Motto: Drumetule, pastreaza si iubeste aceste locuri care iti vor incanta mereu privirile (Montan Club Moreni, august 1985)
Colegi de tura: Dan Ivan, Mihai Ivan, Emil Engel, Cezar Partheniu
Desi am fost de multe ori in inima dragei Craiese si in special la cabana Curmatura (de care ma leaga multe amintiri placute de pe vremea vechilor cabanieri), am raspuns pozitiv la ideea fratilor Ivan de a merge la cabana dintre cele doua Pietre ale Craiului. Legatura ne-a facut-o bunul meu prieten Emil de care ma leaga dragostea pentru Munte, Frumos, Nepoluat, Linistit, Bun Simt si alte flori din acest minunat buchet al Vietii! Stiam ca vremea ne va face ceva figuri duminica si asta nu ne-a impiedicat absolut deloc sa pornim spre nestemata Craiasa. Mihai a aranjat cu cazarea la Curmatura cu cateva zile inainte si nu mai aveam decat sa mergem acolo! Cu o zi inainte aflasem ceva informatii legate de canionul Curmaturii (pe care l-am si identificat la intoarcere in Prapastii), dar am ramas la drumul clasic spre Curmatura (dorinta lui Mihai Ivan). Am multi prieteni care au fost in acest canion si mi l-au prezentat toti ca fiind unul din putinele locuri "publice" cu apa din toata "lama de calcar" directionata dinspre nordul renilor spre sudul mediteranean.
Ziua 1 - sambata 26.03.2011
Plecam la 7.50 din Bucuresti si la 11.30 parcam masina printre multele masini de la fantana lui Botorog. O parte din masini apartin muntomanilor (cu care ne vom intalni pe traseu si la cabana) si altele picnicarilor de we. Ne echipam si la 11.50 plecam in sus pe BG. Urcam binedispusi pana la primul izvor si suntem dezamagiti ca vechea banca de lemn nu mai exista. Vedem urmele focului in care a ars lemnul bancii:(. Asta o fi destinul intregii paduri???
In 15 minute ajungem in poiana Zanoaga si suntem fascinati (cel putin eu) de eternul covor de branduse si ghiocei care ne intampina aici in fiecare primavara.
Continuam pe BG si inainte cu cateva sute de metri de cabana incepem sa avem pe poteca o platosa extrem de interesanta si lucioasa de gheata! Inaintam cu atentie marita si ajungem la cabana la ora 13.50, deci doua ore pe traseu in ritm lejer (pe sageti e trecut ca timp de parcurs 3 ore). Ne odihnim putin, ne lasam rucsacii in camera de 4 locuri din anexa si la 14.20 pornim in sus pe BA in ideea de a ajunge in saua Crapaturii. Eu stiam ca alte semne ne duc acolo si, chiar daca citesc pe sageata ca BA ne duce in saua Padinei Inchise, colegii sunt convinsi ca ajungem unde vrem noi. Dupa vreo 10 minute de urcat prin padure, realizeaza ca nu e directia buna si hotaram sa facem dreapta prin padure (nemarcat) spre directia seii. Foarte curand iesim la niste pereti de stanca. Ce pot fi altceva decat peretii Locomotivei? 
Putem cobori pana sub pereti sau urca si ocoli pe deasupra. Alegem sa urcam in admiratia verticalelor din dreapta noastra. Iesim rapid la un semn PR pe care nu il recunosc (ca zona) ca fiind urcusul spre Turnu. S-a modificat mult conformatia padurii si e inselatoare acum! Cu Emil merg pana in saua din fata noastra pentru ceva imagini panoramice si ne intoarcem la semn. Mihai si Dan deja intrasera pe marcaj in stanga si ne bucuram cu totii de traseul ce pare total nou. In alte cateva zeci de minute suntem in saua Crapaturii la locul de panorama (15.00). 
Fratii Dan si Mihai incepusera sa urce spre Piatra Mica. Urcam dupa ei si ii ajungem la baza grohotisului de sub urcusul stancos. Facem poze cat cuprinde si incepem sa urcam pe traseul marcat cu PA. In sus jnepenii imi aduc aminte de superbul platou din Ceahlau
Urcam primele doua cabluri si la un loc expus fara cablu intalnim un profesor de istorie din Bucuresti de la liceul "Gheorghe Lazar" (Florin Cristescu) cu o prietena de munte mai de demult si o eleva de-a lui coborand. Asteptam sa coboare si pornim mai departe. Pe primul pinten ne oprim pentru cateva poze si ma minunez de PA care indica in jos in sens invers ;).
Fratii Dan si Mihai incepusera sa urce spre Piatra Mica. Urcam dupa ei si ii ajungem la baza grohotisului de sub urcusul stancos. Facem poze cat cuprinde si incepem sa urcam pe traseul marcat cu PA. In sus jnepenii imi aduc aminte de superbul platou din Ceahlau
Urcam primele doua cabluri si la un loc expus fara cablu intalnim un profesor de istorie din Bucuresti de la liceul "Gheorghe Lazar" (Florin Cristescu) cu o prietena de munte mai de demult si o eleva de-a lui coborand. Asteptam sa coboare si pornim mai departe. Pe primul pinten ne oprim pentru cateva poze si ma minunez de PA care indica in jos in sens invers ;).
Trecem si de al treilea cablu si apoi de un pasaj cu ceva trepte care imi dau un pic de furca datorita rigiditatii talpilor bocancilor de iarna. Colegii se grabesc inapoi "fiindca avem un gratar de facut" (15.50). Eu ii spun lui Emil ca prefer sa urc pe varf si apoi sa ma intorc prin poiana Zanoaga (ca sa evit zona de mai devreme). 
Ei au coborat intr-o ora la cabana pe PA si apoi pe PR clasic. Intre timp eu urc pana pe varf (20 de minute) si apoi in jos prin padure spre Zanoaga. 
Fac o pauza de cateva minute pe varful Piatra Mica pentru a admira panorama Zarnestilor (parca ma simt in avion deasupra micilor cladiri ai oamenilor de la baza Craiesei). Stiu ca e destul de tarziu (16.20) si ca e probabil ca in acest moment colegii sa fie la cabana si sa ma astepte. Asa ca pornesc la vale cu o siguranta mult mai mare data de cunoasterea si de lejeritatea traseului. Ocolesc locurile cu gheata lucioasa si cobor cu viteza destul de mare pe PA spre poiana Pietricica. Primesc un telefon de la Emil (cand au ajuns la cabana). Mai am 10 minute pana in poiana si apoi circa 30-35 de minute pana la cabana. In 10 minute sunt la marginea poienii si inca o data sunt fascinat de covorul de branduse si ghiocei pe care ii promisesem Adinei in tura trecuta. Le fac poze ("De pe munte iei doar poze...") si scurtez un pic prin padure pana la BG.
Vad sageata pe care scrie 1/2 ora pana la cabana si incerc sa vad cat fac pana la cabana. In ritm rapid (gen maraton) trec pe langa toate grupurile care coboara spre masini. Nu mai simt nici zona de gheata pe care alunecasem mai devreme si in 13 minute sunt pe balconul din lemn de la cabana (17.20) dupa 40 de minute de cand am vorbit cu Emil. Imi schimb hainele ude, beau o cana de vina garnisita cu niste covrigei si biscuiti sarati si plec cu Emil sa aducem niste busteni pentru foc. Gasim ceva prin padure (doar copaci taiati sau vreascuri!!!) si ne apucam de foc pentru jar in vatra special amenajata in josul curtii pentru corturi. Pana pe la 22.00 am mancat langa foc impreuna cu grupul mai mare din care fac parte si cei trei cu care ne intalnisem (altii din grup fusesera pe Ascutit si Turnu). A inceput sa ploua incet cam pe la ora 21.00, dar veselia nu a tinut cont de asta. Raman la foc sa il sting inca vreo jumatate de ora si merg in sala de mese unde continuam discutiile pana pe la 23.30. O parte din turisti se intorc la focul care, in ciuda ploii, s-a reaprins si ma asigura ca il vor stinge ei. Asa ca la 23.30 ma bag si eu in pat la somn.
Ei au coborat intr-o ora la cabana pe PA si apoi pe PR clasic. Intre timp eu urc pana pe varf (20 de minute) si apoi in jos prin padure spre Zanoaga. 
Fac o pauza de cateva minute pe varful Piatra Mica pentru a admira panorama Zarnestilor (parca ma simt in avion deasupra micilor cladiri ai oamenilor de la baza Craiesei). Stiu ca e destul de tarziu (16.20) si ca e probabil ca in acest moment colegii sa fie la cabana si sa ma astepte. Asa ca pornesc la vale cu o siguranta mult mai mare data de cunoasterea si de lejeritatea traseului. Ocolesc locurile cu gheata lucioasa si cobor cu viteza destul de mare pe PA spre poiana Pietricica. Primesc un telefon de la Emil (cand au ajuns la cabana). Mai am 10 minute pana in poiana si apoi circa 30-35 de minute pana la cabana. In 10 minute sunt la marginea poienii si inca o data sunt fascinat de covorul de branduse si ghiocei pe care ii promisesem Adinei in tura trecuta. Le fac poze ("De pe munte iei doar poze...") si scurtez un pic prin padure pana la BG.
Vad sageata pe care scrie 1/2 ora pana la cabana si incerc sa vad cat fac pana la cabana. In ritm rapid (gen maraton) trec pe langa toate grupurile care coboara spre masini. Nu mai simt nici zona de gheata pe care alunecasem mai devreme si in 13 minute sunt pe balconul din lemn de la cabana (17.20) dupa 40 de minute de cand am vorbit cu Emil. Imi schimb hainele ude, beau o cana de vina garnisita cu niste covrigei si biscuiti sarati si plec cu Emil sa aducem niste busteni pentru foc. Gasim ceva prin padure (doar copaci taiati sau vreascuri!!!) si ne apucam de foc pentru jar in vatra special amenajata in josul curtii pentru corturi. Pana pe la 22.00 am mancat langa foc impreuna cu grupul mai mare din care fac parte si cei trei cu care ne intalnisem (altii din grup fusesera pe Ascutit si Turnu). A inceput sa ploua incet cam pe la ora 21.00, dar veselia nu a tinut cont de asta. Raman la foc sa il sting inca vreo jumatate de ora si merg in sala de mese unde continuam discutiile pana pe la 23.30. O parte din turisti se intorc la focul care, in ciuda ploii, s-a reaprins si ma asigura ca il vor stinge ei. Asa ca la 23.30 ma bag si eu in pat la somn.
Ziua 2 - duminica 27.03.2011
Dormim cu intermitente datorate caldurii din camera si abia cand se lumineaza deschid si eu ochii. E ora 6.30 (7.30 dupa ora noua fiindca s-a trecut pe ora de vara in noaptea asta). Mai motaim fiindca vremea s-a schimbat radical: e rece si ninge cu fulgi mici si desi. Cam pe la 10.30 ne trezim si mergem in sala de mese pentru a manca de dimineata. 
Reusim sa o lungim cu masa incredibil de mult si abia la 12.00 reusim sa predam camera si peste un sfert de ora pornim la drum. Mergem pe varianta clasica pe forestier pana in Prapastii fiindca vremea mohorata nu ne permite altceva. Lasam in stanga BA ce coboara direct in Prapastii (eu as fi vrut sa cobor pe acolo fiindca nu mai coborasem niciodata si Mihai m-a convins spunandu-mi ca in conditiile de fata este un noroi foarte mare si ca urmare placerea scade considerabil) in aval de canionul Curmaturii si continuam pe drumul pe alocuri acoperit de gheata. Coboram pana la drumul din Prapastii pana spre "La table" si de aici stanga printre peretii Prapastiilor Zarnestilor. 
Peretii prapastiilor sunt unul din locurile de antrenament pentru multi dintre cataratorii nostri.Traseele au dificultati foarte diferite (de la 4+ pana pe la 10+) si ne incanta privirile. Dan isi aminteste cu placere de cele cateva trasee pe care le-a escaladat in trecut. Coboram pe forestier pana la prima curba in S unde eu identific iesirea din canionul Curmaturii si ii rog pe colegi sa o ia inainte. Eu vreau sa intru putin spre canion cel putin pentru a face catva poze. De altfel dupa acest S intalnim si marcajul BA si poteca evidenta ce coboara direct de la cabana (ce citiserati mai sus ;)). 
Drumul forestier coboara lejer in serpentine dupa care se arata de fiecare data alti si alti pereti. Sunt intr-adevar faine aceste Prapastii prin care Dan ne marturiseste ca merge pentru prima oara (de cate ori am urcat pe aici spre Curmatura sau spre Table sau am coborat in zilele de retragere...). La 13.30 ajungem la intersectia cu Cheile Pisicii pana unde am venit acum circa doi ani cu tatal meu (desi i-a fost greu atunci, a absorbit cu nesat fiecare clipa petrecuta pe munte).
Prapastiile culmineaza cu o caprita neagra ce ne supravegheaza de sub un perete total inaccesibil bipezilor. In admiratia noastra si a aparatelor foto nici macar nu se sfieste sa se miste!
Reusim sa o lungim cu masa incredibil de mult si abia la 12.00 reusim sa predam camera si peste un sfert de ora pornim la drum. Mergem pe varianta clasica pe forestier pana in Prapastii fiindca vremea mohorata nu ne permite altceva. Lasam in stanga BA ce coboara direct in Prapastii (eu as fi vrut sa cobor pe acolo fiindca nu mai coborasem niciodata si Mihai m-a convins spunandu-mi ca in conditiile de fata este un noroi foarte mare si ca urmare placerea scade considerabil) in aval de canionul Curmaturii si continuam pe drumul pe alocuri acoperit de gheata. Coboram pana la drumul din Prapastii pana spre "La table" si de aici stanga printre peretii Prapastiilor Zarnestilor. 
Peretii prapastiilor sunt unul din locurile de antrenament pentru multi dintre cataratorii nostri.Traseele au dificultati foarte diferite (de la 4+ pana pe la 10+) si ne incanta privirile. Dan isi aminteste cu placere de cele cateva trasee pe care le-a escaladat in trecut. Coboram pe forestier pana la prima curba in S unde eu identific iesirea din canionul Curmaturii si ii rog pe colegi sa o ia inainte. Eu vreau sa intru putin spre canion cel putin pentru a face catva poze. De altfel dupa acest S intalnim si marcajul BA si poteca evidenta ce coboara direct de la cabana (ce citiserati mai sus ;)). 
Drumul forestier coboara lejer in serpentine dupa care se arata de fiecare data alti si alti pereti. Sunt intr-adevar faine aceste Prapastii prin care Dan ne marturiseste ca merge pentru prima oara (de cate ori am urcat pe aici spre Curmatura sau spre Table sau am coborat in zilele de retragere...). La 13.30 ajungem la intersectia cu Cheile Pisicii pana unde am venit acum circa doi ani cu tatal meu (desi i-a fost greu atunci, a absorbit cu nesat fiecare clipa petrecuta pe munte).Prapastiile culmineaza cu o caprita neagra ce ne supravegheaza de sub un perete total inaccesibil bipezilor. In admiratia noastra si a aparatelor foto nici macar nu se sfieste sa se miste!
"Ia sa va vad, voi puteti sa ajungeti aici :D?"
Mai jos ne intampina o frumoasa cascada de gheata langa care ne facem cateva poze.
Aproape de iesirea din chei le arat colegilor un simpatic izvor iesit din pamant. Desi e atata verdeata in gaura in care e adunata apa, ii asigur ca apa e potabila din moment ce poate mii de vietati isi traiesc scurtele vieti exact in acel loc umed si datator de Viata.
In doua ore de la cabana suntem langa masina parcata la Botorog (14.15). Ne schimbam hainele (fiindca ne-a plouat in tot acest rastimp) si pornim spre casa (14.30). In 4 ore suntem in Bucuresti si ne luam "la revedere" cu gandul la o alta viitoare tura impreuna (impartasim niste ganduri pentru Rodnei undeva in iunie fara a stabili nimic).
Cu multumiri colegilor pentru placuta reintalnire cu scumpa Craiasa si insasi Craiesei pentru cadourile pe care ni le-a facut dandu-ne peisajele ei extraordinare, ne pregatim pentru o noua saptamana de munca si pentru urmatorul we ce se anunta la fel de frumos ca acesta! Vor fi trei zile extraordinare prin Orientalii mai mici si mai putin bantuiti de oamenii muntilor! Vom vedea in "episodul" urmator despre ce e vorba :)!
Mai jos ne intampina o frumoasa cascada de gheata langa care ne facem cateva poze.
Aproape de iesirea din chei le arat colegilor un simpatic izvor iesit din pamant. Desi e atata verdeata in gaura in care e adunata apa, ii asigur ca apa e potabila din moment ce poate mii de vietati isi traiesc scurtele vieti exact in acel loc umed si datator de Viata.In doua ore de la cabana suntem langa masina parcata la Botorog (14.15). Ne schimbam hainele (fiindca ne-a plouat in tot acest rastimp) si pornim spre casa (14.30). In 4 ore suntem in Bucuresti si ne luam "la revedere" cu gandul la o alta viitoare tura impreuna (impartasim niste ganduri pentru Rodnei undeva in iunie fara a stabili nimic).
Cu multumiri colegilor pentru placuta reintalnire cu scumpa Craiasa si insasi Craiesei pentru cadourile pe care ni le-a facut dandu-ne peisajele ei extraordinare, ne pregatim pentru o noua saptamana de munca si pentru urmatorul we ce se anunta la fel de frumos ca acesta! Vor fi trei zile extraordinare prin Orientalii mai mici si mai putin bantuiti de oamenii muntilor! Vom vedea in "episodul" urmator despre ce e vorba :)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu