Colegi de tură: eu și rucsăcelul
Revin în Piatra Mare pe trasee pe care nu mai fusesem niciodată sau pe care am fost acum foarte mulți ani! Dorul de necunoscut e de nestăvilit pentru un permanent călător. Plimbarea a fost ceva mai lungă decât îmi plănuisem și am ajuns prin locuri pe care altă dată doar le doream. Cum sunt singur, îmi pot adapta permanent traseul și opțiunile. În loc de regio de 6.35, plec cu interregio de 5.45 și ajung puțin înainte de ora 8.00 (7.50) în Predeal. Ideea de la care am plecat cu această alegere a fost de a avea cât mai multă lumină pe traseu. Puțin după hotelul Belvedere (fost Cioplea) mă joc cu doi câini de la o pensiune ("No.107") spre uimirea celor ce abia își luau micul dejun în restaurant. Mai urc puțin pe potecă și părăsesc traseul marcat cu BR și CR (clasic) și fac stânga pe PA. Îmi aduc aminte doar că o singură dată mai fusesem cu tata pe aici. Alte detalii nu mai știam!
Pe poteca bine marcată și acoperită de frunze cobor tot mereu spre valea Timișului Sec. Trec pe rând peste câteva vâlcele, copacii se îndreaptă să mă lase să trec printre ei și la ora 9.00 ajung la capătul tunelului. Nu îmi amintesc deloc locul ăsta, deci cel mai probabil când eram mic, doar am fost puțin cu tata pe începutul potecii.
Las tunelul în stânga, trec un podeț de lemn și apa Timișului Sec (pe lângă care este binențeles și un drum forestier de exploatare/defrișare) și încep să urc pe marcaje. La început se formează un drum de TAF care urcă și urcă și nu se mai oprește. Sunt câteva praguri care îmi dau impresia de oprire a urcușului (ca cel din imaginea de mai jos). Total înșelătoare!
Drumul trece pe sub un copac căzut și continuă să urce pe o culme împădurită. Trec de o zonă cu crengi rupte și împrăștiate în toate direcțiile și ajung la un drum de exploatare într-o serpentină îngustă. Continui să urc la stânga pe drum (9.50) și în 10 minute ajung la intersecția cu "magistrala" CR. Îi spun așa fiindcă este unul din traseele importante de acces în masiv. E ora 10.00 și unii abia acum se trezesc! Eu sunt de mult la lucru! Mă mai uit un pic pe harta fotografiată și cobor la dreapta câteva minute pe CR/TA până în Poiana Stânei Pietricica. Din ultima tură pe aici (adică de acum trei ani) îmi aduc aminte că aici era o largă poiană. E adevărat că era în toiul iernii și plină de zăpadă. Acum partea de jos a poienii e acoperită de un brădet nou prin care poteca formează un culoar ascuns. Săptămâna viitoare voi urca pe aici. Deocamdată planul meu pentru tura de azi e să merg pe TA spre Rențea. Pentru asta la stâlpul de marcaj din poiană fac stânga și dibui poteca marcată doar în pădure.
Poteca se lărgește sub forma unui drum de exploatare și pentru 15-20 de minute cobor spre culme spre obârșia văii Gârcinului. Aici dau de un drum forestier ce face legătura între Săcele (12 km pe valea Gârcinului) și Azuga. Bănuiam eu cu alte ocazii că drumul întâlnit din valea Azugii spre nord trebuie să ducă undeva! Ca și până acum (din poiana stânei Pietricica) urmez niște săgeți de traseu veloturistic sau cine știe ce concurs local. E tare interesant că pe săgețile indicatoare e doar marcajul la mijloc și direcția e scrisă cu marker (sper eu să nu se ia la vreo ploaie mai serioasă). Mă amuză un anunț cum că zona e frecventată de urși și turiștii au recomandarea să nu-i hrănească și "să nu părăsească traseele marcate". Văzând acum avertizarea, mă apucă râsul. Înțeleg din anunț că urșii merg prin pădure liberi și când se apropie de traseul marcat se opresc și fac cale-ntoarsă ca să nu atace turiștii! Sau nu se dorește a se afla câte animale își găsesc sfârșitul prin păduri nevăzute decât de vânătorii nesătui... Drumul continuă pe culme spre Vârful lui Andrei (1442m), loc unde găsesc semnal să îi dau un mesaj vechiului meu prieten Andrei Bergheș. Ar fi fost o idee să ne întoarcem pe seară împreună, dar el e la Viscri și se întoarce luni cu ocazia!
De pe vârf în cinci minute ies într-o poiană lungă. Nu mai sunt marcaje sau stâlpi indicatori și poteca merge de-a lungul poienii pe lângă pădurea din stânga (spun asta pentru cine este vreodată curios să meargă iarna pe aici!). Cu Piatra Mare în spate urc 5 minute pin poiană până în dreptul unui brad înalt solitar în mijlocul golului. În dreapta jos văd o cruce albastră vagă. Verific harta și constat că e vorba de un traseu de legătură cu valea Azugii (între poiana în care sunt eu, valea Azugii și șaua Pietricica). Mă hotărăsc pe moment să cobor doar până la valea Azugii. Urmez marcajele care mă duc pe lângă un izvor (de fapt un bazin din lemn cu apă în el) și apoi spre SV ajung în 5 minute la valea Azugii. Continuarea traseului în alt episod! Revin în poteca TA din poiană, potecă însoțită de niște benzii roșii în curs de remarcare (par mai mult decât marcaje forestiere).
Mai urc prin poiană 100 de metri și dau de un alt stâlp. Marcajul TA cotește la stânga și vagile benzi roșii merg în față. Urc 5 minute pe drumul din față și dau de alt stâlp al potecii marcate cu TR. Marcajele TR merg în stânga și în dreapta și BR în față spre vf Turcului peste vf Țigăilor (11.50). Găsește marcaje spre vârf dacă ai de unde! Dibui poteca printre brăduți mici, urc printre crengi de alți brazi și ies pe o potecă de animale la marginea golului alpin. Nema marcaje! Fac stânga spre vârf prin golul alpin, țin direcția dată de GPS și urc printre smocuri de iarbă. Un pic după miezul zilei ajung pe vârful Țigăilor. E timpul să iau și eu o pauză. Mă așez pe rucsac, beau puțină apă și mănânc ceva și vreau să dau mesaje prietenilor. Nu am semnal și doar mă gândesc la ei! Câteva minute stau pe loc să admir sălbăticia locurilor. Chiar dacă pe aici e un drum de culme, chiar dacă sunt și benzile roșii care undeva în viitor vor constitui o parte din planul ambițios al lui Nae Popescu (banda roșie transcarpatică). Aici bate doar vântul și valurile montane se desfășoară unele după altele fără sfârșit. E un tablou care se modifică la fiecare pas. Cine spune că peste tot munții sunt la fel, nu cred că a călcat pe prea multe poteci. Fiecare metru schimbă unghiul de unde vezi aceleași valuri verzi, cenușii, albe, crenelate, împădurite, înroșite de rhodo sau pătate cu pufoase flori de colț. Fiecare adiere îți aduce gânduri și fapte din alte părți și din alte vremuri, fiecare fir de iarbă, fiecare ac de brad, fiecare frunză din copac sau lăsată pe pământ își are povestea ei, mică imagine a poveștii universale. În fiecare mănunchi de energie de lângă tine e tot ce s-a întâmplat și tot ce se va întâmpla pe aceste meleaguri și pe alte plaiuri și creste îndepărtate. Stă doar în puterea fiecăruia să își deschidă sufletul să audă vocea nerostită a Naturii.
În momentele de pauză mintea îmi reface traseul. Inițial doar până aici vroiam să merg. Dar cum sunt aici, strică să merg spre vârful Turcului și să fac legătura dintre munții Piatra Mare și Neamțului? În fond e doar o scurtă creastă montană slab marcată și o traversare pe TR de la lacul Găvan spre șaua de la est de vârful Țigăilor. Deci, Cezare, reformulează planul: urcă până aproape de vârful Turcului și pe piciorul Lacul Roșu cobori până la lac și intri pe traversarea marcată. Merg pe drumul de creastă bucurându-mă de alegere. De câte ori am mers pe creasta Neamțului cu urcare pe la Găvan văzusem vârful golaș al Țigăilor și îmi doream să ajung aici. Uite cum vechea dorință se transformă în realitate cum nici nu te gândești. Nu e coincidență. Acum trebuia să ajung printre arbuștii de pe Țigăi! Drumul mă duce vreo sută de metri pe creastă și coboară într-o șeuță. Mă gândeam pe unde ar pleca BR pe care sunt spre pasul Predeluș. Tot căutam poteca și marcajele pe sub vârful Turcului. Văd un marcaj puțin spre vest pe drum și îmi dau seama că marcajele vor urca pe vârful Turcului pe partea superioară a piciorului Lacul Roșu. Continui din șa pe drum la dreapta și peste vreo 50 de metri se separă două urme de ATV. Nu mai sunt marcaje nici pe cioate. Urma din stânga merge pe o văiugă spre vârf. Hai pe aici dacă tot nu mai sunt semne! După câteva minute ajung în drumul de creastă ce vine din vârf. Îl recunosc din alte ture. Mă opresc fiindcă nu am în plan creasta Neamțului. Fac dreapta pe drum și cobor pe capătul alpin al piciorului Lacul Roșu. Aici sunt acasă (adică prin locuri cunoscute)!
Cobor spre pădure, merg pe marginea ei pe dreapta, parcurg un scurt culoar printre pini ce cresc liberi și intru în pădure. Drumul de acum larg mă conduce spre Lacul Roșu. Ce fain era aici altă dată prin zăpadă! În doar câteva minute ajung la Lacul Roșu/Găvan. Sincer nu știu de ce îi spune Roșu. Că de câteva ori am fost aici, era sau verde straniu (cum îl vedeți mai jos), sau înghețat! Poate de la frunzele de brusture din jurul lui în miez de toamnă!
Aici găsesc marcajele TR de care vorbeam. Marcajul vine dinspre Susai, traversează valea Azugii, urcă pe piciorul Lacul Roșu defrișat și de la lac continuă pe unde vă povestesc mai departe. Pe marcaje cobor în câteva minute pe drumul de exploatare puternic înclinat (doar TAF-uri pot urca sau coborî pe aici) până la valea Azugii și am sarcina să descopăr mai departe pe unde merge poteca marcată. Pe bucățica asta mai fusesem și altă dată. De aici e premieră! Merg vreo sută de metri pe vale în aval și la prima intersecție de drumuri de exploatare văd un TR ce urcă în față printre copacii căzuți. Pe o curbă de nivel urc printre crengi căzute, ocolesc câteva viroage cu izvoare unde iarna traversările cer ceva atenție și ies la intersecția cu BR de mai devreme. Locurile sunt un pic cam jalnice în locurile unde crengile căzute te opresc și te fac atent la crimele făcute de pădurari. Ce au avut ei cu copacii care doar își vedeau de crescutul lor? Văzusem și mai devreme și văd și acum stâlpii de marcaj pe care trebuie să îi urmez. Chiar mă întreb dacă or fi stâlpi peste tot pe drumul pe care acum vreo 20 și ceva de ani am explorat cu tata...
Continui pe TR prin poieni pe lângă stâlpi sau pe marginea pădurii amintindu-mi mereu cum mă ghida tata când eu abia învățam să merg pe munte. Potecile (marcajele sunt rare) mă coboară la un drum de exploatare. Nu găsesc marcaje și urc un pic pe drum. Văd un stâlp la pădure sub mine în stânga și cobor la el. Refac poteca până la drum, revin la stâlp și cotesc la stânga (vest) prin pădure. Cobor ceva peste rădăcini și în câteva minute ies la o șa golașă. În fața mea e o stână și un stâlp de marcaj. Aici se unesc TR cu TA de mai devreme. Hai pe TA până unde îl lăsasem mai devreme! Doar 15 minute îmi ia să urc pe un drum de exploatare până la locul unde părăsisem TA pentru BR (1.2 kilometri în linie dreaptă). Mă întorc la șaua cu stână și continui pe marcaj dublu.
Dacă până acum am avut marcaje, de aici marcajele lipsesc cu desăvârșire. Potecile tot coboară prin poieni și, chiar dacă tendința este să mergi spre pădure spre stânga, trebuie să ții firul culmii. Așa am făcut de vreo două ori amintindu-mi imaginea din copilărie. Plaiul face niște insule în pădure și mergând pe lângă copaci, nu faci altceva decât să-ți lungești drumul. Când mă simt rătăcit, întreb copacii pe unde trebuie să merg și îmi indică varianta bună.
"Nu te băga prin desiș, mai urcă puțin pe lângă noi și vei putea coborî ușor"
După un astfel de istm al pădurii în pajiște văd acoperișul unității militare Rențea. Câțiva pași și îmi iese în față gardul UM. În sfârșit un TR pe gard! Poarta e închisă și marcajele mă invită la stânga pe lângă gard (16.15). Ocolesc gardul improvizat acum vreo 2 ani de militari, intru prin ceva noroaie pe partea de jos a îngrădirii (am marcaje TR) și văd o ruptură în gard spre poartă. Nu mai văd marcaje și urc spre poarta unității. Un militar singur pe drumul spre cabană mă întreabă dacă mă poate ajuta. Îi spun să vină la poartă să stăm de vorbă de trasee. E singur de două zile și așteaptă să îi vină schimbul. Nu mai are curent și nici telefon și se plictisește teribil. M-ar invita la el la o cafea, dar eu mai am de mers. Nu reușește să mă lămurească prea mult cu traseele fiindcă ei nu urmează traseele marcate (au traseele lor speciale spre valea Gârcinului) și îmi recomandă să cobor pe drumul lor de mașină la valea amintită (16.55). Peste doar două sute de metri de la poartă am marcaje (BA, BG, BR, TR) și un izvor bogat (de unde primesc recomandare să îmi iau apă). În coborâre pe drum apusul roșu își întinde aripile spre Piatra Mare de la vest de mine. Cred că Pictorul a vrut special să îmi ofere acest spectacol efemer și unic!
După vreo doi kilometri de la poarta UM văd că TR și BG coboară la stânga spre valea Gârcinului. Gata, cobor pe aici și las BR și BA pentru altă dată (peste vf Tâlfa și muchia Cărbunarilor). E și târziu acum! Poteca coboară pe lângă vechii stâlpi de curent (pe unde îmi spusese soldatul de o variantă de coborâre), mai dispare în pădure, mai apar marcaje rare ... "Nasul" nu mă înșeală și la 17.55 ajung la drumul forestier de pe valea Gârcinului. Sunt la limita de întunecare! Schimb lanterna de la telefon cu frontala, mănânc un pic de brânză, un măr și niște salată de boeuf luată de acasă și peste o jumătate de oră pornesc la drum. Știu că sunt pe drum și nu mai pot fi probleme de orientare ca în pădure. Știu că am 7 kilometri până la DN1A și sunt tare singur în noapte. Folosesc metoda maratoniștilor, îmi pun căștile și dă-i viteza la mers! Trec de intersecția cu TG din Șura de Piatră (pe unde voi merge peste două săptămâni), ajung în 45 de minute la bariera de la canton și în încă 30 de minute la DN (19.15) (un sfert de oră pe drum și alt spfert de oră prin țigănie; băiatul de la canton îmi spusese să mă feresc de țigănie că sunt cam hoți - punctul lui de vedere). Schimb câteva vorbe cu cei de la magazin printre care sunt și țigani de treabă (întreb și de bus spre Brașov), iau un litru de apă și în 3 minute sunt la stația de bus. Pentru 2 lei (bilet) ajung la "steaguri" (lângă Mc Donald's-ul de pe calea București), nu am noroc câteva minute la ocazie, mă duc cu un taxi la gară și mă îmbarc în IC 532 de la Oradea spre București (plecare 21.25 în loc de 20.40). În București (23.50) cu un taxi ajung acasă puțin după miezul nopții, obosit după 40 de kilometri de explorat poteci de mult bătute!
De la ultimul stalp cu sageti indicatoare (unde TR merge spre stanga la cabana Rentea si spre dreapta in valea Azugii) marcajul BR (fara fond) nu urca direct pe muchia impadurita ci ocoleste padurea spre stanga (est) pe urmele lasate de ATV-uri si intalneste dupa circa 15 min. vechea poteca (marcata cu BR in urma cu 50 ani) cab. Rentea - vf. Gavanu ( Floricioiu, A. - POSTAVARUL-PIATRA MARE, ed. Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1969, pag. 61). In lista oficiala de marcaje acest din urma traseu ar trebui sa fie marcat cu BG. Marcajul BR (fara fond) continua spre sud (vf. Tigai - vf. Turcului - saua Paltinu), apoi pe directia generala est (piciorul Predelus - pasul Predelus) si cotinua in nordul muntilor Grohotis pana in apropiere de pasul Bratocea.
RăspundețiȘtergereCea mai amanuntita harta a zonei o puteti gasi in revista "Muntii Carpati" nr. 22, ed. Concept ltd., Bucuresti, 2000 (harta pliabila "Muntii Piatra Mare si imprejurimi", scara 1:28.200, echidistanta curbelor de nivel 100 m).
Aici ar mai fi necesara o rectificare in textul Dvs.: "După vreo doi kilometri de la poarta UM văd că TR și BG coboară la dreapta spre valea Gârcinului."
RăspundețiȘtergereCorect este: "După vreo doi kilometri de la poarta UM văd că TR și BG coboară la stanga spre valea Gârcinului."
"Peste doar două sute de metri de la poartă am marcaje (BA, BG, BA, TR) ..."
RăspundețiȘtergereCele 4 marcaje sunt: BA, BG, BR si TR.
Rentea a fost cabana turistica pana in 1975. Dupa aceea a trecut in proprietatea M. Ap. N.. Traseele turistice (numeroase) care care duceau la (de la) cabana erau bine intretinute pana in 1975. Dupa ce a devenit cabana militara s-a imprejmuit zona poienita din jurul cabanei iar traseele turistice au fost intentionat scoase din planurile de refacere a marcajelor. In zona din exteriorul gardului cabanei s-au facut plantari sistematice cu molizi astfel incat accesul sa fie si mai mult ingreunat. Putini isi mai amintesc astazi de poteca marcata cu BG ce cobora de la cabana (spre sud, apoi spre est) pe valea Tigailor si in continuare pe DF pana la IF Doftenite (valea Doftana Ardeleana). In urma cu 14 ani am incercat sa regasesc intrarea in traseu dar din cauza molidisului extrem de compact explorarea este dificila. A trebui sa renunt dupa o ora de cautare fara succes. Probabil mai multi sorti de izbanda ar avea incercarea de a "redescoperi" poteca din directia vaii Tigailor. In ghidul amintit, maestrul Floricioiu face o descriere cu lux de amanunte a traseului in sensul de urcare.
RăspundețiȘtergereUrcam din valea Garcinului Mare pe versantul vestic al culmii Rentea spre drumul carosabil care duce la cabana urmarind marcajele BG si TR. Dupa ce parcurgem circa 90 % din diferenta de nivel, la intrarea in ultima poiana, poteca veche nu urca pe panta de maxima altitudine ci o ia la dreapta, in urcus usor, si se racordeaza cu drumul carosabil cateva sute de metri mai aproape de cabana, in dreptul unui valcel sec. Vechea poteca este in prezent invadata de molidis tanar, dar pe un molid secular, la 15 - 20 de metri de poteca noua, se mai distinge, destul de clar, un vechi marcaj BG, foarte deformat (latit din cauza cresterii diametrului arborelui).
RăspundețiȘtergerePana in jurul anului 1967, traseul marcat cu BG si TR nu trecea prin valea Garcinului Mare ci urca pe muchia lui Andrei pana intr-o sa la altitudinea de 1.150 m apoi cobora pe versantul rasaritean si traversa valea Garcinului Mare pentru a urca pe versantul apusean al culmii Rentea direct la cabana (* * * - PIATRA MARE SI POSTAVARUL, Oficiul National de Turism, circa 1965, Colectia Muntii Nostri nr. 8).
RăspundețiȘtergereIn vara lui 2001 fiind cu un prieten pe vf. lui Andrei, i-am propus sa coboram pe muchia lui Andrei. Din pacate orientarea in padure a fost mai dificila decat ne asteptam. La un moment dat am intalnit marcajul forestier BR verticala fara fond (limita dintre doua parcele silvice). Deoarece in peste 95 % din cazuri aceasta limita se desfasoara pe culmi, am presups ca ne va conduce pe muchia lui Andrei. Din pacate ne-a condus pe o muchie secundara, spre nord-est, si am coborat in DF de pe valea Garcinului Mare, mult mai sus decat am dorit noi. Peste o saptamana am urcat pe muchia lui Andrei dar de astadata de la confluenta Garcinului Mic cu Garcinul Mare.
Din punct de vedere turistic, muchia are 4 sectoare aproape egale si destul de clar delimitate.
Primul sector este un codru destul de compact si care, din fericire, n-a cunoscut taisul securii. Copaci doborati de furtuna in urma cu 40 - 50 de ani se odihnesc nestingheriti, imbracati intr-un generos covor de muschi. Nu exista poteca.
Al doilea sector are in vest acelasi codru dar pe versantul estic este o pasune intinsa. Pe liziera este o poteca firava.
Al treilea sector are in est o padure de molid dar pe versantul vestic este o poiana. Poteca se desfasoara in continuare pe liziera. Acest sector se termina intr-o sa. Aici poteca paraseste culmea spre est. Desi am fost destul de atent NU AM REUSIT SA DESCOPAR NICI O URMA DIN VECHILE MARCAJE!
Aproape de sa se afla constructia extrem de originala a unui observator de vanatoare.
Al patrulea sector este o padure de molid nu prea deasa dar fara marcaj si fara poteca. Acest din urma sector ia sfarsit in vf. lui Andrei.