Uneori mă gândesc ce o fi în mintea celor care spun că își doresc să meargă într-un anumit loc, au timpul și banii necesari și atunci când le propui să meargă în acel loc dau bir cu fugiții. Adică dispar în ceață și după aia tot ei vin și îți spun că ”de ce nu le-ai spus?” Mă rog, până la urmă este treaba lor. Cert e că atunci când am posibilitatea, nu stau o clipă când e vorba de a merge într-un loc fain sau care mi-a plăcut mult sau unde nu am mai fost niciodată sau de foarte mult timp. Așa că abia ce am coborât din munți și iată-mă-s la malul Mării Negre! Cu toate replicile de oraș de genul ”Mai stai și tu pe acasă” sau ”Nu vrei să ne vedem la localul X?”
Ziua 1 - 30 iunie 2024
Abia ce am coborât de la Coștila și, după ce las câte ceva pe acasă și schimb echipamentul de munte cu cel de mare, sus în mașină și pe autostradă spre mare. Inițial în seara asta vreau să pun cortul pe plaja ”23 august”. Geamia/moscheea din prima imagine se află în localitatea cu același nume! La ieșirea din sat fac stânga spre plajă, parchez mașina lângă fosta haltă Pescăruș, trec vechea cale ferată și găsesc strada care mă coboară la plajă. Deocamdată testez terenul :)! Plaja e îngustă și cam bate vântul. Nu mi se pare potrivit pentru campare. Dar o explorez spre sud până după buncărul suspendat și până la digul care marchează începutul plajelor din Olimp. Digul nu apare pe Google Maps și chiar e amuzant cum, căutând localizarea spre capătul digului, telefonul îmi arată că sunt la câteva zeci de metri în mare... Dincolo de dig cobor pe plajă la cherhanaua care acum este închisă și întreb un nene care e acolo de drumul înapoi. Îmi arată lista cu prețuri și îmi spune când se deschide (peste vreo două săptămâni) și merge cu mine prin spate, prin tufișuri și printre câteva case. Știa că sunt ceva câini și să nu se dea la mine. Îi mulțumesc și merg mai departe pe întuneric. Ies în DC4 care mă duce până la mașină.
Pentru campare aleg Micul Golf din 2 mai. Adică ies în drumul național, fac stânga, strec de Mangalia și în 2 mai, după ce îmi iau câteva beri de la magazinul din stradă (ca să am lichid pentru zilele următoare când va fi cald) cobor spre plajă pe strada Falezei. Hm, nu mai țin minte zona asta. Am venit aici acum undeva între 10 și 15 ani... Drumul coboară paralel cu marea, trece de plaja de nudiști (este sub drum, pe partea stângă) și ajunge pe un dig care înconjoară mare parte din plaja de la Micul Golf. Nu știu de ce amintirile mele sunt cu o plajă lată unde erau corturi părăsite și doar câțiva nudiști. Și că doar noi, din toți de pe plajă, eram cu costume de baie pe noi! Mă rog, las mașina la marginea plajei și merg spre colțul sudic unde îmi montez cortulețul. Înainte de somn intră doar jumătate de bere. Restul se va cloci și nu va mai fi bună de băut!
Ziua 2 - 1 iulie 2024
Trezirea de voie e undeva pe la 7.30 și mai moțăi vreo 15-20 de minute. Deja cortul se încălzește prea mult și nu prea mai poți sta în el. Merg la terasa/restaurantul Micul Golf pentru o cafea și micul dejun savurat în liniștea mării. Nu bate deloc briza! Fac o traversare dus-întors înot a golfului după ce ajung la zona unde abia mai ating fundul apei cu picioarele. Sunt multe zone cu alge și nu mă deranjează absolut deloc. Chiar sunt interesante la atingere!
Revin la cort și mai explorez un pic zona cu maci din apropiere. Cumva trebuie să mă usuc bine ca să pot pleca cu mașina. Asta fac undeva pe la miezul zilei când este prea cald să mai stai pe plajă. Și unde să merg? Google Maps și o scurtă căutare îmi arată ceva locuri interesante în Mangalia/Callatis (interesant cuvântul ”callatiene” pe care îl găsesc ulterior în Muzeul de Arheologie). Dar până acolo mai este!
Deocamdată las mașina în spatele părculețului dintre străzile Ștefan cel Mare și Ion. C. Brătianu. Am în apropiere și bancomat ING și magazine și obiectivele căutate. Iau o sticlă de ”apă fructată” (recunosc, este fiță, dar dacă altcineva nu mă alintă, de ce să nu mă alint eu cu diverse produse mai fancy?) și pornesc la drum. Doar peste stradă este zona verde în care se află moscheea Esmahan Sultan.
Redau câteva informații de pe panoul de la intrare. Este un monument istoric și de artă musulmană construit în stil maur. Este unul din cele mai vechi clădiri medievale de cult musulman de la noi din țară, unic în Mangalia. A fost ridicată de prințesa (hatun) Esma, fiica sultanului Selim al II-lea și soția marleui vizir Sokkolu Mehmed Pașa, în memoria tatălui său. Inițial pe panou era scris anul 1525 și deasupra a fost scris 1573. Bine, 50 de ani sunt mult în viața unui om și puțin la nivelul istoriei! Zidurile din piatră au 85 de centimetri grosime, nu s-a folosit liant și în schimb s-au folosit scoabe de oțel turnate pe loc în orificii făcute în piatră. Tehnologia a fost folosită și la ridicara minaretului a cărui zveltețe și mărime ideală este dată de piatra cioplită.
Plătesc taxa infimă de 5 lei (taxă de vizitare, musulmanii nu plătesc nimic pentru acces la geamie - ”Camiî”) și intru întâi în moschee și apoi prin cimitirul din curte. Mi se pare normal (respect) să mă descalț la intrare. Chiar înăuntru este o doamnă care văd că discută cu un domn legat de covoare. Sunt atât de groase și pufoase. Las să termine discuția și voi afla că domnul este tătar și se ocupă cu spălatul covoarelor. Chiar îi voi spune doamnei că admir modul în care se înțeleg aici nații diferite, nu ca în restul țării. Aaaa, excepție mai face Banatul! Doamna îmi face semn: intră pe ușa aceea și urcă în minaret! Mulțumesc și fac asta și din respect pentru cei câțiva oameni care intraseră să își facă rugăciunea. Îmi iau adidașii de la intrare și îi voi pune pe scările înguste, circulare, de piatră, care mă urcă în minaret. Îmi place mândria pe care o au musulmanii pentru minaretul bisericii. De altfel la bisericile de rit catolic am mai văzut că se încurajează vizitarea turnului. La cele ortodoxe mai rar ai acces în turlă/clopotniță! Ușa pe care ies pe mica terasă cred că are un metru înlțime! Și terasa este îngustă și circulară pentru a vedea în toate direcțiile. Îmi imaginez că în acele vremuri era cea mai înaltă clădire și se vedea tot orașul. Acum, evident, sunt multe clădiri mult mai înalte decât minaretul geamiei! Revin în geamie, mai explorez un pic pentru poze în interior, mulțumesc (nu mai știu dacă în română sau teșekkurler!) și explorez cimitirul înainte de a porni mai departe la drum. Monumentele funerare sunt interesante, multe părând a fi ale unor persoane importante prin turbanul de piatră din vârful lor!
La prima intersecție este o interesantă clădire masivă și rotundă. Se vede, clar, că este construită în stil comunist. Dar nu e bai! Aici este Sanatoriul Balnear și de Recuperare. Fac stânga pe Șoseaua Constanței, pietonala care mă duce în fața Casei de Cultură. În fața ei este Monumentul Eroilor și pietonala care mă coboară la faleză, plajă și digul genovez/digul cu pisici (sunt câteva, dar nu așa multe pe cât mă așteptam!).
Înaintez pe dig, prin soare, până la Farul Genovez. Din păcate este închis și dezafectat.
”Farul "Genovez" din Mangalia - a fost construit ȋntre anii 1858 – 1860, de o companie engleză, acest nume fiind dat ȋn amintirea negustorilor de altă dată.” (Sursa: Wikimapia).
O poveste mai interesantă găsim aici: ”O bijuterie arhitectonică ridicată în anii ’50 pe litoralul Mării Negre a fost recondiţionată în 2018 şi a ajuns cunoscută în întreaga ţară prin intermediul unui videoclip promovat de Administraţia Prezidenţială.
Ceea ce localnicii din Mangalia numesc farul genovez sau vechiul far, unul dintre principalele puncte de atracţie din staţiunea situată în sudul litoralului românesc, are o poveste care începe în 1952.
Era perioada în care sovieticii restituiseră României navele confiscate ca pradă de război, iar dezvoltarea economică impunea modernizarea portului şi realizarea unui dig şi a unui far noi. În acest context, oficialii de la SOVROM (n.r. – societăţile mixte româno-sovietice înfiinţate la sfârşitul războiului cu scopul oficial de a recupera datoria României faţă de Uniunea Sovietică) au construit un canal, care să lege lacul Mangalia de portul de la Marea Neagră, şi un far de navigaţie modern, proiectat după un model legendar.
Este vorba despre un far ridicat în jurul secolului XIII de negustorii genovezi ajunşi la Callatis (n.r. – vechea denumire a Mangaliei). Construcţia a dispărut ulterior, fiind înghiţită de înaintarea spre uscat a apelor mării, dar referinţele s-au păstrat în istorie.
Totuşi, în 1958 la Mangalia a fost construit un nou far, al Armatei Române, iar bijuteria arhitectonică ridicată cu şase ani mai devreme şi-a pierdut utilitatea, rămânând doar un simbol al oraşului. În zidurile construcţiei au apărut crăpături, iar vopseaua s-a coşcovit. Lentila uriaşă care genera lumina puternică a fost scoasă din turn şi transportată la Muzeul Naţional al Marinei Române din Constanţa.
Frumoasa construcţie ar fi fost şi astăzi o ruină dacă un fost consilier local din Mangalia, Ozzy Menabit, nu s-ar fi luptat pentru renovarea sa. „Din câte ştiu eu, ultima renovare a avut loc în 1999.
Pentru că nu voiam să dispară unul dintre reperele Mangaliei, în ianuarie 2018 am început cu forţe proprii o campanie de reabilitare a farului şi am cerut în consiliul local să se aloce bani pentru această investiţie, urmând ca experţii să evalueze necesarul. Cert este faptul că în zid apăruseră crăpături ce afectau structura de rezistenţă a obiectivului, iar mulţi turişti şi localnici care vizitaseră farul îşi lăsaseră semnătura pe ziduri. Din păcate, iniţial, s-a aprobat doar suma de 1.000 de lei,...”
Mai departe citiți voi în articolul-sursă!
Revin la zona continentală, rămânându-mi pentru altă dată să văd Podul Vechi, Insula și epava velierului Grethe Witting. Hm, vreo legătură cu Traugott Witting, doctorul care a pus bazele chirurgiei vasculare din România și a fondat la 27 iulie 1918 Spitalul Clinic Nr. 1 Căi Ferate (informații pe care și eu le-am aflat acum de pe net)? Acum merg pe pietonala faină/faleza Mangalia spre nord. Vreau să văd ceva interesant mai la nord, între străzile Vasile Pârvan și Cetății.
Strada Cetății de fapt se află deasupra uneia din străzile vechiului oraș Callatis. Unește ruinele (nevizitabile, colțul nord-estic) pe care le găsesc aici cu parcul în care sunt amenajate spre vizitare alte ziduri ale vechiului oraș (colțul nord-vestic). Cu pasarele, panouri explicative și exponate în aer liber (accesibile, gratis). Aici am pus doar o selecție de poze. Mult mai multe se pot vedea la fața locului!
Pe aceeași Șosea a Constanței, acum cu trafic stradal, ajung, după un restaurant cu specific grecesc, la Muzeul de Istorie și Arheologie Callatis. Este o clădire pe cât de mică, pe atât de interesantă! Ca să și zâmbim să ne simțim bine, prețul de 10 lei merită din plin o combinație de cultură și răcoare a aerului condiționat :D! Deocamdată sunt singurul vizitator. Când voi fi aproape de ieșire vor mai veni și alți vizitatori.
Muzeul este foarte interesant, cu mii de exponate. Chiar pe o hartă, veche și foarte faină, îmi găsesc o localitate care aduce cu numele meu de familie :)! La fiecare exponat sunt informații faine (și da, este la noi, nu prin cine știe ce țară străină!) printre care se remarcă statuia Afrodita găsită la Albești (Unde? Oi putea ajunge la acel loc?), monedele callatiene de sec. III î. Hr. - sec. III d. Hr., denarii imperiali de sec. II d. Hr., multele statuete și vase cu urme de alge și scoici, statueta din ceramică a (de fapt la plural!) zeiței Cybele (Marea Mamă a Zeilor, zeiță a fecundității și forței vitale cu cult de origine frigiană; recent am găsit, la Durankulak, un templu dedicat Cybelei!), fragmentele de grinzi de lemn dintr-un mormânt de tip hypogeu din necropola romană-bizantină și complexul funerar tumular cunoscut ca Mormântul cu papirus (scris în greacă) din sec. IV d. Hr (bolta încăperii încearcă să redea aspectul movilei funerare ce proteja mormântul). Tot așa, mult mai multe puteți vedea într-o vizită la muzeu! Merită!
Hai că merită și un răsfăț și pauză după atâtea informații și mers (la gelaterie) :D!
Mă întorc la părculețul de lângă mașină și îmi potolesc setea cu altă sticlă de apă fructată. Și cu ceva povești cu o tanti care se miră că mai vine cineva să le viziteze orașul. Adevărul e că dacă stai aici devine totul așa de monoton încât nimic nu ți se mai pare interesant. Și de fapt nu se întâmplă asta doar în Mangalia, ci cam în orice oraș! Bine, discuția asta o avem până să îi vină autobuzul!
Și plec și eu spre Vama Veche fiindcă abia acum (17.30-18.00) poți merge pe plajă unde briza face locul mai plăcut. O scurtă vizită la malul mării și apoi masă la vestitul restuarant Poftă sau Foame. Recunosc, este al doilea loc din țară unde micii au 20 de centimetri! Cu glumele de rigoare că numărul este dorit în special de femei :D! Și mai încolo merg la Canapele (strada Falezei) unde mă bucur de o bere fără alcool și muzica folk de toate genurile, muzică faină cu care am crescut!
Pe seară mă întorc la cortulețul meu de la Micul Golf unde îmi permit și câteva guri de bere cu alcool înainte de somn.
Ziua 3 - 2 iulie 2024
Îmi propusesem să mă trezesc la răsărit. Dar deja când am ieșit din cort, la 06.37 soarele era ”de trei stânjeni pe cer”. Așa că revin la moțăială și abia pe la 8.00 sunt la masă la terasa din apropiere. Relaxare, plimbare în voie pe digul de pe cealaltă parte a micului golf și undeva în jurul orei 9.30 sunt gata de noi explorări. Vă spusesem de situl Albești? Hai, dară, către el!
Pentru asta merg până în Mangalia și intru pe DJ 391. Puteam merge și pe drumul pe care fusesem recent spre peștera Limanu și apoi, după balta Limanu, să intru în drumul județean menționat. Hm, pădurea Hagieni din apropiere promite multe. Cine știe, cu altă ocazie... În Albești găsesc DJ 393 care merge spre satele Coroana și Vâlcelele, sate aflate foarte aproape de granița terestră cu Bulgaria. Doar ies din sat pe asfaltul cu o singură bandă pe sens și GPS-ul îmi indică o parcare la stânga. Cică aș fi ajung. Într-adevăr la câteva zeci de metri este o placă pe care scrie cetatea Albești. Urc un pic pe un drum înierbat și văd că nu este nimic pe Google Maps. Se vede fortificația în altă parte. Deci concluzia: panoul este pus greșit! Ca urmare revin la mașină și găsesc drumurile pline de praf care ies din asfalt și mă duc cel mai aproape de locația dorită. Asta înseamnă drumuri de câmp pe care las mașina într-o serpentină înainte de a porni pe jos spre locul căutat.
Pe pagina comunei Albești putem citi asta:
”De câteva zeci de ori mai mică decât marile cetăți antice de pe litoral, așezarea fortificată de la marginea comunei Albești este considerată de arheologi drept unul dintre cele mai importante situri din întreagă țară. Fortul grecesc a fost descoperit din întâmplare de un profesor aflat în excursie cu elevii săi. Zidurile, cu o grosime între 1,20 și 1,60 metri, erau impenetrabile pentru atacatorii acelor vremuri.” Nicolae Alexandru.
La mai bine de două milenii de la construcția sa, fortul le ridică mai multe semne de întrebare constructorilor. Zidurile sunt compuse din blocuri mari de piatră, care nu sunt legate cu nici un liant între ele. Dilema este cu atât mai interesantă cu cât fortul era apărat de un turn înalt de câțiva metri, iar întreagă construcție a fost ridicată pe marginea unei văi.” (Sursa: https://comuna-albestict.ro/cetatea-antica-albesti/).
Pe www.povestilemariinegre.ro găsim mai multe detalii.
”La 15 kilometri distanță de ruinele bătrânei Callatis, dar în imediata apropiere a localității moderne Albești se află unul dintre cele mai frumoase situri arheologice din județ. Este fortăreața elenistică a grecilor dorieni, o cetate amplasată strategic în buza unei văi abrupte. Mult mai războinici decât ionienii de la Tomis sau Histria, dorienii au întemeiat Callatisul, undeva în jurul veacului al patrulea înainte de Hristos și tot din aceași perioadă datează și construirea cetății de la Albești. Descoperită din întâmplare în 1971 de un profesor din sat, cetatea este intens studiată de arheologii din Mangalia și Constanța, care au reușit să descopere vestigii extrem de importante, expuse acum în Muzeul Callatis.
S-a stabilit că a fost o fortificație rectangulară (3000 mp) cu caracter permanent, al cărui scop era supravegherea și apărarea limitei teritoriului calatian, inclusiv a drumului principal care mergea spre marea cetate. Zona era intens exploatată agricol, astfel că se impunea crearea unei așezări importante în regiune. Un aspect inedit al cetății de la Albești este că avea ziduri groase de aproape un metru și jumătate, străjuite de un turn înalt de apărare, elemente care o făceau aproape imposibil de cucerit. Interesant este că zidurile de incintă sunt făcute din blocuri mari de piatră care au fost așezate cu grijă, fără a fi însă legate între ele cu vreun liant. Aici la Albești a fost descoperită singura drahmă calatiană de argint din acea perioadă. Fortăreața a trecut foarte posibil prin vremuri mai rele în timpul diadohului Lisimah, cel care între anii 313-309 î.H a atacat Callatisul revoltat, reușind în cele din urmă să instaureze în Dobrogea dominația macedoneană. Povestea cetății de la Albești pare să se fi încheiat la sfârșitul secolului 3, deși ceva există și dovezi de locuire din veacul următor. Fortăreața își încheiase însă povestea și s-a ascuns în pământul dobrogean, timp de mai bine de 2200 de ani, reapărând doar ca sit arheologic ce ne poate ajuta să reconstruim alte crâmpeie din istoria acestor locuri…”
Revin la drumul principal care ocolește satul și fac o oprire la cimitirul turcesc. Locul îmi pare foarte interesant și cu respect pentru acei oameni rețin expresia ”Ruhuna el fatiha!” cu o traducere aproximativă ”Mila lui Allah pentru sufletul tău!”
Cu smerenie și bucurie mulțumesc în gând pentru aflarea acestui loc și merg mai departe prin Cotul Văii, Negru Vodă, Cerchezu, Căscioarele, Olteni, Furnica, Șipotele, Deleni (alte obiective găsite acum pe Google Maps!) (intrare în DN3) și la intrarea în Adamclisi fac dreapta pe drumul drept și lung ce mă duce la Tropaeum Traiani, monumentul triumfal dedicat trupelor pierdute de împăratul Traian în urma diversiunii armate coordonate de regele dac Decebal și aliații săi în ultima parte a primului război daco-roman din 101-102. Nu redau aici textul explicațiilor fiindcă îl puteți citi și voi mai jos sau la fața locului. Cert este că, dincolo de explorarea monumentului triumfal restaurat, în zonă se mai găsesc un tumul roman (în spatele monumentului) și un altar funerar roman distrus chiar din anul 102. Fragmente din acel altar se regăsesc la muzeul din localitate. Asta înseamnă vizită la muzeu și la municipiul Tropaeum Traiani refăcut din orășelul geto-roman aflat la aproximativ doi kilometri de monument. Întâi câteva poze din vizita monumentului (iarăși un modest preț de 10 lei pentru adulți pentru însemnătatea locului)!
Muzeul arheologic din localitate este foarte fain și cu aceeași sumă simbolică la intrare. Ai ce vedea! Și mai ales când ești doar tu în muzeu și nu te încurcă nimeni la poze :)! Sala principală, cu copii după basoreliefurile de pe monumentul vizitat anterior, este dominat de trofeul din vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337 d. Hr.) descoperit la poarta de est a cetății Tropaeum Traiani și de trofeul monumentului recuperat din restaurare (armura decorată a unui călăreț călcând în copite un adversar, un vultur cu aripile desfăcute și o sabie în teacă; s-a pierdut partea superioară a trofeului, probabil o cască; masivitatea trofeului impunea, sugerând puterea, stabilitatea și presiunea constantă a învingătorului - hm, parcă știam că primul război daco-roman s-a încheiat cu un armistițiu!).
Pentru cetate ies pe strada Cetății paralelă cu cea a muzeului și urc până la parcarea dedicată. Cu ceva șoricei care se ascund în găurile bordurii ce înconjoară copacul din mijlocul parcării (parcarea din vestul cetății, nu cea din est!)! Parcurg strada/via principală a cetății citind multe din detaliile de pe panourile explicative. Nu are rost să vă plictisesc cu ele fiindcă veți citi și voi când veți ajunge aici (dacă nu ați ajuns deja!). După masiva și impunătoarea poartă estică fac cale-ntoarsă spre mașină pentru continuarea traseului.
Ies din Adamclisi și la doar câțiva kilometri este o troiță faină și un drum care mă duce la mănăstirea (în construcție) ”Sfântul Apostol Filip”. Așa că las doar câteva poze fără prea multe detalii ”tehnice” :)!
Las pentru altă dată peștera Sfântului Andrei și alte obiective de prin zonă, în Ion Corvin fac dreapta până în Aliman unde fac dreapta pe un drum prăfuit spre locul fosilifer omonim și spre peștera Casa Hoților. Evident, merg întâi în zona peșterii care este mai departe. Uneori stratul de praf prin care trec are și 15-20 de centimetri grosime! Pentru peșteră las mașina pe marginea drumului (cine o mai veni pe aici în afară de ”disperatul” de Cezar?) și găsesc potecile care mă duc mai întâi jos, sub canaraua Baci la Mîși și apoi la peștera vizibilă de lângă terenurile cultivate.
Revin la mașină și prin același praf mă întorc la locul fosilifer. Este prea riscant și alunecos să urc până acolo și mă mulțumesc cu ceva poze din drum sau de pe potecile aflate mai jos de perete în cauză. Uite cum arată mașina după toate drumurile astea...
Bun! Chiar sunt mulțumit de explorări. Așa că revin în Aliman și renunț la alte obiective. Este circa 13.50 și mai am ceva drum până acasă. Așa că direct prin Rasova și Cochirleni merg pe drum prost, mereu în reparații și intru în autostradă prin Cernavodă. Și de aici direct spre casă cu o pauză într-un loc de odihnă de pe autostradă unde găsesc, printre altele, ceva interesant într-un copac. Oare care o fi povestea ;)?
