RT Muntele lui Basarab - Cozia 5-6.03.2011

RT Muntele lui Basarab - Cozia 5-6.03.2011

Colegi de tura: Adina, Emil, Mihai, Dan, Cezar

Ne intrebam unde sa margem sa gasim un loc nou pentru amandoi tinand cont de faptul ca duminica Adina le promisese alor ei ca va fi in Valcea! Asa ca am gasit o minune alpina chiar aproape de Valcea: Muntele lui Basarab! De fapt minunea a fost descoperita de bunul meu prieten Dinu Mititeanu cu un an in urma cand, citind scrierile tizului sau valcean Dinu Boghez, a facut o scurta si spectaculoasa incursiune in creasta stancoasa din mijocul padurii.

Incercam sa facem rost de articolul lui Dinu Boghez fara succes si trebuie sa ne multumim cu descrierea turei de pe site-ul domnului Mititeanu (e o descriere foarte buna pentru un munte in care punctele esentiale sunt greu de descris) http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/07-ture-de-vara/muntele-lui-basarab .

Stabilesc cu Adina sa ne vedem in autogara Militari si sa plecam cu autocarul de 17.30 direct pana in Calimanesti. Ea e la timp in autogara si problemele mele de serviciu ma fac sa intarzii 20 de minute. Asta e, trebuie sa astepte! Vorbim la telefon si stabilim sa mergem cu autocarul de 18.30 pana in Valcea si apoi cu altul pana in Calimanesti. Eugen (prietenul Adinei) ne face rezervare la autocar si ne trezim la autocar ca nu ii apare soferului rezervarea. Acceptam doua locuri mai in spatele autocarului si iata-ne in drum spre munte! Mai pove cate ceva si cam in jurul orei 21.00 suntem in Valcea. Adina e in orasul ei si se descurca cu ochii inchisi. Fuge cu un taxi pana in autogara cealalta sa ia un pachet cu mancare de la mama ei (multumim pentru mancarea din care am mancat si in partea solitara a turei). La 22.00 suntem iarasi pe drum in microbul (microbuzul) care ne va duce in Calimanesti. Ce bine e sa fii de-a locului si sa stii toate legaturile! Pana in Calimanesti (in centru) pretul biletului este de 5 lei si soferul accepta ca pentru inca 50 de bani in plus sa ne duca pana la barajul peste Olt (baraj cunoscut indeosebi pentru urcarile in Cozia) (22.45). Trecem barajul si coboram in aval pe malul stang pe platoul ("poiana Bivolari") pe care se afla castrul roman Arutela http://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_Arutela. Suntem insotiti de un catel de la benzinarie care se tot gudura pe langa noi. Cum imi plac mie cateii, ma joc tot timpul cu el si Adina ma cearta pentru asta fiindca stie ca greu vom scapa de el;) Si are dreptate! Cautam un loc mai ascuns langa castru. Vrem sa auzim cat mai putin din zgomotul drumului national. Instalam cortul dupa castrul roman (mi se pareau niste locuri faine chiar in castru, dar nu ne-am incumetat sa "profanam" monumentul). Ciugulim cate ceva din rucsaci si ne retragem la somn. Dragutul caine incearca de cateva ori sa intre in absida peste rucsaci si suntem nevoiti sa il gonim afara. Va dormi langa cort pe partea mea si (posibil) s-a incalzit de la caldura pe care o emanam in timpul noptii.

Ziua 1 -sambata 5.03.2011

Trezirea este de buna voie si soarele ne scalda cortul care se incalzeste repede (cca ora 7.00). Picaturile de condens pleaca mai greu si pe noi inca nu ne deranjeaza. Mancam ceva de dimineata si incepem sa ne strangem bagajele. Cam in jurul orei 10.15 avem bagajele aproape gata si facem o tura castrului pentru cateva poze.

Urcam din poiana spre baraj si admiram putin "Portile de Fier" ce strang ca intr-o menghina apele Oltului intre Coltul lui Teofil si Muntele lui Basarab (10.50).
Trecem prin benzinarie si lasam aici catelul la schimbul unei alte cateluse ce ne va urma o parte din drum printre padure si stanci. Ne intoarcem in amonte cateva sute de metri peste viaductul de deasupra lacului format de valea Postei si intram in curtea schitului Cozia Veche sau "Sfantul Ioan de Piatra" http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/schitul-cozia-veche-sfantul-ioan-piatra-118095.html . Coboram pe scarile care trec pe sub viaduct si trecem pe langa chiliile schitului.
"Unde mergeti, copiii mei?" ne intreaba un calugar ce iesise din chilie.
"Pe muntele lui Basarab!"
"Dar aici nu sunt marcaje!"
"Nu e nici o problema, avem descrierea unui prieten ce a fost anul trecut pe aici si in fond, daca ne pierdem, ne intoarcem pe unde am venit!"
"Apai bine, drum bun si Doamne-ajuta!"
"Doamne-ajuta!"
Pornim la drum pe poteca destul de clara tinand in fata descrierea lui Dinu. Asa cum sunt "indicatiile", dupa circa 5 minute de mers se formeaza doua poteci: una merge inainte si in jos pe valea Postei si cealalta urca in dreapta prin padure. Noi facem dreapta (de subliniat ca tot muntele e nemarcat) si facem pasi in sus prin padure. Catelusa noastra inca are curaj si e mereu in fata. Frigul de dimineata (apropiat de gradele nule) isi mai indulceste putin aripile si chiar ne ofera la un moment dat un prilej sa mai dam jos un cojoc (precum baba Dochia din legendele Olimpului Moldovei). Vedem in fata o sa in dreapta careia (in sensul de urcare) e un mare pinten stancos (cca 11.20) pe care evident nu il putem urca fara echipament adecvat. In stanga lui se vede un perete pe sub care ne gandim sa ajungem intre cele doua "varfuri". Asa ca tinem valea pe panta uneori spre 45 de grade si in serpentine stranse ajungem la baza peretelui. Bun! Acum pe sub perete pana in sa sperand ca am ajuns in creasta principala.
In sa avem o priveliste uimitoare asupra "Portilor", a coltului lui Teofil, a Coziei si a serpuirilor oltene. Rareori se vede Cozia din unghiul asta si parca tot timpul imi vine sa ma uit spre acest falnic munte. Banuim ca pintenul din fata noastra e cel pe care ne spune Dinu ca au mers pentru cateva panorame acum un an. Catelusa noastra a fost viteaza pana aici si i s-a taiat elanul. Se uita la noi obosita de pe un petec de zapada si ne va saluta cu tristete pentru a se intoarce inapoi. De fapt pentru ea e ceva normal si o intelegem fiindca are si un picior un pic beteag.
Eh si ce ne facem acum? E putin peste miezul zilei si nu putem inainta. In fata noastra se arunca in jos niste pereti surplombati si creasta principala de fapt este dupa acesti pereti. Analizam un pic situatia si ii spun Adinei solutia vazuta de mine: coboram pe sub perete si in momentul in care e accesibil, coboram in sa si incepem sa urcam mai departe.
Gasim o alta varianta de coborare din sa pentru a evita brana umeda pe care tocmai am urcat si la primii copaci de sub perete facem dreapta si trecem pe partea cealalta a lui. Abia acum vedem cat de imposibil era sa facem o coborare directa! Urcam pe firul de vale pana ce vedem de fapt saua in care vrem sa mergem. In stanga o perdea de turturi ce acopera un mic intrand in stanca ne opreste pentru cateva poze. Pe deasupra lui gasim o brana pe care urcam in stanga si apoi un horn de cativa metri pe sub stanca. Urcam in el sperand sa gasim o cale de acces. In capatul lui dam de un prim punct putin mai dificil: avem o gaura surplombata in fata prin care nu e chip sa inaintezi si o piatra alunecoasa si umeda in dreapta. Eu am un pic de retineri sa urc pe aici si datorita rucsacului mare. Adina isi face si imi face curaj:
"Las rucsacul aici, urc fara si dupa aia tragem rucsacii. Vedem noi ce o fi mai incolo!"
Caprita urca pe niste prize umede si vede in fata un plai.
"Hai ca merge mai incolo!" Ii dau rucsacul ei si il trage pana intr-un caus al stancii, il ia si pe al meu si acum trebuie sa imi gasesc si eu pasii pe "aproape verticala". Nu reusesc sa gasesc prize pe unde a urcat Adina si ma trag putin mai in dreapta de niste copacei rezistenti. E interesant ca pe aici am urcat pe gheata mult mai lejer decat pe prizele ude! Cu o stanca putin peste 90 de grade in brate (ce imi aduce acum aminte de o trecere apropiata de Piscul Baciului din Craiasa) ajung la Adina, ii multumesc pentru ajutor si pornim mai departe pe plai.
De fapt plaiul e o zona mai putin inclinata cu ceva petice de piatra si iarba. Ne croim poteca si ajungem la trecerea in urmatoarea vale. Eh, aici e si mai si! Ca sa mergem mai departe avem o singura solutie: sa sarim circa doi metri pe o mica platforma. Problema mea e ca sub noi e o alta vale inclinata pe care cu greu te poti opri. Ori daca se duce platforma de zapada, ne ducem si noi cu ea! Adina e iarasi mai curajoasa decat mine, isi lasa rucsacul, incearca cativa pasi in coborare si apoi sare pe acea platforma. Tine foarte bine zapada intarita! Adina ia rucsacul ei, apoi pe al meu si imi da si mie un pic de curaj. Degeaba ca "mosuletul" tot are retineri! Mereu ma gandesc ca e posibil pe aici sa ne intoarcem si caut mereu prize de intoarcere. Pana la urma imi iau si eu avant si sar. Vad ca de fapt nu a fost nici o problema si de sub perete se zaresc clar si niste prize pentru un posibil drum inapoi. Punem rucsacii in spate si mai departe pe creasta. Urcam iarasi spre linia principala a crestei si ocolind micul fir de vale, vedem in stanga o brana ce urca spre un mic platou un pic mai ridicat. Cativa pasi cu atentie pe brana si suntem sub linia platoului. Folosim o creanga solida ca sa urcam vreo doi metri si apoi pe sub varful albit de zapada ajungem in alta sa din care vedem drumul nostru in continuare. E momentul pentru o mica pauza de observare a muntilor din jurul nostru si a frumoaselor cornise ce se apleaca in special spre nord. In est vedem Cozia din alt unghi decat cele de mai devreme si departe in nord vedem inzapezitii munti ai Lotrului cu varful Sterpu mai proeminent. Aici am dormit nu demult in "Circuitul Lotrioarei" organizat de domnul Dinu.
Pinii din zona imi amintesc de frumosii munti Mehedinti si de o tura pe varful Domogled de acum cativa ani (acei unici Pinus Nigra Banaticus din Mehedinti si Cernei). In continuare creasta pare o miniatura impadurita a Craiesei si inaintam cu mare placere pana in urmatoarea sa. Un prim element de certitudine de intampina aici: Fereastra lui Basarab! Pe aici Dinu Boghez (veteran al muntilor valceni) ne spune ca se poate cobori intr-o varianta de ocolire a crestei. Poate doar vara!
In 5 minute urcam pe urmatorul varf putin inzapezit si dam sa coboram spre inca o sa micuta in drumul nostru. Chiar inainte de ea avem o "burta de balena" (cum imi place mie sa zic la stancile rotunde, inclinate si aproape plate) acoperita de un strat de zapada.
"Hai pe fund ca merge!"
Intai coboara Adina si apoi si eu cu "ursul" meu in spate (rucsacul care e printre cei mai de incredere prieteni pe munte!). Parca ar fi o mini-senzatie de roller coaster ;)
Varful urmator pare a fi cel mai inalt. Nu putem urca direct prin niste fisuri verticale si vedem in stanga un horn cu zapada si noroi inclinat la 45-50 de grade. Pornesc incet in fata sapand fiecare treapta cu atentie si o rog pe Adina sa stea la baza hornului pana ajung sus fiindca e destul de friabil. Pasii ma duc repede in capatul hornului si ii spun Adinei sa urce ca e sigur.
Dupa horn urcam pe niste brane pe stanga crestei si ajungem imediat dupa varf.
"Hai un pic pana pe varf pentru o poza de grup". La 15.45 suntem pe cel mai inalt varf al zilei: varful lui Basarab de 880m! Ne facem o poza "din mana" si cateva spre continuarea crestei. Ce mic e varful si ce efort ca sa ajungem aici! In Norvegia erau o gramada astfel de varfuri extrem de impresionante! Creasta pare sa se termine brusc in niste verticale. Coboram un pic si vedem ca nu putem inainta pe linia principala! Aventura nu s-a terminat! In descrierea avem o coborare prin padure pana intr-o sa impadurita. Vedem saua si testam un horn surplombat cu gheata. Adina se blocheaza in teste si revine la mine putin mai sus.
"Nu se poate pe aici! Ne intoarcem pe sub varf pe brana si incercam o coborare mai incolo!"
Dupa vreo 15 metri dupa varf Adina vede o coborare lina pe zapada si ajungem pe ea la baza hornului ce ne pusese probleme cateva minute mai devreme. Valea impadurita in care am ajuns pare sa incheie abrupturile Basarabului. Adina porneste inainte spre sa si eu ma mai uit o data la verticala care ne-a pricinuit acest ocol. Umbrele padurii ma opresc pentru cateva cadre.
In fata noastra vedem Capul de Oaie (stanca mentionata de dl Dinu si denumita astfel de Dinu Boghez cu multi ani in urma) si fiindca ora e destul de inaintata, ne hotaram sa nu mai mergem pe langa ea spre adapostul unei sihastre si coboram pe valea urmatoare spre valea Postei. Zarim ceva ce pare un adapost si Adina oscileaza intre curiozitatea de a merge sa vada exact ce e acolo si sfatul meu de a nu face acest lucru. Mi se pare inuman ca in cazul in care intr-adevar e o maicuta sihastra acolo, sa o deranjam noi cu prezenta noastra trecatoare! In fond sihastria dupa mine inseamna intreruperea legaturilor cu mirenii si cufundarea in dragostea si pacea lui Dumnezeu-Natura! Asa ca pornesc in jos si Adina nu are ce face decat sa se tina dupa mine. Tot timpul se uita spre peretele sub care e adapostul si ar vrea sa urce pana acolo (16.40).
Firul Postei ne duce la vale spre marele rau al Oltului. Mie imi e groaznic de sete (am nevoie in general de multa apa) si Adina ma grabeste un pic:
"Gasim un izvor si bei acolo cat vrei!"
Cum suntem "tineri si nelinistiti", nu stam in banca noastra sa ocolim cheile din aval dupa cum ne sfatuieste dl Dinu in descriere. Cugetam noi ca putem sa intram in chei si sa coboram cat se poate pe firul apei. La inceput cheile sunt lejere si inaintam fara probleme. Ocolim o prima cascada pe stanga apei si intr-un loc mai linistit al apei vedem si un izvor pe stanga. Suntem pe acelasi versant si dupa ce coboara Adina la apa, eu alunec pe frunze cativa metri si ma trezesc cu picioarele in apa la baza unui izvor.
"No acum poti bea! :D"
Sub noi se prevede o saritoare. Nu e cine stie ce (doar vreo cativa metri de surplombe ca in valea lui Stan din Fagaras), dar lacul de sub ele nu ne incanta deloc. Asa ca facem cale-ntoarsa pana deasupra cascadei si ocolim pe versantul drept (cum de altfel trebuia sa facem de la inceput).
Revenim in firul principal si dam de niste picioare de capra neagra ciopartita. Se vede ca aici a fost o lupta pe viata si pe moarte dupa petele de sange din jur. Ne facem iarasi curaj sa mergem pe firul apei si trecem pe langa vreo 2-3 saritori mai mici pana la o alta zona plata a apei. Aici marea surpiza (pe care de altfel o banuiam!): o saritoare mult mai mare de vreo 20 de metri ne taie tot elanul tineresc! Clar nu avem cum sa ne aruncam in gol si trebuie sa ne intoarcem iarasi sa o ocolim pe dreapta. Ne gasim cu usurinta poteca pana pe un mic ponton dupa saritoare si gasesc o pozitie din care sa va pot arata cam cum arata caderea de apa. Vad si un revolver stancos care imi aduce aminte de "Revolverul" din capatul crestei Arpaselului.
Coboram pe sub o alta mica alunecare a apei pe stanca tocita si intram curand in firul principal intr-o zona plata unde vedem ca nu se mai poate intampla nimic neasteptat (gen cascade, saritori etc). Trecem pe stanga vaii si poteca devine acum gen o plimbare prin parc. Intalnim un calugar cu cizme de cauciuc si ne gandim ca acum schitul trebuie sa fie tare aproape. In 5 minute ajungem la intersectia celor doua poteci de mai devreme si astfel inchidem circuitul nostru prin muntele lui Basarab. Peste cateva zeci de metri ne intampina cateii de la schit in frunte cu catelusa noastra draga ce nu mai poate de bucurie la revedrea noastra! Sare vesela pe langa noi si ne transmite si noua o parte din bucuria ei. Trecem pe la chilii, salutam calugarii si iesim repede in DN. Vorbesc la telefon cu Emil care urcase cu doi prieteni la Cozia si ii intreb daca pot sa mai stau o zi pe acolo si sa ma intorc cu ei. Raspunsul e afirmativ si pentru mine e o bucurie nespusa sa mai stau inca o zi pe munte! Mai putin pentru Adina care e un pic trista ca trebuie sa se intoarca la ai ei in Valcea, pierde o zi pe munte si in plus ma lasa si singur! O linistesc ca nu e nici o problema si pana la benzinaria OMV nu ma hotarasc exact ce sa fac. Emil insista sa urc la cabana pe noapte si mie nu imi face placere fiindca stiu bine cat de lung e traseul dupa o zi de oboseala.
La 18.30 iau hotararea decisiva: urc singur pana la Stanisoara pe intuneric si pun cortul. Adina ma sustine cu tot sufletelul ei, cu mancarea ramasa (ca ea se duce acasa si nu mai are nevoie de mancare) si cu frontala (asta ca sa nu ma chinui eu cu telefonul si cu frontala mea mai slaba). Ii multumesc mult pentru companie si ne promitem sa vorbim mai pe seara cand oi avea semnal.
Catinel trec barajul (19.00), fac stanga spre manastirea Turnu pe BR-BA. In 20 de minute ajung la manastire pe drumul cunoscut si, in cantecele calugarilor, trec pe langa manastire si imi umplu sticlele cu apa pentru ziua pe care o sa o mai am de parcurs. La 19.45 am rezervoarele pline si incep sa urc prin amintiri spre manastirea Stanisoara.
Inca este suficient de lumina naturala incat sa nu am nevoie de frontale. Pentru vreo jumatate de ora urc pe placile argiloase de deasupra manastirii Turnu si apoi pe drumul serpuit ce isi face loc in sus prin padure. Intunericul se lasa cu repeziciune si ma determina sa pornesc frontala Adinei. Imi face ceva figuri si nu vrea sa faca contact pe cap si ma chinui sa tin bateriile in mana ca sa am lumina. Ma descurc asa cum se poate si inaintez cu atentie amintindu-mi de fiecare curba a traseului. Nu reusesc in nici un fel sa imi dau seama unde este locul de panorama asupra manastirii Stanisoara si sincer nu imi fac prea multe probleme din acest punct de vedere. Identific locul unde BR pleaca pe Turneanu si ma gandesc ca pe aici vor cobori prietenii mei maine. Din acest loc stiu ca mai este o curba luuunga unde ar trebui sa fie si panorama si apoi urc in final spre Stanisoara. Mai am un sfert de ora de la ultima curba si incep sa aud cainii de la manastire ca mi-au simtit mirosul si pasii. Ma latra cu indarjire prin padure si ma bucur ca nu mai am mult. Curand ochii animalutelor se evidentiaza in noapte la lumina frontalei si trec pe langa custile lor si apoi pe langa manastire. Un calugar solitar merge ca o umbra prin curtea manastirii si nici macar nu am timp sa il salut. Stiam de la 2 ianuarie niste platouri faine putin mai sus de manastire si ma indrept intr-acolo pe o poteca facuta de calugari si de turistii ce vin pe valea Pausa. In 7 minute ajung de la manastire la hambarul din drumul forestier si caut un loc de cort. Langa hambar e un loc plat dar e prea mult pietris si risc sa imi indoi tarusii. Asa ca mai urc un pic cu "parapanta" (cortul intins si neprins in tarusi) pana pe un platou 30 de metri mai sus de hambar. Imi anunt prin mesaje prietenii dragi (Emil de la cabana, Adina si Dia) ca dorm aici in cort, mananc ceva de seara (supa, piure, snitzele, dulciuri), imi aranjez salteluta de izopren si apas zapada de sub ea pentru un culcus mai bun si ma retrag la somn undeva cam in jurul 23.00. Rememorez toata ziua faina in muntele lui Basarab si multumesc in gand lui Dinu pentru ajutorul dat de la distanta.

Ziua 2 - duminica 6.03.2011

Peste noapte vantul a inceput sa isi faca de cap. Daca aseara erau doar adieri subtirele, parca toate furtunile din lume s-au adunat asupra Coziei. Zona in care se afla cabana s-a pierdut intr-o mare alba de nori ce se rotesc cu o viteza de nedescris si parca nu lasa pe nimeni sa plece de acolo. Exact acelasi lucru s-a intamplat si cu prietenii mei, Emil, Mihai si Dan care mai stau in cabana pana la linistirea vremii de afara (abia la ora 13.10 au plecat de la cabana pe Turneanu). Nici aici jos la Stanisoara vantul nu e mai calm. Pe la ora 23.30 si mai apoi pe la 2.00 au fost niste rafale asa cum nu s-au mai vazut pe aici. Marturia asta vine de la un enorias care vine de multi ani la Stanisoara si a fost uimit cum de am rezistat eu in cort la dezlantuirea naturii. Apai pentru mine chiar o fost vreme faina! Spre dimineata o rafala de vant nu ma mai lasa sa dorm. Putin dupa ora 6.30 vantul bate asa de tare incat (asta si datorita "prostiei" mele) e cat pe ce sa imi zboare tenta exterioara de la cort! Fiindca aseara a fost liniste (dinaintea furtunii) nu am mai legat si ancorele de la cort, ci doar tarusii de la bete si de la tenta. Si cum nu ma asteptam, am dormit in conditii de iarna cu tarusi de vara mici si instabili! Dimineata vantul mi-a scos aproape toti tarusii din zapada si chiar pe unul din ei nu l-am mai gasit. Trecut la capitolul "Pierderi nesemnificative" :D! M-am hotarat sa imi iau cat de curand tarusi de iarna!

Intr-o pauza de vant imi reancorez tenta exterioara si ma bag in sac unde motai cam pana pe la ora 9.30. In fond nu am nici o graba fiindca intalnirea la masina prietenilor trebuia sa fie la 12.30-13.00. Mananc cateva napolitane, beau niste apa si ma grabesc sa strang cortul cat am o pauza de "adiere". Asa ca in 20 de minute am bagajele facute si sunt gata de plecare. Fac cateva poze in jur si pornesc pe drumul ce coboara spre valea Pausa.

Pe drum e extrem de multa liniste si nici macar tinerii care urca la manastire nu fac galagia la care ma asteptam. Intr-un moment de respiro admir Bulzul semet acum mult deasupra mea si tai o curba mai mare prin padure si pe cateva plaiuri. Ce imi place sa balauresc! Drumul e foarte fain si presarat pe alocuri cu perdele de gheata foarte frumoase. Nu am absolut nici o graba si ma opresc la fiecare minune a naturii. Fiecare candelabru de apa solida are cu totul alte forme decat cele pe care le vazusem la coborarea din tura de reveillon. La ora 11.00 ajung la masina prietenilor mei (Audi Quatro) si ma pun pe asteptat. Stiu ca ei o sa mai intarzie si imi desfac pungile cu mancare. Abia acum pot sa mananc si eu in liniste in bataia calduroasa a razelor de soare. Ciugulesc ce mai gasesc prin pungi si imi las rucsacul langa masina (cine mi l-ar lua in pustietatea asta?) De multe ori urc in sus pe drum spre o cascaduta vreo 10 minute, in jos spre un pod si niste chei interesante si imposibil de urcat (trepte verticale cu apa intinsa pe 4-5 metri si lacuri la baza treptelor), in stanga Pausei pe sub un perete de gresie cu o patura de circa un metru de frunze uscate, in sus pe langa drum pe niste mici hornuri in stancile acoperite cu muschi si tot asa in jurul masinii pe raza de cateva sute de metri.
La 15.30 imi aud numele strigat de undeva de deasupra masinii. Sunt Dan si Mihai care au coborat ceva mai repede. Facem cunostinta, ne strangem bagajele in masina si pornim la drum spre Bucuresti. Cum e destul de aglomerat pe valea Oltului, reusim abia la 18.30 sa intram in Bucuresti si sa ne luam "la revedere" cu speranta unor alte ture impreuna (ceea ce se va intampla peste cateva saptamani in Craiasa intr-o tura de odihna la Curmatura).

Cu multumiri tuturor colegilor de tura si a celor ce m-au insotit cu gandul (in special bunilor prieteni Dinu Mititeanu, Dia si Dan si altor colegi si prieteni in Pasiune), va invit pe toti sa vedeti minunile ascunse ale acestei frumoase tari!