Patru we pline de trasee marcate în Piatra Craiului! Să nu credeți că s-au terminat! Mai sunt încă două we și jumătate! Săptămâna trecută am parcurs traseele din zona nord-estică din jurul cabanei Curmătura până la intersecția "La table". Acum am în plan traseele de la sud de acest punct! Practic vom bălăuri două zile pe dealurile Crăiesei! La tura atent planificată pentru eficiență maximă mi se alătură Ilinca cu care stabilesc să mă întâlnesc sâmbătă dimineață în jurul orei 5.10-5.15 în Gara de Nord!
Ziua 1 - sâmbătă 03.08.2013
Cu același tren ca în săptămânile trecute (5.45-8.28 București Nord-Brașov) trecem în Ardeal ("Să trecem Carpații/Ne trebuie Ardealul" :D). Cu 10 barat ajungem în Bartolomeu și la cca 10.00 avem autobuz spre Câmpulung. Pe noi ne interesează să mergem doar până la drumul Șirnei și șoferul ne va lăsa acolo in jurul orei 10.45! Aici mă bucură când văd marcajul TR. De mult vroiam să văd unde se termină acest marcaj pe care până acum îl parcursesem doar parțial! La estul șoselei este restaurantul "La Gheorghiță" despre care vorbisem cu ciobanul acela în șaua Joaca acum două săptămâni. Nu înțelegea de ce nu merg eu pe acolo și vreau să ies în Fundata!
Strângem rucsacii pe spate și la mijloc (pentru ca astfel să nu simțim cum ne "țin" de umeri și să împărțim greutatea rucsacului pe tot spatele în mod echilibrat!) și pornim la drum. Avem vreo 5 kilometri de mers pe Drumul Șirnei până în centrul satului (50 de minute).
Centrul e marcat de Căminul Cultural "Radu G. Țeposu", de placa ce anunță înfrățirea Șirnei cu Rodemack - Franța, de placa pe care citim că Șirnea este primul sat turistic din România, de panoul indicator spre muzeul etnografic Nicolae Frunteș, de indicarea direcției spre Ciocanu (la stânga față de cum am urcat noi), de câteva hărți cicloturistice, de un cod de bună conduită al cicliștilor și de vorbele lui Șirnea-Bran-Rogozeanu din "Legenda Branului":
"La noi pietrele vorbesc
Și pădurile șoptesc.
La noi stâncile doinesc
Iar izvoarele doinesc.
Florile sunt cîntătoare
Și cu vorbe chemătoare."
Cum e un singur semn pe un copac și nici un indicator de stânga sau dreapta, facem dreapta și urcăm pe uliță fără a părea ceva bun ca direcție. Când vedem că iese ulița dintre case, coboară doi turiști ce porniseră și ei greșit. Trebuia să mergem pe partea cealaltă! Coborâm în centru și continuăm pe ulița principală din stânga regăsind semnele după puțin timp. Urcăm pe lângă pensiunea "Valea cu struți", ținem ulița în sus printre case și în vreo 10 minute ieșim din sat. Recunosc sus în față Curmătura Groapelor. Până în Curmătură mai fusesem pe partea cealaltă a culmii! Urcăm printre lapiezuri și vaci ce stau cocoțate pe pinteni ai dealului, urmăm serpentinele drumului și ajungem sus în Curmătură la 12.35. Ce fain e să revezi locuri cunoscute venind din direcții noi!
Stăm de vorbă cu doi localnici despre pământurile particulare de aici (deși sunt în parcul național), ascundem rucsacii în pădure și pornim la vale pe TR/CA light până în Valea Seacă a Pietrelor la intersecția cu CG (pe unde vom reveni peste vreo trei ore!).
Credeam că la întoarcere facem mai mult fiindcă e o sensibilă urcare, dar tot 20 de minute ne ia (ca și la coborâre) să ajungem în Curmătura Groapelor și să ne luăm rucsacii în spate. Pe marcaj scrie 45 de minute și la coborâre și la urcare! Au stat cuminți sub niște brazi în apropierea șeii cu gard de lemn! Cu desagii la spinare coborâm pe CA spre Ciocanu. Atenție! Semnul din șa este pus greșit! Pentru a intra pe marcaj, trebuie să coborâți vreo 30 de metri din Curmătură spre Valea Seacă a Pietrelor și apoi faceți stânga!
Coborâm lejer prin pădure, ieșim în prima poiană cu o stână pe dreapta, continuăm de-a lugul poienii mai departe lăsând o altă stână în stânga (a se citi "adăposturi de animale"!) și în capătul poienii pe lângă o urmă de zid intrăm în pădure pentru o coborâre de câteva zeci de metri spre o altă poiană.
Ieșim în următoarea poiană si aici nu mai îndrăznesc să mă duc să marchez stâna (din dreapta potecii) pe GPS. Câinii sunt foarte lătrători! De aici până în Dâmbovicioara cică am mai avea două ore (conform unei săgeți indicatoare). Coborâm pe lungimea unei alte poieni printre primele case ale Ciocanului.
Drumul ne conduce pe stânga poienii și la unb moment dat intră în pădure. Nu ne duce bine! Firul văii coboară în jos în dreapta. Facem o cotitură strânsă la dreapta și apoi încă una la stânga spre firul văii. Mergem pe versantul drept al văii pe o potecă ce ne duce pe curbă de nivel tot în dreapta, pe un alt vâlcel cotim iarăși la stânga și regăsim niște marcaje vechi și apoi pe cele noi frumoase pe stâlpii de curent electric. Urmăm ulița care ne scoate la un grup de case din Ciocanu de unde pleacă BG la dreapta spre Brusturet.
Ilinca e obosită fiindcă azi-noapte a dormit puțin. La întrebarea mea dacă vrea să stea aici cu rucsacii și eu să mă duc până la asfalt și înapoi, îmi răspunde pozitiv imediat. Așa că rămâne cu rucsacii lângă pensiunea cu manele (doar când am revenit eu au pus ceva folk mai normal), eu plec în mers rapid pentru vreun kilometru și jumătate până la asfalt. Urc printre case pe uliță pe lângă o mașină care vidanja lângă prima curte din stânga, ocolesc un vârf de deal pe stânga și după el în vreun kilometru de coborât pe uliță întinsă pe o culme, trec de biserică și cimitir și cobor până la aslfat. Un grup de turiști de oraș în săndăluțe și bluze aerisite se uită ciudat la mine cu bețe și cu bocanci. Nici că-mi pasă! Marchez asfaltul pe GPS și mă întorc la Ilinca pe același drum. Ațipise în gălăgia "pensionarilor"! Punem rucsacii în spate și cu elan de "abia treziți" pornim pe BG spre Brusturet. Urcăm pe lângă un ATV gălăgios până la o poartă metalică ("proprietate privată, câini liberi!") , trecem de ea și printre câteva case facem stânga pe lângă o mică stână spre un alt adăpost de animale.
De la adăpost urmăm poteca spre dreapta în coborâre până la pădure și prin pădure apoi tot în jos. E un culoar fain printre foioase și tare plăcut la pas. Coborâm mereu spre Dâmbovicioara și ale sale chei.
Ieșirea în drumul de mașină se face pe sub un perete stâncos la vreo 500 de metri aval de cabana Brusturet. De deasupra acestui colț stâncos sunt două variante de mers. Marcajele (în coborâre) fac dreapta și coboară pe un mini-vâlcel pământos. Eu aleg să cobor pe aici! Ilinca, fiind mai în spate, alege serpentinele logice care coboară pe dreapta pintenului stâncos și ne vom întâlni abia jos în drum.
Ajungem la Brusturet și doar întrebăm dacă putem să lăsăm rucsacii pentru vreo trei ore. Vrem să facem un circuit până la intersecția "La table" cu urcare pe CG și întoarcere pe BA. Luăm frontalele, le mulțumim celor de la Brusturet pentru găzduirea rucsacilor. Doi dintre chelneri sunt băieții omului de la Zăpodie la care ajunsesem de pe creastă la miezul nopții. Vom povesti la întoarcere puțin despre pățania asta! La 16.15 pornim în sus pe CG prin Cheile Brusturetului pe Valea Seacă a Pietrelor.
În 45 de minute de mers susținut ajungem la intersecția cu TR unde fusesem mai devreme (17.00). Fac doar două poze și mai departe printre dealurile defrișate!
După 10 minute facem stânga și în alte câteva minute suntem în poiana Grind unde BA/TA se despart spre Brusturet și respectiv spre poiana Funduri. Aici trecem pe lângă două tractoare în funcțiune și urcăm în dreapta până în partea de sus a poienii Grind unde pleacă BA spre refugiul Grind 1.
Pe multiple marcaje mergem în viteză pe lângă izvor până "La table" (pentru ultima dată aici în aceste ture în Crai) și la întoarcere facem o pauză (de un minut doar!) la izvorul din apropiere. Pe o placă văd un text trist și totuși frumos: "Munții din râpă mi-au făcut mormânt și giulgiu mi-e zăpada albă și flori de gheață la cap mi-au pus și-am adormit pe veci în munți. Voi cei ce treceți nu uitați pe cei rămași și-o lumânare să le aprindeți".
Din poiana Grind lăsăm potecile pe care am venit pe Valea Seacă a Pietrelor și facem dreapta pe BA/TA. Urcăm puțin prin pădure și în a doua poiană lăsăm în dreapta marcajul TA (dublat de PR) spre șaua Funduri (18.15). Pe aici voi veni pe înserat săptămâna viitoare!
Coborâm prin pădure, trecem pe lângă stâna din poiana Funduri de jos (unde îmi amintesc cu nostalgie de frumusețea stânei și de primirea caldă a ciobanilor), coborâm prin poiană și apoi puțin în dreapta spre fundul Văii lui Stinghe și al poienii și intrăm în pădure printr-un frumos culoar "tăiat" printre copaci.
Pe culmea Brusturet situată între valea Seacă a Pietrelor și valea Fundurilor/valea cu Apă ajungem puțin după ora 19.00 la cabană la Brusturet (atenție pe aici la semnele care au uneori schimbări de direcție neașteptate!). Așa cum spusesem când am lăsat rucsacii, am făcut în mai puțin de trei ore circuitul pentru care ei ne spuseseră că e nevoie de 4-5 ore! E încă lumină și multă gălăgie care ne determină să nu campăm aici. Mai bine mai urcăm vreo oră chiar și pe întuneric și punem cortul lângă cabana Pietricica! Până una alta liniștim șoriceii din stomac cu o ciorbă de perișoare și o bere, mai vorbim cu băieții care servesc la cabană (și despre aventura noastră cunoscută de tatăl lor parțial) și cam pe la 20.30 ne urnim la drum. Cam e și ora de închidere la Brusturet! Urcăm lejer pe drumul forestier Pietricica (închis cu barieră la intrarea de la Brusturet), în anumite curbe îmi aduc aminte de discuțiile și zgomotele urșilor de altă dată (puțin după acele curbe îi spun Ilincăi de urși), mă miră că la un moment dat drumul coboară în valea Muierii și de fapt amintirile mele îmi joacă feste. E drumul bun! În 50 de minute de la Brusturet suntem la cabana Pietricica. E închisă, am o oarecare speranță să găsesc vreo ușă sau vreun geam deschis ca la Skåpet, Norvegia! Nici o șansă în România! Punem cortul în fața intrării cabanei, mâncam ceva de seară, lăsăm mâncarea pe scările cabanei și înainte de ora 22.00 "stingem lumina"! Până să ne retragem la somn, mergem vreo 200 de metri mai sus pe drum să luăm apă. Găsim un singur izvor cu apă nisipoasă 5 minute mai sus de cabană și nu avem ce face, nevoie de apă este!
Ziua 2 - duminică 04.08.2013
Ne trezim pe la 7.00, mâncăm de dimineață, strângem cortul și peste vreo 45 de minute pornim la drum spre poiana și stâna Pietricica (TA). Cam până la izvor mergem pe drumul forestier, peste vreo 200 de metri acesta dispare și rămâne o simplă potecă pe care o urmăm în sus. Rar mai apare și câte un semn! Poteca se strâmtează și urcă în serpentine pe un grohotiș de circa 30 de grade ce se scurge printr-o poiană lungă. Îmi amintesc de locul ăsta de cănd am coborât cu Emil Engel acum câțiva ani!
Poteca taie poiana de câteva ori de pe o parte pe alta și la capătul ei după o scurtă zonă de pădure, iese într-o altă poiană mai scurtă. Aici aștept să vină Ilinca și mergem împreună mai departe. Mai urcăm puțin printre pinii uscați și ieșim în a treia poiană unde mai multe vaci pășteau liniștite și se uită mirate la noi. "Ce caută ăștia așa de dimineață pe aici?" În poiana asta vom reveni peste mai puțin de-o oră!
Mai urcăm 5 minute și ajungem în mijlocul poienii Pietricica la stână. Trei câini care până atrunci doar stătuseră tolăniți se reped la mine înconjurându-mă. Țin bețele spre ei tot rotindu-le spre colții lor fioroși timp de 10 secunde până iese un băiat din stână și îi potolește. La timp cât să nu simtă și Ilinca teama față de ei! Băieții ne invită în stână pentru niște apă și mai ales pentru jintiță! Îmi aduce aminte de o mămăligă cu jintiță de la o stână de lângă Piscul Negru!
Combinată cu un pic de fum din stână, jintița e excelentă! Dulce-acrișoară! Bărbatul care potolise câinii ne întreabă pe unde vrem să mergem. Nu prea înțelege el de ce vreau eu să merg pe anumite trasee și acceptă situația. Fiindcă vreau să mergem pe TR din muchia Frumoasă în Dâmbovicioara, ne spune că ne poate arăta un hățaș care ne coboară de îndată în Dâmbovicioara. Ei cică pe acolo coboară într-o jumătate de oră în sat! Lasă focul în grija băiatului de 14-15 ani și coboară cu noi să ne arate drumul (că tot trebuie să vadă de animale). Coborâm la poienița de mai devreme și nici că mă gândeam pe unde ne bagă. Facem puțin dreapta și mai coboară cu noi pe o văiugă vreo 50 de metri. "De aici țineți poteca în jos până la alte stâni și apoi în dreapta pe marginea poienii în sus!" Îi mulțumim și pornim la vale. Coborâm pe poteca slab conturată prin căzături păstrând mereu aproape firul văii. Poteca e uneori acoperită, panta e de vreo 45 de grade, o aștept pe Ilinca din când în când să ne vedem prin pădurea de foioase. După vreo 20 de minute de coborât pe stânga văii, poteca ne conduce cumva pe dreapta. Ilinca e mai în spate și ratează poteca asta. După câteva zeci de metri, mă opresc, o strig și vorbind, îi indic Ilincăi să urce spre mine pe versantul drept. Ajunge la mine și pornesc încet tot înainte (ca să își tragă sufletul).
Mai urcăm puțin pe curbă de nivel și ieșim la o deschidere a pădurii (un fel de poiană la marginea unei defrișări căreia termenul englezesc "opening" i se potrivește cel mai bine). Avem experiența recentă de la căzătura din Pietricica și avem o mică reținere să intrăm acolo. Pare totuți o potecă ce se dovedește a fi foarte bună. Coborâm pe potecă și apoi descopăr potecile ce coboară printre tufe de zmeură, mure și frăguțe în valea Ulucilor. Chiar de câteva ori mă opresc și o întreb pe Ilinca dacă nu vrea și ea ceva zmeură de prin jur! Găsesc potecile uscate ce ne duc în vale și de aici (GPS-ul ne-a orientat foarte bine!), urc printre alte mici tufe de frăguțe spre Muchia Frumoasă. Găsesc un drum de TAF ce ne duce chiar până sus în muchie (10.30) unde data trecută făcusem dreapta greșit spre Valea Popii.
Acum vedem clar pe unde trebuie să mergem. Stâlpii și marcajele ne arată direcția pe care nu o văzusem pe noapte! Mergem până la stâlpul de separate a TR de PR (marcajul de creastă), facem aici o pauză de apă și pornim (11.00) pe drumul de TAF până înapoi în punctul cel mai de sus al muchiei și apoi la vale la stânga spre Valea Ulucilor. Drumul coboară pe un picior al Muchiei spre vale și apoi continuă prin pădure pe malul drept al văii Ulucilor.
Drumul prin pădure coboară pe Valea peșterii și ne scoate în poiana Vopselelor. Deasupra potecii în stânga este stâna omonimă și valea care coboară până la marcajul nostru. Într-o aparentă intersecție de drumuri facem dreapta pe Valea Vopselelor găsind niște marcaje cam ascunse sub crengile copacilor. Un indicator ne spune că mai facem 30 de minute până în valea Dâmbovicioarei! Urmăm drumul larg fără marcaje și ajungem într-o poiană largă și lungă cu mai multe variante de drum. Subliniez că marcajele sunt rare în zona asta! Îi spun Ilincăi să meargă pe drumul din față până la pădure. Mă uit peste tot după semne și ochesc un semn pe lângă care trecuse Ilinca. Vede altul și îmi confirmă că e drumul bun. După vreo sută de metri ieșim deasupra caselor din Dâmbovicioara la o stație de captare a apei. De aici firul văii merge abrupt în față și noi facem dreapta pe deasupra gardurilor pe un drum de localnici. E pietros pe alocuri și nu pune probleme!
La 11.40 suntem în Dâmbovicioara la drumul de mașină ce parcurge Cheile Dâmbovicioarei și Brusturetului până la cabana cu același nume. Convenim ca Ilinca să rămână cu rucsacii la umbră și eu să fac un dus-întors până la Brusturet (sau mai bine zis doar până la BG pe care coborâsem ieri din Ciocanu). Sunt cam 2.5 km dus și tot atât întors. Trec printre câteva pensiuni, ies din Dâmbovicioara, parcurg o zonă deschisă cu grătargii și picnicari, intru în Cheile strânse ale Brusturetului și după ele ies la intersecția BA (pe care sunt acum) cu BG. Notez punctul pe GPS și înapoi în același ritm de marș până la Ilinca (o oră dus-întors).
Am mers repede fără apă și simt nevoia de lichid. Chiar dacă apa e cu nisip (doar din apa de aseară mai avem!), nu contează! Ilinca e bucuroasă că atât cât m-a așteptat, muzica de la terasa de vis-a-vis a fost de proapstă calitate. Abia ce puseseră ceva muzică bună! Pornim la vale prin Cheile Dâmbovicioarei, puțin înainte de ora 13.00 intrăm pe drumul din plăci de beton, trecem în grabă pe lângă intrarea în Peștera Dâmbovicioarei (asta fiindcă bâlciul de aici ne dezgustă) și ne oprim puțin pentru apă curată în centrul Dâmbovicioarei lângă poștă. În curtea poștei e un monument dedicat eroilor comunei Dâmbovicioara căzuți în cele două războaie mondiale. Se apropie al treilea cu actualele conflicte din Siria :D? Vis-a-vis este fântâna Vrînceanca donată de învățătoarea Elena Alex. Macovei în 1972. Bem și luăm apă curată și îmi încerc norocul la ocazie. Oprește un cuplu foarte fain din Curtea de Argeș, Ana Radu cu prietenul ei Nae. Au fost la peșteră și acum se întorc spre casă. Povestim de toate, oamenii sunt foarte deschiși. Ana tocmai ce a luat bacul și se pregătește de admitere la București. Poate ne vedem prin capitală! Ei vor să meargă la Cetățuia și la Nămăești. Cum știu amândouă locurile, mă ofer pe post de ghid. E foarte fain și descopăr locuri și lucruri noi la fiecare din aceste mânăstiri! Trecem pe lângă Mausoleul de la Mateiaș și în giratorul de la Valea Mare-Pravăț facem stânga spre Târgoviște. Mergem vreo 15 km până în Cetățuia, lăsăm mașina în parcare lângă pod (cu țigănușele de rigoare care cer bani pentru paza mașinii) și începem urcușul pe poteca de călugări spre schitul Cetățuia. Poteca e faină, urcă ușurel pe lângă multe troițe care prezintă scene din viața lui Iisus, pe lângă câteva bănci și pe lângă chilia unui călugăr.
Despre mânăstirea Cetățuia se pot găsi multe informații pe internet. Din istoricul mânăstirii extrag doar câteva date. Pe locul actualei mânăstiri a fost o importantă așezare geto-dacică descoperită prin săpături arheologice din 1850 până în 1982 și datată în sec V î.Chr. Se consideră că pe locul mânăstirii a fost cea mai veche cetate geto-dacică de zid cunoscută până acum la sud de Carpați. La baza muntelui au fost descoperite numeroase dovezi ale unei așezări puternice politic, economic și social și în peșterile din munte s-au găsit urme ale unor altare dacice. Peștera Moșului (simbolizându-l pe Zamolxis și pe Marele Preot) și imaginea cavalerului trac (zeul tânăr al tracilor balcanici și Sf. Gheorghe în creștinism) sunt dovezi ale așezărilor de cult din cetatea geto-dacică decăzută în sec IV d.Chr. în timpul migrațiunii goților. Au ieșit la iveală dovezi arheologice ale civilizației românești medievale din timpul lui Negru Vodă. Acesta construiește prima din cele trei biserici de piatră de la Cetățuia succedate în sec XIII-XVIII. Biserica lui Negru Vodă a fost distrusă de un cutremur în 1250 prin căderea unei stânci imense peste naos. Negru Vodă a construit a doua biserică cu plan treflat asemănător bisericii de la Niculițel (sec XI-XII). În jurul bisericii pietrele sau colțurile de stâncă au bogate urme ale trecutului (bustul unui războinic săpat în piatră, semne tracice, "colțul bisericii" cu crucea ridicată pe stâncă de Negru Vodă, masa lui Mihai Viteazul, urmele lui Negru Vodă imprimate în stâncă - urme rămase prin topirea pietrei datorită evlaviei voievodului, "baia lui Negru Vodă" etc). Bisericuța rupestră cu altar în stâncă este formată din două peșteri unite, fiecare servind religiilor catolică și ortodoxă. Schitul considerat cea mai veche așezare sihastră de la noi (sec XIII) și este legată de întemeierea Țării Românești. Din 1992 schitul a devenit mânăstire și are dublul hram Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii, ultimul datorat unui izvor cu puteri vindecătoare de lângă altar. La mânăstire stă un singur călugăr care grijește de copii aduși aici pentru ajutor și învățare a îndatoririlor ortodoxe. De menționat este și Crucea Dorințelor, ridicată în 1947 pe locul numit Tronul lui Negru-Vodă. Este considerat un loc de legătură între OM și CER și multe semne și speranțe ale oamenilor (bani, eșarfe, lumânări, un pașaport etc sunt lăsate aici pentru îndeplinirea dorințelor). Lângă turla de lemn e un coteț de animale unde o timidă căprioară se uita la noi curioasă. Paznicul schitului a strigat la noi să nu ne apropiem când de fapt doar i-am făcut câteva poze bietei vietăți speriate!
Pe drumul de coborâre la mașină admir o capră domestică cine-știe-cum cățărată lângă "Colțu' cu trepte" (n.r. săpate în piatră) și ne bucurăm de frumusețea potecii. În special Nae care are o super-viteză la coborâre în papuci :D! Ne întoarcem până la Valea Mare-Pravăț, mergem câteva sute de metri spre Câmpulung și apoi dreapta la Nămăești. legenda spune că lăcașul a fost construit pe locul unde trei ciobani au visat că în stâncă se află Icoana Maicii Domnului Făcătoare de minuni. Hramul este chiar de ziua mea, Intrarea în biserică a Maicii Domnului :D! Se spune că icoana a fost pictată chiar de apostolul Luca și adusă de sfântul Andrei în Dacia superioară. Negăsind pe nimeni în templul păgân existent ("NEMO EST"), a coborât în grotă prin actuala turlă și a lăsat icoana în locul în care este și astăzi. Biserica trecută prin incendii a fost descoperită de ciobanii despre care am povestit mai sus și a trecut printr-un incendiu în primul război mondial. Personal, chiar dacă am cumva o legătură prin hram cu mânăstirea Nămăești, tot Cetățuia mă atrage mai mult dintre cele două. Poate prin izolarea ei față de lumea laică de la poalele muntelui pe care se află!
După vizitele astea atât de faine și nebănuite, Ana cu Nae ne duc până la Curtea de Argeș pe DN73C prin Berevoești, Slănic și Valea Iașului. Ne duc chiar lângă complexul Curtea de Argeș de unde pleacă microbuzele spre Pitești. Suntem toți obosiți după aste două zile, le mulțumim mult cu speranța că ne vom mai întâlni în București sau prin cine știe ce alte locuri. Peste 10-15 minute pleacă un microbuz spre Pitești (6 lei) și totul pare să ne meargă strună. Chiar în microbuz exprim o dorință: ce-ar fi dacă ne-ar lua cineva cunoscut?! Microbuzul ne lasă la benzinărie de după giratoriul la care trebuie să facem stânga spre autostradă. Ne luăm câte o înghețată și ne așezăm pe bordură să ne bucurăm de plăcerea verii. Nu terminăm bine înghețata că oprește o mașină. Ne văzuseră cu rucsaci și știu cum e când aștepți la ocazie. Povestim de toate de munte (ei fuseseră sâmbătă la Călțun-Lespezi și duminică în Iezer pe creastă), de ture de excursii și la 21.00 ne lasă la Victoriei în centrul Bucureștiului. Ieșim din mașină și surpriză: șoferița e chiar Maria, colega din tura din Olimp din 2008! Mică e lumea! Ne bucurăm de revedere și de reușita turelor și sperăm la o altă întâlnire tot așa de inedită.
Dacă ați avut răbdare să citiți până aici, ați văzut cât de variate pot fi unele ture. Un munte foarte fain ("cel mai" după părerea mea!) are și dealuri și sate extrem de plăcute, "are" și mânăstiri și poteci sălbatice, are și drumuri noi, are și multe fructe de pădure, are locuri unul și unul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu