vineri, 31 august 2012

Revenire in Bisoca 18-19.08.2012

Revenire in Bisoca 18-19.08.2012

Colegi de tura: Ioana Hagiescu, Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Dupa sase luni am de indeplinit o promisiune: sa ajung in Bisoca la oamenii pe carora cu atata drag le-am incalzit un pic sufletele singure (a se vedea tura din 18-19.02.2012). Atunci Sebi ma invitase sa vin la festivalul "Pe plaiuri bisocene" sa ascult vocea calda a fiicei lui. Festivalul are loc in prima duminica dupa Sfanta Marie si ca urmare cer informatii la centrul de informare turistica Buzau (sugestii@citbuzau.ro) despre festival. Mi se trimite intr-un timp foarte scurt (10 minute) programul masinilor spre Bisoca si programul festivalului. Oameni de nota 20! Bine ca avem si astfel de oameni in turism! Eram hotarat sa merg indiferent ce se intampla (chit ca merg singur!) si sunt un pic dezamagit ca din cei care am fost in februarie, cativa imi confirma ca nu pot sa vina si de la restul nu am nici un semnal. Cuvantul e cuvant (asa cum si Marcel Enache din catunul lacurile venise la ora fixata fara sa ne mai vorbim)! Plec! Din colegele de miercuri, ma bucur mult ca Ioana si Ilinca vin cu mine. Nici nu merg singur si vad si ele astfel minunatele plaiuri bisocene! Strang de pe internet informatii despre toate comunele, despre padurile Lacurile si Gavanu, despre manastirile Poiana Marului si Gavanu, malurile cu sare din Plesi si Sarile si despre masa lui Bucur. Speram sa ajungem la cat mai multe dintre ele. Stabilim sa plecam la 6.30 din Bucuresti ca sa prindem cat de cat racoare pana in zona.

Ziua 1 - sambata 18.08.2012

Ne intalnim asa cum planuisem si iesim pe drumul cunoscut din iarna: Urziceni-Buzau-Maracineni-Sapoca-Vintila Voda. Drumul merge super bine fiindca stiam din iarna toate giratoriile si intersectiile datorita informatiilor primite de la Egidiu Harjoi (mastroiani de pe www.carpati.org). Doar la intrarea spre Urziceni facem o scurta pauza de odihna! Odata intrati pe valea Slanicului, drumul parca este de o mie de ori mai frumos! Nici nu iti imaginezi ca in dealurile din stanga sunt Vulcanii Noroiosi care merita vizitati oricand. Mai fusesem in 2007 si in 2008 si mi-au placut foarte mult. La un moment dat trecem prin satul Fulga si toti suntem putin tristi: vacuta nu este pe aici! Din Vintila Voda le propusesem fetelor sa mergem pe la Grunj si pe muntele de sare de la Meledic si apoi mai pe seara sa urcam pe unde se poate spre Bisoca (pe valea Jgheabului pe DJ204M sau inapoi in Vintila Voda si sa mergem pe "asfalt" pe DJ 204C). Planul e ok si urcam pe valea Slanicului pana la unde se termina comuna Lopatari. Aici este vestitul grunj alb care odinioara daduse si numele catunului de langa el (acum face parte din Lopatari). Inainte de a porni spre Meledic, facem o plimbarica in jurul Grunjului format prin acumulare de marna alba pe substrat de tufuri dacitice de culoare alb-verzuie (10.10). Stratele de marne si gresii aproape verticale fac accesul mai dificil. Arbustii teposi ne indeamna sa urcam cu grija prin spatele grunjului printre arbusti teposi (vai de tine, Ioana, cu pantalonii scurti!) si apoi sa coboram pe langa "scara de acces" la cruce. Ne intoarcem pe versantul "sudic" al "Capatanii de zahar" buzoiene si apoi pe langa podul miscator (pe care venisem), revenim la masina si ne mai uitam inca o data la frumosul munte in miniatura.


Verificam sa avem la noi apa si ceva de mancare si pornim in sus spre Meledic. O femeie cu copil in brate imi confirmase ca pe ulita ce se face vis-a-vis de grunj urcam pana la Meledic. Deh, eu de alta data retinusem doar de pensiune si cand colo e un loc amenajat pentru campat mult mai fain langa Lacul Mare! Pe la 10.45 incepem sa urcam pe ulita cu pauze dese pentru a mai lua cate o pruna din pomi. Cred ca in tura asta am facut cura de prune! Trecem pe langa un localnic cu vacile care nu prea vroiau sa traga caruta cu roti metalice.
"Trage? Trage?"
"Pai de nu pun asta (n.r. biciul) pe ea si trage :D!"
Lasam sa coboare o masina ce dadea cu spatele si ajungem intr-o jumatate de ora la intrarea complexului turistic Meledic. Aici te poti caza in cort pentru 15 lei/zi si la casuta pentru 30 de lei/zi. Taxa de pescuit este de 10 lei/zi. Intram si ajungem imediat la Lacul Mare (plin de mistere) langa care vedem teiul lui Al.Vlahuta. Se spune ca atat de mult i-au placut locurile de a dat numele unui capitol "Meledic" in "Romania Pitoreasca". Traversam locul de campare si mergem in sensul invers circuitului facut in 2008. Adica vom cobori mai intai pe la uvala mai larga (mai multe doline unite) si apoi vom merge la uvala in care se Afla pestera 6S.




La marginea padurii dam de BR care ne duce in uvala pesterii de sare. Coboram spre muchia din mijlocul gropii si pe trepte de pamant cam alunecoase coboram spre ceea ce stiam eu ca este intrarea in pestera. De data trecuta stiam ca e colmatata si vroiam sa ajung cat mai aproape. Ilinca are ceva emotii fiindca talpile nu-i sunt aderente si prefera sa ramana putin mai sus. Eu cobor la inceput singur si apoi vine si Ioana pana la gaura blocata. E senzational sa te afli sub un munte de sare si sa simti saratura peste tot in jur! Parca nu imi vine sa mai plec la cat de frumos este! Ma tot plimb pe limba de sare ce se afunda in adanc, revenim la Ilinca si urcam cu totii pe limba de pamant dintre cele doua doline ale uvalei. Din unele surse online se pare ca intrarea pesterii ar fi in dolina din dreapta! Incerc sa urc direct pe limba de pamant care se reduce la un perete inclinat de sare. Siguranta pentru tot grupul ma intoarce si vom urca prin padure pe deasupra buzei de pamant din fata noastra.






Urcam pe plaiurile care acum nu tradeaza dolinele sarate pana la pensiunea Meledic (ca si altadata acreala celor de aici ne creeaza disconfort!) si coboram pe malul drept al Lacului Mare pana la poarta pe care intrasem in complexul turistic. Si acest lac are legende care il inconjura de mister. Se spune ca multi oameni si-au gasit sfarsitul aici cautand niste comori de aur. Intrebam un localnic pe unde ar fi drumul cel mai scurt spre lacul Castel/Castelului si ne indruma in sus si pe prima ulita la stanga. Zarim curand lacul, coboram langa el si fiindca ratam urcarea pe dealul pe care s-ar afla ruinele castelului, ne strecuram prin stufaris si porumb pe langa curtile oamenilor pana la primele garduri. Credeam ca am scapat de aventura cand am trecut poarta mare de caruta!



Coboram cateva zeci de metri pe drum si ni se pare prea repede sa intram intre case pentru a cobori la masina.
"Mergem pe aici in fata? Trebuie sa ajungem la valea Slanicului!"
"Mergem!"
Pe un drumeag de caruta si apoi doar poteca ne croim drumul tot inainte in jos. Facem ce facem, ne furisam printre arbusti teposi si recunosc curand versantii vaii Izvorului pe care coborasem in 2008 (vale aflata intre valea Gradinii si valea Jgheabului). Suntem in stanga vaii cunoscute si coboram pe poteca pana la capatul vaii. Aici totul e neobisnuit de alb si invit colegele sa urce pana la izvor.

Nu le-am spus sa si bea potroaca ce iese printr-o teava tapetata cu sare alba! De fapt si eu m-am pacalit luand apa in pumn, dar doar am lins degetele "de test"! Coboram printre case fix la un magazin, Ioana isi ia o sticla de Cola si la ora 15.15 suntem la masina. Vom incerca sa urcam pe valea Jgheabului spre Bisoca, dar panta prea mare cu mult grohotis opreste viteazul nostru Logan din inaintare. Asta este, ne dam batuti! Ne intoarcem pana in Manzalesti si Vintila Voda si de aici urcam spre Bisoca pe drumul "asfaltat". De fapt este mai mult asfalt printre gropi, situatie pe care nu o vazusem acum sase luni si care i-a cam dat Ioanei de furca la volan. Cu ceva pauze de poze, la ora 17.00 suntem la drumul ce coboara spre casa lui Marcel din Lacurile.
Mergem mai departe spre centrul comunei si facem stanga spre Recea in ideea de a vedea ceva din padurea Lacurile. Am inspiratia/neinspiratia de a-l intreba pe parintele Milea daca il stie pe Marcel. Il cunoaste, imi spune pe unde sa ajung la el si pana una alta ne "invita" la biserica la spovedanie.
"Intelegi, ba! Nimic nu e intamplator! Stiti voi de ce ati venit aici? Fiindca aici are loc o nunta de argint, ba! Stati ca nuntasi la spovedanie!"
Ne conformam desi nu avem chiar nimic cu nunta si pierdem cu asta vreo doua ore de plimbare. Totusi ma incanta faptul ca am stat aici (lucru enervant pentru fete mai ales pentru Ioana) prin faptul ca gasesc o vedere cu "brazii care se frang, dar nu se indoiesc", imagine ce ma duce imediat cu gandul la Ioan Gavrila Ogaranu, seful rezistentei anticomuniste de la poalele Fagarasilor nordici.
Mergem spre locul unde va fi festivalul si auzim zgomotul specific unor petreceri campenesti. Pana sa urcam noi "salbatic" prin padure, ni se cere ajutorul din partea unor tigani romani cu masina de Anglia inmatriculata in Bulgaria. Ramasesera cu duba de fast-food in pana si nu mai puteau urca curbele in panta. Fac ce fac, mai impingem cu totii si pana la urma porneste si urca in viteza curbele lasand praf in spate. Balaurim vreo ora prin padure (cam pana pe la 19.45), ne intoarcem la masina dupa cateva pauze de fragute si de zmeura si mergem cu masina pana la troita drumului spre Lacurile. Lasam masina in ideea de a cobori doar sa lasam pozele lui Marcel. Drumul imi e partial de nerecunoscut fata de nametii de acum sase luni. De multe ori ma opresc uimit de ce diferenta poate fi intre muntii de zapada din februarie si seceta de acum! Cam pe la 20.30 ajungem la casa lui Marcel, nu e acasa, dar ne intampina copiii lui. Cerem o sticla cu apa si pana la urma se transforma in cateva pahare de tuica de Bisoca, cateva vorbe despre copiii si nepotii lui Marcel, despre noi, despre cei din poze (poze care raman la ei sa le imparta "personajelor") si cativa cartofi prajiti cu cate o chiftea (ca sa mai treaca ameteala). La 22.00 ne salutam cu greu gazdele foarte primitoare si urcam in 34 de minute pana la masina (aproape de recordul baiatului lui Marcel). Avem atata energie in noi de la tuiculita ca am muta si muntii din loc! Cautam pe noapte un loc sa punem cortul. Trecem de centrul comunei si abia dupa intersectia drumurilor spre Plesi-Sindrila si Poiana Marului in directia spre Poiana Marului gasim un tapsan larg langa drum. Ridicam cortul cu care nu mai mersesem de cativa ani si ne punem pe mancat (tuica cere!). Aproape de miezul noptii ne bagam in sacii de dormit si inchidem ochii. Ce zi plina si frumoasa! Sa vedem ce o mai fi maine!

Ziua 2 - duminica 19.08.2012

Buna dimineata, soare! Ne trezim pe la ora 8.00 fiindca soarele ne bate destul de tare in cort. Cum bine ii sta omului de dimineata, ne bucuram putin de peisajul care ne inconjoara ("valurile Bisocii") si ne punem pe mancat. Si nu orice, ci supa amestecata de taitei si rosii, ceea ce de mult nu am mai mancat la prima masa a zilei.
Fara graba strangem rucsacii si pornim pe DJ204C ce duce la manastirea Poiana Marului. Inainte de a cobori definitiv de pe culmea dealului, ne oprim pentru o panorama de pe un delusor nisipos aflat pe marginea dreapta a drumului. In panta de nisip gasesc o piatra sparta pe care se vad cochilii fosilizate din timpul marii Tethys. In mod normal ar trebui sa mi se para deosebit, dar am vazut in multe locuri in varf de munte cochilii si acum pare ceva normal. mai ales ca aici in Buzau-Vrancea intalnesti pe suprafete mici foarte multe tipuri de sol: marne, sare, nisipuri, roci vulcanice, sisturi, fisuri verticate etc. Le spun fetelor sa respecte sfatul: "Nu va luati dupa Cezar!" si sa urce pe unde li se pare lor mai bine. Eu ma catar direct pe panta de nisip faramicioasa si ajung in varful dealului pe un drum ocolit pe care am speriat cateva vacute pasnice. Nu se asteptau sa vina picior de om pe acolo si se uitau tare mirate la mine!
"Uite o brandusa!"
"Faina. Rar mai vezi in august branduse!"
Coboram la masina si peste cateva sute de metri ne oprim iarasi pentru panorama.


De aici coboram cateva curbe in serpentine (speram ca la intoarcere Loganul sa nu ne faca figuri si va fi cuminte!) si in 10 minute ajungem la manastirea Poiana Marului. Manastirea este situata la limita intre judetele Buzau si Vrancea (11.15). Curtea mare a manastirii cu chilii si trapeza pe laterale inconjoara doua biserici. Prima biserica din lemn a fost ctitorita de cuviosul Vasile in 1730 pe cheltuiaia domnitorului Constantin Mavrocordat, a ars in 1771 si a fost refacuta mai tarziu. Noi o gasim inchisa si ne bucuram de prunele din pomii de pe langa ea si de imaginea vazuta din clopotnita. A doua manastire s-a construit intre 1810 si 1812 prin stradania staretului Teodosie al II-lea. Intre 1893 (in urma unui incendiu) si 1935 manastirea a fost inchisa. Din 1938 pana in 1990 a fost manastire de maici si dupa aceea a devenit manastire de calugari. Legenda spune ca manastirea a fost infiintata de trei calugari la vederea unei lumini neobisnuite ce iesea din scorbura unui mar. Unul dintre calugari a urcat in mar si a coborat cu o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul in brate. Aici a staretit cuviosul Vasile, mare organizator al monahismului, a fost surghiunit in 1840 poetul Cezar Boliac si au poposit adeseori Alexandru Vlahuta si Barbu Delavrancea. Este una dintre putinele biserici cu pictura interioara si exterioara pe lemn (Sursa: Wikipedia).


Incredibil cum am reusit sa stam o ora la manastire fara sa ne dam seama!

Ne intoarcem la masina, cu putine emotii urcam inapoi pe DJ204C si dupa locul de campare facem dreapta pe DJ170 spre satele Sindrila si Plesi. Coboram cativa kilometri si inainte de Sindrila vedem un indicator cu panta cu inclinare 18%. Cum drumul este cu pietris si avem experienta de ieri, hotaram sa lasam masina aici si sa pornim pe jos in cautarea mesei lui Bucur. Legenda spune ca ciobanul Bucur in urma unei certi pentru o fata a plecat cu oile si s-a stabilit tocmai in orasul devenit capitala a tarii. Coboram taind serpentinele pe poteca localnicilor si ajungem in circa 30 de minute la paraul Argintariei pe cursul caruia din 1829 s-a extras aur ("Schita turistica a asezarilor din depresiunea Intre Ramnice", Sorin Pantelimon, pag 9). Paraul (partial sec) e traversat de drumul de masina pe tuburi si de un pod pe cabluri care ne atrage ca un magnet.
Dupa pod continuam sa taiem serpentinele in urcare spre sat. O poteca vizibila ne duce pana la penultima curba si iesim in mijlocul satului la magazinul mixt inchis. Stim ca Masa lui Bucur, locul unde Bucur le canta oilor se afla pe Muntele/Piatra Penei/Penii la 1145 metri altitudine. Intrebam in stanga si-n dreapta si ni se arata culmea muntelui si locul cam pe unde ar trebui sa fie piatra imensa. Ne orientam noi cat de cat, urcam spre saua de deasupra satului, trecem prin curtile oamenilor, gasim tot felul de drumuri prin padure si ajungem in creasta din fata noastra. Ne spusese un localnic ca gasim masa "mai sus de jnepenii aia de la gol". Dar noi nu am ajuns la jnepeni! Ajungem in schimb intr-o creasta cam ascutita, mergem pe ea in stanga pana vedem ca in continuare ar trebui sa coboram intr-o sa adanca. Cu siguranta nu e bine pe aici! Si mai sunt si niste placi stancoase si alunecoase (15.20). Asta e! Nu am gasit masa! Ne oprim noi sa mancam ("Daca nu e masa lui Bucur, macar sa fie masa pentru bucuresteni!") si pornim inapoi pe creasta, fara sa mai coboram pe unde am venit. Continuam o poteca ce pare sa urmeze creasta si ne duce prin padurea mai rara sau mai deasa (17.10) pana la o forma de drum de carat lemne. Hai in dreapta ca pare mai lejer! Coboram prin tufisuri tepoase pentru 25 de minute si ajungem la un drum pe care de curand au fost trase lemne. In mod clar si logic, coboram in stanga pe acest drum care pare sa nu se mai termine (impresie data de lipsa de apa!). Intr-un sfert de ora ajungem la un drum mare de masina si nu avem decat sa facem dreapta spre Plesi. Niste buzoieni cu masina ne confirma ca suntem in drumul bun spre Plesi si ca mai avem 2-3 kilometri. Of, de-am avea apa! Dupa aproape un kilometru de urcat vedem o poteca ce coboara spre paraul Argintariei si Plesi. Coboram pe ea, trecem de un parau si dam de o localnica ce isi lua vacile inapoi spre casa.
"Fiindca vine ursul!"
Ne povesteste si ne arata locul unde de curand a gasit o scroafa cu purcei in ea pe jumatate mancata de urs. Fara nici o jena! Ne duce pana la prima casa unde ar putea fi apa la dom'profesor si nu raspunde nimeni.
"Urcati acolo la masina albastra si dati de case si fantana. Trebuie sa va dea cineva apa ca stiu cum e sa nu ai apa!"
Ii multumim si urcam in directia indicata de ea insotiti de unul din catelandrii care cu greu ne da pace. Parca am fi avut ceva mancare la noi!
La prima casa cerem apa si ne potolim setea si intrebam pe unde sa coboram mai repede la parau si apoi in Sindrila la masina. Ne spun de o poteca, dar "sa nu ne incurcam ca nu suntem de p-aici". Coboram pe prima poteca la stanga si ajungem peste un alt mal de sare fix in poteca pe care urcasem noi mai devreme.

La 19.20 iesim din satul Plesi, trecem paraul Argintariei pe acelasi pod suspendat si urcam spre masina. Facem o singura pauza la intrarea in Sindrila la o batrana care isi astepta vaca. O vazusem urcand agale pe drum! O si auzise si ea si statea acum la poarta! Schimbam cateva vorbe si continuam urcarea spre masina luand cate o pruna dep e marginea drumului. Inainte de a urca panta de 18% spre masina facem ultimele poze spre apus.
Masina ne asteapta cuminte in capatul pantei, punem bagajele si da-i goarna spre casa. Asa de bucurosi suntem cand intram pe asfaltul bun din Vintila Voda ca parca nu mai simtim distanta. Suntem obositi si Ioana are o singura rugaminte: sa nu dormim amandoi in masina! Eu stau la post pana in Bucuresti, oras in care ajungem dupa miezul noptii.

Si, la final, intrebarea de nota 20 din partea Ilincai: "Cand mai mergem?" M-a uns pe suflet si am promis ca o sa revenim sa catam masa lui Bucur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu