Pisa - Cinque Terre - Lucca 20-24.11.2023, p1

Pisa - Cinque Terre - Lucca 20-24.11.2023, ziua 1

Cu ceva vreme în urmă aveam niște discuții legate de călătorii. Printre altele a apărut și subiectul Cinque Terre. Acum poate sunt eu un pic răutăcios, dar cu femeile nu știi niciodată când un subiect este serios sau doar e așa ca să se vorbească ceva... Așa că mie mi-a rămas în minte subiectul și fiindcă sunt ușor de antrenat când e vorba de călătorii, mi-am zis să îmi fac cadou de ziua mea o excursie în zona Cinque Terre din sudul Liguriei. Probabil că vă sună ciudat că nu am mers în doi. Păi dacă ”în doi” a rămas în pom ce era să fac? O viață am și de ce să nu mă simt bine de ziua mea! Până la urmă, realist vorbind, oricâte planuri ne facem fiecare din noi, niciodată nu știm când se termină mosorul. Fiindcă doar Bunuțul știe asta! Până atunci, cât ne putem permite, să ne facem viața frumoasă. E o mare artă să te poți bucura de viață, indiferent că ești singur/ă sau în cuplu sau în gașcă. 

Cum îmi stă în fire, studiez problema și îmi iau bilet la Wizz Air pentru Pisa, 20-24 noiembrie. Cel mai optim pentru vizitarea celor cinci orașe (voi detalia mai încolo) este să găsesc cazare în La spezia și de acolo să călătoresc cu trenul. Și doar anticipez acum, e ceva să mergi cu trenuri Regio cu 120-140 km/h! Deci cu cazările rezolvate pornesc la drum. Voi vedea la fața locului ce variante de călătorie ieftine găsesc! Totul pe principiul ”Carpe Diem” (veți vedea la un moment dat și o reclamă cu numele ăsta!)

După o scurtă rugăciune de pace și liniște  la capela din aeroportul Henri Coandă, trec de toate formalitățile și pe la 14.20 decolăm. Pentru câteva zile am doar un rucsăcel cu tot ce trebuie, nu am nevoie de bagaj de cală! În două ore relaxante suntem pe aeroportul internațional Galileo Galilei din Pisa. Da, este numele marelui astronom/savant care s-a născut în Pisa, ducatul Florenței, la 15 februarie 1564! Am verificat acum dacă în 2013 am ajuns în biserica Santa Croce din Florența/Firenze. Nu am ajuns! Am pomenit de asta fiindcă acolo Galileo își doarme somnul de veci alături de Michelangelo și Gioachino Rossini ș.a. 

Dacă în alte orașe de la aeroport trebuie să iei un autobuz sau tren sau metrou până în oraș, aici nu este nevoie. Imediat ce ieși din aeroport doar traversezi marea parcare și intri în oraș! Bine, asta e valabil pentru umblăreți fiindcă leneșii, comozii sau persoanele care se deplasează greu au mijloace de transport spre oraș! Așa că pe Via dell' Aeroporto și apoi Via Cavalcavia San Giusto și Via Filippo Coridoni la stânga ajung la gară. Este o zonă (cam cum e în apropierea gărilor principale din toate orașele) unde găsești oameni de tot felul și restaurante ieftine. Chiar pun ochii pe un magazin cu sandwich-uri și sucuri și altul cu kebab (prețuri mici) pentru altă dată! Am cazarea pe Via Piave, după zona centrală și pornesc deja pe înserat (e ora 17.00) la prima mea explorare urbană.

Perpendicular pe gară merg pe Via Antonio Gramsci spre centru. După primul giratoriu văd pe dreapta o clădire faină cu arhitectură de inspirație autohtonă. Cumva ideea ferestrelor cu arcade mă trimite acum la elegantele clădiri vechi de prin spatele Guvernului (București). Dar aici este ceva obișnuit! Mă amuză numele luminos al unei terase Gambrinus, tot cu gând la fainul local Gambrinus de pe bulevardul Regina Elisabeta din București și ajung în Piazza Vittorio Emanuele II, primul rege (”regele galantom”) al Italiei Unite (1861-1878). De altfel numele îmi este cunoscut de mult timp, cel puțin de când am ajuns prima dată la Milano prin vestitele galerii ce îi poartă numele. 

Fac stânga în Piazza Sant' Antonio unde este și biserica Abatele Sant' Antonio și de aici aleg strada/Via omonimă care mă duce prin liniște pe malul râului Arno. Este cel cunoscut din de demult vizitata Firenze/Florența! Doar mă trece un gând, dacă am timp, să merg cu trenul până în Firenze pentru o întâlnire cu o amică virtuală. Nu va fi să fie fiindcă veți vedea că îmi voi face program intens și încărcat! Pe malul răului ies chiar în spatele bisericii Santa Maria della Spina. Biserica a fost construită în 1230 în stil gotic pisan unde era podul Pontenovo (acum inexistent; s-a numit Santa Maria de Pontenovo), primind în 1333 numele actual fiindcă o vreme a găzduit relicva unui țep din coroana Mântuitorului, acum aflat în biserica Santa Chiara. A fost construită inițial ca o logie - oratoriu. Datorită instabilității terenului au fost multe restaurări, cea mai importantă fiind în 1871 când biserica a fost ridicată cu un metru. S-a pierdut sacristia și multe statui au fost înlocuite cu copii. De remarcat fațada exterioară cu benzi albe și negre, decorațiuni gotice elegante și portaluri cu arcade și interiorul repictat în sec. XIX cu expoziția virtuală cu Iisus răstignit în multiple exemplare.

Trec râul Arno pe Ponte Solferino și fac dreapta pe malul lui până la Piazza Francesco Carrara unde este statuia lui Ferdinando I di Medici, marele duce de Toscana (1549-1609). Găsesc străduțe care mă duc prin Piazza Dante Alighieri (sunt ceva lucrări aici!) în Via San Frediano unde vizitez biserica omonimă, iezuită, universitară. A început construcția în sec. XI și aspectul actual se datorează renovării din 1964 în stil pisano-roman. De aici străduțele mă duc în Piazza della Vettovaglie și apoi în Piazza Garibaldi. Spun ”mă duc” fiindcă mă las purtat de străzi, singura idee fiind păstrarea direcției de mers. Citisem că strada Borgo pietonală este renumită și voiam să o parcurg în drumul meu de seară! Voi intra în biserica Sf. Mihail/Chiesa di San Michele in Borgo, cea mai veche biserică din Pisa (1016) remodelată după bombardamentele din războaiele mondiale și cu o fațadă foarte interesantă. Mai departe voi ieși din Borgo pe Via Ulisse Dini spre Piazza dei Cavaglieri cu frumoasa Școală Normală Superioară și bilbioteca pe sub care te îndeamnă Via Dalmazia. 

Nu mă întrebați pe ce străduțe ajung la grădina și muzeul botanic, cea mai veche grădină botanică fondată în 1543. Acum este, evident închisă și via Porta Buozzi și apoi via Santa Maria mă scot în celebra Piazza del Duomo. E ora 18.15 și, chiar și cu multă lume pe aici, e destul de ușor să găsești unghiuri pentru poze faine!

 

Evident că mai toate pozele sunt îndreptate spre Turnul înclinat de secol XIV, catedrala din Pisa, Baptiseriul, cimitirul Camposanto, Îngerul Căzut (Angelo Caduto) și Lupoaica cu Romulus și Remus/Lupa Capitolina. Acum fac doar poze fără prea multe detalii. Mâine voi reveni pe lumină! 

Cu bucuria vederii monumentelor despre doar auzisem ca fiind foarte faimoase (dar să știți că nu e singurul turn înclinat din lume!) ies pe Via Rainierino prin zidul fortificat și merg să fac check-in-ul la hostelul unde voi dormi, pe strada Piave. Îmi iau locul în primire și ies iarăși pentru a continua explorarea orașului și pentru ceva masă de seară. Porta al Lucca (hmm, Lucca ar părea ceva de cercetat...) mă duce în Largo del Parlascio unde găsesc Termele Romane sau Baia lui Nero/Bagni di Nerone. Da, al cincilea împărat al Romei care se spune că ar fi dat foc Cetății Eterne!

Din descrierea în engleză aflăm de clădirea Laconicum pentru băi cu apă caldă, elegant decorată cu sculpturi și geamuri pentru încălzire datorită soarelui, Apodyterium, un culoar pentru mers termal, zona deschisă Palestra sau gymnasium, camerele încălzite Tepidarium (încălzire moderată), Destrictarium pentru uns cu ulei, Laconicum pentru terapie estetică și activități culturale și diverse pasaje construite din diverse tipuri de rocă. Complexul era alimentat de apele din râul Auser din apropiere și de apeductul Caldacolli în sec. II d. C. 

 

În aceeași piațetă sunt mai multe pizzerii și mă atrage chiar cea numită Al Bagno di Nerone (nu are nici o legătură cu numele Albano :D!). Pe ”șervetele de prezentare” de pe masă apare povestea cecinei, un fel de lipie cu mălai și ulei încins despre care legenda spune că în 1005 că a fost ”arma” folosită de pisani și de eroina Kinzica de Sismondi pentru a respinge atacul saracinilor care urcaseră pe Arno pentru a cuceri orașul. Aceștia s-au și hrănit după aceea cu acest ”aur” din Pisa. Vedeți mai jos exact povestea!

Revin în Piazza del Duomo pentru alte câteva poze de seară înainte de a ieși prin Porta Nuova, una din porțile de intrare în oraș, construită în stil renascentist în sec. XV. Dincolo de arhitectură, Porta Nuova e cunoscută ca un centru cultural modern aflat în zona pieței Daniele Manin și a Piezzei dei Miracoli. 

Pe sub zidurile pizane trec pe sub cimitirul evreiesc din afara zidurilor (se poate vedea faina Porta del Leone, mai ales din interiorul zidurilor!) și ajung sub Torre din Santa Maria. Aș putea merge ”acasă” că sunt aproape și parcă aș mai merge până la un obiectiv ceva mai inedit.

Găsesc străduțe care mă scot peste linia de cale ferată pe Via San Iacopo (Sf. Iacob - Santiago de Compostella?) și mai am vreun kilometru pe una din ieșirile din Pisa. Evident că nu mă aștept să mai găsesc vreun explorator pe aici la ora 21.00. Recunosc, nu știu dacă asta era senzația și când am mers pe aici, dar acum când scriu cumva asociez cu momentele de solitudine pe care le-am simțit pe Camino Catalan acum mulți ani: doar eu pe o stradă lungă și dreaptă, mărginită de plopi înalți! 

După ce se termină casele pe partea stângă văd gardul din jurul tumulului principelui etrusc din sec. VII î. C. Este o zonă funerară pe un deal de 30 de metri diametru. În centru a fost găsit un mormânt cu fragmente de oale de ceramică și oase de animale, posibil ceva ceremonial. Pe margine sunt morminte simple. Se presupune că a fost cenotaful unui prinț legat de activitățile maritime din zonă. Mă tot învârt pe lângă poartă, poate oi găsi pe unde să intru. Totul e închis! Așa că mă mulțumesc cu ceva poze peste gard și înapoi spre oraș după ce caut, fără succes, un unghi foto dinspre Via Dante Grassini.

Cotesc la stânga pe Via di Gagno și apoi dreapta, după școala publică Dell' Infanzia Manzi, pe o alee ce mă duce pe lângă un teren deschis aproape de biserica parohială San Pio X. Are vitralii interesante și ceva activitate în interior (repetiții corale). Așa că fac alte câteva poze din exterior și revin la calea ferată pe care o traversez spre Via Tino di Camaino. Văd un panou interesant al celei de-a XXII adunări a navigatorilor italieni. De aici pe Via Collodi ajung pe Via Piave și ”acasă”. E trecut de ora 22.00 și e vremea pentru un duș și somn fiindcă urmează zile interesante!