Duminică superbă, mângâiată de sfântul Soare și de aerul curat al primelor dealuri spre Cercul Sfânt al munților Carpați... După o revelatoare dimineață gândul îmi e spre o zonă de luncă, mai exact ultima parte a Doftanei înainte de vărsarea în Prahova. Ioana nu poate veni, are altceva în program și îmi dă detalii pentru drum. Simt că se frământă să îmi facă ziua frumoasă și abia pornit la vale spre Doftana, mă sună să îmi dea o idee mai bună: dealul Ciobu de pe malul stâng al Doftanei! Îmi dă ceva indicații și mă hotărăsc să merg pe acolo. Aveam de ceva vreme ideea asta, acum sfatul ei mi-a schimbat și înfrumusețat ziua! Mulțumesc!
Primele poze sunt de la gara Câmpina până la frumoasa biserică Sf. Nicolae din cartierul Slobozia, loc cu o energie uimitoare. Asta datorită oamenilor care sunt acolo!
Lemnul Crucii
Primăvara cu aromele ei
Prima schelă petrolieră din România (1890)
Biserica nouă Sf. Nicolae
Cum ziceam, cobor pe străzi până la podul peste Doftana care face legătura între Câmpina și Bănești. Băneștiul ne e cunoscut celor care vin dinspre București pe DN1 printr-un turn de supraveghere și o ușoară curbă la stânga înainte de a intra între dealuri. Podul este închis traficului auto și e lesne de înțeles de ce: pe unele zone abia ai loc cu bicicleta sau pe jos, restul e căzut! De altfel o căzătură iau și eu din neatenție chiar înainte să ies de pe pod. Mi se umplu hainele și mâinile de praf și trebuie să mă scutur înainte de a merge mai departe! Și mai mult, să îmi curăț o julitură nouă în palma dreaptă. Să nu rămână ceva acolo să se infecteze. Știți cum se curăță câinii? Cu salivă! Așa fac și eu, nu trebuie prea multă știință!
Intru în Bănești și setez Google Maps să mă urce spre dealul dorit. Nu știu de ce am în minte numele Stogu... e în Buila, aici e Ciobu (cum voi primi corectură mai încolo). E adevărat că mă folosesc de tehnică deși aș putea pur și simplu să întreb pe unde se urcă spre deal. Stânga pe lângă o cruce veche, apoi dreapta pe a doua stradă și iarăși dreapta la o cruce în patru direcții. Asfaltul și apoi drumul de pământ mă scot dintre case. Întreb niște copii care vin de la pădure dacă ăsta e drumul până în capul Telegii. Îmi confirmă și mă întreabă de unde sunt. Le spun unde am fost și de origine și le mai zic că mai bine merg prin pădure decât printre betoane. E aer mai curat, daaa... Ne salutăm și câteva secunde mă gândesc la ceva: dacă spui cuiva că ești din București, automat înseamnă că ai bani sau că ai cine știe ce atitudine superioară; și nu e deloc așa, aici (la țară, la munte) ai mult mai multe comori (locuri și oameni) decât în marile orașe; ar trebui să mergem cu umilință în natură și în sat, nu cu mândrie...
Continui urcușul și înainte de a intra în pădure fac o pauză pentru a mă minuna de frumusețea locurilor. Nu contează că încă nu a înverzit natura. E așa de bine aici și așa cum este...
Fac o curbă mare la stânga și drumul începe să coboare. Eu am altă idee acum și urc pe o potecă pe culmea dealului. Atâta ghindă și frunză uscată e pe jos... Imediat sunt în vârful dealului Ciobu unde văd o turmă de mioare, unele stau jos și rumegă, altele mănâncă. Bănuiesc că sunt și câini și iau un ciomag. Pe la dreapta turmei ajung în locul cel mai înalt, plat și văd tânărul cioban. Se ridică și imediat se ridică și vreo trei dulăi mari și albi. Dintr-un sunet îi liniștește! Schimbăm câteva vorbe, îi dau niște apă și prea-mărește pădurea! Adevărul e atât de simplu și ar trebui spus mereu în cuvinte simple. Îmi dă mai multe soluții de coborâre spre Telega: una directă de aici și prin livezi, alta pe culme spre capul Telegii! Îi mulțumesc, o apuc pe prima și mi se pare prea abruptă. Pare ceva cam ca la lacul Dalina: e aproape și totuși pare atât de departe! Aleg a doua variantă și merg puțin pe drumul de culme. În capătul zonei înalte sunt două variante: fie stânga pe culmea lină, fie în față pe un coborâș direct. Harta din telefon zice în față! Deci cobor prin vâlcelul de apă, acum plin cu frunze și în câteva minute pierd zeci de metri diferență de nivel. Sunt într-o șa la marginea pădurii și văd drumul culmii care traversează o linie de curent. Urc două vârfulețe pentru poze și în șaua următoare văd o căsuță la dreapta mai jos de mine.
Las drumul de culme și fac dreapta pe o potecuță spre acea căsuță. E un loc de pază dintr-o grădină pe care o ocolesc și prin stufăriș cobor prin grădini. Tot țin un drumeag și ies deasupra caselor de pe ulița următoare. Evit să intru în curțile oamenilor (evident păzite de câini) și printr-o poartă de livadă ies la asfalt. Mă latră câțiva blănoși harnici și trec printre ei tot la vale. Păcat de ”vila” Dealul Cireșului care e frumos colorată și părăsită! Ies pe strada Fața Cireșului (zona Poiana Câmpina, diferită de Poiana Câmpina unde e gara Câmpina!) la marginea râului Sărata unde găsesc o troiță faină (sunt și crucea nouă și cea veche spartă, din piatră) și pe care voi urca până în centru.
Știam bine de un obiectiv din Telega: muntele de sare și ștrandul Ginei Cacarumba. E închis fiindcă nu au fost luate suficiente măsuri de siguranță pentru clienți! Mă rog, or mai fi și alte motive politice sau de altă natură... Cert e că o parte din masivul de sare (spre NV) s-a dărâmat și acum e o legătură directă, pe sub gard, cu lacul aflat la vest de ștrand.
De altfel aflăm de pe Wikipedia că numele Telega vine de la mijloacele de transport sare spre București și apoi spre Imperiul Otoman (telegi, singular telegă sau teleagă, vezi DEX).
Mai jos avem o serie de imagini cu lacul de la vest de ștrand, munții (Himalaya?) de sare și lacul de sus, de la sud de ștrand, unde e intrare liberă. Sunt doar câteva mici amenajări din lemn! Sus voi face și pauza de masă (biscuiți, brânză topită și o portocală) înainte de a porni la drum înapoi în centru și apoi spre Câmpina.
Aș putea să merg cu vreo ocazie și prefer să merg pe jos în traversarea prin capul Telegii spre Doftana. Voiam să merg un pic și pe la fosta închisoare Doftana (văd că devine din ce mai cunoscută) și renunț la idee. Prefer să am mai mult timp în Câmpina sau în gară! Doar trec în pas vioi pe lângă lacul Doftana și monumentul care marchează locul pe unde a trecut Bălcescu înainte de 1848 pentru a organiza revoluția cu ciocănașii și măglașii din Telega.
Intru pe sub pod pe strada Gării și vreau să fac câteva poze la capătul de cale ferată construită de germani acum mai bine de o sută de ani. Ultimele părți ale căii ferate sunt într-o curte de unde mă latră o ”sonerie”. Renunț la poze și revin pe strada principală la pod. Cu altă ocazie mersesem pe podul vechi de cale ferată, acum mă rezum doar la câteva poze și pornesc la drum ghidat de GPS spre centrul Câmpinei.
În centru ajung pe strada Bobâlna pe langă biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil sau Sfinții Voievozi sau Biserica de la Lac. Este una dintre cele mai vechi biserici din Câmpina (atestată dinainte de 15 decembrie 1476, anul de urcare la tron a lui Vlad Țepeș). ”În acea perioadă, se pare că este vorba despre existenţa unei biserici fortificate ce se afla la răscrucea a 4 mari drumuri comerciale, motiv pentru care Vlad Ţepeş a fixat în faţa bisericii vama de trecere în Transilvania.” (sursă: http://www.protoieriacampina.ro/wp/parohia-sfintii-voievozi-campina/).
Știu că e o piață aproape și mă gândesc că e o cișmea unde să spele legumele aduse spre vânzare. Întreb în piață la ghereta unui brânzar, îmi spune că are apă de băut, ”dar e caldă” și un localnic mă îndrumă spre cișmelele (că sunt două!) de la lac. ”Iau cu gălețile apă de acolo!” Chiar dacă scrie că nu e de băut! Mulțumesc, merg acolo de îmi umplu sticla și fac o pauză de 15-20 de minute pe malul Lacului Bisericii/Lacului Miresei. E loc de promenadă în oraș!
În drum spre gară mai fac câteva poze la lacul (și parcul) Curiacul care are o legendă interesantă (se spune că ar fi plin cu muniție germană din al doilea război mondial) și o ultimă poză la DN-ul care merge spre capitală înainte de a ajunge la gară. Am bilet dus-întors și nu mai stau la coada din gară.
De reținut lucrarea omagială din lemn din apropierea gării: șapte busturi ale celor mai importanți oameni politici legați de unirea teritoriilor actuale ale țării noastre, de la Decebal la regele Ferdinand I! Nu am poze, poate fac data viitoare!
