BR între Făgărași și Bucegi 20-21.07.2013

BR între Făgărași și Bucegi 20-21.07.2013

Colegi de tură: Alexandra și Cristi Roșu (parțial), Cezar Partheniu

Dintre turele din Piatra Craiului din ultimele săptămâni, aceasta e singura tura CAR U Cluj. Spun asta pentru că în 90% din timp în tură am fost membri CAR U Cluj. Povestea turei începe cu dorinţa Alexandrei şi a lui Cristi de a primi carnetele de membru. Carnetele se dau în anumite condiţii, aşa cum şi pentru a deveni membru trebuie să îndeplineşti anumite condiţii. Şi de cele mai multe ori se dau în locuri speciale! Le fac mai multe propuneri de traseu soţilor Roşu şi alegem una din variante (sâmbătă Padina Hotarului şi cea a Şindrileriei şi duminică încă nu am stabilit traseul) care ţine cont de faptul că ei duminică la prânz trebuie să fie în Bucureşti. Stabilim aşadar să ne întâlnim la 5.30 la Tineretului şi cu maşina lor să mergem spre Zărneşti.

Ziua 1 - sâmbătă 20.07.2013

Respectăm ora de întâlnire şi pornim spre Predeal, Râşnov şi Zărneşti cu mult chef de mers. Povestim de toate şi nu avem timp să ne plictisim defel. Din Zărneşti mergem spre Plaiul Foii câţiva kilometri şi, fiindcă ne permite maşina, la primul semn indicator spre schitul Colţii Chiliilor, facem stânga şi urcăm câteva sute de metri pe drumul de maşină. Aceste sute de metri ne vor fi de ajutor mai pe seară la întoarcere! Lăsăm maşina chiar pe firul văii Crăpăturii şi la 9.00 începem să urcăm circa 30 de minute spre marcajul BA/BG. Cam pe la mijlocul drumului iau apă dintr-un izvor întâlnit în drum.

Facem o mică pauză de întremare la intersecţia cu cele două trasee şi văd că dinspre Zărneşti pe BA/BG vin mai multe grupuri. Într-unul din ele este Diana Rîndaşu, colegă cu Ilinca. Ne salutăm, aflăm că vor să urce pe Crăpătură şi apoi pe Turnu şi îi spun că ne vedem pe vârf, noi mergând pe Padina Hotarului. Mergem 5 minute pe BA spre schit şi apare în stânga marcajul CA şi o notiţă PH pe un copac. Nimic mai mult! Noi ştim că aici e Padina Hotarului şi ca urmare facem stânga şi începem să urcăm prin pădurea aparent fără sfârşit. După 35 de minute de bălăureală căreia nu îi vedem sensul, ieşim la ceea ce se prefigurează a fi padina: se îngustează pereţii şi apare grohotişul!

Urcăm, urcăm mereu cu privirea înapoi spre munţii Perşani care se pretează la biciclit (nu am fost, spun doar din ce am auzit de la prieteni).

După o oră de la plecarea din BA, pe partea dreaptă (în sensul de urcare) găsim o mică grotă şi în interiorul ei un perete umed. De aici la nevoie îţi poţi potoli un pic setea! Puţin mai sus facem o mică pauză de masă. Alexandra nu mâncase nimic de dimineaţă şi se resimte! Cu forţe proaspete continuăm urcuşul. Valea se îngustează, din când în când avem de trecut câte o mică săritoare, Cristi e sprinten, zburdă pe stânci şi câteodată ne mai aşteaptă şi pe noi... Pe dreapta (tot în sensul de urcare) e un ditamai peretele care ne cam opreşte la pozat.

Trecem de o înşiruire de mini-săritori dintre care prima are cablu şi facem o pauză de regrupare după ele. Vom trece pe partea cealaltă (stângă în sensul de urcare, dreapta geografic) a văii şi schimbăm peisajul în grohotiş cu jnepeni.

Puţin mai sus avem proba de grohoting de testare. E mai sigur să urcăm pe dreapta văii şi pentru asta trebuie să trecem peste nisipul ceva mai mare!

Abia aici începe partea alpină frumoasă. Trecem iarăşi pe stânga văii, facem o pauză de respiro pe un promontoriu (poate aici ar fi trebuit să mâncăm!) şi continuăm urmărind marcajele. Nici eu nu mai fusesem pe aici până acum şi sunt la fel de încântat ca şi colegii mei! Urcăm printre stânci şi printre creste până la intrarea în marele jnepeniş (nu grohotiş :D!)

Prin culoarul de jnepeni trecem la un moment dat pe lângă un mare perete în stânga noastră (avem şi o săritoare de vreo 4-5 metri pe care o depăşim frumos) şi nu mai avem unde să ne rătăcim până la intrarea în marcajul de creastă PR. Aşa că eu pornesc puţin înainte fiindcă sunt nerăbdător să revin pe PR (13.20)!

În cinci minute vin şi Alexandra şi Cristi, stăm un minut-două şi în alte 5 minute suntem pe vârful Turnul Pietrei Craiului (1911m) de unde vom pleca pe Padina Şindrileriei. Dar aici merităm o pauză festivă : le înmânez colegilor carnetele de membri ai Clubului Alpin Român secţia Universitară Cluj! Îi felicit şi ne urăm reciproc să facem cât mai multe ture în acest club!

Pe vârf erau doi polonezi care nu zăbovesc prea mult şi pleacă spre Ascuţit. Imediat apar şi fetele din grupul Dianei. Sunt patru fete cu un tip la vreo 40 de ani pe post de ghid. Stăm puţin la poveşti şi se hotărăsc să coboare cu noi pe Padina Şindrileriei. Cred că doar eu şi tipul ăsta ştim în ce ne băgăm! La 14.10 pornim la vale. Coborâm puţin printre jnepeni până în şaua Şindrileriei de unde avem de urcat o placă spălată. Într-o tura mai de demult cu Iuliana Bucurescu, norii urâţi de pe vârf ne-au oprit urcarea aici la placă! Deci până aici a fost nou şi pentru mine!

După placă ţinem munchia puţin printre jnepeni şi apoi coborâm în stânga aşa cum ne îndrumă poteca. Mai bine zis ne furişăm printre jnepeni şi peste mici săritori până la vâlcelul secundar al Şindrileriei!

Tot insistasem la fetele din faţă să fie atente ca aici să facă stânga pe grohotiş. Şi de fapt pe vâlcelul ăsta începe adevăratul grohoting! Coborâm pe toate părţile, pe două fete le cam dor genunchii şi ca urmare merg mai încet la vale, unde se poate şi eu şi Cristi ne lăsăm să alunecăm pe grohotiş (e foarte plăcut dacă menţii mereu controlul)...

La 15.50 suntem în firul principal al Padinii Şindrileriei şi mai avem cam jumătate de grohotiş de coborât. Cu atenţie la fiecare pas îl depăşim (cele două grupuri ale noastre plus încă un grup de trei montagnarzi care urcaseră pe Călineţ) şi ne regrupăm la cablul final de la capătul padinii. Cu grijă s-ar putea coborî şi pe firul principal fără a folosi cablul!

Prin mica junglă de sub firul strâns al văii coborâm la intersecţia cu BA unde vom aştepta grupul fetelor. Asta să ştim că au coborât cu bine şi să recuperăm un băţ pe care Alexandra îl dăduse uneia dintre ele pentru sprijin! Coborâm apoi repede prin pădure până la schit  şi apoi pe BA până unde întâlnisem mai devreme marcajele BA/BG după plecarea de la maşină. La 17.40 suntem lângă maşinuţa care ne-a aşteptat cuminte la locul ei.

Cu caii putere porniţi coborâm la drumul mare de maşină, mergem până la Plaiul Foii unde instalăm corturile chiar în parcare şi apoi mergem la masă. E foame mare! Până să ne aducă de mâncare ne potolim setea cu o bere şi tare mă bucur când ma recunoaşte David Neacşu şi îmi spune pe nume! Povestesc ceva cu el, văd că e cu un grup mai mare şi rămâne să povestim mai mult pe altă dată! Ne înfruptăm bine şi înainte să se întunece ne băgăm la somn (adică undeva pe la ora 21.00). Alexandra şi Cristi nu se grăbesc pentru că mâine ei au drum scurt cu maşina până acasă. Pentru mine însă e ceva mai lung. Alexandra venise cu ideea de a parcurge toată banda roşie până în Fundata. "E pe hartă? O poţi face!" mă încurajează Cristi. Şi chiar voi reuşi acest lucru într-un timp destul de bun.

Ziua 2 - duminică 21.08.2013

Duminică dimineaţă îmi pun ceasul să sune la 6.00. Mă trezesc repede, mănânc puţin, strâng cortul în 40 de minute şi mi-e cumva să îi trezesc pe Alexandra şi pe Cristi... Aşa vorbisem de aseară: să îi trezesc doar să las cortul, sacul de dormit şi izoprenul la ei în maşină şi să plec cu rucsac foarte uşor! Urmează să ne întâlnim săptămâna viitoare în Bucureşti să recuperez echipamentul. La 7.00 fără câteva minute las toate la ei în maşină (chiar dacă cortul e un pic umed), le mulţumesc pentru tură, ajutor şi drum şi pornesc din faţa cabanei Plaiul Foii la drum pe banda roşie. Trec pe lângă punctul Salvamont, las în dreapta drumul spre Rudărita marcat cu banda roşie (banda roşie transcarpatică ce vine de la Herculane peste toţi Meridionalii până aici; voi cerceta în săptămânile următoare dacă este corect ce scriu aici şi nu cumva banda roşie transcarpatică merge direct peste Tămaşul Mare până în Curmătura Foii şi şaua Tămăşel) şi în 20 de minute de la cabană trec de bariera de la începutul văii Şpirlei. Las în dreapta BA, TA şi TR spre Curmătura Foii şi urc pe drumul forestier şi apoi pe potecă marcată cu BR. În 50 de minute sunt la ieşirea din vale în dreapta spre refugiul Şpirla. Conform indicatorului mai am 15 minute până la refugiu!

De aici fac într-adevăr 15 minute cu tot cu pauza de alimentare cu apă de la izvorul de sub refugiu. La izvor mă depăşesc doi tineri cu care voi schimba câteva vorbe de la refugiu în sus. Sunt de la o universitate alternativă din Bucureşti (?) şi vor să organizeze aici întâlnirea de deschidere oficială a anului universitar. Tot oscilează între poiana de la refugiu şi cea de mai sus unde cică anul trecut au încăput vreo sută de oameni. Îmi şi imaginez 100 de oameni care nu au tangenţă cu muntele să se chinuie până aici sus! În 20 de minute de la refugiu la în dreapta BR ce merge spre şaua Tămăşel şi încep să urc spre Zaplaz şi apoi Lanţuri (8.50). Urc pe primul grohotiş, fac o mică ieşire din traseu până la punctul de panoramă asupra începutului Marelui Grohotiş, trec pe sub Zaplaz şi mă opresc câteva secunde deasupra lui după primul cablu.

Cu traseul clar în minte intru în ceaţă şi nu slăbesc ritmul. Trec pe rând de fiecare cablu, ajung în şaua şi apoi la grota unde ştiu că vine Brâul de Jos (rog să corectaţi dacă am cunoştinţe greşite), urc alte două cabluri şi apoi pe un horn alungit ies în poiana în pantă pe unde trece Brâul de Mijloc.

Urc fără pauză şi la peste 2000 de metri intru complet în ceaţă. Cum o fi dacă nu ştii traseul? Eu merg pe poteca bine-cunoscută, în faţa mea pe brânele ce formează Brâul de Sus văd caprele negre de la Grind zburdând fără nici o taină şi le deranjez doar cu o poză alburie. Le cer iertare în gând şi urc mai departe pe brână spre sud şi apoi printr-o serpentină strânsă spre nord până la baza hornului final (10.20). Pe stânci găsesc o şapcă udă şi o iau cu gândul să o las în refugiu. În 10 minute sunt în creastă şi doar trec în grabă pe lângă refugiul Grind 2. Nu am de ce sta! Uit complet de şapca prinsă la mijloc!

În alte 10 minute sunt pentru a doua oară pe Piscul Baciului şi realizez că am uitat de şapcă. Fac o poză la placa de vârf şi îi rog pe cei trei maghiari de aici să lase şapca în refugiul (Grind 2, Şpirla sau Diana) în care vor ajunge. Le mulţumesc, mănânc doi biscuiţi dăruiţi de Alexandra şi la vale prin ceaţă spre Grind 1. Ştiu bine poteca şi îi urmez serpentinele ca la carte. Abia când ajung la baza Colţilor Găinii ies din ceaţă şi încep să văd şi eu pe unde merg.

La refugiu (11.30) e aglomeraţie şi printre pozele grupului de aici mă strecor la vale prin poiana refugiului. La 12.00 ajung la intersecţia BR cu BA ce vine de la Brusturet, fac un scurt dus-întors până în poiana Grind la marcajele ce merg spre "La table" (stânga) şi poiana Grind (dreapta), revin la defrişarea de sub Grind şi prin partea ei de sus ajung la poiana cu totem şi în stânga până la izvor şi apoi la intersecţia "La table" (12.40).

Mai departe urc pe BR (în comun cu CR) până în şaua Joaca. Aici întâlnesc un cioban cu care schimb câteva vorbe. Ca şi alţii, se miră că merg singur şi că nu stau la casa mea cu nevastă şi copii. Aşa se pare că e în lumea "normală": după 30 de ani e musai să fii căsătorit şi cu copii! Îmi spune că el s-o însurat la 20 de ani şi că nici aşa nu e bine ;)! Îi mulţumesc de indicaţiile date pentru drum şi pornesc mai departe pe acelaşi drum larg ce merge printre vaci şi stâne.

Mai merg vreo 10 minute pe drum şi acesta face dreapta. Eu ar trebui să merg înainte şi nu ştiu ce îmi ia privirea de la poteca bună. Merg puţin în faţă-stânga pe ceea ce pare o potecă bună, dar fără marcaje. Îmi tot spun că dacă nu găsesc marcaje în următoarele cinci minute mă întorc la ultimul marcaj. Nu ştiu dacă e ghinion sau noroc, dar în câteva minute cobor în dreapta printr-o poiană unde văd în partea de jos un marcaj. Cobor la el, urmez un culoar prin pădure şi GPS-ul îmi arată că merg în sens invers celui bun. Am marcaje şi asta e bine! Urmez aceste marcaje şi poteca intuitivă şi urc prin pădure şi copaci până la drumul unde pierdusem marcajul. Aşadar am găsit drumul bun! Mă întorc până la poiana de mai devreme şi impresia e că poteca ar merge în sus prin poiană. Găsesc o potecă firavă şi apoi nişte săgeţi indicatoare vechi. Pe aici înseamnă că e poteca deşi nu se vede absolut nimic. Urc pe o culme pietroasă şi dispar toate marcajele în partea ei cea mai înaltă. Văd în stânga în pădure un marcaj vechi şi şters. Hai pe aici!

Ies în vreo 50 de metri într-o poiană fără pic de marcaj, revin în culme, mai merg pe ea un pic şi tot nu văd marcaje, reiau poteca pe la marcajul vechi, cobor prin poiană şi apoi tot în jos prin pădurea sălbatică şi surpriză: dau de alte marcaje vechi de pe aceeaşi culme. Urc pe aceste marcaje până în punctul unde fusesem mai devreme. Am legat aşadar potecile confuze de pe culme! Revin, continui pe creastă în jos şi altă surpriză: marcaje noi şi o potecă mare după vreo 20-25 minute de la punctul în care văzusem ultimul marcaj din pădure! Direcţia mea e spre stânga şi acum fac dreapta ca să desluşesc încurcătura. În 10 minute ajung la poiana cea în pantă de mai devreme unde găsisem marcajele pe care m-am întors. Deci aici pe lîngă poteca veche pe culme, salvamontul a marcat o altă potecă mai lejeră pe curbă de nivel! Semnalaţi, fraţilor pe hărţi pe unde e poteca corectă! De aici în vreo 10 minute ajung în Curmătura Groapelor unde dau de TR din Şirnea şi CA din Ciocanu. Marcajul meu continuă pe creastă!

Urc pe lângă limita parcului naţional şi pierd marcajele care oscilează pe o parte şi pe alta a gardului de sârmă. Ajung în marcajul CA de Ciocanu deasupra Poienii Lungi, fac stânga şi ies într-o altă şa cu gard de unde reconstitui prin mai multe bucle drumul corect, merg tot pe exteriorul gardului şi ies într-o înşiruire de doline prin care poteca se unduieşte sus-jos.

După ultima şa mai cobor un pic prin poiana lungă şi fac stânga pe marcaje clare prin pădure. Cobor treptat şi ies într-o altă şa din care văd Curmătura/Crucea Spărturilor (16.00). Până la ea cobor pe o uşoară curbă de nivel descendentă printre lapiezuri.

În Curmătură întreb un cioban pe unde să merg spre Fundata. Îmi arată drumul şi-mi spune că mă duce el până sus în deal "doar să adune animalele"! Îi mulţumesc şi dispar imediat în direcţia indicată de el. Închid poarta de fier şi continui pe uliţa ce coboară printre case până la asfaltul dintre Ciocanu şi Şirnea. Văd o uliţă în faţă şi marcaje pe ea. P-acolo dară! Uliţa se termină în câteva sute de metri cu o barieră de lemn şi un vâlcel pe care coboară poteca. Şi eu după ea!

Ies printr-o altă barieră de lemn la un drum de maşină, fac dreapta după marcaje şi apoi stânga pe o altă uliţă care pare să se înfunde.
"Pe aici îs dungile alea roşii marcate pe copaci?"
"Nu ştiu că nu-s de-aici. Întreabă femeia de la casa aia. Şi închide poarta!"
"Mulţumesc. Închid poarta!"
Trec pe sub casa pomenită fără să întreb nimic, urmez poteca prin pădure vreo 10-15 minute, marcajele fac stânga pe un tăpşan pe sub linia de curent electric (ce seamănă cu un drum din Stavanger, Norvegia...), merg după ele, mai urc vreo 10 minute şi văd că se închid într-un gard de lemn. Un zăpăcit de căţel tot latră la mine şi doi dulăi doar se uită galeş cum sar gardul. Se liniştesc cu toţii, trec pe lângă ei şi urmez drumul şi apoi semnele în stânga. Pe ceva uliţe de animale cobor la drumul naţional la asfalt (17.30).

Dar drumul nu se termină aici! Pe asfalt urc doi-trei kilometri în serpentine până sus în centrul Fundatei. Par singurul ciudat care merge pe aici cu un rucsăcel şi cu beţe de trekking. La un moment dat îmi trece un gând prin minte: oare cei care mă văd se gândesc că vreau să merg pe jos până la Câmpulung :D? Mai apar două bicicliste străine şi mă liniştesc. Nu sunt singurul fenomen ciudat de aici! Întreb o femeie unde e Primăria şi ea mă întreabă unde e o petrecere câmpenească. la ora asta trebuie să se fi terminat petrecerea unde lua gratis de mâncare! De fapt femeia e rătăcită cu mintea şi umblă teleleu din sat în sat! Ajung după vreo 500 de metri la Primărie (17.50) la marcajul ce face legătura cu Bucegii prin Fundăţica, Curmătura Fiarelor, şaua Strunguliţa şi altele. Aşadar în 11 ore am legat Făgăraşii de Bucegi pe banda roşie! Record, reuşită şi mare satisfacţie pentru mine! Mă arunc pe scările de piatră din faţa Primăriei, mănânc şi golesc rezerva de apă şi mă pun la autostop. Nu mă ia nimic şi la 18.45 prind un microbuz până în Câmpulung (10 lei). Sunt mulţumit de mine şi aproape că nu mai contează cu ce merg mai departe! După mine se urcă şi femeia ciudată şi doar două vorbe schimbăm înainte ca ea să coboare în Rucăr (de fapt îi confirm că a ajuns în Rucăr). Merg mai departe pe lângă Mateiaş până la Câmpulung într-una din autogări, şoferul mă îndrumă spre alta de unde ar trebui să mai am un microbuz spre Bucureşti şi ajung acolo rapid pe jos. Doar că nu mai merg cursele respective de câţiva ani! Merg la giratoriul de la liceul Dinicu Golescu, mai schimb câteva vorbe cu un localnic ce are noroc la autostop mai repede decât mine. Poate nu degeaba fiindcă pe mine mă ia un fost profesor de geografie ce are o pensiune în Sătic. Vorbim de toate şi ar fi de acord să stau la el o noapte sau două când ajung în zonă. Facem schimb de telefoane şi mă lasă chiar în Piteşti lângă gară de unde în 20 de minute pleacă un autocar spre mare (Constanţa). Şoferul mă primeşte pe un loc liber în ultimul rând, mai fac schimb de impresii cu familia vecină de bancă şi pe la 23.45 şoferul opreşte în Bucureşti şi mă lasă la Unirii (piaţa centrală) aşa cum vorbisem din Piteşti. Îi mulţumesc în oglinda retrovizoare şi cu un autobuz de noapte ajung acasă fericit. Nici nu speram să pot realiza atât de multe!

Să vedem ce o mai fi şi săptămâna viitoare!