RT Calatori prin muntii nordului 16-17.06.2012

RT Calatori prin muntii nordului 16-17.06.2012

Colegi de tura: Dinu si Marlene Mititeanu, Andrei Aschilean, Ibolya Kratochwil (Ibi), Raluca Lupu, Dana Man, Dragos Roncu, Vasile Marginean, Lucian Moisuc, Marian Poara, Adela Stan, Vlad Turculet, Nicu Traistaru, Lorand Tompa (Lori), Florin Chircu, Andreea Cotiga, Alina Cirja, Andra Felea, Adi Garbe, Catalina Zagrean, Tibi Jozsa, Laura Giurgea, Laura Toader,  Laura Palanga, Ionica Hau, Dragos Corjin, Tudor Pop, Eugen Popovici, Anca Ardelean, Cezar Partheniu

Tura din muntii de langa granita face parte din turele "clasice" ale clubului. Sunt locuri mai putin umblate fiindca sunt ceva mai greu accesibile (binenteles exceptia e data de cei din zona!) si nu sunt multi cunoscatori ai zonei. Domnul Dinu este unul dintre ei si de data asta insista sa venim cativa dintre noi (in special noi - Eugen Popovici, Laura Palanga si cu mine - din Bucuresti). Initial tura era programata pentru we prelungit de Rusalii, dar vremea a dus la o amanare cu doua saptamani. Puteam merge si atunci pe ploaie si vreme urata, dar pierdeam tocmai placerea peisajelor magnifice. Atunci erau trei zile in care puteam sa facem circuitul "Farcaului" (il veti vedea mai jos) si in a treia zi planul era sa urcam pe Pop Ivan. Acum raman doar doua zile de mers pe Munte, provocare pentru noi trei care trebuie sa taiem tara pe 500 de km de la sud la nord si invers! Acceptam "jocul" si vineri dupa-amiaza (17.55) IR 1643 pleaca spre Salva si apoi sub forma de RE 4133 (nu se schimba vagonul) ajungem la 6.06 in Leordina. Domnul Dinu si Marlene se "sacrificasera" pentru noi si au dormit in cort chiar langa calea ferata pentru a ne putea lua de la gara!

Ziua 1 - sambata 16.06.2012

In gara suntem tare bucurosi de intalnire, urcam toti rucsacii in masina si pornim pe valea Ruscova prin localitatile Ruscova, Repedea (Кривий) si Poienile de sub Munte (Поляни) spre catunul Luhei. De retinut ca pana la iesirea din Poieni e drum asfaltat si de aici drum pietruit pentru circa 8 kilometri. Aici este locul unde venisera toti aseara (adica ceilalti 25 de colegi), Andrei a vorbit cu politia de frontiera, le-a inmanat o scrisoare privind intentiile noastre, lista cu participanti si datele personale ale fiecaruia. Respectand aceasta procedura, iti asiguri lipsa posibilelor incidente pe granita. In plus dl Dinu are mai multe copii dupa aceleasi acte in caz ca ne mai opreste vreun jandarm pe frontiera.
Ajungem la corturi, suntem bucurosi de intalnirile cu colegi/prieteni noi si de revederea cu altii (Andrei, Ibi, Adela, Catalina, Tibi si Anca), asteptam ca toti colegii sa termine de strans corturile si bagajele si la 7.20 pornim la drum. Vom urca pe muchia Plisca-Rachita-Copilasu dintre raurile Rica si Copalau pe o poteca vizibila chiar de langa locul de campare. Pregatita ca in orice tura, Marlene are track-ul in GPS si il urmarim cu precizie cat mai mare posibil. Pornim pe o poteca ceva mai larga ce se lateste si mai mult intr-un drum inclinat. Fiecare urca in ritmul lui si cautam sa stam cat mai grupati. Trecem pe langa un adapost pastoral intr-o poienita larga si continuam sa urcam. Drumul ne scoate la un moment dat din track-ul GPS-ului si Marlene ii atentioneaza pe cei din fata sa urce in stanga si sa verifice mereu directia. Urcam pe o panta suficienta ca sa scoata suflul din unii din noi si in capatul ei facem o pauza de regrupare, respiro, explicatii despre modul corect de a purta rucsacul (cu centura de mijloc stransa deasupra bazinului) si de a merge cu betele (rad multi cand te vad ca mergi vara cu bete - in Romanica -, dar ajuta foarte mult la echilibrarea corpului, la distributia greutatii si nu numai). Continuam prin padure pe muchia nemarcata si dupa doua ore de la plecare iesim in primele poieni de pe muchie. Studiind traseul inainte sa vin in tura, zona aceasta de padure mi se paruse cea mai monotona! De aici ma astept ca panoramele sa se succeada una dupa alta.

Asa si este! In stanga noastra (peste valea Socolaului) se inalta grupa Farcau-Mihailecu cu ale sale doua varfuri ce depasesc 1900 de metri. Intre ele este saua si lacul Vinderelu, tinta noastra din aceasta seara! In fata vedem culmea noastra care urca spre linia de granita (pe care inca nu o vedem!) si in dreapta avem culmea Pietrosu Maramuresului dominata de varful Pietrosul Bardaului (1850m). Trecem pe langa stana de sub vf Plisca si urcam un pic mai sus pe panta acestuia pana la un alt loc de popas/putina alimentare. Ocolim varful prin est si coboram in sir indian (semi-sir cu ceva alura de turma :D!) in prima sa dintre Plisca si Rachita.

Trecem pe langa stana Boucu unde un baiat dormea si avea branza pusa la scurs afara, continuam pe drum ocolind varful Rachita prin vest prin padure, vedem cum trei cai superbi ne urmaresc mirati de pe panta vestica inierbata de sub noi si luam o pauza la izvorul aflat in saua dinainte de muntele Copilasu. Aici este o bogata sursa de apa despre care Dinu nu avea cunostinta. Ei urcasera alta data pe valea Rachita si pe culmea cu acelasi nume pana sub cupola Copilasului. Pentru prima data vedem in spatele Mihailecului maiestuosul varf Pop Ivan (de fapt un masiv cu trei varfuri) cu o pata de zapada pe panta estica.

Varful Copilasu se inalta masiv in fata noastra si drumul ne conduce printr-o curba mare la estul varfului pana in ultima sa larga dinainte de granita. Sunt profund dezamagit de defrisarile pe care vedem spre Stobistea si Ludescu. Chiar avem cateva discutii legate de harta defrisarilor din Romania (www.plantamfaptebune.ro). Aici intalnim o masina a granicerilor, informam (Dinu si Marlene) inca o data asupra traseului nostru si pornim prin stanga ultimului varf prin padure spre punctul de granita. La bariera ce marcheaza drumul de granita ne oprim pentru o poza de grup si cateva explicatii.

(foto: Marlene Mititeanu)

Domnul Dinu ne explica/arata ce caracterizeaza drumul de granita si interdictiile pe care ni le-a solicitat Politia de Frontiera: sa nu ne apropiem de "zona neutra" fiindca riscam sa fim surprinsi de Politia de Frontiera ucrainiana si sa nu facem poze pe granita (in special cu obiectivul indreptat spre Ukraina). De asemenea ne povesteste despre cei 29 de tarani ardeleni civili care au muncit la constructia acestui drum de frontiera si au fost ucisi de hortysti in 1944 inainte de a veni trupele romanesti si rusesti intru eliberare. Un singur roman a supravietuit cazand sub ceilalti masacrati in doua case de lemn. In memoria acestora este ridicat Monumentul Eroilor de la Moisei de catre sculptorul Vida Geza cu cateva elemente simbolice: cele 12 figurine din lemn si mai apoi din piatra (10 masti si doua figuri umane) si cele 44 de trepte care trebuie urcate pana la monument (a se vedea http://drumliber.ro/monumentul-eroilor-de-la-moisei-valea-viseului-maramures/).

Salutam granicerii si pornim pe drumul de frontiera. In dreapta noastra se vede in Carpatii ucrainieni varful Pop Ivan de Cernahora, cel mai inalt si masiv varf din apropierea granitei. Noi mergem pe drumul situat pe partea noastra de granita. Granita se prezinta astfel: linia de granita este reprezentata de borne de granit si borne "gemene" de 2,5 metri inaltime situati la 3 metri de borna de frontiera (deci 6 metri "zona neutra"). Bornele au steagul tarii pe partea careia se afla si au indicative din trei cifre. Mai multe detalii gasiti pe blogul domnului Dinu (http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/07-ture-de-vara/drumetind-pe-granita).

Urcam pana pe varful Jurcescu Mare si facem o pauza de odihna/masa intr-un loc ales astfel incat panorama muntilor ucrainieni sa ne incante privirile. Pornim mai departe pe granita si urcam pe remarcabilul varf Stogu. Acesta iese in evidenta deoarece are urcusuri sustinute din ambele parti ale granitei (altfel din partea romaneasca este o padure deasa pe panta inclinata). Varful este interesant din punct de vedere geografic si hidrografic: in perioada interbelica era punct de granita pentru trei tari: Romania, Polonia si Cehoslovacia. De asemenea varful sta la originea a doua cursuri de apa (separate de interfluviul ce uneste varful cu masivul Cernahora): Ceremusul Negru care merge spre est, se varsa in Prut si apoi abia pe la Galati in Dunare si Tisa Alba care se varsa in Tisa si apoi tot in Dunare (din articolul scris de Dinu si Marlene Mititeanu si aparut in "Romania Pitoreasca", nr.451).

Pe Stogu facem traditionalul gipfelkuss al clubului si trei colegi de club au onoarea de a primi carnetele de membri CAR Cluj Universitar: Anca Ardelean, Laura Toader si Vasile Marginean. Ca uitasem pana acum: este tura cu trei Laure! Se bucura si ne bucuram pentru ei si pornim mai departe caci mai avem ceva de mers astazi. Inainte sa incepem coborarea propriu-zisa remarc o borna pe care e marcat 1933. O fi anul in care s-a ridicat granita sau vreun numar de kilometri din cine stie ce punct? Asta imi aduce aminte de bornele de pe Dunare (din tura de 1 mai) unde erau marcati kilometrii (nu milele navale sau marine!) de la intrarea in tara si de la varsare in Marea Neagra. Si incepem coborarea. Si da-i si coboara pe trepte de pamant din ce in ce mai alunecoase! Uite asa arata Stogu pe ambele parti:

Urcam pe partea cealalta a vaii Jurcescului Mare si in cateva trepte ajungem pe varful Korbul (1696m pe harti, 1708m pe stalp!) (17.00). Facem o pauza la umbra sa ne adunam cu totii si dl Dinu ramane cu ultimii mai in urma. Ei vor scurta pe curba de nivel pe sub vf Steavu. Teoretic noi ar fi trebuit sa urcam in vf Steavu (borna 399) si de acolo sa facem stanga spre vf Farcau. Primim indicatii sa mergem pana la borna 401 si de acolo sa facem stanga pe o poteca vizibila prin padure. Cativa mergem mai in fata, urmarim indicatiile si coboram pe acea poteca ce pare vizibila pana la o pajiste mai larga. Mai jos primim ceva mustrari datorate imprastierii grupului, ne reunim cu totii, gasim un izvor unde alimentam cu apa (pentru urmatoarele 2,5 ore de mers) si Dinu gaseste o poteca ce ne duce pe curba de nivel sub vf Steavu. Am parasit granita! In stanga noastra vedem acum maretele varfuri Farcau si Mihailecu care ne asteapta intre ele! Pana acolo pe piciorul Barsanescului se vad alte defrisari recente :(. Prin padure ajungem in piciorul sudic al Steavului (19.50) si ne indreptam spre sud spre varful Farcau. Coboram pe un drum asemanator celor de pana acum pana in saua nord-estica. Urcam un pic prin padure si o parte din noi merg ceva mai repede. Vor ajunge la lac in jurul orei 21.15, monteaza corturile si dintre ei Tibi si Nicu se intorc in ajutorul celor mai obositi. Stim ca acum suntem "acasa" si nu are rost sa mai grabim peste limita posibilitatilor, echilibram bagajele pe masura rezistentei fiecaruia si facem o pauza de imbracare/energizare pe piciorul nord-estic al varfului in locul in care incepe ultima curba de nivel spre lac.

Colegii ne intampina pe aceasta curba si impreuna (nu mai e timp de multumiri caci ei au luat-o "la goana" spre corturi!) ajungem cam pe la 22.20 la corturi putin dupa ultimele culori ale apusului peste Pop Ivan.

Mergem sa luam apa pentru cei care nu mai au (nu din lacul Vinderelu, ci dintr-un izvor ce se scurge spre nord), mancam ceva de seara si pana in 23.30 ne retragem cu totii la somn. Mai putin herghelia de cai lasati peste vara aici care tropaie si alearga pe langa corturi. Parca ar fi valkiriile lui Coelho! Treaba se linisteste si putem sa adormim toti relaxati dupa oboseala celor peste 15 ore de mers!

Ziua 2 - duminica 17.06.2012

Pentru a doua zi avem o restanta de ieri: urcusul pe varful Farcau! Aseara as fi vrut eu sa urc pana pe varf, dar mi-am linistit ambitia copilareasca! In fond muntele nu pleaca si oricum vom urca mai multi si fara greutate! Dinu si Marlene stabilisera (pentru cine vrea) ca la ora 7.45-8.00 sa pornim spre varf si apoi pe la 10.30 sa plecam spre Mihailecu. Asadar pentru parte din noi (21!) ziua de mers incepe la ora 8.00. In 30 de minute suntem pe varful Farcau (1957m), cel mai inalt din muntii Maramuresului (nu Pietrosu Bardaului cum este mentionat in unele surse!). Ne adunam cu totii pentru  poza de grup si pentru frumoasa lectie de geografie de 360 de grade: Pop Ivan, Gutai, Tibles, Rodnei, Rarau, Giumalau, Obcine, Cernahora, muntii de granita (doar asa in cateva cuvinte)!

 (Foto: Marlene Mititeanu)

 Furnicute

Abruptul nordic al Farcaului

Prin abruptul din ultima imagine a urcat o data Dinu Boghez cu fata lui! Mai aflam cate ceva din ale locului si coboram spre corturi. Cam vine vremea sa pornim la vale desi tare ne-ar mai place sa mai ramanem aici un pic. Marturisirea vine de la noul nostru coleg, Vlad Turculet, care, desi studiaza de ceva timp in Scotia si a vazit ce inseamna muntii acestei minunate zone din nordul Marii Britanii, tot muntii de acasa ii apreciaza si ii iubeste mai mult!

Strangem corturile si la 10.45-10.50 incepem sa urcam spre Mihailecu. Patru dintre noi vor merge prin circurile Rugasului pentru a cobori direct in Poienile de sub Munte unde au masina. Ne vom intalni pentru putin timp la masa in Viseul de Sus!

Facem prima regrupare exact pe varf unde reusim toti sa ne tolanim un pic la soare. De aici avem doar de coborat! In stanga noastra Mihailecul se arunca spre fundurile vaii Groapa Julii cu o urma de cornisa exact pe muchie. Se vede ca aici a batut vantul puternic si a pastrat zapada in valul alb care isi mentine creasta in afara liniei muchiei! Ne mai uitam o data spre Vinderelu, lacul dintre varfuri unde am campat azi-noapte si pornim pe rarele marcaje BR in jos pe sub linia de creasta (cel mai nordic marcaj BR din tara!).

 

O mica herghelie semi-salbatica sta uimita cand trecem atatia pe langa ea. "Ce-or fi cautand astia pe aici?" Sunt asa de frumosi si linistiti ca parca au reusit sa opreasca timpul!

Inaintea ultimei rupturi de panta de pe linia crestei Marlene ne intreaba ce optiune avem: ori continuam pe creasta cu eventuala descatarare, ori facem dreapta pe sub padure pe pantele de iarba si coboram pe la stanele unde Andrei mancase in alta tura niste urda de numa-numa! Caldura aproape insuportabila ne face sa alegem varianta a doua, sa sporim pasul si sa ne oprim la umbra primului rand din liziera padurii. In intampinarea noastra vin doi baieti cu o iapa solida si cu picioare scurte (rasa specifica de munte extrem de puternica) cu o manza de o saptamana (da, exista feminin pentru manz!). Facem planuri si informari pentru ture viitoare si continuam coborasul fara sa mai vedem semne pentru o bucata de timp. Mai mult sau mai putin alergat, tinem poteca dintre stane in directia poienilor pe care le vazusem mai sus in vestul varfului (fara nume pe harta) de 1480m, trecem prin cateva poienite ascunse in padure si la umbra copacilor continuam pe stanga paraului Rugasului si apoi al Paulicului. Eu preiau rolul de inchizator/maturica de ieri al lui Tibi si am grija sa nu mai ramana nimeni dupa mine. La 15.50 ajungem la primele case ale catunului Luhei si continuam pe ulita in jos spre centru.

Coboram printre gradini ingradite verzi cu mii de flori galbene, portocalii, albastre ce inveselesc atmosfera uscata si la o curba mai stransa ma opresc sa imi astept ultimii colegi (coboara mai incet din cauza unor probleme la solduri sau a placerii de a povesti si a admira imprejurul nostru!). Salut o femeie peste gard si din vorba in vorba aud de la ea:
"Nu vrei o cana cu lapte?"
"Apai nu pot refuza :D!"
Intra in casa si imi aduce un canoi mare de un litru cu lapte proaspat.
"E de azi-dimineata!"
Beau cu  mult drag si sete, impart cu colegii si refuzam a doua cana chiar daca e atat de bun! Aflam ca femeia are 11 copii, o parte sunt la Baia Mare sau la Viseu si cei mai mici stau si o ajuta cu caii sau cu animalele. Ca au tinut si oi, dar era prea greu! Aici sus urca doar pentru animale, altfel au casa cu totii jos in centru! Ii multumim tare mult pentru lapte si coboram la vale.
Facem aceeasi greseala pe care au facut-o toti din grup mai in fata: la o poiana in loc sa tinem in fata poteca evidenta si clara (pe care era si marcajul!), coboram in dreapta printr-o poarta si de aici in stanga in jos pe ceea ce fusese mai demult o ulita. Acum e un valcel maturat de ape pe care doar iarna mai urca oamenii cu caii! Mai jos un localnic chiar ne spune ca pe aici nu prea mai urca nimeni preferand ulita mai lina putin mai de sus. Urcam putin pana la drumul corect si nu ma pot abtine sa nu strang o punga de soc (cu inflorescentele mari nu imi ia mai mult de doua-trei minute!) si recuperez rapid distanta pana la colegi. Continuam pe ulita din ce in ce mai larga si iesim pe stanga Paulicului si mai apoi in sat unde colegii nostri soferi venisera cu masinile. Ei au mai avut de mers inca 1.5 km in amonte pentru a recupera masinile in timp ce noi restul ne-am racorit picioarele in apele calde cursului de apa amintit. Ne schimbam pozitia in masini si stabilim sa ne intalnim la masa in Viseul de Sus. Cautam ceva restaurantul Yara unde ne astamparam foamea si Dinu se ofera sa ne duca pe cei din Bucuresti la gara la tren. Salutam colegii in graba (cu promisiunea de a ne vedea la Maraton Apuseni) si la gara ii multumim lui Dinu pentru tot ceea ce a facut pentru noi. La 19.15 trenul nostru RE 4136 si apoi IR 1644 ne vor duce toata noaptea pana in Bucuresti. Pana sa se intunece, ma uit (deja) cu dor inapoi si incerc sa raman (cel putin mental) in aceste locuri minunate!

RT - Fagaras, Valea Sambetei 9-10.06.2012

RT - Fagaras, Valea Sambetei 9-10.06.2012

Colegi de tura: Teodora Diacopolos, Maria Diacolopos, Constantin (Costi) Diacopolos, Emil Engel, Florin Rosca, Cezar Partheniu

"Sambata e o cabana

Sambata pe inserat

Si-am pornit o gasca mare

Ce se puse pe cantat"

De mult timp Costi planuise sa mearga cu Maria si cu Teo la cabana Valea Sambetei. Acum in sfarsit se realizeaza visul lui! Emil ii promite ca merge cu ei si pana la urma ramane un loc liber in masina si pentru mine. Deci echipa se concretizeaza rapid! In afara de Costi si de mine nimeni nu mai fusese la Sambata. Costi solicita sa mergem pe vale ca e cel mai scurt si usor. Pe mine ma manca picioarele (desi venisem doar de cateva zile din Muntele Mare-Trascau!) si accept sa merg cu ei cu o singura conditie: la intoarcere sa trecem pe la Sinca Veche pe la biserica rupestra! Asta pentru a vedea ceva nou! Mi se accepta propunerea si stabilim sa ne vedem la 6.30 la Intermacedonia (langa statia de metrou Iancului) dupa ce facem vineri seara ceva cumparaturi din Obor. Cu Florin voi avea o intalnire extrem de placuta si neasteptata in a doua zi la cabana!

Ziua 1 - sambata 9.06.2012

Intarzierile matinale fac sa plecam cu 20 de minute intarziere. Nu e nici o problema atata timp cat Costi ne-a anuntat din timp asta! Chiar e de apreciat informarea! Drumul e lejer si pe traseul Bucuresti-Azuga-Paraul Rece-Rasnov-Cristian-Vulcan-Codlea-Sercaia-Fagaras-Sambata de Jos-Sambata de Sus ajungem la complexul turistic Sambata. Prima tentatie este sa mergem la herghelia Sambata de Jos. In herghelie sunt crescuti aproximativ 300 de cai de toate varstele impartiti in mai multe locatii. Aici la Sambata de Jos sunt crescuti in special manjii si femelele. In incinta hergheliei se afla castelul Bruckenthal construit de Jozsef Bruckenthal pe la 1750 acum in restaurare. Dar vazand preturile destul de piperate chiar si pentru vizitarea hergheliei (15 lei de persoana), ne multumim doar cu cateva vorbe de la o angajata a hergheliei si plecam spre manastire unde ajungem putin inainte de ora 12.00 pe o caldura greu suportabila. Fiind in tura "de familie" nu ne grabim prea mult sa urcam si intram pentru aproape o ora la manastire. Manastirea a fost ctitorita in 1696 de catre Constantin Brancoveanu si este un centru al spiritualitatii romanesti alaturi de complexul rupestru de la Sinca Veche. Complexul manastiresc se remarca prin stilul pur brancovenesc, prin multitudinea de cladiri si amenajari: un paraclis din lemn sculptat in 1977, manastirea principala, Academia Sambata de spiritualitate, arta, cultura si stiinta, monumentele principalilor donatori, vechea clopotnita si drumul spre chilia parintelui Arsenie Boca - nu am vazut sa scrie ca aceasta este in apropierea cabanei Valea Sambetei. Nu in ultimul rand, linistea manastirii este inconjurata de racoarea padurii Sambata spre nord si de crestele inalte ale Fagarasilor spre sud. Langa iesirea manastirii este amenajat un mic laculet-mlastina si un tonomat de cafea (pentru cine bea!). La iesirea din manastire gasim binecuvantarea "parinteasca":

"Pace celor ce vin

Bucurie celor ce raman

Binecuvantare celor ce pleaca."

Revenim la masina si urcam pana la "Floarea Reginei" in parcare. Cate amintiri imi/va trezeste aceasta pensiune! Parcam masina in fata pensiunii, ne facem rucsacii si putin dupa ora 14.00 pornim in sus la drum. Eu tot am mai vorbit cu Marian Murgu, bunul meu prieten din Sibiu care venise cu Anda, Cosmin si "inca cineva" din Sibiu cu gand la o tura de o zi: muchia Dragusului, lacul Vistisoara, Hornul Rasucit pana in saua Vistisoara, Fereastra Mare, vf. Cheia Bandii si Piatra Caprei pana in aval de cabana. Vremea i-a oprit din drum in caldarea Vistisoarei si s-au intors pe PA la cabana. Mai incolo citim putin despre emotionanta intalnire cu ei! Pornim pe vale spre cabana pe TR si mie imi vine o idee nastrusnica: ce-ar fi sa urcam pe muchia Dragusului pentru variatie de traseu? Cum nici unul nu a mai fost, ideea e acceptata pe loc cu ceva comentarii in viitor pe traseu din partea Mariei (ca facem teste de trasee cu ea si cu Teo)! Incepem sa urcam pe drumuri de TAF-uri taiat in ultimul timp in partea de jos a muchiei Dragusului. Evident ca multe semne au disparut taiate de furiile metalice si asta ne face sa ne si incurcam de cateva ori. Noroc ca am semnal si vorbesc cu Marian. Ma lamureste sa tin drumul pana sus in muchie indiferent ce pare sa fie in stanga si in dreapta. Ei ajunsesera cam pe la 7.30 la Sambata, acum sunt undeva in caldarea lacului Vistisoara si cauta Hornul Rasucit prin ceata si un pic de burnita. Tinem drumul tot in sus in curbe stranse, Teo mai face nazuri de oboseala si de singuratate (lipsa altor copii cu care sa se antreneze!), dar urca pana la urma ca nu are incotro si ajungem la un stalp aflat pe muchia crestei (cca 16.15). Aici fiind mai in fata ma intalnesc cu doi francezi din Toulouse care facuse circuitul sibienilor in sens invers (urcat pe TR pana la cabana si pana la intersectia de unde se separa marcajele pentru cele doua ferestre, apoi PA si PR pe muchia Dragusului). Vorbim de toate in engleza, ma intreaba de Transfagarasan daca e deschis si le recomand sa intrebe la Balea Cascada sau sa urce pe Transalpina (cum bine a zis Marlene we ce tocmai a trecut "Transparangian" sau "Drumul Regelui" fiindca nu traverseaza Alpii!). Incheie cu o oferta de bere rece din "van"-ul de jos si o refuz fiindca noi avem de urcat ceva acum! Le indicam drumul si pornim fiecare in directia lui: ei spre masina si noi pe muchie prin padure! Eu urc putin inaintea grupului fiindca sunt "insetat" sa vad golul alpin si fiindca nici unul dintre noi nu stim cat mai avem de mers. Ma opresc deasupra unei defrisari de unde se vede partea alpina a muchiei Dragusului si caldarea Vistisoarei. Imi si imaginez prietenii sibieni pe Hornul Rasucit in fata mea. Vorbesc cu Marian si imi spune ca au renuntat la horn datorita ploii si norilor si coboara la cabana. Speram sa ne vedem cateva minute acolo!

De la Marian aflu ca mai sunt 15-20 de minute pana la casa de vanatoare si imi incurajez colegii cand ne adunam cu totii. Vad o oarecare tensiune si nervozitate in grup si sincer sa fiu imi dau seama cu greu de unde vine! E atat de frumos locul, dar urcusul n-a fost usor pentru cineva care nu a mai mers de luni bune pe munte. Si mai ales pentru Costi care duce in rucsac cortul, sacii de dormit, mancarea si hainele pentru trei oameni! Continuam urcusul prin padure si eu cu Teo o luam un pic inainte pe poteca ce se strecoara printre radacini si muschi ce se aduna in perne mari si atragatoare!

Costi a obosit destul de mult si ma ofer sa facem schimb de rucsaci. Ii scade greutatea la jumatate si acum urca mult mai repede! Mie sincer cele peste 20 de kilograme nu mi se par asa de grele fiindca strang bine pe mine centura de la mijloc. In fond cam asta e greutatea normala pentru un rucsac de Fagarasi ;)! In cateva minute (circa 18.00) ajungem la 1620 de metri la casa de vanatoare Muchia Dragusului. Aici niste localnici ne intampina cu bucurie. Ei jucau carti la un pahar de rachie si rezistam cu greu sa bem mai mult de o gura (doar asa din respect pentru ei fiindca pe traseu NU ai voie sa bei alcool!). Burniteaza un pic si incepem coborarea spre cabana. 

"Nu faceti mai mult de o ora pana la cabana!" auzim de la "gazde".

Coboram prin padure pe PR cateva serpentine usoare si trecem cu atentie o alunecare de pamant. Asa imi pare ca mai avem putin pana in valea Sambetei! Da' de unde! Mai coboram un pic pe curba de nivel si incep serpentinele abrupte in jos. Ca si mai inainte eu cu Teo mergem putin mai in fata. Si coboram, si coboram si nu se mai termina! Tot vedem semne in jos de parca s-ar duce in fundul pamantului chiar daca mereu auzim apa Sambetei vuind in vale! Le urmam ca nu avem ce face! E urat drumul pentru toti, dar asta e, acum nu ne mai putem intoarce! Intr-un tarziu serpentinele se termina si ajungem la o cascada mare unde alimentam cu apa. Trecem apa transportand-o pe Teo pe brate (o fi ea cu experienta, dar oboseala se simte!) si mai coboram prin padurea de acum mult mai lina pana la indicatorul ce uneste cele doua semne de jos TR si PR (19.50).

Ultimele 20 de minute pana la cabana! Urcam incetisor vazand pentru prima data dupa mult timp coltul Balaceni intr-o lumina feerica. La fel si Piatra Caprei, insula de calcar in inima Fagarasilor!

Chiar inainte de ultimul delusor spre cabana (cu cateva minute inainte de ora 20.00) vad un grup de patru montagnarzi care coboara de la cabana. Mai sa fie, chiar Marian e! Cat ne asteptasera! Ne intalnim cu bucurie si emotie si imi dau seama ca ii cunosc pe toti patru. Adica "acea cineva" este Mihaela Vecerdea cu care fusesem la 1 decembrie in Trascau in inconjurul Cheilor Rametului (http://cezarpart.blogspot.ro/2012/01/inconjurand-cheile-rametului-1-4122011.html). Ce placuta si animata revedere! Schimbam cateva vorbe, Marian se minuneaza de rucsacul lui Costi de la mine din spate ("Ai luat dulapul cu tine? Hai ca ti-l dau si pe al meu :D!"), isi dau seama acum de ce am mers atat de incet si ne promitem sa ajungem cumva in septembrie pe Ciortea (pentru Marian e la doi pasi, dar pentru mine...). Ne uram drum bun si urc dupa colegi la cabana (20.25). Stabilim locurile de cort si le instalam, mai schimbam cateva vorbe cu cei de pe la cabana, facem (Emil si Costi) focul mare in vatra de langa cabana si undeva pe la 23.00 eu ma retrag la somn. Curand vor veni si colegii la cort terminati de oboseala! 

"Foc de tabara-ncins

Ca un gand mi-am aprins, in amintiri

Langa tine-am aflat 

Clipe de neuitat, in amintiri"

Ziua 2 - duminica 10.06.2012

Soarele ne trezeste undeva pe la ora 7.00. Mie imi "ard" picioarele de mers si ca urmare imi strang bagajul si il tin gata de plecare. Vad ca e multa oboseala si detasare la colegii mei si ma tot uit la crestele care ma atrag sa merg spre ele. Dar nu pot pleca singur ca doar am venit cu grupul!

Singura propunere vine de la Costi care vrea sa urce pana la chilia parintelui Arsenie Boca. Fetele se intind la plaja, Emil intra in vorba cu unul si altul si ramanem doar noi doi (eu cu Costi) sa urcam pe CA. 
Pornim prin spatele cabanei pe poteca marcata, trecem un valcel cu apa, tinem serpentinele pe poteca foarte clara si ma minunez cat de ingust si intortocheat este drumul pustnicului. Chiar ma intreb cu voce tare cum de o fi gasit parintele mica grota atat de ascunsa? Trecem de muchia stancoasa unde e instalat un cablu (il observ abia cand trec pe deasupra lui!), urcam pe o scara de lemn si pe brane destul de inguste ajungem la chilia parintelui Arsenie Boca si la izvorasul de langa ea. Parintele Arsenie (pe numele laic Zian Boca) a luptat mult pentru a pastra si a duce mai departe credinta ortodoxa pe calea duhovniceasca. A fost arestat de mai multe ori din 17 iulie 1945 (la nici 35 de ani) pana in aprilie 1956 pentru ajutorul dat rezistentei anticomuniste din muntii Fagarasului, schingiuit prin inchisori si prin munca silnica la Canal. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (http://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca). Din 1969 isi tine atelierul de pictura la Sinaia unde se retrage in 1984 si inchide ochii la 28 noiembrie 1989. E inmormantat la manastirea Prislop dupa dorinta proprie si aici este loc de pelerinaj in prezent.

"Calatorule prin viata nu uita de mantuirea sufletului!"

Ne intoarcem la cabana pe acelasi drum si am surpriza sa intalnesc aici pe un fost coleg, Florin, de la DRH (http://www.drh-norway.org/), scoala de voluntariat din Norvegia unde am fost aproape doua luni in iulie si august 2011. A iesit si el din programul DRH si am tot povestit de toate cate s-au intamplat de atunci (aventuri ale colegilor, intamplari de la scoala, aventuri ale mele prin Ålesund si ale lui prin Oslo si Bodø). Ii recomand sa lase bidonul cu apa ca sa nu urce cu el pana la chilie, urca fara probleme si pana sa revina noi strangem toate bagajele si suntem gata de drum. Fiindca avem aceeasi "tinta", mergem impreuna pe valea Sambetei. Asadar ora 13.50 ne incepe coborarea lejera pe vale. 

In 10 minute trecem de intersectia cu PR pe unde venisem ieri si apa Sambetei (de unde si expresia "s-a dus pe apa Sambetei") ne conduce la vale pe langa cascade, bulboane si perdele de apa rapide. Cadrele intra unul dupa altul in aparat si ma opresc de multe ori chiar daca stiu traseul cu ochii-nchisi. La un moment dat fiind cu Florin un pic mai in urma, ocolim o varianta de poteca si iesim inaintea colegilor cu cativa metri. La 15.30 suntem la capatul vechiului drum de masina acum intrerupt de ape si peste 50 de minute ajungem la masini la "Floarea Reginei".

Stiam ca aici e pastrav bun si ne asezam la masa. Intr-adevar mancarea a fost buna, dar asteptarea cam mare: aproape o ora! Plecam mai departe in "tandem" (pentru o scurta perioada pana la iesirea in DN1 Florin merge cu masina dupa noi) si apoi in Sercaia facem dreapta spre Vad si Sinca Veche. Suntem mai la distanta si Florin nu ne vede cand facem dreapta spre poienile cu narcise de la Vad. Doar trei kilometri ne despart de capatul asfaltului si intrarea in Dumbrava Vadului. Sunt ceva balti si trebuia sa ma fi gandit ca la ora asta nu vom mai gasi nici o narcisa! Eu doar intru un pic in padure prin mlastini, ma intorc la masina si pornim mai departe spre Sinca Veche la asezamintele rupestre.

Acestea sunt in reconstructie si gasim multe schele chiar in jurul pesterii celebre. Parcul din jurul pesterii este foarte frumos amenajat, aleile au gardulete din rachita pe amblele parti, exista tot felul de placute care iti explica sumar despre locurile sfinte de aici, pantele si izvorul "Buna vestire" te teleporteaza intr-o stare de liniste interioara specifica manastirilor. Chiar daca aici nu exista calugari sau maicute! Pe stancile din parc sunt cateva insemne arhaice (cruci celtice, simboluri dacice, cercul solar, cruci crestine, locuri de rugaciune) care, daca esti in rezonanta cu ele, iti pot explica (suprasenzorial) ceva din radacinile neamului omenesc! Prin bunavointa paznicului intram pentru cateva minute intr-o casa ecologica (un fel de adapost in pamant cu aer conditionat si izolare din fibra asemanatoare refugiilor bucegene) in care e depozitata o colectie de vase si instalatii rurale din lemn.

Cu multumire ca am reusit dupa atata timp sa ajungem aici, ne salutam (Florin mai sta putin inainte sa vina spre Bucuresti), salutam si Fagarasii care acum isi pun caciulile alb-cenusii si la 20.30 plecam spre Bucuresti (circa 4 ore de drum destul de obositor pentru Costi la volan!)

Sa ne revedem cu bine pe crestele Fagarasilor!