schimbarea schimbării! Marian a venit de la job mai devreme și i-a propus Anei Maria să ne ducă el cu mașina la gară și să mergem direct la Veneția Santa Lucia (stația centrală; în continuare voi scrie Venezia!). Ne duce el cu mașina până la Spresiano. Stația nu are casă de bilete și acestea se găsesc la un magazin care deschide la 8.45. La fix că Ana are timp să-și ia bilet până la Venezia (8.3 euro dus-întors fără reducere). La 8.04 plecăm spre Venezia Santa Lucia cu trenul regional TI 11011. Ana Maria îmi spune așa câte ceva despre Venezia și mai cu seamă despre podul feroviar care leagă Venezia de continent. Fiindcă este chiar așa cum știm cu toții: Venezia este construită pe câteva insule din laguna venețiană (Laguna Veneta) aflată în capătul nordic al mării Adriatice... În larg nu se vede insula lungă Lido-Pellestrina care separă laguna de mare...
În gară văd o placă dedicată lui Francesco Benvenuti care și-a dat viața și tinerețea în lupta de eliberare națională (28 aprilie 1945). E interesant și semnul de toaletă pentru oameni cu handicap (până acum nu remarcasem că și la noi există așa ceva!). Ieșim din gară și peste Canal Grande vedem biserica San Simeone Piccolo. Ca primă imagine din Venezia, chiar e faină! Fac o poză la o hartă cu noile linii de transport pe apă și pornim la drum.
Spre Ponte dei Scalzi ne oprim la biserica Santa Maria di Nazareth (cu denumire veche Scalzi). Biserica a fost construită în 1654 după proiectul lui Baldassare Longhena și terminată de Giuseppe Pozzo. Fațada din marmură de Cararra reprezintă triumful Mamei Virgine și e opera lui Giuseppe Sardi (1672-1680). Biserica e ce mai frumos exemplu de baroc venețian.
Altarul mai luminat față de nava centrală dă impresia de strălucire... Se remarcă Copilul Iisus de la Praga și Sfânta Tereza în două casete separate, statuile de marmură albă pe substrat roșu sau albastru, orga imensă, altarele de pe lateralele navei...
Trecem Canal Grande pe Ponte degli Scalzi și pornim la explorare. Ca un copil sunt încântat de primele gondole pe care le văd pe canal. Gondolierul cu pulovăr cu dungi roșii și albe îmi pare ceva tipic... Intrăm pe străduțe și mi se pare extraordinar cum Ana Maria știe toate canalele (re) sau străduțe (calle) mai largi sau mai înguste. Contrar aparențelor, în Venezia sunt o grămadă de străduțe și de pasaje pe sub case.... Nu mă întrebați cum am ajuns la intersecția Rio Marin cu Corte Canal și apoi la Corte de Ca'Dario...
Plouă continuu și nouă nu ne pasă. Doar am venit în Venezia și aici apa e ceva obișnuit...
Mă distrează un număr de casă: 24640! De fapt aici numerele sunt altfel structurate, nu ca la noi pe străzi...În Sotoportego de la Laca se pot vedea reclame la alegerile comunale din 1975...
La numărul 2468B găsim ”Laboratorul de analize ale materialelor antice”, L.A.M.A. pe scurt. Mi-a părut interesantă prescurtarea și cu alte rezonanțe...
În Calle de la Laca ajungem prin niște bălți și pe sub pasaje la biserica San Giovanni Evanghelista. Nu neapărat locul e interesant cât faptul că în Venezia o baltă inundă toată aleea :D!
Pe străzi ajungem la Rio dei Frari și la Basilica dei Frari impunătoare peste pod. Mi-e cam greu să vă explic exact pe unde mergem, doar așa ca puncte intermediare vă spun câte ceva...
Ajungem în Campo San Toma unde sunt câteva magazine de cadouri și de măști. Mai ales de măști fiindcă se apropie Carnavalul Venețian!
Continuăm pe Ponte de la Frescada și pe Fondamenta del Torner...
... și ajungem la Canal Grande unde sunt marile linii de transport... Sunt multe gondole, multe palate care mai de care mai elegante, bărci rapide,, bărci clasice de lemn, bărci rapide verzi de transport...
Traversăm Rio de la Frescada și ajungem la Universita Ca Foscari, universitate de arte frumoase...
Pe străzi ajungem la Ponte dei Pugni de pe Rio di San Barnaba. Pe malul canalului este un magazin ambulant flotant :D!
... facem o scurtă vizită la o expoziție dedicată lui Leonardo da Vinci, marele geniu ingineresc (și nu numai, poate unul din cei mai complecși oameni de până acum)...
... nu mai intrăm la o expoziție dedicată lui Tizian în Galeria Academiei, ajungem la hotelul Belle Arti (Dorsoduro 912) unde intrăm pe terasă pentru câteva poze...
... trecem de ambasada Elveției și pe străduțe ajungem la Canale Giudecca... pe partea cealaltă se vede insula Giudecca ce pare departe. În realitate doar Canale Giudecca le desparte...
Ieșim la primul port unde mă uit un pic pe o altă hartă a căilor navale. Aici autobuzele noastre clasice sunt înlocuite de curse pe apă! E un adevărat spectacol să vezi cum vin și pleacă ”autobuzele de apă” din stație...
Mergem pe chei la dreapta, trecem Rio de la Fornassa și avem parte de o surpriză: e deschisă expoziția Bucintoro 2013 care celebrează 130 de ani de existență ai companiei navale și de canotaj! Marian ar fi vrut să vadă expoziția și, cum e gratuită, mergem noi pentru el! Bucintoro este o fundație veche din 1882 care are unul din principalele scopuri activitatea sportivă și competițională. Conform afișului, expoziția e deschisă de marți până duminică între orele 10.00 și 17.00 până pe 14 februarie. În interior sunt caiace de la o persoană până la 8 persoane, de competiție sau de agrement, plăci cu diverse personalități ale fundației și cu participările și premiile de la concursuri de-a lungul vremii, caiace ornamentale și gondole elegante, tot felul de echipamente de navigație, un omagiu celor 130 de ani de activitate, o secțiune dedicată descoperirilor marine, câteva plăci de surf foarte frumoase și fine, o canoe din anii '80... În depozit putem vedea ce înseamnă lucrul în canotaj prin diverse vase și scule aranjate pe pereți și pe suporturi speciale... Spre ieșire vedem un panou cu tipurile de bărci (aș scrie ambarcațiuni, dar sună prea pompos și sec!) din Veneția... Simt bucuria Anei Maria pentru ocazia de a vedea expoziția. Se pare că nu ține atât cât e scris în program că altfel ar fi venit și Marian cu siguranță :D!
Pe Canale Giudecca văd un feribot cu două capete cu platforme care îmi aduce aminte (mai mult acum când scriu, nu mai știu dacă și atunci, de feriboturile mari cu care treceam fiordurile norvegiene acum câțiva ani)...
Cu ochii la frumoasa și alba Chiesa di Santissimo Redentore de pe insula Giudecca, observ o barcă rapidă a Poliției Locale și cormoranii care ba stau cuminți, ba se agită la trecerea vreunui vas de viteză...
Ajungem la Punta della Dogana, un actual muzeu de artă organizat în vechea clădire vamală Dogana del Mar. Clădirea a fost construită în sec. XVII și andocarea se făcea în acest loc cu chiar două secole mai devreme! În vârful clădirii se află statuia Fortunei bătută/rotită de vânt și sprijinită pe globul și umerii celor două statui ale lui Atlas care simbolizează supremația venețiană.
În muzeu se află colecția Pinault al cărei inițiator a cerut municipalității construcția unei statui pentru capătul insulei. Charles Ray a construit un băiat de 2,4 metri cu o broască în mână și statuia trebuia să fie expusă de patru ori pe an. Ulterior aceasta a fost luată și înlocuită cu cea a unui felinar vechi din punctul terminal al insulei, felinar care potrivit opiniei curatorului independent Francesco Bonami reprezintă o ”lașitate administrativă” și ”întunericul cultural”. Opinii...
Din capătul insulei fac ceva poze în jur și intrăm pe Canal Grande pe docuri. Vase mari sau mici, gondole, hoteluri... Pe Fondamenta Salute ajungem la Basilica di Santa Maria della Salute unde se pot remarca cu ușurință sculpturile exterioare.
Lângă bazilică traversăm Rio de la Salute (pe care sunt câteva taxiuri pe apă) și pe Cal Le de Bastion mergem pe lângă abația San Gregorio, trecem Rio de la Fornassa și apoi prin Campiello Barbaro, prin spatele Palazzo Dario și pe Rio de le Toreseie ajungem la poarta Colecțiilor Peggy & Guggenheim. Parcă îmi aduc aminte de o poveste stranie a unei femei care a fost aici închisă pentru înșelăciunea soțului și s-a sinucis... Se pare că de atunci palatul nu mai este locuit decât de fantome... O parte din colecțiile de artă modernă sunt în grădina Sandro D'Urso pe care o vizităm rapid. Asta fiindcă s-a oprit ploaia, altfel nu am fi intrat în grădină!
Pe străduțe ajungem la Rio de San Vio cu doc care iese până la Canale Grande peste care se vede podul metalic pietonal ce trece în Campiello San Vidal. Iarăși văd pe un zid o mască fixată în zidărie!
Trecem podul și pe lângă Chiesa di San Vidal ajungem pe canale cu gondole elegante mergem până în Campo San Maurizio unde intrăm la Muzeul Muzicii.
Muzeul se află în clădirea neoclasică restaurată a bisericii di San Maurizio și conține instrumente mai mult sau mai puțin obișnuite din Venezia timpurilor lui Antonio Vivaldi (născut la Venezia în 4 martie 1678 într-o familie din Brescia, oraș ce se presupune a fi originea viorii). Sunt tot felul de descrieri ale instrumentelor și se pot asculta sunetele instrumentelor prin înregistrări speciale. Doar că nu avem chiar atât de mult timp la dispoziție. Ne mulțumim doar să le admirăm și să citesc câte ceva despre unele din ele.... Cum ar fi oboaiele cehești din 1800-1850 sau cele italiene din 1850-1900, un fagot de la începutul anilor 1800, un atelier de creare de instrumente de cântat, o chitară-liră din Vicenza, 1815, niște mandoline din sec. XVIII, o harpă ”piccolo” tot din același secol, unele viori din sec. XX și o girondă din 1850, o ceteră și o harpă mare din școala venețiană din 1600 (chiar, cum vi se pare să auziți în centrul Bucureștiului în agitata Piață Romană sunete de harpă pe la Coloane?)...
Pe lângă hotelul San Maurizio și un magazin de sticlărie și altul de vechituri ajungem la Rio Santa Maria Zobenigo, găsim aleea Evropa, trecem de Rio de l'Alboro și ajungem pe lângă Chiesa di San Moise și hotelul Firenze, continuăm pe Calle Larga XXII Marzo pe lângă vechea fabrică de pălării austriacă Habig Hutfabrik (veche din 1862) și pe Salita San Moise ajungem în Calle Larga Ascensione și în Piazza San Marco...
Piazza San Marco, loc ce face parte din patrimoniul universal! Mai bine de o mie de ani centru al activității venețiene, piața este înconjurată de clădiri și monumente faimoase care se combină arhitectural într-un tot unitar: Procuratura Veche (Procuratie Vecchie) și Procuratura Nouă (Nuove) la baza căreia se află cea mai veche ceainărie venețiană, aripa napoleoniană (prin care de fapt am și intrat în piață), Turnul cu ceas și Turnul Clopotniță, bazilica San Marco, Palatul Dogilor și Biblioteca lui Sansovino și două coloane faine la docurile de pe Canale Grande...Detaliez mai încolo, deocamdată sunt un pic dezamăgit că sunt multe schele (se pregătește Carnavalul Venețian)...
Mă plimb printre magazine cu suveniruri care de care mai scumpe, merg puțin pe la ceainăria Florian și Turnul cu ceas. Cafeneaua/ceainăria a fost fondată în 1720 chiar de către Floriano Francesconi prima dată sub numele Caffe alla Venezia Triomfante și mai apoi Caffe Florian. De-a lungul timpului a fost patronată sau vizitată de personalități precum Carlo Goldoni, Casanova, Goethe, Lord Byron, Marcel Proust sau Charles Dickens. Sălile găzduiesc opere de artă adunate într-o remarcabilă colecție de artă clasică.
Pa partea cealaltă a pieței este Turnul cu Ceas (Torre dell'Orologio), construit în ultima decadă a sec. XV. Ceasul este astfel poziționat încât să poată fi văzut din Canale Grande ca simbol al bunăstării și puterii venețiene. Primele două nivele formează o arcadă care lega, prin principala stradă a orașului Merceria, centrul religios și politic Piazza de centrul comercial și financiar Rialto. Deasupra ceasului gravat cu litere romane și a Fecioarei cu Pruncul sunt două figurine din bronz care reprezintă trecerea timpului și leul venețian pe fundal albastru.
Următoarea clădire este bazilica San Marco în care intru doar eu, Ana Maria rămânând afară. Ea a mai fost în interior! Nu am voie să fac poze, doar să admir (pe furiș fac câteva poze, mia mult prin arcadele exterioare). Biserica în stil bizantin a fost începută în sec. IX și finalizată spre forma actuală în 1063. Prima biserică a fost construită aici în 828 când venețienii au adus din Alexandria presupusele relicve ale evanghelistului Marcu. În 1094 biserica a fost sfințită după ce s-au găsit relicvele într-unul din stâlpii imenși. După a patra cruciadă au fost aduși și postați deasupra intrării principale patru cai auriți care au fost înlocuiți în timp cu copii de bronz...
Ies în piață și mă orientez cu fața spre lagună și cu spatele spre Turnul cu Ceas (a-propos de ce am scris mai devreme cu vizibilitatea ceasului!). În stanga mea pe colțul bazilicii este monumentul tetrarhilor care datează din jurul anului 300 și reprezintă scurta conducere tetrarhică a Imperiului Roman instituită de împăratul Dioclețian. Lângă monument este o coloană pătrată cu simbolistică celtă (pare-mi-se!) cu un frumos aranjament din marmură simetrică în spate. În față se pod vedea coloanele sfinților Marco (Marcu) și Tadoro dominând partea mai mică din piața San Marco.
Pe stânga este Palatul Dogilor care se poate vizita și noi ne vom mulțumi doar cu o plimbare pe sub coloanele exterioare. Actualul palat al Dogilor (simbol al puterii orășenești) este fondat în 812 și a fost sediu al dogilor și al magistraturii venețiene. A trecut prin trei incendii (sec. XII, XIV, XV) și a fost reconstituit de multe ori. Găsesc multe informații pe internet, dar cred că și pentru voi sunt la fel de obositor de citit ca și pentru mine! Așa că vă mai stresez cu câteva cuvinte chiar din descrierea din piață și trecem la câteva imagini. Construcția fațadei actuale a început în 1424 cu motive decorative asemănătoare celor de pe fațada veche de la canal. Are două porți masive, Gotic Porta della Carta (Paper Gateway) și Porta del Frumento (Grain Gateway), pe ultima intrându-se în prezent în muzeu. Palatul Dogilor a fost reședința dogilor și sediul guvernului și reflectă aspecte ale istoriei culturale, artistice, economice, militare și politice.
Ajungem la Servicio Gondole de pe Canale Grande și e musai să mergem la stânga fiindcă mai avem ceva de văzut...
Este vorba de... Podul Suspinelor! De unde suspinele respective? Nu de la vreo domnișorică sau cine știe ce amantă secretă, ci chiar de la cei judecați de dogi și închiși! În urma judecății din Palatul Dogilor, cel mai des acuzații erau condamnați la închisoare pe viață. Erau duși pe un pod peste Rio di Palazzo spre închisoarea (acum Palazzo di Prigioni) unde aveau să-și ispășească pedeapsa pe viață!
Intrăm pe Calle degli Albanesi și pe canale și străduțe ajungem la chiesa Santa Maria Formosa din Campinello Santa Maria Formosa și la restaurantul Marco Polo. Nu se putea să nu remarc numele celebrului venețian :D! Alte canale, alte poduri, alte străzi și ajungem la celebrul Ponte Rialto!
Podul este unul din cele patru poduri care traversează Canale Grande și leagă sestierele (cartierele) San Marco și San Polo. Este situat în vechiul oraș Rialto unde au venit prima dată și s-au stabilit mai apoi dogii venețieni... Inițial a fost un pod plutitor de vase numit Ponte della Moneta datorită monetăriei din apropiere (1181), în 1255 a fost înlocuit cu un pod de lemn care a ars aproape total în timpul revoltei din 1310, în 1444 și 1524 s-a prăbușit datorită greutății mulțimii care venise să admire o paradă de bărci și în 1588-1591 a fost construit podul de piatră actual. Are un portic central și două rampe cu magazine, în special de bijuterii și de suveniruri. Noi vom merge pe partea din dreapta a podului cu atenția în toate direcțiile...
În capătul celălalt al podului este Palazzo dei Camerlenghi, palat renascentist pentagonal aflat doar el singur pe o insulă! A fost construit în 1525-1528 ca sediu al unor magistrați financiari, primul etaj fiind o închisoare pentru datornici, avertisment pentru cei care vindeau sau cumpărau în zona podului Rialto! În prezent aici este Curtea de Conturi!
Ne întoarcem pe partea cealaltă a podului, facem stânga pe Salizada San Giovanni Grisostomo urmată de strada Nuova, lăsăm Chiesa San Felice pe dreapta și după La Maddalena pe străduțe trecem Rio di San Marcuola și ajungem la Institutul Român de Cultură și Încercări Umanistice. Special am venit fiindcă Ana Maria vrea să îmi arate placa unde e menționat că Nicolae Iorga a încurajat tinerii români să-și desăvârșească știința și cultura! Frumos moment românesc pentru care mulțumesc și sunt recunoscător Anei Maria!
Ieșim pe Rio Terra San Leonardo și trecem canalul spre Campo San Geremia unde este o mică biserică rotundă (Chiesa di San Geremia) cu simbolul ochiului divin. Ne mai plimbăm pe cele două laterale ale Rio Tera Lista di Spagna și ajungem destul de repede în apropierea gării.
Ana Maria face cinste cu câte un sandwich și repede mergem la trenul spre casă (50 de kilometri din Venezia Santa Lucia până în Spresiano) (tren local 11016 la ora 16.18).
Acasă Marian ne ia cu mașina de la gară și din povești e uimit cum de am putut vedea atât de multe în doar o zi. Ana Maria mi-a spus (nu mai țin dacă în acest moment sau înainte să plecăm din Venezia) că sunt primul cu care a putut vedea atât de multe într-o singură zi! Face rapid niște paste cu somon, mâncăm (sunt foarte, foarte bune de ”ne lingem pe bot”), îmi strâng repede bagajul și la 19.15 plecăm spre gară. Peste 25-30 de minute iau primul tren spre Veneția (tren 5925, 19.32 întârziere 20 de minute!) după mulțumiri nenumărate gazdelor pentru dormit și ghidare în frumoasa Venezia!
Aș avea de așteptat până la 00.36 un tren direct spre Viena Meidling... Văd în 15 minute am un alt tren spre Vienna Westbahnhof (tren EN 236). Plătesc rezervarea (9 euro) și mă urc în el. Face cu 3 ore mai mult decât celălalt fiindcă de la Villach nu merge direct la Viena, ci ocolește prin Spittal, Salzburg și Linz. E OK! Am mai mult timp de somn!
În tren abia apuc să rememorez toate locurile de azi și încerc să îmi fac puțină ordine în amintiri. E tare greu când au fost atât de multe noutăți și atât de repede. Adorm rapid și dorm liniștit până mâine dimineață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu