O zi aparent simplă care te poate schimba pentru întreaga viață! Ce poate să însemne un "banal" drum de câteva ore din Uttarkashi în Dehradun? Dacă schimbările materiale nu sunt prea mari, cele spirituale și reformularea propriilor dimensiuni cu siguranță sunt mai mari și mai importante.
Dimineață salut gazdele (băieții de la hotel care dorm pe mesele din sala de mese) și merg să caut mașina pentru Dehradun. Mașina cu care merg acum este "de stat" și e singura dată când iau bilet la autobuz. Cu loc rezervat! Vorbisem aseară cu un indian din Dehradun să mergem împreună și nu îl văd la mașină. Nici o problemă! M-am obișnuit ca oamenii să se schimbe! Iau bilet și mă așez pe alt loc și apoi pe locul meu (ca să respectăm locurile de pe bilete!) Vine și prietenul meu și mai încolo pe traseu mă va chema și îmi va face loc în față autobuzului! Cam pe la 6.20 pornim la drum. Relativitatea temporală!
A simple day can change you for life! What can be a "common" road of a few hours from Uttarkashi to Dehradun? If material changes are not so big, the spiritual ones and reformulation of own dimensions are surely bigger and more important.
In the morning I salute my hosts (the boys from the hotel sleeping on the tables from the restaurant) and go to search for the bus to Dehradun. The bus belongs to a "state company" and it's the only bus trip with ticket! With seat reservation! Last evening I talked to an Indian from Dehradun to go down together and I didn't see him at the bus. No problem! I am used with the change of people! I take my ticket, go up in the bus on another seat and then on mine (to respect the seats on the tickets)! My friend comes and later on the road he will make place for me in the driver's cockpit! We leave around 6.20. Temporal relativity!
A simple day can change you for life! What can be a "common" road of a few hours from Uttarkashi to Dehradun? If material changes are not so big, the spiritual ones and reformulation of own dimensions are surely bigger and more important.
In the morning I salute my hosts (the boys from the hotel sleeping on the tables from the restaurant) and go to search for the bus to Dehradun. The bus belongs to a "state company" and it's the only bus trip with ticket! With seat reservation! Last evening I talked to an Indian from Dehradun to go down together and I didn't see him at the bus. No problem! I am used with the change of people! I take my ticket, go up in the bus on another seat and then on mine (to respect the seats on the tickets)! My friend comes and later on the road he will make place for me in the driver's cockpit! We leave around 6.20. Temporal relativity!
Plecăm pe întuneric pe drumul pe care am venit. Urcăm la început pe drumul de piatră și chiar dimineață fiind, o femeie scoate capul pe geam pe bancheta din fața mea și vomită afară. Trecem de Dharasu și văd că șoferul face dreapta pe un drum diferit față de acum două zile. Și drumul începe ca și acum două zile să urce. Și urcă, și urcă! La un moment dat soarele tinde să iasă de după orizont într-un roșu unic care mă ține cu ochii spre el! Încep să mă reformulez. Ceea ce știam eu ca drumuri de munte (inclusiv cel de acum două zile) își pierde însemnătatea. Acum drumul aparent prost ocolește picioare de munte și câștigă mereu altitudine. Ba pare că ne băgăm în întunericul unei văi, ba ieșim pe un picior de munte într-o curbă strânsă de zici că zburăm în vale. Șoferul păstrează viteza constantă, bagajele stau pe mașină nemișcate. Și eu sunt mult mai relaxat, deși fiecare curbă îmi dă emoții. Mergem ceva timp și în Wan avem două serpentine strânse. Între cele două curbe coboară niște localnici (unde s-or duce?). Trecem pe sub casele și antena de telefonie din Gewhoti. Drumul ne duce acum prin pădure pe curbe de nivel și la un moment dat șoferul iese din ceea ce părea drumul principal (cel spre Dandalgaon) și face stânga. "E un drum nou!" (Pe Google Maps apare ca drum de legătură). De aici nu mai puteți urmări prea mult drumul fiindcă nu apar pe hărți decât parțial. Urcăm un lanț muntos deșertic în partea superioară până peste 2000 de metri pentru ca apoi să coborâm într-o mare căldare glaciară. Locurile sunt fascinante și nu știu în ce parte să mă mai uit. Peste tot mărimea munților îmi modifică toate criteriile pe care le aveam înainte privind dimensiunile naturii. La un moment dat pe niște curbe de nivel amicul meu îmi arată (sunt în fața autobuzului acum!) lanțurile muntoase înalte de 5000 de metri. Par așa de mici și de departe (ele sunt acoperite cu zăpadă, aici e totul uscat!) că părem să fim mai sus de ele. Asemenea inversiune nu am mai experimentat: să ți se pară că munți de 5000 de metri sunt mai mici decât cei de 2000 unde ești tu! După cum ziceam coborâm în căldare și trecem pe partea stângă în curbe lungi. Într-o întoarcere avem de așteptat ca mașinile ce lucrează la drum să se dea la o parte. Drumul este spart în stâncă! Știu că mă repet, dar mă reformulez în continuu pe drumul ăsta! Coborâm spre un fir secundar al marii văi glaciare și oprim pentru masa de dimineață. Prietenul meu (ei își spun frați!) îmi face cinste cu o supă la plic și un ceai. Și eu rezolv câte ceva la o toaletă turcească. Nu-i plăcut detaliul ăsta și îl menționez fiindcă e una din puținele toalete turcești publice din munți! De aici mai mergem prin multe sate în care văd grupuri (în special de fete mândre) în costume de școală și renunț la a mai gândi pe unde merge autobuzul. Oricum nu poți urmări traseul decât cu un GPS pornit! Urcăm pe coasta împădurită pe asfalt căt o mașină și jumătate lățime și ieșim în capătul cel mai înalt al zonei Mussoorie (vedeți în ultima poză din seria de mai jos) în zona Suwakholi (bănuiesc). Suntem la circa 2200 m altitudine în stațiunea Dehradunului!
We leave before the beginning of the day on the road we came. First we go up on the stone road and a woman puts her head out and vomits. We pass Dharasu and I see that the driver turns right on a different road than two days ago. And the road goes up. And up, and up! At one moment the sun rises in a red circle that keeps me centered on it! I start to reformulate myself. What I knew about mountain roads (including the one two days ago) becomes senseless. The road goes after mountain feet and earns altitude. It look like we are going in dark valley or we are going on mountain ridges and you feel like you're flying of the curve. The driver has a constant speed, the luggage stays fixed on the bus. I feel more and more relaxed, although every curve makes me anxious. We are going for some time and in Wan we have two short curves. Some people are going down here (where might they go?). We pass under the houses and the pile of Gewhoti. The road is going in a wood tunnel and at one moment the driver turns left from the main road (to Dandalgaon). "It's a new road!" (On Google Maps it's a link road). From this point you can't follow any map because the roads don't exist on maps. We go up on a desert mountain range up to 2000 meters and go down in a glacial cirque. The places are amazing and I turn my head allover all the time. The size of mountains modify my criteria of the size of nature. At one moment my friend shows me (I'm in the cockpit now!) the 5000 meters mountain ranges! They look so small and far (covered with ice and snow, everything is dry here!) and we seem to be higher. I didn't have this experience: the 5000 mountains seem smaller that the 2000 meters where we are now! We go down in the cirque and pass on the left side with long curves. In one turn we have to wait for the working cars to go of the road. The road is digged in the rock! I know I repeat myself but I continuously reformulate myself on this road! We go down on a secondary river and stop at 1.30 for breakfast. My friend (they call themselves brothers!) offers me a noodle soup and a tea. And I resolve my problems at a Turkish toilet. This detail is not nice but I mention it because it is one of the few public Turkish toilets in the mountains! We continue in some villages and I see school girls proud of their school suits. I cancel my thoughts about the way we are going. The only way to follow the road is a GPS! We go up in the wood on one lane asphalt road and reach the highest part of Mussoorie area (the last picture below) in Suwakholi are (I guess!). We are at 2200 meters in Dehradun's resort!
We leave before the beginning of the day on the road we came. First we go up on the stone road and a woman puts her head out and vomits. We pass Dharasu and I see that the driver turns right on a different road than two days ago. And the road goes up. And up, and up! At one moment the sun rises in a red circle that keeps me centered on it! I start to reformulate myself. What I knew about mountain roads (including the one two days ago) becomes senseless. The road goes after mountain feet and earns altitude. It look like we are going in dark valley or we are going on mountain ridges and you feel like you're flying of the curve. The driver has a constant speed, the luggage stays fixed on the bus. I feel more and more relaxed, although every curve makes me anxious. We are going for some time and in Wan we have two short curves. Some people are going down here (where might they go?). We pass under the houses and the pile of Gewhoti. The road is going in a wood tunnel and at one moment the driver turns left from the main road (to Dandalgaon). "It's a new road!" (On Google Maps it's a link road). From this point you can't follow any map because the roads don't exist on maps. We go up on a desert mountain range up to 2000 meters and go down in a glacial cirque. The places are amazing and I turn my head allover all the time. The size of mountains modify my criteria of the size of nature. At one moment my friend shows me (I'm in the cockpit now!) the 5000 meters mountain ranges! They look so small and far (covered with ice and snow, everything is dry here!) and we seem to be higher. I didn't have this experience: the 5000 mountains seem smaller that the 2000 meters where we are now! We go down in the cirque and pass on the left side with long curves. In one turn we have to wait for the working cars to go of the road. The road is digged in the rock! I know I repeat myself but I continuously reformulate myself on this road! We go down on a secondary river and stop at 1.30 for breakfast. My friend (they call themselves brothers!) offers me a noodle soup and a tea. And I resolve my problems at a Turkish toilet. This detail is not nice but I mention it because it is one of the few public Turkish toilets in the mountains! We continue in some villages and I see school girls proud of their school suits. I cancel my thoughts about the way we are going. The only way to follow the road is a GPS! We go up in the wood on one lane asphalt road and reach the highest part of Mussoorie area (the last picture below) in Suwakholi are (I guess!). We are at 2200 meters in Dehradun's resort!
Mergem spre est prin toată stațiunea și o lăsăm în dreapta (cu un drum de 2 km spre centru). Noi facem stânga pe Mussoorie Road și coborâm spre câmpie. Știu că mai avem vreo 2 ore până jos în Dehradun. Fiindcă nu am altceva de făcut, admir drumul acum larg (2 benzi pe sens) și interminabilele serpentine care ne coboară rapid. Prietenul meu mă anunță când ne apropiem de oraș și facem schimb de numere de telefon. "Dacă ai vreodată nevoie, doar sună-mă!" El coboară în Kishanpur la începutul orașului și eu merg până în centru la autogara Mussoorie. Înapoi în câmpia indiană mizeră! Cobor din autobuz, îmi iau un pahar de suc de trestie de zahăr și îl sun pe Sanjay. Nu știu să îi explic unde sunt și mă roagă să găsesc un tânăr amabil să mă dirijeze, ei vorbind la telefon în limba lor. Doi tineri se lămuresc unde trebuie să mă ducă și cu o polișistă caută linia vikramului 5 (rișcele de care am mai spus). Doar în Dehradun autoricșele merg pe linii dedicate și se numesc vikramuri! Băiatul nu se lămurește până la urmă cu linia 5 și convine la telefon cu Sanjay să vin cu o ricșă la institut. Îmi va plăti Sanjay drumul! Merg la institut, mănânc cu prietenii mei la cantină, merg cu Sanjay (îmi e ghid) să îmi arate institutul (atât cât le permite birocrația) și cu motoreta mă duce la Arun să îmi iau bagajul mare. Pe jos mergem până acasă la Sanjay să îmi las bagajul. Pe drum mai cumpără câte ceva de mâncare și vor pregăti masa de seara cu toții (Sanjay, Raitam și Arun). Stăm la povești de tot felul și îmi place teribil atmosfera. Încearcă să mă învețe să mănânc cu mâna și nu reușesc (sau nu caut eu noul experiment!). Sanjay are o saltea pe care dormim pe jos, o masă micuță și cameră simplă închiriată în spatele vilei unei tanti simpatice cu grădină de tot felul de plante în spatele casei (în fața ușii lui Sanjay). Din punctul meu de vedere e tare fain și nu simți cum trece timpul!
We turn east in all the resort and leave it on the right (with a two kilometer road to center). We turn left on Mussoorie Road and go down to the plain. I know we still have two hours down to Dehradun. Because I have nothing else to do, I admire the 4 lane road and the endless curves. My friend announce me wheen we are close to town and we change the phone numbers. "In case you need something, just call me, ok?" He goes of in Kishanpur at the beginning of the city and I go to center to Mussoorie bus stand. Back to dirty Indian plain! I go off the bus, take a glass of sugar crane juice and call Sanjay. I don't know how to explain where i am and he asks me ti ask a nice person to guide me (they are speaking in their language). Two young boys understand my destination and with a cop woman search for no. 5 vikram (the rickshaws I told you about). Only in Dehradun the rickshaws are called vikrams and go on fixed lines! They don't find the line and agrees with Sanjay to rent a rickshaw to the institute! Sanjay is paying my driver! I go to the institute, eat with them at the cantine, go with Sanjay (as a guide) in the institute (as much as bureaucracy allows) and drives me with the motorbike to Arun's place to take my big pack and relax. We walk to Sanjay's home in a few hours to leave my pack. On the way they buy something ti eat and they will prepare the dinner (Sanjay, Raitam and Arun). We chat and I enjoy the atmosphere. They try to teach me how to eat with the hand and they fail (or I don't admit the new experiment!). Sanjay has a mattress on the floor, a small table and a simple room rent on the back side of a villa with a diverse garden in the back of the house (in front of the Sanjay's door). It is very fine and you don't feel the time passing!
We turn east in all the resort and leave it on the right (with a two kilometer road to center). We turn left on Mussoorie Road and go down to the plain. I know we still have two hours down to Dehradun. Because I have nothing else to do, I admire the 4 lane road and the endless curves. My friend announce me wheen we are close to town and we change the phone numbers. "In case you need something, just call me, ok?" He goes of in Kishanpur at the beginning of the city and I go to center to Mussoorie bus stand. Back to dirty Indian plain! I go off the bus, take a glass of sugar crane juice and call Sanjay. I don't know how to explain where i am and he asks me ti ask a nice person to guide me (they are speaking in their language). Two young boys understand my destination and with a cop woman search for no. 5 vikram (the rickshaws I told you about). Only in Dehradun the rickshaws are called vikrams and go on fixed lines! They don't find the line and agrees with Sanjay to rent a rickshaw to the institute! Sanjay is paying my driver! I go to the institute, eat with them at the cantine, go with Sanjay (as a guide) in the institute (as much as bureaucracy allows) and drives me with the motorbike to Arun's place to take my big pack and relax. We walk to Sanjay's home in a few hours to leave my pack. On the way they buy something ti eat and they will prepare the dinner (Sanjay, Raitam and Arun). We chat and I enjoy the atmosphere. They try to teach me how to eat with the hand and they fail (or I don't admit the new experiment!). Sanjay has a mattress on the floor, a small table and a simple room rent on the back side of a villa with a diverse garden in the back of the house (in front of the Sanjay's door). It is very fine and you don't feel the time passing!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu