Piatra Mare de la vest la est 17.11.2013

Piatra Mare de la vest la est 17.11.2013

Colegi de tură: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Pentru sfârșitul de săptămână mi-am propus să revăd doar într-o zi niște trasee pe care doar țineam minte că am fost altă dată. Nu mi-am propus o tură lungă, ci mai mult o tură de revedere. Dimineață plecăm la 5.45 din București cu IR până la Brașov. Ne-a costat un pic cam mult pentru o tură de o zi, dar fiecare clipă a meritat! La 8.30 suntem în Brașov în Gara Mare. E greu să te trezești dimineață, dar satisfacția de a fi devreme în traseu e mare. De la Gara Mare mergem cu un autobuz 35 (2 lei biletul) până la Carrefour și apoi cu alt autobuz local ajungem în Săcele în centru. În Săcele văzusem doar un marcaj TG ce ajunge spre valea Gârcinului. M-am uitat atent și pentru BA spre Bunloc și nu am văzut indicator :(. De la capătul mașinii mai mergem câteva sute de metri și intrăm pe valea Gârcinului pe unde venisem acum două săptămâni (BG). Lăsasem în față BR ce urcă pe muchia Cărbunarilor spre Rențea (ce aventuri pe acolo săptămâna viitoare!). 

După câteva sute de metri (înainte de barieră și de cantonul silvic) văd în dreapta drumului intrarea într-o galerie vreo 3 metri mai sus de nivelul drumului. Curiozitatea mă face să intru. "Dacă vrei, vino și tu!" Normal că vine și Ilinca! Lăsăm ghiozdanele și bețele la intrarea în galerie și luăm frontalele. Galeria pare mai lungă decât bănuiam. Mergem vreo 15-20 de metri până la un blocaj de pământ negru și Ilinca nu mai înaintează. Eu urc un pic pe pământ, mă murdăresc pe spate și sincer nu îmi pasă. Bucuria explorării e atât de mare! Urc pe malul de pământ și văd că acesta coboară și galeria continuă, dar e prea mică pentru a nu murdări toate hainele. Așa că mă întorc! 

Revenim la drum și la canton cer informații despre galerie și intrări în ceva trasee (BA și TR pentru tura următoare). Silvicultorul îmi spune că traseul TR pleacă după al doilea pod la dreapta. De BA și de TG nu știe (TG despre care spuneam mai devreme)! Și nici nu știe ce e cu galeriile astea chiar dacă el a avut în administrate lotul de deasupra galeriilor. Cum spune un bun prieten, ne rezumăm să stăm doar la suprafață, nu și în adâncime! Personal dacă e rost de vreo peșteră cât de cât accesibilă, eu mă bag la cercetare!

Continuăm pe drum lăsând în stânga BA spre Rențea (găsită peste râu datorită unei săgeți neobișnuite pe o piatră) și TR spre valea Mușatului si Bunloc (diferență de vreo 50 de metri între intrările traseelor) și mai apoi BG/TR tot în stânga spre Rențea (recunoașteți dintr-o descriere recentă?). Urcăm pe TG pe lângă un saivan și pe lângă cabana privată Ursu, continuăm pe forestier pe valea Gârcinului Mic și pe la miezul zilei recunosc locul unde se iese din drum printr-un rând de brazi în dreapta. Suntem la puțin peste 1000 de metri altitudine! Fac o pauză de câteva minute și Ilinca mă așteaptă puțin mai sus în poiană. Cu energie proaspătă pornim în sus spre capătul poienii. Nu sunt indicatoare și potecile ne conduc în sus! Intrăm în pădure pe un culoar și urcăm spre un vâlcel deocamdată ușor de urcat. 

La un moment dat un copac căzut în față ne derutează. Poteca pare să ne conducă pe un drum într-o curbă la stânga. Eu merg pe drum și apoi urc printr-o defrișare, Ilinca printre alți copaci căzuți și nu găsește nici unul traseul. Vine după mine, mai urcă puțin și tot ar părea să meargă o potecă tot în sus. Mai urc un pic pe urme care par să fie de pădurari (de fapt sunt urme de animale mari). Când văd că piciorul de munte se înclină prea mult și nu găsim semne, hotărăsc să ne întoarcem până la ultimul semn. De acolo trebuie să găsim următorul marcaj. Mai e o singură variantă posibilă: să continuăm pe vâlcel în sus! După copacul căzut găsim marcajele care urcă pe vâlcel. Pe aici e! Am pierdut cam o jumătate de oră pe aici! Sau am câștigat fiindcă am văzut ceva locuri pe lângă potecă ;)!

Urcăm un pic pe firul direct al vâlcelului, pe un început de drum cotim pe sub niște pereți de câțiva metri la stânga și apoi poteca ne tot duce pe malul stâng (drept geografic). Urcăm, urcăm, urcăm... Panta devine din ce în ce mai mare și parcă am părea să ajungem undeva într-o creastă.

Când nu mai vedeam o ieșire în față, cotim la stânga după marcaje și urmăm câteva serpentine strânse pe o panta unui picior de munte. Deasupra serpentinelor mă opresc să o aștept pe Ilinca (era mai în urmă). Cu greu îmi stăpânesc picioarele să nu o ia înainte :D și urcăm amândoi pe o ușoară curbă de nivel până la capătul unui perete de vreo 15-20 de metri înălțime. Nu știu dacă are vreo legătură cu ceea ce scriu, dar exact atunci vorbeam de colegi înalți care par duri și de fapt căldura din sufletele lor te pătrunde o dată ce i-ai cunoscut. Pe sub perete mergem pe o brână în urcare până la capătul de sus al stâncii.

Urcăm puțin în afara potecii până la un punct de panoramă (asemănător unui țanc amenajat și nemarcat de sub Poiana Stânii) și pe poteca marcată ajungem sub al doilea perete. Suntem aproape la golul alpin! În dreapta un alt țanc mă atrage crezând că e o a doua panoramă! De fapt e un țanc înconjurat de pădure în toate direcțiile SUB noi! Revenim la marcaje și pe sub perete urcăm tot pe o brână înierbată până la ultimii brazi. Suntem în soarele platoului cabanei! Tot pe dreapta pe lângă perete urc pe smocuri de iarbă și văd stâlpul de lângă cabană.

"Uite stâlpul despre care îți spuneam că mi-a dat de furcă!" Amintirea îmi vine de acum mulți ani de când am urcat pe aici iarna și era atât de ceață încât eram lângă acest stâlp și white-out-ul nu mă lăsa să văd cabana aflată la circa 50 de metri. Am strigat și doar sunetul unui fluier de la cabană m-a adus teafăr la căldură! Știu că mai eram cu o persoană căreia nu îi mai rețin numele.

La 15.00 intrăm în cabana mică și caldă, salutăm pe Atti și pe cei de acolo, mâncăm niște orez cu legume (de acasă), bem câteva ceaiuri și mai departe la drum (după o jumătate de oră de când am venit). Toți coboară spre Dâmbul Morii, doar noi urcăm spre vârf! Și pare să fie ceva mai rece decât atunci când am venit! În 10 minute pe TA/BR ajungem la separarea celor două marcaje (arătându-i Ilincăi unele locuri ascunse din Piatră) și lăsăm în dreapta BR care merge spre vârf. Planul nostru este acum altul! Urcăm pe sub pereții vestici ai zonei de vârf (ce știam eu ca s-ar numi Șura de Piatră ca munte, nu ca vârf!). Pe aici am fost o singură dată la început de decembrie acum trei ani. Amintirile de atunci nu seamănă mai deloc cu ce este acum. Atunci poteca a înaintat în prima parte pe un culoar de zăpadă și ceață. Era așa de tăcut și de liniște! Zăpada de un metru ascundea totul și chiar și așa, mi-am adus aminte în unele locuri de peretele de stâncă din dreapta, de brazii cu crengile lăsate sau de trecerile peste rădăcini.

După o jumătate de oră pe sub pereți și prin pădure ajungem la poiana alpină de sub Coada Pietrei Mari/de deasupra Pietrei Scrise. Aici e un stâlp-amintire din tura anterioară unde am fost fericiți să găsim marcajul. Era white-out, nu știam încotro e drumul mai departe și ne-am orientat pe harta pe care o aveam în rucsac! Acum e senin și puțin rece și mergem pe poteca fără probleme ce înaintează prin iarbă. 

După o curbă de nivel de vreo 300 de metri lungime, trecem un picior de munte prin partea superioară și pe următorul vâlcel de sub Coada Pietrei Mari (ultimii pereți de pe platou) cotim la stânga (acum vedem clar stâlpii și poteca) și intrăm în pădure. Trecem pe sub alți pereți și prin "grilaje" de lumină și ieșim în poiana de sub Piatra Scrisă după 55 de minute de la plecarea din cabană (intersecția cu CR). 

E momentul unei mici pauze în care ne bucurăm de spectacolul roșu de pe Piatra Scrisă. Mai devreme spuneam de pereții roșii pe care speram să îi găsim până aici și până la urmă perdelele de lumină roșie s-au lăsat peste Piatra Scrisă. Doar pentru câteva momente până când norii au schimbat roșul în gri-ul stâncii singuratice.

Urcăm printre stânci pe vâlcelul pe unde era zăpadă săptămâna trecută și mai facem o mică pauză la stâna Gălbezei. Bucegii ne oferă un alt spectacol de apus pe care doar vântul și amintirile ni le vor spune mai încolo (16.45).

De la stâlpul de schimbare a marcajului CR în BA vom coborî pe piciorul Gălbeaza (nu Grumazului cum greșit îi spusesem Ilincăi!) spre drumul și valea Pietrei Mici. Singurul scop pe care îl mai avem acum este să ajungem la drumul forestier înainte să se întunece. De acolo putem merge și pe beznă! Coborâm pe prima pajiște alpină, trecem o mică șa și apoi intrăm în pădure. Și dă-i la vale! Poteca coboară la început în serpentine și apoi pe un părăiaș fără nume se tot lasă la vale în coborâre abruptă până la cantonul de pe valea Piatra Mică. Chiar înainte să se întunece (17.25) suntem la poarta cantonului!

De aici pe drumul forestier coborâm fără frontale până la DN1 (18.30) cu o mică pauză la panoul ce marchează intrarea/ieșirea din canionul Tamina. Luna plină ne-a luminat ultimii pași până la DN printre copaci, așa cum Piatra Scrisă și Bucegii ne-au oferit un spectacol de culoare înainte de culcarea soarelui! Era un grup de bucureșteni cu mașinile aici, dar toate erau pline și nici nu am mai întrebat dacă mai au două locuri. Ridic mâna pentru autostop și în doar câteva minute un șofer de taxi oprește și mergem cu el până la gară în Predeal (18.58). Venise de la Mureș și mă roagă să nu vorbesc prea mult că e obosit și nu vrea să fie deranjat. Acceptă câțiva lei pentru drum și pornește mai departe spre casă. Mergem în gară și avem un tren în câteva minute (IR 1622). Casiera acceptă să ne dea bilete (chiar și aparatul automat de bilete care normal nu mai dă bilete cu mai puțin de 5 minute înainte sosirii trenului) și la 19.01 pornim spre București. Ajungem după doua ore și un sfert în București în discuții cu doi tineri (47 și 52 de ani!) care coborâseră în doar 3 ore și jumătate de la Omu. Mă uimește că și la vârsta matură oamenii se grăbesc pe munte. Singurul motiv ar trenul că altul nu prea văd!

Cu amintiri plăcute abia așteptă/aștept tura următoare tot în Piatră!