Micul Prinț, 18.05.2023

 O altfel de călătorie, pe planete cu vulcani și cu trandafiri firavi...

Șinca Nouă - Vad 17.05.2023

Cobor de la muncă și vreau să văd dacă au înflorit narcisele din Dumbrava de la Vad. Pentru asta merg cu mașina spre Predeal, apoi Râșnov și Poiana Mărului pentru a ajunge în Șinca Nouă. Da, are legătură cu Șinca Veche! Uite ce găsesc pe site-ul oficial al comunei www.sincanoua.eu: 

”Șinca Nouă este o comună cu un suflet aparte, născută din inimile unui mic grup de  români pentru care dragostea de neam și credința strămoșească au fost mai presus de avere,casă, pământ, pe care le-au părasit într-o noapte pentru a nu ajunge cătane la străini și obligați să renunțe la propria lor credință.  Fie ca gestul lor să trezească în noi și urmașii noștri aceași mândrie și demnitate de a fii ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat să fim pe acest pământ: români și creștini. [...]

Satul Paltin și cătunul Strâmba sunt în acest moment singurele localități care aparțin de comuna Șinca Nouă. Acestea sunt situate la o distanță de 7 km, respectiv 6km, de centrul de comună.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Șinca Nouă se ridică la peste 1.800 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când au fost înregistrați 1.586 de locuitori.

Majoritatea locuitorilor sunt români (97,34%). Pentru 2,37% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,44%).”

Pe Google Maps găsesc o mănăstire Șinca Nouă, o biserică de lemn, două viaducte (Podul Ilii și Podul Negru) și un tunel (Diana). Deci destule obiective pentru o oprire de câteva ore!

Mai întâi câteva detalii despre calea ferată care a folosit tunelul și viaductele! (sursa: Calea ferată Brașov–Făgăraș - Wikipedia) 

„La momentul construirii căii ferate, regiunea Transilvania aparținea de Regatul Ungariei. După executarea căii ferate Avrig–Făgăraș, în anul 1895 s-a început construirea tronsonului feroviar între Făgăraș și Brașov, care urma să realizeze o legătură directă între Sibiu și Brașov – două dintre cele mai importante orașe ale Transilvaniei.

Dificultățile financiare ale monarhiei austro-ungare și lungile discuții cu privire la traseul căii ferate au întârziat începerea construcției, care urma să se facă inițial la sfârșitul secolului al XIX-lea. La 3 octombrie 1907 Ministerul Comerțului al Regatului Ungariei a acordat concesiunea pentru construirea căii ferate către două societăți, care au început să lucreze rapid.

La 28 iulie 1908 tronsonul de la Făgăraș la Șinca Veche a fost pus deja în funcțiune de probă; tronsonul de la Brașov la Valea Homorod (din partea de est) a fost deschis la 29 august 1908. Cel mai dificil tronson a fost cel între Valea Homorod și Șinca Veche; aici trebuia să se traverseze Munții Perșani (în germană Geisterwald). Pe lângă un tunel mic, au trebuit să se construiască două viaducte, cu lungime de 99 și 167 m. Acestea au fost primele poduri de beton armat de pe teritoriul actual al României. La 6 noiembrie 1908 a fost inaugurat întregul traseu de la Brașov la Făgăraș, cu două trenuri de paradă.

La sfârșitul Primului Război Mondial Transilvania a devenit parte componentă a României, iar căile ferate din Transilvania au fost preluate de compania feroviară română de stat CFR.

După Al Doilea Război Mondial starea tehnică a tronsonului prin Munții Perșani nu a mai fost corespunzător unui trafic de marfă în continuă creștere; deficiențe au fost constatate în principal la cele două viaducte. Autoritățile competente au decis să mute linia de cale ferată în altă parte. S-a construit un nou tunel de 472 de metri. În anul 1948 s-a finalizat traseul deviat; cele două poduri au fost blocate, iar mai târziu au fost abandonate ambele linii care duceau la ele.”

Identific drumul spre Podul Ilii, mă apropii cu mașina cât de mult se poate pe drumul ce duce la mănăstire și apoi pe jos ajung la viaductul de 167 metri lungime pe care îl explorez pe lungimea lui și apoi pe sub el, din cât mai multe unghiuri posibile.

Mai departe merg pe drum câțiva kilometri până la o curbă la dreapta, las mașina în afara drumului și cobor la intrarea în tunelul Diana. Este foarte interesantă explorarea în tunelul curbat care este blocat după vreo 50-70 de metri de o alunecare de teren.

Iar revenire la mașină și mai urc alți câțiva kiloemtri până la mănăstirea Șinca Nouă cu parcare mare. Măicuțele par să fie la odihnă și pot explora în voie locurile. Uite câteva cuvinte găsite pe www.doxologia.ro: ”Mănăstirea a fost înființată în anul 2009, prin osteneala obștii și contribuția sătenilor, pe locul unei vechi vetre monahale. Săpăturile arheologice au scos la iveală zidurile bisericii fostei mănăstiri, datată în secolele XVII-XVIII.”.

Revin la drumul principal unde puteți vedea harta aceasta și mai multe explicații. O parte din obiective le am pe lista de locuri vizitate, altele mai sunt încă de explorat!

Cu Google Maps mă orientez să ajung la bisericuța de lemn din Șinca Nouă. Îmi pare cea mai legată de vechea comunitate care a venit aici din Șinca Veche. La linkul Comoara ascunsă din Șinca Nouă: micuța biserică de lemn, cu un clopot străvechi care alungă norii de furtună - ExTraViTa găsiți mai multe povestiri. Am și eu de revenit aici cândva pentru a vizita și interiorul. Acum redau doar câteva informații și apoi câteva poze din exterior.

”Istoria Bisericii de lemn din Șinca Nouă se identifică cu istoria satului, deși îi precede. Mănăstirea și Biserica de lemn au fost atestate documentar din 1640, aici fiind un schit al mănăstirii din apropiere (locul unde a renăscut Mănăstirea actuală și unde se construiește o mare Biserică, pe locul unde s-au descoperit ruinele fostei biserici distruse).

În anul 1764, în vremea împărătesei Maria Tereza, refuzând să treacă la religia catolică, șincanii (în trecut era un singur sat Șinca, azi Șinca Veche) au plecat în masă (88 de familii, familii extinse, desigur) din sat, lăsând tot în urmă. Au luat cu ei numai ceea ce puteau duce și au mers pe râul Olt în sus, întemeind actualul sat Șinca Nouă.

Aici, la vremea în care au ajuns sătenii, erau patru vetre monahale ortodoxe. Trei au fost distruse de către autorități în jurul anului 1762, a patra a scăpat urgiei, în jurul ei așezându-se familile fugite din Șinca. În jur și-au construit bordeie. Tulburați de gălăgia nou creată, călugării mănăstirii au plecat spre alte locuri, iar acest lăcaș a devenit biserica parohială.

Specifică bisericilor transilvănene din lemn, cu fundație de piată peste care sunt așezate grinzile cioplite din lemn, formând pereții. La colțuri bârnele sunt îmbinate. Ferestrele au dimensiuni mici, fiind lucrate dintr-o singură bucată de lemn, ca să se îmbine perfect cu capetele bârnelor.”

Și de aici direct la Dumbrava/Poiana cu narcise de la Vad. De data asta explorez o zonă unde nu mai fusesem și mă bucur de frumusețea micilor steluțe albe și parfumate. Mai ales că parfumul e amplificat după ploaie...