Colegi de tura: Romeo Bucur, Cezar Partheniu
Ideea turei i-a venit lui Romeo cu cateva zile inainte. Pana sa finalizez planul turei de we, aveam ceva idei de Cindrel sau Piatra Craiului cu o veche prietena de munte. Timpul scurt a facut sa raman la planul de Bucegi. Romeo mi-a inaintat dorinta de a urca pe Morar si de a cobori pe Pripon. Pe aici mai coborase cu ceva ani inainte si stia elementele principale ale vaii. Chiar si asa, nu imi place sa plec total nedocumentat prin masive pe unde am posibilitatea sa aflu multe detalii. Ma uit in cartea lui Emilian Cristea, citesc cat de detaliat se poate descrierea vaii Priponului (aici descrierile sunt doar in sensul de urcare si ca urmare trebuie sa iau toate punctele cheie in sens invers) si fac cateva poze la descriere (asta ca sa avem descrierea cu noi in cazul in care Romeo nu isi mai aduce aminte anumite pasaje). Incerc sa adun un grup mai mare si pana la urma am ramas doar eu cu Romeo. Si nu ne-a parut rau!
Ziua 1 - sambata - 28.05.2011
Sambata dimineata merg cu obisnuitul personal pana in Ploiesti (7.38) unde urmeaza sa ma intalnesc cu Romeo. Ies din gara si bunul meu prieten era langa masina parcata in fata garii. Asa ca pornim spre Busteni si apoi mai departe spre Gura Diham. Avem noroc de drum liber si la 9.30 suntem in parcarea cabanei manelizate si ne pregatim de drum.
Trecem apa Cerbului si urcam pe traseul cunoscut si nemarcat pana la casa de vanatoare "Coltii Morarului".
Aici facem pauza de 15 minute de odihna langa focul inca fumegand si potecuta ne duce in 5 minute la TR ce leaga Poiana Costilei de Pichetul Rosu. Facem dreapta spre Pichet si trecem curand de firul vaii Bujorilor (oare cand voi urca pe aici spre Colti caci in tabara ulterioara de catarare din iulie cu CAR Cluj Universitar nu am reusit sa merg in ziua in care au urcat Creasta Morarului). La intrarea in Morar (11.30) ii propun lui Romeo sa trecem pe la refugiul unde trebuia sa stau intr-o tura mai veche (refugiu pe care Romeo nu il stie). Romeo vrea sa folosim cea mai usoara intrare in vale. Asa ca trecem de intrarea spre refugiu si de firul vaii (pentru mine ca indicator suficient era un bolovan cu un semn TR mare si acum e scris cu rosu pe copaci V.Morarului) pentru a intra peste cateva zeci de metri pe poteca "oficiala" (11.40). Deci uite ca Bucegii imi arata ceva nou!
Urmam poteca ce ne duce lejer de tot in sus pe firul Morarului. Ajungem rapid la ceea ce stiam eu ca e intrarea in Balaur si Romeo imi spune ca imi va arata intrarea mai "cunoscuta" dupa ce mai urcam putin. Asa ca ii arat pe stanga micul canion prin care urcam eu pana acum in poteca direct pe fir. Ii dam cu "praf de mers" prin poienile proaspat verzi. Se vede ca primavara se instaleaza din ce in ce mai bine. In stanga ne supravegheaza coltii cu ale lor vai.
La intrarea in Adanca ne intalnim cu vechii mei prieteni si colegi de club Claudiu (Dr), Traian si Moro care isi propusesera urcusul pe aici si apoi coborare pe Balaur. Ii lasam la baza limbii de zapada sa se echipeze cu coltari si pioleti si noi ne continuam drumul in sus deocamdata printre braduti. In jurul orei 12.00 dam de firul vaii plin de zapada si hotaram sa punem coltarii pentru a inainta mai repede. Ne punem si noi coltii imediat ce intram pe zapada inghetata si incepem sa urcam cu alt randament.
Ce bine e cu coltii din fata! Parca zburdam acum! Prima limba de zapada inghetata ne ia in primire inainte de canion si ne amintim placerea de urcat pe coltari. Dupa primele trepte sparte cu dintii de fier, facem cativa pasi pe pamant si vedem ca zapada acopera canionul. Hai pe mijlocul lui sa mergem mai repede! Coboram in firul canionului si incepem urcusul direct pana in prima caldare mare unde gasim un loc de popas si masa (cca 13.30).
Stam putin la povesti si abia ne dam seama cand au trecut 45 de minute de relaxare. Punem coltarii inapoi pe bocanci si urcam pe firul principal al vaii. In dreptul treptei unde e in stanga vaii (dreapta geografica) o saritoare cvasiverticala (pe care am coborat in prima mea tura pe Morar), Romeo vede in fata mea o capra neagra in mijlocul zapezii. Imi aduc aminte de acea coborare in care am avut ceva emotii fiindca nu simteam nimic sub picioare si cu ajutorul unui coleg de tura mai priceput am descatarat fara probleme. Tot in acest loc imi aduc aminte ca intr-o iarna recenta a vazut un intreg ciopor de capre ce ne urmareau cand coboram pe firul principal.
Trecem apa Cerbului si urcam pe traseul cunoscut si nemarcat pana la casa de vanatoare "Coltii Morarului".
Aici facem pauza de 15 minute de odihna langa focul inca fumegand si potecuta ne duce in 5 minute la TR ce leaga Poiana Costilei de Pichetul Rosu. Facem dreapta spre Pichet si trecem curand de firul vaii Bujorilor (oare cand voi urca pe aici spre Colti caci in tabara ulterioara de catarare din iulie cu CAR Cluj Universitar nu am reusit sa merg in ziua in care au urcat Creasta Morarului). La intrarea in Morar (11.30) ii propun lui Romeo sa trecem pe la refugiul unde trebuia sa stau intr-o tura mai veche (refugiu pe care Romeo nu il stie). Romeo vrea sa folosim cea mai usoara intrare in vale. Asa ca trecem de intrarea spre refugiu si de firul vaii (pentru mine ca indicator suficient era un bolovan cu un semn TR mare si acum e scris cu rosu pe copaci V.Morarului) pentru a intra peste cateva zeci de metri pe poteca "oficiala" (11.40). Deci uite ca Bucegii imi arata ceva nou!
Urmam poteca ce ne duce lejer de tot in sus pe firul Morarului. Ajungem rapid la ceea ce stiam eu ca e intrarea in Balaur si Romeo imi spune ca imi va arata intrarea mai "cunoscuta" dupa ce mai urcam putin. Asa ca ii arat pe stanga micul canion prin care urcam eu pana acum in poteca direct pe fir. Ii dam cu "praf de mers" prin poienile proaspat verzi. Se vede ca primavara se instaleaza din ce in ce mai bine. In stanga ne supravegheaza coltii cu ale lor vai.
La intrarea in Adanca ne intalnim cu vechii mei prieteni si colegi de club Claudiu (Dr), Traian si Moro care isi propusesera urcusul pe aici si apoi coborare pe Balaur. Ii lasam la baza limbii de zapada sa se echipeze cu coltari si pioleti si noi ne continuam drumul in sus deocamdata printre braduti. In jurul orei 12.00 dam de firul vaii plin de zapada si hotaram sa punem coltarii pentru a inainta mai repede. Ne punem si noi coltii imediat ce intram pe zapada inghetata si incepem sa urcam cu alt randament.
Ce bine e cu coltii din fata! Parca zburdam acum! Prima limba de zapada inghetata ne ia in primire inainte de canion si ne amintim placerea de urcat pe coltari. Dupa primele trepte sparte cu dintii de fier, facem cativa pasi pe pamant si vedem ca zapada acopera canionul. Hai pe mijlocul lui sa mergem mai repede! Coboram in firul canionului si incepem urcusul direct pana in prima caldare mare unde gasim un loc de popas si masa (cca 13.30).
Stam putin la povesti si abia ne dam seama cand au trecut 45 de minute de relaxare. Punem coltarii inapoi pe bocanci si urcam pe firul principal al vaii. In dreptul treptei unde e in stanga vaii (dreapta geografica) o saritoare cvasiverticala (pe care am coborat in prima mea tura pe Morar), Romeo vede in fata mea o capra neagra in mijlocul zapezii. Imi aduc aminte de acea coborare in care am avut ceva emotii fiindca nu simteam nimic sub picioare si cu ajutorul unui coleg de tura mai priceput am descatarat fara probleme. Tot in acest loc imi aduc aminte ca intr-o iarna recenta a vazut un intreg ciopor de capre ce ne urmareau cand coboram pe firul principal.
Imi face semn sa o admir in liniste si urcam pana la aproape 25 de metri de ea fara sa ne simta (fiindca bate vantul de sus spre noi si nu simte mirosul nostru). Cand ne simte prezenta, se avanta pe pantele de iarba ce urca in Bucsoiul Mic si dispare incredibil de repede din raza noastra vizuala. Ii multumim in gand pentru scurta ei prezenta in drumul nostru si pornim in ascensiune pe panta inghetata. Inainte sa trecem culoarul de zapada, trebuie sa ne oprim sa lasam cativa schiori sa se desfasoare. Ii admiram pentru curajul lor de a cobori in aceste conditii. Ne salutam cu cateva zambete si fiecare merge in directia lui. Eu ii arat traseul cunoscut lui Romeo si imi propune sa urcam in serpentine direct pana la stanca si apoi in stanga spre saritoarea finala. Inaintam cu grija pe placile de gheata pilite de canturile schiurilor si gasim limbi de gheata pana sub saritoare.
Vad hornuletul pe unde urc vara pana in caldarea finala si acum tinem limba inghetata pana la baza caldarii de sus. Romeo e obosit si scoate pioletul care il ajuta pentru cateva zeci de metri pana la locul de pauza. Inainte sa pornim mai departe ne intalnim cu Geo si alti cativa prieteni ai ei pe schiuri. Placute intalniri "in the middle of nowhere"! Ii spun lui Geo ca are zapada pana la baza canionului si e bucuroasa. Acum sincer sa fiu nu cred ca pot cobori cu schiurile chiar pana jos, dar vad ca bucuria vestii se citeste pe fata ei. Ne odihnim vreo jumatate de ora la baza caldarii finale si analizam toate variantele de urcat pana la Omu: pe piciorul ce duce in muchia Morarului, direct pe drumul de iarna pana la statie si varianta pe Bucsoiu. Alegem prima varianta fiindca Romeo vrea sa urce pe pietre si iarba si eu pe limbi de zapada. E cam ora 16.30 si socotim ca mai facem pana intr-o ora pana la varf. Fiecare merge in ritmul lui si regrupam in muchie.
De aici avem de trecut o treapta stancoasa si suntem in Capul Morarului si apoi la cabana (17.20). Imediat ce urcam treapta cu cativa pasi de catarat dam de un mare grup de tineri (ce stateau la Omu) care ne saluta in timp ce noi nu ne oprim. Ne intreaba daca am vazut flori "albastre" pana acolo si ii asiguram ca gasesc peste tot prin zona. Cu acest grup ne vom intalni a doua zi in Cerb in timp ce ei au o lectie de ecologie montana. Intram in cabana pentru cateva ceaiuri (6 de fiecare!) si cate o ciorbita.
Ne gandim si la varianta de a sta aici si pana la urma urmam planul initial de a dormi la Batrana. La 18.30 plecam de la cabana pe langa Vf Ocolit (Bucura Dumbrava). Inainte de vf Gavanele (traseul de iarna) Romeo imi spune sa coboram pe un mic horn "de iarna" (iarasi element nou pentru mine!). Coboram hornuletul fain si intram in BR spre vf Doamnele.
Tinem marcajul si poteca foarte clare si facem o mica pauza in saua dinainte de vf Doamnele (printre altele pt a admira imensa vale glaciara a Gaurei). Urcam pe Doamnele si doar eu merg si pana pe vf pentru a verifica altitudinea (noul altimetru arata 2413m dupa configurarea de la cab Omu). De asemenea vroiam sa verific si legenda care spune ca urcusul pe acest varf nu te oboseste. Pai normal sa fie asa daca e foarte lejer. Romeo imi arata un alt varf spre valea Obarsiei care ar avea acest renume. Spre varful asta e si un marcaj CR de care nu stim nici unul de pe nici o harta de pana acum. Salvamont Bran, unde duce traseul asta?
Coboram lejer si trecem peste vf Gutanul. Coborarea de pe varf ne e invaluita in ceata si prevede un apus interesant. In saua Batrana (2150m) facem o pauza de 10 minute pentru a admira spectacolul plecarii soarelui de pe partea asta a Pamantului (asta daca gandim conform conceptului anterior lui Galilei ca totul se invarte in jurul Pamantului). Un frumos fenomen Gloria ne imbratiseaza pentru cateva momente (apusul are loc in jurul orei 20.50).
De aici parcurgem o mare de jnepeni si urcam ultima limba de zapada pana in saua in care se afla ref Batrana (2170m) chiar sub vf Batrana si "populat" cu vreo 6 montagnarzi (21.15). Pana pe la 22.30 facem ceva de mancare, mancam putin si ne bagam la somn.
Ziua 2 - duminica 29.05.2011
Trezirea ne e data de lumina zilei la ora 5.00 si abia la 6.30 ne ridicam din saci dupa o lunga motaiala. Ne pregatim de mancare, ne strangem bagajele, salutam toate grupurile ce pleaca inaintea noastra si le uram "drum bun", fac schimburi de telefon cu cativa care ar vrea sa mai mergem impreuna si reusim cu viteza melcului sa fim gata de drum abia la 8.30. Plecarea ne e animata de o mare de ceata in zona refugiului si pana pe Gutanu. Ne intoarcem pe BR peste muntii Gutanu si Doamnele si taiem curba de nivel pe deasupra Mecetului. Abia la saua de sub Doamnele avem parte de putin senin cat sa vedem toata larga caldare a vaii Obarsiei pe de o parte si a vaii Gaura pe cealalta parte.
Romeo e mai in fata si taie urme prin cateva limbi de zapada. Zona e mai populata acum cu multi turisti ce coboara de la Omu spre Babele sau pe Obarsie pana la Pestera. Chiar ii vad pe cativa dandu-se pe zapada pe rucsac sau pe fund. Asta imi si va aduce aminte de multe greseli si prefer sa merg mai departe. La 10.40 trecem de stalpul de unde incepe coborarea pe valea Obarsiei si coboram pana in saua Obarsiei (aflata si ea la 2350m altitudine). Pentru siguranta urcam pe conducta pana deasupra Cerdacului si apoi mergem pe drumul de iarna pana in saua Sugarilor (11.30). Varianta de vara pare inca plina de zapada inghetata si nu vrem sa riscam prea mult fiindca nu e cazul. In saua Sugarilor intalnim un grup mai numeros mai slab echipat cu care ne vom vedea si mai jos in Cerb.
Schimbam pentru putin timp marcajul in CR (11.30) si urcam spre releul Costila pe semn si apoi pe drumul de masina amenajat special pentru releu. Chiar daca avem ceata in jurul nostru, formele specifice Bucegilor nu inceteaza sa ni se arate.
Romeo stie bine valea Priponului si ma ghideaza inainte de releu spre firul vaii (asta dupa ce am trecut de valea Caldarilor). Desi imi par niste variante mai rapide de coborat in fir, il ascult pe Romeo si mergem pe drumul cel mai sigur (eu coborand prima oara pe Pripon). La circa 2420m incepem sa coboram printre limbi de zapada spre scurgerea caldarii superioare a Priponului. Cer o pauza la trecerea treptei stancoase de la baza caldarii.
La 12.30 facem respectiva pauza de 15 minute pentru odihna si alimentare cu apa si pornim in jos (fara coltari) pe un picior inierbat si apoi cat mai mult pe iarba pana la firul vaii inzapezit. Treapta de separare a celor doua caldari este superba si are o multime de variante de abordare. Romeo imi arata variante de urcat mai directe si de coborare mai ocolite si mai sigure. Ascult ca un copil cuminte si merg pe unde mi se indica! Coboram si a doua caldare pe bocanci pana ce dam de trecerea in a treia caldare cu jnepeni. Caldarile astea imi amintesc de caldarile interminabile ale vaii Ciubotei pe care le-am coborat intr-o tura semisolitara de acum vreo doi ani. Ultima parte a caldarii o coboram pe calcaie pe limba de zapada ce se mentine pe firul principal.
Romeo stie ca in acest punct poteca se abate pe dreapta vaii si reusim sa o pierdem la un moment dat intre jnepeni. Avem mai multe variante de poteca si incercam intai o coborare directa in fir, coborare ce ne e intrerupta de o treapta verticala. Mai vedem alta varianta mai pe sus si revenim la prima varianta pentru a cobori pe limba de zapada. Pare inclinat pentru oboseala noastra si hotaram sa punem coltarii si sa coboram vreo 60m cu asigurare cu cordelina si pioletul. Asa ca in trei asigurari suntem la buza caldarii si doar o saritoare de circa 30m ne desparte de poiana unde se afla stana Priponului. Zona asta ne-a solicitat si ca urmare pozele lipsesc din aceasta aproape o ora si jumatate de traseu. Strang cordelina si iau pioletul si merg dupa Romeo care dibuise poteca in dreapta vaii. Dupa un picior de munte dam de o limba de vreo 10 m latime de zapada inghetata. Asigur intr-un jneapan si Romeo trece cu grija la fiecare pas. Ma asigura in piolet si trec si eu mai pe jos pentru a avea mai putin de taiat in zapada. Cand trecem rasuflati ne multumim reciproc si pornim mai departe putin in sus spre piciorul urmator. Romeo urca pe langa jnepeni si eu prin rimaya de langa limba de zapada folosindu-ma de piolet (pe care astfel il si recuperez). Ma enervez ca nu reusesc sa strang cum trebuie cordelina si mi-o leg de legatura de la mijloc de la rucsac. Mai coboram pe langa o limba de zapada si apoi dupa o curba la stanga revenim in firul vaii deasupra saritorii mari (Priponul). Dam jos coltarii si ii spalam si Romeo e putin mai relaxat fiindca mai avem de trecut doar un hop: o brana expusa ce are acum lant rezistent. Asa ca e lejer pe piatra uscata si ajungem imediat deasupra poienii stanei (15.10).
Facem o pauza mai mare fiindca simtim nevoia de dulce (chec de la soacra lui Romeo, tare bun ii! :) ). Ghidam si admiram pe cativa curajosi ce au coborat cu schiurile pe Pripon si dupa binemeritata pauza coboram in Cerb si apoi la vale BG (15.30). De aici deja ni se pare ca suntem acasa si toate problemele si temerile au disparut. Coboram prin Numaratoarea Berbecilor si admiram de jos saritoarea mare din Pripon.
Romeo imi poveste si arata cum a coborat el alta data Priponul si au descatarat saritoarea mare pe stanca uda. Nu ii plac amintirile respective si cred ca nici mie nu mi-ar place;). In Poiana Parlita dam de grupul mare de pe Cerdac si de cei pe care ii vazusem pe treapta stancoasa dinainte de Capul Morarului. Noi ii dam bice la vale fiindca vrem sa ajungem devreme acasa. Trecem de baza vailor Caprelor si Urzicii si admiram micul canion de pe poteca Cerbului. La 16.30 suntem in Poiana Costilei unde facem 10 minute pauza de odihna si cateva telefoane/mesaje pe acasa.
Continuam pe BG pe "drumul tunului" si dupa ce terminam de urcat Romeo porneste la vale prin padure pe o poteca doar de el cunoscuta ce ne coboara rapid pana la Gura Diham (cca 350m diferenta de nivel in 30 de minute) (17.30). Alta supriza a Bucegilor!
Drumul e liber si la ora 19.00 Romeo ma lasa in gara Ploiesti Vest pentru personalul de intoarcere (20.08). Cu personalul ajung repede in Bucuresti (21.25) si am placuta surpriza sa ii revad in metrou pe Romeo si pe Vera (sotia lui) de la o oarecare distanta. Ne salutam si vorbim putin mai pe seara la telefon.
Romeo e mai in fata si taie urme prin cateva limbi de zapada. Zona e mai populata acum cu multi turisti ce coboara de la Omu spre Babele sau pe Obarsie pana la Pestera. Chiar ii vad pe cativa dandu-se pe zapada pe rucsac sau pe fund. Asta imi si va aduce aminte de multe greseli si prefer sa merg mai departe. La 10.40 trecem de stalpul de unde incepe coborarea pe valea Obarsiei si coboram pana in saua Obarsiei (aflata si ea la 2350m altitudine). Pentru siguranta urcam pe conducta pana deasupra Cerdacului si apoi mergem pe drumul de iarna pana in saua Sugarilor (11.30). Varianta de vara pare inca plina de zapada inghetata si nu vrem sa riscam prea mult fiindca nu e cazul. In saua Sugarilor intalnim un grup mai numeros mai slab echipat cu care ne vom vedea si mai jos in Cerb.
Schimbam pentru putin timp marcajul in CR (11.30) si urcam spre releul Costila pe semn si apoi pe drumul de masina amenajat special pentru releu. Chiar daca avem ceata in jurul nostru, formele specifice Bucegilor nu inceteaza sa ni se arate.
Romeo stie bine valea Priponului si ma ghideaza inainte de releu spre firul vaii (asta dupa ce am trecut de valea Caldarilor). Desi imi par niste variante mai rapide de coborat in fir, il ascult pe Romeo si mergem pe drumul cel mai sigur (eu coborand prima oara pe Pripon). La circa 2420m incepem sa coboram printre limbi de zapada spre scurgerea caldarii superioare a Priponului. Cer o pauza la trecerea treptei stancoase de la baza caldarii.
La 12.30 facem respectiva pauza de 15 minute pentru odihna si alimentare cu apa si pornim in jos (fara coltari) pe un picior inierbat si apoi cat mai mult pe iarba pana la firul vaii inzapezit. Treapta de separare a celor doua caldari este superba si are o multime de variante de abordare. Romeo imi arata variante de urcat mai directe si de coborare mai ocolite si mai sigure. Ascult ca un copil cuminte si merg pe unde mi se indica! Coboram si a doua caldare pe bocanci pana ce dam de trecerea in a treia caldare cu jnepeni. Caldarile astea imi amintesc de caldarile interminabile ale vaii Ciubotei pe care le-am coborat intr-o tura semisolitara de acum vreo doi ani. Ultima parte a caldarii o coboram pe calcaie pe limba de zapada ce se mentine pe firul principal.
Romeo stie ca in acest punct poteca se abate pe dreapta vaii si reusim sa o pierdem la un moment dat intre jnepeni. Avem mai multe variante de poteca si incercam intai o coborare directa in fir, coborare ce ne e intrerupta de o treapta verticala. Mai vedem alta varianta mai pe sus si revenim la prima varianta pentru a cobori pe limba de zapada. Pare inclinat pentru oboseala noastra si hotaram sa punem coltarii si sa coboram vreo 60m cu asigurare cu cordelina si pioletul. Asa ca in trei asigurari suntem la buza caldarii si doar o saritoare de circa 30m ne desparte de poiana unde se afla stana Priponului. Zona asta ne-a solicitat si ca urmare pozele lipsesc din aceasta aproape o ora si jumatate de traseu. Strang cordelina si iau pioletul si merg dupa Romeo care dibuise poteca in dreapta vaii. Dupa un picior de munte dam de o limba de vreo 10 m latime de zapada inghetata. Asigur intr-un jneapan si Romeo trece cu grija la fiecare pas. Ma asigura in piolet si trec si eu mai pe jos pentru a avea mai putin de taiat in zapada. Cand trecem rasuflati ne multumim reciproc si pornim mai departe putin in sus spre piciorul urmator. Romeo urca pe langa jnepeni si eu prin rimaya de langa limba de zapada folosindu-ma de piolet (pe care astfel il si recuperez). Ma enervez ca nu reusesc sa strang cum trebuie cordelina si mi-o leg de legatura de la mijloc de la rucsac. Mai coboram pe langa o limba de zapada si apoi dupa o curba la stanga revenim in firul vaii deasupra saritorii mari (Priponul). Dam jos coltarii si ii spalam si Romeo e putin mai relaxat fiindca mai avem de trecut doar un hop: o brana expusa ce are acum lant rezistent. Asa ca e lejer pe piatra uscata si ajungem imediat deasupra poienii stanei (15.10).
Facem o pauza mai mare fiindca simtim nevoia de dulce (chec de la soacra lui Romeo, tare bun ii! :) ). Ghidam si admiram pe cativa curajosi ce au coborat cu schiurile pe Pripon si dupa binemeritata pauza coboram in Cerb si apoi la vale BG (15.30). De aici deja ni se pare ca suntem acasa si toate problemele si temerile au disparut. Coboram prin Numaratoarea Berbecilor si admiram de jos saritoarea mare din Pripon.
Romeo imi poveste si arata cum a coborat el alta data Priponul si au descatarat saritoarea mare pe stanca uda. Nu ii plac amintirile respective si cred ca nici mie nu mi-ar place;). In Poiana Parlita dam de grupul mare de pe Cerdac si de cei pe care ii vazusem pe treapta stancoasa dinainte de Capul Morarului. Noi ii dam bice la vale fiindca vrem sa ajungem devreme acasa. Trecem de baza vailor Caprelor si Urzicii si admiram micul canion de pe poteca Cerbului. La 16.30 suntem in Poiana Costilei unde facem 10 minute pauza de odihna si cateva telefoane/mesaje pe acasa.
Continuam pe BG pe "drumul tunului" si dupa ce terminam de urcat Romeo porneste la vale prin padure pe o poteca doar de el cunoscuta ce ne coboara rapid pana la Gura Diham (cca 350m diferenta de nivel in 30 de minute) (17.30). Alta supriza a Bucegilor!
Drumul e liber si la ora 19.00 Romeo ma lasa in gara Ploiesti Vest pentru personalul de intoarcere (20.08). Cu personalul ajung repede in Bucuresti (21.25) si am placuta surpriza sa ii revad in metrou pe Romeo si pe Vera (sotia lui) de la o oarecare distanta. Ne salutam si vorbim putin mai pe seara la telefon.
Cu multumiri lui Romeo pentru tura/ghidaj si voua pentru rabdarea de a citi toate detaliile de mai sus si Bucegilor pentru ca ne-au ajutat la fiecare pas, va doresc ca fiecare tura sa va fie la fel de reusita ca aceasta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu