Maraton Apuseni - energie și tradiție 22-24 iunie 2013

Maraton Apuseni (MA) - energie și tradiție 22-24 iunie 2013

"Copilul nostru", al CAR Cluj Universitar, Maratonul Apuseni msg systems  a făcut trei anișori! Trei ani în care l-am crescut și ne-a crescut, trei ani în care ne-am bucurat, ne-am agitat ca toate lucrurile să meargă uns, trei ani în care numărul concurenților și poveștile lor despre Maraton Apuseni msg systems (cel puțin) s-au dublat, trei ani în care am fost din ce în ce mai apreciați, trei ani cu probleme și cu rezolvări care de care mai neașteptate... Nucleul de bază al organizării este format din câțiva oameni extrem de dăruiți care nu încetează să muncească voluntar și cu extrem de mult suflet în fiecare an. Eu, ca să fiu sincer, sunt doar un voluntar care ajută pe cât se poate (de la distanță) ca niște rotițe să se învârtă în sistemul MA!

Dacă vi se pare că un concurs montan este ușor de pregătit, iată cam ce presupune. Pregătirea unei ediții începe imediat după ce s-a terminat cea anterioară (în toamnă am parcurs cu câțiva colegi o parte din traseul din acest an). În fiecare an căutăm noi variante de traseu care să facă terenul cât mai alergabil. Asta poate să însemne zeci de ture în care căutăm trasee, în care verificăm cu GPS-ul distanțe, în care curățăm poteca sau chiar o reconstruim (de exemplu de anul trecut și până acum Dinu Mititeanu a mers singur, cu Marlene sau cu alți colegi de DOAR 3 ori pe varianta finală care ocolește Scărița pe la coliba "La lăpșor"!). Găsisem la un moment dat o variantă prin rezervația geo-botanică și incendiile ne-au determinat să renunțăm la ea. Sponsorii sunt o parte foarte importantă a oricărui concurs. Meritul este al colegilor mei care au căutat și găsit tot timpul anului sponsori de calibru. Materialele de concurs (tricouri, numere, benzi de marcare, buff-uri) au "mâncat" multe ore din timpul liber al colegilor mei. Sistemul de monitorizare/cronometrare (fizic și softuri) a implicat mulți voluntari. Punctele de alimentare și toate produsele de la fiecare punct (apa minerală și plată de la Aqua Carpatica, pepenii, bananele, fructele uscate, băuturile energizante, corturile etc) au însemnat un efort deosebit din partea colegilor angajați în asta. Organizarea de la start/finish la pensiunea Skiland, petrecerea, gulaș-party, concertele, cazarea concurenților și a voluntarilor (o parte am dormit în corturi pe traseu așa cum ne place și cum e nevoie!), posibilitățile de retragere în caz de vreme rea, instrucțiunile pentru alergători și voluntari, colaborarea cu echipa Salvamont locală, căutarea unei date a Maratonului care să se încadreze în programul competițional național (anul acesta am ales ziua Rusaliilor fiindcă beneficiem și de a doua zi liberă), medaliile, promovarea în media, transportul voluntarilor și a produselor în punctele de pe traseu, costumele tradiționale, lumea veche a Săgăgii, proba Family, crosul voluntarilor, calendarele... Cu siguranță mai sunt multe de spus despre un maraton care devine din ce în ce mai cunoscut în lumea de profil! 

Hai să trecem la fapte!

Ziua 1 - sâmbătă 22.06.2013

Vineri seară (deci ziua "zero") mă pornesc cu Ilinca Alexandrescu (pentru prima dată voluntar la MA) cu trenul IR 1631 din București la 20.30 spre Câmpia Turzii. Până la Brașov trenul merge bine și de aici începe să întârzie. Mai schimbăm o vorbă cu colegii de compartiment, mai ațipim puțin, mai citesc câteva pagini (nu prea multe), trenul adună întârzieri pe traseu și ne trezim că am ajuns în Câmpie. Hai fuga jos din tren! Din grabă Ilinca și-a uitat punga cu bocanci în tren. Își aduce aminte că și Ioan Stoenică și-a recuperat o cască din tren, cu ajutorul angajatei CFR (care la început s-a uitat ciudat la ea), reușim să vorbim cu șeful de tren să lase bocancii la gară la Cluj și un coleg, Alex Tofan, îi va aduce la Izvorul Scăriței unde campăm diseară (cu Alex a vorbit Dinu pe drum). La gară (Câmpia Turzii) vin Dinu cu Marlene și cu Adi Bona cu mașina, ne bucurăm de revedere/cunoștință și pe valea Arieșului mergem spre Belioara. Înainte de Buru lăsăm în stânga drumul spre Aiud pe unde am venit acum doi ani cu Nicu Iordache prin cheile Vălișoarei, după Buru în dreapta se face drumul spre Iara și Băișoara (de reținut că așa cum în România avem multe localități "de jos" și "de sus", pe aici sunt localitatea și "muntele" ei; așa sunt Băișoara și Muntele Băișorii!) și noi continuăm până la valea Poșăgii pe care facem dreapta (3 kilometri de asfalt și încă 6 de drum pietruit!). Ilinca e obosită de pe drum şi, fericită că își recuperează bocancii, adoarme o parte din traseu. 

Dinu trebuie să îi ducă pe Marlene și pe Adi la Săgagea unde vor pune cortul și vor avea treabă toată ziua, în special marcarea traseului MA pe tronsonul 2 Bocșești-"La răspântie". Noi (eu și Ilinca) vom merge cu Dinu pe tronsonul 3 "La răspântie"- "La Lăpșor"-Brădățel-Izvorul Belioarei-"La răspântie"-Știolne pentru marcarea traseului și Dinu ne poate lăsa la bisericuța din lemn din Poșaga să mergem doi kilometri pe jos. Cum Ilinca doarme, mergem toți până în Săgagea unde Marlene și Adi debarcă în curtea bunicii Sofia pe care o salutăm cu bucurie. Luni din păcate pe ea nu o vom vedea în costum popular fiindcă merge la biserica catolică unde enoriașii sunt îmbrăcați în negru! La îndemnul lui Dinu, urc cu Ilinca până la biserici (ortodoxă și catolică) să-i arăt ce frumoase îs locurile pe aici. După montarea cortului, Marlene și Adi urcă pentru marcare pe dealul Răfăileștilor pe la Fântâna Popii până la Răscruce/Răspântie, coboară pe la Știolne și înapoi pe dealul Țicului până la Săgagea. Noi trei (Dinu, Ilinca și cu mine) ne întoarcem până în Poșaga și urcăm cu mașina până la PA4 Izvorul Belioarei. Lăsăm bagajele mari și doar cu rucsăcei, benzi de marcaj cu tije metalice și o sapă împrumutată de Dinu de la un localnic pornim pe tronsonul 4 pentru marcare (9.45).

Urcăm pe lângă cireș (în sensul în care vor urca și maratoniștii), în prima poiană facem o pauză de muncă pentru a aranja poteca prin poiană. Cum Dinu e mai obișnuit cu muncă la țară/câmp, îmi arată de două-trei ori cum să întorc brazda, face el doi-trei metri de potecă, mai fac eu un metru-doi, el încă doi-trei și așa în 20-25 de minute terminăm poteca prin poiană. 

Mai departe prin pădure urcăm spre zona cu stânci, Ilinca e uimită de cât de bine se descurcă în sandale (fiindcă bocancii îi va fi adus Alex Tofan când ne vom întâlni la PA4 pe seară), ajungem în a două poiană și apoi urcăm spre a treia denumită "La Măteoaie". Din când în când marcam traseul cu câte o bandă pentru concurenți. Aici în poiană Dinu a prins vremurile când nu existau marcaje și când oamenii își adunau fânul! Acum colibele părăsite și un mic izvor mai aduc aminte că au stat oameni. Aduc aminte că anul trecut (tot de Rusalii) Dinu a săpat cu mâna ca să reamenajeze izvorul, a făcut analiza apei (potabilă) și acum izvorul e reamenajat tot de el. Mâine dimineață în urcare Dinu va lăsa un set de pahare de unică folosință pentru cei care vor vrea să bea apă (pe proprie răspundere)! 

În zece minute ajungem sus "La răspântie" unde va fi postul nostru mâine! Abia apucăm să respirăm câteva minute că norii negri, fulgerele și tunetele ni se arată dinspre stațiune. Asta e cea mai mare temere pentru Maraton: că vremea ne va forța să scurtăm traseul pentru concurenți! Dinu ar fi vrut să coboare pe pârâul Coacăzii și apoi după valea Boului să marcheze până la intrarea în valea Tisei (de unde Cătălina Zăgrean va continua marcarea până la fostul PA din valea Tisei). Vremea îl determină să lase asta pe mâine dimineață! Și nu va mai fi nevoie de marcare! Ciugulim ceva sub un copăcel (Dinu ne avertizează să ne verificăm seara de căpușe fiindcă ei - Dinu și Marlene - s-au trezit cu căpușe care intraseră pe sub pantaloni!). Urcăm spre rezervație (pe unde îi vom îndemna pe maratoniști mâine!) și înainte de a intra în rezervația Scărița-Belioara (asta după ce am trecut printr-o curmătură asemănătoare celei de la "Răscruce") pe dealul înalt înierbat facem stânga și începe ușor să picure. "Hai să marcăm repede să coborâm de aici!" Tună destul de aproape, facem dreapta prin zona râmată de mistreți și coborâm la izvor spre Belioara Luncii. Punem un indicator cu tije pentru izvor și intrăm în pădurea răcoroasă de fag continuând să marcăm. Începe să ne plouă, înaintăm fără să ne pese, punem benzi din când în când și le refolosim pe cele inutile și ajungem pe la ora 16.00 la coliba din poienița "La lăpșor". Intrăm în coliba lângă care este piatra de mormânt a ultimului "mohican". Acesta a primit numele de botez LUP pentru a scăpa de pacostea morții care i-a luat toți frații. El a fost singurul care a trăit peste 90 de ani! Aici vor sta colegii noștri Bogdan și Maria Boer și vor încuraja alergătorii care vor trece mâine! Stăm vreo jumătate de oră să mai ciugulim ceva și în special să se oprească ploaia și pornim mai departe. Coborâm printr-o zonă pe unde acum câteva săptămâni colegii mei au reconstruit poteca, trecem de pârâul Scărița pe unde vine marcajul din Lunca Largă și urcăm la dreapta până în poienița Cornu Pietrei. În partea de sus a poieniței întâlnim marcajul TR ce vine prin zona arsă de sub rezervație. Suntem în șaua din care începem să coborâm pe dealul Brădățel. Până la culmea înierbată a acestuia avem de trecut prin câteva poieni în curs de re-împădurire naturală. În toamnă era așa frumos aici! Acum e posomorât și totuși ni se arată colibele părăsite în stânga și abruptul Scăriței cu peștera semiverticală Coșul Boului (prin care bătaia razelor soarelui forma un fel de ceas solar pentru localnici!). În față teoretic ar trebui să vedem Dealul Bilii și acum e prea mult nor și ceață. Prin pădure coborâm pe poteca clară până în valea seacă Răstoaca pe care facem stânga printre pietre până la PA4/PC5 Izvorul Belioara Poșăgii. Aici suntem bucuroși de vedere/revedere, Alex Tofan o salută pe Ilinca cu "Ai ceva la mine, știi :D?" Facem cunoștință cu unii, cu alții (e normal să nu ne cunoaștem cu toții la câți de mulți suntem în club plus alți voluntari), Dinu mă mustrează puțin că nu am văzut o rolă de bandă de marcat în rucsac (era în fundul rucsacului) și mai aveam nevoie de câteva marcaje spre final și stabilim plecarea pentru dimineață. E distracție mare fiindcă suntem mulți, ne lungim hainele la uscat și pe noi la povești (e circa 18.00), ne întindem corturile în jurul cortului-dom, povestim, mâncăm și undeva pe la 21.00 ne retragem la somn. Eu aș fi vrut să mă retrag mai repede, dar slana cu ceapă și cu un pic de tărie m-au ademenit și pe mine la masa de camping! Vine Mihnea cu duba cu cortul pentru PA4 și cu alimentele, descărcăm, montăm cortul și ne  pregătim pentru mâine. Fiecare are rolul și postul stabilit. Mâine e ziua cea mare!

Ziua 2 - duminică 23.06.2013 ("ziua alergătorilor")

Cu Dinu stabilisem ca la 10-10 și ceva să fim sus la PA3 "La răspântie". El mai are ceva de făcut și pornește în sus (mai devreme de 8.00) pe prin poieni, pe stânci și pe "La Măteoaie" până sus la Răscruce (punctul nostru de pe traseu). Eu cu Ilinca strângem cortul, ciugulim ceva de dimineață și împreună cu Geta Oltean, Ioana Riza și Alex Dumitrescu pornim la 8.30 după domnul Dinu (dintre noi doar Alex va sta la izvorul aflat la obârșia Belioarei Luncii, restul la PA3!). Cunoaștem traseul de ieri și acum e mult mai bine pentru Ilinca în bocanci ;)! Trecem de poarta de lemn și pe panta dinspre "Cireș" eu chiar mă întreb cu voce tare dacă cineva va alerga pe aici. "Stai tu liniștit că l-am văzut pe Tamas alergând pe pante mai mari", îmi spune Geta (n.r. Tamas Bogya, cel mai bun sportiv la toate edițiile MA!).

Urcăm cât de cât grupați (eu merg un pic mai în față căutând mereu să îmi văd colegii), înainte de zona cu stânci Geta vede un șerpișor care o oprește pentru o secundă din drum, continuăm pe zona pietroasă (de unde se vede foarte fain dealul Bilii), apoi prin două poienițe pline de flori și ajungem în poiana "La Măteoaie" (9.20). 

Ies din pădure, urc pe la izvorul reamenajat de domnul Dinu ("domnul" în costum tradițional de mâine!), izvor unde dânsul lăsase un set de pahare de plastic de unică folosință pentru alergătorii care vor vrea să bea (pe proprie răspundere!), urc încă jumătate de pantă până în dreptul colibelor și îmi aștept colegii care alimentaseră cu apă din partea de jos a poienii de sub izvor. Așa faine și vizibile sunt tricourile voluntarilor de la ediția asta a MA! Regrupăm și continuăm spre PA3. Mai aranjez câte o bandă să fie mai vizibilă, intrăm în pădure și în zece minute suntem la PA3 unde Alex Tofan, Ștefan Truți și domnul Dinu începuseră să aranjeze punctul de alimentare. 

Gândim varianta de a amenaja două mese pentru PA pentru cele două direcții din care vor veni maratoniștii, domnul Dinu renunță a mai marca varianta de retragere pe pârâul Coacăzii, vine un reprezentant Salvamont cu ATV-ul care ne va ajuta cu ce e nevoie, Alex pleacă pe traseul marcat spre izvorul de la obârșia Belioarei Luncii (marcat de noi ieri cu un "afiș"), ne împărțim atribuțiile (tăiat fructe și pus pe farfurii - în principal Geta, Ioana și Ilinca, pregătit apă și energizant în pahare și în sticle de 0,5l - sponsorizare Aqua Carpatica, notat concurenții - în principal atribuția mea la care mă vor ajuta Ioana și Ilinca, încurajat concurenții, dirijat concurenții - în principal Dinu și cu mine, ajutat concurenții pentru probleme medicale, fotografiat - în principal eu ajutat de Ioana, strâns mizeria din jurul PA în perioadele de pauză; unde nu am menționat pe cineva anume au participat toții voluntarii de la PA3) și suntem pe fază pentru sosirea maratoniștilor. Aproape de ora 11.00 (10.47 mai exact) trec primii concurenți. Tamas e în primul lot! Trec doar în grabă, iau o sticlă de apă din mers și mai departe în sus pe deal spre rezervație. Mai vin câte doi-trei concurenți care mai beau apă sau energizant, mănâncă fructe sau se odihnesc. Lucian Clinciu e al șaselea! E super fain omul! Se oprește, dă mâna cu  noi, îmbrățișează fetele, povestim puțin... Pornește mai departe, apar și alții după el... Un alergător la un moment dat se oprește și cere un spray pentru gleznă. Își face efectul imediat și apoi aflăm că din PA în PA a făcut asta cu ambiția de a termina maratonul! Unii concurenți doar iau o sticlă de apă și merg mai departe, alții mai mănâncă un pic, cu alții vorbim și îi încurajăm ("ați trecut de jumătate!"; chiar o concurentă se bucură că a terminat semimaratonul!), nu îi lăsăm să scurteze bucla Scăriței... Pe la 11.00 Tamas vine dinspre stânci la fel de sprinten ca mai devreme. Parcă cei 10 kilometri ai buclei au fost doar doi pași! De acum încurajările sunt pentru ambele direcții! Pentru toți concurenții și chiar cu numele pentru cei pe care îi știm (începând cu colegii noștri de club Mihnea Prundeanu, Serghei Suslov, Ioana Mica, Csaba Papp, Cozmin Ardelean, Călin Floare - scuze dacă mi-a scăpat vreun coleg!). Concurentul Ilie Roșu de la fabrica de steaguri trece pe la noi extrem de bine dispus. Are două steaguri ale României și un steag al Uniunii Europene în mâini! Pentru el este al 70-lea maraton din carieră, al 60-lea cu stagul României și al 33-lea cu steagul Uniunii! Pe la 13.00 trec ultimii concurenți din primul sens și mutăm masa pentru sensul de întoarcere. Toți au depășit lejer timpul limită de 4.5 ore pentru acest punct!

De acum încep să vină concurenții de pe bucla Scăriței. Unii mai obosiți, alții mai veseli, unii cu zâmbetul pe buze, alții ne "mustră" că i-am păcălit spunând că într-o oră termină bucla... Am estimat timpul ăsta ca nealergători și chiar cei mai buni au parcurs bucla într-o oră și zece minute! Atmosfera e destinsă indiferent de efortul și oboseala fiecărui concurent. Vremea pare să se joace un pic cu noi și începe să își arate colții. Chiar spre stațiune și Boinic (unde am fost voluntar la prima ediție) se văd niște fulgere. Nu au făcut nimic grav! Dă și un pic de ploaie așa cât să mai răcorească, alergătorii se bucură de răcoare, de apă, energizante și de fructe. Acum la a doua trecere pe la Răscruce mulți alergători stau și se odihnesc puțin. E și normal după ce ai parcurs trei sferturi din traseu! Eu îmi păstrez postul de marcator al timpului fiecărui concurent chiar dacă nu mai este strict necesar. Stabilisem să facem asta pentru ca în caz de oprire a concursului să considerăm timpii finali în acest punct! Salvamontistul nostru are o problemă de rezolvat și se tot agită. Un alergător de la semimaraton a plecat însoțit de un biciclist care a fost văzut ultima dată la coborârea de pe Pietrele Mărunte. De acolo nu l-a mai văzut nimeni! E în zona lui și cumva trebuie să rezolve problema! Până la urmă biciclistul nostru a coborât și a dat un semn de viață când a ajuns aproape de Turda (la aproximativ 40 de kilometri "de locul faptei").

Cam pe la ora 15.00 au trecut concurenții și bunul prieten al domnului Dinu, Jozsa, vine cu mașina de teren (cu volan pe dreapta) să ia cortul de PA. Strângem totul și înghesuim în mașină și până sus în vârful dealului merg cu el ca să îl ajut să fixeze pe mașină cortul care căzuse. Mă ajung Ilinca și Geta din urmă și împreună vom merge pe curba de nivel a Românesei spre Știolne. Binențeles că mai găsim gunoaie și marcaje pe care le luăm cu noi!

La Știolne eu mă gândeam de n-am putea coborî prin mlaștină și apoi să urcăm direct la Crucea Crencii. Marlene ne vede de la Crucea Crencii şi mă sună (îi păream că nu mai știu pe unde să ajung la Crucea Crencii) și îmi explică pe unde să mergem. Urmăm breteaua de semimaraton, la Bocșești întâlnim niște voluntari studenți la Geografie care o așteaptă pe doamna profesoară Cristina Bolog (colegă de club pe care o văzusem venind pe lângă colibele Știolne) (Cristina, mă iartă dacă am greșit afirmând că îți tragi originile din satul Bologa!). Pe drumul voluntarilor ajungem la capătul drumului forestier de pe Valea Vadului unde mă întâlnesc cu Nicu Trăistaru, coleg cu care nu m-am văzut de când ne-am întors vara trecută din Dolomiți. Trecem apa Vadului și pe marcajul turistic CA urcăm până la cabana militară.

Aici mă întâlnesc cu doi maratoniști cu care mergem pe scurtătură până la Skiland prin fața pensiunii Andreea (unde a fost startul la prima ediție a Maratonului Apuseni msg systems) și apoi la stânga pe drumul pe unde au urcat concurenții spre Finish line. E atmosferă faină, muzică destul de tare, colegi agitați cu treabă la cronometrare, voluntari și concurenți bine-dispuși, foame destul de mare... Mai ales de gulașul cu care ne așteaptă Eva pe terasa din spatele pensiunii! Merg cu Ilinca la terasă pentru o porție de gulaș (yamiii!) înaintea căreia nu pot să mă abțin să îmi iau o sticlă de suc ce alunecă instantaneu pe gât. Bun gulașul și mâncat destul de în grabă printre câteva cuvinte schimbate cu Oana Suciu și  Alex Duma, colegi cu care am împărțit postul (Alex) pe dealul Boinic. Ne grăbim fiindcă Gabi Vonas ne invitase la proiecția Diei "România în culori" din sala de mese! Bucurie mare să o revăd pe moroșanca noastră dragă și fainele ei poze şi gânduri! Urmează simpatica prezentare a lui Cosmin Andron și a Cristinei Pogăcean despre ascensiunea lor recentă pe Ghandarva Chuli (6248m). Stilul foarte fain de prezentare al lui Cosmin destinde atmosfera și face ca timpul să treacă extrem de repede! Pe la 20.30 începe festivitatea de premiere cu un scurt "discurs", mai bine zis o mulțumire din partea "mocanului" nostru Dinu pentru eforturile tuturor. Până acum am menționat-o foarte puțin pe Marlene, ajutorul de bază al lui Dinu în tot ce fac împreună! Și fac foarte multe! Mocanul Dinu, mocanca Marlene (se simte mocancă chiar de lumina zilei a văzut-o în Oltenia!) și moroșanca Dia vor fi cei care vor da premiile, medaliile și felicitările concurenților! Locul fiecărui concurent se poate găsi pe site-ul oficial al concursului și nu are rost să înșirui aici nume peste nume. Vreau doar să vă mulțumesc vouă, dragi concurenți pentru că iubiți Apusenii, că alergați prin aceste locuri faine și că ne "puneți la treabă". Unii dintre voi ați scris de ce veți reveni la Maraton Apuseni msg Systems!

După festivitatea de premiere și felicitările de rigoare începe petrecerea. Cei de la "Luna Amară" vor bucura mulți dintre cei prezenți. Noi (eu și Ilinca) mai stăm la masă cu câțiva concurenți (dintre ei i-am reținut pe Monica Vârșescu și pe Gheorghe Ștefan care au avut grijă unul de altul pe traseu!), nu pot să mă abțin de la niște slăninuță cu ceapă de la ei de-acasă, mai râdem, mai povestim cu ceva vișinată și caut să aranjez cu cazarea pentru mine și pentru Ilinca. Dragoș Roncu rezolvase pentru Dinu și Marlene pentru o cameră și prin el am vorbit cu Eva pentru două locuri pe paturi pliante în sala de mese. Dintre cei din sala de mese eu am ales să dorm pe izopren pe jos și cred că a fost cel mai odihnitor. Vă dați seama că după ce am adormit, nu știu ce s-a mișcat pe lângă mine! Cert e că dimineață știam că vom merge cu Dinu și Marlene în Săgagea.

Ziua 3 - luni, 24.06.2013 "ziua tradiției"

Anul trecut când am fost cu Dinu și cu Marlene de Rusalii și am parcurs întreg traseul de maraton, Dinu și Marlene au fost uimiți de cât de puțini oameni mai poartă costumele tradiționale, chiar și la sărbători. Au fost dezamăgiți atunci, l-au rugat pe părintele satului să le spună oamenilor ca măcar de sărbători să poarte frumoasele costume lucrate cu atâta migală și să nu le mai lase să se strice prin lăzi. Acum o săptămână Dinu și Marlene au revenit în Săgagea și l-au mai rugat încă o dată pe părintele Ilea să vorbească cu sătenii să se îmbrace în costumele strămoșilor. Le-a fost și lor teamă că vom merge degeaba acolo fiindcă părintele spusese că nu știe dacă poate veni. Cu mult drag găsiți pe site-ul domnului Dinu povestirea plină de suflet și căldură! Și aici în satele de munte părintele este nucleul satului! Mare ne-a fost bucuria când am ajuns la biserică și am văzut că trei sferturi din oameni sunt îmbrăcați în straiele albe (iertare dacă vă aduc aminte de versurile Mădălinei Amon "trei sferturi să se afle-n cer şi doar un sfert în humă"). Era și părintele Ilea care a reușit să vină cu preoteasa și fetele! Oamenii erau pregătiți să stea la pozat de către domnii de la oraș!

Anul acesta mai multe tradiții se unesc în această zi. În primul rând este ziua Sânzienelor care "plutesc în aer și aduc bunăstare, recolte bogate, tămăduire și fecunditate femeilor și animalelor de pe lângă casă în noaptea dintre 23 și 24 a lui Cireșar". În al doilea rând începând din acest an la inițiativa comunității "La blouse roumaine" se serbează ziua internațională a iei. Bucurie pentru toți, și domni și mocani de a gusta din ceea cea are poporul nostru mai frumos și mai drag!

La apelul de aseară făcut de Dinu la festivitatea de premiere pentru vizita de azi de la Săgagea am răspuns foarte puțini. E doar vorba de alegerea fiecăruia și de a ști să te bucuri de ceea ce primești in every moment of your life. Așadar spre Săgagea pornim pe la ora 8.00 Dinu, Marlene, Ioana Riza, Alex Dumitrescu, Ilinca Alexandrescu, Dia Somogyi, Gabi Vonas, Florin Munteanu, eu și încă vreo câțiva alergători (cu sau fără costume populare). În mai puțin de două ore mergem prin Băișoara, Iara, Buru (nu intrăm în Buru, am spus doar orientativ) și Poșaga până în Săgagea la PA2 unde Cristi Chira și Maco (Marcel Giurgea) erau șefi de trib. Eu  ("săgăgeanul din București") rămân cu Alex la PA ca să ajut pe Mihnea sau pe Serghei să strângă cortul când vin cu mașina. Ne mai lungim la vorbă cu fata cea mică a lui Cristi până vine Serghei. După ce au plecat de aici cu dubița, au avut o pană și ceva timp pierdut până la Muntele Băișorii! Mai mâncăm căte o felie de pepene, strângem cortul și urcăm și noi spre biserică. După o serie de poze Ilinca și Ioana veniseră să ronțăie ceva fiindcă tare le era foame. Eu, așa cum îs obișnuit, mâncasem ceva imediat după m-am trezit!

Urcăm pe platoul bisericilor și Dinu ne povestește de ce sunt două biserici aici : enoriașii catolici au fost forțați să treacă la ortodoxie pentru câteva generații și când a revenit un preot catolic în sat, s-a redeschis și biserica catolică. Știți cum este, sătenii merg după părinte și dacă părintele (omul) e bun, religia e pe al doilea plan! Noi mergem la bisericuța albă ortodoxă (unde erau colegii mei) și la poarta bisericii suntem primiți de câțiva săteni. Printre ei este și unul cu care mă întâlnisem ieri când coboram peste Româneasa. Îşi căuta calul care era pe dealurile de lângă Româneasa și curmătura Răspântiei. Ne bucurăm de frumusețea oamenilor și a costumelor și parcă nu mai prididim la poze. Și noi, "domnii", vrem poze, și mocanii de aici vor! Pentru ei este un eveniment să li se facă poze și în viitor să le fie aduse (așa cum au făcut Dinu și Marlene în alți ani!). Tineri, bătrâni, femei și bărbați în toată puterea strălucesc de mândrie sub cămeșile albe cusute cu multă migală. Stau în fel și chip și aparatele noastre nu se mai opresc din declanșat și aranjat "la poză". Avem doară fotografi profesioniști (Marlene, Dia, Florin)!

De la îngrijitorul bisericii aflăm toată arta și sufletul puse în cămeșile și în ițarii de cânepă. Totul începe de la cultivat cânepa, treierat, uscat, tras în fir, țesut, cusut, brodat de cele mai multe ori modele originale, vopsit, spălat și în cele din urmă purtat și păstrat cu mare grijă. Îi simt bucurie în fiecare cuvânt pe care ni-l spune! Acum am un mic regret că nu am la mine aparate cu care să înregistrez toate cuvintele astea. Peste ani vor fi o comoară de suflet la fel ca și toți oamenii de azi! Mulțumiri lui Dinu și Marlenei pentru surpriza asta xtrem de plăcută! Mai suntem câțiva în curtea bisericii și Marlene ne spune cu bucurie : "Ne-a invitat tanti Anastasia la un balmoș la ea în grădină. dacă aveți plăcerea, noi mergem acum în sus spre casa ei!" Binențeles că mergem, cum am putea să nu? Urcăm cu tanti Sofia care ne lasă să mergem în sus spre tanti Anastasia și ea coboară la casa nepoților. Ar vrea să ne dea niște ouă când coborâm pe acolo! Ajungem în curtea bunicii Anastasia care ne aștepta cu balmoș (un fel de mămăligă altfel decât facem noi la oraș) cu jintiță și ciuperci pe pătură în grădină. Bun de nu se poate și nu poți mânca prea mult. Nici balmoșul, nici socata adusă de tanti Anastasia, nici ierburile vindecătoare n-au putut depăși bucuria cu care povestește ea despre viață. Are 84 de ani, a trecut prin multe în viață, s-a căsătorit pentru avere și mai apoi și-a îndrăgit omul cu care a construit multe, acum are grijă de fratele ei bolnav, ne cântă și ne încântă cu o doină din frunză (da, cântă din frunză!), e optimistă și bucuroasă pentru fiecare clipă și fiecare fir de iarbă din curte, ne povestește despre câte și mai câte și parcă nu ne vine să mai plecăm. Mai vine o vecină să-i dea niște bani și îi face și ei câteva poze, ne tragem în chip cu bunica Anastasia (devenită dintr-o dată atât de dragă ca și bunica Eugenia din Fața Pietrii!) și cu ce acareturi are prin curte (cei care am fost acolo, am remarcat cu siguranță rețeaua de sfori făcută la circa doi metri de pământ ca să împiedice păsările). Marlene coboară un timp până la mașină de se schimbă cu haine mai comode și revine să-i facă poze și lui tanti Ileana de la care cumpăraseră (și Dinu, și Marlene) costumele mocănești.

Tanti Ileana (pe care o cunoscusem anul trecut) încă nu e gătită și când iese pe ușă, mai-mai să nu o mai recunoaștem de frumoasă ce este. Îi e un pic jenă și o îndemnăm să râdă cum îi e obiceiul și să fie mândră de costum. Îi facem poze singură, cu domnul Dinu, cu fiul ei și parcă aparatul lui Marlene nu s-ar mai opri. Simte și el bucuria din sufletul Marlenei!

Băiatul lui tanti Ileana ne-a promis că de la anul va încerca şi el să poarte costumul tradiţional. Ne-am bucura să se ţină de cuvânt!

Îi lăsăm în poartă cu lumină în chip când văd că nu sunt uitaţi în acest minunat colţişor de lume şi coborâm spre valea Marginea. Fiindcă pe uliţă e ceva noroi, Dinu e nevoit să ridice puţin iţarii să nu-i murdărească ;).
Pe uliţe şi poteci de ei ştiute ajungem la valea Marginea la PA încă nedesfiinţat complet, ne salutăm şi mulţumim pentru zilele faine şi pornim la drum spre casă.

Pe drum facem o pauză de câteva minute la schitul Poşaga. La venire văzusem lucrările de pe zidul exterior şi acum Dinu a propus să şi intrăm puţin. Schitul din lemn, clopotniţa din spate, clădirile administrative, trandafirii viu coloraţi se alătură peisajului lunar ridicat de stâncile Scăriţei. Biserica a fost construită în 1933, viaţa monahală i-a fost întreruptă în 1960 printr-un decret comunist şi abia după evenimentele din 1989, aşezarea monahală şi-a recăpătat funcţia iniţială. Mai multe detalii despre schit se găsesc pe site-ul oficial al ortodoxiei româneşti. Schitul este cunoscut prin Izvorul Tămăduirii aflat în apropiere de schit pe apa Poşăgii. Până nu demult accesul la izvor se făcea pe un pod mişcator ale cărui cabluri le-am văzut lângă podul nou din beton. Coborâm să bem puţină apă şi ne întoarcem rapid la maşină că mai avem ceva drum spre casă. Dinu ne spune să mergem pe lângă zidul schitului să admirăm lucrările în ceramică. De la intrarea în schit spre capătul zidului ne vom întoarce în timp de la Brâncuşi la Decebal şi Burebista. Până să îi văd pe ultimii doi eram intrigat că nu apar dacii noştri când ei sunt de fapt cei mai importanţi! Simt în ei şi-n mocanii de aici dacii liberi de acum două mii de ani.

"Suntem urmaşi de daci şi suntem liberi

Căci libertatea ne-a fost crudul dor

Murind am rupt în veacuri mii de lanţuri

Ce ne-au robit mereu de-atâtea ori"

                                        

                                                 "Dacii liberi" - Focul Viu

Cu multe comori şi bucurii adunate în inimă încheiem la 17.40 sărbătoarea Maratonului Apuseni, a Sânzienelor, a tradiţiilor de sus din munte şi a libertăţii de a fi Oameni. Într-o oră şi jumătate suntem în Cluj la autogară şi prindem un autocar (19.30, 50 de lei biletul) cu care ajungem la 4.00 dimineaţa în Bucureşti. Cu autobuze de noapte ajungem acasă înainte să se lumineze. Obosiţi şi fericiţi că am făcut treabă bună! 

Acum că ediţia a treia a Maratonului Apuseni msg systems s-a terminat cu succes şi cu amintiri plăcute, începem pregătirile pentru ediţia din 2014 deocamdată cu antrenamente săptămânale de mers sau alergare pe unde ne vor duce drumurile. Acolo ducem Maratonul prin buffuri, bună dispoziţie şi atmosferă caldă şi unitară!

Ţineţi pasul cu noi!