Pe 14 februarie am făcut o plimbare pe malul stâng al Colentinei însoțit de doi prieteni (de la șoseaua Fundeni la stația de metrou Pantelimon). Mă inspirase prietenul Andrei cu ale sale trasee urbane. Acum într-un alt traseul urban organizat de Andrei mergem pe malul drept al Colentinei.
Pentru început ne întâlnim în intersecția Delfinului și pe bulevardul Chișinău mergem până înainte de podul nou, facem dreapta spre strada Ciocârliei și la podul care intră în ”insula peștilor” (după numele străzilor de aici) intrăm în parcul Ostrov. E plin de flori albe și roz și chiar e o plăcere să te plimbi printre copacii ninși! Andrei face opriri pentru explicații, eu rămân în urmă fiindcă dau de prieteni de munte și schimb câteva vorbe cu ei, recuperez distanța spre ai mei colegi de drum după ieșirea din parc și urmăm poteca de pe marginea lacului pe sub o stână spre barajul de pe șoseaua Fundeni. Noroc că cei mai mari dintre câini sunt legați și nu avem surprize cum se întâmplă pe la unele stâne din munți ;)!
Trecem șoseaua Fundeni și după o scurtă pauză la benzinărie (fiecare pentru ce are nevoie) coborâm tot pe marginea apei pe o potecă înclinată printre urme de ziduri dărâmate. Poteca urmează frumos limita betonată a Colentinei, mai admirăm ceva lebede sau lișite, trecem pe lângă câteva adăposturi ponosite și locuite. În sărăcia asta chiar admir o fetiță cu o rachetă de tenis, niște căței tare jucăuși sau un suport de lumânări în formă de capete de elefanți. Vă închipuiți că asta îmi aduce aminte de bucuria indienilor și de respectul pentru animale și asociez indienii din mini-continentul asiatic cu ”indienii” de pe aici. Chiar de curând am auzit o știre cum că regele țiganilor ar fi recunoscut că nația lor se trage din nord-vestul Indiei din Punjab, așa cum de altfel mi-au confirmat și localnicii de când am fost acolo (la sfârșit de 2013).
Înainte de podul șoselei Dobroești grupul face o pauză în care Andrei ne anunță lansarea primului său volum din cartea ”Arhiva de Geografie”. Peste câteva zile va fi lansarea acestuia.
Urmând poteca de pe marginea lacului, trecem pe lângă alte câteva ”cartiere” de adăposturi aflate lângă o stație Apa Nova, suntem dezamăgiți de lipsa completă de curățenie și chiar de nesimțirea unei femei care doar iese pe poartă și golește sacul de gunoi peste drum de poartă și prin spatele cimitirului mănăstirii Mărcuța intrăm spre vechea mănăstire fortificată.
Printre cruci, pe alei și printre glume ajungem la zidul mănăstirii, îl ocolim pe dreapta și suntem fix la intrare la turnul-clopotniță. Trebuie menționat că mănăstirea și biserica veche se află în spatele celei noi. De la intrarea principală din stradă nu se văd direct turnul-clopotniță și biserica veche.
Mănăstirea Mărcuța e ctitorită în 1587 de marele logofăt Dan în timpul domniei lui Mihnea al II-lea Turcitul lângă un izvor tămăduitor și reparată la sfârșitul sec. XVII de strănepoata sa Vișana (zisă Mărcuța) (hm, ce legătură cu strada Vișana aproape de blocul meu:)!), fiica lui Marcu Armașul. A fost renovată de mitropolitul Ștefan în 1733 și întărită de domnitorul Alexandru Ipsilanti în 1779. Atunci se ridică zidul de apărare și se rezidește turnul-clopotniță. În zidul mănăstirii sunt două porți, prin cea de răsărit intra poporul și prin cea de apus boierii. În timpul domniilor fanariote (1716-1821) mănăstirea este dată de familia Ipsilanti ca metoh mănăstirii Halchis din Grecia. Biserica este restaurată în sec. XIX, i se reface turla din lemn căzută la cutremur și se continuă reparațiile și modernizările și în prezent (am observat un mic geam de termopan în spatele altarului :D). În spatele mănăstirii este cimitirul parohial care se dezvoltă din 1920 până în prezent până aproape la malul Colentinei. Elementul caracteristic al mănăstirii este dat de decorația exterioară cu cărămidă aparentă și coloanele spiralate de la pridvor și geamurile laterale înalte.
De notat că pe vremea respectivă (sec. XVI) zona era mult în afara Bucureștiului și, târziu până în vremea comunistă, era doar zonă de case cu un singur nivel. Până să intrăm o colegă de grup ne arată clădirile fostului spital de boli psihice/psihiatrice Mărcuța unde Eminescu și-a trăit o parte din ultimul an de viață.
Spitalul de boli mintale de la Mărcuța a luat ființă mai întâi în 1846 ca ajutor din partea mănăstirii pentru bolnavii mintali de la mănăstirea Balamuci. Spitalul se dezvoltă treptat ajungând în 50 de ani de la 40 la 100 de pacienți. A funcționat până în 1925 când activitatea medicală psihiatrică a fost mutată mai în centrul orașului. Începând cu primul medic primar Nicolae Gănescu s-au schimbat/modernizat metodele de combatere a bolilor psihiatrice. Dacă până atunci violența bolnavilor era pedepsită cu bătaie, lovituri, legări ale brațelor etc, de acum se interzice violența asupra bolnavilor și li se acordă libertatea de plimbare doar legați în cămașa de forță. Mai multe informații se pot căuta aici și în prezent în curtea palatului Șuțu de lângă Universitate.
”La spitalul de la Mărcuța a stat o perioadă și poetul Mihai Eminescu. În acest răstimp, Eminescu a stat în penultima cameră a casei domnești a lui Ipsilanti și a scris pe pereții camerei, cu cărbune, ultimele sale poezii. Peste aceste poezii s-a așezat, cu timpul, var și multă ignoranță, dar după ani și ani, când Ministerul de Interne a preluat clădirea și a organizat mai întâi o școală de reeducare, iar apoi o școală de arte și meserii pentru copiii cu handicap ușor, în urma renovărilor, au ieșit la iveală slovele lui Eminescu, lăsate amintire pe pereții camerei. La Mărcuța și-a petrecut Eminescu ultimul său Paști, iar la scurt timp după aceasta a fost mutat de doctorul Șuțu într-un spital de boli psihice din strada Plantelor, unde și-a petrecut și ultimele clipe din viață.” (ziarul ”Lumina”, Sâmbătă 31 mai 2008, copie în pridvorul mănăstirii).
În timpul vizitei de aici observ câteva texte interesante pe unele din crucile din cimitir.
”Lumina lin a soarelui apune
Făcli vieții mele încet se stinge
Dă-mi Doamne mâna-n pragul de genune
La Tine vin, la pieptul tău mă strânge.”
(Fam. Prof. muzicolog Vasile Pop Băleni (Sisi) 1907-1990)
”Sit tibi terra levis” (”Să-ți fie țărâna ușoară”)
(Fam Mitrica)
”Gânduri înainte de a încheia viața binecuvântată de Dumnezeu
Aici a găsit loc de odihnă Profesor Doctor Traian Rebedea, ginecologul care a alinat suferințele tuturor bolnavelor și a fost prețuit de făuritoarele de vieți. Dumnezeu i-a dat din plin mai mult decât avea nevoie ca să cucerească repede locuri de mare cinste, respect și nemărginit prestigiu. Dar, înainte de toate, înțelepciunea sa și sufletul său de aur au fost secretele care i-au adus gloria în activitate și l-au ajutat să încheie în demnitate firul lung al vieții aducând permanent mulțumiri Divinității.”
(Prof. Dr. Traian Rebedea)
Prin spatele cimitirului ieșim pentru a ne continua plimbarea pe malul drept al Colentinei. Parcurgem micul părculeț din spatele mănăstirii, pe aleile amenajate sau prin zona verde secată și mergem întins pe potecă până la barajul din mijlocul lacului Dobroești pe care este strada Ion Vlad. Vom face o scurtă pauză de reclamă și de jocuri de cabană (cine vrea) înainte de a ne continua ”explorarea urbană”.
Poteca ne conduce pe același mal drept al Colentinei/lacului Dobroești prin zone de stuf și un fel de plajă îngustă. Înainte de ”plajă” mai trecem pe lângă niște adăposturi sărace. Acum ca acum, trăiesc oameni aici, dar iarna pe frig și viscol... Plaja ne mai oprește pentru câte o poză artistică și în față vedem depoul de metrou Pantelimon. Pe mine m-ar tenta să mergem pe lângă el, dar grupul e prea mare și pestriț în domeniul explorării. Așa că ne oprim aici (poate o dată doar cu Andrei sau alți exploratori ai sălbăticiei voi face asta) și găsim poteci care ne urcă pe platoul verde dintre lac și șoseaua Pantelimon. Ceva mai greu pentru o colegă ce venise cu bicicleta...
Unii pleacă acasă (eu mă număr printre aceștia), alții convin să continue traaseul la o terasă lângă gara Basarab (metrou direct până în partea opusă a orașului)... Oricum plimbarea/explorarea chiar la marginea Bucureștiului a fost și este foarte faină când o vom repeta (exact pe mijlocul Colentinei este limita între București și Ilfov)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu