Bucegi 20-21.10.2012

Bucegi 20-21.10.2012

Colegi de tura: Ilinca Alexandrescu, Florentina Paun, Cezar Partheniu

Motto:
"Orisiunde merg frunze cad din cer
Si din clopot ni se-aude mersul
Scriu scrisori de flori lacrimand in ploi
Intr-un liber schimb cu universul"

Dorul padurilor de toamna si cateva trasee mai putin umblate intra in planul pentru acest sfarsit de saptamana! Putin neobisnuit pentru mine (dormitul la cabana), vorbesc cu mama Oara cam pe joi si rezerv trei locuri sperand ca voi gasi cu cine sa merg. Ilinca e prima care zice DA cand e vorba de plecat! Flori nu a mai mers de ceva timp pe munte si imi cere sfaturi despre echipament, cam ce ar trebui sa ia in rucsac si despre rezistenta. O sa vedem ca frumusetea padurii aurii-rosiatice acopera toate durerile si oboseala. Pana la urma amintirile raman! Stabilim sa ne vedem la 6.00 in Gara de Nord la automatul de bilete. In cateva gari din Romania (eu stiu pana acum de Bucuresti si Brasov) nu mai e nevoie sa mai stai la casa in gara ca sa iei bilet. Platesti cu cardul, iti stabilesti tu toate detaliile si aparatul iti da biletul intocmai ca angajata de la ghiseu. Mai are sistemul asta ceva erori, dar chiar e practic!

Ziua 1 - sambata 20.10.2012

Cu trenul Regio plecam la 6.27 din Bucuresti si in Sinaia ajungem la 9.14 conform mersului trenurilor (atentie se va schimba in decembrie!). La plecarea din Bucuresti si apoi in gara in Sinaia ne intalnim cu Adina, Mitica si Eugen care vor merg in saua Strunga cu ditamai rucsacii. Ii lasam sa-si bea cafeluta si sa manance ceva de dimineata in gara si la 9.35 pornim spre centrul Sinaiei. In fata parcului "Dimitrie Ghica" ne tocmim cu un taximetrist sa ne duca pentru 20 de lei pana la intrarea pe drumul de acces auto spre Poiana Stanii de unde practic incepe traseul nostru. Pornesc GPS-ul si la 9.50 plecam pe BA spre Poiana Stanii pe drumul construit in 1912-1913 "efori fiind Al. S.C. Ghica, Cr.C. Cantacuzino si D.A. Leonte dupa proectul inginerului I. Sanceorcean". In 10 minute facem o iesire din traseu spre stanca Sfanta Anna unde stiu de cateva trasee de catarat si de o mica chilie.

Continuam pe drumul forestier in serpentine, trecem de valea Pelesului si la ora 11.00 iesim in Poiana Stanii prin partea de sud. Urcam la cabana-restaurant "Stana Regala" si gasesc cateva minute pentru detalii: urma de bruma de pe mese, poneiul "angajat" al cabanei, tabloul fixat in stanca cu portretele conducatorilor regali ai Romaniei si, nu in ultimul rand un schi vechi cu legatura PRIMUS.

La 11.20 pornim mai departe pe PG spre Poiana Tapului. Daca nu stii exact pe unde trebuie sa iesi din poiana, e tare interesant! Nu e nici un stalp sau alt semn indicator. Coboram prin padurea de conifere de unde alta data am cules leurda (undeva mai in vara gasim leurda aici!), trecem peste valea Piatra Arsa si apoi pe panta mai mare ii aratam lui Flori ce inseamna sa cobori cu bete (4x4 in loc 2x2 alunecos:D!). 

La 11.45 ajungem intr-un drum de TAF, il traversam si continuam pe baza amintirilor mele in jos pana in valea Babei. Cu alta ocazie de aici am coborat direct spre poiana Tapului. Acum Flori vede pe drumul de TAF din fata un marcaj, urcam pana la el si apoi coboram pana in valea Tapului unde incepe localitatea Poiana Tapului (12.10). Se cere pauza de masa (cateva sandwich-uri, fructe uscate, nuci, mere) si pe strada Mihai Viteazu coboram pana in DN1 si apoi la gara (13.00). Ne intoarcem la DN1, mergem pe langa parc cateva sute de metri spre nord si pe strada Urlatoarei incepem sa urcam pe PA spre cascada Urlatoarea. Ilinca merge putin mai incet, simt ca i se intampla ceva si stam un pic in padure pentru energizare. De aici va simti ceva ameteala pana diseara, motiv pentru care nici nu ne vom grabi! De la intrarea in padure urcam circa 30 de minute pana in valea Urlatorii Mici pe drum de TAF si apoi pe poteca. Fiindca e o poteca extrem de usoara, e si foarte populata de tot felul de oameni (foarte putini echipati pentru mersul pe munte!). 

La ora 14.00 ajungem la odata frumoasa Urlatoare. Spun "odata" fiindca si acum cascada este extraordinar de faina daca nu ar fi ghereta din fata cascadei si o gramada de pitzi de oras galagiosi! Dupa cateva poze de sub cascada, le propun fetelor si urcam deasupra cascadei cateva zeci de metri ca sa scapam de galagie. Ce poate face natura! Deasupra caderii de apa nu se mai aude mai nimic si doar susurul cascadelor din partea superioara a Urlatorii ne dezmiarda auzul! Ne intoarcem la cascada si intre 14.25 si 15.05 coboram la intrarea in CA pe Valea Jepilor. Inca 10 minute pana la statia de telecabina si apoi o scurta pauza de pranz inainte de urcarea spre Kalinderu pe marcajul PG (45 de minute pe sageata).

Poteca foarte clara ne conduce sub marele S al Kalinderului. Chiar inainte de partie Flori descopera ce inseamna sa cercetezi terenul pentru marcaj. Marcajele lipsesc aici si cauta cu atentie fiecare marcaj vechi si sters! Coboram cateva minute pe partie pana deasupra zonei Boncu si facem stanga pe legatura cu partia Kalinderu 2. O traversam si pe aceasta, mergem pe deasupra Fun Park-ului si a structurii de catarare pe gheata, traversam Valea Alba, pe drum forestier ajungem deasupra Caminului Alpin la intersectia cu marcajul TR si coboram pe PG pana in valea Cerbului (17.30). Ce frumos a fost asta iarna aici in prima tura pe schiuri :)! 

Pe drumul pana la Gura Diham (18.20) remarc cu tristete remorca cu numarul PH 07 GIA plina cu lemn nemarcat (am verificat pe capatul taiat al lemnului!). Cateva minute pauza la Gura Diham (pentru fete se simte oboseala; o simt si eu, dar stiu ca trebuie sa ajungem la Diham si vor fi incantate amandoua de caldura sufleteasca si omenia mamei Oara!) si la 18.35 incepem sa urcam pe panta prostului pe TA si apoi dupa 15 minute lasam BR in stanga si noi urcam pe intuneric spre si pe conducta pana in saua Baiului (o ora de mers). Vad in mersul nocturn bucuria lui Flori si starea neplacuta a Ilincai si merg cumva intre ele ca sa tin grupul cat de cat compact. Din saua Baiului sunt mai mult decat acasa (se poate spune in dormitor :D) si eu cu Flori vedem ca Ilinca prinde elan si porneste inainte (asta datorita frigului pe care il resimte). Deasupra cabanei Diham la intersectia cu PR vedem luminile cabanei si coboram in cateva minute pana la cabana. Nu e mare aglomeratie pe aici si mama oara ne primeste ca pe dragii ei copii. Mancam cate o ciorbita de vita, bem cateva ceaiuri si recomand "specialitatea casei": mamaliga cu lapte acru! Lui Flori ii place combinatia, terminam de mancat si ne retragem pana in 21.30 in camera. Flori isi trateaza gleznele umflate cu crema de galbenele si fasa elastica, mai povestim un pic si ne bagam la somn.

Ziua 2 - duminica 21.10.2012

Buna dimineata! E 7.30! Trezirea! Fetele mai motaie un pic si simt si eu aceeasi tendinta! Ma ridic doar din pat pentru cateva cadre cu Bucsoiul in flacari!

Ne trezim definitiv in cateva minute, facem ordine si curatenie prin camera, strangem rucsacii si coboram la masa. Mama Oara e pregatita pentru micul dejun si ne ajuta cu niste ceai fierbinte. Il completam cu cate o omleta si ceva "adaosuri" din bagaj si pe la 9.00 suntem gata de drum. Imi rezerv de pe acum un loc pentru saptamana viitoare fara a-mi face prea mari griji. Chiar daca e cabana plina (e o aplicatie a scolii de munte Pathos), pentru mine un loc se gaseste! Mergem un pic sa aprindem o flacara vie pentru nea Gigi, fostul cabanier atat de drag in adolescenta si pe la 9.20 pornim la drum. 

Mergem agale pana in Saua Baiului (9.45) si schimbam TA pe BA spre cabana Forban. Multe benzi albastre sunt la Forban (asta chiar si cand nu ai ceva la bord :D)! Trecem pe langa stana de sub saua Baiului si mergem pe drumul larg de masina in jos spre Forban si apoi soseaua de Paraul Rece. Prin cateva locuri gasim niste "bastoane" galbene de la o conducta de gaze ascunsa in pamant. Cam pe la 10.15 iesim in poiana cabanei Forban si ocolim pe serpentine pana in dreptul cabanei. Inainte de cabana vad crucea lui Aurel Molnar (?) "iubitor al muntelui, calator al pamantului, prea devreme locuitor al cerului" (01.04.1959-07.03.2010). La 10.30 ajungem langa Forban si pornim prin spatele cabanei/unitatii spre muchia Bradetului. Urcam cateva zeci de metri si apoi coboram in continuu pe muchia culorilor de toamna. Iarasi si iarasi imi vin in minte "tincturile de frunze" din motto.

Poteca e fascinant de frumoasa si vedem mereu compozitia in miscare a celui mai mare pictor al Lumii. Alte stropiri de lumina galbene, altele verzi, altele maronii uscate pe jos ne trec prin fata obiectivului ideal, ochiul uman. Cred ca e imposibil de redat in imagini si cuvinte energia pe care padurea tomnatica si-o adanceste in minte, trup si suflet. Stam cu un brat intins spre visul anotimpului galben-rosiatic si cu celalalt spre realitatea concreta. Pasii se topesc unul dupa altul prin frunze si la 11.25 ajungem pe BA la DJ73A. In 25 de minute suntem la intrarea drumului forestier de pe valea Leucii si pornim hotarat pe langa unitate. Un militar ne cere sa spunem pentru ce mergem pe acolo, anuntam la garda unitatii militare Cheile Rasnoavei traseul nostru si pornim pe vale pe drum forestier. E fascinant de tomnatica toata valea pe care inaintam vreo 4.5 km.

La ora 13.00 schimbam directia din vest spre sud-vest si incepem sa rucam pe culoarul destul de ingust al vaii Iadului. La inceput poteca ne duce pe langa firul apei si apoi urca mai abrupt pe versantul stang (drept geografic) pana sub Dihamul Militar. Aici semnele cotesc brusc la 90 de grade stanga pentru a iesi pe langa gardul estic al unitatii.

Facem o mica pauza de odihna pentru Ilinca (a luat-o un pic ameteala) si de masa si detasare pentru Flori. Ce ar mai sta Flori aici... O cred ca si eu as sta cu uimitorul Morar in fata mai mult timp. Timpul ne lasa si nu prea sa mai zabovim si la 13.50 pornim pe o alta BA spre Clabucetul Baiului si valea Leucii.

 La 14.38 trecem de Saua Grecului si pentru cateva zeci de metri mergem in paralel cu TG ce coboara pe muchia Grecului spre Azuga. Lasam in dreapta TG cu contur galben si cateva zeci de metri mai sus si pe cel cu contur negru. Acum aproape doua luni le-am intalnit pe amandoua pe culmea Grecului si saptamana viitoare le vom intalni pe valea Grecului. La 14.50 intram in larga poiana de pe Clabucetul Baiului si nu mai gasim semne. Logica spatiala ma coboara prin poiana, tot nu vad semnele si in schimb in stanga poienii mi se arata un drum de TAF mai mult acoperit de copaci. Coboram pe el si pe Flori cam incep sa o doara genunchii. Cunosc senzatia de intepat in genunchi si incerc sa nu grabesc foarte tare pasul. Ilinca in schimb a primit de undeva din padure elan si ii vine sa coboare aproape alergand la vale. Fiindca Flori a ramas mai in urma si coboara incet (o admir fiindca eu nu stiu cum as cobori cu durerile si intepaturile din genunchii ei si cu gleznele umflate!) si o asteptam la un drum forestier ce ne taie drumul si apoi in valea Leucii (16.15). 

Cand vad ca dupa 15 minute nu apare in urma noastra, las rucsacul, aparatul si betele si pornesc in sus in recuperarea lui Flori. Ce sa recuperez ca e la cateva zeci de metri mai sus! Coboram amandoi inapoi la Ilinca in valea Leucii si in aproape o ora ajungem la unitatea militara. Pe plat e altceva si Flori accelereaza pasul. De la un gater putin mai sus de unitate se tin dupa ea niste pufuleti de catelusi negri de cateva saptamani. pana la sosea nu-i bai, dar de acolo... Unul din catelusi se tine dupa noi si pe sosea pana la intrarea din DN1 si Flori ii roaga pe doi soldati ce se duceau la unitate sa il ia cu ei. Ce bine! Ajungem pe DN1 la gara pe la 18.30, ne luam bilete si la 19.19 ne imbarcam in IR spre Bucuresti.

Un frumos we de toamna din care raman amintirile frumoase si bucuria revederii noastre si a Muntilor!

Bucegi 13-14.10.2012

Bucegi 13-14.10.2012

Colegi de tura : eu si cortul

Pentru we acesta nimeni nu se incumeta sa vina cu mine. Se anunta ploaie si sambata si duminica si cam toti prietenii s-au speriat de asta. Stiu si eu ca nu e nici o placere sa mergi pe ploaie, dar pe de alta parte mergand singur imi pot schimba si adapta traseul la posibilitatile mele (mi le cunosc foarte bine si stiu ca rezist si fizic si psihic in conditii meteo neprielnice!). Deci voi pleca singur pe trasee lungi si prin locuri care au renumele a avea multi ursi "suparati". Ca tot eram eu un "ursulet suparat" la un moment dat (si mai sunt si acum cand vine vorba de distrugerea naturii si de nesimtirea umana), sunt ferm convins ca prietenii blanosi nu vor veni sa dea mana cu mine!

Ziua 1 - sambata 13.10.2012

Plec matinal din Bucuresti (6.15), ajung in Busteni la 8.00 si in 20 de minute sunt sus la statia de telecabina. Scrie ca prima cabina porneste la 8.30, dar ni se spune ca e cea de control tehnic si abia la 9.00 pleaca prima cabina pentru public. Cu 32 de lei urc pana la Babele alaturi de un montagnard iesit solo la o plimbare prin ceata si de trei tineri turisti cam "rataciti". De pe la 1600 e ceata laptoasa si grupul de incepatori/necunoscatori ai Bucegilor nu stiu in ce directie sa mearga. Ii conduc eu pana la Babele (a doua constructie de la statia de telecabina) si ii las in fata cabanei. Sunt asa de speriati de vreme incat nu cred ca au iesit din cabana, nici macar sa verifice toaleta din celalalt judet ;)! La 9.25 pornesc la vale pe CA pe Piciorul Babelor abia vazand la 20 de metri in fata. Cobor in mare parte pe langa conducta de gaze prin marea alba si pe la 1650-1700 ajung sub patura alb-gri ce m-a tinut pana acum ca intr-o stransoare. Tin ritmul bun si in 40 de minute de la Babele ajung sub hotelul Pestera. De curand urcasem cu Iulia Stroe pe o varianta a BA pe drumul de TAF de pe muntele Cocora. Acum urc pe poteca ce porneste din spatele hotelului lasand in urma latratul cainilor de la hotel. Am viteza destul de mare prin culoarul de padure si ceva stanci si in 10 minute ajung sus in "cimitir" la drumul de TAF. In alte 10 minute revin la hotelul Pestera si cobor pe drumul auto spre manastirea Pestera. De acum incolo voi merge in cea mai mare parte a acestor doua zile de ploaie pe drumuri de masina si ca urmare viteza e ceva mai mare. Ocolesc manastirea si cobor pe poteca acoperita cu un podet de lemn si apoi cu trepte cimentate printr-un mic canion ce ma duce la apa Ialomitei. Inca ploua si nu ma indur sa scot aparatul foto din rucsac. Urc un pic pana la intrarea in Pestera Ialomitei si nu am de gand sa o vizitez. De altfel nici nu pot intra fiindca pestera se viziteaza daca sunt cel putin patru persoane care doresc acest lucru. Revin la marcaj, mai cobor cateva zeci de metri, las in dreapta poteca nemarcata ce duce la grota Pustnicului (mai salbatica, mai mica si diferita fata de pestera Ialomitei), trec pe langa poiana Horoabei, las in stanga marcajul BR spre saua Laptici si ajung sub cabana Padina (11.00). Nu mai opresc fiindca am tot fost pe aici recent, trec de baza nationala Salvamont si vila Coteanu si intru in Cheile Coteanu. Sunt asa de scurte incat nici nu imi dau seama ca sunt chei! Dupa chei se despart drumurile auto care merg pe cele doua parti ale lacului Bolboci. Eu urmez drumul de pe dreapta lacului, trec pe langa pastravarie si turbaria Laptici si intru in Cheile Tatarului. Abia aici scot aparatul (11.30) si incep sa fac poze.

Pe dreapta lacului drumul ma duce in curbe destul de line pe langa marcajul TG (Valea Tatarului) si apoi paralel cu lacul (extrem de secat) traversez valea Mircii si ajung in valea Bolboci (de unde pleaca TR din memorialul "Nae Popescu" explorat recent). La 12.30 sunt la capatul barajului Bolboci cu atmosfera apasatoare deasupra mea. Asa ca stau doar pentru 2-3 poze si in 10 minute cobor pe drum pana pe platforma de sub baraj unde Ialomita se ascunde putin printre stanci si va iesi iarasi la marcaj langa campingul Zanoaga.

In 15 minute ajung la complexul Zanoaga si intru sa intreb doar de niste marcaje. Sunt doua doamne foarte dragute si o catelusa extrem de simpatica. E un pic iritata cand vede rucsacul imens si betele fiindca nu e obisnuita cu asa ceva. Intreb de cazare si de mancare si tare imi place atmosfera de aici. Recomand cu toata caldura complexul Zanoaga (0768.417.247)! Li se pare extraordinar de mult ceea ce vreau eu sa fac de acum incolo si ma sfatuiesc sa ma intorc dupa cheile Zanoagei ("ca doar cheile iti iau o ora si jumatate!"). Le spun planul meu si ca ne vom vedea mai pe seara (auto-estimare prea buna!) sau maine. Intr-adevar dupa 24 de ore voi fi din nou la Zanoaga! La 13.00 pornesc mai departe si in 3 minute las in stanga baza Salvamont Zanoaga si drumul ce urca spre Dichiu si apoi Sinaia. Trec podul de lemn pe langa campingul Zanoaga si ma indrept spre chei. Merg 5 minute pe forestierul plin de balti si abia apoi intru in Cheile Zanoagei (13.10). Cheile sunt mult mai frumoase decat imi aduceam eu aminte de acum 15-16 ani. De fapt de atunci stiu doar denumirile si mai am doar cateva imagini foarte vagi de mai jos de tabara Vanatorul!
Poteca coboara pe cei doi versanti ai cheilor, trece de doua ori apa pe podete amenajate foarte solide si in ultima parte trece pe langa doua izvoare puternice si iese la complexul de case de la Scropoasa (13.50).

Urc pana la vechea cabana Scropoasa (1205m) acum parasita, revin intre casele din amonte de lac si vad ca doar de la una singura iese fum. Din cate am inteles de pe www.hoinari.ro aici ar fi locuri de cazare. Maine voi schimba traseul de aici! Deocamdata cobor tot pe CA pe drumul de exploatare care merge pe marginea lacului Scropoasa. Pe cate poteci de munte ati mai mers pe langa stalpi de iluminat? Merg pe marginea dreapta a lacului pe podete amenajate cu balustrade, trec de intrarea in Cheile Orzei (inchise publicului), urc in serpentine prin covorul de frunze pana la altitudinea de 1400 de metri si cobor in capatul din aval al Cheilor Orzei peste un podet amenajat.

Ialomita isi reintra in drepturi si pana la tabara Vanatorul formeaza niste chei extraordinar de frumoase. Doar linia de transport de piatra aminteste ca pe aici exista activitate umana.

Intrarea in civilizatie (tabara Vanatorul) ma prinde abia la ora 15.00. E prea devreme ca sa ma opresc si sa pun cortul. Ies din tabara, in 5 minute trec pe langa hidrocentrala Dobresti si parcurg in 25 de minute aproximativ 2 km pana dupa tabara Cerbul. Ies la drumul principal si studiez harta in GPS (15.35). Fac  o alegere neinspirata care imi lungeste ziua cu cativa kilometri si imi "alimenteaza" gustul tineresc al aventurii. In loc sa ma fi oprit la Dobresti si sa urc pe valea Brateiului aleg sa urc pe drumul forestier de pe valea Rateiului. Eram ferm convins ca Ratei este afluent al Brateiului si ca voi ajunge unde trebuie! Urc pe drumul forestier cateva serpentine si intalnesc un barbat cu sotia si cu o prietena de-a ei care faceau un gratar. Cat ii intreb eu daca e drumul bun si pana sa imi explice, imi si pun in mana doua sandwich-uri cu friptura si ardei gras si un pahar de vin. Abia accept sa beau paharul de vin rosu (nu beau alcool pe traseu de obicei!) fiindca stiu ca il voi scoate repede afara din organism prin transpiratie. Mai urc 2 kilometri pana unde sunt niste utilaje de reparat drumul, nu gasesc pe nimeni pe aici si continui urcarea. Trec prin ingustele chei ale Rateiului (cel mai probabil pestera celebra este pe versantul stang al apei - eu urc pe cel drept (geografic)), la 17.10 trec pe langa un canton de vanatoare si mai continui sa urc inca vreo jumatate de ora pe drumul forestier. Se termina drumul, ramane doar o poteca si curand valea Rateiului se salbaticeste extrem de mult. Dar drumul meu e gresit: in loc sa ma indrept spre Bucegi si Bratei, GPS-ul imi arata ca am iesit din arealul PN Bucegi si intru in Leaota spre varful Sfantul Ilie! Stop si reorientare! Analizez harta si hotarasc sa urc pe valcelul din dreapta mea si apoi sa cobor pe valea Mitarca spre valea Brateiului. Valcelul cu apa destul de mare imi permite cu greu sa urc direct pe firul apei. Pietrele sunt alunecoase, bocancii mei sunt tociti! Rezistenta si ambitia ma duc mereu in sus in ciuda dificultatilor. Reusesc sa ies in culmea Ratei si sunt mai mult decat fericit: gasesc marcajul CR care face legatura intre varful Leaota si valea Brateiului. Traseul a fost refacut de curand de Asociatia Targoviste Chindia carora trebuie sa le multumesc in acest moment. Se intuneca complet si am intrat pe semn. De aici orice ar fi, trebuie sa urmaresc semnele. Cobor mult timp prin padure si ma bucur ca un copil cand mai vad cate un semn in fata. Adrenalina e la cote maxime si parca ma simt plin de energie. Poteca tot coboara pe piciorul ce formeaza versantul drept al vaii Mitarca. La un moment dat semnele dispar (sau nu le mai vad eu!) si cobor spre firul vaii amintite. Cand se inclina panta prea mult (trece bine de 45 de grade si e plina de noroi si frunze cazute!) caut mereu cu GPS-ul sa gasesc diferente de nivel cat mai mici. Ma si rostogolesc de 2-3 ori si de fiecare data ma ridic, ma scutur de frunze si plec mai departe! Un alt moment de fericire gust cand revad marcajele! Cu siguranta ca acestea veneau mai prin dreapta mea si le-am pierdut in ceata si in noapte. Cobor pe marcaje si ajung la o casa pe valea Mitarca. Nu mai e cazul sa mai fac poze, cobor pe langa apa si trec prin apa Brateiului/Bradetului pana la cantonul silvic Bratei (20.15). E ceva lumina, scrie "proprietate privata", intru totusi in curte si bat la usa. Iese proprietarul, imi spune ca nu ma poate lasa sa dorm undeva in casa (doar sa pun pe jos izoprenul si sacul de dormit!), dar e totusi amabil si ma lasa sa pun cortul langa curtea lui. Ii marturisesc ca mi-e totusi teama de urs si macar cainii latra animalul daca vine. De plecat oricum plec dimineata si nu deranjez cu nimic. E amabil si imi da o sticla de apa, imi pun cortul, ma schimb, mananc de seara si pe la 22.00 ma bag in sac si adorm. Imi pun telefonul sa sune la 6.00 pentru a porni la drum la ora 7.00.

Ziua 2  -duminica 14.10.2012

Nu am auzit nici un zgomot ciudat toata noaptea si probabil ca din acest motiv am dormit extrem de profund incat pe la 4.30 ma trezesc asteptand sa sune alarma. Ma uit la telefon, vad cat e ora si adorm la loc pana la 6.00 cand ma trezesc la primul tarait. Totul e mai greu dimineata si reusesc sa imi inving cheful de somn obisnuit. Mananc cate ceva de dimineata (rece fiiindca nu mai aveam decat un litru de apa!), strang hainele, sacul de dormit, izoprenul si apoi cortul. Ma supara un pic condensul din cort si va trebui sa mai lucrez la asta (probabil alt cort, dar nu se stie cand va fi asta). Mi-a udat si sacul de dormit pe exterior! Strang cele doua tente ale cortului, betele si folia speciala de sub cort, inchid rucsacul si reusesc sa imi depasesc planul cu cateva minute. Putin peste 7.00 ridic ancora cand se mijeste de ziua! "Gazda" mea plecase cu vreo 20 de minute mai devreme cu masina si m-a claxonat vazand lumina in cort. De la indicatorul din fata cantonului urc in serpentine stranse pe piciorul vestic al muntelui Lespezi. Urcusul imi ia putin fiindca atmosfera semi-virgina nu ma tine in loc. In plus si ceata e la ea acasa si umezeala ma cam impinge de la spate. Ajung la cota 1500 (cantonul Bratei este la cca 1200m altitudine!) si panta se mai indulceste. Dau de trei izvoare aproapiate unul de celalalt. Cum nu am baut deloc apa pana acum si nici nu imi este sete, urc rapid pe langa izvoare. De la 1600 in sus incepe iarasi un lant de serpentine stranse care ma urca pana la 1650m sub vf Lespezi (1685m). De aici pe curba de nivel merg vreo 10 minute si mai urc un pic pana in saua Lucacila care se afla in gol alpin. Din sa vad spre sud cariera Lespezi, langa mine se afla picioarele unui vechi stalp de funicular, ruinele unui fost canton de vinclu si un stalp indicator spre cabana Bolboci. Spre Lucacila cerul e alburiu acoperit de o ceata din care simt si ceva burnita. Ce vreme frumoasa pentru explorare! Cobor din sa pe drum de TAF cateva minute pana la un drum forestier de acces la cariera Lespezi. Urmez drumul in stanga si dupa aproape un kilometru ajung la cabana "Podu' cu florile" care apartine CJ Dambovita. Cabana nu e terminata si este inchisa publicului. Pe aici pe undeva ma gandeam eu ieri pe la Zanoaga sa pun cortul! Este ora 9.00 si va trebui sa fac o iesire de cercetare pe noul marcaj PG. Asa ca urc pe drumul de TAF marcat cu PG vreo 10 minute, trec prin estul varfului "Podu' cu florile" impadurit si ajung la capatul golului alpin la cca 1700 m altitudine. Peisajul este dezolant in fata: nu vezi la mai mult de 20 metri! Urmez poteca ce ma duce pe curba de nivel pana la stana Lucacila si apoi incepe sa urce printre tufe de ienupar. E umezeala, pantalonii mi se uda mereu de la ienupar si eu continui sa merg. Parca as fi robot, nu altceva! Castig mereu altitudine si ajung la cca 1850m altitudine. Pierd foarte usor semnele si tind sa cobor pe un picior vestic. Noroc cu GPS-ul care ma ghideaza si imi arata toate curbele de nivel. Ma intorc un pic si merg spre est pe ceea ce imi parea o ditamai valea mai devreme. Regasesc niste stalpi si imi vine sa cant de bucurie! Ma abtin caci ploaia nu imi da pace! Merg, merg, merg pe culme sau pe sub aceasta, ajung intr-o sa pe la 1800 de metri, mai urmez niste curbe de nivel si ma trezesc la ora 10.30 la stalpul langa care se afla TR sters de pe Plaiul Mircii. Am reusit! Pot spune ca am finalizat un traseu pe care mi-l doream din iarna! Vremea chiar nu mai conteaza acum! Satisfactia este imensa! Ma intorc pe acelasi drum pana la cabana "Podu' cu florile" si in 30 de minute cobor pe CR de mai devreme pana la Bolboci (cca 12.30). De aici cobor pana la Zanoaga pe drumul de ieri si intru la cabana. Femeile binevoitoare de ieri sunt uimite cum de am ajuns eu pe o ploaie in care nu ar lasa nici cainii afara. Catelusa nu ma mai latra fiindca am lasat rucsacul si betele la intrarea in cabana. Le rog sa imi faca repede o ciorbita si trei ceaiuri pe care le absorb instant in timp ce polarul si haina se mai usuca un pic pe calorifer (de fapt doar se incalzesc!). Cam pe la ora 13.00 pornesc la drum prin cheile Zanoagei. Mi-au placut asa de mult ieri incat vreau sa le mai parcurg o data! Acum pe ploaie e mai ciudat fiindca nu prea te mai uiti in jur si cauti mai mult sa vezi unde pui piciorul sa nu aluneci! Peste o ora (14.00 adica!) ajung pentru a doua oara la Scropoasa. Vad ca lipseste o masina de ieri si nici fumul nu mai iese din cabana din dreapta poienii. Deci cineva a fost aici! Mai am o ultima parte de traseu monoton de explorat! Fac stanga pe drumul de acces auto al barajului ce formeaza lacul Scropoasa pe apa omonima si doar in primii 50-100 de metri gasesc doua marcaje CA sterse si foarte vechi. GPS-ul imi arata toate curbele drumului si le urmaresc sarguincios prin ceata. Urc vreo doua ore cam pana pe la cota 1500 si ies in drumul de acces spre hotelul Pestera. Aici este o cabana silvica si omul pe care il vad acolo nu stie de nici un marcaj pe aici. Stie doar care e drumul spre sanatoriul Moroieni si Pietrosita. Cat vorbim noi, apare o masina dinspre Pestera, fac semn si opresc. Mare noroc ai, Cezare! Oamenii sunt foarte de treaba, vorbim de munte, de plimbari, de tot felul de trasee, de drumuri mai bune sau mai proaste si trecem de sanatoriu fara sa mai vedem nici un marcaj. "Auzi, nu vrei tu sa mergi cu noi pana in Bucuresti?" "Da, daca ma luati si e in regula. Eu vroiam doar sa ajung la gara in Pietrosita sa iau trenul de 16.49!" Le multumesc mult si vin cu ei pana in Bucuresti. Chiar le spun uimit si bucuros ca este prima data in multi ani de munte cand ajung in Bucuresti pe lumina!!!

Imi revizuiesc in minte aceste doua zile, sunt fericit ca am vazut atatea locuri frumoase in atat de putin timp si ma pregatesc pentru o noua saptamana de munca. Si pentru un viitor we tot in Bucegi! De la ploaia din aceste doua zile mai am si acum probleme cu cartela-abonament de la metrou care nu vrea in fel si chip sa functioneze (la data de 02.11.2012)! In fiecare zi imi amintesc de atunci incoace de memorabilele doua zile din sudul Bucegilor!

Va multumesc pentru rabdarea de a citi atat de mult! Ploaia nu m-a mai lasat sa va arat si voua locurile prin care am trecut! Sunt convins ca ati mers cu gandul langa mine!

Bucegi 6-7.10.2012

Bucegi 6-7.10.2012

Colegi de tura: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Saptamana trecuta am dormit in placutul refugiu de la Strunga venind din partea vestica. E cel mai aproape si cel mai accesibil (si ati vazut pe cate variante se poate ajunge in Gura Strungii). Acum planul meu include doua traversari ale platoului Bucegilor, cercetarea unor trasee mai vechi sau mai noi si binenteles mult mers. Ilinca este nerabdatoare sa mearga pe munte si ca urmare vom pleca amandoi in cautarea drumurilor pierdute din Bucegi.

Ziua 1 - sambata 6.10.2012

Fiindca avem mult de balaurit, plecam din Bucuresti cu IR 1745 la 6.15. E intuneric afara si abia pe la Ploiesti se crapa de ziua. Noi mai suntem un pic somnorosi si ne trece repede cand vedem ca se apropie ora 8.00 cand ar trebui sa fim in Sinaia. Trenul nostru ajunge cu ceva intarziere si abia la 8.20 iesim din gara si pornim spre statia de telecabina langa care gasim doua marcaje BR si BA. Mi se par tare ciudate fiindca marcajele nu pleaca de aici, ci de pe drumul asfaltat ce urca spre Cota 1400. Mergem la cabina si am o surpriza placuta: fata de telecabina de la Busteni, aici se acorda o mica reducere la transport dus-intors (62 de lei dus-intors pana la Cota 2000 fata de 62 lei la Busteni)! Nu e mult, dar amanuntele conteaza! Prima cabina pentru public porneste la ora 9.00 si urcam in 10 minute pana la Cota 1400. Aici doar schimbam "peronul" si ne imbarcam spre Cota 2000. Cabina asta a fost construita de italienii de la Cerreti e Tanfani din Milano. Pacat ca romanii au ramas la nivelul de atunci pe cand italienii au avansat in tehnica de transport pe cablu. Cabinele care la noi sunt folosite in Italia sunt pe post de obiecte de muzeu! Imi aduc aminte de recent vazuta istorie a "tomberoanelor" din Sassolungo care au mai avansat ceva in timp macar ca forma si culori! La 9.25 suntem sus la Cota 2000, citesc cate ceva despre cainele ciobanesc intr-o brosura editata in programul LIFE 07/NAT/IT/000502 si agatata cu un snur de perete. De remarcat ca aceasta inca rezista si nu a fost mazgalita sau rupta! Programul cabinelor e urmatorul: Sinaia-Cota 1400 8.30-16.00, Cota 1400-Cota 2000 8.45-15.45 (urcare si coborare)! Cam pe la 9.45 suntem gata de drum si pornim in jos spre Cetate/Piatra Turcului pe BG.

Coboram in cateva minute la BR de pe Drumul de Vara (maine revin pe aici intr-un mic ocolis!) si pe partie in jos ajungem la cota 1800 de unde incepe PR spre valea Vanturis (10.10). Marcajul e refacut de curand si ne face palcere sa mergem pe relativa curba de nivel. Macar am scapat de pietrele de pe partie! Trecem primul izvor (sec) al vaii Stane si pe poteca destul de slab evidentiata intram in padure. Acum si poteca si marcajele sunt mai vizibile! Cam o ora mergem prin padure vazand di ncand in cand prin ferestre de padure mici stanci, codite ale Coltilor lui Barbes. Abia la 11.10 iesim sub peretii de stanca ce formeaza Coltii mai sus amintiti. Verticalele si surplombele sunt asa frumoase si probabil ca tenteaza cataratorii la ceva trasee. Stiu ca si data trecuta cand am fost pe aici ma intrebam exact acelasi lucru: daca exista ceva trasee alpine! De fapt mi s-a si parut ca vad ceva pitoane sus in perete. Ar fi bine sa nu fie asa fiindca zona este unul din monumentele naturale din PN Bucegi!

Coboram putin mai jos in padure, mergem tot pe curba de nivel prin padure pe sub al doilea rand de stanci si putin dupa ora 12.00 se linistesc verticalele si iesim sub capatul sudic al muntelui Varful cu Dor in valea Vanturis deasupra lacurilor. Acum nu e pic de apa si chiar ma intreb cum arata cascadele de mai jos! Coboram in firul vaii si Ilinca simte nevoia unei pauze la umbra, catorva guri de apa si ceva mancare. Las rucsacul, urc pana la stana sa vad cum mai arata si revin in 15-20 de minute la Ilinca. Mananc si eu cativa biscuiti si plecam mai departe in amonte pe firul vaii Izvorul Dorului (12.45).

Urmam semnele ce merg pe langa firul destul de drept al vaii. Mai sunt ceva sinuozitati, mai sunt ceva urme de cascade si de lacuri, mai sunt roci de forme deosebite (pietre in limbajul obisnuit :D), mai sunt si ceva chei si zone mai inguste...Valea este superba si e foarte bine ca a fost marcata!

Cu atata nesat merg pe vale strangand in minte cat mai multe amintiri si la 13.25 ajungem la stalpul indicator de sub Valea Soarelui. Tare incantat sunt ca am mers pe Izvorul Dorului! In fata noastra vedem stalpii benzii rosii pe care ne vom intoarce maine din saua Laptici (nord), in stanga indicatoarele cu CG pe care continuam spre Bolboci (vest) si in dreapta partia Valea Dorului cu ambele marcaje BR si CG pe care am facut acum cativa ani primele cristiane adevarate (caci pana atunci doar in parcul Tineretului din Bucuresti alunecasem acum multi, multi ani pe niste schiuri Reghin vechi). Schimbam marcajul in CG si urcam pe drumul de TAF pe unde acum vreo 10 ani am coborat singur pana la Bolboci unde sora mea si prietenul ei erau intr-o vacanta de 1 mai! Dupa nici 10 minute ajungem la prima stana (unde "Terminând de ros un os/Şade-un câine zdrenţuros/Tremurând şi el fricos" - Pseudofabula, Rosu si negru) si apoi vad pe marginea drumului pe iarba (deci in afara drumurilor publice), niste gratargii care se simteau bine! Imi pare rau pentru ei, nu au respectat regulile parcului natural, vor avea de platit! Spre zona inalta a Bucegilor zarim Omu, Gavanele si muntele Obarsia dintr-un unghi ceva mai rar.

Dupa a doua stana pana sa iesim in drumul asfaltat doua prietene iesite la picnic au aceeasi soarta: numarul masinii va ajunge in atentia autoritatilor (nu PN Bucegi de la care nici acum dupa o luna nu am primit nici un raspuns!) pentru incalcarea regulilor de vizitare a parcului natural. Imi pare rau pentru acesti oameni, dar doar ceva amenzi usturatoare si puterea exemplului pot sa faca ceva la noi!
iesim in sosea la cota 1820 si pe sub vf Nucet/Nucetu (1861m) mergem pe curba de nivel pe deasupra altei stani. Cobor pana la stana sa vad cat de bine arata, revin la Ilinca in poteca si mai departe ocolim varful pentur a ne lasa in jos pe piciorul lui spre lacul Bolboci. In fata noastra se vad la orizont muntii Deleanu, Zanoaga si Lespezi dominati in spate de mareata Leaota. Stalpii indicatori ne coboara pe piciorul de munte si putin inainte de intrarea in padure vedem in dreapta Tataru si Grohotisu cu Gura Strungii dintre ele si cu valea Tatarului pe care am coborat saptamana trecuta.

Tot aici la intrarea in padure gasim si o masa de lemn care e foarte buna pentru putina odihna, in special daca urci dinspre Bolboci!
Intram in padure si coboram destul de abrupt pe un drum de TAF frumos imbogatit de Mama Natura (sau Mama Padure?) cu un covor verde de muschi. Ma bucur sa vad urmele unor piloni de la vechea linie de funicular de la inceputul secolului XX.

La 15.25 ajungem la marginea lacului Bolboci in capatul ultimului intrand mare de pe malul stang. De aici se formeaza un golfulet pana la statia de supraveghere a barajului ce a format acest lac. Mult mai bine decat speram eu de cand cautasem cu Radu aceasta intrare asta iarna! Ocolim lacul vorbind despre iesiri in strainatate si despre oportunitatile pe care nu trebuie sa le ratam niciodata. Ajungem pe baraj, il parcurgem cu ochii in sus spre inaltul Bucegilor si in jos spre Zanoaga pe firul Ialomitei. Mai mult foamea care rontaie ne indeamna sa oprim vreo ora la Bolboci pentru o ciorbita calda si o surpriza de la Ilinca: snitzele homemade foarte gustoase! Multumesc pentru gand! A doua portie de snitzel o pastram pentru diseara la piure :D!
Cam pe la 17.00 lasam cabana in urma si pornim in continuare pe drum. Mergem vreo 15 minute pe CA pe drumul auto ce urca pe stanga lacului Bolboci (dreapta geografica) spre Padina. In capatul primei cozi lungi de lac vedem placa ce indica o parte din Memorialul "Nae Popescu". Stiam pe unde am coborat in iarna si acum cautam marcajele pe vale. Acestea au fost sterse (uneori intentionat) de pe majoritatea traseului pe care Nae Popescu il vroia ca legatura intre Valea Larga si Moeciu. Poate il vom reface vreodata! Urcam pe vaile Bolboci si apoi Olboace pe drumul forestier, trecem pe langa 15 baraje si nu vedem deloc indicatoare sau orice ar sugera pe unde e drumul. Eu stiu ca erau cateva marcaje pe Plaiul Mircii si tot caut sa urcam pe undeva. O scurtatura spre culme este pe un drum de TAF prin padure! Noi ajungem pana la capatul drumului si analizez harta in GPS. Ilinca urca pe un fel de drum de TAF fara sa gaseasca semnele. Eu incerc un fir de vale ce apre sa urce spre Deleanu. Revenim la drum si discutam cu GPS-ul in fata. Valea gasita de mine pare sa ne urce spre Deleanu. Asa ca pornim pe fir. Se salbaticeste din ce in ce mai mult si la un moment dat vad in fata ceea ce pare a fi o saritoare. Trebuie sa evitam asta cu siguranta! Stiu ca Ilincai nu ii este usor pe pante inclinate. Mie nu imi este greu, dar e totusi neplacut! Decat sa ajungem sub saritoare, mai bine urcam pe versantul stang (drept geografic) al paraului. Panta ajunge pe alocuri la 45 de grade si peste si sunt trepte de pamant sau de iarba. Atingem de cateva ori brazii si bodoganim un pic rasina care se lipeste de haine si de maini. E musai sa continuam! Gasim o poteca ce ne duce pe curba de nivel in urcare prin padure si iesim intr-o poiana in capatul de sus al vaii. Sunt fericit fiindca vad in fata-dreapta coasta Plaiului Mircii! Si in plus iesim la gol alpin si inca nu e intuneric! Trecem pe deasupra capatului de sus al firului si vad in dreapta crucea lui Nae Popescu. Asta e!!! Ajungem la cruce si apoi in stanga vreo 20 de metri suntem in marcajul PG unde se vede vag un TR spre Plaiul Mircii. Soarele a apus de mult si acum doar ultimele sale urme rosii sunt la apus (19.30).
"Mai mergem pe Lucacila?"
"Da, Cezar, daca vrei tu. Eu sunt in forma!"
"E prea tarziu, alta data! Punem frontalele si mergem la Strunga".
Cu nasul de montagnard si stalpii destul de rari ajungem la intersectia cu TG spre valea Tatarului, saua Strungulita si apoi saua Strunga. Ma uit la ceas si sunt uimit : e ora 21.00 si bezna de parca am fi trecut de miezul noptii! Dar suntem acasa! O las pe Ilinca sa incalzeasca apa pentru supa si cobor la izvor. Ma intorc peste cateva minute cu coada intre picioare si cu sticlele goale: izvorul a secat! De fapt taraitul de saptamana trecuta nici nu putea sa tina mai mult de o zi sau doua. Asa ca mancam doar o supa si pastram ceva apa si pentru maine. Pe la 22.30-23.00 ne bagam in sacii de dormit si incercam sa adormim cat mai repede.

Ziua 2 - duminica 07.10.2012

Buna dimineata! Inca e intuneric! Ceasul suna la 6.30 pentru a vedea rasaritul fiindca Andrei mi-a trezit de we trecut pofta asta pentru primele raze ale diminetii! Mai motai un pic si Ilinca renunta la ideea de a iesi din sac! Asa ca la 6.55 sunt afara din refugiu si ma bucur de ros-portocaliul de inceput de zi. Revin in sacul calduros, mai stau si eu un pic si cand soarele a trecut de ceva timp de orizont, strangem bagajele, facem curatenie si iesim in fata refugiului sa mancam. Nu ne grabim prea mult si abia pe la 9.30 ne urnim din loc. Ce-ar fi sa nu mergem pe traseul marcat si sa ocolim un pic pe lapiezurile muntelui Colti (la Padina ni s-a spus ca se numeste muntele Padina pana in creasta muntelui Grohotisu!)!. Intram printre lapiezuri si vad cu uimire ceea ce imi povestea Adrian despre niste gropi sapate intr-un mod neobisnuit in coasta muntelui Strungile Mici.

Asa de fain se vede valea Coteanu pe langa care coboara marcajul BRCR pe versantul stang! Ideea mea (si ma bucur ca de multe ori Ilinca imi accepta ideile!) e sa coboram pe muchia dintre vaile Coteanu su Horoabe pentru a cerceta un pic locurile. Odata ajunsi in culme, ni se deschide in fata panorama vaii Horoabelor cu Turnul Seciului ascuns in canionul Horoabelor, poiana omonima de jos de langa Ialomita si toata partea interioara a potcoavei bucegene: Gutanu, Doamnele, Batrana, Omu, Obarsia, Costila, Babele, Jepi, Furnica... Aproape de noi sunt peretii Horoabelor care tot ma cheama de ceva timp pe langa ei! De canion ne desparte o vale interesanta, tentatie pentru alta tura!

Sunt multumit de "inspectie" si coboram pe muchie spre padure peste o treapta stancoasa. In dreapta vedem stana de sub Strunga pe care o colim cu mare maiestrie pe deasupra unui alt prag de piatra. Chiar la limita padurii vad o poteca ce se pierde printre brazi cumva spre Horoabe. E un drum ciobanesc spre vreun izvor sau face niste legaturi nebanuite? Tot asa ramane pentru o cercetare ulterioara! Coboram la drumul de TAF sub stana si urmand apoi marcajele BR ajungem la Padina la 10.40. Intreb la cabana de muntele pe care am coborat (explicatii confuze!), umplem sticlele cu apa si pornim mai departe pe banda rosie (dedicatie pentru www.bandarosie.ro). In cateva minute iesim din poiana Padinii (constructia PADINA FEST se vede de departe!) pe BR, urcam cateva minute si ajungem la drumul auto spre hotelul Pestera. Dupa acest drum facem dreapta pe marcaj printr-o poiana lunga si peste cateva minute (11.30) ajungem in partea de jos a Plaiului lui Pacala (dupa ce depasim valcelul Cocorei). Urcam pe un culoar printre brazii napaditi de boala pana in saua Laptici (12.35).

Traversam soseaua si coboram pe valea Izvorul Dorului pana sub statia Valea Soarelui (13.10). Imi aduc aminte de prima mea tura adevarata pe schiuri de tura de asta iarna cand am urcat pe aici fara piei de foca! Aici incheiem marea bucla a acestui we. Vad ca marcajele nu mai merg fix pe firul vaii Dorului pe unde stiam eu. Acum urca pe noua partie de schi. Asa ca pornim la trap si in 12 minute suntem langa capatul de telescaun Valea Dorului. Ilinca imi solicita o pauza de apa si ceva dulce si ne oprim exact sub panta partiei Valea Dorului. Am si eu nevoie de ceva apa si ma bucur ca Ilinca ma mai opreste din viteza. Altfel poate urcam "ca disperatul" pana in saua Dorului/Varfului cu Dor! Aici am prilejul de a mai "ferici" niste turisti cu 4x4! Nu au ce cauta cu masina aici! Fac poza si memorez numarul pentru o atentionare ulterioara! Dupa 10 minute de pauza pornim in sus pe partie si in 15 minute suntem in saua Dorului (13.50). In sa ii spun Ilincai variantele de drum: fie coboara direct pe BRCG si ma asteapta la fosta cabana Varful cu Dor, fie urca cu mine pana la Cota 2000 pe TR si apoi coboara pe BG la aceeasi cabana, fie merge pe varianta cea mai lunga pe TR pana la Cota 2000, apoi peste Furnica si inapoi pe BG pana la fosta cabana Varful cu Dor. Eu oricum trebuie sa merg pe toate aceste trasee! Ilinca alege prima varianta si eu pe ultima! Asa ca ne vom intalni peste putin timp mai jos deasupra Pietrei Turcului/Cetatii. In 15 minute urc in viteza mare pana la Cota 2000 unde e mare plimbare in parc. Toata lumea "moderna" in tenisi sau pantofi sta la poze si se minuneaza de aerul curat din jur! Ma simt ca si cum as fi intrat brusc din jungla in oras. In cateva minute trec ca acceleratul pe langa un grup in blue-jeans, ajung langa statia meteo si in aceeasi viteza cobor pana in saua Calugarului la intersectia BG de vara cu BG de iarna. Chiar imi spune un turist la un moment dat : "Mai usor la vale!" (14.18). Doar fac cateva poze si pornesc in ritmul maratonistilor spre Piatra Turcului. Ma uimeste cat de bun e drumul aici si chiar imi permit sa alerg un pic sa vad cam ce viteza de ne-maratonist pot sa prind : 12.6 km/ora!

Trec pe rand pe sub linia de telecabina si pe sub cea de telescaun si la 14.45 ajung deasupra Pietrei Turcului unde BG intra in marcajul BR. Urc intr-un minut la Ilinca si imi povesteste aventurile ei cat am lipsit eu : atipise pe ruinele fostei cabane si cativa pantofari i-au deranjat somnul cu zgomotul lor! Se plictisise un pic, lasam rucsacii langa ziduri si urcam amandoi in mai putin de 10 minute pana in saua Dorului/Varfului cu Dor (asa cum trasesem schiurile dupa mine in iarna in mod original!) (14.55). Revenim la rucsaci, mai bem cateva guri de apa si de aici integral pe partia "Drumul de vara" paan la Cota 1400. De retinut ca toata partia este marcata cu BR ca varianta de vara!

La 15.55 trecem pe la Cota 1400 si vedem un fluturas in cizmulite pana la genunchi si o rochita foarte vaporoasa. ne uitam unul la altul si incepem sa radem! Cand mai aud o femeie dintr-un grup spunand "Hai si la terasa aia de sus!" cu referinta la Valea cu Brazi mi se face lehamite de ceea ce vad si pornim pe partie in continuare spre Sinaia. Cam la cota 1200 iesim din partie in drumul asfaltat si dupa cateva sute de metri revenim pe poteca marcata cu BR pentru a iesi definitiv din padure la 16.45. Coboram pe strazile bine-cunoscute si la 17.10 suntem la giratoriul din centrul statiunii si imediat ajungem si la gara. Ne luam bilete si pana la tren socotim ca avem timp de o bere la terasa din gara regala. Aici este si expozitia de trenulete pe care nu ma incumet sa o vizitez doar pentru cateva minute. Imi ia sigur cel putin o ora sa admir si sa fotografiez trenuletele! Nici nu incepem bine berea si trenul nostru intra in gara cu cateva minute mai devreme decat e planificat (17.52 in loc de 17.57). Lasam berea si in fuga ne urcam in tren si ajungem la ora obisnuita acasa in orasul aglomerat si agitat. Tot mai bine e sus pe creste in liniste si pace!

Sa ne vedem cu bine peste o saptamana, dragi Munti plini de energie!