RT Bucegi Strunga 11-13.02.2011

RT Bucegi Strunga 11-13.02.2011

Colegi de tura: Adina, Cezar

Planurile unui "mereu copil" se schimba de la un moment la altul! Ma pot denumi asa cand e vorba de Munte! Desi m-am plimbat ceva, mereu Muntele ma incanta si ma bucura ca si cand ar fi ceva nou si inepuizabil!

Avand de mult in plan tura clubului in Retezat (Memorialul "Alexandru Bradut Serban - Cuxi" http://new.clubulalpinroman.net/2011/02/14/memorial-alexandru-bradut-serban-cuxi-2011/), imi stabilisem sa merg cu bunii mei prieteni sa depunem o coronita la crucea lui Cuxi in Retezat. Am lasat pe ultimele zile cautarile privind transportul. Planul meu visator era sa plec joi seara cu vreun tren spre Ohaba si de acolo sa urc cu colegi de club cu masina vineri dimineata. Nu am gasit nici un tren si nici colegi care sa fie vineri dimineata in Ohaba. Un coleg din Bucuresti a zis ca e posibil sa plece vineri seara si pana la urma a renuntat si el. Asa ca am fost nevoit sa anunt pe grupul de discutii al clubului ca nu mai pot veni. Tristete mare in sufletul meu si speranta ca intr-unul din anii urmatori voi reusi sa ajung la memorialul Cuxi! Incerc sa plec chiar si cu prieteni din Sibiu fara reusita. Joi seara ma intalnesc cu niste prieteni la o proiectie si Adina, prietena lui Eugen, imi spune ca poate sa plece doar sambata (vineri lucreaza si duminica trebuie sa lucreze pentru dizertatie). O simt ca incepe sa o roada ideea plecarii si intr-adevar mai pe seara ma suna sa ma intrebe daca pot sa plec si vineri si sa isi ia liber de la serviciu. Binenteles!!! Imi confirma ca si-a luat liber si ramane sa ne vedem vineri dimineata la ora 6.00 in gara (pentru tura de doua zile cu dormit la refugiul Strunga!!!). Mai tarziu Adina imi va marturisi (in stana din PLaiul lui Pacala) ca de fapt gandurile ei erau sa stea si a treia zi pe Munte (caci cine iubeste Muntele, vrea sa stea in bratele lui cat mai mult timp posibil). Am incercat sa mergem pe ideea de cheltuieli minime.

Ziua 1 -vineri 11 februarie 2011

Vineri suntem in gara la ora stabilita si ne luam bilete dus-intors pana in Busteni (26.28 ron) pentru a acoperi orice varianta de intoarcere. Pe drum mai motaim un pic si ne tot facem planuri de traseu. Cam pe la Ploiesti se lumineaza si dupa aceea putem sa vedem ce ne asteapta in munti. Zapada nu este foarte mare si cautam cu ochii toate variantele de urcat spre platoul bucegean. La 9.30 coboram in Sinaia si ma uit pana sus pe platou pe piciorul Pietrei Arse. Zapada nu pare sa ne puna probleme cu exceptia unei limbi de zapada in caldarea superioara pentru care am si ochit niste variante de ocolit. La 9.50 suntem la giratoriul de unde se incepe urcarea spre cota 1400 si peste inca 20 de minute trecem de restaurantul Furnica.

Urcam pe asfalt in bocanci de iarna si speram sa iesim cat mai curand de pe asfalt. Eu ma gandeam sa mergem pe drumul forestier ce ajunge la Poiana Stanii. Acesta e prea departe si vedem (10.30) marcajul BA ce urca prin padure. E vorba de poteca pietruita pe care fostii dictatori urcau spre Poiana Regala inchisa publicului. De fapt sunt convins ca niciodata nu au ajuns pe acest drum fiindca e destul de "dificil"! Urcam in continuu pana la 11.15 cand dam de un izvor amenajat. Bem putina apa si apoi in 5 minute suntem la Poiana Regala. Gheata incepe sa ne dea de furca si hotaram sa punem coltarii. Eu vreau sa iau apa de la vilele de aici si sunt sfatuit (si de niste muncitori de aici si de Adina) sa iau de la izvor "ca e mai curata decat toate". Fac o poza spre partea superioara a Piciorului Pietrei Arse si coboram amandoi pentru echipare la saniile ce isi asteapta turistii. E prima tura pentru Adina pe coltari si reuseste cu abilitate sa si-i puna pe bocanci. Intre timp eu umplu de la izvor sticlele cu apa si leg strans coltarii Adinei si ai mei. Acum parca topaim pe gheata si e cu totul altceva!
Urcam prin padure cu spor aruncand cate o ocheana in spate la Baiul imbracat in blana de tigru. O mica poienita ii aduce aminte Adinei de poiana Pietricica aflata in drumul dinspre fantana lui Botorog spre cabana Curmatura din Crai! Mai urcam un pic si facem o pauza de poze asupra crucii de pe Caraiman! Prilej cu care aluneca un bat al Adinei vreo doi metri in jos si trebuie sa ne lasam cu atentie pana la el sa il recuperam (fiindca sub pasii nostri e un prag de pamant acoperit cu zapada). Cam pe la ora 13.30 ii arat Adinei intrarea "secreta" in Brana Ursilor despre care ii povestisem in tren ca face legatura intre cota 1400 si poteca marcata pe care suntem noi acum. Peste 15 minute ajungem la masuta de la inceputul golului alpin si facem o mica pauza de masa si de poza de grup. De altfel si inspectam drumul de acum incolo.
La ora 14.00 pornim in sus pe poteca vizibila si acoperita cu foarte putina zapada. Decidem sa urmam poteca marcata. Imediat Adina urca un pic mai repede si o vad ca se avanta spre un valcel acoperit care pare sa urce intr-o curba in partea de sus a vaii. Eu vad ca poteca merge pe niste curbe de nivel mai sus si ii explic ca a gresit poteca. Pare sa poata urca pe acolo desi e mult mai abrupt. Eu urc pe poteca marcata observand-o tot timpul pe Adina in urcus pe zapada. Vad abruptul Jepilor si incerc sa imi aduc aminte numele vaii care urca pe aceasta parte. Abia tarziu imi vine in cap numele Comorilor (desi stiu alte detalii cum ar fi cele trei fire si pe unde sunt).
La 14.30 vad si un dos de capra neagra ce dispare inainte sa apuc sa ii fac vreo poza. Continui pe poteca si ma intalnesc cu Adina exact in momentul in care intra in poteca marcata.
E un pic ofuscata pe mine ca am lasat-o pe varianta mai abrupta, dar a fortat-o cineva sa urce pe acolo?
La ora 15.00 iesim in platou si vantul ne loveste imediat in fata. Facem o pauza scurta de hidratare si echipare contra vantului si pornim mai departe tacuti. Vremea este inca acceptabila si primim de acasa avertizari despre stricarea brusca a vremii in noaptea ce urmeaza si in cursul zilei de sambata. Inaintam spre Piatra Arsa si in circa 40 de minute suntem langa marele hotel sportiv (15.40). Eu sustin ca putem manca in interior din bagajul propriu si o "fortez" pe Adina sa isi scoata coltarii. Ea e convinsa ca fiind restaurant, nu vom putea manca din rucsac. Intram si prima reactie a celor de acolo este "Nu va cazati?" Intrebarea ne starneste repulsie si totusi ne asezam la o masa. Cand ni se pune meniul pe masa, ne ridicam frumos si iesim afara. Adina, ai avut dreptate! Cautam niste jnepeni sub care ne asezam sa mancam. E rece si vantul incepe sa bata. Mancam ceva repede si la 16.45 suntem din nou gata de drum.
BA ne e ghid in continuare. Peste 15 minute trecem de drumul forestier ce face legatura intre cabana Babele si Dichiu si ne lasam coltarii agatatii de rucsaci, considerand ca nu mai e nevoie de ei. Coboram pe drumul bine evidentiat si marcat cu stalpi avand in fata lunga vale a Doamnei. Planul initial era ca a doua zi sa coboram pe aici si inapoi spre Sinaia. Vom vedea ca vremea ne-a schimbat planurile.
Cam in dreptul cabanei Padina vedem un sir de poieni care par sa se scurga spre valea Ialomitei. Pana la poieni trecem cu grija un inceput de cornisa acum inghetata si coboram spre ultimul palc de padure. Facem un minut pauza la crucea unei tinere care a murit sperand ca varsta (putin sub 14 ani) ii permite orice pe Munte (e ora 17.00). Trecem un valcel plin de zapada si suntem in poiana de sus (17.20). Ne sfatuim si hotaram sa pornim in jos pe picior pe niste urme de schiuri ("sigur trebuie sa duca la Padina"). Coboram pe urme in jos si in 15 minute dam de o faina stana. Acum tinta noastra e alta si ne multumim doar sa ii facem cateva poze. Abia a doua zi vom afla pe unde am coborat: e vorba de Plaiul lui Pacala. De cand imi tot povestisera vechi mei prieteni de munte de acest Plai si nu am coborat niciodata pe aici pana acum! Dupa stana reusesc sa surprind cativa nori rosii deasupra muchiei Doamnele.
Putin mai jos dam de marcajul BR pe care am coborat intr-o tura recenta (decembrie 2009) din Valea Dorului spre Padina. Facem dreapta pe marcajul de acum cunoscut si printr-o poiana lunga iesim la o urma de forestier. Aici imi aduc aminte si facem stanga trecand peste un alt drum si mai lat. Acum (cca 18.15) avem de coborat o panta finala prin padure. Ne incapatanam sa nu aprindem frontalele si nici sa ne punem coltarii. E gheata pe jos si fiecare trage cate o tranta pe radacinile lucioase. In 10 minute iesim in poiana mare a Padinii si ne indreptam spre cabana pe drumul de masina. La 18.35 suntem la intrarea in cabana ferm hotarati sa urcam la Strunga (remember: cheltuieli minime!). Ne punem coltarii in timp ce cativa baieti pun un banner pentru un concurs de schi de tura in ziua urmatoare. Ii salutam si la 18.50 pornim in sus pe drumul cunoscut (BR). Curbele parca imi sunt dungile din palma si merg aproape automat! Pentru Adina zona este noua si imi pare rau putin ca urcam pe noapte si ca nu poate vedea peisajul. Dupa cateva curbe ajungem la prima stana mare. Ii arat variantele de vara si de iarna si optam pentru drumul de vara fiindca zapada nu ne ridica probleme (insa oboseala da!). Urcam pana la a doua stana si apoi trecem de un umar de munte. Am o nedorita senzatie de fata morgana si mi se pare mereu ca vad in fata saua. Dupa umar poteca face putin dreapta si urca pe o curba de nivel lata. La capatul ei avem un valcel inchis si tinem stalpii spre stanga in ceata din ce in ce mai deasa. Chiar ca se strica vremea! Dupa un alt umar facem iarasi dreapta si vedem in sfarsit saua adanca a Strungii. Tot incerc sa o amagesc pe Adina cu saua si cu refugiul. Oboseala a pus stapanire pe amandoi. Deodata in fata noastra apare vasnicul refugiu din lemn. E 20.45 si suntem la intrarea in refugiu pe un vant destul de urat si ceata laptoasa si foarte deasa. Intram, verificam interiorul, ne schimbam de hainele ude si incepem sa ne facem de mancare. Dupa masa topim la ambele primusuri zapada pentru a avea lichide pentru ziua urmatoare. Ne-au luat doua ore sa obtinem 3.5 litri de apa pe care ii consideram suficienti. Cam pe la ora 23.00 ne retragem in caldura sacilor de dormit. Adina are un sac mai larg si ca urmare se incalzeste mai greu. Zgomotele vantului si oboseala acumulata ne fac sa adormim destul de tarziu si stim ca primii arbitri de la concurs vor fi la ora 8.00 dimineata aici.

Ziua 2 - sambata 12 februarie 2011

E tare bine in caldurica sacilor de dormit! Simtim asta tot timpul noptii si mai ales dimineata cand la ora 8.00 cei doi arbitri ne bat in usa. Abia ies din sac si le deschid usa. Datorita unui geam spart intr-un colt, avem o interesanta paturica alba peste tot ce e in refugiu! Si cu toate astea nu ne-a fost frig (cel putin mie!)! Deschid usa celor doi arbitri prieteni care vin si isi pregatesc materialele pentru sosirea primilor concurenti. Se asteapta ca in 30 de minute sa soseasca prima din cele 6 echipe inscrise in concurs. Intr-adevar la 8.30 prima echipa trece pe langa refugiu. Li se solicita numarul echipei si li se dau ceva lichide calde. In graba trece si a doua echipa si abia apucam sa le facem o poza.

Afara e un viscol de nu-ti vine sa dai nici cainele afara din casa! Si noi tocmai pe vremea asta vrem sa plecam... Nu se poate! Mai amanam plecarea cu o zi si astfel gandurile nerostite ale Adinei capata consistenta: mai stam inca o zi pe munte! Intram inapoi in saci si mai stam de vorba pana ce trec toate echipele (adica pana pe la 9.30). Cei doi arbitri isi strang unicul rucsac, ne saluta si coboara la vale spre cabana. Parca nu ne vine sa iesim din refugiu. Ne facem de lucru cu masa, cu stransul rucsacilor si cu pastrarea curateniei in refugiu (cel putin asa cum l-am gasit!) si abia la ora 12.00 ne incumetam sa iesim in white-out-ul de afara. Initial ne gandim la varianta de a sta noaptea urmatoare la Padina si apoi sa ne retragem spre valea Prahovei. Coboram pe BR pe care am urcat cu o seara inainte pe urmele pasilor nostri si a schiurilor concurentilor. Viscolul acopera destul de repede orice adancitura in zapada facuta de om si stalpii ne conduc spre prima si apoi spre a doua stana. Pana aici facem 30 de minute si abia acum incepe sa se mai ridice putin ceata si sa vedem circa 50 de metri in jurul nostru. Incepem sa distingem linia intre albul zapezii si albul cerului. E posibil ca mai incolo sa fie mai frumos. In circa 20 de minute avem parte de cateva raze de soare. Ii propun Adinei o coborare directa la cabana fara a ocoli pe forestier. Cobor pana la padure si vad ca panta e prea mare si hotaram sa continuam pe drum. Vedem o "urma de seismograf" desenata de padure pe zapada stralucitoare.
"Auzi Cezar! Mai stii stana aia pe langa care am trecut ieri? Ce-ar fi sa dormim acolo?"
"O idee geniala! Si nici nu mai trebuie sa ne grabim maine!"
Coboram agale pana la Padina si nu ne mai chinuim sa intram in cabana. E ora 13.10 si facem doar cateva poze langa intrarea in bastionul cabanei.
"Vrei sa mergem intr-o pestera interesanta si aproape? E nemarcata si la un moment dat trebuie sa ne strecuram pe burta!" "Gata, mergem!"
E vorba de Grota Pusticului, o frumoasa pestera ascunsa in conglomeratele bucegene putin mai la sud de Pestera Ialomitei. Prima data am fost dus aici in cadrul unei scoli de ghizi in 2004 si de atunci nu am mai intrat pana in capatul galeriei. Imi aduc aminte cu placere de cateva pasaje si vreau sa mergem pana la ultimul perete. De la Padina mergem spre Pestera lasand in stanga intrarea in Cheile Horoabelor (unde conform anunturilor nu ai voie decat cu asistenta Salvamont - asistenTA sau asistenTZA? :D) Inainte de a urca ultima panta spre Pestera Ialomitei facem stanga prin padure si recunosc potecile ce ne urca la Grota tinta. Sunt doar 10 minute de urcat, dar trebuie precizie destul de mare ca sa ajungi la gura pesterii in loc de alti pereti. Pe ultimii 5 metri imi aluneca picioarele si am o mica retinere. Adina porneste incantata in fata mea si gaseste treptele potrivite pana la gura de conglomerate (13.55). Ne dam coltarii jos si lasam rucsacii la intrarea in pestera. Scoatem frontalele (Adina frontala si eu telefonul cu lanterna) si intram pe galeria foarte scunda. Dupa un pasaj de cativa metri josi se deschide o camera mai mare si in stanga intr-un caus mai mare e amenajat un pat din lemne si izoprene. Facem o pauza de exaltare aici. Un moment stingem luminile si vedem cat de bezna e sub pamant. Continuam pe galeria principala cu un urcus usor de cativa metri. Urcam intr-o alta camera unde gasim niste mini orgi si o frumoasa stalagmita taiata pe plan trasnversal. Poze, poze! Urcam in stanga o treapta cu gol sub ea si vedem ca in fata galeria se inchide. Dar nu e capatul! In dreapta avem o saritoare de vreo 4 metri pe care o urcam pe niste trepte sapate de-a lungul timpului. Mai avem cativa metri pana la punctul terminus. In stanga o galerie se pierde in sus si in dreapta zarim fotografia parintelui Arsenie Boca. In spatele lui mai sunt cateva iconite si causul-minune plin cu apa. Spun "minune" fiindca se considera pe vremea dacilor ca aici e apa vietii. Tot timpul apa se mentine la acelasi nivel indiferent cata apa ai lua. E ca si cum se regenereaza instant (explicatia moderna este cea a vaselor comunicante!). Amandoi suntem incantati de minune, in special Adina ce vede muntele pe interior pentru prima data in aceasta Grota a Pustnicului. Ne intoarcem incet spre iesire facand cat de multe poze ne permit aparatele (in special al meu care fiind mai sensibil, refuza sa isi mai deschida obiectivul la o anumita umiditate). La 15.15 suntem la iesire si ne echipam pentru continuarea drumului.
Afara viscolul nu inceteaza sa bata din toate directiile. Ne intoarcem pana in poiana mare a Padinii si urcam pe BR pe care am venit cu o zi inainte. Doar ca acum suntem mai echipati si coltarii ne tin bine in gheata de pe panta din padure. Facem dreapta pe poteca bine marcata cu stalpi recunoscand lunga poiana prin care am venit ieri.
Dupa poiana trecem un valcel si pornim in stanga pe unde tin minte ca am venit. E un superb culoar de zaapda in padure si inaintam pe el cat putem de mult. Atat de mult am inaintat ca ne-am afundat in padure complet si am pierdut "poteca" de ieri. Tinem cumva niste poteci in dreapta prin padure si Adina are ideea fericita de a merge pe sub copaci ca sa evitam zapada mare (pe cat posibil). Ne furisam mereu in sus pe picior pana ce vedem primul luminis mare in fata noastra. Aici trebuie sa fie una din poienile prin care am coborat noi. Ce sa vezi: mai urcam vreo 20 de metri si intre doua pale de viscol care ne lovesc frontal, vedem stana!!! E ora 17.00 si suntem fericiti. Aici e casuta noastra pentru noaptea asta! Cautam cel mai bun loc de dormit si il gasim intr-o camera izolata destul de bine intr-un capat al stanii. Avem priciuri destul de inguste si inclinate intr-o parte si o masa pe care o bagam in camera noastra "de hotel". Mai cercetam o alta camera ce pare si mai izolata dar e murdara si miroase a soareci si a putrezeala. Asa ca ramanem unde am stabilit prima data!
Ne facem de mancare (supa, piure si tot de felul de mancaruri specifice Muntelui) si pe la ora 22.00 ne bagam in saci pe "priciul" superior. Bocancii ii bagam in niste saci de plastic si ii lasam pe pricul de jos. Mare prostie am facut! Bocancii mei sunt din piele care acum e umeda si dimineata ma voi trezi cu ei mai tari ca lemnul!!! Invatatura de minte sa imi bag bocancii in sacul de dormit alta data! In fine reusim sa ne incalzim si adormim protejati de vantul ce suiera cu putere afara. Plasticul din unicul geam al incaperii e miscat puternic de vant si pana dimineata va fi rupt si tras intr-o parte.

Ziua 3 - duminica 13 februarie 2011

Noaptea a fost destul de frig (cred ca gradele Celsius s-au dus undeva pe la -10...-12) si sacii nostri de dormit au facut fata cu intermitente. Adica ne-am mai trezit, am mai atipit cate un pic! Adina a avut mai multe reprize de nesomn si datorita plasticului din geam care fosnaia intr-una si spre dimineata s-a si desprins! Frigul s-a resimtit puternic asupra bocancilor mei care, uzi fiind si practic la exterior (doar intr-un sac de gunoi), au inghetat bocna! Asta a fost una din problemele de dimineata! Cum sa fac sa ma incalt? Cam pe la ora 7.30 ne trezim si iesim din saci si Adina reuseste sa isi puna bocancii (si ei putin inghetati). Eu insa... baga piciorul in bocancul tare ca piatra! Mai misc limbile bocancilor, gasesc un lemn cu care caut sa largesc gura bocancilor, mai topesc cu mana putin gheatza de pe pielea exterioara si pana la urma Adina vine cu ideea geniala de a incalzi bocancii cu primusul! Aprind primusul si incalzesc bocancii care in 10 minute se inmoaie si pot baga picioarele in ei. Pfuh, ce am scapat de problema asta! Mancam ceva de dimineata si bem niste cai cald din termos, ne strangem bagajele, curatam locul si la ora 8.50 suntem gata de drum. Iesim afara pentru cateva poze la cele -7...-8 grade un pic geroase si la ora 9.00 pornim in sus pe Plaiul lui Pacala.
Urcam pe urmele de schi pe care am coborat cu doua zile inainte si la 40 de minute de la plecare ajungem in marcajul BA. Ne mai uitam putin in spate pentru a acumula in minte cat mai mult din minunile Mariei Sale si facem dreapta pe marcaj spre Piatra Arsa. Deasupra crucii amintite mai sus surprind contrastul albului zapezii cu cerul albastru putin "murdar" si taiem o mica cornisa intr-un valcel pe care il trecem fara absolut nici o problema.
Ultimele priviri ale vaii Doamnei se ascund dupa prima buza a platoului si zarim in stanga releul costilean, crucea caraimana si in fata complexul Piatra Arsa. Eu raman putin mai in spate pentru cateva poze si recuperez distanta destul de repede cu coltii fixati bine de talpi. La 10.50 trecem pe sub Piatra Arsa in latratul cainilor de acolo si continuam in sus spre Cota 2000 si Miorita. Ora 11.05 ne prinde la rascrucea de drumuri cu BA spre piciorul Pietrei Arse si BG spre Cota 2000, Miortia si mai departe spre Sinaia. Urcam pe marele bulevard de platou si peste cateva minute facem o pauza de spalare pe fata cu zapada. E asa de revigorant ca parca nu ne mai vine sa plecam! Desi pe aici e destul de circulat, parca totusi suntem furati de bratele zanelor Muntelui si plimbati pe valurile albe! "Vreau sa mai raman macar o zi..." e gandul care ne roade acum mintea. Abia inainte de varful Furnica zarim cateva grupuri de turisti de ocazie (adica nu pareau echipati ca pentru iarna) care erau la plimbare intre 2000 si Piatra Arsa. Ni se pare prea aglomerat pe drumul de iarna peste Furnica si inainte de a incepe urcusul spre varf, facem stanga pe varianta de vara. Eu imi amintesc ca pe aici e in totalitate un fel de forestier si se va dovedi in curand ca ma insel. Insa e un drum usor si foarte frumos care ne fereste de hoardele de turisti!
Putin dupa ora 12.00 panta pare sa se incline din ce in ce mai mult sub piciorul Furnicii si vedem un foarte interesant camp de "bolovani de gheata", bucati dintr-o veche placa de gheata imprastiati in stanga si in dreapta potecii. Imi imaginez ca sunt in partea superioara a morenelor himalayene si caut cel mai usor drum printre bulgarii surprinzatori.
Vedem in fata cum curba de nivel ne urca un pic spre Cota 2000.
"Ce-ar fi sa taiem valcelul asta de zapada si apoi sa tot coboram pe piciorul ala stancos?" "Ok!"
Valcelul amintit este format de primul fir de apa/caldare mai larga aflata la nordul Vaii lui Carp. Fix in valcel Adina vrea sa faca o pauza si o rog sa trecem panta de zapada inclinata si apoi putem sa ne hodinim cat vrem. Facem fiecare pas cu atentie pana se inmoaie putin zapada si ajungem imediat pe partea cealalta a limbii de zapada. Pauza un minut si taiem mai departe curbele de nivel pe sub niste pereti stancosi.
In fata avem Valea lui Carp de pe care auzim un fosnait de zapada. Sunt cativa boarder-i care coboara atent cu placile pe firul inghetat. Noi ne ferim de firul vaii coborand pe o poteca vizibila in serpentine pe piciorul Sfanta Ana. Poteca e super faina si, chiar daca pare de cateva ori sa se intrerupa in pereti, ne scoate frumos sub ultimul pinten stancos pe un varf plat plin de iarba. E ora 13.00 si e foarte devreme sa coboram! Hai sa stam aici, mancam ceva, ne mai tolanim putin la soare, bem un ceai cald (facut instant la primus din zapada topita!) si urmarim curajosii care coboara pe Carp! Ii vedem pe fir pana jos unde se pierd in padure. Aici suntem doar noi doi si Muntele! Cred ca in aceste locuri minunate este Edenul despre care se vorbeste la inceputul scrierilor biblice! E atat de fain si captivant incat Muntele te duce in alta lume fata de furnicarul de jos! Mai admiram inca o data piciorul Sfanta Ana pe care am coborat si la 14.00 o luam agale la vale.
Coboram in firul Carpului si urcam pe partea cealalta in Drumul de vara, partia rosie pe care am reusit eu in prima zi de schi sa cobor singur cu atentie in plug! Cateva sute de metri mai jos scurtam pe o bucata de drum/partie cu pietris pana deasupra fostei cabane Salvamont de deasupra cabanei "Valea cu brazi" de la cota 1500. Ii arat Adinei vechiul marcaj pe care se poate ajunge la cascada Vanturis (cca 14.40). Poate alta data ajungem pe acolo intr-o plimbare de duminica!
Coboram direct la 1400 si apoi pe langa statia terminus de gondola continuam in jos pe partia amenajata. Acum e foarte mult noroi si pietris care ne determina dupa cateva curbe sa iesim in drumul asfaltat si sa ne scoatem coltarii. Ii curatam cat de mult putem, ni-i putem in rucsaci si continuam la vale (15.15). Scurtam cat de mult putem curbele soselei, reintram in partia amenajata care ne duce extrem de repede la capatul de jos al gondolei. Acum iesim la civilizatie (lucru ce ne displace) si coboram pe asfalt printre casele Sinaiei pana la DN1. Pierduti in tot felul de discutii, abia ne dam seama cand iesim la giratoriul cu brad taiat perfect conic in centru. E ora 16.20 si pana la personal mai avem putin peste o ora si jumatate. Asa ca ne relaxam pentru cateva zeci de minute in parcul din centrul statiunii intr-un soi de melancolie/tristete pentru despartirea fizica de Casa-Munte. Stim ca vom reveni curand si ne consolam cu acest gand de speranta. Coboram in gara si la ora precizata pe bilet (18.10) ne urcam in personalul 3006 care ne duce cu pasi repezi spre capitala. In tren suntem inconjurati de tineri ce fusesera LA munte si reusim printr-o magie fascinanta sa ne detasam de "orasenismele" din jurul nostru. In jurul orei 21.30 ajungem in Gara de Nord si ne despartim cu amintirile placute din cele trei zile inedite (o prelungire superba a unui week-end devansat cu o zi) si cu dorinta de a revedea cat mai curand Muntele drag.

Tura "a curs" (vorba unui bun prieten) si a fost exact ceea ce ne-am propus: o tura cu putini bani, multe imagini superbe, multa caldura a Mariei Sale si incarcare energetica pentru saptamana ce urmeaza! Ne gandim la we viitor cand avem in plan o traversare est-vest a muntilor Grohotis. Despre asta vom citi in RTul urmator!