București - Tulcea, feroviar, pe varianta de iarnă, cu schimb la Medgidia (rămâne un viitor plan de a vizita orașul cu nume turcesc)
sâmbătă, 31 august 2024
vineri, 30 august 2024
VT Sarmizegetusa - Alba Iulia 6-12.04.2023
N-a trecut mult de când m-am oprit în Sarmizegetusa. Vreo 12 zile... După câteva zile de refacere îmi ard tălpile să revin pe Via. Și dacă am timp la dispoziție, de ce nu? Chiar cu prețul, ca și în tura anterioară, de a merge singur. E adevărat că sunt mai multe motive de atenție când mergi singur. În același timp îți dă o libertate totală de a-ți forma un ritm personal. Uneori mai repede, alteori mai încet. Uneori concentrat la drum și la borne, alteori cu gândul în altă parte. Atunci când pui picioarele pe pilot automat, mai ales când ai de mers câțiva kilometri pe asfalt...
Ziua 14 - 6 aprilie 2023
Cu un tren de noapte trebuia să ajung la aproximativ 7.30 în Subcetate. Ajung la 8.00! Nu e problemă că nu mă aleargă nimeni. În fiecare zi văd ce reușesc să parcurg, mai ales că am independență totală cu cortul! Am telefon de la un taxi din Hațeg, sun și e încântat de cursa până în Sarmizegetusa. Știam că așa făcuseră și Dinu cu Marlene când au început lunga etapă de la Sarmizegetusa la Drobeta! Lor le mai rămăsese ca etapă de finalizare a Viei partea de la Cugir la Sarmi. Și o vor finaliza la borna cu Avram Iancu. Pentru curiozitate puteți reciti etapa pe care am parcurs-o anterior: http://cezarpart.blogspot.com/2024/08/via-transilvanica-episodul-ii-crusovat.html. Revenind la Calea mea, la 8.15 minute sunt la pensiunea Sarmi, plătesc și mulțumesc pentru ajutor, pun rucsacul în spate și ”la drum, tăticule!”. Începi o nouă etapă cu tot felul de planuri și gânduri de împărțire zilnică a distanțelor. Am energie să fac asta acum, doar e prima zi dintr-o nouă etapă.
Urc pe lângă biserica ortodoxă (1927) cu cimitirul din jurul ei, trec de intersecția pe unde venisem data trecută dinspre cetate și după vreo sută de metri fac dreapta pe strada Copacului. Să nu credeți că scrie ceva! Spun numele de străzi pentru a putea urmări pe Google Maps sau altă aplicație de orientare. Încă vreo 200 de metri și fac dreapta pe un drum de pământ paralel cu asfaltul. Este foarte fain că în față se văd pădurile pudrate de la poalele Retezatului. Două borne și ochii ațintiți spre albul din față mă duc în capătul de sus al satului Hobița-Grădiște. Nu are legătură cu Hobița lui Brâncuși din Gorj! Trec de școala primară și fac dreapta pe prima uliță. Frumoasa bornă cu floare de colț aduce aminte de minunile frumosului Retezat ce străjuiește aici prin marea albă de deasupra pădurii grizonate. Continui pe uliță cu privirea și în față și la dreapta spre dragile păduri.
La ieșirea din sat am un urcuș noroios pe care îl ocolesc pe malul din dreapta drumului. Apoi se face un drum fain de câmp care mă duce în Clopotiva. Ies în asfalt și fac dreapta pentru a traversa întreg satul. Bine, nu e el prea lung. A patra bornă mă scoate din sat și la a cincea bornă, în Brazi, fac stânga pentu a trece podul peste Râul Mare pentru a mă întoarce pe partea dreaptă a râului spre lacul de acumulare. La prima stradă fac stânga și curând ies de pe asfalt pe un drum cu dale. Și dă-i tot înainte, mereu cu gând spre următoarea bornă. Fiindcă e plat, la ieșirea pe dale dau jos bocancii, îi leg pe rucsac și voi merge o vreme cu sandalele. Să mai respire picioarele fiindcă am de mers mult... Pentru două borne merg pe digul de protecție al Râului Mare până la începutul lacului de acuulare Ostrov. Aici drumul face dreapta și se formează asfaltul care iese în drumul DJ 686 ce leagă Râu de Mori de Sântămăria Orlea. Aici eu am de urmat exact drumul care merge în față, nu cel care face ușor dreapta! Încă vreo 300 de metri pe asfalt, apoi o cotitură la stânga și asfaltul se oprește la un podeț și borna cu motiv tradițional stilizat. Fiindcă începe drum cu puțină piatră și pământ mă opresc pe podeț și îmi pun la loc bocancii. Cine știe ce urmează și îmi e de folos să îmi știu gleznele protejate!
Încă vreo sută de metri și mă trezesc cu o schimbare de direcție la 90 de grade spre dreapta. Ahhh, să spun că înainte de asta, pe partea dreaptă, erau niște utilaje de săpat sau de buldozere de cărat piatră sau pământ... Și la dreapta este un deal ce urcă undeva cam pe la 40 de grade înclinație. Dădusem rucsacul jos ca să mă relaxez în timp ce mă lămuresc ce și cum. Asta e! Pun rucsacul în spate și dă-i ușor la deal, cu pași mici. Am noroc că panta nu este prea lungă și ajung pe coama dealului destul de repede. Nici nu se compară cu urcușul spre Gărâna. Aici este un deal banal! Pe coama dealului este un drum așa de fain care îmi oferă în spate vedere panoramică spre Poarta de Fier a Transilvaniei. Îmi aduc aminte de locuri și de durerile și oboseala de final de etapă resimțite atunci. De acum două săptămâni parcă s-au estompat enorm de mult... În dreapta, spre Retezat, se vede promontoriul pe care se găsește istorica cetate Colț. Se spune că de aici s-ar fi inspirat Jules Verne pentru ”Castelul din Carpați”. Din păcate sunt câțiva kilometri de la traseul meu până acolo și rămâne doar ca obiectiv pentru altă ocazie. În vârful dealului cotesc la dreapta într-o ușoară coborâre și se formează, pe lângă o linie de curent, o serie întreagă de drumuri de pământ paralele. Parcurg cele câteva sute de metri și apoi un alt stâlp mă dirijează la stânga. Încă sunt drumuri similare și simt o durere acută de stomac. Aș vrea să mai merg și mă împiedică total. Așa că mă opresc aproape instantaneu, las rucsacul jos și abia apuc să iau un pachet de șervețele uscate și să dau pantalonii jos, pe laterala drumului. Pfui, nu știu de la ce m-am stricat la stomac! Dar cert e că momentul, oricât de ne-igienic ar fi în descriere, îmi produce o relaxare neșteptat de plăcută. Cumva acum, scriind, mă amuză comentariul unui prieten: ce ne interesează pe noi rutina ta de dimineață, ce mănânci și când te c..i? Scuze de termen :)! Sunt reacții pur naturale și umane. Nu are rost să ne creăm doar imagine de zei când avem fix aceleași nevoi sau mici inconveniente ca oricare altul. Și mai ales când mergi singur astfel de evenimente capătă o însemnătate mai mare. Cumva te scot din rutina mersului :D! Cu mai multă lejeritate iau rucsacul în spate și trec de borna cu simbolistică circulară, dacică. Cobor un pic și borna cu căprioară mă scoate la asfalt. Nu mai dau rucsacul jos și doar mă odihnesc cu el în spate îaninte de începe urcușul pe asfalt. Noroc cu semnul T din canalul de scurgere și țestoasa desenată care îmi confirmă viteza de urcare :)!
În vârful dealului borna cu figuri geometrice mă anunță, alături de stâlpul cu săgeată, că am iar o schimbare de 90 de grade la dreapta. Adevărul e că îmi prinde tare bine că începuse să mă apese asfaltul în tălpile bocancilor! Am un drum de pământ atât de fain prin pădurea de mesteacăn, pădure care încă mai păstrează un strat de zăpadă din ce în ce mai compact. La ieșirea din pădure, pe stânga, este amenajată o masă cu acoperiș. Nu am nevoie să stau și continui pe drumul care urcă pe coama dealului. În cinci minute dau de borna cu lupul/șarpele dacic!
Drumul face o ușoară curbă la stânga și apoi o curbă mai largă și în urcare la dreapta. O adiere de vânt mă face să simt încă răcoarea iernii și pun buful pe gură. Urc pas cu pas prin vânt și în vârf cotesc ușor la stânga. Sunt pe marginea unei păduri și drumul drept mă duce pe coamă și apoi coboară într-o șa largă unde găsesc borna și stâlpul care îmi anunță schimbarea de direcție. Mai trag o privire în spate la dealul înzăpezit înainte de a face stânga pe la T-ul cu inimă pe un drumeag noroios ce coboară prin pădure/desiș. Tot în coborâre ocolesc dealul și ies pe un drum de căruță. Las în stânga un stâlp cu marcaj TA și un iepure pictat. Probabil fiind în coborâre asta sugerează o schimbare de viteză :D! Încă puțin pe coborâre și ajung la borna cu crin care mă scoate imediat la asfaltul ce urcă pe Nucșoara spre Cârnic. Atât de cunoscut mi-e drumul din multele urcări pe aici, spre Retezat... Pauză în stația de mașină metalică pentru a analiza mai departe traseul. Cum urmează o zonă mai lungă de asfalt pun iarăși sandalele. Știu, probabil gândiți că e prea mult cu două perechi de încălțăminte. Dar răspund cu vorba noastră: mergi în pantofii mei o zi (a se citi bocanci!) și apoi comentează!
Așadar cobor lăsând în urmă Retezatul... Ne vedem noi cu altă ocazie. Înainte de pod las pe dreapta cele cinci cruci metalice. Urmez drumul asfaltat în ușoară urcare și într-un sfert de oră intru în Nucșoara. Borna cu cuplu sub soare și apoi cea cu zona superioară mai ascuțită mă conduc spre centrul satului. Aici voi face o scurtă pauză la biserica ”Înălțarea Domnului” cu frescă semnată la 1779 de către Popa Simion din Pilești. Biserica este unul din cele mai vechi monumente românești hunedorene, datată la sfârșitul sec XIII. Pe placa cu simbol de monument apare anul 1766... Care o fi oare adevărul?
Puțin mai încolo sunasem și mă opresc la ”Moșu'n Retezat” pentru ștampilă. Îmi pune ștampila, se scuză că nu are camere pregătite pentru cazare și că vor fi gata în două-trei spătămâni. Nu e bai că eu tot merg mai departe. Îi cer niște apă și îmi aduce ca bonus un pahar cu sevă de mesteacăn. E mândru de asta și are și de ce pentru că este foarte aromată. Îl întreb de tehnica de a extrage seva și îmi explică detaliat cum face! Să nu credeți că e bătrân domnul. Așa îl cheamă: Moș. Și chiar legat de nume îmi povestește că doar aici, în Hunedoara, și, parcă, în Arad sau Oradea, sunt câteva familii cu acest nume! Ce întâlnire și ce povești faine. Greu mă urnesc de la el!
Continui pe asfalt, după circa 250 de metri fac dreapta și apoi după alți 250 de metri dau de borna cu țesătură. Aici ies tot în față pe un drum de pământ. Ce bine că am scăpat de asfalt! Un dinozaur desenat pe betonul unui canal mă anunță că sunt în Ținutul Dinozaurilor. Vorbim de geoparcul din apropiere! Prilej de zâmbet înainte de a porni pe drumeagul pe care sunt panouri descriptive amenajate pe traseul ecologic ”Pădurea și omul”. Două borne, panourile descriptive și o baracă metalică cu semnul T mă duc deasupra cetății Mălăiești. Am vizitat-o cu altă ocazie și acum, deși este aproape de mine, îmi continui Calea.
Zece minute mă duc la borna cu alt motiv tradițional și curând las zăpada în urmă și untru pe un drumeag înierbat printre arborii acum golași. Drumeagul mă scoate la o poartă de lemn cu gard piatră. Așa cum îmi aduc aminte din 2009-2010 de gardurile de piatră ce delimitau proprietățile în Norvegia... Fac stânga și pe poteca tematică ”Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă” și pe la borna cu triunghiuri ies la drumul principal din localitatea Peștera. Aici îmi aduc aminte că un bun prieten, părintele Gherontie, ne-a dus cu altă ocazie la peștera care dă numele localității, o cavitate cu două intrări, la cea superioară blocându-ne când apa a făcut stânga printr-o gaură strâmtă. Două borne (cea cu cai și cea cu soare stilizat) mă duc în Paroș unde un drum face dreapta spre Coroiești. Pe aici, prietenul de care spuneam, părintele Gherontie, ne adusese la peșteră... Pe ulița dinainte de biserica ”Pogorârea sfântului duh” și borna cu fus ies pe ulița care curând rămâne doar un drum noroios de pământ. Dar trackul este bun! Borna cu solzi ca de con mă duce pe drumul dintre tarlale unde trec pe sub un adăpost/casă în copac. Încă este ceață la dreapta, spre baza Retezatului... Borna cu șanțuri mă scoate la asfaltul din Râu Mic unde trec pe lângă altă bornă cu floare stilizată. Caut să dau de părintele Gherontie și cel mai probabil nu are semnal. Asta e! Transmit gândul bun și merg mai departe! T-urile mă scot repede pe ulițele din Râu Mic și alte două borne mă conduc pe un alt drum dintre terenurile lucrate spre câteva case și garduri situate pe vârful unui deal. Nu aș putea spune dacă aparțin de Râu Mic sau de Șerel! Este târziu și acum doar vreau să găsesc un loc unde să pun cortul. Fac stânga pe o uliță care mă duce printre niște livezi. Arată tare bine! Aici pun cortul. Urc de la drum la stânga vreo 50 de metri și găsesc, lângă gard și protejat de un copac, cel mai fain loc de cort. Este cam ora 19.30! Montez cortul și trimit mesajul de rigoare lui Dinu: ”36 km. Vreme bună cu ceva reprize de ninsoare, inclusiv acum! Dispoziție foarte bună!” Și cu ceva masă mă retrag la somn, cu pregătire cu plasturi între picioare pentru zilele ce urmează!
Ziua 15 - 7 aprilie 2023
Trezirea pe la 7.00 și câteva minute! În cort e foarte bine. Uite cum e afară!
Mănânc, scutur cortul, îl șterg, fac bagajul și las curat locul cum se cuvine. La 8.40 pornesc la drum, cu bucuria unei zile care se anunță foarte faină. Asta fiindcă știu bine prin ce zone superbe voi ajunge!
Ies în drum și merg la stânga. O bornă, a doua bornă... A treia bornă este în satul Șerel... Case simple. Oameni simpli, cu credință și frică de Dumnezeu. A patra bornă mă scoate din sat... Sculptura este a unui personaj masculin, înalt și scheletic. Fac dreapta pe drumuri între tarlale și a treia bornă mă scoate la asfalt, spre Hobița. Aici am câteva ulițe și întreb de magazin. Este un sat mic și trebuie să găsesc magazinul unde este ștampila. Nici nu este greu fiindcă este un singur magazin în centrul satului. Intru și îmi las rucsacul jos. Femeia de la magazin e super amabilă și, împreună cu o altă femeie care venise pentru ceva cumpărături, sunt uimite cum de merge cineva pe vremea asta cu cortul. Nah, e obișnuința care pentru cei mai mulți este ceva ieșit din comun. Pe lângă ștampilă iau o sticlă de Cola. Știți că nu beau de obicei și acum chiar îmi este poftă! Și ceva de ronțăit, nu prea mult ca să nu îmi fie apoi greu. Mulțumesc tare pentru ștampilă și tot ajutorul și pun rucsacul în spate pentru a continua mai departe. Pornesc la drum și simt privirile care se uită ciudat la mine. Și în fond, puțin îmi pasă. Cu gura celorlalți nu reușești nimic și doar după ce văd rezultatele încep să te admire.
Încă două borne și ajung în Râu Bărbat. Denumire care îmi aduce aminte de valea Bărbat din apropiere, vale lungă care m-a dus cu altă ocazie la Stâna de Râu. Am de revenit pe acolo cândva! Sunt în apropierea bisericii ”Pogorârea Sfăntului Duh” și vine la mine un tip curios. De fapt el este părinte Via în comuna lui, una din cele mai întinse comune de pe Via. Pare-mi-se că până pe la Federi este responsabilitatea lui. Povestim un pic cu bucurie despre Via înainte de a merge mai departe. Mai exact, înainte de biserică fac dreapta urmând marcajele care de acum mă vor duce pe drumuri de câmp spre Ponor. Dar mai întâi trec de borna cu figuri geometrice tridimensionale abstracte și dau să ies din sat. Văd un tip la poartă și îi cer niște apă. ”Hai în curte!” Intru și e un tip tinerel, foarte amabil. Mă invită să mă așez un pic și îmi aduce un pahar de țuică. ”Fără mâncare nu pot bea!” ”Nici o problemă. Vin imediat!” Și vine cu o farfurie mare cu brânză, ceapă și pită. Apăi ce să îți dorești mai mult? Povestim de una alta, îmi spune că e casa moștenită de la părinți, că a revenit aici după ani buni pe la oraș. Și câte și mai câte... Că ar vrea să amenajele una sau două camere pentru drumeți care vin pe Via... Că poate vorbește să aibă și ștampilă... Foarte fain și mulțumesc din plin pentru bunătate! Doar că trebuie să pornesc mai departe la drum. După mai bine de o oră de povești! Și acum, din ce scriu aici, îmi rămâne în suflet ca unul din oamenii care definesc Via Transilvanica. A mea Cale fiindcă fiecare are experiențe diferite!
Urmez track-ul pe drumuri de câmp și în 2.5 kilometri ies la DN 66, între Livadia și Pui. Este doar o traversare a drumului pentru a continua apoi pe drumul ce mă duce spre Ponor și mai departe spre Federi. Câteva panouri explicative, trec calea ferată și Streiul, la a patra bornă văd un panou explicativ cu Dealul cu melci și în 7 minute intru în satul Federi. Pe aici este cea mai ușoară cale de a ajunge în Fundătura Ponorului. Urmez marcajele și încă trei borne mă urcă în zona garajelor. Până aici se poate merge cu mașina și de aici pe jos. Un drum de mașină lung, în urcare și apoi marcajele mă direcționează la stânga. E prea monoton pe drum. Trebuie să am și ceva diferență de nivel în pădure.
Am ceva panouri explicative pentru relieful carstic din zonă. Urmează apoi T-urile în paralel cu un marcaj cu un om cu rucsac. Tot în urcare pe drumuri cu noroi, borna următoare îmi aduce din ce în ce mai multă zăpadă și urcare continuă. Deja se formează un drum cu zăpadă constantă și compactă și mereu în urcare. Așa îmi place să respir aerul rece cu fiecare pas pe care îl fac în sus. E adevărat că nici nu slăbesc ritmul fiindcă știu că voi ajunge cât de curând în Palma lui Dumnezeu. Trec de borna cu toiag și tot în sus prin peisaj feeric de iarnă. Ce frumos și aducător de calm și liniște! Nu bate vântul, nu se mișcă nimic. Doar ritmul inimii și al respirației se aud pas cu pas. Panta se calmează puțin într-o zonă cu brazi falnici și aceștia marchează zona de cea mai mare altitudine. De aici un drum fain, tot așa acoperit cu zăpadă, mă duce ușor la stânga și în coborâre. Prilej de odihnă a inimii și a plămânilor! În doar cinci minute sunt pe partea cea mai înaltă a Fundăturii Ponorului și cobor spre sălașe. Borna cu motiv tradițional mă aduce la 16.50 între sălașele din faina Fundătură. Am mai fost vara și acum nu găsesc pe nimeni. Evident că nici pe Nea Costică sau pe Hoțul Mic unde aș putea găsi ștampila! Pauză de câteva poze și apoi cotesc la stânga pe drumeagul pe culme de nivel care mă urcă spre capătul nordic al Fundăturii. Borna cu brad și stâlpul cu săgeți indicatoare marchează ieșirea din frumoasa și fotogenica Fundătură a Ponorului/ Palmă a lui Dumnezeu. O scurtă pauză pentru întipărit în memorie pe vreme de iarnă!
Borna cu cățel și încă o bornă cu motiv tradițional stilizat mă duc pe drumul pe sub pădure spre depresiunea Ponorici. Urmez drumul preț de câteva serpentine lungi care mă coboară în capătul sudic al depresiunii Ponorici. Pe stânga mea este amenajat ”Izvorul care împietrește”. De fapt este apă cu foarte mult calcarcare se depune pe vegetație și în timp se formează travertin. Este trecut de ora 18.00 cu câteva minute și consider că e momentul să mă opresc pentru astăzi. Găsesc un loc fain pe zăpadă, după borna cu copil cu găleată, montez cortul și doar merg spre Ponorici în ideea de a găsi puțin semnal. Mă întorc după ce reușesc să dau câteva mesaje cu singura liniuță disponibilă! Azi 27 de kilometri, tot cu stare în general bună. Campare în capătul de jos al văii Morii. Scriu lui Dinu că voiam să renunț de câteva ori datorită condițiilor mohorâte, a tristeților personale și a cortului ud. Dar cine merge mai departe, reușește! Zăpada e de la 900 de metri în sus!
Cam pe la ora 19.00 mă bag la somn, cu gând de a dormi ceva mai mult, în liniștea apei.
Ziua 16 - 8 aprilie 2023
Noapte lungă și cu odihnă bună. Mă trezesc după vreo 12 ore de somn!!! Nu plictisesc cu detaliile matinale și doar spun că la 8.45 sunt gata de drum. Și uite cum se lasă un loc unde ai pus cortul!
Urc pe drumul care taie linia pădurii spre Poiana Omului. Într-un kilometru ies printre brazi în lunga poiană. Se spune că aici s-ar fi sinucis Decebal înainte de a fi capturat de trupele romane. A doua bornă, cea cu mulți drumeți, provoacă zâmbete și voie bună. Urmează vreo 10 minute prin pădure și apoi continuarea marii poienii. Trec de stâna de la mijloc, după două borne văd o mașină de teren și intru în pădure pe un drum unde zăpada se duce încet-încet. Încă două borne în coborâre și ies în zona fostului cătun Prihodiște. Aici este un dus-întors (4+4 km) până pe Platoul Luncanilor. Parcă nu aș face kilometri ăștia cu rucsacul în spate. Mai ales că sunt și pe asfalt! Așa că, lângă masa de lemn fain amenajată lângă fosta școală, găsesc soluția de a ascunde rucsacul într-o cameră de clasă, sub un vechi pat ponosit. Eeee, parcă sunt fulg acum! Și pot merge relaxat în Târsa/Platoul Luncanilor!
Trec de borna cu scut (și vaci :D), apoi de cea cu pere și de cea cu stele și lună și intru în Târsa. Văd borna cu foc de lemne, apoi ceva panouri descriptive și ajung la borna de final, cu scris, aflată lângă biserica de lemn. Pe bornă scrie așa:
”Ne-am legat soarta de tine, sub bătrân plai românesc
Spre vântul care vine, schițăm abstract connorii cresc
Și-nălțăm carpatici munții, tur de plai, zid de piepturi late
Din codrii lor se naște un vânt ce bate clădindu-i gând cu gând
În sate a cărui horă o jucăm în ritm de pas flămând
Afară primăveri venind, unde om și pom stau frate lângă frate
Și-n case prunci născând cu plânsul lor sfâșietor și mâinile curate
Când din gând vor naște munți ferit de pieptul nostru frânt
Pornim pe drum ceresc căci trupul moartea ne-o vor plânge
Bătrân plai românesc... ne va ajunge.”
E musai să vizitez și biserica de lemn, doar în curte, înainte de a porni înapoi spre rucsac. Asta nu fără a mă opri pentru o plăcintă și un vin fiert ceva mai jos, pe platou.
Recuperez rucsacul care mă așteptase cuminte, beau un pic de apă și mai departe la vale. Mai întâi e un coborâș lin și apoi urmează serpentine strânse și rapide tot la vale. Deși pare mult de coborât, a treia bornă mă găsește la asfaltul ce urcă spre Sarmizegetusa Dacica. Înainte de a ajunge la asfalt mă lătraseră niște câini care doar își apărau curtea și teritoriul. Fără probleme! Doar gândul meu mă frământă că dacă aș fi mers în sens invers, urcușul ăsta mi-ar fi scos toate transpirațiile din mine!!!
Merg pe jos preț de patru kilometri/borne (adică până la borna cu copac dublu), pun ștampila la pensiunea Popasul Dacilor și îndrăznesc să întreb dacă nu m-ar putea ajuta câțiva kilometri cu mașina, până la parcarea de la Sarmi. Primesc un răspuns rece de genul ”Noi avem pensiune, nu facem transport!” Mulțumesc și pornesc pe jos. Doar câteva minute durează și apare o mașină. Îi fac semn și opresc. Sunt niște tineri moldoveni/basarabeni care participaseră la un concurs de muzică clasică și se gândeau să vadă cetatea dacică înainte de a se întoarce spre casă. Le spun singura mea rugăminte: să oprească la borne să le fac poze. Desigur, hai sus! Povestim una alta timp de patru borne până la parcare. Le mulțumesc și le arăt drumul în sus spre cetate, cu gând rostit că nu știu până la cât este deschisă cetatea pentru vizitare. Eu rămân să mă bucur de liniște pădurii și de borna din parcare (alt șarpe dacici stilizat), pun rucsacul în spate și la deal. Încă 300 de metri la deal pe Pârâul Alb și apoi la stânga în urcare și apoi o lungă curbă de nivel cu zăpadă din ce în ce mai moale. Așa faină este liniștea munților. Cumva parcă simți pe aici dacii care fie își văd liniștiți de ale lor familii, fie stau la pază/pândă să nu le fie atacate comorile. Fiindcă se știe că Sarmizegetusa Regia a fost mai mult un centru spiritual decât o cetate de pază și că de multe ori aici se ascundeau obiectele cele mai valoroase! Vreo opt kilometri merg pe curba de nivel și apoi la o zonă cu tăieturi fac dreapta și după încă alte trei borne ies în firul secundar al văii Clivii. Se cam lasă seara și sunt fericit că am ajuns aici. Știu că mai am puțini kilometri până la Măgureni.
În jos pe firul secundar și apoi pe cel principal al văii Clivii. După trei borne identific drumul ce urcă spre schitul Măgureni. Caut să îl sun pe domnul Țambă să îl întreb de ștampilă și cazare. Nici la el nu răspunde nimeni, nici la cabana Uia la Gelu (ambele sunt în ghid). Ce să fac? Hai sus la schit și dacă nu găsesc acolo cazare sau loc de cort cobor în valea Clivii și văd eu unde campez. Urc la schit și la început măicuțele par un pic reticente. E și întuneric, e oarecum normal. Prima măcuță îmi zice să aștept și o cheamă pe stareță. Mă ia și ea la întrebări cu bunătate și mă invită să îmi dea ceva de mâncare. Vom vedea apoi! Vreau să merg un pic și în biserică și abia când se termină slujba aduc aminte de dl. Țambă și că nu am reușit să dau de el. Păi este chiar domnul de lângă tine! Vă dați seama ce bucurie! Hai, Cezar la mine la căsuță să te odihnești. Are casa ceva mai jos de schit. Păi așa om... Cinste lui! Îi spun că am cortul ud și îmi spune să îl întind în living să se usuce. Se scuză de o mie de ori că nu are ștampila la el și rămâne când ajung în Orăștie să îl sun să rezolvăm. Asta dacă nu rezolv la Tășuleasa! Îmi încălzește apă să mă spăl. Îmi face focul și îmi dă o cameră cu un pat bătrânesc solid și o plapumă groasă. Plus mâncare ce are prin casă! Cum să nu iubești astfel de oameni? Cum să nu te mândrești cu românii asemănători cu Aurel Țambă? Mai ales că este și cu credință străbună! Mulțumesc, Doamne pentru că mi l-ai scos în Cale, fără telefon și doar prin puterea Divinității!
Ziua 17 - 9 aprilie 2023
Singur se oferă a doua zi să mă ducă cu mașina kilometri buni pe valea Sibișelului, până la Valea Rea. Doar că acum este duminică și dânsul participă la slujbă, familia lui fiind parte din ctitorii și susținătorii schitului. De altfel de aici își trage rădăcinile și strămoșii lui își au crucile în curtea schitului. Mi se pare absolut normal să particip și eu la slujba de duminică! Așa că avem o dimineață de suflet urmată de masa la comun cu toții participanții la slujbă . Abia pe la 13.30 pornim la drum, cu bucuria dimineții atât de pline sufletește. Am și la el singura rugăminte ca și ieri: să oprească să fac poze la fiecare bornă. Desigur, chiar îi face plăcere. La prima bornă chiar facem și o poză împreună!
Până la Valea Rea sunt 11 borne! 11 kilometri scutiți pe un drum destul de monoton la mers!
Mă lasă la intrarea în Valea Rea cu scuze că nu mă poate duce mai mult. De parcă nu ar fi un ajutor imens și până aici! Îi mulțumesc și eu pentru toate și rămâne să ne auzim când va fi să trec prin zonă. Și uite că de un an și jumătate nu am mai ajuns pe acolo! De aici pun rucsacul în spate și la deal pe valea foarte faină, îngustă și cu mici cascade la început, apoi cu serpentine largi și spre final cu un drum la dreapta care mă scoate în capătul de sus al satului Ciungu Mare. Trec patru borne și ajung la casa lui Nicușor Uritoiu. Nu știam că e casa lui și când îl sun la telefon pentru ștampilă îmi iese în față, în poartă! Cu așa bucurie și căldură sunt primit că parcă din start te simți acasă la ei. Mulți prieteni în curte, masă și băutură, povești cu el, cu soția lui și cu fetele. Aș zice că sunt oameni aleși pe sprânceană, dar cred că de fapt bunătatea lor și dorința de a fi de ajutor oamenilor i-a adus în proiectul Via Transilvanica. Ștampila, după astfel de povești, devine cel mai simplu amănunt. Îmi pare rău că pe la 17.30 trebuie să îi salut și să pornesc mai departe la drum.
Prima bornă, chiar aproape de casa lor, este borna cu clanță :)!
Drumul merge fain pe coamă și apoi se lasă în pădure pe dreapta. După șase borne coborâm la apa Romosului la un pod de beton. E chiar lejer de aici pentru încă două borne până la intrarea în Romoșel. Satul este destul de lung și trebuie să fiu atent când am de făcut dreapta spre Cugir. Am indicații potrivite și pornesc la deal curând. Vorbisem cu Corina și Nicu din Cugir, prieteni vechi și au zis că vin să mă ia să stau la ei și să mai povestim. Trecusem deja de o bornă când au venit ei cu mașina. Așa că următoarele trei borne le pozăm la pauze de mașină, a treia fiind la trecerea din județul Hunedoara în județul Alba. Se și vede diferența fiindcă în Alba drumul este fain asfaltat față de Hd unde este drum de piatră. La borna de lângă crucea de hotar găsesc următoarea inscripție:
”Slav aș fi fost de nu eram latin,
Latin aș fi de n-aș fi fost și dac,
Dar a ieșit așa: să fiu român
Și eu cu soarta asta mă împac”
Bucurie să ne revedem. Ca să mai povestim, bunii mei prieteni mă duc întâi în sus pe valea Râului Mare/Cugir să îmi arate un loc unde demult se dădeau spectacole și petreceri și spre seară mergem la prietenul Billy de la Bar Turist Caffe. Cum spuneam, ștampila e nimica toată. Mai ales că ne știm de mult timp, vom merge la Billy acasă și ne lungim până seara târziu la povești. Mai rar ajung prin Cugir. Seara voi sta la Corina și mai povestim un pic înainte de culcare! Mulțumesc prieteni!
Ziua 18 - 10 aprilie 2023
Așa cum mi-au promis Corina și cu Nicu mă duc dimineață la locul de unde părăsisem Calea. Adică la crucea de la limita dintre județe. Aici le mulțumesc pentru toate și rămâne să ne mai auzim și poate să ne mai vedem când trec prin oraș, una sau două ore mai încolo. Și mă voi vedea cu Nicu în centru fiindcă are ceva treburi prin oraș și mă va însoți pe Via prin oraș.
La 9.30 pornesc la drum lăsându-le mașina în spate. Doar dealul Cetății mă desparte de oraș. Pe el găsesc mai întâi borna șerpuită, apoi borna cu siluetă gravată, două mese de lemn și borna cu greanițele României de la Cruce. Știam zona din alte explorări cu prietenii mei cugireni. Cobor sub cruce și apoi urmez marcajele care mă scot pe strada Ion Creangă (borna cu copil pe vine). Apoi pe strada Nicolae Bălcescu intru pe Alexandru Sahia, strda centrală din Cugir. Borna cu fețe stilizate e lângă catedrală. Următoarea bornă, cu roți dințate (cumva simbol pentru Cugir), este ceva mai încolo pe aceeași stradă. Mă întâlnesc cu Nicu și mă conducepână unde se termină centrul. De aici ne îmbrățișăm și voi urca spre stânga, spre cimitir, unde voi da de borna de ieșire din oraș. Bye, bye, Cugir!
După hidratare am altă energie. Când spun hidratare mă refer mai mult la sucuri dulci, fructe și înghețată decât la apă. Chiar dacă denumirea vine de la ”hidro”= apă, de fapt ar fi mai corect mineralizare și vitaminizare. Asta pentru că apa pe care o bei iese prin transpirație și apoi organismul tot este slăbit fără vitamine și minerale. Pentru asta am învățat de la un fost șef că cele mai eficiente sunt complexul Litorsal. O pastilă pe zi dizolvată în puțină apă rezolvă foarte multe!
Cu forțe proaspete merg pe strada Teiului și fac dreapta pe Codrului. Trec de borna cu melc copilăresc lângă un teren de joacă și apoi de borna cu ancoră înainte de a face stânga. Și aici am prima surpriză plăcută: de când am plecat de la Severin mă întâlnesc cu primii trei drumeți care merg pe Via, în sens invers. Au avut we liber și au parcurs zona de la Alba cu terminare curând la Cugir! Well, asta dacă nu condsiderăm că Laura a venit cu mine (și ea drumeț pe Via) de la Isverna la Crușovăț! Bucuria întâlnirii și a schimbului de informații utile!
Stânga curând pe drumul dinainte de pădure și dă-i pas cu pas mai departe. Trece un tractor cu remorcă în sens invers. Face ceva praf (inevitabil) și mă bucură bunul-simț de a încetini când a trecut pe lângă mine. După colțul pădurii urmez drumul la dreapta, trec pe lângă cabana Cozonac (nu știu care este, îmi apare pe ghid și pe Google Maps :D) și intru în pădure. Era și cazul să mai ajung pe la umbră... Drumul urcă fain bornă după bornă. După a treia bornă (prin serpentine frumoase prin pădurea încă neînverzită) marcajele mă scot di ndrumul larg la stânga pe un drum de TAF. am o coborâre lejeră cu o bornă la mijloc și ajung la borna cu trifoi din valea Cioarei care coboară în Săliștea și apoi în Tărtăria. Da! Acea Tărtăria unde s-au găsit plăcuțele străvechi. Acum îmi dau seama de legăturile interesante care pot fi făcute pe aici! Fac dreapta și voi continua pe drum de noroi și apoi mai uscat preț de trei borne/kilometri. Chiar dacă drumul noroios e obositor maștile populare, figurile geometrice și silueta extrem de stilizată aduc zâmbete și trăiri plăcute (vibe bun, cum ar zice o prietenă faină). Ajung la niște serpentine repetate pe drumul care mă urcă pe gâlma pe care este mănăstirea Afteia. Trecând pe lângă o bornă cu o fată și un băiat extrem de vagi (în stilul cubist al lui Picasso).
La intrare sunt întâmpinat de călugării extrem de muncitori care lucrau cu ceva materiale de construcție. Chiar fără să se oprească intrăm în vorbă fiindcă sunt curioși de drumețul ce a apărut de nicăieri. Mă invită să urc la mănăstire și să vizitez biserica mare (cheia o are femeia de la pangarul altarului de iarnă). Și le vizitez pe ambele, povestesc ceva cu femeia de la pangar și mai ales intru în vorbă cu un călugăr de la magazinul bisericii. Aș lua multe cărți de aici fiindcă sunt interesante, dar știu că mai am de mers destul. Nu pot ”scăpa” fără să primesc o masă caldă înainte de plecare. De fapt este iubirea călugărilor pentru oameni și datoria lor de a fi de folos celorlalți. Orice s-ar spune despre biserici și mănăstiri (și eu spun multe lucruri, unele mai neplăcute), nu a existat mănăstire unde să nu simt bunătatea oamenilor de acolo. Jos pălăria de fiecare dată! Mă rog, buff-ul în cazul de față :)! Nici nu simt când trec două ore de când am ajuns la mănăstire. Dacă nu aș fi avut mulți kilometri în față, cu siguranță aș fi rămas aici o noapte!
Redau și un scurt istoric al mănăstirii, de pe site-ul www.crestinortodox.ro.
”Mănăstirea Afteia este o mănăstire ortodoxă din localitatea Mărgineni-Strungari, comuna Săliștea, județul Alba. Locașul de rugăciune datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Deși închisă pentru o vreme, în perioada comunistă, Mănăstirea Afteia va fi redeschisă în anul 1975.
Pentru o vreme, Mănăstirea Afteia l-a avut ca stareț pe Sfântul Cuvios Sofronie, numit și "Mărturisitorul de la Cioara", care și-a închinat întreaga viață luptei pentru apărarea Ortodoxiei în Transilvania. În timpul cât acesta a fost stareț, mănăstirea a devenit principalul centru de luptă pentru apărarea credinței strămoșești, împotriva unirii Bisericii cu Roma.
Mănăstirea Afteia este o străveche vatră monahală, ale cărei începuturi pot fi stabilite în cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea. Potrivit tradiției locului, prima bisericuță s-a ridicat aici după lupta de pe Câmpul Pâinii, din anul 1479, când cotropitorii turci au fost biruiți de oștile creștine. În timpul luptei, mulți localnici (bătrâni, femei și copii) s-au refugiat la Plăișor. După câștigarea luptei, drept mulțumire adusă lui Dumnezeu, satele învecinate au ridicat în acel loc un Altar.
Cel mai vechi document care menționează Mănăstirea Afteia este acela care atestă încercarea nereușită a unui dregător din Vințu de a-l prinde pe un călugăr "neunit" din hotarul Cioara, eveniment petrecut în Duminica Floriilor, în anul 1757, când au fost dărâmate biserica și chiliile. Mai multe însemnări ale unor slujitori ai schitului, notate pe cărți de slujbă, pe icoane și pe clopote (1756-1771), dovedesc faptul că așezământul monahal de la Plăișor a fost ulterior refăcut.
Însemnarea preotului Nicolae Benta, din Cioara, făcută cândva între anii 1840-1851, pe cartea "Îndreptarea legii" (Târgoviște, 1652), mărturisește următoarele: "Această sfântă și dumnezeiască Pravilă este a sfintei biserici greco-orientale din Cioara, rămasă de la mănăstirea din Plaiul Cioarei, care s-a stricat de la 1786, prin zavistia uniților de pe acel timp. Aceasta mănăstire, de când s-a sfințit nu avem documente, fără cei bătrâni spun că moșii și strămoșii lor le-au povestit că au pomenit-o și că a fost bogată și a fost închinată la mănăstirea din Țara Românească, de la Cozia."
Un document păstrat în arhivele din Viena afirmă că Schitul din Cioara a fost dărâmat în data de 23 iunie 1786. După această a doua dărâmare a schitului, terenul vetrei mănăstirești de la Plăișor a ajuns în posesia unor locuitori. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, fiind necesar să se înlocuiască biserica din satul Cioara, cu materialul recuperat de la locașul distrus în anul 1786, se construiește în cimitirul vechi, un nou locaș de rugăciune.
În anul 1904, plin de râvnă și dragoste de cele sfinte, preotul Constantin Oancea a ridicat un paraclis de zid, pe locul fostului așezământ monahal. În anul următor, același părinte a înălțat și o cruce de lemn, pe care a făcut însemnarea că "s-a ridicat de românii din Cioara, în locul fostei Mănăstiri Afteia (Plăișorul Cioarei), desființată în anul 1788".
În anul 1924, preotul Constantin Oancea solicită Arhiepiscopiei reînființarea schitului, pentru care propune, ca viețuitor monah, pe George Mănăilă, din satul Cioara. Primind binecuvântarea episcopală, părintele deschide locașul monahal, așezat sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena. În data de 5 februarie 1927, localnica Salomia Pop (Prodan) donează terenul vetrei mănăstirești din Plăișor.
În data de 6 iunie 1930, pe culmea dealului existau deja un paraclis de zid și câteva chilii. Biserica ce se dorea a fi zidită urma să aibe zece metri lungime, șase metri lățime și o turlă mare centrală. În anul 1933, arhitectul Octavian Mihălțan, din Alba Iulia, întocmește planul bisericii, în stil bizantin, ținând seama de dimensiunile stabilite în ziua de 6 iunie 1930.
În data de 15 iulie 1934, parohia Cioara încheie un contract pentru construirea bisericii, iar în data de 22 iulie 1934 are loc sfințirea pietrei de temelie. În data de 12 august 1935 au fost așezate, pe biserică, Sfintele Cruci, cea de pe turlă fiind dăruită de preotul Constantin Oancea și de soția lui, Valeria.
Sfințirea bisericii Schitului Afteia a fost săvârșită în data de 21 mai 1952, de către episcopul Veniamin Nistor, starețul Catedralei din Alba Iulia, ca delegat al episcopului Ardealului și Hunedoarei. În anul 1965, acoperișul de lemn al bisericii a fost înlocuit cu unul de tablă zincată. În anul 1978, întregul corp al bisericii a fost placat cu șiță de brad. În anul 1979, interiorul bisericii a fost zugrăvit în frescă, de către Nicolae Gavrileanu, din Suceava, și echipa sa. Catapeteasma a fost și ea înlocuită, una din stejar luându-i locul.
În anul 1988 s-a început construcția paraclisului de vară. Lângă acest paraclis au fost așezate osemintele ctitorilor, preotul Constantin Oancea și monahul Ghenadie Mănăilă. Între anii 1947-1951 s-a ridicat o casă din lemn de brad, pe fundație de piatră, compusă din trei camere și o bucătărie cu pivniță. Între anii 1986-1988, această clădire a fost renovată și mărită.
În anul 1952, vreme de patru luni (mai-august), prin detașare de la Mănăstirea Prislop, în paraclisul de la Mănăstirea Afteia a slujit ieromonahul Domeție Manolache. În anul 1986, preotul Iosif Paven a fost așezat paroh al satului Mărgineni și slujitor la altarul Schitului Afteia. Acesta a împlinit cu aleasă dăruire slujirea la schit. După rânduirea preotului Simion Boboia, călugărit Sofronie, la Schitul Tet (județul Alba), a fost călugărit și preotul Iosif Paven (Ioan), încredințându-i-se funcția de stareț. Între anii 2000-2002, în afara incintei schitului s-a ridicat o clădire cu două etaje, pentru găzduirea pelerinilor. Biserica de lemn a mănăstirii a fost demolată. Pe locul ei s-a construit o nouă biserică de zid.”
Mulțumesc și îmi iau ”la revedere” de la călugări și pornesc la drum. O scurtă coborâre și apoi urcare în prima șa a drumului. O bornă cu sculptură greu de interpretat lângă un gard și apoi un S lung al drumului mă duce la a doua bornă cu sculptură asemănătoare stâlpilor de la prispele caselor bătrânești. Aici voi ieși din drumul de mașină, ușor în urcare pe un deal, printre câteva case. Urmez drumul de pe dealul Văratec preț de două borne. Peisajul este tare fain și de multe ori am imagine panoramică în jur. Așa de calm și de liniștit e totul. Chiar și tatăl cu fata pe care îi găsesc la poartă. Trăgeau de cal și de căruța plină cu lemne. Ca să avem motiv de vorbă scot o sticlă de țuică. La început nu voia, dar parcă ar merge două-trei guri. Printre altele îmi spun că oricât le este de greu, au fost la oraș, chiar și la Timișoara, doar cu probleme de sănătate sau cine știe ce altceva de rezolvat; altfel, oricât de greu ar fi, viața lor e aici sus, pe pământurile străbunilor). Le mulțumesc pentru că am stat de vorbă și pornesc mai departe pe drumul ce-l vedeți mai jos.
Se fac curând două drumuri și o săgeată mă dirijează spre dreapta într-o ușoară urcare. Din punctul cel mai înalt cobor puțin și ajung într-o mic mică șa unde sunt mai multe drumuri și borna cu sculptură abstractă de mai jos.
O scurtă urcare înainte pe coama dealului, apusul printre copaci, borna cu bebe și apoi începe o luuuungă coborâre de 25 de minute până la un fir de vale mare. Pare că s-ar chema Măcui, dar nu sunt sigur! Ca element de orientare este un stâlp cu multe săgeți pentru diferite trasee.
De aici urmează cinci borne (una era ascunsă după un camion) până la drumul principal din Pianu de sus. Este ora 21.20. Mă opresc puțin să sun la Casa Artemis. Am noroc! Sunt acasă, au cameră liberă, au ștampilă. Fac dreapta pe lâng Primărie, apoi prima la stânga de trec apa, găsesc o troiță lumină și borna cu coadă de șarpe. Aici voi reveni mâine pentru a continua traseul! Acum mai merg puțin pe strada Râului și pe Principală mă întorc la Artemis. Sunt primit cu căldură și prietenie chiar dacă arăt obosit ca după război: azi am mers 5 kilometri până în Cugir plus 31 de kilometri între Cugir și Pianu de Sus. Mă primește cu un pic de pălincă și niște slană, îmi pune ștampila și la somn. Gazda cu familia și niște prieteni de la București se uitau la un film în livingul imens. Și, pentru prima dată pe Via, pot plăti cu cardul de vacanță! Rezolvăm și formalitatea asta ca să fim cu toate în regulă!
Ziua 19 - 11 aprilie 2023
Mă trezesc dimineață total refăcut. Cred că undeva pe la 7.30, maxim 8.00. Promisesem gazdei, Ilie Bâja, că dimineață văd ce a făcut până acum la pensiune și ce mai are de făcut. Nu spun aici fiindcă va fi surpriza celor care se vor găzdui la el. Cert este că e un om muncitor și cu inițiativă. Chiar stăm amândoi la o cafea din partea casei înainte de a lua rucsacul pentru ultima zi din această etapă. Chiar și odihnit simt oboseala acumulată după kilometrii parcurși...
Salut gazda și ies pe poartă la strada Principală (curca 10.30). Vreo 200 de metri la dreapta, apoi iar dreapta peste apă și stânga la troița văzută ieri. Aici cotesc dreapta pe strada Viilor și imediat fac stânga pentru a ieși din asfalt. Dau de stâlpul de îl vedeți în imagine.
Voi urma marcajele duble TR și T-urile de Via. Nu mai știu unde s-au separat... După vreo sută de metri văd la dreapta trei căprioare care se aleargă printre copaci... Urmez ulița ce face un S la dreapta și apoi stânga, ies în prima poiană la borna cu constelații, urc pe lângă pădure la borna abstractă, traversez o zonă de arbuști și ies la o troiță foarte faină din lemn. Urmez un drum la dreapta și la ieșirea în platou las încă o bornă stilizată. De acum voi merge prin soare o vreme și resimt din plin căldura prin mânecile albe de protecție. Drumul de coamă mă duce la următoarea bornă cu alte constelații lângă care este și o platformă de belvedere. Aici am o schimbare de direcție la 90 de grade la dreapta!
Hm, cică undeva în dreapta mea, un pic mai jos pe deal, ar fi un castru roman de marș. Nu ar fi de mirare fiindcă se află pe drumul spre Alba Carolina. Cert e că urmez coama dealului, trec de borna cu constelații gemene și dau să cobor pe ceea ce pare drumul cel mai evident. Dar este greșit! La ultima intersecție de drumuri trebuia să fac dreapta și apoi peste vreo 50 de metri stânga. Dar revin pe track-ul ce îl am în telefon (folosesc Osmand cu track încărcat și aplicația Via Transilvanica). Regăsesc marcaje cu T, cobor la vale unde par să mai vină oameni cu mașina la picnic și apoi urc pe drumul din față-dreapta spre ce văd eu punctul cel mai de sus. Trec de borna cu frunze, povestesc puțin cu ciobanul care coboară cu oile exact pe drumul pe care urc acum și ies pe un platou. Urmez drumul pe la margiena pădurii și dau de borna cu omul cu umbrelă. Interesantă imagine! Continui pe drum lăsând o altă turmă pe partea stângă. Probabil că nu sunt o ”amenințare” pentru câini că nici nu se sinchisesc să se ridice în picioare. Și de aici am drum aproape drept. Puțin în coborâre printre desișuri și terenuri arate. Un stâlp cu marcaj, două borne și ies pe un drum de exploatare, fac stânga pe strada Transilvania și în 700 de metri ajung la borna de intrare în Sebeș și un mare giratoriu. Borna seamănă un pic cu cea din Cugir, din centru. Fac dreapta pentru a obține ștampila de Sebeș.
Merg pe DN1 și prima bornă este lângă biserica ”Învierea Domnului”. Îmi amintesc că la stânga de aici, pe drumul spre Lancrăm, am avut una din cele 2 sau 3 lucrări ca alpinist utilitar. Acum mulți, mulți ani... Trec giratoriul mare și mă opresc pe partea stângă a Pieței Libertății la hotelul ”Leul de aur”. Are o istorie complexă, inclusiv legată de Mihai Viteazul, înt-una din opririle lui spre Alba pentru Marea Unire. Intru în curte și trebuie să urc la etajul doi, la recepție, pentru ștampilă. Urc cam greu scările, dar nu e bai. Recepția este faină. Povestim puțin de local și de Via, admir mica bornă de pe recepție, îmi pune ștampila pe Carnet, mulțumesc și cobor pentru a merge mai departe. Toate treburile astea se întâmplă cam pe la 14.20...
Revin pe partea cu Piața Libertății, trec de bustul lui Dorin Pavel, părinte al hidroenergeticii românești, mă opresc puțin la intrarea la biserica luterană și după casa de cultură ”Lucian Blaga” fac stânga. Las pe dreapta o frumoasă bornă cu caroiaj în 3D, în piața Cardinal Alexandru Todea fac dreapta, depășesc două borne și merg pe sub podul ocolitoarei Sebeșului și imediat după el fac stânga pe un drum de piatră paralel cu autostrada.
La valea Secerașului marcajele și borna cu creier mă conduc la dreapta pe drum de pământ în ușoară urcare. Trec printre câteva case unde mă latră niște câini, urc un pic pe drum și după o curbă la stânga e o turmă mare. Dar parcă nici nu m-ar vedea câinii... Două serpentine scurte, las pe dreapta borna cu nenea cu barbă, apoi iar stânga în urcare lină printre terenuri arate, încă o bornă și urmez drumul de tractor care mă duce deasupra Râpei Roșii. Mai văzusem aceste ”badlands” de jos. Acum imaginea este și mai faină!
Pauză de poze și apoi continui pe drumul de pământ care mă duce pe lângă stația de transmisiuni Sebeș. După stație intru puțin prin padure și apoi printr-un scurt S stânga-dreapta ajung la borna cu cercuri de unde se vede în față Alba-Iulia, punctul terminus pentru mine. Dar mă așez jos și fac pauză de apă și de ceva salam de Sibiu pe care îl cărasem tot drumul. Știu că mai am puțin și îmi permit să stau vreo jumătate de oră (16-30-17.00). Parcă vreau să mai savurez puțin valea Mureșului cu Trascăul pe stânga. Nu am mai văzut niciodată acești munți dinspre SE, din unghiul unde sunt acum...
Mă mișc greu și chiar nu contează. Știu că mă apropii de final. Cobor pe drumul de tractor și depășesc ceea ce mi s-a părut cea mai frumoasă bornă de pe toată Via Transilvanica.
Când ajung în capătul de sus al satului Oarda fac stânga, trec de borna cu picioarele ”pe vine”, las apoi după un gard borna cu lup în picioare și bornele cu piciorușe și clopot mă duc în Oarda de jos, la stația de autobuz. Pauză scurtă și mai departe. Pe prima stradă fac dreapta și în capătul ei, la dreapta, găsesc borna triplă a Marii Uniri și podul peste Mureș. Am ajuns la Albaaaaaa...
Mai urmează traversarea orașului... Înainte de pod ar trebui să fie o bornă și e un întreg șantier. Trec podul și cobor pe bulevardul Ferdinand, fac stânga la Lukoil (borna cu Prima Unire de la 1600) pe strada Viilor și mă opresc la Casa Tâmplarului. Tipul care iese se scuză că nu are locuri de cazare și doar ștampila. E bine așa, eu sunt fericit că am ștampila cu cetatea Alba Carolina. Mulțumesc și merg mai departe pe Bulevardul Încoronării pe lângă Cimitirul Eroilor. La giratoriul mare fac stânga și dau de borna cu yin-yang și poza lui Rocky, primul câine pe Via Transilvanica. Continui pe bulevardul Încoronării și apoi 1 Decembrie 1918 până la Piața Unirii și Parcul Cetate. Ajung pe crepuscul și intru în vorbă cu un domn foarte elegant. La sfârșit vom face și prezentările. Îl cheamă Romolus Prața, este veteran și pensionar, fost pompier și om credincios. Cred că povestim vreo oră până se întunecă. Am mai povesti, dar mai am de mers puțin și trebuie să îmi găsesc cazare. Vom rămâne prieteni pe facebook.
Înainte de Podul Unii fac poză la borna principală din Alba și la Catedrala Încoronării, merg pe dreapta ei și urmez pietonala Mihai Viteazul până la Poarta a III a cetății. Aici dau de faina bornă ”de jumătate” a Viei. Oboseala se simte din plin și chiar și pe întuneric și mers greoi îmi este drag orașul.
După Poartă am în față Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și în stânga macheta de bronz a Cetății. Fac stânga și trec prin Porțile II și I pe strada Mihai Viteazul până la Piața Națiunii (borna cu roată și clopot). De aici cotesc la stânga pe aleea Scriitorilor prin spatele Casei de Cultură a Studenților până în Piața Iuliu Maniu. Caut cazare la Hotel Transilvania fără succes: tot hotelul este rezervat pentru o conferință a muzicienilor. Parcă și un concurs ceva, tot de-al lor. Așa că trebuie să găsesc o altă soluție de cazare! Pe strada Doinei găsesc hotelul Prestige. Este relativ aproape. Având acum garanția că am unde sta. Continui pe Via până la ieșirea din Alba! Asta e foarte simplu: borna cu horă populară la ieșirea din Piața Iuliu Maniu și apoi pe străzile Regina Maria, Mărăști, Oituz și Mărășești până la borna cu ochi vertical de la șoseaua de centură și calea ferată. 33 de kilometri astăzi! Obosit și fericit!
Înapoi pe același drum până în piața Iulia Maniu, dreapta până la giratoriu, stânga până la următorul giratoriu și iarăși dreapta pe strada Doinei. Nu mai știu unde am făcut pozele de mai jos pe acest drum. Nah, a trecut și timpul și era și multă oboseală atunci...
Aaa, ultima poză e chiar în recepția hotelului! Mi-am adus aminte. Urc în cameră, las rucsacul și cobor la restaurant. Nu contează ce este de mâncare, cald să fie! Și sărbătoresc singur și cu o sticlă de vin pe care, evident nu pot să o beau pe toată. Așa că vor fi două pahare și somn lung și odihnitor. Restul sticlei va rămâne în cameră. Nu am nici energie să mai scriu pe grupul Via Transilvanica de pe facebook. Doar dau acum câteva mesaje și la somn.
Mâine, în tren voi scrie acest rezumat:
”6 zile. 6-11.04.2023. 201 km. Sarmizegetusa - Șerel - depresiunea Ponorici - Măgureni - Cugir - Pianu de sus - Alba Iulia. 2 nopți în cort, 3 la cazări. Motiv: constant, la medie de 30 km/zi, este nevoie de duș și odihnă într-un pat. O zi și jumătate pe dealurile de sub Retezat. Drumuri de pământ și mici bucăți de asfalt. Foarte fain dl. Moș din Nucșoara unde am luat doar ștampilă și am povestit cu el (inclusiv un pahar de sevă de mesteacăn). Încă nu oferă cazare cât mai e frig. Zăpadă pe dealul dinainte de Nucșoara. Drumuri printre tarlale (cu noroaie până în capătul de sus al Șerelului, campare într-o livadă, lângă singurul pin. Dimineață 4-5 cm de zăpadă proaspătă. Ștampilă în Hobița și o sticlă de Cola la jumătate de litru la magazinul sătesc. Un om foarte fain și primitor, cu multe povești, la ieșirea din Râu Bărbat. Traversare faină peste câmp până în DN (la vechiul Peco) și apoi asfalt până în Federi. Urcare susținută, câțiva km pe drumul de mașină și apoi pe scurtătură spre Fundătura Ponorului. Zăpadă din ce în ce mai mare de la 900 m în sus. Campare la intrarea în depresiunea Ponorici, la schimbarea de direcție din valea Morii. Depresiune mocirloasă. Camparea pe zăpadă. Urcare cu cortul umed și spre zăpada de circa 30 cm din Poiana Omului. Ascuns rucsacul în fosta școală din Prihodiște și mers lejer 4+4 km (dus-întors) până la biserica faină din Târsa/Platoul Luncanilor. Plăcinte poale-n-brâu foarte gustoase, balmoș, sucuri dulci și povești faine la terasa - magazin din Târsa. Coborâre abruptă în valea Orăștiei. Ștampilă la Popasul Dacilor. Kilometri lungi pe asfalt (recunosc, patru merși cu mașina cu niște faini moldoveni) până la parcarea de la Sarmizegetusa regia. Mulțumiri și urcare pe drumul de la circa 1250m altitudine. Plan de doar câțiva km. A mers lejer prin zăpada de 15-20 cm și am tot mers kilometru după kilometru. Coborâre pe drumuri cu exploatare și noroaie în valea Măgureni. Urcare la schitul Măgureni pentru a întreba de un loc plat. Am avut norocul să fie acolo dl. Aurel Țambă care oferă cazare aproape de schit. Nu este semnal în zonă. Pentru cazare și ștampilă trebuie anunțat cu 2-3 zile înainte la telefon sau WhatsApp. Om fain, plin de bucurie și suflet. Mi-a încălzit cameră, mi-a oferit de toate plus uscat cortul & Co în casă, pe jos. Măicuțe primitoare la schit, cu suflet cald, mese și seara și duminică după participarea la Slujba de Florii. Foarte importantă și cu multă energie și bucurie interioară! Ajutor imens cu mașina pe 12 km pe superba vale, cu drum oarecum monoton, pe valea Sibișelului. Mulțumiri de la Om la Om și apoi urcare solicitantă pe drumul de pe valea Rea până în Ciungu Mare. Ștampilă și povești faine cu Nicușor Urîtoiu și a sa familie și prieteni de o viață! Coborâre lungă și faină pe culme de deal și apoi ultimii km pe vale până în Romoșel. Ajutor de la vechi prieteni din Cugir (Corina și Nicu) pe ultimii 5 km cu mașina. Cazare la ei acasă cu ștampilă la Billy Tirlea Vasile Stefan (Bar Turist Caffe) și povești acasă la el până după miezul nopții. Om fain, vorbește mult și știe multe lucruri faine. Prietenii m-au întors dimineață la granița Hd-Ab pentru a parcurge kilometri de deasupra văii Dăii și pe sub fainul deal al Cetății înapoi spre Cugir. Revedere plăcută în oraș cu Nicu și discuții faine la telefon cu Dinu Mititeanu înainte de a ieși prin "Lumea vânturilor" și "orașul fantomă" spre superba Poiană cu goruni spre Vinerea. Corina de la Casa Mihălțan mi-a spus prin telefon că are ștampilă de Cugir, nu de Vinerea! Curățarea drumului de copaci căzuți cu drujbe și TAF înainte de traversarea șoselei în Vinerea. Lucrări pe străzi, 1.5 litri de suc băuți instant, bornă faină și la drum. Întalnire cu 2 călători pe VT, pentru 3 zile, în sens invers (Alba-Cugir). Urcare monotonă prin pădure faină, coborâre în valea Ciorii și urcare apoi pe aceasta câțiva km. Stare interioară proastă și calmare cu rugăciunea "Tatăl nostru" repetată în gând timp de vreo oră. Urcare susținută la mănăstirea Afteia. Discuții foarte faine cu călugării aflați la treabă, cu doamna care îngrijește de biserică și multe treburi de suflet discutate cu un călugăr foarte apropiat de Dumnezeu. Drum mai departe, după ora 18, pe dealuri, cu sus-jos-uri repetate. Discuție faină și mic ajutor pentru un localnic cu casa pe deal. Coborâre lungă pe culme și apoi pe un drum abrupt și noroios până la intrarea în Pianu de sus. Identificat borne și cazare faină (inclusiv primirea cu tărie, plata cu card de vacanță, discuțiile și cafeluța de dimineață la Casa Artemis - recomand!). Traversare peste dealuri spre Sebeș cu binecuvântarea de a vedea doi cerbi și trei ciute. Gânduri și analize interioare. Concluzia că nu contează kilometrii parcurși, ci legăturile ("drumul care unește") între diverse episoade interioare pe care noi le vedem intenționat sau nu că fiind independente. Discuție faină cu un om din Sebeș. Ștampilă la "Leul de aur", traversarea Sebeșului și urcarea lungă și faină deasupra Râpei Roșii și pe lângă releu. Pauză de masă la km 19 de azi înainte de a începe coborârea spre Alba (12 km foarte grei datorită iritării din zona intimă): salam, brânză de burduf, lipii, ridichi și ceapă verde primite la Afteia)! Traversare prin Oarda. Bornă specială la trecerea Mureșului și ștampilă la Casa Tâmplarului. Urcare în cetate și discuție faină la intrarea în Cetate cu Romolus Prata , un om extrem de fain. Traversare nocturnă prin cetate și oraș și km 32 de azi (200 după 6 zile de mers!) în fața hotelului Transilvania. Încă un km până la ieșirea din oraș și întoarcere la hotelul amintit. Tot e full cu un concurs de muzică. Găsesc o alta cazare (Complex Prestige) la circa 1.5 km. Iarăși plata cu cardul de vacanță, ca și la Artemis! Închid etapa la Alba Iulia. De la miezul nopții plouă deci Dumnezeu a avut răbdare (are mereu!) pentru mine! Mulțumesc pentru toate binecuvântările din aceste zile!”
Ziua 19+1 - 12 aprilie 2023
Ploaia de azi-noapte continuă și ziua ușor. Am forțe proaspete și voi merge pe jos, pe lângă cetate, până la rondul de după Cetate unde întâlnesc Bulevardul Încoronării. Scurtez o parte din el pe strada Take Ionescu până aproape de gară. Sunt bucuros că am ajuns aici și că am încheiat încă o parte faină din Via Transilvanica. Îmi iau bilet și mă urc în tren spre București! Cu mulțumirea descoperirii a atâtor locuri faine. Și câte idei mai vine pornind de la traseul Via Transilvanica. Toate la timpul lor!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)