După faina tură acasă (pentru mine), în Bucegi, doar schimbăm masivul pentru câteva zile. E tare fain să ai și mașină, și timp disponibil. Că acum să fim serioși, de mâncat mănânci și acasă și uneori cheltui pe mâncare chiar mai mult decât atunci când ești plecat. Și restul cheltuielilor sunt compensate de libertatea de mișcare. Mai ales dacă mergi cu cortul sau dormi în mașină și atunci nu plătești nimic pentru cazare!
Ziua 1 - 19.07.2025
După noaptea din Cheile Râșnoavei mergem prin Poiana Mărului și după Șinca Veche intrăm pe drumul ce ne duce prin satele de sub Făgărași. Gând în Recea câtre un coleg de club care își are originea aici! Ajungem în Sâmbăta de Sus, facem stânga spre mănăstirea Brâncoveanu și mai departe urcăm la păstrăvărie. Lăsăm mașina aici fiindcă este cel mai sigur și, după ce ne pregătim bagajele pentru câteva zile (planul este făcut fiindcă nu se merge niciodată la nimereală pe munte: vrem să dormim trei nopți pe sus!), pornim la deal. Avem baftă cu o doamnă care e singură în mașină și ne ia câțiva kilometri. Va parca și ea la baraj fiindcă urmează o pantă mai înclinată. Noi coborâsem din mașină mai înainte, cu mulțumirile de rigoare. Ea doar vrea să ajungă la mănăstire și eventual la chilia lui Arsenie Boca. Noi urcăm în creastă, spre mirarea ei. Nu pare să aibă experiență pe munte și i se pare extraordinar ce facem. Well, pentru noi asta e ceva normal! Continuăm pe jos și panta aceea nu pare așa de urâtă, Chiar vedem o Dacie Logan care coboară! În loc să urmăm poteca pe care o știu de peste 20 de ani suntem amândoi curioși și alegem să mergem pe drumul de mașină care are perspectiva de a fi asfaltat. Pfuuu! Ce înseamnă că va deveni pe aici... Drumul merge prin pădure, iese puțin înainte de drumul spre Piatra Caprei (vedeți marcajul într-o poză, deci pare refăcut) și continuăm spre mănăstire. Este un plan de a coborî pe aici peste câteva zile dacă nu coborâm pe valea Viștișoara! Încă puțin și suntem la mănăstire. Aici vedem un Duster care ne depășise când am plecat de la păstrăvărie! Deci cu Duster se poate până aici, dacă nu sunt închise barierele (trecusem cu ocazia noastră de barieră!).
Ne punem pe niște lemne pentru masă și echipare mai bună înainte de a porni urcarea. Rog pe Rebeca să mă aștepte că vreau să intru puțin în mănăstire să văd ce este pe aici. Chiar intru în vorbă cu o femeie care îmi spune că este aici să ajute, împreună cu fiica ei, pe băiatul ei care este preot aici. Astfel aflu, natural, mai multe detalii legate de mănăstire. Dar nu asta este important! Intru pentru închinare și mai povestesc puțin cu doamna înainte de a reveni la Rebeca pentru drum.
Cam pe la 14.00 ne pornim la deal pe marcaj TR. O scurtă pauză la primii copaci și apoi vedem că vine un val alb din față. Ajungem la stâna din capătul căldării și ne adăpostim vreun sfert de oră. Este o răpăială de vară care sperăm și se confirmă că nu ține mult. Doar că ne întârzie și ne arată ce înseamnă Făgărașii. Nu te joci cu Muntele!
După ce se înseninează (aici nu durează mult schimbările radicale de vreme) coborâm la potecă și începem urcare pragului dintre căldarea inferioară (în care e locul fostei cabane și mănăstire) spre căldarea a doua. Pas cu pas câștigăm altitudine. Poteca este uscată chiar și cu ploaia de mai devreme. Pământul a înghițit multă apă. Trecem repede de prag și în a doua căldare ajungem la intersecția unde marcajul PR face stânga spre Cheia Bândei. O scurtă pauză, lăsăm un grup să coboare (4 sau 5!) și apoi pornim la deal pe PR. Suntem la 1755m și poteca faină ne urcă mai întâi pe panta înierbată și apoi la stânga pe sub un prăguleț aflat la 1820m altitudine. Imediat ajungem în șaua unde vine marcajul TA pe curbă de nivel de la Piatra Caprei. Nu ne interesează acum traseul ăsta! Câteva minute de odihnă și la deal. În stânga avem pârâul Doamnei din care vrem să alimentăm cu apă. Cât mai sus posibil fiindcă tot noi o ducem cu spatele, la deal! Cam pe la cota 2000 vedem ceea ce pare ultimul izvor, vreo sută de metri la stânga față de poteca noastră. Dăm rucsacii jos, stă Rebeca aici și merg eu să umplu sticlele. Interesante pragurile cu șisturi fărâmicioase... Iau apă și revin la potecă. Ne depășise un grup și nu e nici o grabă. Mai vedem un alt grup care vine de sus, de pe Cheia Bândei. Dar fiecare este cu planul său! Urcăm încet și la 17.30 suntem la intersecția de la 2280m, de sub Cheia Bândei. Pauză de respiro. Suntem la 100 de metri diferență de nivel sub Cheia Bândei.
De mult timp am visat să dorm la refugiul Cațaveiu. Cum suntem doar noi doi, nu se pune problema să ocupăm tot refugiul. Dacă mai vine cineva, este logic că lăsăm loc oricui are nevoie! Așa că facem stânga pe un așa zis marcaj PA. Este un marcaj foarte rar și avem mereu de orientat să găsim poteca de animale cea mai bună. Și sunt multe pe panta înclinată spre Valea Sâmbetei!!! Coborâm într-o mică șa și ocolim pe stânga vârful Rezistoarele (2333m). După el este o șa în care ieși chiar în creastă. Pauză de admirat ”nebunele” de capre negre (maro, vara!) care coboară pe (aproape) verticale spre valea Brescioarei. E un spectacol așa de fain să le vezi salturile parcă undeva în gol. Dar ele știu să dozeze fiecare pas și fiecare forță din mușchii picioarelor solide și zvelte în același timp!
Pe platoul de după vârf, împinși puțin de vântul lateral, mai mult adiere, trecem pe partea estică a muchiei pe sub primul vârf al Cațaveiului. Sunt două lacuri faine pe care le lăsăm pe dreapta potecii (cu gând de a alimenta mâine, dacă avem nevoie). Trecem pe sub șaua dintre cele două vârfuri și apoi pe sub vârful al doilea al Cațaveiului (2287m). Tot e un ușor vânt dinspre nord sau chiar nord-vest. Poteca este clară, ajunge chiar pe muchie (mersesem până acum mai mult pe sub muchie) și vedem jos, pe linia muchiei, refugiul Cațaveiu semisferic aflat la 2190-2200m. Este locul nostru pentru înserat! Coborâm la el (18.30) și facem ceva poze și un pic de curățenie înainte de a ne amenaja locul pentru masă și noapte. Sunt evidente urme că azi-noapte a dormit ciobanul aici! Asta este, până la urmă refugiul este adăpost pentru toată lumea, atâta timp cât nu sunt distrugeri.
Ziua 2 - 20.07.2025
Dimineața este alb afară. Așa că ne facem de lucru prin refugiu în timp ce se împrăștie ceața matinală. Mai ales în sus, spre creasta principală, fiindcă noi într-acolo avem de mers. Ce plăcută este cafeluța matinală la altitudinea asta! Și masa și tot ce mai e nevoie ca să avem o zi faină. Suntem printre ferestre de nori când pornim la drum, în jur de 11.30. Târziu, ar zice mulți montagnarzi! Dar treaba e că ținta noastră de astăzi se află cam la vreo trei ore distanță. Bine, vom lungi traseul, un pic spre ”disperare”, astfel încât să ajungem înainte de apus într-un alt loc superb. Dar hai să o luăm pe rând.
Între cele două vârfuri ale Cațaveiului vin la noi flocoșii câini de la oi. Ne oprim puțin să vadă că nu suntem dușmanii de clasă :). Îi strigă ciobanul, se duc la el, ne spune de la distanță că fusese la refugiu cu o seară înaintea noastră și doar îi facem semn că mergem sus, în creastă. Cum ei cunosc, de obicei, o vale-două cu versanții de rigoare, nici nu are rost să le dai mai multe detalii. Nu avem grabă: într-o oră suntem trecuți de Rezistoarele și vedem potecile paralele care ne duc la stâlpul de intersecție de ieri. Sunt zone cu valuri de ceață și asta ne face doar să continuăm pe PA, în urcare spre Cheia Bândei. Ajungem repede la marcajul de creastă BR și am putea merge pe el.
Dar dacă tot suntem la relaxare, hai să mergem și pe vârf. E la 100-150 de metri distanță, în stânga noastră. Suntem însoțiți de o montagnardă care venise din Fereastra Mare a Sâmbetei. Nu este marcat și o astfel de pantă cu smocuri de iarbă este chiar relaxare. Vârful de 2381m este marcat cu o momâie mică. Este chiar lejer! Mă gândesc la cât de simple și la subiect sunt denumirile astea: aici este un punct important, pentru ciobani, pe linia cea mai înaltă a văii Bândei. Este ”cheia” trecerii de pe sud pe nord. În mod obișnuit nu ai de ce ajunge chiar pe vârf, ci doar un pic mai jos de el, pe unde merg potecile marcate. Dar dacă tot e un fel de ”Făgărași mai altfel”... Pe vârf este doar o grămadă de pietre (ar fi mult spus ”momâie”) și stăm puțin lângă ea alături de alți doi iubitori de munte. Vreau să confirm altitudinea pe telefon (2381m) și eroarea de măsură ajunge la un metru. Acceptabil!
Și de aici? Mi se pare evident să urmăm linia principală a crestei Făgărașilor, pe o coborâre ușoară, cu trepte și smocuri de iarbă, până la poteca marcată. Pentru puțină vreme suntem patru în grup și după ce ajungem la marcajul BR mai mergem până sub Mogoș și îi lăsăm să meargă mai repede. Eu chiar vreau să savurez poteca și valea Bândei, uneori spre disperarea partenerilor de tură. Cumva caut să înțeleg ambiția/dorința de a merge repede pentru a vedea cât mai mult. Așa fac și eu când sunt în zone noi. Dar pe segmentul ăsta de potecă am mers de multe ori și nu mai este nou pentru mine. Deja mă paște gândul unei viitoare urcări pe valea Bândei, nemarcată. Văzusem o stână jos și trebuie cumva să fie un drum până la stână... Facem o pauză de câteva minute în șaua dinainte de Urlea cu promisiunea de a lăsa vârful pentru întoarcerea spre mașină. O las pe Rebeca să meargă mai în față știind că la un moment dat vom regrupa. Asta va fi, cu siguranță, în șaua de unde se coboară la lacul Urlea. Nu ne promitem și vârful acesta la întoarcere (Mogoș), dar Urlea (piramida din fața noastră) ne devine promisiune obligatorie! Acum avem cele două vârfuri ale gigantului Darei în prim plan. De fapt sunt un pic la dreapta, pe partea cealaltă, stângă, a imensei căldări glaciare a văii Bândei. Poteca ne duce, ușor în urcare, în curmătura îngustă de unde pleacă poteca spre lacul Urlea. Înainte de ea este o faină fereastră cu pereți formați din masive ace printre care se vedere căldarea superioară în care se află lacul Urlea, de pe valea omonimă. Este unul din cele mai frumos așezate lacuri din apropierea crestei făgărășene! La ora 14.00 suntem pe vârful Iezerului (2429m) și coborâm în șaua largă în care vom ieși din poteca de creastă. E un punct important din traseul de creastă și mai ales de pe linia de interfluviu a văii Bândei. Este unul din multele puncte de schimbare radicală a direcției ”benzii roșii”. Fiindcă doar din avion pare că linia crestei principale este ceva drept. De fapt sunt multe schimbări de direcție date de linia reliefului.
Ieșim din marcaj spre dreapta pe poteca evidentă ce urcă pe un mic vâlcel spre vârful La Fundul Bândei (2454m).
Ca și la Cheia Bândei și aici marcajul merge un pic pe sub linia de maximă altitudine a crestei. Cum am putea să fim aici și să nu mergem pe cele două vârfuri de pese 2500 de metri de aici? Ieșim din poteca marcată pe binecunoscuta potecă ce merge puțin pe sub vestul vârfului La Fundul Bândei și apoi urcă pe un mic vâlcel chiar pe vârf (2454m). Par altitudini mari, dar trebuie ținut cont că zona este în totalitate peste 2000 de metri și diferențele de nivel nu sunt chiar așa de mari. Poteca largă din vârf ne duce în șaua-platou dintre vârful amintit și masivul Dara. Găsim un panou cu informații despre Drumurile Memoriei - Rezistența armată din Făgăraș. Va mai fi un alt panou în șaua dintre Dara și Hârtopul Darei! Avem de ales în a urca ditrect pe Dara printre bolovanii imenși și curba de nivel care ajunge în șaua dintre vârfuri. Optăm pentru a doua pentru a ne fi mai ușor, mai ales că avem și rucsacii mari în spate. Dar, vorba unui coleg de club, ”rucsacul este parte anatomică din corp”! Din șa facem dreapta și ajungem în câtea minute, peste un prag de pământ, la cota 2500, pe vârful Dara. Rucsacii jos și ceva poze (ne va face un alt montagnard o poză ”de grup”) înainte de ceva apă. Voiam să și mâncăm și lăsăm treaba asta pentru următorul vârf. Coborâm pe la al doilea panou informativ și urcăm platoul ce ne duce la 2506m (sau 2504m, cum scrie pe un panou aflat la baza stâlpului de vârf), pe Hârtopul Darei. Pauză și poze în toate direcțiile, inclusiv spre frumoasa căldare superioară a Leaotei cu multele și frumoasele sale lacuri.
Coborâm tot pe curba de nivel spre șaua de după Dara și urcăm apoi pe vârful La Fundul Bândei. Chiar este vârful care marchează fundul văii Bândei, poate nu la fel de impunător ca Iezer! Aici avem ceva variante: fie ne întoarcem pe BR în Șaua Urlei și de aici coborâm pe PA la lac și apoi la refugiu, fie mergem până în Curmătura Zârnei și apoi pe valea Urlei spre refugiu. Hm, asta ar însemna mai lung, dar avem timp la dispoziție fiindcă este abia ora 16.00 și se întunecă undeva peste cinci ore. Chiar dacă e mult, Rebeca are încredere în mine și în ceea ce aleg. Hai pe varianta lungă pentru a vedea cât mai mult. Și pentru a merge pe o variantă pe care fusesem cu mulți ani în urmă (hm, vreo 15 ani!). Nu mai știu mare lucru în afară de niște puncte principale!
Coborâm vreo 100 de metri diferență de nivel sub vârf și urmează un platou luuung și înierbat pe care marcajele sunt puse pe plăci de piatră așezate vertical și perpendicular pe direcția de mers. Acum, că este senin, marcajele sunt vizibile. Dar când e ceață și mai este și zăpadă, chiar și un platou ușor vara, ca acesta, devine un loc foarte greu de străbătut! Ajungem sub vârful Zârna (2236m) și aici un stâlp ne arată schimbarea de direcție la stânga. În față este un picior foarte fain (între văile Leaota și Zârna) care merge o perioadă tot peste 2000 de metri și apoi se lasă abrupt, cam de deasupra lacului Jgheburoasa. Îmi apare pe hărți drept culmea Leaota și Rezervația Valea Rea-Zârna cu două lacuri Jgheburoasa, cel din sud, mai mic, fiind declarat rezervație naturală. Poate vreodată mă vor purta pașii pe aici... Visez cu ochii pe hartă!
După Zârna cotim la stânga pe BR și coborâm pe sub vârful Leaota (2312m), printr-o zonă umbrită și pe curbă de nivel, pe piciorul estic, luuung. La circa 2000 de metri facem o scurtă pauză fiindcă aici se cam termină vizibilitatea spre zona de creastă tocmai parcursă. Și în față se vede și Curmătura Zârnei și refugiul omonim aflat la 1923m, singurul punct aflat sub 2000 de metri din partea înaltă a crestei Făgărașilor. Este cam ora 17.00 când ajungem la refugiu. Eu mă odihnesc un pic și Rebeca vede cine este afară. E un grup mare care urcă pe creastă, de la est spre vest. Până să ne hotărâm noi să plecăm vine toată echipa dinspre est, stau la odihnă în spatele lacului din spatele refugiului (chiar dacă am repetat cuvântul, așa se înțelege cel mai bine locul), îi salutăm și noi pornim pe traseul marcat cu PR ce coboară în valea Urlei. Eu țineam minte că este mai mult coborâre și se pare că am uitat detaliul ăsta: este o scurtă zonă pe curbă de nivel și api traseul pare tot să urce, preț de vreo oră. Cu marcaje rare și potecă bună. Acum 15 ani îmi amintesc că jos, în vale, o parte din colegii de tură au ales chiar să facă o baie într-unul din lacurile formate într-o adâncitură în stâncă. Acum mergem printre tufe de ienupăr, multe prăfuite, și ajungem într-un ultim picior de munte după care coborâm într-o căldare laterală. Hm, nu luasem apă de sus și suntem cam deshidratați. Așa că în căldare trecem o zonă ușor umedă și ne oprim pentru băut și alimentare cu apă la un mic pârâiaș. Ce bună e apa rece chiar de nu poți bea aia mult de două căni. Ne luăm câte un litru să avem la noi fiindcă știm că mai în față mai putem lua din Urlea și de sus de la izvorul de sub refugiu. Și urcăm apoi pragul care ne duce în linia principală a văii.
Mno... Și acum pe unde mergem? Vedem stâlpii de marcaj care urcă pe versantul celălalt (stâng) între vârfurile Moșului (2278m) și Moșuleței (2261m) pe firul temporar al văii Calului (Curmătura Moșului sau Șaua Calului, 2165m). Hm, parcă nu am urca până acolo pentru ca apoi pe pe marcajul PA să coborâm la refugiu. Doar dacă nu mai găsim altă posibilitate! Dar deocamdată trebuie să trecem apa și nu e nici un podeț. Adică oricum ai face tot trebuie să treci prin apă. Am fi mers pe versantul drept, dar mia sus pare să se adâncească firul apei. Așa că... descălțăm bocancii și șosetele, le prindem de rucsaci și trecem cu atenție la fiecare pas prin apa rece de munte. Nu e așa de grav, dar parcă e mai bine când suntem iarăși cu picioarele pe pământ și iarbă. Ne încălțăm și estimăm încă o dată variantele. Hm, parcă ar merge pe versantul stâng (dreapta, cum ne uităm noi în sus) pe deasupra unei stânci proeminente. Până la ea avem de traversat câteva viroage și zone mlăștinoase sub versantul sudic al vârfului Moșului. Undeva pe deasupra intuim o brână pe care știm că este marcajul PA. Traversăm în ușoară urcare ceva zone cu mlaștini și cu grohotiș (alternativ!) și vedem ceva poteci care urcă deasupra pintenului stâncos ochit mai devreme. Merge bine, pas cu pas, și suntem chiar deasupra lui, pe un mini-vâlcel înierbat. E chiar faină intuiția și poteca. Imediat suntem în șaua de deasupra pintenului și de aici se vede o faină și lungă căldare glaciară. Fiindcă Urlea, ca multe văi făgărășene, are aspect glaciar! Cumva avem poteci ce urcă paralel cu firul principal al văii, cu trecere peste picioare și văi adâncite. Se pot trece fără probleme și tot urcăm spre 2100m-2130m altitudine. Mai avem puțin și arăt Rebecăi în stânga-sus o altă căldare și o cascadă ce se lasă sub ea. În căldare este lacul Urlea și refugiul este un pic mai jos. Și așa bucurie și energie primim atunci când vedem cupola alb-roșie a refugiului!!!
Avem de trecut un hop: deasupra noastră sunt două turme și câinii ne-au simțim și vin spre noi lătrând. Eu știu că nu pățim nimic și Rebeca scoate spray-ul, pentru siguranță. Este ok! Câinii tot latră spre noi și se opresc cam la 100 de metri deasupra noastră. Din alergat, nu și din lătrat! De la distanță vorbesc cu ei și înaintăm cu mare atenție spre câini. Trecem firul apei care vine de sub vârful Urlea și de aici cățeii ne lasă în pace. Cumva mai sus de fir, și el adâncit într-o văioagă, mă opresc și Rebeca coboară la fir să mai ia niște apă. Pentru siguranță! O aștept și apoi urcăm amândoi, pe panta înierbată, până la poteca marcată cu PA. E vizibilă deasupra noastră! Și de aici la stânga, pe curbă de nivel și în ușoară urcare, ajungem la izvorul de sub refugiu și mai departe la refugiu. Era un tip care venise cu cortul și povestim ceva cu el. Alege să doarmă afară, la câțiva metri în fața refugiului! Masă, re-alimentare cu apă de la izvorul de sub refugiu, apus, pregătire de somn... Suntem amândoi obosiți după ziua lungă și fericiți că suntem aici, într-un alt fel de loc din Făgărași, mult mai fain (sau mai bine zis diferit!) decât clasicele locuri de dormit pe creasta principală!
Ziua 3 - 21.07.2025
Avem cortul la noi și planul de azi ar fi să campăm la lacul Viștișoara și mâine să coborâm la vale. Cam după ce se luminează mai trece vreo jumătate de oră și deja panourile din fibră de sticlă emană foarte multă căldură. Nu prea mai putem sta în refugiu și ieșim afară pentru masă. Colegul care dormise în cort este cocoțat pe undeva pe stâncile de sub Șaua Urlea/Urlei ca să caute semnal la telefon. E străin și de ceva zile prin munți. Vrea să coboare și are nevoie de mașină. Caută semnal pentru a da de prieteni cu mașina. Noi nu îl putem ajuta fiindcă avem în plan abia mâine să ajungem la mașină. Cam pe la 10.00 suntem gata de drum și, după ce verificăm să fie în refugiu cel puțin la fel de curat ca atunci când am venit (mai luăm și ceva gunoaie de pe sub triunghiurile de fibră folosite pe post de pat!), în câteva minute suntem în căldarea de deasupra noastră, la marginea lacului. Pauză de poze înainte de a porni la deal!
De la lac urcăm întâi un tăpșan în pantă până la primele stânci. Pauză de poze și apoi pe curba de nivel rapidă ajungem peste pintenul stâncos, într-o mini-căldare pietroasă. Ceva poze și apoi curba de nivel ne urcă până în Șaua Urlei, o mică fereastră în creasta zimțată dintre Iezer și Urlea. Poze în toate direcțiile și avem de mers pe BR până în Fereastra Mare a Sâmbetei. Este traseul clasic pe care propun să îl condimentăm un pic. În fața noastră este vârful Urlea carese apropie de 2500 de metri altitudine. Are, mai exact, 2473 de metri în vârf și, datorită formei piramidale, este mult mai vizibil decât alte vârfuri mai ”clasice” din Făgărași. Mai degrabă identific Urlea de la mine de la serviciu decăt Dara sau Hârtopu (cel dinainte de Viștea Mare, nu Hârtopul Darei)! Doar trapezul Viștea Mare-Moldoveanu și triedrul Lespezi-Cornul Călțunului-Negoiu mai sunt tot așa de vizibile! Pare mult, dar pas cu pas ajungem în vârf. Parcă inițial Rebeca nu ar mai fi urcat și la insistențele mele a ajuns și am simțit amândoi bucuria vârfului. Un alt vârf din linia principală a crestei, de obicei ocolit în parcurgerea integrală a crestei Făgărașilor!
O dată ce avem ”bifat” (nu îmi place termenul și mai bine aș folosi ”atins”!) vârful ”piramidei” Urlea, urmăm triunghiul albastru care ne coboară în 10 minute la marcajul de creastă BR. În partea cealaltă am fi ajuns în Curmătura Moșului despre care am povestit ceva mai sus și apoi pe la fosta cabană Urlea în valea Pojortei... Deja suntem pe marcajul arhi-cunoscut și mergem pas cu pas până sub vârful Cheia Bândei. Dacă am avut senin până acum, din toate direcțiile vin valuri de ceață și curând mai vedem doar poteca și ceva tufe de rhodo uitate de vreme, în apropierea potecii. Coborâm prin ceață în Fereastra Mare și ne întâlnim uc un grup care vine de la refugiul Viștea.
Intrăm în vorbă și le spunem de planul nostru de a coborî prin Fereastra Mică. Ne spun că traseul este închis din cauza aleunecărilor de pietre și că ei nu au văzut primele semne. Cel mai bine ar fi să sunăm la Salvamont să aflăm starea traseului. Fac asta și într-adevăr mi se confirmă că e închis/demarcat traseul. Ne recomandă să coborâm spre Valea Sâmbetei și abia jos, la intersecție să lum o decizie. De asemenea ne spun și starea precară a marcajului de pe valea Viștișoara. Dar că un bun simț de orientare ne duce pe drumul bun. În condițiile de vizibilitate scăzută și posibilitate de furtună renunțăm la Viștișoara. Valea rămâne aici și putem veni cu altă ocazie. Mai facem schimb de păreri cu celălalt grup și, după poza la troița și Fereastră (hm, chiar sunt curios cât rezistă și cum va arăta după un viscol tipic zonei!), pornim la vale pe TR spre mănăstire și apoi spre mașină. E bine așa fiindcă Rebeca resimte oboseala tuturor zilelor și furtuna pare să ne alunge din zona asta. În două ore suntem la mănăstire și continuăm fără oprire spre mașină. Doar câteva zeci de metri suntem însoțiți de câțiva câini care își apără oile. De fapt ne spune ciobanul că vor urca la stână după ce vine o mașină cu mâncarea pentru ei.
Parcurgem tot drumul până la mașina lăsată la păstrăvărie și, după ce ne schimbăm cu haine uscate, luăm o bine-meritată zeamă și un felul doi la restaurant. Merge ceva cald după atâta mâncare ”de campanie”. Deși noi suntem mai obișnuiți cu asta decât cu mâncăruri fancy :D! Ne urcăm în mașină și vom păstra masivul schimbând doar localizarea!
Asta înseamnă ieșire la DN1, stânga până la giratoriul din apropierea Cârțișoarei și de aici urcare sus, la Bâlea Lac. Drumul este la fel de fain ca întotdeauna, cu serpentinele sale lungi și repetate și răcoarea bine-venită de la altitudine. Știa Rebeca un loc fain de campare (în stilul obișnuit pentru toată lumea, cu van-ul, nu doar cu cortul și rucsacul) și în lumina apusului mâncăm și suntem pe modul relaxare. Ne propunem ca dimineață să mergem prin tunel pentru cafeluță pe partea sudică și apoi vedem ce mai facem. Dar repet, suntem pe mod ”relaxare”, nu ”alergătură” cum îmi este mie stilul.
Bine, de ar înțelege lumea ce se ascunde în spatele stilului ăstuia (atât cât se poate!): picioarele lungi și setea de cunoaștere și de explorare! Că pentru mulți este ”prea mult”, recunosc. Fac aici o destăinuire: cine mă cunoaște, la început, poate să nu dea doi bani pe mine. Dar atunci când relația (de orice gen) devine mai profundă, am observat că devin ”prea mult” și de cele mai multe ori oamenii nu suportă mai mult decât pot asimila. Cel puțin în acel moment! Recunosc, poate uneori întind și eu coarda ca să văd dacă pot păstra acea persoană în viața mea sau nu. Și în 99% din cazuri răspunsul este nu. Sau păstrat la un nivel superficial. Știu, poate să supere ce scriu eu aici. Dar, dacă aveți curiozitatea, citiți motto-ul/descrierea de pe contul de facebook. Cam același lucru îl spune: cine mă suportă cu toată complexitatea mea, merită să rămână în viața mea. Cine nu suportă, nu e nici o supărare (deși mulți așa cred!). Sunt pe principiul ”mai bine puține relații și în profunzime decât multe doar așa, de suprafață”.
Ziua 4 - 22.07.2025
Chiar este o zi relaxantă în inima muntelui! Chiar dacă la Bâlea Lac este agitație mai mereu. Bine, și iarna și vara ajung aici două categorii de oameni - mă iertați dacă vă deranjează cuvintele astea - : fie sunt iubitori de munte și de sporturi montane, de vară sau de iarnă, fie sunt doritori de lucruri și locuri ”extraordinare” față de ordinarul lor zilnic. Cei din prima categorie sunt liniștiți și își văd de treaba lor căutând să deranjeze cât mai puțin pe ceilalți. Cei din a doua categorie sunt gălăgioși, doritori de lucruri și de poze extravagante fără a înțelege nimic din locul unde se află. Din cauza celor din a doua categorie primii fug cât se poate de Bâlea Lac. Și de fapt fug de oameni, nu de loc fiindcă poți avea momente liniștite chiar aproape de haotici. Și cei care vin aici cu van-uri sunt în cea mai mare parte străini care caută liniștea muntelui. Sau oameni la sau trecuți de a doua tinerețe. Și e o comunicare foarte faină între ei/noi (pare-mi-se că lângă noi e o familie de pe la Dunăre, Galați sau Brăila foarte faini, comunicativi, discreți). Bine, pentru mine e un intermediar între dormit cu cortul departe de lume, doar cu un susur de izvor sau un lac aproape și haosul lumii. Dar din când în când mai este nevoie și de câte o zi relaxantă, nu doar de alergătură!
Mergem prin tunel și ne bem cafeluța la un loc foarte fain (refugiul ”Bâlea Tunel”) într-o atmosferă de munte, calmă. Cu privire spre sud, spre muchia Arpașu Mic - Buda - Mușeteica - Piscul Negru...
După miezul zilei ne întoarcem prin tunel spre căldarea superioară a Bâlei și mergem spre cabana de pe peninsulă - Bâlea Lac. Se poate găsi istoricul ei în multe locuri și sunt tare bucuros că mai sunt oameni din generația tatălui meu sau ceva mai tineri cu care pot povesti și de la care pot afla despre ”Bulea See” așa cum era, în mai multe etape, în ani în care eu nu existam. Că de ajuns aici am ajuns cât de repede am putut și deja știam multe despre zonă din poveștile tatălui meu. Și nu erau povești fiindcă ajunsese prin fiecare loc despre care ne povestea în copilărie!
Trecem de cabană și bate gândul de a da un tur de lac. Așa cum au avut mulți intenție și cum, pe marginea lacului, mulți s-au oprit (inclusiv noi) înainte de un perete aproape vertical care se scufundă în apele lacului. Pe deasupra, evident, există variante, dar de ce să ne facem viața grea? Mai bine să ne relaxăm printre oi și cu povești despre rezistență sau eforturile supra umane pentru construcția Transfăgărășanului. Inițial voiam să mâncăm un papanaș la cabană, dar ni se pare prea scump și ne potolim pofta cu un kurtos mare, ceva mai încolo, înainte de a ajunge la mașină. Relaxare și mai departe, spre seară (mâncare super gustoasă pregătită la primus). Nu prea îmi stă mie în fire, dar, repet, mai este nevoie și de asta. Și uneori ”grupul” și înțelegerea celorlalți mai presupune și ”chill”/relaxare...
Ziua 5 - 23.07.2025
Este ziua coborârii din munte. Cu multe amintiri frumoase și locuri care, așa cum ați văzut, cheamă la alte și alte explorări. Nu alte ”aventuri” cum este termenul des folosit în prezent. Fiindcă, așa cum este în mentalitatea normală a unui iubitor de natură și de munte, orice tură trebuie pregătită și trebuie cunoscută, măcar cu aproximație, zona în care mergi. Să știi la ce să te aștepti și ce ai de făcut! Asta înseamnă să îți pregătești tura, nu să mergi într-o ”aventură”, să intri în necunoscut! Măcar o căutare pe internet și să știi ceva informații importante dacă nu mergem la nivelul studierii detaliate a unei hărți sau a unui track pre-făcut și/sau pus pe vreun dispozitiv cu GPS sau ceva aplicații de orientare în teren.
În fine pentru astăzi avem doar de coborât de la Bâlea Lac și de mers spre casă. Coborâm pe serpentinele din nordul crestei Făgărașilor mereu cu privirile spre masivitatea și maiestuozitatea Făgărașilor. Am căutat să văd dacă există cuvântul, nu este inventat :)!
Avem în minte drumul spre casă cu melancolia Făgărașilor. Și cu cine știe ce alte gânduri nerostite... Doar spun Rebecăi că aș vrea să văd un loc pe care mi-l doresc de multă vreme: muzeul Badea Cârțan din Cârțișoara. Știți, acel autodidact care a luptat pentru păstrarea limbii române pe ambele părți ale munților ducând cu spinarea cărți în limba română de pe o parte pe alta a munților. Acel OM (da, am scris cu majuscule!) care a rupt multe perechi de opinci ca să ajungă la Roma să vadă cu ochii lui Columna. Și când s-a trezit romanii (locuitorii Romei) au spus că ”a coborât un dac de pe Columnă!”. Tot lui îi este atribuită și altă vorbă (legată de munți și granița artificială; iertați cuvântul!): ”Cine dracu a mai văzut graniță în mijlocul țării?”
Modesta sumă de 10 lei/adult este nimic față de ceea ce e adunat în muzeu și în casa bătrânească! Aflăm foarte multe informații în muzeu, nu doar despre Badea Cârțan și întreaga lui personalitate. O parte din muzeu este dedicat tradițiilor satului făgărășean. O altă parte este dedicată icoanelor cumva locale. O altă parte, exterioară, este dedicată sculelor și îndeletnicirilor din curtea tradițională. Și la etaj, ceea ce se remarcă separat față de restul muzeului, este ”Memorialul închinat victimelor ucise de comunismul internațional”. Evident că este și o parte dedicată rezistenței românești din munți despre care am citit destule. Dar să trăiești ce și cum au trăit ei... Pare o expoziție tristă, dar e o parte a istoriei internaționale și românești pe care mulți vor să o ascundă! Las pozele să vorbească închizând vizita cu statuile dedicate lui Gheorghe Cârțan și haiducului Andrei Budac. Aici putem citi (și în alte surse) despre viața lui Budac și trădarea asemănătoare celei din grădina Ghetsimani. Onor pentru amândoi!
Și cu asta s-a cam terminat ”vacanța făgărășeană”. Cu gând spre următoarele merg cu Rebeca până la Mediaș. Știu că ar fi și alte gări mai aproape, dar așa mai și petrecem puțin timp împreună, și sunt de folos ca să meargă mai puțin singură spre Cluj, și am cea mai bună legătură la tren. În Mediaș după o cafea faină rămân la gară, ne mulțumim reciproc pentru tură, răbdare și zilele faine și fiecare pe drumul lui, Rebeca spre Cluj cu mașina și eu cu trenul spre București (circa 21.00, cu semnal de la colega de tură când ajunge acasă)!
S-auzim de bine!
