Colegi de tura: Adina, Mihaela, Marcel, Cezar
Un gand imi rasuceste de mult timp mintile si planurile: ce ar fi sa merg intr-o tura (cel putin) pe unul din "degetele" montane ce coboara din nord spre depresiunea Brasovului? E vorba de Persani (ramura nordica), Baraolt si Bodoc! Acum e momentul fiindca reusim (eu si Adina) sa ne luam liber vineri de la serviciu! Intreb printre prieteni (mai vechi sau mai noi) despre acesti munti si aflu de la Mihaela (cu care nu mai vorbisem de ceva timp) ca a fost cu sotul ei, Marcel, cu doua saptamani in urma in Baraolt si cu o saptamana in urma in Bodoc. Aflu ca si ei si-au propus (ca si noi) sa mearga prin munti salbatici cu altitudini din ce in ce mai mari! Ne povestesc cate ceva despre marcajele din Baraolt si cadem la invoiala sa ne intalnim sambata dimineata in zona orasului Sfantu Gheorghe. Ei au in plan sa urce spre vf Cracu Geamana din culmea Gosmanu (pentru care hartile sunt superbe si lipsesc cu desavarsire!). Asa ca ramane sa ne auzim sambata dimineata la un telefon sa vedem exact unde ne intalnim. Pana atunci caut cea mai buna harta posibila pentru Baraolt si Bodoc si fac planul de tura pentru prima zi. Avand doar harta in format digital, fac cateva poze de detaliu pe zona de interes (Sfantu Gheorghe, Sugas Bai, vf Gurgau, Havad si drumul de creasta pana la pasul Vadas). Urmatoarele doua zile le lasam in voia lui Marcel care vine dotat cu documentatie si ceva imagini de pe Google Maps (bune in lipsa de harti mai exacte!)
Ziua 1 - vineri 1 aprilie 2011 (fara pacaleli :D)
Obisnuitul personal de 6.25 ne ia pe "spatele" lui (asa cum de fiecare data ne luam zborul cu el spre lumea minunata a Muntelui) si, de data asta, nu mai coboram in vreuna din statiunile de pe valea Prahovei si mergem pana in Kronstadt unde debarcam in jurul orei 11.15. Adina sunase pentru microbuz spre Sfantu si stiam ca avem microbuz la ora 12.00. Avem un pic de asteptat si e prilej sa ne plimbam putin prin autogara si sa intrebam de alte curse (astfel aflu de o cursa faina pana in Nehoiu cam pe la ora 14.00 - idee pentru muntii salbatici ai Buzaului in care vom ajunge putin in a treia zi). Asteptam in gara primul microbuz spre Sfantu si la miezul zilei pornim spre secuime (pret de 40 de minute). Peisajul se schimba in continuu si imi aduc aminte cu placere de delegatiile prin zona. Orasul Sfantu Gheorghe (Sepsiszentgyorgy), resedinta judetului Covasna ne intampina cu o curatenie si o liniste de nedescris (cat se poate pentru un oras romanesc de peste 60.000 de locuitori)! http://ro.wikipedia.org/wiki/Sfântu_Gheorghe
E situat la o altitudine destul de joasa (550 m) si de aici muntii Baraolt (in vest) si Bodoc (in est) par destul de mari la cei peste 1000 de metri ai lor. Limba maghiara este vorbita aici mai mult decat romana si cu greu reusim sa ne intelegem cu localnicii. Indicatoarele ne duc spre centru si in drum Adina se opreste un pic la cateva magazine SH sa compare preturile cu cele din Bucuresti. Sunt similare si pornim mai departe (ca nu pentru asta am venit :D). Ajungem in zona cea mia populata unde parcul central te imbie la o plimbare scurta. Parcul Elisabeta si-a primit numele dupa Elisabeta (Sissi), imparateasa Austriei si regina Ungariei (1837-1898), una dintre cele mai luminate si mai iubite conducatoare ale Europei centrale. Pana anul trecut au fost facute multe reamenajari si acum parcul este o frumoasa gradina de relaxare (mai multe detalii pe panoul informativ din zona ce a primit critici in presa locala despre dezacordurile din textul in romana).
Ne plimbam putin prin parc si cautam sa facem ceva poze pe strazile orasului. Ajungem putin pe la Muzeul National Secuiesc unde facem doar cateva poze prin exterior http://www.sznm.ro/index_ro.php . E de admirat pasiunea pentru restaurare manifestata de un mester localnic in curtea muzeului. Ne intoarcem la parcul central si cautam sa aflam cat mai multe informatii despre cele trei marcaje (PA, PG si PG) ce urca spre Sugas Bai (Mihaela si Marcel imi povestisera de marcajele PA, PG, PR de care dadusera cu cateva saptamani inainte). Intr-o romano-maghiara ni se spune ca avem indicatoare pana in Sugas Bai si sa le urmam. Urmam confuzele indicatii (datorate dificultatii de exprimare in romana) date de localnici si reusim sa iesim pe drumul de Sugas cam pe la ora 14.00. Pana aici nici urma de panourile indicatoare despre care ni se spusese. Probabil ca ei se refereau doar la niste sageti care si acelea lipseau. Pana la iesire ne oprim cateva secunde pentru a memora pe aparate o frumoasa poarta din lemn.
La iesirea din localitate vedem drumul asfaltat care urca spre Sugas Bai si marcajul PR care face dreapta si urca pe un deal cu un palc de padure in varf (se numeste "Padurea rotunda"). Facem dreapta si urcam pe marcaj printre "plopii fara sot" spre varful dealului. Ne tot intrebam daca noi acum mergem pe munte sau doar pe dealuri! Oricum mirosul inaltimii este foarte placut si urmele de forestier ne trag dupa ele. La palcul de padure din varful acestui deal Paius de 624m facem o pauza de dezechipare (am plecat de acasa cu multe haine pe noi pregatiti pentru orice), de cateva smochine si de cateva eugenii gustoase cu multa crema aduse de Adina (yamiiiii :D). Padurea inconjura o statie de tratare a apei si ofera cateva panorame faine asupra orasului secuiesc, a Bodocului si a intregii depresiuni. Tinem in continuare plaiurile pe langa un monument dedicat eroilor din primul razboi mondial si nu mai putem de bucuria revederii cu natura!
Urmele de caruta si directia vest ne conduc in curand spre o intersectie cu CA. Gasim niste localnici ce ne indica prin gesturi directia spre Sugas Bai (cred ca daca am fi mers in directia aia, am fi ajuns in cine stie ce alti munti). Le multumim dand din cap (afirmativ pentru majoritatea oamenilor si negativ pentru bulgari in tara lor, prietenii stiu ce vreau sa spun!) si urmam partial CA. E frumos ca pe harta CA este intre PG pe care noi nu l-am vazut pana acum si drumul asfaltat si noi am dat de el pe aici! Mergem putin pe CA si apoi patrundem adanc in faget pe tot felul de drumuri forestiere. Ne orientam noi cumva (stiam acum de pe harta ca "drumul vechi" - inainte sa se asfalteze si acum marcat cu PG este in stanga noastra) si iesim curand in marcajul mentionat. Aici vedem ca de fapt "drumul vechi" urca un pic mai sus de sosea si scurteaza un pic serpentinele.
Tot povestind de una, de alta, iesim pentru ultima data in asfalt si de aici trebuie sa mergem pentru vreo trei serpentine pe urmele masinilor. Cam pe la ora 16.00 vedem placuta de intrare in statiunea Sugas Bai (Sugasfurdo cu scuze pentru literele maghiare care nu au accent ;) ). Statiunea pare acum parasita si probabil iarna e ceva mai animata datorita teleschiului de pe partie. Acum sunt curios cat de multa zapada e pe scurta partie de aici tinand cont de faptul ca e la altitudine joasa (maxim 850m)! Poate doar polul frigului romanesc din Kovasna sa mentina zapada mai mult timp! Facem cateva poze, ne odihnim putin si peste 40 de minute pornim in sus pe PR (conform hartii printate si fotografiate). Urcam vreo suta de metri pe partie si apoi marcajul ne scoate in dreapta partiei spre izvorul de ochi (17.00). Chiar la iesirea din partie alimentam cu apa prevazatori. De fapt mult itmp de acum incolo nu vom mai gasi apa in ciuda zecilor de izvoare de pe harta.
In acest moment marcajul dispare din raza noastra vizuala! Ar parea sa se afunde undeva in padure in dreapta dar pantele par prea abrupte pe acolo. Concluzia: schimbare brusca de directie si indicator inexistent! Renuntam la marcaje si tinem panta in sus in directia partiei. La capatul de sus al acesteia dam de TA. Ne uitam un pic pe harta si suntem debusolati: marcajul urca spre nord si pe harta singurul TA apare in estul statiunii si pare sa coboare spre NE. Oricum stim ca vf Gurgau este cel mai inalt de aici si hotaram sa urcam pe marcaj pana cand acesta va incepe sa coboare. Urmam TA pana la vf Gurgau (Gorgo) de 1018m (35 de minute; ora 17.30). Gasim si PR care vine de jos din dreapta si banuim ca poteca a urcat pe unde ni se paruse noua la izvorul de ochi. Asta e! Bine ca am dat de varf! Vorba vine varf caci de fapt este punctul cel mai inalt al unui deal impadurit. E cu totul diferit fata de conceptia noastra de varf! Aici gasim PR si continuam pe acest semn spre fantana Gyertyanos. Harta ne spune ca va trebui sa dam si de BA pana in vf Havad. Coboram putin prin padure si iesim intr-o mare poiana insorita unde din stanga ni se alatura marcajul asteptat.
Cu amandoua marcajele ne descurcam mai bine! Mergem vreo 10 minute si PR face stanga si coboara spre Izvorul Rosu. Noi ramanem doar cu BA in dreapta pe "creasta" si in inca 5 minute ajungem sub varful Havad (17.55). Renuntam la "maiestuosul" varf de 1019m si facem dreapta prin pasunea alpina spre nord.
Urmam drumul forestier care ne coboara incet in altitudine prin serpuiri interminabile. Tot cautam cu privirea stanele si izvoarele care ne apar pe harta. Nema stane si izvoare! Ne aducem aminte ca si in faina aventura recenta din Grohotis am cautat in disperare stanele (in conditii mult mai vitrege ca acum)! In schimb gasim urme de ursulet imprimate in noroiul uscat de pe drum si prindem un pic tarsa!
Din cand in cand pe copaci apare cate o BA. De multe ori forestierul merge pe mijlocul "platoului de creasta" si semnele sunt pe copacii de la marginea padurii.In jurul orei 18.50 soarele se cam retrage dupa umbrele padurii si da un aer misterios acestor mici si frumosi munti. Pe drum gasim la un moment dat o balta in care niste pui de broasca abia sunt in prima lor etapa de viata adunati sub forma de oua ingramadite.
Cam in jurul orei 19.20 gasim un refugiu unde Adina imi spune sa ne oprim. Eu as vrea sa merg inca putin pana la drumul de Aita Mare, dar ma gandesc (ascultand argumentele Adinei legate de ursi) si sunt de acord cu propunerea ei. Asadar punem cortul in refugiu, mancam de seara, punem mancarea intr-un copac, ne baricadam (contra 'blanosilor") si cam pe la 22.00 ne bagam la somn, nu inainte de a stabili trezirea la ora 5.30 (asta deoarece am primit un mesaj de la Mihaela pentru intalnire la 8.30 la primaria din Valea Crisului).
Ziua 2 - vineri 2 aprilie 2011
Trezirea destul de matinala este data de alarmele telefoanelor. Initial ne propusesem cu cateva ore inainte sa ne trezim la 5.30 si la 6.00 sa pornim mai departe la drum fiindca nu stim exact cat mai avem de facut. Vazusem inainte de inserat cam pe unde ar cobori drumul spre Valea Crisului, dar nu eram siguri cat va mai trebui sa balaurim pe culmea Baraoltului. Abia la 6.40 reusim sa avem toate pregatite de drum si sa pornim pe forestierul pe care il intrerupsesem aseara. E intuneric si zarim in apropierea refugiului nostru un mic bradut amenajat cu ornamente de Craciun. Deci uite ca si in miez de iarna cineva a fost aici! Sper ca doar pentru a se simti in inima naturii si mai putin pentru petreceri zgomotoase! In cateva minute de mers pe BA intalnim si TR care vine din stanga noastra (adica din vest) dinspre satul Belin Vale pe valea Belinului Mare prin vf Belin (913m). Vederea acestui marcaj ne linisteste fiindca ne dam seama exact de pozitia in care ne aflam: mai avem putin pana la drumul forestier ce leaga Aita Mare de Valea Crisului! Undeva in dreapta noastra se vede o ditamai constructia gen casa de vacanta si ar trebui ca ceva mai jos sa fie izvorul Vadas. Plaiul pe care se coboara spre Valea Crisului este extrem de tentant si totusi imi stavilesc pornirea si tinem drumul forestier pe culme.
Mai mergem un pic si vedem ca cele doua semne coboara in stanga prin padure (dupa cum e directia semnului). Si urmatorul semn? Adina merge un pic la limita padurii si nu gaseste nimic. Eu intru in padure pe directia semnului si dupa cateva minute zaresc printre brazii intunecati BA.
"Aici e semnul! Te astept sa vii!"
Vine si Adina si coboram pe un fel de urme adanci. In cateva zeci de metri dam de un forestier mare in curba si hotaram sa tinem aceeasi directie ca mai inainte. Bine facem caci in 35 de minute de la plecare suntem in pasul Vadas situat la 951m altitudine! BA urca dupa pas printre case si pentru noi plimbarea de creasta se incheie aici. In fata noastra apare drumul forestier mare (7.15) si facem o mica pauza pentru rasarit si harta de cicloturism din acest punct. Ca o paranteza, in ziua anterioara ne-am intalnit cu un biciclist care ne-a intrebat in engleza directia traseului spre Sugas Bai.
Ma uit pe harta si calculez distanta pe care o mai avem de mers: circa 4 km adica o ora de mers! E bine avem timp suficient! Pornim la dreapta spre satul Valea Crisului in coborare constanta pe valea Vadasului. Putin dupa pas dam de o interesanta scoala ecologica maghiara. Spun "ecologica" (dupa cum o denumesc si eu) fiindca e facuta in totalitate din materiale naturale si promoveaza ideile ecologiei de conservare, sustinere si promovare a naturii. Coboram pe forestierul larg urmarind in dreapta culmea impadurita a Baraoltului (caci de aici se vede doar padurea si mai putin poiana de creasta!). Spre mirarea noastra intalnim si doua masini care urca spre Aita Mare si ne raspund uimiti la salut. Putin mai jos ma suna Mihaela care imi spune ca sunt undeva prin Predeal si ca se indreapta spre noi. Confirmam intalnirea la primarie si calculam noi ca am ajunge cam in acelasi timp. Tinem drumul larg si la 8.10 intram in sat si facem o mica pauza de spalare pe fata. Stim ca nu poate sa fie mai mult de 1 km pana in centru si dupa cateva fructe uscate si cate o eugenie cremoasa pornim in jos pe drumul principal.
Prietenii nostri Marcel si Mihaela ne ies in drum cu masina (8.45) si sunt bucuros de revedere cu ei dupa cativa ani in care doar am reusit sa facem schimb de cateva mailuri si povestiri online. Ne imbarcam si pornim spre Onesti peste munti si apoi spre Moinesti si satul Bolatau cu ideea de a merge pe muchia Gosmanu si vf Cracu Geamana din muntii Tarcau. Marcel e echipat cu tot felul de carti vechi din editia MN, imagini din satelit cu zona varfului si cu toate drumurile forestiere intortocheate din zona. Urcam spre pasul Ghimes si coboram prin localitatea Palanca. La 11.35 facem o pauza la monumentul dedicat lui Emil Rebreanu http://www.comunapalanca.ro/monumentul-eroului-emil-rebreanu . Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu a fost spanzurat de autoritatile austro-ungare in 14 mai 1917 deoarece a refuzat sa lupte impotriva romanilor. Romanul "Padurea spanzuratilor" il intruchipeaza pe Emil Rebreanu in personajul Apostol Bologa.
Urcam cu masina pe forestier pe Tazlaul Sarat prin satele Zemes si Bolatau si ajungem la intersectia din dreptul careia incepe sa se ridica culmea Gosmanu. De mentionat ca aici trebuie sa mergi pe pura orientare fiindca nu exista pic de marcaj. Tinem forestierul DJ117 pana ce acesta se termina.
La un moment dat intrebam un localnic (cam ametit): "Unde gasim cazare pe aici?" Primim un raspuns foarte taraganat: "Sus... in deal...la tabara!"
Drumul pare prea evident si ne pacalim cu niste serpentine care urca pe versantul din dreapta noastra (stanga geografica) pana la o zona bogata in sonde de extractie petroliera. Ne dam seama ca am gresit si vedem ca de fapt trebuia sa oprim sub serpentine si de acolo sa mergem pe jos. Asa ca facem o poza spre Tazlau si facem cale-ntoarsa.
"Niciodata nu o sa merg pe jos pe un astfel de forestier!" afirma Adina. Si veti vedea mai incolo!!!
Revenim pana sub serpentine unde e un depozit Petrom si ne echipam pentru traseu (ora 15.00). Ne gandim ca vom urca cateva sute de metri si apoi ne intoarcem inapoi la masina. Ideile astea ne vin si de la vremea ciudata cu nori si ceva ceata! Lasam masina si incepem sa urcam direct pe piciorul care, conform hartilor, ne duce spre varful Cracu Geamana. La inceput mergem un pic prin zapada pe firul de apa din dreapta si cand ni se taie calea printr-o mare alunecare de teren, facem stanga in panta inclinata dinspre culme. Eu urc sustinut fiind convins ca sus e ceva mai lejer. Intr-adevar in culme e un fel de poteca ce ne duce in 15 minute de la masina intr-un larg forestier ce inconjoara ca un brau piciorul de munte. Ni se pare ca urcusul direct pe culme e prea abrupt. Asa ca facem dreapta pe forestier pe placi de gheata si zapada.
Cand ni se pare ca se cam termina drumul, incepem sa urcam pe vagi poteci drept in sus prin padurea salbatica. Suntem in totala salbaticie/natura nepatata si doar vag se mai vede o veche urma de drum. Panta ne urca din ce in ce mai sustinut pana intr-un loc unde pare sa fie o poiana. E de fapt o mlastina care ne imbie sa urcam mai departe printre ghiocei si branduse.
Urcam aproape fara pauza pana pe Piscul Ciotii (sau cel putin asa credem noi) unde hotaram sa facem o mica pauza de orientare. E ora destul de tarzie si identificam vf Cracu Geamana de 1442m. Ne dam seama ca mai avem mult de balaurit prin padure pana acolo (par sa mai fie cel putin o suta de metri diferenta de nivel si renuntam la tinta noastra datorita orelor inaintate - 16.30). Ne sfatuim putin si hotaram intoarcerea dupa cateva poze pe forestierul ce se deschide in fata noastra. Mergem in jos pe forestiere care ne duc tot timpul spre nord (directie gresita fiindca noi aveam masina in sud!). Eu tot spun ca directia nu e buna si ca in loc sa mergem spre masina, noi mergem spre NNE spre Tazlau. Tinem drumul in ideea ca ajungem pana seara undeva intr-o localitate si in cel mai rau caz ne milogim sa stam la cineva si plecam a doua zi inapoi spre masina. Coboram pana ce dam de primul curs de apa (tot spre nord) si acesta ne duce la un forestier larg pe care il urmam la dreapta spre est. Sa nu uitam de urmele de urs in noroiul uscat al drumului care le fac pe fete sa fluiere in continuu pentru a speria animalutele ce par sa fi trecut de curand pe langa noi! Indicatiile "hartii" Google ne duc la drumul de Tazlau si coboram pana ce avem (ca si pe harta) o intersectie: in jos coboara drumul spre Tazlau (sunt convins de asta fiindca acest drum urmeaza cursul de apa al Tazlaului) si in sus urca in serpentine drumul spre sonde. Realizam ca ne vom intoarce pe drumul pe care nu speram mai devreme si pornim in sus. De aici da-i si urca spre sud pana ce ajungem la o cabina de paza a sondelor. Un paznic (traiasca G4S) ne arata drumul bun (fiindca sunt zeci de drumuri de sonda) si ne ureaza drum bun inapoi spre masina. Indicatiile lui ne duc la locul unde am intors mai devreme masina (19.40) si apoi pe curbele amintite mai sus. La sonda unde am oprit suntem relaxati fiindca stim ca nu mai e chiar asa de mult pana la masina.
"Uite stalpul unde am fost eu mai devreme!" afirma una din colegele de tura. Are dreptate si in cateva minute ne trezim la tractorul cu senile unde am intors masina cu cateva ore in urma. Facem o poza de grup si apoi incepem coborarea pe serpentine. Unul din angajatii G4S ne spusese ca e un microbuz care ii ia pe ei la schimbul de tura si e posibil sa ne ia si pe noi. Pana atunci mergem pe picioarele noastre!
Cu vreun kilometru inainte de masina ne ia microbuzul G4S si ajungem la masina putin dupa lasarea intunericului. Am scapat noi de muntele asta si incep alte aventuri! Trebuie sa cautam cazare pentru Mihaela si Marcel. Incercam prin sate sa tot dam de vreo pensiune sau de hoteluri si localnicii se uita tare ciudat la noi. Suntem debusolati fiindca aici nu exista limite intre localitati. Cum placile auto demarcante lipsesc cu desavarsire, o localnica se uita ciudat la el cand intreaba "Aici unde suntem?" "??? D-apai suntem in Samurcasesti!" Asa de comica o fost ca ne-a bufnit pe toti rasul!
Gasim abia in Moinesti la un hotel si noi doi (Adina si cu mine) hotaram sa punem cortul pe un tapsan neingradit (22.00). Pana sa mancam si sa ne pregatim de culcare apare proprietarul locului cu politia sa ne identifice (ca parca doi "amarasteni" cu cortul ii fura lui ceva de acolo :D). In fine ne lasa in pace si pe la 2.00 cautam sa adormim in latratul unui caine cam suparat. Adina inca e iritata de tupeul localnicilor de a veni cu politia sa te identifice. Aflu dupa intoarcerea din tura ca in Moinesti chiar sunt vestiti moldovenii astia pentru multe ciudatenii.
Ziua 3 - duminica 3 aprilie 2011
Trezirea e de voie si are loc undeva cam pe la ora 8.40. Mancam de dimineata in liniste si in bataia razelor de soare ce incalzesc rapid cortul, vorbim cu prietenii nostri din hotel si stabilim sa ne intalnim la masina. Marcel apare la usa cortului nostru si ii povestim toata patania cu politia din noaptea trecuta :). Strangem rapid cortul uscat in prealabil, finalizam rucsacii si ii ducem la masina. Marcel ramane sa aseze rucsacii si noi urcam putin pana in camera unde ne astepta Mihaela. Ne spalam putin pe fata si ne invioram pentru ziua ce urmeaza. La 10.15 pornim spre lacul Tarnita din Berzunti. Vizitam manastirea de la baza masivului fix in timpul slujbei de duminica. E atat de inghesuiala incat nu stam prea mult in lacasul de rugaciune si pornim in imensa "casa a lui Dumnezeu" care ne inconjura mereu - NATURA.
Cu alte imagini Google in mana si cu indicatiile localnicilor urcam pe cateva drumuri forestiere spre lacul Tarnita. Cum drumul spre lac nu are marcaje din directia asta, suntem nevoiti sa ne folosim de imaginile Google, de busola si de simtul orientarii (stiu ideea folosirii unui GPS, dar pana acolo avem GPS-ul din cap ;) ). Urcam cat se poate cu masina (adica vreo 3-4 km) si cand panta se accentueaza, lasam masina si pornim pe picioare spre culmea impadurita a muntilor Berzunti. Forestierul trece de cateva ori printre mlastini inainte de a intra in padure. Vedem cateva semne facute de padurari si ne hotaram pe cat de mult putem sa mergem pe ele.
La un moment dat drumul trece in dreapta pe un pod de beton si apoi face iarasi stanga pe langa firul apei. Colegii tin drumul si eu le spun ca merg pe firul apei pana nu se mai poate. Ma atrag cumva cheile cu pereti argilosi ce se intrevad in sus! Tot urc pe firul apei si la un moment dat e cat pe ce sa calc o salamandra extrem de simpatica. Ii fac cateva poze si apoi urc pe versantul din dreapta mea spre drumul pe care sunt prietenii mei.
La indicatia unui localnic tinem drumul in sus spre lac cu mici devieri pentru poze. Cand se pierde drumul clar, urmam niste forestiere vagi si apoi directia lacului (Marcel corecteaza directia putin inainte de lac). Nimerim lacul superb si stam vreo 20 de minute sa admiram ascunzisul Tarnitei din padure. Vin pe rand multi copii din aceeasi clasa si galagia lor ne face sa ne intoarcem la masina tinand tot asa o singura directie indicata de Marcel. Eu chiar il descurajez si nu tin cont de pante si doar de directie: "Daca imi dai o directie eu intr-acolo merg :D!"
La ora 14.00 suntem la masina, mancam ceva de pranz si pornim spre valea Uzului. Marcel stia bine ca drumul nu e practicabil si spera sa putem merge cat mai sus spre lacul de acumulare. Trecem prin Darmanesti si de aici urcam spre localitatea Valea Uzului din masivul Nemira. In descrierile din anii '80 se prevedea ca aici va fi o mare statiune turistica de nivelul Sinaiei sau Predealului. Si au ramas doar previziunile ca in rest totul e in paragina! Intr-adevar ajungem la lacul de acumulare Poiana Uzului si putin dupa el se strica drumul si ne intoarcem la baraj pentru cateva poze. De fapt lacul se afla pe locul fostei localitati Poiana si de aici si denumirea lui.
Ne intoarcem pe drum inapoi si Marcel vrea sa imi satisfaca dorinta mea de a merge in Nemira (munti pe care sper sa ii parcurg cu cortul in vara asta). Stia el de niste trasee spre lacul Balatau din aceeasi carte din '80. Tinem intr-adevar marcajele BA 4 si 8 si la un moment dat forestierul (cu plecare din Salatruc) are bariera ce ne opreste inaintarea motorizata. Nu prea ma simt bine cu bataturile din bocancii vechi si mici si totusi zic sa mergem pana la lac daca tot am venit pana aici. Teoretic dupa vreun km pe forestier ar tb sa ajungem la lac. Urcam pe vale si tot nu vedem lacul. De fapt acesta a fost partial secat si acum sunt doar niste mlastini pe care eu vreau sa le depasim ca sa fim convinsi ca am vazut si ocolit lacul. Ne oprim cand drumul trece pe partea stanga a apei si facem cale-ntoarsa la masina.
Si de aici (16.40) incepe lungul drum spre casa prin Targu Ocna, pasul Oituz, Targu Secuiesc, Cernat, Ozun, Teliu, Sacele, Cheia, si in final Bucuresti. La ora 23.00 Marcel reuseste sa ne "debarce" pe Adina si pe mine la casele noastre si ei (Marcel si Mihaela) ajung in sfarsit acasa bucurosi si fericiti ca am reusit sa mergem prin aceste locuri salbatice si faine.
In mod sigur muntii astia mici sunt la fel de fascinanti si de interesanti ca si fratii lor stancosi mai inalti si voi reveni din cand in cand sa le cutreier padurile rar calcate de picior de om.
Cu multumiri pentru lectura, va doresc ture cat mai faine si relaxari in inima Mamei Naturi!
Ma uit pe harta si calculez distanta pe care o mai avem de mers: circa 4 km adica o ora de mers! E bine avem timp suficient! Pornim la dreapta spre satul Valea Crisului in coborare constanta pe valea Vadasului. Putin dupa pas dam de o interesanta scoala ecologica maghiara. Spun "ecologica" (dupa cum o denumesc si eu) fiindca e facuta in totalitate din materiale naturale si promoveaza ideile ecologiei de conservare, sustinere si promovare a naturii. Coboram pe forestierul larg urmarind in dreapta culmea impadurita a Baraoltului (caci de aici se vede doar padurea si mai putin poiana de creasta!). Spre mirarea noastra intalnim si doua masini care urca spre Aita Mare si ne raspund uimiti la salut. Putin mai jos ma suna Mihaela care imi spune ca sunt undeva prin Predeal si ca se indreapta spre noi. Confirmam intalnirea la primarie si calculam noi ca am ajunge cam in acelasi timp. Tinem drumul larg si la 8.10 intram in sat si facem o mica pauza de spalare pe fata. Stim ca nu poate sa fie mai mult de 1 km pana in centru si dupa cateva fructe uscate si cate o eugenie cremoasa pornim in jos pe drumul principal.
Prietenii nostri Marcel si Mihaela ne ies in drum cu masina (8.45) si sunt bucuros de revedere cu ei dupa cativa ani in care doar am reusit sa facem schimb de cateva mailuri si povestiri online. Ne imbarcam si pornim spre Onesti peste munti si apoi spre Moinesti si satul Bolatau cu ideea de a merge pe muchia Gosmanu si vf Cracu Geamana din muntii Tarcau. Marcel e echipat cu tot felul de carti vechi din editia MN, imagini din satelit cu zona varfului si cu toate drumurile forestiere intortocheate din zona. Urcam spre pasul Ghimes si coboram prin localitatea Palanca. La 11.35 facem o pauza la monumentul dedicat lui Emil Rebreanu http://www.comunapalanca.ro/monumentul-eroului-emil-rebreanu . Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu a fost spanzurat de autoritatile austro-ungare in 14 mai 1917 deoarece a refuzat sa lupte impotriva romanilor. Romanul "Padurea spanzuratilor" il intruchipeaza pe Emil Rebreanu in personajul Apostol Bologa.
Urcam cu masina pe forestier pe Tazlaul Sarat prin satele Zemes si Bolatau si ajungem la intersectia din dreptul careia incepe sa se ridica culmea Gosmanu. De mentionat ca aici trebuie sa mergi pe pura orientare fiindca nu exista pic de marcaj. Tinem forestierul DJ117 pana ce acesta se termina.La un moment dat intrebam un localnic (cam ametit): "Unde gasim cazare pe aici?" Primim un raspuns foarte taraganat: "Sus... in deal...la tabara!"
Drumul pare prea evident si ne pacalim cu niste serpentine care urca pe versantul din dreapta noastra (stanga geografica) pana la o zona bogata in sonde de extractie petroliera. Ne dam seama ca am gresit si vedem ca de fapt trebuia sa oprim sub serpentine si de acolo sa mergem pe jos. Asa ca facem o poza spre Tazlau si facem cale-ntoarsa.
"Niciodata nu o sa merg pe jos pe un astfel de forestier!" afirma Adina. Si veti vedea mai incolo!!!
Revenim pana sub serpentine unde e un depozit Petrom si ne echipam pentru traseu (ora 15.00). Ne gandim ca vom urca cateva sute de metri si apoi ne intoarcem inapoi la masina. Ideile astea ne vin si de la vremea ciudata cu nori si ceva ceata! Lasam masina si incepem sa urcam direct pe piciorul care, conform hartilor, ne duce spre varful Cracu Geamana. La inceput mergem un pic prin zapada pe firul de apa din dreapta si cand ni se taie calea printr-o mare alunecare de teren, facem stanga in panta inclinata dinspre culme. Eu urc sustinut fiind convins ca sus e ceva mai lejer. Intr-adevar in culme e un fel de poteca ce ne duce in 15 minute de la masina intr-un larg forestier ce inconjoara ca un brau piciorul de munte. Ni se pare ca urcusul direct pe culme e prea abrupt. Asa ca facem dreapta pe forestier pe placi de gheata si zapada.
Cand ni se pare ca se cam termina drumul, incepem sa urcam pe vagi poteci drept in sus prin padurea salbatica. Suntem in totala salbaticie/natura nepatata si doar vag se mai vede o veche urma de drum. Panta ne urca din ce in ce mai sustinut pana intr-un loc unde pare sa fie o poiana. E de fapt o mlastina care ne imbie sa urcam mai departe printre ghiocei si branduse.
Urcam aproape fara pauza pana pe Piscul Ciotii (sau cel putin asa credem noi) unde hotaram sa facem o mica pauza de orientare. E ora destul de tarzie si identificam vf Cracu Geamana de 1442m. Ne dam seama ca mai avem mult de balaurit prin padure pana acolo (par sa mai fie cel putin o suta de metri diferenta de nivel si renuntam la tinta noastra datorita orelor inaintate - 16.30). Ne sfatuim putin si hotaram intoarcerea dupa cateva poze pe forestierul ce se deschide in fata noastra. Mergem in jos pe forestiere care ne duc tot timpul spre nord (directie gresita fiindca noi aveam masina in sud!). Eu tot spun ca directia nu e buna si ca in loc sa mergem spre masina, noi mergem spre NNE spre Tazlau. Tinem drumul in ideea ca ajungem pana seara undeva intr-o localitate si in cel mai rau caz ne milogim sa stam la cineva si plecam a doua zi inapoi spre masina. Coboram pana ce dam de primul curs de apa (tot spre nord) si acesta ne duce la un forestier larg pe care il urmam la dreapta spre est. Sa nu uitam de urmele de urs in noroiul uscat al drumului care le fac pe fete sa fluiere in continuu pentru a speria animalutele ce par sa fi trecut de curand pe langa noi! Indicatiile "hartii" Google ne duc la drumul de Tazlau si coboram pana ce avem (ca si pe harta) o intersectie: in jos coboara drumul spre Tazlau (sunt convins de asta fiindca acest drum urmeaza cursul de apa al Tazlaului) si in sus urca in serpentine drumul spre sonde. Realizam ca ne vom intoarce pe drumul pe care nu speram mai devreme si pornim in sus. De aici da-i si urca spre sud pana ce ajungem la o cabina de paza a sondelor. Un paznic (traiasca G4S) ne arata drumul bun (fiindca sunt zeci de drumuri de sonda) si ne ureaza drum bun inapoi spre masina. Indicatiile lui ne duc la locul unde am intors mai devreme masina (19.40) si apoi pe curbele amintite mai sus. La sonda unde am oprit suntem relaxati fiindca stim ca nu mai e chiar asa de mult pana la masina."Uite stalpul unde am fost eu mai devreme!" afirma una din colegele de tura. Are dreptate si in cateva minute ne trezim la tractorul cu senile unde am intors masina cu cateva ore in urma. Facem o poza de grup si apoi incepem coborarea pe serpentine. Unul din angajatii G4S ne spusese ca e un microbuz care ii ia pe ei la schimbul de tura si e posibil sa ne ia si pe noi. Pana atunci mergem pe picioarele noastre!
Cu vreun kilometru inainte de masina ne ia microbuzul G4S si ajungem la masina putin dupa lasarea intunericului. Am scapat noi de muntele asta si incep alte aventuri! Trebuie sa cautam cazare pentru Mihaela si Marcel. Incercam prin sate sa tot dam de vreo pensiune sau de hoteluri si localnicii se uita tare ciudat la noi. Suntem debusolati fiindca aici nu exista limite intre localitati. Cum placile auto demarcante lipsesc cu desavarsire, o localnica se uita ciudat la el cand intreaba "Aici unde suntem?" "??? D-apai suntem in Samurcasesti!" Asa de comica o fost ca ne-a bufnit pe toti rasul!Gasim abia in Moinesti la un hotel si noi doi (Adina si cu mine) hotaram sa punem cortul pe un tapsan neingradit (22.00). Pana sa mancam si sa ne pregatim de culcare apare proprietarul locului cu politia sa ne identifice (ca parca doi "amarasteni" cu cortul ii fura lui ceva de acolo :D). In fine ne lasa in pace si pe la 2.00 cautam sa adormim in latratul unui caine cam suparat. Adina inca e iritata de tupeul localnicilor de a veni cu politia sa te identifice. Aflu dupa intoarcerea din tura ca in Moinesti chiar sunt vestiti moldovenii astia pentru multe ciudatenii.
Ziua 3 - duminica 3 aprilie 2011
Trezirea e de voie si are loc undeva cam pe la ora 8.40. Mancam de dimineata in liniste si in bataia razelor de soare ce incalzesc rapid cortul, vorbim cu prietenii nostri din hotel si stabilim sa ne intalnim la masina. Marcel apare la usa cortului nostru si ii povestim toata patania cu politia din noaptea trecuta :). Strangem rapid cortul uscat in prealabil, finalizam rucsacii si ii ducem la masina. Marcel ramane sa aseze rucsacii si noi urcam putin pana in camera unde ne astepta Mihaela. Ne spalam putin pe fata si ne invioram pentru ziua ce urmeaza. La 10.15 pornim spre lacul Tarnita din Berzunti. Vizitam manastirea de la baza masivului fix in timpul slujbei de duminica. E atat de inghesuiala incat nu stam prea mult in lacasul de rugaciune si pornim in imensa "casa a lui Dumnezeu" care ne inconjura mereu - NATURA.
Cu alte imagini Google in mana si cu indicatiile localnicilor urcam pe cateva drumuri forestiere spre lacul Tarnita. Cum drumul spre lac nu are marcaje din directia asta, suntem nevoiti sa ne folosim de imaginile Google, de busola si de simtul orientarii (stiu ideea folosirii unui GPS, dar pana acolo avem GPS-ul din cap ;) ). Urcam cat se poate cu masina (adica vreo 3-4 km) si cand panta se accentueaza, lasam masina si pornim pe picioare spre culmea impadurita a muntilor Berzunti. Forestierul trece de cateva ori printre mlastini inainte de a intra in padure. Vedem cateva semne facute de padurari si ne hotaram pe cat de mult putem sa mergem pe ele.
La un moment dat drumul trece in dreapta pe un pod de beton si apoi face iarasi stanga pe langa firul apei. Colegii tin drumul si eu le spun ca merg pe firul apei pana nu se mai poate. Ma atrag cumva cheile cu pereti argilosi ce se intrevad in sus! Tot urc pe firul apei si la un moment dat e cat pe ce sa calc o salamandra extrem de simpatica. Ii fac cateva poze si apoi urc pe versantul din dreapta mea spre drumul pe care sunt prietenii mei.
La indicatia unui localnic tinem drumul in sus spre lac cu mici devieri pentru poze. Cand se pierde drumul clar, urmam niste forestiere vagi si apoi directia lacului (Marcel corecteaza directia putin inainte de lac). Nimerim lacul superb si stam vreo 20 de minute sa admiram ascunzisul Tarnitei din padure. Vin pe rand multi copii din aceeasi clasa si galagia lor ne face sa ne intoarcem la masina tinand tot asa o singura directie indicata de Marcel. Eu chiar il descurajez si nu tin cont de pante si doar de directie: "Daca imi dai o directie eu intr-acolo merg :D!"
La ora 14.00 suntem la masina, mancam ceva de pranz si pornim spre valea Uzului. Marcel stia bine ca drumul nu e practicabil si spera sa putem merge cat mai sus spre lacul de acumulare. Trecem prin Darmanesti si de aici urcam spre localitatea Valea Uzului din masivul Nemira. In descrierile din anii '80 se prevedea ca aici va fi o mare statiune turistica de nivelul Sinaiei sau Predealului. Si au ramas doar previziunile ca in rest totul e in paragina! Intr-adevar ajungem la lacul de acumulare Poiana Uzului si putin dupa el se strica drumul si ne intoarcem la baraj pentru cateva poze. De fapt lacul se afla pe locul fostei localitati Poiana si de aici si denumirea lui.
Ne intoarcem pe drum inapoi si Marcel vrea sa imi satisfaca dorinta mea de a merge in Nemira (munti pe care sper sa ii parcurg cu cortul in vara asta). Stia el de niste trasee spre lacul Balatau din aceeasi carte din '80. Tinem intr-adevar marcajele BA 4 si 8 si la un moment dat forestierul (cu plecare din Salatruc) are bariera ce ne opreste inaintarea motorizata. Nu prea ma simt bine cu bataturile din bocancii vechi si mici si totusi zic sa mergem pana la lac daca tot am venit pana aici. Teoretic dupa vreun km pe forestier ar tb sa ajungem la lac. Urcam pe vale si tot nu vedem lacul. De fapt acesta a fost partial secat si acum sunt doar niste mlastini pe care eu vreau sa le depasim ca sa fim convinsi ca am vazut si ocolit lacul. Ne oprim cand drumul trece pe partea stanga a apei si facem cale-ntoarsa la masina.
Si de aici (16.40) incepe lungul drum spre casa prin Targu Ocna, pasul Oituz, Targu Secuiesc, Cernat, Ozun, Teliu, Sacele, Cheia, si in final Bucuresti. La ora 23.00 Marcel reuseste sa ne "debarce" pe Adina si pe mine la casele noastre si ei (Marcel si Mihaela) ajung in sfarsit acasa bucurosi si fericiti ca am reusit sa mergem prin aceste locuri salbatice si faine.In mod sigur muntii astia mici sunt la fel de fascinanti si de interesanti ca si fratii lor stancosi mai inalti si voi reveni din cand in cand sa le cutreier padurile rar calcate de picior de om.
Cu multumiri pentru lectura, va doresc ture cat mai faine si relaxari in inima Mamei Naturi!
