Colegi de tura: Dana, Cezar
Sarbatorile pascale m-au apropiat foarte mult de tara. Mai precis am venit in Romania pentru vacanta de Pasti facand o surpriza imensa prietenei si familiei mele. Dana se astepta sa vin abia in iunie si a ramas blocata cand m-a vazut in Romania. In fine revederea a fost extrem de placuta si am stabilit amandoi sa incercam sa petrecem cat mai mult timp impreuna si prin muntii dragi. Eu vroiam sa fim in duminica Pascala cu parintii mei si am stabilit sa iesim doar in Vinerea Mare si in ajunul Pastelui. Dar cum niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, am reusit sa petrecem inca o zi in munti.
Ziua 1 - 2 aprilie 2010
Am sunat de cu seara la cateva pensiuni din Dambovicioara sa ne asiguram de cazare si dimineata am reusit sa ne miscam pe la 10.00. Intentia de drum era Bucuresti-Pitesti-Campulung-Rucar-Dambovicioara pe drumul cel mai scurt. Pe drum ne-am luat la discutii si ne-am trezit ca am pornit pe un drum mai lung si destul de prost. Facusem deja juma din acesta cand am realizat ca eram pe o varianta prin Malureni. Am continuat pe aici pana in DN 73 C si de aici prin Domnesti pana in Campulung, Rucar si in final Podul Dambovitei. Cred ca era cam ora 13 cand am intrat in Cheile Dambovicioarei dupa plata taxei de un leu pe persoana. Oare pentru ce o fi taxa asta ca drumul e la fel de prost de cand il stiu? Trecem prin Cheile Dambovicioarei, depasim pestera omonima, trecem si prin cheile Brusturetului si pe la ora 14.00 ne oprim la capatul drumului unde e cabana Brusturet. Aici ne imbogatim cu informatii despre traseele dorite (cabana Pietricica pe un drum forestier plin de noroi pe TA, valea Sleaua (sau valea Rea sau valea Seaca a Pietrelor) spre Poiana Grindului pe CG si BA prin poiana Funduri). Planul initial era sa urcam prin poiana Funduri pana la refugiu si sa coboram pe Pietricica sau invers, dar timpul nu ne-a mai permis o tura asa de lunga. Mancam putin de pranz si la ora 15.00 pornim in sus pe CG.
Cheile vaii se dovedesc destul de salbatice si se pare ca viiturile au mancat mult din fostul drum forestier care urca pana in poiana Grind. Peretii se inalta pe ambele parti ale vaii si semnele si firul vaii ne plimba printre acesti colosi de piatra. Tot timpul facem poze in stanga si in dreapta si parca nu ne mai saturam privind catre inaltul cerului si al stancariilor ce ne inconjoara. Suntem acompaniati de cinci catei de la Brusturet care ne vor insoti pe tot drumul. Ca de obicei, cainii au facut drumul de mai multe ori tot cocotandu-se in stanga si in dreapta prin padure.
Eu vad la un moment dat un intrand mai mare in peretele din stanga si ma bag pana in capatul lui. Cred ca se poate numi pestera fiindca avea peste 5 metri lungime. Cam in jurul orei 16.00 dam de primele pete de zapada care mai apoi incep sa acopere tot drumul. Ajungem destul de lejer la intersectia cu drumul spre Curmatura Groapelor (TR si CA). Ne uitam un pic pe harta din aparatul foto si hotaram sa mergem mai departe spre poiana Grind pe CG.
Trecem printre defrisarile Grindului (binecunoscute de multi dintre voi) si in 30 de minute suntem in poiana Grind (17.20). Aici admiram brandusele intinse pe tot covorul de iarba, creasta inzapezita a Craiesei si stam un pic de odihna si de vorba de impacare (am fost eu putin suparat pana in acest moment).
De aici coboram pe BA prin poiana Funduri unde imi face placere sa revad stana in care acum cativa ani mi-am potolit setea cu apa de ploaie stransa de ciobani. Coboram mai departe prin poiana si intram curand in "galeria de padure" care ne va cobori pe culmea Paduricii pana la cabana Brusturet (cca 20.30).
Muncitorul care ne daduse sfaturi mai devreme se bucura ca ne vede si intram in restaurant sa mancam cate ceva de seara. Restaurantul e aranjat in stil rustic; scaunele sculptate special, peretii acoperiti cu coaja de brad, tuica fiarta, bulzul ciobanesc si friptura de pui ne-au indemnat sa ramanem peste noapte la ei. Cazarea se face in cabana Caprioara aflata la cateva minute in jos pe vale si un loc de cazare costa 40 ron/persoana. Am urcat cu masina pana la cabana si dupa un foc puternic in soba si tabieturile de seara, ne-am retras obositi la somnul dulce si binefacator.
Ziua 2 - 3 aprilie 2010
Dimineata s-a deschis sub ochii nostri cu o vreme posomorata si a inceput sa bureze. Ne gandeam de seara sa urcam spre satul Ciocanu, dar ploaia ne-a mai tinut un pic pe loc. Pe la 9.30 am hotarat sa coboram spre Podul Dambovitei si sa incercam niste chei prin zona. Ghidul nostru din ziua anterioara a coborat cu noi si ne-a explicat cum sa ajungem in valea Cheii, niste chei faine si usoare care pot fi parcurse in marea majoritate cu masina. I-am multumit si l-am lasat la E 574 in asteptarea altei masini. El vroia sa ajunga acasa in Campulung si noi mergeam in cealalta directie spre Bran. Urmandu-i indicatiile si semnele, am intrat pe valea Cheii pe PA. Am identificat valea Cheii desi nu stiam exact unde ne bagam si cat avem de mers. Speram sa putem ajunge cumva in Moeciu, fapt care s-a dovedit imposibil. Abia acasa am gasit o harta buna la adresa www.tenereclub.ro/index.php?p=viz_harti&h_id=85 si am vazut ce si pe unde am fost.
Asadar am continuat pe valea asta printre pasuni si case pitoresti pana am ajuns la un grohotis imens si o intersectie de drumuri dupa grohotis. Tragem masina inainte de interectie si ne intoarcem sa facem cateva poze la acel grohotis (vorba vine ca erau stanci de cateva zeci de tone pravalite din munte).
Ne intoarcem la intersectie si vedem un marcaj BA de 4 ore spre Curmatura Fiarelor prin valea Crovului. Cam pe la 10.30 pornim pe vale in sus in ideea unei scurte plimbari. Din acest motiv nu am luat apa sau ceva mancare la noi. Tot urcam pe vale printre pereti si aparatul refuza sa mai faca poze. Parca stia ca la intoarcere peisajul va fi mai frumos!!!
Dupa ce urcam prin toata valea, gasim marcajele extrem de rare care fac stanga si urca pe muchia Santilia printr-o padure destul de salbatica. Poteca abia se dibuie si nasul de montagnard imi indica pe unde trebuie sa merg in lipsa marcajelor. Acum incepe distractia. Incepe sa se lase ceata si noi tot urcam prin poienile inzapezite si intacte. Semnele se vad extrem de rar si de cate ori ma intreaba Dana daca am gresit drumul, apare cate o banda albastra care ne linisteste.
Iata-ne ajunsi in jurul orei 13.45 pe varful Santilia Mica de 1807m. Pierdem semnul in totalitate si ii spun Danei sa ma astepte putin ca vreau sa vad dc gasesc vreun semn mai jos in vale. Cobor putin si ma trezesc cu ea in spatele meu. Si semne absolut deloc!!! Ii zic sa mergem inapoi prin padure pana ajungem la ultimul semn. Intram amandoi in zapada pana la mijloc si inaintam destul de greu. Cand deodata dam de o banda rosie rasarita parca de nicaieri in mijlocul padurii! Hotaram sa urcam pe ea sa vedem unde duce. Speranta noastra era sa ajungem pe vf Leaota. Vise mari cand nu stii nici macar unde esti!!!
Urmam semnul BR in sus pe muchie strecurandu-ne printre niste cornise extrem de frumoase si fotogenice.
Tot urcam pe muchie pana ajungem prin ceata destul de deasa pe cel mai inalt varf al muchiei. Aici gasim doar o borna micuta pe care scria 1954 (probabil anul montarii) si cautam fara izbanda drumul in continuare. Acasa am identificat varful ca fiind Santilia Mare de 1867m. Acum e decizia finala!!! Nu stim incotro ar trebui sa mergem mai departe. Luam hotararea sa ne intoarcem oe drumul cunoscut chiar daca e destul de anevoios (era cca ora 15.00).
Pornim inapoi printre cornise, pe BR pe unde am venit, prin padurea plina de zapada si apoi de pe Santilia Mica in jos pe BA urmarindu-ne pasii facuti mai devreme. Ne era destul de sete si aproape ca nu ne-am oprit pana ce nu am ajuns la capatul de sus al vaii Crovului. O singura data inainte de Santilia Mica am facut 2 minute pauza sa bem/mancam niste zapada. Revigorarea a fost pe masura! La primul izvor ne-am astamparat setea si am pornit in jos pe vale. De data asta aparatul a acceptat sa faca ceva poze desi parea sa se lase intunericul.
Cam pe la 20.15 am ajuns la masina. Degeaba am incercat noi la ambele telefoane sa cautam semnal. Peretii inalti ne taiau orice posibilitate de comunicare. Am mancat cate 2 eugenii, am baut un pic de ceai si am hotarat sa ne intoarcem pe unde am venit. Mai spre Podul Dambovitei am gasit semnal GSM si ne-am anuntat mamele pe unde suntem si ca speram sa gasim cazare in zona fiindca era prea tarziu sa mai ajungem la Inviere in Bucuresti. Am si gasit cazare la Casa Folea din satul Pestera (unde am fost anul trecut) si ne-am linistit familiile ca ramanem acolo peste noapte si venim a doua zi acasa. Fix la iesirea pe E 574 vedem o masina Roman in fata. Plecasera la furat de lemne si le sarisera 2 roti pe spate. Chiar asa in noaptea de Inviere? Dumnezeu le-a dat o mica palma!!! Am asteptat vreo ora pana au reusit sa repuna rotile si sa elibereze drumul. Asa ca am pornit pe la 21.30 spre Moeciu si apoi spre Pestera. Am vorbit cu gazda si domnul Folea a spus ca ne ajuta cu masina de teren sa ajungem la pensiune. Ultimul km de la hotelul Nobilis in sus e plin de noroi si impracticabil fara masina de teren. Asa ca la 23.45 a venit la parcarea hotelului si in 5 minute eram la el acasa. Obositi dupa a doua zi de alergatura, ne-am spalat de seara si dupa urarea "Hristos a inviat!" ne-am culcat franti.
Ziua 3 - 4 aprilie 2010 Ziua de Pasti
Desi ne-am lasat voie somnului, pe la ora 8.00 ne-am trezit si am mai lenevit ceva pana pe la 11.30-12.00 cand am coborat la masa. Pe la 12.00 le-am multumit gazdelor pentru cazare si am plecat prin pitoreasca zona Moeciu-Bran spre casa.
Pe la ora 17.00 am ajuns pe la ai mei si dupa o bogata (prea bogata!!!) masa de Pasti, ne-am retras in cele din urma acasa unde am mai ciugulit foarte putin si ne-am culcat bucurosi ca am fost, suntem si vom fi impreuna la bine si la greu.
Hristos a Inviat si tot ceea ce va doriti (si pe unde va doriti)!!!
fff feumos
RăspundețiȘtergere