După cum spuneam în postarea anterioară (Poiana Ruscă), ne-am cazat în Sarmizegetusa fiindcă dimineață de tot vrem să fim la intrarea în traseul de pe malul lacul Gura Apelor. Mulțumim gazdei și pornim pe la 6.30 la drum. Abia în drumul spre Clopotiva ne oprim puțin pentru poze la răsărit. E foarte liniștit și se anunță o zi superbă. Și așa va fi!
La 8.10 suntem la barajul Gura Apelor (în momentul ăsta nu mai știu de la cine am auzit despre momentul în care s-a spart barajul în 1999), ajungem în 5 minute la bariera de la intrarea în PN Retezat și este închisă. Între noi comentăm că nu este chiar în regulă, mai ales pentru cei care au plătit bilet pentur 7 zile și ar avea acces 24/24 și apare o tanti mai țâfnoasă. Un pic mârâim, luăm biletele (nu mai plătim pentru mașină fiindcă i-am spus că mergem spre Gugu despre care nici nu cred că a auzit!) și continuăm pe marginea lacului. Lăsăm în față drmul pe Lăpușnicul Mare și facem dreapta pe unde sunt marcajele CR. Încă vreo câțiva kilometri de mers și suntem la ultima parcare dinainte de valea Lăpușnicului Mic. E ora 9.00 când pornim la drum din punctul unde se varsă Lăpușnicul Mic în lacul Gura Apelor. Fiindcă i-am dat câte ceva de mâncare, va veni după noi un cățel negru pe care îl botezăm Gugu. De fapt e cățea și deci se va numi Guga :)! Ne va însoți până la refugiul omonim!
Avem de ales între marcajul oficial CR care mai merge o parte pe drumul de pe marginea lacului și urcă apoi spre refugiu și marcajul neoficial cu momâi și marcaje ”punct roz”. Mergem pe al doilea menționat fiindcă pe aici au mai fost colegii mei de tură și pe aici am găsit toate descrierile, excepție fiind cea a traseului marcat oficial.
Vreo 40 de minute mergem în amonte pe Lăpușnicul Mic și Corina își amintește anumite pasaje. Mai punem și câte o piatră pe vreo momâie sau chiar construim una gen pagodă și urmăm poteca ce începe să urce abrupt prin pădure. E solicitant și ca urmare trebuie din când în când să îmi aștept colegii. Plecasem cu multe haine pe noi și mai dăm jos câte o ”piele” ;). După vreo alte 40 de minute facem pauză pe o buturugă și Guga primește o parte din batoanele energizante pe care le mâncăm noi. Prindem cu toții energie și continuăm schimbând câteva vorbe cu grupul mai mare care coboară spre mașini.
Eu tot sunt în față și anunț cu bucurie când ieșim la pajiștile alpine. Știam că în apropiere este refugiul Gugu (circa 1700m altitudine)! E bucurie mare când, după două ore de mers suntem la refugiul făcut în 2011 din stâna lui Iancu Nicolae din Poiana Sibiului (Gușiță). Salutăm grupul de aici, ne așezăm la masă și trec pe lângă noi doi alergători. Mai apare un cuplu cu un cățel și Guga noastră dispare pe moment. De fapt va urca cu cei ”trei” și ne vom vedea înainte de vârf.
După o pauză sănătoasă de o oră pornim la deal spre șaua Branu (1960m). Până la ”cărți” mergem grupat. Cine a mers în munții Rodnei știe ce vreau să spun prin ”cărți”: un grup stâncos din plăci semi-verticale separate prin spații înguste! De aici vom merge fiecare pe unde consideră și îmi voi aștepta colegii vreun sfert de oră în șaua Branu, admirând pe de o parte Retezatul, pe de altă parte Țarcu. Încolțește ideea unei proxime ture în Țarcu...
15-20 de minute pauză înainte de a merge mai departe. Data trecută doar Corina urcase pe vârf, Nicu rămăsese la refugiu! Acum vom ajunge toți pe Kogayonul dacic!
Noile marcaje ne duc pe un platou sub o treaptă stâncoasă. Citisem că pe aici ar fi vestita peșteră a lui Zamolxe și îmi rog colegii să continue pe valea ce se vede în față cu atenție la marcaje. Eu cercetez puțin locurile fără succes și revin spre poteca marcată în mod evident. Și Nicu și Corina erau opriți la... afine! Trecem un prag stâncos și urcăm fiecare pe unde consideră. Marcajele sunt foarte clare (ne ajută și vremea) și știm că tot trebuie să urcăm. Vârful pe care îl lăsăm la stânga se pare că ar adăposti peștera (conform hărții de la Munții Noștri). Urcăm în serpentine pe un platou și vedem vârful Gugu piramidal în spatele vârfului plin de iarbă Merila Mare. Urcăm pe dreapta lui și lăsăm vârful de 2172m pe stânga. Eu sunt un pic mai în față și aștept să vină colegii. Văd că fac o pauză și își lasă rucsacii acolo înainte de a face ultimul urcuș. Nu cred că va fi vreo problemă!
Avem în față piramida solicitantă a Gugului pe care o urcăm cu pași înceți. Așa cum se cuvine!
La 14.39 atingem platforma mică a vârfului (2291m) după ce ne intersectasem cu un grup mai mare care cobora de pe vârf. E bine că suntem doar noi aici și avem timp și liniște să admirăm orizonturile de la Retezat la Retezatul Mic, platforma Borăscu, Godeanu, munții Țarcului cu prelungirea sudică a munților Cernei și valea Râului Mare care ne aduce iarăși în Retezat. Corina face și un film cu documentarea vocală a lui Cezar și, după odihna binemeritată, la 15.45 pornim la vale.
Înainte de a pleca de pe vârf îmi imagine o tură de genul Făgărașilor mai altfel prin toate căldările glaciare imense care se lasă sub zona înaltă în care ne aflăm. Cine știe când se va împlini asta...
Acum coborâm pe același drum, cel puțin până în șaua Branu. Admirăm în dreapta lacul Gugu și valea adâncă a Lăpușnicului Mic și Corina îmi spune de cascada Scurtele descoperită de curând (de sus) și căutăm să și vedem pe unde este. Este vizibilă doar din anumite unghiuri!
Trecem dară de Merila Mare, ne lăsăm pe platou spre valea pietroasă ce ne duce în șaua Branu. Ne gândim pe platou cât de nasol poate fi aici dacă e ceață și mai ales dacă este și zăpadă (white-out adică!). Cumva asociez acea vale cu văile din Atlas de pe la 4000 de metri. Doar că ce e aici ar fi doar o machetă a celor din Atlas (cum recent am citit în cartea ”Muntele, între rai și iad” a lui Valentin Retevoi în care spune - părere personală - că atunci când au ajuns în Chamonix au văzut Carpații ca ”o machetă a Alpilor”).
Până în șaua Branu încă trăiam cu speranța că vom coborî pe marcajul CR pentru a varia traseul. De fapt urma să trecem peste vârful Branu (2026m) și apoi să coborâm în culmea Branu în marcajul CR. Dar colegii mei sunt destul de obosiți și mă anunță că vom coborî pe unde am urcat, pe la refugiu. Asta e, nu mă supăr. Evităm întunecarea pe traseu și mersul la final pe drum forestier. Oricum am realizat chiar mai mult decât ne dorisem cu toții!
Așa că pornim la vale spre refugiu. Aici doar schimbăm câteva cuvinte cu cei care vor rămâne aici peste noapte și continuăm mai departe la vale prin pădure. De data asta pare mai scurt traseul. Cel mai probabil ni se pare asta fiindcă acum știm fiecare segment al drumului. Nu avem nevoie de pauze și ajungem în valea Lăpușnicului Mic după 50 de minute de la refugiu (18.10). Am ieșit în valea pietroasă prin altă parte, exact pe unde niște lemne sunt puse ca săgeți indicatoare în sus!
Uitasem de Guga! Când am început să coborâm de pe vârf vedem că Guga urcă cu cei ”trei”. Schimbăm câteva vorbe și aflăm că vor să doarmă în cort lângă lacul Gugu ca să prindă ceva din energia Muntelui. Par, cel puțin ea, absorbiți de tot felul de energii mai bune sau mai rele. Nu comentez prea mult! În fond, dacă de pe munte iei doar poze și lași doar urma pașilor, poți crede în absolut orice vrei tu!
Continuăm pe vale preț de 35 de minute admirând borna kilometrică pierdută în vegetație (cu siguranță a fost pe aici un drum forestier), frunzele imense de brusture, momâile, cascadele sau pietrele zoomorfe. Acum depinde de viziunea fiecăruia :)! La 18.45 trecem peste tuburile prin care trece Lăpușnicul Mic și ajungem în câteva minute bucuroși la mașină. Este o reușită foarte faină pentru toți trei!
Așa cum scrie pe zidul de ciment: ”Încă mai există speranță!” :)
Coborâm cu mașina pe drumul pe care am venit, roată pe malul lacului Gura Apelor, fac câteva poze de pe barajul imens spre locurile pe unde am fost și continuăm cu un mic morcov: rezervorul arată roșu și sperăm că ne ajunge până la Hațeg. Până acolo nu avem nici o benzinărie! La ieșirea din Hațeg spre Subcetate și Sântămărie Orlea avem un Lukoil pe care îl preferă ”mașina”. Așa o relaxare simțim când se umple rezervorul!
În apropiere sunt mai multe pensiuni și voi rămâne la vila Belvedere. Mă cazez și le mulțumesc colegilor tare pentru ambele ture. Au fost de VIS! Sunt destul de obosit și după un duș fierbinte adorm destul de repede. Mâine am tren cam pe la miezul zilei spre destinația următoare! Voi mai vizita ceva și mâine înainte de plecare! V-am făcut curioși? Atunci să citiți povestirea următoare, când va fi scrisă :)!
