Multi-Piatra Mare 9-10.11.2013
Colegi de tură: Geta Oltean, Dora, Sara, Toma Bratu, Ioana, Ligia, Mihai, Kogayon Team
Cum era de așteptat de la mine, nu puteam să las două zile libere și frumoase fără munte. Eu tot vroiam să merg în Piatra Mare și răspund invitației Getei Oltean și a prietenului ei, Toma Bratu, pentru o tura sambătă. Au o propunere de traseu pe care o vom modifica până la ultimul schimb de mailuri vineri seară. Inițial vroiau să urcăm pe la "7 scări" să vedem ce e acolo după reamenajare și să coborâm prin Predeal. Cu fetele (Dora și Sara) era imposibil să urcăm pe scări fără a le lua în rucsac. Așa că varianta finală este cu plecare din Predeal și coborâre pe Șirul Stâncilor.
Ziua 1 - sâmbătă 9.11.2013
Ne vedem pe la 8.00 în Predeal la gară, urcăm spre fostul hotel Cioplea (acum Belvedere) cu Colții Morarului în spate acoperiți de pulberea albă a iernii, după hotel vedem în stânga Piatra pe care vom urca și după ultimele case le lăsăm pe fete libere. Până acum le ținusem în lesă pentru a nu se zgândări cu câinii de la pensiuni și hoteluri.
La 8.45 lăsăm în stânga PA pe care mersesem săptămâna trecută și urcăm pe marcaj comun CR și BR pe potecă alături de un grup de patru tineri bucureșteni până la drumul de mașină ce coboară în valea Azugii. Fetele sunt tare băgărețe și la orice fâșâit de pungă se duc să vadă ce este. Poate o fi ceva de mâncare! Aleargă bucuroase în toate direcțiile de parcă n-ar mai fi văzut pădure. E drept că Sara a intrat de curând în familie (a fost luată de la un adăpost de câini și e speriată de copii) și e mai puțin obișnuită cu lumea și cu natura. Și cu zăpada, cum vom vedea mai încolo!
Pe drum lăsăm în dreapta BR spre Susai (cca 9.00) și continuăm pe drum vreun kilometru până la CA ce urcă la dreapta spre cabana Susai. Altă dată voi reveni și pe această scurtă potecă!
Ieșim din drum (aceasta continuă până în valea Azugii) la stânga și urcăm până în șaua Pietricica. Țin să le menționez colegilor locul unde suntem chiar dacă nu are mare însemnătate. Singurul element care definește șaua este separarea marcajelor CR și CA. Poteca urcă continuu pe culme mai mult prin pădure semi-întunecată. Razele soarelui venite din spate mă opresc la un moment dat pentru câteva poze. Mereu Geta și Toma sunt în fața mea fiindcă ei se grăbesc să ajungă devreme în Brașov. Toma este și maratonist și ca urmare merge repede!
Abia în poiana stânei Pietricica facem prima pauză. Poiana este altfel față de cu mera acum câțiva ani. Pinii au crescut acum peste 2,5-3 metri și cam acoperă partea de jos a poienii lăsând doar un culoar pentru potecă. Pauza e binevenită și niște turtă dulce și apă refac resursele de enegie.
Geta și Toma merg cu Dora și Sara în față, eu depășesc intersecția cu PA și ceva mai sus o familie (mamă, tată și doi copii) îi întreabă pe colegi de varianta pe PA. Cheamă "expertul" și le explic exact pe unde să meargă și unde ajung. Mai sus văd că trec pe lângă mine două ATV-uri și tare mă bucur când se împotmolesc și nu mai pot urca.
"Aici nu e arie protejată? Au voie?" mă întreabă Geta.
"E doar sit Natura 2000!"
Oricum începe o pantă imposibilă pentru ATV-uri și noi urcăm lejer printre rădăcini.
"Veniți la mine!" pare să ne spună un copac cu o mie de brațe.
În 10 minute o săgeată indicatoare ne schimbă direcția la dreapta și după alte cinci minute suntem în poiana de sub Piatra Scrisă. E momentul unei alte pauze de odihnă și de admirare a peisajului. Nu mai fusesem de mult pe aici și nu mai știam cât de frumoasă e Piatra Scrisă din acest unghi. Parcă aduce ceva Panaghia moldovenilor! Dora și Sara nu au răbdare și aleargă care încotro. Sara, fiind și micuță, mai dă semne de oboseală și se lasă pe lăbuțele din față pentru un pic de odihnă.
Traseul urcă printre câteva stânci fotogenice printre care e o pată de zăpadă (care săptămâna viitoare va fi topită cu totul!). Prilej pentru cățelușe de a se juca pe luciul alb ce prevestește iarna! Printre stânci găsim unghiuri de panoramă (de la Făgărași până la Siriu cu trecere prin Crăiasă, Bucegi, Baiului, Neamțului, Grohotiș și Ciucaș) și stâna ne dă ocazia să ne bucurăm de arhaicul locului (stână unde un prieten a dormit de câteva ori în toiul iernii).
De aici pe ton de verde vedem vârful spre care urcăm curând. Lăsăm în stânga BA ce coboară pe culmea Gălbeaza spre valea și drumul forestier Piatra Mică, Tamina și DN1 și urcăm pe platou spe vârf. Peste 10 minute mă opresc puțin la crucea Iulianei-Luana Sirghie, studentă la Conservator răpusă de frig și viscol la 2.11.1974. Și noi suntem acum pe 9 noiembrie!
În 10 minute schimbăm marcajul din CR în BR. Știu că pe hărți CR perge până la cabană. În realitate de sub vârf spre cabană continuă BANDA ROȘIE! În 5 minute de mers la stânga (în sus) pe potecă suntem la 1844 altitudine în punctul cel mai înalt al masivului. Facem câteva poze "de grup" (e miezul zilei) și eu rămân în urmă fiindcă vreau să dau câteva mesaje prietenilor dragi. Domnul Dinu îmi răspunde rapid dintre Apostolii Călimanilor :)! Geta, Toma, Dora și Sara sunt în față și va fi ultima dată când ne vedem în tura asta. Ei se grăbesc să coboare pe Șirul Stâncilor spre Dâmbul Morii și apoi Brașov.
Cobor pe platou și mă opresc puțin deasupra și sub singura treaptă serioasă de stâncă. Iarna e frumos aici cu toboganul la 45 de grade!
Văd ca echipa mea a pornit de sub treaptă tot în jos pe potecă. Fac două cadre de la baza stâncăriei și la vale după colegi! Pe culoarul de pădure ajung înaintea Șurii de Piatră la intersecția cu TA (pe care voi merge săptămâna viitoare). Mai fac câțiva pași și mă sună Geta că au trecut de cabană și că nu mă mai pot aștepta. Nu e nici o problemă, eu oricum mai notez câte ceva în GPS, mai fac câte o poză... Ne urăm reciproc "drum bun" și rămân singur pentru o bucată de drum! Poate e mai bine!
În prima poiană sunt sub Șura de Piatră și hotărăsc o mică ieșire din traseul marcat. Vreau să văd unul din secrete Pietrei Mari. Urc până la arcada de piatră, mă învârt un pic în jurul Șurii până la placa dedicată eroilor care s-au jertfit pentru independența națională și revin în poteca turistică fără grabă.
De aici în doar 10 minute sunt la cabana Piatra Mare. Trei ceaiuri cu lămâie (2.5 lei/ceai), aflu că nu mai e nici un loc liber (trebuia rezervare) și pornesc la vale după colegi pe BA (13.20)! Cobor pe tăpșanul pe care știam că e poteca (pe unde indică și săgeata) și peste doar câteva minute văd o altă potecă marcată (BA și BR) la stânga. Urc pe ea și aflu că ajunge chiar la ieșirea BG în poiana cabanei. Binențeles că sunt intrigat de situația asta și justificarea salvamontistului de la "7 scări" va fi că pe acolo era traseul oficial. Bull-shit! De vreo 25 de ani merg pe aici și acum îmi spune el că traseul oficial nu e pe unde mergeam toți până acum!
La 13.45 las în stânga BR "familiară" și cobor prin partea de sus a poienii pe BA. Trec pe sub câțiva pereți și apoi prin pădure peste un sfert de oră ajung deasupra Peșterii de Gheață (cred că ar fi corect spus Peștera CU Gheață!) unde schimb marcajul în PR spre Șirul Stâncilor.
Prima bucățică de traseu (mai precis primii 30 de metri diferență de nivel în coborâre) este printr-o defrișare. Mi s-a părut iarăși stupidă argumentația celor de la Regia Publică Locală a Pădurilor RPLP Săcele cum că e zonă de exploatare. Salvamontistul mi-a argumentat că ei nu pot curăța zona că e sit Natura 2000! Nu se bat cap în cap afirmațiile din moment ce RPLP Săcele și Salvamontul colaborează? Din zona amintită cotesc stânga și după vreo 200 de metri fac dreapta pentru a coborî pe sub Șirul Stâncilor (am găsit denumirea greșită de Șirul Pietrei!). Coborâșul mi-e cunoscut și rapid și îmi aduce aminte de un urcuș pe timp de iarnă sau de o altă cățelușă Sara din Brașov! Aud un lătrat la intrarea sub pereți și o sun pe Geta. Mi se păruse că e Dora... Ei au ajuns la Dâmbul Morii și plecaseră de puține minute spre casă!
Stâncile te coboară o diferență de nivel de 200 de metri pentru a urca apoi într-o mică șa și a continua coborârea prin pădure. Puțîn mai jos dau de Drumul Țiganilor (PA) ce face legătura dintre traseele marcate cu PR și BR. Cum e o legătură scurtă, o parcurg dus-întors în vreo 25 de minute și apoi continui în coborâre continuă pe culmea Chivei de est până la bariera de pe valea Șipoaia situată chiar la casele cele mai de sus față de Dâmbul Morii (15.45).
Lângă barieră este montat un panou turistic pe care e scrisă o parte din istoria canionului (text în română, engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, maghiară). Curioasă mi se pare afirmația că de-a lungul canionului sunt 10 trepte între 2,5 și 15 metri pe care se formează cascade. Ori veți vedea mai jos că am trecut în afara traseului turistic prin două cascade de circa un metru înalțime! Așadar, vă repet și vă subliniez: nu credeți tot ce vi se spune! Trec pe lângă locurile de popas (valea Șipoaia, Cascada cu apă vie - nu știu de unde or fi inventat denumirea asta, luminișul însorit) și în 45 de minute de mers normal ajung la noua cabană "Șapte scări" amenajată de RPLP pentru a lua taxă în special turmelor care vin să admire canionul. Înaintea cabanei este crucea lui Ioan Sumedrea, dispărut la aproape 45 de ani în acest loc. Mai încolo voi avea ceva de spus despre crucea asta (ca punct de orientare).
Văzusem că trebuie plătită taxa de 10 lei (adult) și refuzam să cred că nu se mai poate merge prin canion "la liber". Le spun celor de la cabană că nu merg prin canion și îl ocolesc pe variantă. La intrarea în canion angajatul RPLP nu mă lasă să trec de el să intru în canion dacă nu am prostia de brățară fiscală (?) eliberată în schimbul taxei. Stau un pic la discuții cu el și îmi dau seama imediat de stupiditatea situației. El, angajat al RPLP Săcele, persoană juridică ce are în atribuție administrarea pădurilor din Piatra Mare, nu știe unde este Șirul Stâncilor pe care tocmai am coborât. Păi cum să administreze ceva ce nu cunoaște? Tot el îmi afirmă că în zona defrișată de deasupra Șirului Stâncilor e zona de exploatare când acolo e sit Natura 2000 și nu e permis acest lucru! Mă rog, doar discutăm, nu ne certăm fiindcă el e un simplu angajat. Îmi înțelege sugestiile (deși sunt ferm convins că rămân la el și nu vor merge mai departe) și mă lasă să merg până la intrarea pe prima scară pentru o poză. O știi el ce înseamnă să mergi prin canion iarna când totul e doar gheață?
Cam în 20 de minute ocolesc canionul pe varianta PR "de coborâre" (spun asta cu o oarecare iritare în suflet!) și ajung pe muchia versantului stâng al Șipoaiei (drept în sensul urcării). Sunt surprins în muchie să văd că poteca nou-marcată nu coboară deasupra canionului, ci mai merge vreo 200 și ceva de metri și apoi coboară în BG (chiar dacă e și vechea variantă marcată cu același PR!) (17.00).
Drumul îmi e tare cunoscut și, chiar dacă se întunecă, nu am nevoie deloc de lumină. Nu am avut cum să mă verific, dar cu siguranță pupilele mi s-au adaptat la întuneric! Probabil pentru alții par un ciudat care merge noaptea fără lumină, pentru mine e o plăcere! Urc pe vale, văd fiecare treaptă cu ochii și cu mintea, simt fiecare rădăcină și fiecare frunză sub picior, observ fiecare marcaj, totul e adaptat la întuneric! Sunt chiar pregătit să fac bivuac afară dacă nu voi găsi un adăpost! Într-o oră ajung la cabană. Intru în cabană să mă încălzesc, comand ca mai devreme trei ceaiuri și, până să primesc ceaiurile pe masă, intră pe ușă prieteni dragi și cunoscuți: Kogayonii! Ina, Raluca, Drincă, Adriana, Claudia, Oana... Fiecare e surprins să mă vadă aici și ne bucurăm tare de revedere. Sunt un grup foarte fain de 14 prieteni ce au rezervat cea mai mare parte din cabană. Mai e un grup de 3 montagnarzi separat de ei. Înțeleg acum de ce mai devreme mi se spusese că nu sunt locuri libere! Le zic că voi dormi afară fiindcă nu am loc și nici nu se pune problema, rămân cu ei și găsim noi un loc! În fond 18 oameni pe 15 locuri nu e cine știe ce înghesuială! Atti, cabanierul strâmbă puțin din nas când îi spun că știu grupul mare și că mă acceptă să stau cu ei "dacă și ei sunt de acord". Treaba e aranjată și le voi mulțumi mereu prietenilor dragi pentru găzduire! Încerc să îi fac o surpriză dragei Dia care e aproape de noi (Râșnov), dar nu am semnal să vorbesc cu ea! Umplem timpul cu voie bună, povești, râsete, Morocco (Oana de departe ne dă clasă!), cărți. glume... Cam pe la 21.00 picăm pe rând de somn și ne retragem sus în dormitor (la 23.00 se dă stingerea). E atâta căldură că de câteva ori mă dezvelesc, mai vreau să beau niște apă, îmi las buff-ul de la mână și din oboseală/imprudență îl uit dimineață în pat. Îmi voi da seama curând că am uitat buff-ul și știu că am prieteni dragi care mi-l vor înapoia (sau de nu, să se bucure de el). Luni, bunul coleg Dan Tăuțan mă va anunța că e bufful la el să ne vedem cumva. De acum mulțumesc pentru filieră ;)!
Ziua 2 - duminică 10.11.2013
După o noapte foarte caldă mă trezesc pe la 7.45 (au fost alții și mai harnici decât mine), cobor cât se poate de în liniște în sala de mese, mănânc de dimineață, plătesc lui Atti cazarea (35 lei), îi anunț traseul ce-l voi face azi și iau o ciocolată - rezervă de energie, salut prietenii care m-au primit cu drag în grupul lor și la 8.45 pornesc la drum. Cum am zis, buff-ul mai doarme un pic cu ei până va ajunge la mine ;).
Cobor pe Drumul Familiar (BR) pentru 15 minute pe traseul comun cu BA, las marcajul amintit în urmă în dreapta și cobor pe drumul lejer pe lângă intrarea în Drumul Țiganilor (PA) despre care ați citit mai sus, mai continui puțin lăsând în dreapta Familiarul (pe care voi reveni puțin mia târziu) și continui pe TA spre Prăpastia Urșilor/Ursului.
La 9.40 ajung deasupra Prăpastiei Ursului în punctul unde TA pleacă în trei direcții: spre Prăpastie, spre Familiar și spre capătul superior al Canionului "7 scări". Despre situația asta (anormală din punctul meu de vedere) voi vorbi cu salvamontistul de la canion. Justificarea lui este că așa sunt marcajele precizate în legislație (HG 77/2002). Din ce am citit acolo (ulterior), pentru marcajele secundare se folosesc triunghiul echilateral si punctul cu margini albe, nicidecum doar triunghi albastru! Fiindcă am un scurt segment ce mi-ar rămâne "nebătut", ies din traseul prin Prăpastia Ursului spre canion. Trec două șei și două vâlcele, cobor pe un picior de munte înclinat și cotesc la stânga în câteva serpentine pentru a coborî la canion. Urc pe varianta veche a PR (care este și ea marcată cu același PR - situația de mai devreme cu TA!) și pe varianta nouă mă duc pâna la BG (10.10). Cobor pe BG până la canion și am o altă discuție cu alt angajat al RPLP. Nu mă încântă cu argumentația lui că e fost militar și că el trebuie să îndeplinească regulile (la întrebarea mea "ce va face când statul îi va interzice să intre în casă CĂ AȘA E REGULA" a dat-o din colț în colț) de a nu lăsa pe nimeni să coboare prin canion. Nu merg argumentele cu "dreptul la liberă circulație" și cu siguranța GRATUITĂ a cetățenilor și turiștilor prin montarea/repararea scărilor pentru siguranță ("Nu mă lua dumneata cu amenajările turistice din Italia că și eu am fost ca turist acolo") și pentru a nu mă certa prea mult îi spun că voi coborî pe Prăpastia Ursului și vin de jos prin canion (nu pe varianta lor oficială de retragere!). Urc pe TA pe care am venit până la aceeași triplă intersecție de mai devreme (11.00). Sunt singur pe aici și totuși nu mă simt singur. Partea turistică a Pietrei Mari este pe aici pe undeva: BG spre cabană, canionul "7 scări", Prăpastia Ursului! Altceva nu mai este așa de atractiv pentru turistul care merge "la munte"! Poate doar Peștera de Gheață pe care au văzut-o pe o hartă și "țop și noi acolo!" Aici între poteci nu prea umblă multă lume, deși sunt marcaje și e potecă de legătură! Foioșii, iarba crudă, stâncile cu ceva pământ pe ele sunt prea mult pentru turiștii obișnuiți cu IPhone, teniși pe munte, discoteci... E prea liniște, dovadă "maimuțele" (maimuțele să-mi ierte comparația cu scandalagii pe care îi voi găsi ÎN canion ceva mai încolo!) multicolore dintre pereții canionului.
De la intersecție cobor pe bara metalică instalată acum mult timp într-un mini-horn, urmez poteca pe sub stânci, trec pe lângă un grup de tineri în bocanci și la zona alpină fac pauză de poze pentru câteva minute. De jos apare un vechi montagnard - iertare că nu am reținut numele căruia nu greșesc când îi spun că are peste 50 de ani de mers pe munte. Îmi povestește despre echipamentul militar din tinerețe - acum are a patra pereche de bocanci militari și șosete de lână -, despre fostul lui coleg de armată Emilian Cristea - da, Emilian Cristea , alpinistul renumit! -, despre fascinația schiului în Elveția - Zillertal, Hintertux - descoperită la vârsta maturității, despre educația și disciplina Muntelui de acum și din alte vremuri, despre șmecheriile securității înainte de 1989, despre echipamentele montane pe care ei le făceau pe ascuns în fabrici... Parcă e o istorie vie și nu mă satur să îl ascult. Așa mai am câțiva prieteni pe care i-aș putea asculta fără întrerupere fiindcă sunt cărți fără sfârșit.
Pe drum în jos prin pădure mă mai întâlnesc cu câțiva turiști (un grup trece pe lângă noi în timp ce stăteam de vorbă), ajung la intersecția cu BG la podul de lemn de pe pârâul Șipoaia și cobor la cabana "7 scări" hotărât să aflu legalitatea taxei. Le spun angajaților RPLP că plătesc taxa cu două condiții: să îmi arate și să mă lase să fotografiez actele care arată legalitatea taxei (decizia Primăriei) și să îmi taie chitanță. Îmi spun că brățările sunt fiscale (mi-e greu să cred!) și drept document îmi arată "Procedura de lucru privind activitatea de silvoturism desfășurată la canionul 7 scări". Inițial îmi arătaseră un afiș A4 plastifiat cu tarifele de vizitare. "Are ștampilă, e suficient?" Cred că așa ușor pot râde de mine? Mă văd că nu sunt de acord cu taxa lor (păi doar pe aer mai lipsește să avem taxă!) și mă invită la ședințele Consiliului Local Săcele. Cu alte cuvinte "vino tu în vizuina hoților să discutăm!". Fotografiez procedura respectivă, plătesc taxa și iau minunea de brățară și dau să urc în canion. Greu reușesc să mă bag în turmă (vă dați seama că nu am putut sta prea mult!). Chiar la intrare o "turistă" mă apostrofează: Vezi că stai în drum! În drumul gloatei poate! Urc pe prima scară explicând celor de lângă mine că pe o scară la un moment dat trebuie să fie DOAR O PERSOANĂ pentru siguranță. Salvamontistul mi-o ia înainte ca să facă el ordine la scara mare. Adică să îi asigure pe copii chiar dacă urcă mai mulți pe scara de 15 metri. "Dacă am lăsa doar unul pe scară, îți dai seama ce coadă s-ar face!" La așa gândire, așa nesimțire! După prima scară pe pasarela metalică o adunătură de maimuțoi se pozează și urlă ca descreierații. "Mai încet, oamenilor!" Unul dintre ei a intrat pe sub pasarelă și le face poze cu IPhone-ul! Nu-i chip să-i potolești! Îi mai țin în loc la a doua scară și sub scara mare. Unul era să și alunece pe lângă mine "ca să se vadă mai bine"! La scara mare aștept să fie liberă și urc ca pisica în copac. Binențeles că cel din urma mea nu așteaptă să ajung sus și vine după mine. Of! Mai urc vreo două scări și "turbez" la cât trebuie să aștept după alții. Ies pe sub pasarelă și pe firul apei ajung la o prima cascadă de vreun metru. Urc prin cascadă și trec și prin a doua. Aici în copilărie nu țin minte să fi fost scări și podețe! Pe partea dreaptă (în urcare) a canionului urc pe treptele săpate în piatră (doar mai nou sunt balustrade metalice), mai trec de câteva scări și ies la paznicul de sus. "E bine așa?" "Fiți sănătos că tot am mers eu prin apă!" Mai schimb două vorbe su salvamontistul, îmi justifică prezența plasei metalice și îmi recomandă să urc pe PR vechi. Chiar dacă PR nou merge mai de sus! Îi spun de situația de mai devreme (același marcaj în trei direcții) care e și mai sus și mă trimite la HG 77/2002 menționată mai sus ("citește în lege în anexă despre marcaje"). Iarăși mă ia de prost! Îl las în pace și cobor pe varianta lor oficială. Nu merg până la baza canionului (nu o pot denumi intrare!) și continui pe poteca nemarcată până la crucea lui Sumedrea ("fiindcă pe aici e trasată vechea potecă oficial!"). Nici urmă de marcaje PR!
De la crucea lui Sumedrea nu mai urmez poteca marcată și direct pe firul apei (în partea superioară a drumului) și apoi pe marcaj (de la cascada "cu apă vie") ajung în 20 de minute la intrarea în Familiar (BR) (13.10). Aici sunt grătargii și copii ce se joacă cu mingea. Și evident că mai nimeni nu mai urcă pe Familiar, toți stau la iarbă verde și apoi acasă la masa de seară! Doar un ciudat mai pleacă la ora asta pe traseu! Intru pe traseul marcat până la pădure și mă opresc la primii copaci pentru o pauză de apă (din valea Dăschia) și biscuiți. Un timp urc pe vale pe poteca bine marcată și accesibilă în orice condiții, pentru vreo 50 de metri fac dreapta și apoi stânga pe un drum forestier (am coborât aici o dată venind din dreapta din pădure pe o scurtătură) și peste câteva minute ies din firul văii în serpentine la stânga în muchia Chivei de est. Urc pe muchie pe marcaje minunându-mă de cât de familiare și totuși cât de noi sunt locurile. La 14.20 sunt la intersecția Familiarului cu drumul Țiganilor. Aici e un grup de vorbitori de maghiară pe care îi salut în trecere și coborâre pe PA până la PR de sub Șirul Stâncilor.
Mă uimește că după mine a mai coborât un grup pe Drumul Țiganilor. Cred că au coborât mai apoi spre Dâmbul Morii că nu i-am mai auzit în spate. De aici urc într-o jumătate de oră pe sub stânci. Am coborât și ieri pe aici cu gândul de a nu urca fiindcă știu panta (pe alocuri chiar 45 de grade). Bine că așa pe uscat pentru mine e nimica toată!
La 15.00 sunt la intersecția PR cu BA. Până aici coborâsem ieri de la cabană deci acopăr toată poteca cu pasul. Mă opresc un minut pentru două guri de apă și trec doi turiști pe lângă mine la vale. În cateva minute sunt la Peștera de Gheață (după părerea mea ar trebui denumită Peștera cu Gheață) la ieșirea căreia mă întâlnesc cu trei săceleni foarte faini (Ligia, Ioana si Mihai). Ioana găsise o variantă de ieșire din peșteră/fisură și nu vedea o priză de picior de sub ea. Intrăm în vorbă și mă bucur să am companie de aici înainte. Și ei coboară tot pe la Bunloc pe BA. Povestim de una-alta, coborâm mereu pe o curbă de nivel pe sub Piatra Mică și Gâtul Chivei. Mergem de-a luingul Clăii Arse, trecem pe sub șaua unde își are originea pârâul Mușatului și pe sub vârful Bechia (1399m) ajungem în șaua unde vine TR dinspre valea Gârcinului și valea Mușatului (16.20). Peste două săptămâni voi avea o explorare pe acest vârf (explorare nevoită de dispariția semnelor)!
TR e un traseu nou pe care îl voi cerceta cât mai mult posibil o dată cu acea explorare! După această șa mai mergem câteva minute, traversăm o mică poieniță și ieșim în poiana cabanei Bunloc. Deasupra noastră e o cabană nouă despre care colegii mei credeau că e Bunloc. Ne oprim puțin să bem niște apă și câte un sandwich. Mai bine zis Ioana îmi dă un sandwich și apă și eu mănânc ultima banană din ghiozdan. Înainte de a se întuneca (16.30) coborâm prin curtea noii cabane și lângă vechea cabană (acum arsă) văd un marcaj BA în dreapta prin boscheți. Îmi anunț colegii că îi părăsesc fiindcă vreau să merg pe marcaj (BA). Pe aici marcajele lipsesc și trebuie să te orientezi după nas! Salut colegii care coboară pe drumul larg și eu intru pe lângă stâlpul cu marcaj BA printre arbuști. Peste câteva minute ies la același drum și marcajele dispar. Singura soluție e să merg pe drum. Cobor, cobor pe drum și pe noroi (pe aici e vechea pârtie) văd în față colegii de drum. După alte două serpentine prin pădure ajung din urmă colegii și găsesc și un semn TR. Peste două săptămâni un nenea de la cabană îmi va confirma că pe aici e marcajul TR!
Urmăm pârtia până la stația de telescaun Bunloc, aici le mulțumesc colegilor și ne promitem o întâlnire viitoare (cândva, cumva, undeva :D!) și ies la DN1 la reprezentanța BMW. Cu un taxi (12 lei) ajung la gară, îmi iau bilet la IR (18.28) de la Timișoara spre București, mănânc consistent la restaurantul Pi Piron și pornesc spre casă (ajung la București la 21.15).
Tura faină, vreme faină, oameni de nota 20, ce trebuie mai mult pentru un we reușit?
