Plimbare în Grohotișul sudic 5.10.2014

Colegi de tură: Alexandra Ghiță, Ana Maria Brașoveanu, Simona Brătescu, Marius Brătescu, Cosmin Iamandi, Cristi, Tibi Gheorghe, Cezar Partheniu

Fiindcă sâmbătă am stat acasă (nu mai știu din ce motive), mă cam mănâncă picioarele de o plimbare. Nu mai vorbisem de mult cu Ana Maria (Brașoveanu) și din vorbă în vorbă îmi spune de o tură în Grohotiș de o zi, doar duminică. Gata, planul e făcut! Vorbesc cu Alexandra Ghiță, organizatoarea turei, întreb detalii despre traseu (nu fusese nici ea pe traseu) și rămâne să ne vedem duminică dimineață. 

Eu merg cu primul tren până la Ploiești și de aici (Ploiești Vest) cu Alexandra Ghiță și Tibi Gheorghe din Târgoviște (el venise cu mașina din Târgoviște) mergem spre Văleni. Începem bine tura din glumă în glumă și abia ce ne dăm seama când ajungem la benzinăria de după Văleni unde urmează să ne întâlnim cu cealaltă mașină din Târgoviște (adică ceilalți 5 care completează echipa). După revederea (cu (H)Ana Maria) și cunoașterea celorlalți, pornim la drum. După Măneciu ne oprim în curba de unde începe traseul marcat cu BG pe muchia Poiana Mare-Stâna-Nebunu Mic-Nebunu Mare-Ulita. Ideea noastră e de a merge până pe Ulita și înapoi (pe același traseu sau pe altul în funcție de timp). Ne echipăm de noroaie și de pozat și la drum! 

Urcăm puțin pe marcaje și noroaie prin pădure, râsetele, glumele și voia bună sunt la locul lor. Trecem pe dreapta unei stâne și apoi prin pădure la stânga în urcare ajungem la o poiană mare. Semne lipsă! Noi intuim cam pe unde ar fi poteca prin iarba mare!

Prin poiană mergem pe ramura din stânga și la pădurea din mijloc facem dreapta pe un drum de exploatare. Prin alte poieni (unde găsim câteva ciuperci bune sau nu după părerea colegilor de tură). Urcăm spre nord spre o șa (avem Grohotișul Mare și lung în față) și cotim la stânga în urcare. Ieșim repede la un drum forestier larg, mergem pe el câteva sute de metri, scurtăm câteva serpentine prin pădure și ne oprim pentru regrupare la drum. Într-una din scurtături un copac mare cere să fie îmbrățișat și nu ne deranjează să facem asta. În fond noi facem parte din Natură și Natura din noi :D! Puțin mai sus pe drum niște marcaje de concurs ne îndeamnă să urcăm pe o văioagă plină de verdeață. Clar e mult mai fain pe aici decât pe drum!

Urcăm serios și ieșim în drum aproape de o antenă GSM. De aici drumul merge pe curbă de nivel până sub antenă. Tot povestim și ajungem acolo aproape instantaneu! No, acum pe unde mergem? Eu caut marcajele în dreapta și colegii le găsesc pe partea stângă pe un drum de exploatare. Merg la ei (au intuit mai bine decât mine) și urmăm tot felul de urme de exploatare pline de noroi până ce drumul se restrânge într-o potecă obișnuită. Poteca face dreapta, coboară într-o șa împădurită și apoi urcă aparent pe o culme de pământ. Mușchi pe copaci, brândușe, rădăcini, ciuperci, povestiri una-alta... Poteca trece pe partea stângă a culmii și tot urcă până ieșim la golul alpin. Ce lumină și culori faine de frunze de toamnă! Verde, roșu, portocaliu, ruginiu, galben, maroniu uscat pe jos...

Abia ce ieșim din pădure și urcăm pe vârful Stâna. Este devreme și colegii cer pauză de masă. Dar abia ce am plecat! Mă conformez și mă așez pe iarbă alături de colegi. Nu înainte de a arbora tricolorul pe stâlpul de lemn de pe vârf! La masă avem parte de meniu personal (eu combin mere cu cașcaval printre altele și Alexandra ne alintă cu niște fursecuri de casă foarte bune!). Mâncarea cere și somn, dar nu lenevim fiindcă mai avem ceva de mers! Pornim mai departe pe lângă niște ciuperci interesante la coborârea de pe Stâna. 

Găsim poteci faine pe la marginea pădurii și ajungem la stâna Nebunul Mic. E foarte frumoasă și îi fac inspecția pentru o eventuală tură de iarnă ;)! Merg după colegi la izvorul de sub stână și bem cu toții din apa curată. Chiar e curată fiindcă ne-am permis să luăm apă din jgheabul de lemn în care curge jetul din imagine!

Doar un coleg vrea să mai urce cu mine pe Nebunul Mic unde se vede o cruce de lemn. Restul merg pe curbă de nivel pe dreapta vârfului și ne vom întâlni cu ei în șaua de după vârf. Urcăm pe culme în serpentine repetate și stăm câteva minute la cruce. Îl văd cât de încântat este că a venit aici fiindcă nu a mai mers de mult timp în plimbări de genul ăsta. Simt cum energia Muntelui începe să îi placă. Așa cum e și pe Caraiman, crucea nu e în vârf! Așa că ne întrebăm unul pe altul dacă să urcăm pe vârf. Răaspunsul e de la sine și pornim în sus!

De pe vârf continuăm pe stânga liniei de culme și coborâm în șaua dintre Nebunu Mare și Nebunu Mic. Cei mai mulți dintre colegii noștri trecuseră de șa și acum urcă pe panta din față spre Nebunul Mare.

Noi suntem un pic în spate și aplic tehnica măgarilor pe munte: de ce să urcăm pe panta cea mai mare să obosim când putem urca pe drumul ocolit pe la marginea din stânga a pădurii. Fără oboseală și cu pas lent urcăm pe drum și apoi la dreapta ajungem colegii înainte de vârf.

De pe vârful Nebunul Mare vedem ce mai avem de parcurs până pe Ulita: trebuie să trecem printr-o șa joasă și împădurită. Se vede pe partea stângă a ei o plantație de pini în pădurea de fag și nu știm cum să ajungem acolo! În zare recunosc vârfurile Ulita și Grohotiș din tura pe care am făcut-o ca voluntar anul trecut la maratonul Ciucaș (în proba de ultra-maraton pe vârful Grohotiș și după aceea la coborâre). 

Pe vârf suntem adunați cu toți și începem coborârea, fiecare pe poteca lui, spre pădure. Încă vrem să mergem pe Ulita! Să nu uit că de sub Nebunul Mic pierdusem marcajele BG!

La limita pădurii trebuie să ne hotărâm ce facem. Drept în față nu se poate înainta prin pădurea deasă! La dreapta e o potecă cu marcaj BG care vine cel mai probabil pe acolo pe unde îl pierdusem noi, în stânga ar trebui să continue poteca. Haideți la stânga! Tot căutăm în pădure poteca, nu găsim nici un marcaj, de câteva ori intrăm în pădure serios fără rezultatele dorite. Ne și întoarcem puțin pe partea cealaltă a culmii până la o altă plantație de conifere și nu găsim nimic. Regruparea să ne consultăm! Părerea mea și a celor cu experiență e că ar trebui să renunțăm și să ne întoarcem la mașini. E destul de târziu și mai avem ceva de mers! No, bine! Hai roată înapoi și mergem pe marcajele văzute ultima dată! Uite cam printre ce am mers prin zona asta!

Pe la liziera pădurii ne întoarcem peste Nebunul Mare (coborâm pe zona abruptă pe unde urcaseră colegii mia devreme) aproape de stâna de sub Nebunu Mic și aici propun să căutăm drumul de stână. Orice stână are un drum pe care coboară ciobanii cu oile la vale! Cu Tibi merg mai în față, Alexandra și Ana merg separat fiindcă au de vorbit (ca-ntre fete!) și ceilalți colegi sunt mai în spate. Așa zen par să fie chiar dacă ora e destul de târzie! Înainte de stână identificăm drumul ce coboară de la stână pe piciorul estic al Nebunului Mic și sunt toți de acord să coborâm pe acolo. De-am ajunge la DN1A până să se întunece! Fiecare coboară în ritmul lui și cu cine vrea, poveștile deasemenea curg între cei care au aceeași rezonanță și mergem împrăștiat pe sute de metri. Unii copaci sunt interesanți și parcă vor să ne transmită fiecare câte ceva!

Mai stăm să ne adunăm fiindcă nu e frumos să mergem așa de împrăștiați! Tot coborâm pănă ce drumul nostru ajunge pe valea Carpenului. Recunosc valea de anul trecut și sunt foarte relaxat. Știu că totuși mai avem ceva de mers până la mașini. Pe drumul forestier trecem pe lângă ocolul silvic de pe Valea Carpenului și ieșim la DN1A la 18.30. Cum mai mersesem pe aici în altă tură (februarie 2011), știu că mai avem vreo 9-10 kilometri până la mașini. Colegii nu mă cred și își confirmă cu telefoanele cu GPS! Are dreptate Simona, o altă colegă, au nevoie să fie siguri pe ei! Foarte bine! Pornim la drum și până la urmă cu autostopul ajungem la mașini (drumuri dus-întors pentru un coleg care ne vine în întâmpinare cu mașina). Ei (adică mașina de Târgoviște) merg prin Brașov și apoi spre casă și noi direct la Ploiești. 

Cu mulțumiri reciproce pentru tură, Tibi și Alexandra mă duc la Ploiești Vest în gară și stau cu mine până la primul tren. Nu era nevoie și tare îi apreciez pentru asta! În tren mă întâlnesc cu niște prieteni (cu care vorbisem puțin și dimineață tot în tren) cu care discuțiile foarte faine (yoga, mâncare, meniuri, spiritualitate) ne duc extrem de repede la București (puțin după ora 22.00).