Mișcare browniană în Crai 27-28.07.2013

Mișcare browniană în Crai 27-28.07.2013

Colegi de tură: eu şi temporar noi şi vechi cunoştinţe

După două ieșiri în creasta Pietrei Craiului și o parcurgere integrală a acesteia mai sunt câteva trasee de acces spre lama de calcar a Crăiesei. Ideea din acest we mi-a încolțit din prima săptămână în care grupul de suedezi și polonezi care vroiau să facă circuitul benzii galbene. Așa e prezentat în ghidul pe care îl aveau la ei! Aș putea să fac ambele circuite într-o zi? Cu planul în minte structurez planul turei și dacă vrea cineva să mi se alăture, e super!

Ziua 1 - sâmbătă 27.07.2013

Cu IR de 5.45 plec din București până în Brașov și la 9.12 vine un tren foarte fain pentru Zărnești. Parcă ar fi unul din trenurile cu care am mers în Europa (trenuri zonale comparative cu Regio ale noastre). 

La 10.00 sunt în Zărnești și pornesc spre centru și apoi spre cabana Gura Râului urmărind mereu marcajele BA. După Gura Râului aștept să se ridice praful făcut de o mașină puternică și parcurg rapid drumul pe lângă fosta carieră până la Izvorul lui Botorog. Am ceva apă și nu fac pauză deloc. Aproape în alergare trec pe lângă grupurile de bicicliști și de turiști ce urcă la Curmătură, la 11.30 traversez poiana Zănoaga și la 12.10 sunt la cabană. 

După câteva ceaiuri la cabană și o încercare de a-mi rezerva loc, mă urnesc din loc. Îi spusesem lui Vasile că diseară vreau să mă întorc aici, mi-a zis că e toată cabana rezervată și în sala de mese se găsesște un loc dacă vin toți cu rezervări. Îi spun că încerc să îl sun din Șaua Padinei Închise să îl anunț că vin. Nu voi avea semnal acolo! La 12.30 pornesc în pas vioi spre șaua Crăpăturii. În fix 20 de minute sunt la locul de panoramă din șa, fac două-trei poze și în trecere salut grupul obosit care se odihnea aici după urcarea pe valea Crăpăturii (BG) pe unde cobor eu. Am elan și pornesc la vale în grabă. Cobor câteva serpentine printre jnepeni sub șa, las să urce un cuplu ceva mai în vârstă (din respect pentru vârstă și pentru efortul lor mult mai mare la urcat) și mă opresc într-o șa înainte de un pinten stâncos pentru o captură oculară ;). Un tată cu doi băieți se odihnesc aici înainte de a continua coborârea! Cobor mai repede decât ei fiindcă mi-e dor să revăd valea (nu am mai mers de ceva ani pe Crăpătură).

Pe potecă cobor în firul principal al văii și trec pe la baza Acului Crăpăturii. Eu nu sunt la nivelul la care să pot urca pe Ac, dar vizualizez traseul până în șaua Acului.

Continui pe potecă în coborâre rapidă pe firul văii și curând intru în pădure. De aici începe o altă parte frumoasă a văii. Sunt câțiva copaci dărâmați peste care trec fără probleme, e umezeală chiar dacă soarele bate cu putere, mai jos culoarul potecii e foarte clar și trece prin două poienițe și ajung repede la intersecția cu BA (13.50).

Fac o scurtă pauză și văd un grup de străini (după lejeritate și bagaje împrăștiate sub un copac) care se odihneau. Eu deocamdată nu am timp de odihnă! Cotesc la dreapta și pe cele două benzi de circuit (BA, BG) spre intrarea în Zărnești. Drumul e lin și fain și coboară ușor prin pășunile de sub Piatra Mică. Mă întristează defrișările pe care le văd deasupra potecii în locuri mai greu accesibile! În coborâre întâlnesc foarte mulți enoriași care fuseseră la slujbă la schit. A fost sărbătoare că altfel doar duminica mai poți vedea atâta omenire. Multe femei cu copii nu se grăbeau și adunau tot felul de flori pentru ceaiuri și leacuri ale naturii. Cobor ba cu un bătrân care susține cât de bun e sportul, ba cu o familie care își aduce aminte de vremurile bune, ba cu localnici care nu urcaseră niciodată pe munte, ba cu oameni care mai fuseseră pe Piatră și povesteau din amintiri... Aproape de drumul ce merge spre Plaiul Foii găsesc două izvoare și câteva cruci de piatră, drumul către schit ;). Las localnicii să meargă acasă și de la drum, după ce marchez punctul pe GPS dau să mă întorc spre locul unde urcasem săptămâna trecuta cu Alexandra și cu Cristi. 

În câteva zeci de metri trece o căruță și nu mi-i jenă să îi întreb dacă mă pot duce vreo doi kilometri până la prima intrare spre schit.
"Urcă sus!"
Mă duc până la intrarea pe drumul forestier indicat de prima săgeată spre schit, le mulțumesc, sar din căruță și în sus pe firul văii Crăpăturii. La 13.20, nesperat de bine, sunt la intersecția unde făcusem mai devreme dreapta. Îmi cer iertare în gând tuturor celor cărora le-am spus că voi reveni pe aceeași potecă spre schit! Stau iarăși câteva minute la piatra de hotar, văd străinii dormind în voie și pe tatăl cu cei doi băieți la odihnă și masă. Schimb câteva vorbe cu ei, mănânc două mere și câțiva biscuiți și pornesc la drum spre schit. În două minute trec de CA pe care fusesem săptămâna trecută și urc pe drumul larg de mașină.

Într-una din lungile poieni din față aud un huruit și mă dau la o parte. Din față vine un călugăr călare pe un tractor cu vreo trei enoriași. Ne salutăm și ne continuăm fiecare drumul. La izvorul dinaintea schitului mă opresc să beau apă. Întru în vorbă cu tipa care își spăla o cană și cu tipul care își făcuse o cafea. Tipa pleacă mai departe la drum și din vorbă în vorbă, eu și Otto, un ceh foarte de treabă, ne dăm seama că știm unul de altul. Mă întreabă de drumul spre Diana, îi spun pe unde e și că merg într-acolo. El se întâlnește cu un grup de carpatiști din mai multe orașe printre care îmi tresare Câmpina. Cumva pe tipa din Câmpina o cheamă Iulia Stroe? Chiar ea e! Gata, s-a legat treaba! Cu Iulia vorbisem să mă întâlnesc în seara asta la Diana! Iulia îmi povestise de Otto, cehul care tot vine în munții noștri și îi place foarte mult, lui îi povestise de un prieten care în toamnă a mers peste tot prin Bucegi :D! Mergem împreună cel puțin până la Diana! La schit pornește mai în față fiindcă eu vreau să fac o poză la schit și nu îl tentează și recuperez distanța mai încolo în pădure. Lângă gardul schitului mă întâlnesc cu un prieten de la Salvamont care îmi dă ceva detalii despre polonezul care căzuse ieri de undeva din creastă de pe lângă Țimbale. Până să ajungă salvamoniștii, a avut noroc că erau niște militari constănțeni pe aproape și i-au acordat primul ajutor! L-au dus cu elicopterul la București și momentan este în comă. Trec de Șaua Chiliilor și încep să urc prin pădure. Într-un fel mă bucur că nu îl ajung din urmă pe Otto, în altul mă tem un pic până la el. Am trecut pe lângă niște poteci care te pot înșela ușor...
Îl ajung pe Otto, îmi spune că îi place poteca și că e simplă și frumoasă (în română!). Îi admir româna aproape perfectă (doar de doi ani a studiat mai mult limba noastră) și urcăm din vorbă în vorbă de parcă ne-am ști de-o viață. De sus apare Angela Vasilescu care îmi spune că au fost pe padina Şindrileriei inspirată de tura mea de săptămâna trecută. Sunt mulţi colegi de la Floare de Colţ Bucureşti şi ceva mai sus apare şi Radu Antonescu. Plăcută întâlnire! La 17.10 suntem sus în poiana Dianei la refugiu.

Stăm vreo 20 de minute și de pe Brâna Caprelor vin niște vechi prieteni, Tave Păun și Silviu Chivu, cu care fusesem în august 2006 în Rila și în Pirin. E plăcută revederea și mai ales discuția. Tipul care e cu ei vrea să meargă în Annapurna Circuit și în Everest Base Camp și Otto fusese în ambele zone. După toată discuția faină ne salutăm și pornim fiecare pe drumul nostru. Noi îi lăsăm Iuliei un bilet prin care o anunțăm ca Otto vine cu mine o parte din drum și apoi se întoarce.

După câteva minute Otto ascunde rucsacul în niște boscheți, își ia obiectele esențiale și tot în sus spre brână. Urcăm minute bune prin pădure, apoi pe o treaptă înierbată pe sub stâncă și pe sub un perete și ieșim într-un pinten de unde vedem măreția pereților nordici ai Padinii Închise. De jos se aud niște voci, cel mai probabil alpiniști ce urcă pe padină. După acel pinten dăm de un cablu înaintea căruia ne oprim! O capră neagră/maronie e în faţa noastră la vreo 50 de metri pe potecă! O pozăm, ne bucurăm de liniștea ei și când ne simte, țâșnește prin jnepeni în sus. 

Pe peretele stâng (geografic) al Padinii Închise începem să urcăm pe un grohotiș destul de alunecos. Îi spun lui Otto să aibă grijă și să verifice unde pune fiecare pas. Nu mi-ar place o alunecare pe aici! Urcăm pe dreapta grohotișului, trecem la un moment dat pentru puțin timp spre stânga și revenim la pereții din dreapta. La 19.15 ajungem la vestitul "La Găvan". E locul unde găsești apă la cea mai înaltă altitudine din Piatra Craiului! Aici aș fi vrut să le dau carnetele colegilor mei Alexandra și Cristi. Cu siguranță locul acesta nu poate fi uitat de nimeni!

Amândoi facem câteva poze la micul ochi de apă din stâncă. Convenisem cu Otto ca la 19.30 să pornească înapoi la vale ca să nu prindă întuneric pe traseu. Am mai avea puţin timp de mers împreună! Hai să mai mergem că poate ajungem în creastă. De deasupra Găvanului drumul e mult mai uşor/mai puţin riscant. În faţă deasupra noastră avem şaua de deasupra Cetăţii Dianei în care vine TA de pe Padina Popii. Noi facem stânga printre jnepeni într-o frumoasă urcare aproape nesesizabilă pe curbă de nivel. La un moment dat Otto se opreşte puţin să vorbească cu Iulia. Sunase de pe un alt telefon decât al ei şi conveniseră să se întâlnească la Găvan. I-a scăpat telefonul între crengile de jnepeni şi a avut un pic emoţii până l-a găsit! La 19.35 suntem în şaua Padinei Închise. Foarte fain! Păcat că Otto nu mai poate sta un pic aici! Nu găseşte telefonul, îşi dă seama unde l-a pierdut şi coboară după el după un rapid salut camarederesc. Îl rog să îmi dea un semnal când găseşte telefonul şi respectă promisiunea!

Eu mai stau câteva minute şi pornesc la vale. Nu vreau să mă prindă noaptea nici pe mine! Cobor pe un mic vâlcel şi apoi pe firul plin de grohotiş al acestuia.

După cinci minute părăsesc firul văii spre stânga spre pădure. În acel moment mă sună Otto. E fericit că şi-a găsit telefonul. Ne urăm drum bun reciproc şi atenţie mare. Cobor un pic printre brazi pe trepte de stâncă şi ies sub un perete pe sub care se furişează poteca. 

După perete intru în pădure şi începe o coborâre lungă prin pădure. Am în unele locuri trepte de lemn care împiedică alunecarea pe pământ! Am elan la coborâre şi la 20.30 sunt la cabana Curmătura. Aşa cum vorbisem cu Vasile mai devreme şi i se păruse că e prea mult pentru o zi! Adevărul e că şi mie mi se pare mult şi am renunţat la planul de a mai merge până jos la Prăpăstii şi înapoi tot în seara asta! Ţinând cont că abia la 10.00 am plecat din Zărneşti, mi-am dovedit că într-o zi lungă de vară se pot parcurge cele două circuite (nu e nicidecum o încurajare pentru alţii, e doar o confirmare personală). Pe terasă mă întâmpină doi colegi de la CAR U Cluj, Simi şi Dodi. Eu nu mă aşteptam să dau de ei aici, ei da! Chiar se întrebau pe unde oi fi eu în Crai! Până să ne aşezăm la poveşti şi la masă (ei cam terminaseră de mâncat şi erau la bere), eu mă duc să vorbesc cu Vasile. Soţia lui mă retează: 
"Nu mai avem locuri"
"Am vorbit mai devreme cu Vasile..."
"Şi ce dacă, nu ai sunat!"
Mă lasă în faţa ghişeului şi pleacă. Rămân insistent acolo şi Vasile îmi spune că în sala de mese am loc.
"Mulţumesc! După 11 vin în sala de mese!"
Ies la colegii de club şi începem să povestim. Îi ameţesc cu descrierea traseului meu şi cu ceea ce am de gând să parcurg şi mâine. Ei plecaseră de vineri dimineaţă din Sfântu Gheorghe (din Delta Dunării!) şi seara puneau corturile la Curmătura. Azi au fost pe Nordică şi mâine or vedea ce fac. Vine întunericul, se retrag la corturi şi eu în sala de mese. Se eliberează după ora 23.00. Suntem 6 care dormim pe bănci în sala de mese: eu, un cuplu şi un trio care venise seara de pe creastă! Ne găsim culcuşul şi îl rog pe Vasile să îmi ţină a doua zi rucsacul pentru câteva ore. Vreau să fac un mic circuit fără bagaj! Înainte de miezul nopţii "tragem obloanele"!

Ziua 2 - duminică 28.07.2013

Vorbisem aseară cu colegii de club şi eram aproape sigur că dimineaţă nu vor fi treziţi când eu voi fi deja pe drum. Aşa este căci pe la 6.00 îmi sună alarma, îmi strâng repede rucsacul, mănânc ceva, îi las rucsacul lui Vasile la cabană şi la 7.15 pornesc la drum. Pentru început continui BA pe care o întrerupsesem aseară. Cobor puţin pe valea Curmăturii, fac dreapta pe sub stâna din dreapta obârşiei apei Curmăturii şi apoi pe muchia Curmăturii dintre valea amintită şi valea Stânei cobor în continuu pe o potecă lină prin pădure. După vreo 40 de minute de coborât ajung deasupra Prăpăstiilor Zărneştilor unde un panou povesteşte despre ecosistemele pădurii asemănător panourilor tematice de pe traseul "Poveştile pădurii" din Buila-Vânturariţa. Înainte de acest panou am încurcat poteca ce făcea brusc la dreapta. Aşa că acum cobor pe la panou până în drumul forestier şi refac poteca marcată pe varianta corectă. E devreme: doar 8.30 şi sunt aici la drum! 

Urc pe drumul forestier binecunoscut, las în dreapta varianta mai largă pentru TG/TR pe care voi coborî mai încolo şi îmi propun să mă întorc pe TR înapoi la cabană. De fapt voi mai face o parte din acest marcaj înainte de întoarcere!

Ajung la pepiniera de unde într-o tură din toamna trecută căutasem cu Ilinca marcajele spre Curmătura. Știu direcția pe unde am să revin la cabana peste vreo oră și ceva. Acum merg tot înainte pe lângă pepinieră, ajung la o masă nou amenajată și în stânga văd marcajul TG pe care voi merge mai încolo spre Peștera. Acum continui pe lângă un izvor cu bazin pentru adăpat animalele, urc pe valea pe care doar rar găsesc marcaje (am așa o vagă îndoială că pe acolo este semnul) și ajung pe poteca larga până în dreptul Șistocii Baciului. Nu urc pe aici, ci continui pe poteca marcată (acum bine) cu TR.

Trec printre câțiva copaci dărâmați, urc prin poieni sau prin culoare de pădure și ajung până înainte de poiana "La table" unde marcajul meu se unește cu CR. Și pe această CR voi reveni peste câteva ore! Pe același drum mă întorc până la pepinieră (10.15) admirând pădurea și din sensul celălalt. Veți zice că dacă merg așa mult și repede, nu mai am timp și de admirat. Ei bine am fiindcă picioarele își fac treaba lor, ochii, mintea și sufletul își văd de lucru în "laboaratoarele" lor separate din întregul sistem uman! După pepinieră fac stânga și imediat dreapta peste cursul de apă. La trecerea asta nu e nimic clar, dar imediat ce ai trecut apa, vezi cele două marcaje TR și TG  care urcă prin pădure peste culmea Mărtoiului și coboară în drumul de TAF de pe Valea Cheii (15 minute mi-a luat traversarea piciorului Mărtoiului!). 

De aici urmez drumul larg ce urcă prin pădure până în poiana Curmătura și apoi pe curbă de nivel ajung la cabană unde mă aștepta rucsacul cuminte.

Îi mulțumesc lui Vasile pentru găzduirea rucsacului, îmi cer scuze că "plimbarea" mea a durat mai mult decât am spus și pornesc la vale pe TG. Pe valea Cheii nu mai urmez poteca peste piciorul Mărtoiului și cobor pe drumul de TAF până jos în Prăpăstii. În coborâre văd doi jandarmi care urcau cu ATV-ul până la cabană, un grup de turiști în adidași care mă întreabă obosiți cât mai au de mers și în final (exact la intrarea în Prăpăstii) cu doi germani care vroiau să ajungă tot la Curmătura. Îi ghidez și îmi continui drumul până la pepinieră!

La masă îmi las rucsacul jos, mănânc câteva smochine și umplu "rezervorul de apă" și pornesc pe TG spre muntele Toancheș. Știu că am mai fost o singură dată pe aici și doar îmi amintesc secvențe din traseu. Nicidecum tot traseul! E bine că exceptând doar un singur loc, amintirile mi-au fost de folos! Urc la început pentru vreo 10 minute prin pădurea de pini uscați și înalți. Locuri uitate probabil fiindcă nu mi-au părut interesante mai demult!

În alte 15 minute ajung pentru o scurtă perioadă e timp pe marcajul CR care vine din Cheile Pisicii și urcă spre poiana "La table". Mai jos veți citi despre a doua trecere pe aici! O săgeată îmi spune ca mai am 1,5-2 ore până în satul Peștera (cel mai probabil până la Nobilis sau până în centru la biserică!). Cobor vreo 50 de metri pe drumul forestier de pe valea Vlădușca și fac dreapta lăsând CR în jos pe drum. Pe valea Priporului urc pentru câteva minute și apoi fac dreapta prin pădurea plină de mușchi.

În cinci minute de urcat printre brazi semi-uscați ajung la defrișarea de care îmi aduc aminte "din copilărie" (adică de acum 9-10 ani). Atunci era golașă și puteai să vezi totul până în celălalt capăt. Acum a crescut tufărișul și doar marginea pădurii arată direcţia de mers. Mă bucură refacerea naturală chiar dacă semnele lipsesc. Direcția e tot în sus prin defrișare!

La intrarea în pădure semnele sunt iarăși clare și mă conduc în vreo 20 de minute în poiana de sub vârful Priporului unde este stâna Petrului cu multe vaci. Ajung în partea de jos a poienii și nu văd nici un indicator. Singurele poteci mai clare urcă spre cireada de vaci în dreapta. Ele sunt așa de liniștite când mă apropii de ele... Nu schițează nici un gest. De mi-ar arăta poteca și marcajele! Poate e doar părerea mea, dar imediat ce am lansat acest gând, îmi atrage atenția o văcuță care urcă lent spre cele din vârful poienii. Trec pe lângă ea și văd semnele în continuare. De unde am venit eu, trebuia să fac stânga pe la marginea pădurii pentru 50-60 de metri! Cobor la semne și pe poteca acum clară urc vreo 10 minute prin pădure pe versantul nordic al vârfului Priporului și ies într-o șa largă. Nema semne! Noroc că locul îmi e mai mult decât cunoscut. De aici știu că trebuie să cobor în dreapta chiar dacă nu sunt semne. Mă întâlnesc cu un biciclist care urca pe lângă bicicletă și îi arăt pe unde e drumul. N-ar vrea să mai urce, dar mai e un pic de urcat! Eu cobor pe un fir sec al văii Pietrelor până dau de marcaje și acestea (împreună cu poteca) mă conduc la stânga prin pădure. Deci nu mai e chiar așa cum știam eu! Urmez sârguincios marcajele TG și ies puțin deasupra săgeții care marchează intersecția între CR (ce vine din șaua Joaca pe firul principal al văii Pietrelor), TG (de pe Toancheș) și BR (prin Peștera). E o altă bandă roșie pe care o voi parcurge în continuare! Cam multe și haotice semnele pe aici!

E timp pentru banda roșie rurală! Nu cobor spre Casa Folea, ci urc un pic pe drumul de țară pe care merg și localnicii. Semnele sunt foarte rare pe aici și nu prea ai cum să te încurci. Ulița largă coboară la limita dintre curțile oamenilor și pădure și intră printre case după vreo 20 de minute.

Case pitorești și din păcate multe sunt părăsite! E tentant să iei aici o căsuță, în micul colț de Rai al Moeciului (cu toate satele din jur de prin munți). Înainte de a ajunge la ulița mare, văd un semn pe care îl recunosc cu drag. De aici în altă tură ne-au dus băieții de la Salvamont Zărnești până jos în centru. merg un pic pe uliță și un semn mă ghidează la stânga printre gardurile caselor. E o potecă așa de faină. Gard pe stânga, gard pe dreapta și doar poteca mea printre ele! 

După casa părăsită de mai sus merg cu atâta drag că parcă distanța chiar nu mai contează. Cobor pe după ea până la o fântână închisă și de aici nu mai sunt marcaje. De altfel de când am plecat de deasupra Casei Folea și până aici am întâlnit doar 4-5 marcaje! Sunt niște semne de la un concurs ciclo-turistic și după ele cobor pe poteca din stânga fântânii. Mai fac câteva serpentine și ies în drumul ce merge prin Prăpăstii. Aici nu e nici un indicator care să arate BR pe unde am venit eu. poate cei de la Parc chiar vor pune aici un stâlp. Încă suntem în Parcul Național!

Cobor până la Fântâna lui Botorog unde mă odihnesc câteva minute și pornesc pe CR spre Cheile Pisicii, poiana "La table", șaua Joaca și apoi satul Peștera. Urcând spre Prăpăstii, apar mai mult decât ciudat: este ora 15.30 și toți cei care au fost în Crai coboară spre mașini și spre Zărnești. Doar eu merg în sens invers prin Prăpăstii ca și cum aș urca în Crai! Trec de barieră care teoretic interzice accesul auto. Spre dezamăgirea mea bariera e deschisă și doi "băieți de cartier" asigură accesul în Prăpăstii. Trec în viteză pe lângă ei și printre pereții Prăpăstiilor pe care sunt multe trasee dificile de cățărat (falezele Arcadei, MCM și Pin Pin) și ajung la intrarea în Cheile Pisicii.

Îmi lipseşte o mică porţiune de traseu din BA. De aici de la intrarea în Cheile Pisicii până la intrarea în traseul de pe muchia Curmătura. Aşa că îmi ascund rucsacul în valea seacă ce însoţeşte Prăpăstiile Zărneştilor şi în 20 de minute dus-întors mă duc până la punctul în care fusesem ceva mai devreme. Aşa strânse sunt cheile aici că nici GPS-ul nu are semnal!

De aici continui pe Cheile Pisicii. Sunt mai sălbatice decât le ţineam eu minte! Adevărul e că o singură dată am coborât pe aici şi singurul loc care m-a impresionat a fost o ocolire a săritorii mari pe nişte brâne de pământ pe stânga (în sensul de coborâre, dreapta în sensul urcării). Acum văd cât de frumoase sunt cheile. Copaci căzuţi, pereţi apropiaţi, vegetaţie semi-luxuriantă...

După doar o jumătate de oră de mers prin chei ies la drumul forestier de pe valea Vlăduşcăi şi în câteva minute sunt la intersecţia cu TG de mai devreme. Exact în locul despre care spuneam că veţi mai citi! Continui pe drumul forestier încă vreo 20 de minute şi îl părăsesc pentru a urca pe poteca marcată din stânga lui. Sunt câteva zeci de metri de potecă largă ce mă duce la capătul nordic al poienii Vlăduşca (până unde fusesem mai devreme pe TR). De aici pe ambele marcaje ajung în 5 minute la marea intersecţie "La table" (17.40). Stau doar 10 secunde pentru câteva poze şi pornesc în sus cu mers rapid până în şaua Joaca.

Nu mai stau ca data trecută (când am dat de acel cioban cu chef de poveşti), în şa las BR în dreapta şi fac stânga spre Peştera. Cobor în poiana largă dintre vârfurile Popii (1514m), Joaca (1478m) şi Spărturi (1516m) unde trec în viteză pe lângă nişte ciobani pe care doar îi salut. Ei nu au nici o grabă aşa cum am eu! Am întârziat destul şi nu ştiu cu ce ajung spre casă. Sigur voi avea noroc, nu îmi fac griji nici o clipă! Dacă aş mai fi cu altcineva acum, poate m-aş mai îngrijora...

Din şa pornesc în grabă pe valea Pietrelor pe drumul larg. Cobor "treapta" pietroasă cu două curbe strânse şi drumul mă mai duce puţin în jos şi apoi face stânga pe deasupra celor mai înalte case din Peştera (aflate la cea mai înaltă altitudine). Ajung la intersecţia de mai devreme cu TG şi BR, fac doar o poză şi mai departe pe lângă Casa Folea. Nu e nimeni să salut aici şi ţin drumul tot spre sat.

La Nobilis las în stânga panoul cu poveştile Pietrei Craiului şi pe drumul lung cobor spre biserică şi mai departe spre Moeciu. E ora 19.00 şi îmi iau gândul de la orice autobuz spre Braşov sau Câmpulung. Doar ocazia mi-a mia rămas. Înainte de biserică mă opreşte un localnic de mă întreabă de detalii despre GPS şi mai ales de precizie şi de hartă. După câteva zeci de metri intru în vorbă cu doi bucureşteni cu maşina. Vroiau să ştie ce e de văzut pe aici. Le recomand să vină o zi plină ca să simtă frumuseţea locurilor! Trec pe lângă biserică şi încep coborârea. Scad puţin ritmul fiindcă simt oboseala celor 70 de kilometri parcurşi în două zile. Trec de serpentinele din care pleacă săgeata indicatoare spre Peştera Liliecilor, peştera care dă numele satului de munte, trec de pensiunea-restaurant "Casa boierească" şi la fiecare maşină fac cu mâna. Cum lansasem dorinţa mai devreme, opreşte un tânăr care îmi spune că mă poate duce până la şosea. Vorbeşte destul de bine româneşte! E un francez (Anthony) care lucrează de doi ani în România. Merge până la Bucureşti şi îi place mult muntele. A venit o zi şi un pic ca să ajungă pe Piscul Baciului! Povestim de toate, îmi spune despre viaţa lui, eu despre a mea, convenim să mergem până la Bucureşti. De fapt mă va duce până la bloc fiindcă ajungem după ultimele metrouri (ca traseu Bran, Râşnov, Predeal, Ploieşti Bucureşti). Îi mulţumesc pentru imensul ajutor şi mă retrag fericit acasă şi la somn.

Faină, lungă şi variată tură am făcut în we ăsta! Sper că nu v-am plictisit prea tare cu detaliile. Îmi cunoaşteţi doar stilul!

Lecturi şi vise plăcute până la următoarea tură!