RT Prin plaiurile de curbura 9-10.04.2011

RT Prin plaiurile de curbura 9-10.04.2011

Colegi de tura: Mihaela Stamate, Marcel Stamate, Sebi, Cezar Partheniu

Ce sa fac eu in we asta? Cu o saptamana in urma m-am inteles foarte bine cu Mihaela si cu Marcel si chiar ne gandeam sa mergem si we asta impreuna. Ei aveau in plan sa mearga acasa la Marcel in satul prahovean Starchiojd (ultimul sat dinaintea limitei cu judetul Buzau) si ma invita si pe mine sa imi arate imprejurimile. Nu se pune problema de cazare fiindca stam in casa parinteasca a lui Marcel si de mancare eu imi iau ca de obicei cate ceva de-ale gurii in rucsacelul mic.

Ziua 1 - sambata 9 aprilie 2011

Mihaela are sambata dimineata niste cursuri si undeva in jurul orei 11.00 reuseste sa scape si ne intalnim cu dor de plecare. Pornim spre Ploiesti si apoi spre Boldesti Scaeni (informatii mai multe despre comuna Starchiojd se pot gasi pe www.starchiojd.uv.ro ). Facem o scurta escala din Magurele pana in Podenii Vechi pe la niste prieteni de-ai lui Marcel si apoi prin Valenii de Munte si Nucsoara de Jos ajungem in centrul comunei Starchiojd. Pe site-ul mentionat citisem de cele doua biserici vechi din lemn si l-am rugat pe Marcel sa ma duca acolo. Binenteles ca mergem! In sat intram cam pe la ora 14.00 si mergem sa il luam si pe Sebi, verisorul lui Marcel, de la locul stabilit. Ne intampina o ploicica destul de deasa si morocanoasa care ne creste avantul de explorare (mai ales mie :D). Sebi stia de o cascadutza ascunsa aflata la unul din capetele satului si cadem de acord sa mergem intr-acolo. Satul privit aerian are forma aproximativa a unei palme cu cinci degete si "cartierul" Borcesti este unul din aceste degete (in capatul caruia e cascada). Urcam cat putem cu masina si cand drumul devine prea noroios, parcam, ne echipam cu parazapezi (mai mult colegii ca sa nu se murdareasca) si pornim in sus pe forestierul partial uscat.
Urcam pentru vreo 20 de minute pe dreapta geografica a firului unui paraias ce a sapat adanc in stratele cvasi-verticale specifice zonei buzoiene. Asemenea straturi cutate am mai intalnit pe valea Bascei intr-o mai veche tura din 2004 cand am explorat putin zona Buzaului.
Gasim tot felul de stanci monolitice sau formate din gresie extrem de fina si faramicioasa la suprafata si eu raman putin in urma pentru cateva poze si apoi pornesc pe deasupra unui mare masiv din gresie. Ii anunt pe colegi ca sunt deasupra firului de apa pe care merg ei si ca urmeaza sa ne intalnim mai incolo putin. Dar ce sa vezi! Drumul imi e intrerupt de o cadere de pamant sub care se afla cascada Borcesti. Vad cat e de frumoasa de deasupra si negasind un drum ocolitor (imi lua prea mult sa merg deasupra cascadei pe firul de apa si sa cobor pe versantul stang), ma intorc putin si Marcel vede un coboras abrupt pe pamantul instabil. Pana la jumatatea pantei nu am probleme (cativa metri adica) si mai jos ma indruma Marcel sa ajung in siguranta la ei la baza cascadei. E fascinanta prin cat de frumoasa si de ascunsa este!
Facem o poza de grup si pornim la vale. Prietenii coboara pe unde au venit si eu ii "rog" sa ma lase sa cobor pe versantul stang ca sa fiu cat mai aproape de peretii verticali. Iau viteza de maraton si din pasune in pasune ajung aproape instantaneu la firul apei. Pe drum tot zaresc mini-trovanti si ma bucura mult intalnirea cu ei.
La intrarea in sat ne intampina doua capre.
"Cezare, se dau caprele la tine :D?"
Trecem de ele si ma incanta gardurile improvizate care se pierd in firul vaii.
Coboram in centrul satului pana la vechea biserica din lemn "Sfanta Paraschiva" - Garbeasca. Biserica este inchisa si din afara se simte sufletul stramosilor in crucile sterse de vreme, in braul Maicii Domnului legat la mijlocul bisericii, in caii din lemn ce unesc peretii, in florile viu colorate din curte si in multe altele. Doar doua stingatoare de incendiu vechi ne trezesc parca la modernism si actualitate.
Mai departe pornim spre cartierul Rotarea spre tacuta Piatra a Rotarii. Din mijlocul satului iesim spre Rotarea, satul unde se spune ca oamenii sunt foarte rai si se bat aproape din orice. De fapt exista un permanent conflict intre locuitorii din Rotarea si cei din Starchiojd pe motive mai mult sau mai putin importante. Marcel mai fusese pe aici si stia de acum ceva ani ca la un moment dat drumul pur si simplu dispare si trebuie sa mergem prin apa. Asa ca are o abilitate extrem de mare si stie pe unde sa conduca astfel incat sa trecem in siguranta prin apa involburata. Am avut totusi emotii de cateva ori cand s-au auzit ceva lovituri pe "burta" masinii. La 16.45 ajungem in dreptul Pietrei Rotarii, lasam masina si in cateva minute suntem la ceea ce a fost datat ca fiind un sanctuar dacic de rugaciune si sacrificiu. Mihaela se aseaza la o "mini-sedinta" foto si apoi vrea sa se ia dupa noi in sus. Marcel o "potoleste" si de fapt dupa cativa pasi o ia si el la vale de teama ploii. Teama e justificata fiindca daca va creste apa, ramanem pe aici caci masinuta nu mai poate razbi. Eu gasesc o brana si cobor si eu pana la masina la cativa pasi in urma lor.
Iesim in siguranta de pe valea Rotarii si lasam masina la capatul podului suspendat ce ne duce in Valea Anei. Aici a propus Marcel sa luam masa de pranz (din desaga). Urcam pe ulite pana la biserica si fix in curtea bisericii ne oprim pentru 20 de minute sa mancam. E imposibil sa nu treaca cineva din sat pe langa noi si sa stea de vorba cu Marcel (ca deh, e de-al casei :D)!
La intoarcere vedem si un curcubeu foarte vag pe cerul intunecat de ploaie dinspre Buzau (18.00).
Mergem spre casa, ne lasam bagajele si admir frumoasa curte care, desi acum lasata fara stapan, arata ca si cum singura are grija de ea! Asa ma bucura sa vad fantana, desisul din spatele casei, balconul din lemn cu stalpi fain sculptati! Imi aduc aminte de casa in care mi-am petrecut anii copilariei si care acum este doar in amintiri caci rudele noastre de acolo au facut o moderna gradina de vara pe locul casei! Urcam pana la matusa lui Marcel si ii promitem ca mai pe seara venim sa mancam la ea. Asa sunt de primitori oamenii astia, dar conform sfatului lui Marcel, trebuie sa avem grija ce si cu cine vorbim ca a doua zi va stii tot satul :D! De la poarta matusii, Marcel imi arata dealul Stejarel de cca 700 de metri altitudine pe care urmeaza sa urcam (e ora 19.00). Iesim pe o ulita din ce in ce mai stramta si curand ne trezim intr-o livada de pruni (singura si cea mai dezvoltata cultura de aici). Marcel ne povesteste cu drag despre pamanturile pe care calcam ("Uite pana acolo sunt prunii unchiului X si de acolo ai varului Y", "Si avem pruni si in judetul Buzau chiar daca pamantul nu e al nostru" etc). Fain ii sa asculti toata istoria locului! Spre iesirea din sat ne intampina o fantana acum parasita ce servea pentru animale si cimitirul pe langa care trecem in viteza destul de mare.
Pe dealul Stejarel prietenii mei se opresc obositi la jumatatea pantei si eu mai urc un pic in pas de mars pana in varf unde o perdea de pini se deschide putin pentru a ma lasa sa vad inca vreo 2-3 randuri de dealuri. Reusesc sa vad si "palma" Starchiojdului (sau o fi o stea-star cu cinci brate?) si mai urc pana in punctul cel mai inalt. In fata mea se vad culorile apusului reflectate in norii alburii si cu greu ma rup de acest peisaj divin.
Peste dealuri (trecusera cam 30 de minute de cand i-am lasat pe prietenii mei sa se odihneasca) frigul incepe sa se lase si Mihaela ma anunta ca ei pornesc la vale. Marcel imi confirma ca pot cobori pe un tapsan fix de unde sunt eu acum si incep alergarea la vale ca sa le ies in cale. Din cand in cand mai trag cate o privire inapoi si sunt multumit de mini-circuitul pe care l-am facut. Revenim in formatie completa si la ora 20.00 intram in sat pe aceeeasi ulita pe care am venit.
Mergem la matusa la masa si, chiar daca in zona asta se mananca foarte multa carne si se bea destul de multa tuica, eu (branzarul) sunt "topit" dupa branza de casa si apa pura de fantana. Parca imi curata toate maruntaiele corpului si ale sufletului! Dupa o masa copioasa, mergem pe intuneric acasa si ne pregatim de somn. Eu ma ofer (de dragul vremilor trecute) sa scot apa din fantana si imi place modul de scoate apa: scoti cu ciutura, torni intr-un vas din care se scurge apa printr-o tevusca si iei de acolo apa! Pe la 22.30 pun geana peste geana fara a avea o ora precisa de trezire a doua zi.

Ziua 2 - duminica 10 aprilie 2011

A doua zi lumina soarelui razbate prin perdele si reuseste sa ne ridice in picioare cam pe la ora 8.00. Ne dezmeticim pe indelete si vedem ca afara vremea cam lasa de dorit. Adica asa ca si ieri ba e soare, ba e innorat, ba ninge, ba ploua si tot asa la nesfarsit! O vreme de munte putin mai neobisnuita ;) ! Ideea noastra initiala era de a urca pe vf Tataru sau vf lui Crai, dar norii negri cu gust de ninsoare tot veneau dinspre directia varfurilor numite intr-un mod amenintator. Clar nu e de mers intr-acolo!

Noroc cu Marcel care e echipat cu tot felul de harti, inclusiv cea veche din MN cu Siriu, Podu Calului si Penteleu. E o harta veche si totusi extrem de utila. Ne uitam pe harta in cautarea unui loc in care sa mergem pe vremea asta ciudata si gasim niste chei pe valea Bascei Mari. Zona este fix dupa Siriu si din vorbele stravechi Marcel stie ca dupa Siriu vremea se schimba radical. Asa ca ce sa mai stam de vorba: intr-acolo mergem!

Mancam ceva sumar de dimineata si pe la ora 10.00 salutam casa batraneasca si coboram spre sat. La biserica noua din lemn "Sf. Nicolae Vechi" facem un scurt popas pentru o lumanare. Este atat de aglomerat incat stam doar cateva minute in curtea bisericii si la iesire Marcel schimba cateva vorbe cu un consatean. La cat de multi il cunosc pe Marcel, e si normal ca el, fiind plecat de cativa ani din sat, sa nu ii mai stie pe toti!Iesim din sat si pana sa pornim realmente spre valea Buzaului, facem o scurta escala la un izvor cu apa extrem de curata si sanatoasa de unde Marcel si Mihaela isi umplu de fiecare data cateva bidoane cu apa. Langa izvor sunt cativa trovanti care marcheaza locul si cativa catelusi mici, simpatici si pufosi care se cam invart pe langa noi in speranta ca le dam ceva de mancare sau ca ii vom lua cu noi. Cu durere in suflet nu putem sa facem nici una, nici alta si ii lasam infrigurati langa izvor (10.50)!

Cu harta rutiera in mana, Marcel e "stapanul soselelor" si ajungem in circa o ora in Nehoiu. Aici imi aduc aminte cu placere de o tura in Siriu de prin 2004 cand am coborat in gasca mare in Nehoiu dupa o ploaie ce ne-a insotit aproape doua zile sau de o tura mai recenta tot din Siriu in care am incercat in zadar sa ajungem in Saua Vanturilor (semnele pierdute ne-au facut atunci sa ne intoarcem). Imi aduc aminte si de o alta tura solo de prin 2007 in care am ajuns la Lacul Vulturilor si inapoi in Nehoiu intr-o singura zi si cu bagaj minim (eram intr-o zi libera din timpul muncii pe un santier din nordul Prahovei). In fine nu mai stiu in ce tura prin zona am urcat putin si pe valea Bascei Rozilei si ne-am scaldat in apa rece si rapida! Atunci incercasem sa dam de Gura Teghii si ne-am oprim cand am calculat ca nu mai avem timp suficient sa ne intoarcem in Bucuresti. Urcam pe drumul asfaltat si valurit al Bascei Rozilei si ajungem pana in Varlaam. Aici stiam de pe internet ca sunt ceva pensiuni. Mergem mai departe si la intersectia Bascelor facem stanga pentru a urca pe valea Bascei Mari. Asfaltul dispare in totalitate si drumul forestier pare sa urce in nestire in padure. Chiar de la intrarea pe Basca Mare se formeaza niste mici chei peste care un pod suspendat trece pana la casele de pe malul stang stancos si parca neprimitor.Urcam tot timpul pe drumul forestier si in stanga noastra zarim ceva picioare din Podul Calului care sunt partial acoperite cu zapada. Ce vreme ciudata: e asa de jos si totusi zapada inca persista! Si in fata noastra norii par sa se adune si sa ne dea ceva gust de iarna, dar speram sa avem totusi vizibilitate!

Cu viteazul nostru VW Polo inaintam cat putem de mult pe vechiul forestier ce pare sa se continue in curbe multiple. Dupa vreo 10 km baltile sunt prea mari si noroaiele dau semne ca se pregatesc sa inghita micutul nostru tovaras pe patru roti. Asa ca lasam masina pe marginea drumului si pornim pe picioruse mai departe.

Din cand in cand apa formeaza mici canioane si banuim ca aici sunt cheile Pitulatu pe care le cautam noi. Vedem la un moment dat ca in dreapta se face un drum forestier denumit Cernatu si conform hartii pe aici ar trebui sa fie un marcaj ce merge spre masivul si vf Penteleu. Dar ia marcaje de unde nu-s! Asa ca tinem forestierul tot inainte pana ce ajungem la un pod si urmele se pierd pe o panta plina de noroi dupa ce trecem podul. Incepe sa se vada si o patura fina de zapada ce cade din negura destul de deasa de deasupra noastra (13.00). Gasim pe langa cursul de apa un drumeag ce pare sa se continue sub forma unui vechi forestier. Doar pare fiindca dupa primele curbe vedem ca largul drum a fost luat de ape si acum trebuie sa nefurisam printre pietrele cazute alandala!Mai mergem cateva zeci de metri si simtim un miros de hidrogen sulfurat. Cand intoarcem privirea in stanga picioarelor noastre, vedem o balta cu apa albastra-verzuie ce pare ca bolboroseste. E evident ca in namolul de sub apa este o puternica activitate de descompunere organica!

Continuam pe stanga vaii (dreapta geografica) pana cand malurile incep sa se inalte si nu ne mai lasa sa mergem chiar pe langa apa. Urcam pe panta cu frunze uscate si noroi acoperite de stratul fin de zapada si inaintarea este din ce in ce mai greoaie. Si in plus conform hartii noastre, dupa urmatoarea curba ar parea ca se termina cheile destul de largi si ca nu prea mai are rost sa mergem. Asa ca facem pauza de masa de circa o jumatate de ora si hotaram intoarcerea. Ne declaram multumiti de aceasta explorare prin locuri pe unde rar cred ca mai vezi vreun turist.

Uite cam asa arata apa Bascei Mari in drumul inapoi spre podul amintit (ora 15.00)!Cam pe la pod incepe sa ne si viscoleasca si pentru 15 minute ne simtim in miezul iernii. Asta ca sa nu putem spune ca iarna a trecut chiar de tot! Undeva pe la ora 16.00 ajungem la masina si incepem lungul drum carosabil plin de noroaie si balti. Ca atare de vreo doua ori mergem pe langa masina pentru a fi siguri ca nu mai auzim scrasnete pe sub masina! Ne mai uitam o data in spate la vremea ce ne-a jucat feste in tot cursul zilei de azi.La 16.30 iesim de pe valea Bascei Mari si inainte sa pornim spre Bucuresti, Marcel vrea sa imi mai arate doua obiective din zona. Asa ca el stie bine pe ce drum sa mearga si intram pe valea paraului Casoca pana la cascada omonima. Marcel si Mihaela isi aduc aminte ca data trecuta cand au ajuns pe aici nu erau deloc indicatoare si ca urmare a fost nevoie de putina balaureala pana sa gaseasca frumoasa cadere de apa. Acum Mihaela ramane la masina si eu cu Marcel mergem pana la cascada. E atat de frumoasa verticala din picaturi de apa si imi aduce aminte de cascada "La Vaioaga" de pe valea Beiului din zona Cheilor Nerei.
La intoarcerea la masina admiram placile semiverticale ce se sustin unele pe altele intr-un mod remarcabil. Ma duc cu gandul la niste zone din Valea Rea din Fagaras si la valea Cheii dinspre Curmatura Fiarelor din Leaota (http://cezarpart.blogspot.com/2010/04/rt-intre-piatra-si-leaota-2-4042010.html). Imi revin din visare si coboram putin pana la pensiunea "14 scaune" unde oprim cateva minute pentru ca Marcel vrea sa isi innoiasca numerele de telefon de aici printr-o noua carte de vizita.
De aici (17.30) pornim spre casa pe drumul pe care am venit cu o zi inainte pe langa Starchiojd. Facem o mica pauza in Ploiesti pe la niste rude de-ale lui Marcel si reusim cu mare maiestrie sa evitam conflictele suporterilor de la meciul dintre Steaua Bucuresti si o echipa ploiesteana. Asa ca ajungem repede in Bucuresti multumiti de we fain si plin prin care am trecut.

Cu multa pasiune si dragoste pentru natura, traditie, bucurie pentru orice lucru marunt si multa caldura sufleteasca, le multumesc prietenilor Mihaela si Marcel pentru ca mi-au ingaduit sa merg cu ei si voua pentru imensa rabdare pe care o aveti cand cititi interminabilele randuri de mai sus!

Sa auzim de bine si de vreme buna!