joi, 17 decembrie 2020

Craiova, 24.09.2020, partea a treia

Spuneam că astăzi mergem în locul care m-a determinat să vin la Craiova. Bine, pe lângă faptul că nu mai vizitasem niciodată orașul pe îndelete și mereu am fost în trecere... Dar mai întâi mulțumesc gazdelor pentru tot ce mi-au dat (dincolo de serviciile de cazare și masă mi-au fost sprijin și în momente dificile!) și pornesc la drum cam pe la ora 10.00.

Pe străduțe de acum cunoscute ajung în bulevardul ”1 mai” și puțin la dreapta sunt la intrarea principală a... parcului Nicolae Romanescu. 

Câteva cuvinte și apoi vă las să vă plimbați în voie printre imagini. Parcul în stil romantic a fost construit din fonduri publice, organizări de manifestări cultural-artistice, donații și subscripție publică la inițiativa primarului Craiovei Nicolae P. Romanescu (1847-1931), a fost inaugurat la 29 septembrie 1903, are 90 de hectare și e considerat printre cele mai reprezentative parcuri naturale ale Europei alături de Versailles (Franța), Pincio (Italia) și parcul englezesc din München (Germania) (informații preluate de pe un panou informativ de la una din intrările în parc). Ca puncte de interes sunt Castelul Fermecat, Podul suspendat (pe care nu e acces public din motive de siguranță), grădina zoologică și terasele de pe marginea lacului, Teatrul de vară, Monumentul Hipic de la intrarea principală, Casa Bibescu (a prințului Gheorghe Bibescu de la care primarul a cumpărat terenul), Hipodromul și Velodromul, busturile lui Mihai Eminescu și Nicolae Romanescu și aleile ondulate după forma naturală a terenului. Mai multe nu vreau să spun, vă las pe voi să descoperiți frumusețea fiecărui colțișor al parcului!
























































Ies din parc și, după o poză la aranjamentul fain de la intrarea unde e bustul inițiatorului, cotesc dreapta pe străzile Corneliu Coposu, Ana Ipătescu și Anul 1848 spre ceea ce văzusem pe hartă ca fiind un parc mai mic în altă zonă a orașului (zona Siloz-Sărari). Este o zonă liniștită și pe alocuri elegantă și străbătută mai mult de localnici...


Locul căutat este Parcul Crizantemelor sau Pușkin (probabil denumirea din perioada comunistă). De fapt este o zonă cu copaci între case care acum este organizată cu verdeață și cu cisterne cu apă. Așa, înainte de alegeri :D! Sunt ceva copii cu parinți sau bunici (sincer nu m-am uitat, doar am auzit vocile copiilor), o mulțime de muncitori de la primărie (cu apa și sapa!) și doar două lucruri interesante găsesc în zona verde: statuia lui Pușkin (se poate altfel?) plină de pânze de păianjen și bustul lui Adrian Păunescu. Se uită cam ciudat angajații Primăriei că fac poze pe acolo și sincer nu îmi pasă :). 


De aici ”fir întins”  până în Piața Gării (zonă comercială), iau niște prune și niște mere pe care le savurez lângă arteziana din piața Constantin Brâncuși din fața gării și plec spre casă cu un tren particular Softrans. E elegant, îmi iau ”la revedere” de la ”olteanul din gară” și mai apoi, când trec Oltul, de la întreaga Oltenie! Până data viitoare :)!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu