Comorile Chinei 30.06.2013

Comorile Chinei 30.06.2013

De când s-a inaugurat expoziția "Comorile Chinei" la Muzeul Național de Istorie a României, mi-am propus să merg acolo. Punctul forte al expoziției sunt patru exponate din Armata de Teracotă, patru militari și un cal (despre care povestesc mai jos), dar vă asigur că sunt doar o mică parte din exponate. Toată civilizația Chinei din paleolitic până în prezent este o comoară inestimabilă în care doar timpul de vizitare limitat îți este barieră. Că vorbim de asta, programul Muzeului este extins în perioada expoziției de marți până duminică de la 10.00 la 18.00 și în ultima sâmbătă a fiecărei luni până la ora 22.00. Biletul de intrare în muzeu costă 25 de lei (adulți), 15 lei pentru elevi, studenți și persoane cu dizabilități și pachete familiale (doi adulți și maxim trei copii până în 18 ani) sau cu "acces rapid" la 50 de lei. Nu ne-am dat seama prin ce metodă casiera i-a cerut Ilincăi doar 7 lei pe bilet! Normele de securitate impun interzicerea folosirii armelor de orice gen, trecerea printr-o poartă de siguranță asemănătoare celor de la aeroporturi și fotografierea fără bliț. Mi se pare normală această ultimă restricție! Nu și altora, așa cum îmi spune una din angajatele muzeului!

Ne lăsăm la garderobă hainele ude și cu chef de vizită intrăm în expoziție. Ca să înțelegeți ceva date tehnice, duminică pe 30.06.2013 a plouat pe rupte în București și Ilinca a venit cu ideea de a merge la Muzeul de Istorie pe principiul că pe ploaie nu e chiar așa multă lume. E adevărat că nu a fost aglomerație, dar nici doar noi în muzeu! Ideea ei a fost bună și era normal să profităm amândoi de ocazie!

Se recomandă ca vizita să se facă în sensul indicat de săgețile de pe podea (întrebare pentru cei care au vizitat expoziția : ați observat săgețile?).

Pentru o înțelegere a expoziției este prezentată la început o cronologie a istoriei Chinei. Primele exponate (din cele 101!), un Cong de jad (piesă octogonală de jad cu perforație circulară în centru) și un Bi de jad (disc) din cultura Liangzhu (3300 î.Chr-2200 î.Chr.) erau folosite pentru venerarea Pământului respectiv a cerului. Piesele aparțin neoliticului târziu. Pe rând s-au dezvoltat dinastiile Xia (cca 2070-cca 1600 î. Chr.), Shang (cca 1600-1046 î. Chr.), Zhou de vest (1046-771 î. Chr.), perioada "Primăverii și Toamnei" sau perioada "Statelor combatante" (221-207 î. Chr.), dinastia Han (206 î. Chr-220 d. Chr.), perioada "Celor trei regate", dinastiile Jin de nord și de sud (220-589), dinastia Sui (589-618), dinastia Tang (618-907), perioada "Celor Cinci Dinastii și Zece State" (907-960), dinastiile Song, Liao și Jin (960-1279), Yuan (1279-1368), Ming (1368-1644), Qing (1644-1911) și apoi Republica Chineză (1912-1949) continuată cu Republica Populară Chineză din 1949 până în prezent.

Voi povesti doar despre unele exponate sau despre pasaje istorice fiindcă altfel ar fi prea multe de spus.

Urmează două vase din cultura Majiayo (3300-2050 î. Chr.) din valea superioară a Fluviului Galben, pe unul din ele fiind redată ideograma "mi" ("orez") în foră perfect simetrică.

Continuăm cu câteva vase din ceramică, bronz pentru băut vin, gătit, spălat, pentru ritualuri, pentru păstrarea alimentelor de bază, pentru abluțiune - spălare a unei părți a corpului pentru purificare (din timpul dinastiilor Chang, Xia, Zhou, a perioadei "statelor combatante", a perioadei "primăverii și toamnei") etc.

În perioada Qin-Han s-a realizat prima unificare națională din istoria Chinei. În 221 î. Chr. Regatul Qin a cucerit alte șase state realizând astfel primul stat chinez unit. Qin Shi Huang s-a autointitulat "primul împărat" a pus bazele primei dinastii reprezentând puterea centralizată. Politica de unificare și introducerea monedei unice (prima monedă, nu Yuan-ul actual!), scrierea, unificarea sistemelor de măsuri și greutăți au facilitat dezvoltarea socială, economică și culturală și schimburile culturale și comerciale. În perioada dinastiei Han reforma politicilor guvernamentale a condus la creștere economică, stabilitate socială și prosperitate. Din perioada acestor dinastii găsim arme, capete de olane de ceramică cu motive tradiționale (pasărea Phoenix încovoiată, ideograme), figurine funerare din ceramică, vase pentru arderea lemnului de santal (noi acum ne bucurăm decâteva bețișoare aromate!), cărămizi, accesorii pentru care și harnașamente descoperite în mausoleul de la Yangling al împăratului Jingdi etc. În timpul împăratului Wudi, grație stabilității sociale și a statului consolidat, suveranul a lansat un contraatac puternic împotriva populațiilor nomade din nord extinzându-și astfel dominașia asupra statelor învecinate. Împăratul l-a trimis pe Zhang Qian, supusul său, în mai multe misiuni diplomatice în regiunile vestice. Datorită acestora, dinastia Han de Vest a stabilit legături cu statele din regiunile vestice și a fost inaugurat "Drumul Mătăsii".

Mausoleul Primului Împărat, situat la poalele muntelui Lishan în suburbia orașului Xi'an din provincia Shaanxi din vord-vestul Chinei e cunoscut pentru dimensiunea grandioasă și pentru bogata colecție care include armata de teracotă. Exponatele din armata de teracotă, descoperite în trei gropi aflate la 1.5 km est față de mausoleu, reprezintă diferite categorii militare (circa 8000 de războinici, 100 de care și mii de arme). Calul de teracotă (H=174 cm, l=218 cm, gr=44 cm) e considerat a fi cal de tracțiune datorită găurilor rotunde simetrice din dreptul pântecelui său. Calul și celelalte statuete sunt în mărimea naturală din timpul dinastiei Qin. Războinicii (generali, ofițeri și soldați) sunt modelați cu mare atenție la detalii care redau expresii, gesturi și mentalități diverse. Pe chipul generalilor se citesc curajul, hotărârea și abilitatea de strateg. Ofițerii par serioși și credincioși, iar soldații sunr redați în diverse poziții, atitudinea lor reflectând vigilența, curajul și puterea de sacrificiu în luptă.

Generalul cu cel mai înalt grad din armata permanentă

Războinic în armură din avantgarda formației militare de atac

Vizitiu (conducător de car)

Soldat îngenuncheat

Budismul a pătruns din India în China prin intermediul "Drumului Mătăsii" în perioada Wei-Jin și a dinastiilor de nord și sud. Călugării au adus arta budistă și au îmbogățit cultura Chinei aducând o nouă vitalitate și dinamică societății. Budismul prosperă datorită claselor conducătoare. Sunt construite temple și statui ale lui Buddha și a altor zeități budiste.

În perioada 420-960 "Drumul Mătăsii" a avut o perioadă de glorie creând o punte de legătură comercială între Chang'an (în prezent Xi'an - China) și Marea Mediterană. China controla regiunile vestice și unele zone din Asia Centrală și a stabilit o serie de măsuri eficiente garantând un transport și schimburi comerciale sigure. "Drumul Mătăsii" a  promovat contactele și schimburile culturale între civilizațiile din est și cele din vest și avea ramuri până la Beijing, golful Bengal, Kabul, Baghdad și marea Mediterană (până la Veneția și Genova) și prin toată Asia, Marea Neagră, zona României actuale, Lvov, Gdansk (Marea Baltică), Budapesta, Viena, Praga și chiar Koln. Din timpul dinastiei Tang (618-907) avem vase cu diverse utilități, tobe Jie din lut roșu goale pe interior, perne din ceramică multicoloră, oglinzi de bronz, figurine pictate ce reprezintă străini (chiar unul pare să aibă căciulă de tarabostes!), pandantive de jad etc.

În timpul dinastiei Tang s-a studiant istoria dansului și a muzicii din perioada celor Cinci Dinastii, piesele de pe coridorul unui mormânt din această perioadă evidențiind acest lucru.

În timpul dinastiei Song (960-1279) a fost punctul culminant al dezvoltării științifice în veche Chină (astrologie, matematică, medicină, porțelanuri).

În timpul dinastiilor Yuan, Ming și Qing (ultimele dinastii chinezești), perfecționarea detaliilor artistice a ajuns la apogeu. De altfel vasele de ceramică Ming sunt cele mai cunoscute în toată lumea prin finețea și mulțimea detaliilor.

Tot din timpul dinastiei Qing se remarcă ceasul imperial de masă cu suport aurit pentru pălării (dublă funcțiune) și paravanele de masă din lemn de santal cu încrustații de email la bază. Am auzit în dreptul acesteia o explicație conform căreia la masă cu împăratul nimeni nu avea dreptul să îl vadă și de aceea erau folosite aceste paravane!

Ultima parte a expoziției reflectă legăturile României cu China de-a lungul istoriei. Deși sunt despărțite geografic și cultural, cele două țări au avut un punct comun în Evul Mediu : au reprezentat timp de un secol frontierele vestică și esgtică ale imperiului mongol. S-au descoprit în Dobrogea la Isaccea primele monede datate după calendarul chinezesc (în anul Câinelui 1268-1287) și apoi în următorii ani (anul Tigrului, anul Găinii). China este menționată sub diverse denumiri în scrierile românești din sec XVI-XIX (după sursa de informație primară a autorilor): Sireica, Cataio (din denumirea Cathay de proveniență latină), Hinneai/Hina (de proveniență germană și poloneză), Chiati (de proveniență rusă). China provine de la termenul Cin/Sin de origine persano-arabă-turcă care la noi a rămas prin termenii adjectivali cinie/sinie (de lucrătură/de modă chinezească). Pe teritoriul Basarabiei s-a găsit în 1988 la Orheiu Vechi un bol de porțelan din timpul dinastiei Yuan și un fragment de oglindă din bronz cu inscripții chinezești din sec. XIII-XIV. 

Prima menționare a Chinei în literatura românească veche se găsește în "Letopisețul Țării Moldovei" din sec XVII al lui Grigore Ureche : Țara Tătărească sau Tătăria cuprindea "o mare parte din Evropa și Sarmațiia toată de la Asia cu Sțițiia sau Sireca, ce-i zic acum Cataio...". Spre sfârșitul sec. XVII spătarul Nicolae Milescu a condus întâia ambasadă rusească în China, misiune în urma căreia a scris în rusă trei cărți care reprezintă primele jurnale de călătorie în Extremul orient al unui est-european.. Prima carte de geografie din spațiul românesc "De obște gheografie" (Iași, 1795) cuprinde un articol despre Hina/China.

În "Albina Românească" (4 martie 1848) sunt descrise obiceiur chinezești legate de deprinderile originale și de statornicia chinezilor în urmarea acestora ("eticheturile" ca urmare a morții "Împărătesei de Hina ce de curând au răposat"). Tot în "Albina Românească" în mai 1829 apare primul articol în care e menționată China  Despre călătoria baronului Humboldt și a profesorului Rose în Orientul Îndepărtat. Ulterior și alte publicații românești, în special "Gazeta de Transilvania" înființată în martie 1838 de George Barițiu, conțin informații despre China preluate din gazete germane, englezești și franțuzești care vizau aspecte politice, militare, comerciale și legate de civilizația chineză puțin cunoscută la acea vreme în Țările Române.  

De la sfârșitul sec. XVIII datează și cea mai veche reproducere cartografică realizată de marele vornic Iordache Golescu (1768-1848) în care este figurată China. E vorba de Atlasul de tabele geografice în limba greacă.

Fiindcă mai avem un sfert de oră până să se închidă muzeul, intrăm puțin și în Sala Columnei căreia îi face un circuit rapid. Îmi aduc aminte de minutele când am fost lângă Columnă și mă bucur că am revenit și aici măcar pentru puțin. O angajată a muzeului ne roagă să finalizăm vizita fiindcă e ora de închidere, mai schimbăm câteva vorbe amabile cu ea spre ieșire (ne spune că în ultima sâmbătă din lună se intră gratis în muzeu!) și ne ia în primire o colegă de-a ei, probabil mai obosită : "Hai, ieșiți, ce vreți să vină paznicii după voi?". Nu spunem nimic, ieșim din muzeu, la intrare găsim o pereche proaspăt căsătoriă care făcea poze la protecția ploii (nu s-a oprit până seara târziu!) și căutăm un loc pentru un ceai cald. Pe scurt vedeți unde am mers în povestea următoare!

Menționez că informațiile de mai sus sunt prezentate în expoziție de către Muzeul Național de Istorie în parteneriat cu Art Exhibition China, sub egida Administrației de Stat a Patrimoniului Cultural din Republica Populară Chineză, a Ambasadei Republicii Populare Chineze la București și a Ministerului Culturii din România și sub Înaltul Patronaj al Președinției României și al Guvernului României. Co-organizatori ai evenimentului Muzeal sunt Muzeul Palatului, Muzeul din Shanghai și Centrul pentru Promovarea Patrimoniului Cultural din Shaangxi. Expoziția este deschisă între 30 aprilie și 1 august 2013!