Coștila 06.11.2019

Răsăritul este foarte fain cu nori împinși cu forță de vânt... Mai pe la prânz pare să se îmbuneze vremea... Pe seară vine o ceață de nu mai vezi nici la 10 metri. Când s-o mai ridica? Sau măcar să se oprească vântul...

În plimbare pe la vecini (Omu) 05.11.2019

Nu mai pot sta în interior atâta timp! Nu contează că bate vântul undeva pe la 50-70 km/oră! Trebuie să ies puțin. Și cum e vremea bună, găsesc și motiv: primisesem invitație la o cafea sus la Omu! Așa că puțin după ora 14.00 pornesc la drum. Îmi ia o oră să ajung până acolo și drumul e cel clasic: șaua Șugărilor, pe sub Cerdac, șaua Obârșiei, drumul de vară. Dar contează mai puțin timpul. Mai mult contează setea de mișcare și culorile pe care încă vreau să le mai văd. O să vină curând iarna! Da, știu că săptămâna trecută puneam poze de toamnă târzie-iarnă. E perioada aia de trecere când sunt suficiente câteva ore de căldură (bine, vreo 24 de ore peste zero grade și ploaie :D!) ca să se ducă cei 10-15 centimetri de zăpadă. 

Sus sunt toate ușile închise și nu reușesc să dau de ”căpitanul de la Omu”. Așa că trec peste vântul care nu mă lasă o clipă, ocolesc Vârful Ocolit și de sub Găvanele cobor în șaua Obârșiei.

Ca să variez traseul, mă gândesc să urc peste Cerdac. Și nu pe varianta de iarnă, ci pe drumul de tractor care mai face o mică buclă. Ajung la tractorașul dezafectat de la capătul Cerdacului și în ”cușma” vârfului Colții Obârșiei văd două pete negre. Mă gândesc că ar putea ceva peșteri nedescoperite și urc direct la ele (panta e mare, undeva la sau peste 45 de grade; mă găndesc cum cobor că am plecat doar în niște adidași - știu, tocmai eu care mereu zic de încălțăminte peste gleznă!). Pata din dreapta e doar un intrând de vreun metru și ceva în perete și merg la cel din stânga. Mai de aproape văzusem că se vede lumina prin el. E un horn de 7-8 metri care trece pe sub o arcadă, sau mai bine zis două pietre unite. Cu grijă urc fiecare pas și ajung vreo 50 de metri la vest de vârf. Văd stâlpul și urc în vârful Colții Obârșiei (2480m). Câteva poze și continui pe spatele vârfului spre șaua dintre Colții Obârșiei și Obârșia. E un plai descendent cu iarbă care nu pune probleme. De m-ar lăsa și vântul în pace!

Chiar înainte de șa am un prag stâncos. Se poate trece mergând un pic pe sub el spre nord. Doar că bate atât de tare vântul că pot coborî doar cu genunchii flexați ca la patinaj sau ca la schi! Și mă și suflă vântul din față! De sub prag mai am câțiva metri până în șa. Abia când trec pe estul șeii se mai potolește vântul și pot sta în picioare fără grijă. Locul mi-e cunoscut fiindcă aici am dormit în septembrie 2011 într-o tură ”mai altfel”. Așa că pe o brână/potecuță cobor pe sub pereții vârfului pe care tocmai am fost, trec pe la peștera din Obârșia (e pe jumătate colmatată față de cum o știam eu) și ies pe sub brâul stâncos în marcajul de iarnă. 

De aici e doar o formalitate să ajung în șaua Șugărilor și înapoi acasă, înainte să apună soarele.