Necunoscute în Piatra Mare 24.11.2013

Necunoscute în Piatra Mare 24.11.2013

Colegi de tură: solo

Sâmbătă seară târziu mă hotărăsc să plec o zi din we pe munte. Plec singur într-o zonă în care nu mai fusesem niciodată și vroiam să-mi dovedesc (ca și alte dăți) că nu e nimic așa de negru pe cât spun unii. Mai precis mai mulți săceleni mi-au spus că nu am ce căuta prin țigănia de la marginea Săcelelor pe unde urcă traseul BR pe muchia Cărbunarilor. "Lui X (nu rețin numele) i-au furat bicicleta și hainele de pe el!", îmi spuseseră țiganii când am coborât pe valea Gârcinului dinspre Rențea. Veți vedea mai jos că atitudinea pozitivă ajută extrem de mult. Știu că nu e bine să mergi singur pe munte (Geta mă întrebase acum două săptămâni dacă domnul Dinu nu mă ceartă că merg singur; păi nu a mers și el mulți ani singur?) și am testat asta de atâtea ori încât am dobândit o încredere în forțele mele. Chiar vorbeam aseară cu o fostă colegă de liceu și îi spuneam că Muntele te învață să îți cunoști (și să îți depășești) limitele, te ajută să te cunoști pe tine și cumva îți dă puterea să reușești în orice îți propui (în viață).

Duminică la 8.30 sunt în Brașov (cu IR cu plecare la 5.45 din București) și la 9.30 (autobuzul 35 până la Carrefour și alt autobuz local) sunt în Săcele în centru. Parcă mi-au intrat cursele astea în automatisme, nu altceva! De la stația de autobuz văzusem benzile roșii ascunse sub vopseaua de pe stâlpii vopsiți în verde și, având preconcepția țigăniei și pericolului, întind pasul fără să privesc în jur. Nevăzând/neștiind pornirea în traseul marcat cu BR spre Rențea (pornește de la izvorul din țigănia aflată la est de Săcele după apa Gârcinului), ies din Săcele și merg până la barajul Târlung (nici localnicii, nici silvicii locali nu știu de marcaje!). Pentru asta ies dintre case și mai merg aproape un kilometru până la baraj. Adevărul e că vroiam să văd și lacul și barajul că altfel sunt șanse mici să mai merg pe aici pe jos. Am ținut să ajung până la baraj fiindcă așa îmi sugerase un băiat mai devreme: "Traseul ajunge la baraj!" Silvicii îmi spuseseră că fie merg pe un drum pe care merg ei cu mașina, fie de la baraj urc direct pe culme spre vârful Țâfla. "Nu e nici un marcaj pe aici!"

Am făcut greșeala (pe care mi-o asum) de a nu avea nici o hartă la mine (măcar fotografiată). Asta poate și fiindcă mi-am luat un aparat compact nou și am uitat de hartă! Eram nerăbdător să văd cum se comportă aparatul în sălbăticie!

La baraj mă latră câinii și un paznic mă avertizează să nu mă mai apropii de gardul de protecție. Mă conformez și mă gândesc cât poate sistemul să te prostească. În loc să vezi potențialul din oricine ajunge în preajma ta, ajungi să îl percepi doar ca pe un dușman, ca pe un rău-voitor, ajungi să vezi doar răul din ceilalți (nu cumva ei reflectă răul din tine pe care sistemul te-a învățat să îl antrenezi?). Fiecare luptă doar pentru el și devine un munte de egoism și de egocentrism fiindcă așa am fost "educați". Tocmai ce citisem mai devreme un articol legat de educație (educo = dezvoltare din interior) și îl leg, evident, de cuvintele lui Ion Gavrilă Ogoranu:

"Regimurile se schimbă, profitorii rămân. Pleac-ai noștri, vin ai noștri. N-au niciodată principii și mustrări de conștiință. Nu se pot schimba regimurile și ideologiile pe cât îs în stare ei să se schimbe de repede. Unii se leagă strâns de regim devenind una cu el și trec de la avere și satisfacerea tuturor dirințelor și poftelor - la delirul puterii și al trufiei, încep a crede că fac parte din altă lume decât a noastră. Rămâne apoi marea masă a trudnicilor, a căror viață se reduce la muncă și la hrană, într-un ciclu etern și ale căror conștiințe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare de dinaintea nasului. Sunt atât de apăsați și dresați în apăsarea spre pământ, că nu pot, nu gândesc și nu vor să privească mai departe. Li-s ochii atrofiați ca ai sobolilor de sub pământ. Urăsc pe oricine vrea să-i scoată din existența lor de sclavi. Cu ei face stăpânirea ce vrea. În primul rând să gândească în locul lor. E ceea ce Ghiță spunea despre ei: "Dacă ar ieși poruncă ca o jumătate de sat să izgonească pe cealaltă, s-ar executa supuși". Unii ar face-o chiar cu pasiune. Dacă li s-ar cere să stea să se taie lemne pe ei și asta ar suporta-o, având drept scuză că "dacă a venit lejea asta" ... Aceștia erau ceea ce regimul comunist dorea și, în bună parte, a și reușit să facă din întregul popor român" (Ion Gavrilă Ogoranu, ''Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc", vol. I, pag. 259, Editura Marist)

La câteva zeci de metri înapoi spre Săcele văd o potecă ce urcă la stânga spre culme. Intru pe ea și după două curbe dau de un drum. Pe ăsta îl văzusem mai devreme și mă gândeam că mă duce unde trebuie. Urc un pic pe el în stânga, continui pe o viroagă nemarcată, ajung în culme și văd că potecile continuă în sus prin defrișare. Mă uit câteva clipe în spate la lacul de acumulare Târlung.

De aici intru prin pădure ținând direcția culmii (mă mai uit pe GPS câteodată), potecile mă conduc printr-o altă viroagă prin care ocolesc de câteva ori locuri cu copaci căzuți și cu mulți țepi și ajung în primul vârf de culme (mai am până la Țâlfa) la un drum de exploatare lat. În stânga mea văd vârful Țâlfa (cât am dorit până acum să ajung aici!) și merg puțin spre el spre sud. Cobor jumătate din distanța din vârful meu și șaua dintre acesta și Țâlfa și panta se mai liniștește puțin. Mereu caut marcajele mele fiindcă trebuie să fie pe aici pe undeva. Într-o poiană laterală văd o bandă roșie pierdută prin cioate și hotărăsc să cobor pe acolo până în Săcele (măcar să știu pe unde e traseul). Trec de prima poiană fără a mai vedea vreun marcaj și pe poteca largă găsesc marcaje nou-făcute. Urmez peste un picior o potecă largă și vălurită până la pârâul Ursului. 

Aici mă întâlnesc cu doi țigani. Mă întreabă de n-am văzut vreun pădurar pe aici să nu îi prindă că rup vârfuri de brăduți pentru foc. Nu am înțeles de ce rup doar vârfurile! Le zic de cei doi silvici pe care îi văzusem mai devreme și îmi spun că nu are rost să mai cobor până la primele case. Nu înțeleg ei de ce vreau eu să cobor până la case. Și nici dacă le-aș explica ce fac eu aici (că vreau să descopăr pe unde e poteca), tot n-ar înțelege. Așa că renunț la explicații, îi întreb doar pe unde e poteca și îmi spun că pe drum mai dau de niște băieți. Ne salutăm cu urări de drum bun. Mai jos îmi ies în cale doi băieți. 

"Nenea, nu ai să-mi dai o țigară?"

"Nu am că nu fumez."

"Dă-ne bani atunci de o pâine."

"Nu am bani"

"Ai, nenea, că ai portofelul mare" (îmi ochise portofelul în buzunarul pantalonilor)

"Nu am că și biletul mi l-am plătit cu cardul."

Băieții înghit în sec și îmi urează drum bun.

"Noi plecăm la adunat în sus."

"Bine, poate ne vedem când mă întorc că tot pe aici vin."

În vreo 15 minute de coborât în viteză ajung deasupra primelor case. În spatele meu e un țigan care cobora cu lemne pe umăr. Eu cobor pe sub linia de curent și la întoarcere mă întâlnesc cu el.

"Dacă mă așteptai, îți spuneam că ai mers greșit. Coboară pe la stâlpii ăia, pe acolo e marcajul"
Îmi explică pe unde ar fi marcajele ("pe la ăia trei stâlpi"), îi mulțumesc și mă duc pe acolo. Concluzia mea cu țiganii de aici e următoarea: maturii te ajută mai mult decât să fie un pericol, copiii încearcă să te ducă de nas!

Mă întorc pe poteca pe care mi-a indicat-o țiganul și apoi pe poteca pe care venisem. Acum drumul mi-e tare clar chiar dacă marcajele cam lipsesc.

Odată ajuns la locul unde găsisem primul marcaj, cobor spre șaua ce merge spre Țâlfa. Aici sunt alți localnici care adunau vârfuri de pin și întreb cum să ajung după Țâlfa la drumul de Rențea. Îmi  zic că e drum și pe stânga și pe dreapta Țâlfei și nu prea pricepe care e treaba mea cu marcajele (de tot insist eu că vreau să merg pe marcaje!) Cum și hărțile găsite (Ielenicz și Călin) nu sunt deloc clare (nu se precizează pe unde e marcajul), aleg varianta pe la vest de Țâlfa. Parcă aș fi bătut, așa tot aleg varianta proastă! Sau am eu alte motive care îmi opresc insiprația de montagnard! În fine, cum nu am decât să explorez, merg pe drumul din stânga (vest față de vârf). Urmez poteca pe care nu găsesc marcaje, mă mai uit din când în când pe GPS ca să știu unde trebuie să ajung, urc într-o șa ce unește vârful de un picior vestic și de acolo cobor în ceea ce îmi arată GPS-ul a fi un drum de exploatare.

După șa găsesc un drum pe care merg la dreapta prin pajiște alpină și ajung în câteva minute la drumul auto ce duce la UM Rențea. Pe partea asta a Țâlfei nu am găsit marcaje! Deocamdată fiind aici, caut să unesc potecile cu cele de acum trei săptămâni (când am coborât pe BG/TR de la Rențea). Pentru asta pe o distanță de 800m (în linie dreaptă) merg în urcare pe drum până la intersecția cu cele două marcaje amintite (14.00). La copacul de unde pleacă cele două marcaje spre valea Gârcinului pe linia stâlpilor (pe unde coborâsem pe semi-întuneric) fac o pauză de masă (puțină apă și câteva prăjituri Quatre quatres pe care mi le dăduse Ari aseară cu bucurie și cu regretul că mereu nu apuc să mănânc pe îndelete), dau câteva mesaje și mă întorc pe drum până la curba unde îl găsisem mai devreme. În momentul în care drumul face stânga pentru a coborî în valea Gârcinului (14.20) eu ies din drum pe un drumeag/potecă ce merge prin poienile de la est de Țâlfa. Mai cobor un pic prin poiană, trec pe lângă un sfinx și regăsesc marcajele BR/BA. Deci pe aici sunt marcajele corecte pentru ambele trasee!

Sunt atent la toți copacii pentru a găsi intersecția celor două marcaje. Mă uit și în față, și în spate și pe un brad văd niște benzi albastre sub ramuri. Văd și poteca în jos și mă lămuresc că aici e intersecția. Dacă nu ești atent/ă la copacul ăsta, poți rata cu ușurință locul! Știu acum că aici mă voi întoarce și vreau să rezolv enigma BR! Continui pe potecă pe după Țâlfa, trec pe lângă un izvor cu adăpătoare de lemn pentru animale. Nu mai am apă și îmi voi lua la întoarcere! Marcajele îmi arată să cobor de aici pe un drum și în doar 150-200 de metri ajung la drumul pe care am mers mai devreme. Mulțumit de lămurirea enigmei marcajelor BR, mă întorc la izvor unde beau apă și îmi umplu bidonul pentru orele ce vor urma. Urc până la intersecția cu BA și de aici voi coborî pe acest marcaj (conform planului de acasă!)

Pe BA muchia mă duce la vale câteva minute și potecile se împart pe stânga și dreapta muchiei. Poteca mai mare pare să fie pe dreapta și cobor mult în dreapta. Soluția aleasă e iarăși greșită fiindcă mă îngrop într-o pădure de conifere înghesuite unele în altele. Ma întorc în muchie și urmez cealaltă potecă (cea corectă). Trec printr-o primă scurtă poiană și tot la vale. După un pâlc de brazi intru în a doua poiană în care poteca pare să se piardă în iarbă. E doar impresie căci de data asta instinctul revine la locul lui și ajung fix la ieșirea din poiana lungă și lată.

După o altă perdea de brazi intru în a treia poiană. Poteca coboară pe dreapta ei și la un moment dat chiar la marginea poienii văd un vechi pod de lemn pe juătate căzut. O fi, n-o fi pe aici drumul, mă atrage podul! De data asta drumul e bun! Cobor pe un fel de drum de exploatare vechi în serpentine și mă tot minunez cum de fiecare dată când îmi pare că se închide, o altă curbă și alt marcaj îmi luminează calea.

La un sfert de oră după ce trec acel vechi pod, ies în lunca Gârcinului. E bine că știu unde ar trebui să trec apa fiindcă din unghiul ăsta nu se vede chiar nimic! Trec apa pe pietre și mă opresc câteva minute în drum. Cerul merită un pic de atenție!

E destul de târziu (15.40) pentru cât mai am de explorat și pornesc iute 70-80 de metri spre sud pe drum. Noroc că știam pe unde pleacă TR mai departe. După primul podeț părăsesc drumul la săgeata care îmi indică să merg spre Bunloc prin valea Mușatului. Nebun să fii să urci prin viroaga plină de liane, copaci căzuți și ierburi care trec de mijloc și poate chiar de cap! În stânga virogii e un drum forestier care înaintează pe vale. Urc repede la drum și pe acesta tot în sus. După vreo 20 de minute de urcat pe drum, acesta se îngustează și rămâne o simplă potecă pe lângă apă. Continui să urc pe firul apei îndrumat de marcajele care deocamdata sunt clare. Sunt câteva serpentine ale firului principal, sunt câteva căscăduțe care mă opresc pentru câteva clipe, sunt mulți copaci drepți în toate direcțiile! Pădurea e primitoare chiar dacă ora e târzie!

Puțin sub altitudinea de 1000 de metri valea se împarte în două și poteca urcă pe piciorului dintre cele două fire. Urmez marcajele din ce în ce mai rare și e bine că văd săgeata care îmi indică să cotesc la dreapta. Urc în continuu  încă vreo 10 minute spre nord și văd că semnele mă ghidează la stânga printre două stânci ca printr-o poartă a zeilor (Olimp, canionul Enipeas?). De aici pădurea se întunecă (intru în conifere) și culoarul de pădure mă duce la un luminiș (16.45). Speram să ajung în culme până să se întunece. Marcajele dispar cu desăvârșire și abia mai încolo pe întuneric voi deduce pe unde sunt. Acum poteca pare să meargă în dreapta și în jos. Continui pe potecă pe o culme și cobor câteva minute bune printre brazi (vreo 200 de metri). Când panta crește brusc și nu am marcaje, îmi dau seama că nu e pe aici drumul bun. Mă întorc până la luminiș și caut marcajele. Ele sunt acunse pe undeva prin jungla din partea de jos a poienii și pe curbă de nivel ajung la intersecția marcată cu stâlp indicator. Cum la acel moment nu îmi mai pasă foarte mult de marcaje (știu că ar fi trebuit să le găsesc, dar mai era un pic să se întunece și eram "in the middle of nowhere"), verific pe GPS locația curentă. În dreapta mea în sus este muntele Pădurea Chivei și după el este poteca marcată cu BA pe care fusesem acum două săptămâni. Nu găsesc marcajele și hotărăsc să urc spre Pădurea Chivei și cumva să trec pe partea cealaltă la poteca marcată. Zero marcaje și orientare! Urc din ce în ce mai abrupt spre vârf și spre șaua din capătul pârâului, ajung uneori pe pante de 50-60 de grade cu copaci căzuți și, orientându-mă pe GPS, hotărăsc să urc în culme. Mă felicit că nu am luat pe nimeni cu mine! Eu mă descurc în situații d-astea, alții nu știu cum sunt. Merg pe moment cu lumina lanternei de la telefon. Urc aceeași pantă direct, ajung pe la 17.30 în culme și în partea cealaltă am parte de pantă asemănătoare la coborâre. Aprind frontala și pornesc ușor în serpentine în jos. La un moment dat (circa 17.45) dau de BA! Fericire pe care mi-o manifest notând punctul pe GPS! Acum știu traseul și merg liniștit! Pe curba de nivel ajung la intersecția cu TR-ul meu (deduc curba de nivel de care spuneam), continui drumul și ies cam pe la 18.15 în poiana cabanei Bunloc. Câinii îmi văd frontala, îmi simt mirosul și latră spre mine. Cabanierul iese și îi liniștește ajutându-mă să trec de curtea lui. Lăsase câinii liberi că nu se aștepta să mai vină cineva noaptea! Îl mai întreb de trasee (BA spre Săcele, TA spre Dâmbul Morii) pe care nu le (mai) știu foarte exact și îl asigur că voi coborî pe drumul mare marcat cu TR (18.30). În situația în care mă aflu acum asta e cea mai sigură coborâre! În 45 de minute ajung la DN pe drumul-pârtie cunoscut de acum două săptămâni. Aproape am mai încheiat o "etapă" (cum îi place lui Emil Engel să spună) din traseele din Piatra Mare. La OMV nu prind ocazii și aflu că fac un sfert de oră până la stația de bus (17 sau 35 spre gară). merg 15 minute spre Brașov până primul giratoriu și fac stânga spre stație. Ratez 17 la minut și aștept următorul bus la adăpostul stației sub ploaia măruntă. Mănânc ultimele resturi de mâncare și beau cam ce apă mi-a mai rămas și la 20.05 iau un 35 până la Gara Centrală. IC 532 de la Cluj (tren cunoscut) are întârziere 50 de minute (70 în final) și în așteptare îmi revăd în minte traseele de azi. Trebuie să am ceva curaj să merg prin locuri "periculoase" și foarte puțin umblate! La 21.45 pornesc spre București unde ajung cu 10 minute după miezul nopții (o oră și 5 minute intârziere față de ora anunțată). Cu un taxi autorizat (cu care nu te tocmești la preț - Balcanica!) ajung în 15 minute acasă semi-mulțumit de prestația mea de azi.

Ca să înțelegeți titlul, vă spun că pe aceste trasee nu am mers niciodată până acum.

PS: Finalizând această descriere la mai mult de două luni după parcurgerea traseului și după alte multe experiențe prin lumea mare, mi se pare ca anumite comentarii sunt depășite (cum ar fi cel cu țiganii și cel cu tocmeala la taxi). Le-am păstrat fiindcă erau impresii "la cald".