București 25.02.2025

 

Iași 22-24.02.2025 z3

Bună dimineața! Ultima zi (de fapt jumătate de zi) în Iași. De ieri, așa cum v-am spus, mi-am propus să vizitez două locuri legate de viața lui Ion Creangă. Așa că pe strada Lascăr Catargi trec pe lângă sfera de la laboratoarele de medicină moleculară și cobor în Piața Independenței. Vă spusesem că o să văd și o să vă arăt poze mai multe legate de Monumentul Independenței. Iată-le!

Lângă piață este Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași. Pe o placă putem citi că în primul război mondial aici au fost, pe rând, două spitale militare în clădirile administrative ale bisericii. Așa că, după ce văd un pic din istoria bisericii Sf. Spiridon, în poze, intru pe sub turla - monument istoric. Interesantă inscripția în slavonă, greacă și arabă despre Fântâna lui Slvam construită în 1765 (prima aducțiune de apă din oraș). Este după unul din anii care au afectat prima biserică de aici, de lemn (se presupune anul 1704). În 1752 și 1804 biserica a suferit modificări în zidire. 1752 este anul în care se menționează zidirea și sfințirea bisericii. Mai multe informații puteți citi și voi în istoricul bisericii. Doar vreau să menționez cavoul logofătului Constantin Ghyka (1740-1818) și liniștea în suflet pe care o simți în biserică. Parcă cei peste 200 de ani au adunat aici ceva energie...

Următoarea zonă este dată de Piața Națiunii/Piața Națiunilor Unite străjuită de Facultățile de medicină și Farmacie și în centru este dominant Monumentul Unirii. Putem citi pe laterale despre momentele 1859 și 1918!!! Vivat!

Scopul meu este să ajung la biserica Bărboi. Pentru asta merg pe strada Sf. Teodor, trec de biserica ”Sfinții Teodori” (inițial din lemn, sec. XVII, arsă în 1735 și reconstruită în 1750-1760 prin munca monahiei Sofia Tudori și a unor credincioși iubitori de cultură, credință și neam), ies în strada Sărărie (vă aduceți aminte de ea, desigur!) unde văd clădirea faină unde se află Clubul de judo ”Unirea” Iași, pozez ceva din zidurile vechi de pe strada Bașotă și pe strada Stihii ajung la Sinagoga Mare (1671). Citiți detaliile în poze. De menționat monumentul ridicat în memoria victimelor Pogromului despre care am povestit ceva în postarea trecută.

Pe strada Cucu ajung la zidurile bisericii Bărboi. În fața ei și pe lateral sunt rondul și parcul Târgu Cucu. Până în sec. XVII se numea Tărgul Făinii. Numele actual vine de la boierul Vasile Cucu care controla zona. Înainte de a intra în curtea fortificată a bisericii dau o roată în sensul acelor de ceasornic, prin exteriorul zidurilor. În spate este mănăstirea Golia pe care o voi vizita ceva mai încolo. Deocamdată dau de Sinagoga Merarilor și de bustul lui Petre Carp. Sinagoga este o casă adaptată cultului, construită în 1865 și a fost folosită de breasla merarilor, cei care se ocupau cu cultivarea și vânzarea merelor. 

În ultima poză se pot vedea forma românească și evreiască a poetului, criticului, eseistului și teoreticianului literar Benjamin Fondane/Barbu Fundoianu. ”În anul 1922, împreună cu regizorul Armand Pascal, cumnatul său, B. Fundoianu se dedică înființării primului teatru de avangardă românesc, Insula, urmând exemplul experimentelor novatoare ale regizorului francez Jacques Copeau sau pe ale lui Federico Garcia Lorca, dar, din motive financiare, teatrul este închis în 1923, după ce se pusese în scenă feeria Legenda funigeilor, de Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel.” (sursă: Wikipedia). 

Vă las să citiți voi mai mult la sursa menționată, eu redând doar finalul: 

”În timpul ocupației germane a Franței este arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunț cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închiși în lagărul de la Drancy, de unde câțiva prieteni, între care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul său, Exerciții de admirație, Stephane Lupasco,[8] Paulhan, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei, care nu avea încă cetățenia franceză. Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa, Lina. Ei au fost deportați la Auschwitz în mai 1944. Din nefericire, urma Linei s-a pierdut. Fondane a fost gazat după câteva luni, la 2 octombrie 1944, la Auschwitz-Birkenau.”

Dau ocol complet curții bisericii Bărboi și intru prin clopotnița bisericii reconstruite la 1841-1844 de către familia Sturdza pe locul unei biserici ridicate de vornicul Ursu Bărboi la 1613-1615. Se pot observa detalii de arhitectură greacă, cavoul lui Alecu Russo și, în interior, unicat în România, arcade sprijinite pe coloane de marmură de Carrara. De remarcat și casa în care a funcționat Institutul pentru Învățătura Fetelor din Moldova înființat de Mihail Sturdza Voievod în noiembrie 1834. 

De aici ar trebui să iau tramvaiul 3 spre următorul ”obiectiv”. Caut pe net și văd programul: aș avea de așteptat peste o oră! Nu am vreme de așteptat și pornesc pe jos pentru două stații: Pădurii și Ateneu. Strada Pădurii, pe care este și stația este foarte faină: îngustă și traversează zona joasă pe care e bulevardul Tudor Vladimirescu. Urc apoi în strada Tătărași, principala din cartierul cu același nume. Mie îmi pare a fi marginea orașului, zonă cu case mai sărăcăcioase, dar se pare că de fapt ar partea de sud a jumătății nordice a orașului, la nord de Bahlui. Se pare că în partea asta de sud și în Nicolina voi mai avea de revenit și văzut ce este pe acolo. Deocamdată de la stația Ateneu (este o clădire interesantă cu o statuie a Înălțării, autor Costin Ioniță) urmez Google Maps pe niște alei înguste printre case și ajung la... 

... Cimitirul ”Eternitatea”! Poate pentru unii sună macabru să vrei să vizitezi cimitire, dar mie îmi par niște locuri extraordinare. Acolo poți găsi nume mari care duc la conexiuni nebănuite. Se poate spune că după noi rămâne doar un nume scris pe o cruce. Dar acele nume reprezintă, de multe ori, un întreg domeniu și o întreagă activitate în slujba celorlalți. Nu este doar un nume, este o întreagă viață! Cimitirul ”Eternitatea” poate fi considerat, în asemănarea cu cimitirul ”Bellu” din București unde ajung destul de des, un Pantheon al personalităților ieșene și moldovene. Aici m-a adus ideea de a vedea mormântul lui Ion Creangă (asta ca să înțelegeți ce spuneam eu legat de Creangă) și voi da de elegantul mormânt al lui Mihail Kogălniceanu, cel al Otiliei Cazimir, cele ale lui Barbu Delavrancea, Nicolae Gane, Vasile Conta, Gheorghe Topîrceanu, Alexandru Phillipide, Vasile Pogor, Garabet Ibrăileanu, George Matei Cantacuzino și multe altele. Fain textul (unul din ele!) de la intrare: ”... aici e Mausoleul poeziei și idealismului, mormintele atâtor eroi ai Culturii” (Ionel Teodoreanu).

Înapoi la linia de tramvai din fața Ateneului. Vine un tramvai nr.1 foarte fain care mă duce până la stația Târgu Cucu care se află între biserica Bărboi și Mănăstirea Golia. Simt cumva ”obligatoriu” să ajung aici, loc unde se găsește casa în care a locuit Ion Creangă ca diacon între 1866 și 1871. Dacă veți fi curioși, veți putea afla aici sau de pe internet despre ceva conflicte pe care le-a avut cu conducerea mănăstirii. Ceva detalii mai picante care de fapt dovedesc că și el ca și mulți alții menționați pe aici au fost oameni și au avut și ei vicii. Da, îi idealizăm noi fiindcă au lăsat în urmă opere inegalabile, dar (personal) este chiar o bucurie să îi descopăr și cu detaliile mai umane. Bine, unele povești pot fi înflorite în timp și prezentate în mod turistic, dar îmi plac astfel de aspecte mai inedite și mai puțin cunoscute!

Prima mențiune apare în anul 7023 (1515) pe o piatră de mormânt amintind de o anume Teodosca care, logic, era printre ctitorii bisericii. La 7072 (1564) o inscripție pe o cruce mare de abanos cu ferecătură din argint aurit pomenește despre Pan Maxim Burnar și soția sa Antimia. Acesta este socotit rudă cu vel-logofătul Ioan Golia. Zece ani mai târziu ultimul amintit este menționat pe o donație a unui Tetraevanghelier răscumpărat și donat la aceeași biserică cu hramul Înălțarea Domnului. În pomelnice apar Alexandru Lăpușneanu și Mihai Viteazul. La 1606 Ana, văduva lui Ioan Golia închină lăcașul bisericesc către mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte, cu care ocazie apare pentru prima dată numele de Mănăstirea Golia. În fine, istoricul este lung și vă las pe voi să îl citiți când ajungeți aici. Las doar o serie de poze, la fel invitație pentru cine este interesat!

Și cu asta aproape mi se termină călătoria culturală prin Iași. Iau un tramvai 7 care mă duce până la stația Voința care este aproape de gară (plătesc biletul cu cardul bancar, în tramvai). Mai vreau să văd o dată Râpa Galbenă înainte de a merge spre gară. Asta înseamnă strada Gării până la rondul de la Râpa Galbenă (unde, de altfel, începe și strada cu același nume).

Și de aici spre Piața Gării. Chiar la intrare, pe dreapta, este fosta Vama Veche. ”Construcția clădirii de antrepozite, cunoscută drept Vama Veche, a început în 1873. Pentru ca in Rusia ecartamentul de cale ferata este mai lat decat in Romania si implicit in Europa, a fost nevoie sa se faca un loc de "intalnire" si "ajustare". Pe atunci, liniile de ecartament normal care ieșeau din gara Iași și cele de ecartament larg care plecau spre Ungheni se întâlneau în clădirea Antrepozitelor Iași, actuala Vama Veche.” (sursă: Google Maps). Clădirea este mare și în spate, tot magazin Mega Image.

Am un pic de timp până la tren și îmi iau o șaorma de la terasa ”La șlap” din dreapta pieței. Este tare faină senzația să vezi și să mănânci alături de oameni din toate categoriile sociale. Fiindcă Iașiul este, ca și alte orașe mari, speranța pentru oameni care vin din zone sărace și speră la ”pomul cu mere de aur”. Așa că mulți vin aici și mănâncă la locul bun și ieftin de lângă gară. Bine, termenul ”bun” definește și calitatea mâncării și cantitatea fiindcă pentru omul obișnuit este important să îți potolească foamea. 

Și cu asta mă îndrept spre gară și la 14.40 pornesc cu trenul spre București. Am vreme să mă uit pe pozele făcute, să urmăresc stațiile și drumul spre casă și să reflectez la următoare călătorii.

Puțin după ora 21.00 ajung la Gara de Nord, colosul metalic principal de intrare în Capitală. Acasă voi deschide un pachet care mi-a venit între timp și care are, printre altele, niște autocolante Via Transilvanica. Mulțumesc și mă gândesc că Via chiar îmi ghidează drumuri, cu sau fără traseul propriu-zis!