Bertea 06.04.2022

 Am fost de câteva ori prin zonă și tot auzisem de Piatra Înfierată. Nu a fost să fie să ajung până acum... Și a venit momentul! Ajung în Bertea și api urc spre Lutul Roșu. Veți vedea mai jos o imagine care arată de unde vine denumirea :D.

Deocamdată undeva la ieșirea din Bertea opresc și întreb un om dacă știe cum să ajung la Piatra Înfierată. Îmi spune că mă poate ghida el că merge în zonă. Ok, sus în mașină! Drumul devine din ce în ce mai prost. Pe Google Maps îl găsiți ca DJ 101T. Nici pomeneală să treci munții spre Teșila cu mașina, după cum apare pe Google Maps! Dar pentru noi nu contează. După ce urcăm mai sus de Lutul Roșu e cumva o șa după care începe o exploatare cu multe drumuri. Noi facem dreapta și oprim mașina unde e un loc sigur. De aici ghidul meu ad-hoc mă conduce întâi la crucea de deasupra Pietrei Înfierate (odată avea curent electric!) și apoi ne lăsăm pe o potecă abruptă până într-o mică șa. De aici îl văd că se lasă pe fund pe un tobogan de frunze și vâjjj la vale. Am ceva reținere și când îl văd că se oprește cu picioarele și apoi coboară pe o brână pe dreapta, mă las după el. Suntem sub Piatra Înfierată pe care o explorăm pe malul Vărbilăului și revenim la mașină prin niște livezi fără paznici :D! Îl duc cu mașina înapoi vreo doi kilometri, îi mulțumesc și de aici el pornește la stânga la deal printre livezi. Eu voi merge prin locuri cunoscute. Vedeți după grupajul de poze de mai jos.

Mă orientez cu mașina pe o uliță care mă urcă aproape de destinație. Las mașina și pe drumuri de pământ îmi croiesc drum spre trovanți. Fiindcă sunt aici faini trovanți pe care îi descoperisem acum vreo 10 ani, cred. Drumurile mă duc, mereu în urcare până în văioaga de sub cruce. Aici descopăr și fotografiez un frumos afloriment. Pare să fie sare și totuși nu e deloc sărat... Urc la cruce unde se pot vedea câteva vechi cruci de piatră și de aici mai departe spre trovanți. Uitasem potecile și explorez ceva până să ajung în locul cel mai spectaculos.

De la trovanți cobor cumva pe sub vârful Măciuca recunoscând drumul ocolitor pe unde am venit altă dată și dau de un WC galben, aparent în pustietate :D! E logic să nu fie aiurea aici și în vreo 50 de metri la dreapta e un mic schit închis și câteva mese lângă el. E o așezare cu un peisaj superb! 

Vreun sfert de oră pauză și apoi la vale spre mașină (pe strada/ulița Mătrăguni) cu alte suprize plăcute.

Trec de Vărbilău și Coțofenești și în Mălăeștii de Jos găsesc mănăstirea Mălăiești cu hram Antonie cel mare. Intru în curte și un preot mă întreabă dacă am venit la slujbă. Recunosc că am greșit răspunzând afirmativ! Dar asta nu înseamnă că plec imediat. Parchez, intru în biserică cu admirație (e biserică relativ nouă, din 1995) și apoi mai rămân prin curte. Mă uimesc toată curățenia și multele flori de peste tot. Plec un pic cu inima strânsă pentru mica minciună și bucuros că am găsit un loc fain. Sunt convins că Dumnezeu mi-a văzut greșeala și că a iertat-o :D!

După primăria din Dumbrăvești fac stânga pe DC 16, ies dintre case și trec Vărbilăul pe un pod de tablă după o scurtă pauză de lămurire a traseului. Ținta mea este... inexistentă! Asta aflu ceva mai târziu! După pod e un panou care îmi confirmă drumul bun: castrul roman Mălăiești, 101-118! Drumul face dreapta pe sub calea ferată și cotește stânga paralel cu calea ferată. Sunt câteva case și apoi drumul se înfundă. Deci de aici mers pe jos. Citisem ceva despre localizarea castrului și nu găsesc nimic acolo unde se presupune că ar fi termele. Urc pe o potecă pe versantul dealului până sus unde ar trebui să fie castrul. Nu este nici o urmă de zid pe tot arealul vechiului castru. În schimb este un mare teren arat! Revin pe potecă la mașină și, înainte să plec, găsesc un localnic care îmi povestește despre explorările de aici făcute cu ceva ani în urmă. Măcar îmi confirmă că am ajuns la locul potrivit. Mulțumesc și pornesc la drum spre casă.