Cautand manastirea Snagov 21.04.2012

In cursul zilei de vineri vorbesc cu Irina si Laviniu Craciun pentru doua iesiri in we. Sambata ei merg pe traseul "Primei Evadari" cu bicicletele si cum eu nu am mijloc velo sa ii insotesc, ma inspir din traseul pentru concurs si ii propun Monicai sa mergem la manastirea Snagov (in zona de final a traseului). 

Ne intalnim la 10.30 la Piata presei (intr-o statie de metrou vad pe un afis publicitar un sfat interesant: "Urmeaza statia: unde vrei tu!") si ratand un microbuz pentru Silistea Snagovului, ne gandim la o mica plimbare in Herastrau. Plimbarea se lungeste cam doua ore, timp in care pedalam ceva la hidrobicicleta (10 lei/ora) si ne relaxam pe insula din mijlocul lacului. Chiar ma gandesc ca aici nu am avut niciodata curajul sa vin, nici macar iarna cand lacul este inghetat. Un gand fugar imi aminteste de insula Storeholmen de pe lacul Stokkavatnet din Stavanger, Norvegia. Nu stiu de ce dar acolo aveam incredere sa merg pe gheata groasa de peste un metru si ceva! 

Cu un kurtos kalacs in mana ne indreptam spre statia de microbuze si plecam nu spre Silistea Snagovului, ci spre Gruiu (la indicatiile celui de la statia de microbuze luam cursa de pe ruta 444). Primisesem indicatia ca Gruiu este mai aproape de manastirea Snagov si de Silistea Snagovului. Si de fapt la sfarsitul turei vom vedea ca mai mergea chiar prin ultimul sat amintit si 443 care ne ducea la maxim un kilometru de obiectivul nostru! Asta este! Acum avem motive sa ne plimbam prin cateva sate de campie si sa exploram malul nordic al lacului Snagov dinspre est spre vest (adica dinspre satul Floresti spre Silistea Snagovului). Exact la capatul lacului zarim un interesant ponton pe care o barca gonflabila, o banca si cateva undite asteapta pe cei care vor sa practice acest "sport". Ne plimbam pe malul lacului pe langa stuf, aproape atipim pentru cateva minute pe un remorcher ruginit pe care il explorez in toate cotloanele sale, ocolim curtile unor "smecheri" care si-au facut casa si au inchis terenul chiar pe malul lacului, surprindem o lebaduta alba ce se plimba la limita unde apa isi schimba luciul in griul reflectat de nori, ne gandim un pic la delta (oare cand vom ajunge pe acolo?) si in Floresti suntem incantati si intristati de o casuta acoperita cu paie si parasita. Probabil niste batranei piosi au lasat casa sa mai traiasca putin mai mult decat ei! Parca amandoi avem acelasi gand: sa cumparam o astfel de casa si sa o pastram exact asa cum este ea cu specificul ei simplu si sublim! 

Pe stradute intortocheate si cu explicatii confuze reusim sa ajungem in jurul orei 18.00 la podul metalic (inaugurat in 20 noiembrie 2008 in prelungire strazii Vlad Tepes) ce ne conduce la insula pe care se afla manastirea Snagov. Manastirea este una dinte cele mai vechi asezaminte monahale muntenesti (mentionari in jurul anului 1400) si mai pastreaza cate ceva din gustul vechimii. Strica un pic solicitarea celui ce pazeste manastirea: taxa de intrare 15 lei si taxa foto 10 lei! Ne codim sa platim si ne lasa sa intram doar pentru cateva rugaciuni! Iesim din manastire bucurosi, coboram pana la ponton unde niste motani se cam miorlaie unul pe altul, exploram un pic mica insula pentru a prinde si un apus fantastic, bem cate o gura de apa din fantana manastirii si iesim destul de grabiti de pe insula in speranta ca mai prindem ultimul microbuz spre Bucuresti (19 sau 20 din spusele localnicilor). Nu avem nici o sansa sa il mai prindem pe primul si al doilea nici macar nu circula! 

Pe DJ 101C Silistea-Ciolpani facem autostopul si dupa cateva camione care opresc sa ne ia, dar merg in alta directie, avem bafta cu un baiat care ne duce pana la o benzinarie in DN1 pentru 2,5-3 km. Si chiar inainte sa ne ia, imi spusese Monica: "Cu tine e riscant ca stii cand pleci si nu stii cu ce si cand te intorci! :D" Nu stam 5 minute si opreste un fotograf cu un Volvo sa alimenteze. Ne ia in masina si ne aduce pana in centrul orasului in Piata Unirii.
"Sunteti romani? Ca aratati a straini!"
"Esti nikonist, nu trebuia sa va mai iau!"
"Am eu Canon, dar e in ghiozdan!", ii spune Monica.
"Bine atunci se compenseaza!"
Facem schimb de informatii si cu multumiri ne indreptam spre casele noastre multumiti de plimbare si cu gand spre ziua de duminica!

Combinatie "Om, Natura, Dumnezeu" - Buila 14-16.04.2012

Cea mai faina combinatie posibila pentru o tura pascala reusita!

Colegi de tura: Dumitru (Mitica), Ioana Diaconu, Cezar Partheniu

Dintre toti prietenii cu care merg de obicei pe munte doar Mitica se arata deschis la o tura pascala. E de inteles fiindca majoritatea vor sa petreaca Pastile in familie (nu e scris gresit, uite aici o explicatie logica pentru aceasta forma! http://decebaluirea.blogspot.com/2012/04/pastile.html). Primul nostru gand pentru cele trei zile sunt muntii Cernei cu Arjana, Inelet, Scarisoara, Prisacina...Vremea insa ne respinge din zona (ploaie anuntata in toate aceste zile) si ne indreptam privirile spre planul secund: Buila spirituala! Stabilim traseul cu oarecare aproximatie si vineri dupa-amiaza plec spre Draganesti Olt (17.30 din gara Basarab din Bucuresti) cu un tren Regio plin ochi. Imi gasesc de lucru si timpul trece repede. Cam dupa o ora primesc un telefon de la Ioana Diaconu, colega la CAR Cluj Universitar. Ioana ma intreaba daca ar putea sa vina si ea cu noi. Binenteles ca se poate! Prin cateva telefone aranjam detaliile pentru intalnire si urmeaza sa ne vedem in Valcea sambata pe la pranz cam pe la ora 14.00 la gara. Printre sacose, bagaje si bagajele, lume pestrita ce vine de la capitala spre casa pentru a petrece Pastile in familie ajung la 20.51 in Draganesti Olt si il gasesc pe Mitica asteptandu-ma pe peron. Asa da primire! Seara ne luam paine calda de la cuptor si ajungem pentru cateva minute la sfarsitul prohodului la biserica de "cartier". Mitica e bucuros sa imi arate vitelusele care au aparut de curand in gospodaria lor. Sunt niste dragalase extrem de cuminti si ma bucur mult ca ma lasa sa le mangai putin. Mancam putin de seara si cam pe la ora 23.00 ne retragem la somn sub umezeala catorva picaturi de ploaie.

 Ziua 1 - sambata, 14 aprilie 2012

Sambata dimineata ne trezim de buna voie pe la 7-7.30, mancam ceva de dimineata si pregatim mare parte din bagajul nostru. De fapt mai mult Mitica fiindca eu imi lasasem rucsacul in masina de aseara. Ne bucuram sa mai schimbam cateva vorbe cu Ileana, sora lui Mitica ce venise de la Craiova in ziua anterioara pentru a sta de Pasti cu parintii. Tot asa o mare bucurie ne face tatal lui Mitica venind din piata cu o mielusica foarte draguta si speriata. Daca era mielusel poate il taiau, dar asa au zis ca o pastreaza sa creasca mare! Asa de puiuta este ca nici macar nu stie sa suga din biberon! Simt asa o dragoste mare in familie pentru animalutele care sunt prin curte. Vacutele fac parte din familie si nu ma pot adresa referitor la ele decat cu "fetele tatei". Adevarul e ca pentru tatal lui Mitica vacutele sunt viata lui, atat de drag le e de ele! Inainte de plecare urcam un pic pe dealul din capatul de sus al ulitei lui Mitica si imi "tine" o lectie de geografie de la Olt din zare si pana spre Serbanesti si Movileni (de unde imi trag eu un sfert din radacini). Imi povesteste cu drag ca aici sunt locurile in care se relaxeaza cand gandurile ii intuneca mintea, ca aici e cultivata lucerna pentru fete, ca aici erau multe canale de irigatii construite pe vremea raposatului si lasate acum in paragina, ca aici unele vii sunt acum parasite, ca acum incepe verdele sa acopere totul si e si mai frumos, ca aici acum doua luni cobora cu schiurile si toporisca cu cate doua brate de lemne pentru incalzire (nu au gaze si butelia costa destul de mult si se consuma repede iarna!), ca nu credea pe zapezile mari ca in doua saptamani nu va mai fi pic de zapada, ca pe drumurile astea de tara sau cateva asfaltate din apropiere alearga sau face ture cu bicicleta (de cate ori a auzit "Iar faci dealurile?"), ca de multe ori a alergat sau a strans urzici si stevie din gradinile din apropiere sau a facut baie in Olt, ca are un loc special pentru pescuit...In fine o gramada de detalii care arata cat de mult iubeste Mitica locurile sale natale!
Pornim pe la 11.00 prin Maruntei (de unde se trag bunicii lui Mitica; imi arata un deal unde acum multi ani a cazut un avion si in doua zile "a fost evaporat" de colectorii de fier vechi), Slatina - transmit cateva ganduri lui Dinu si Marlenei, Ganeasa, Dragasani (cu povesti cu vinul de Dragasani/Draganesti) si Valcea. Ioana ne asteapta de la 13.22 (atunci eram undeva prin Brebeni) in gara si pana ajungem noi (adica vreo ora) face un tur de oras. Ne intalnim cu Adina (care nu poate sa vina cu noi), mergem la gara sa intregim grupul, facem cumparaturi (lumanari si mere) si ii imprumuta un sac de dormit Ioanei. Multumesc mult, Adina! Cam pe la 15.30 pornim la drum spre Tg Jiu si dupa 34 de km (cu o pauza de lamurire a drumului si cumparare a niste prune uscate gustoase) facem dreapta si urcam pana in comuna Costesti si apoi in satul Bistrita.
Lasam masina in parcare si intram in traseul ecoturistic "Portile Parcului NAtional Buila-Vanturarita: Natura si Spiritualitate" (16.10). Inceputul traseului este marcat de manastirea Bistrita ctitorita de boierii Craoivesti in 1490. Manastirea este construita in stilul masiv al unei catedrale si adaposteste moastele sf. Grigorie Decapolitul. E interesant ca aici a locuit cu domiciliu fortat Ion Antonescu in 1940 inainte de prelua conducerea statului. Manastirea in sine nu m-a impresionat prea mult, locurile aratand insa mult mai atractive decat asezamantul cultural in sine. In apropiere se mai afla bisericile "Sfintii Arhangheli" si "Ovidenia", ambele fiind construite intr-o grota unde a trait sfantul Grigorie. Pestera Liliecilor (pestera Sf. Grigorie Decapolitul) se afla pe versantul drept al vaii Bistritei si accesul se face pe o poteca cu balustrade in urcare 15 minute de din spatele manastirii. Pestera este iluminata aprtial si se intra doar cu ghid de la manastire. Intrarea este de 2 lei pe persoana doar pana in ora 16.00. Pana la pestera eu incerc o mica variatie de traseu care se dovedeste de fapt a fi o lungire a acestuia (am vrut sa urc direct pe pietre si am ajuns deasupra potecii oficiale).

Pestera e acum inchisa si coboram cu totii la masina. Mitica propune sa urcam pana la manastirea Arnota si apoi sa vedem ce facem. Asa ca urcam pe curbele stranse in 10 minute pana sus unde mi se pare mult mai liniste si mai frumos decat aici in galagia civilizatiei! Aici simt intr-adevar spiritul manastiresc modest si stravechi si aranjam pentru gazduire in asta seara. Intram un pic in manastirea mica si foarte draguta si chiar la intrare pe stanga este mormantul lui Matei Basarab protezat cu sticla. Ce inghesuiala va fi aici peste cateva ore!

Ioana se bucura de panorama din fata manastirii si o recunoaste dintr-un fulmulet de pe internet. Chiar ca este extraordinar! In stanga noastra avem cariera Bistrita, in fata satul Bistrita cu lunga vale ce merge spre Costesti si in spate linistea necesara intalnirii cu Dumnezeu!
Inca e devreme si vremea ne lasa sa mai balaurim. Asa ca pornim intr-o plimbare pana pe vf Arnota pe traseul 2 BA in descoperire (e prima data cand suntem in zona, dar avem suficient material informativ). Ideea ar fi sa mergem pana in saua Tarnicior, sa coboram spre valea Bistritei si apoi intoarcere prin cheile Bistritei! Planuri mari pe care stiu ca e imposibil sa le realizam in cateva ore!
Iesim din manastire si urcam cateva curbe pe drumul forestier pe care gasim si cateva marcaje. Dupa a treia curba un semn ne indica o scurtatura si o respectam.
"Uite asta imi place: natura libera si nestricata de om!"
Dupa inca o curba vedem deasupra o baraca-remorca si urcam pana la ea. Drumul pare sa fie in stanga, dar marcajele lipsesc. Un capat de curcubeu suplineste alb-albastrul marcajelor. Suntem la marginea dolinelor Cacovei. Mitica face cateva exercitii de catarare/echilibristica intr-un copac putrezit care se rupe in mainile lui! Urcam un pic in stanga si apoi pana sus in culme pe marginea dolinei vestice. Jos se vede o stana adancita in dolina estica.

In creasta avem parte de o frumoasa surpriza. Peretii se lasa verticali in jos spre padurile vaii Bistritei. Marcajele urmeaza acum chiar linia crestei ("traseul de iarna" ;) ). Mitica si Ioana raman putin in urma sa admire peretii si zarile. Mie imi pleaca picioarele si e musai sa ma tin dupa ele :D. Urc pana in varful cel mai inalt (1183m) si imi astept colegii care stiu sa admire mai mult decat mine.

E ora 20.10 si ne dam seama ca e prea tarziu sa ne continuam circuitul. Mai ales ca stiam de pe harta si din descrierea traseului ca urmeaza o coborare abrupta spre saua Tarnicior si apoi am mai avea vreo doua ore pana la Bistrita prin chei. Eu totusi insist sa gasesc pe unde continua marcajul si il vad disparand rapid in padure sub mine. Am aflat pe unde este drumul deci!
Ne intoarcem pe varf si hotaram retragerea pentru a avea cateva ore de odihna inainte de slujba de Inviere. 
Doar ca vrem un alt traseu decat cel pe care am venit. Asa ca acum in loc sa mergem pe creasta pe deasupra dolinei, ne lasam la vale in dolina estica unde este si stana. Coboram abrupt pe iarba si cand se mai linisteste panta, incepem sa alergam in bucuria Muntelui.......!
Ne oprim la stana din dolinele Arnotei. E, asa cum ar zice Emil, un loc perfect pentru o zi de nastere sau un reveillon. Stana e micuta si putin ingrijita si e luminata de o iconita intr-o cruce de lemn. Asa de puternica e credinta in zona ca in fiecare stana gasesti o iconita sau un loc de rugaciune!

Gasim mai departe o coborare mai directa pana la baraca si apoi pe drumul forestier ajungem inapoi la manastire. Ne propunem sa ne odihnim putin pana la slujba de inviere si reusim sa atipim pentru vreo ora si ceva (fain de Ioana ca a reusit sa adoarma chiar si cu zgomotul pe care il mai fasaim noi putin prin camera!). Ceasul ne da alarma la 23.40 si ne trezim ca afara ploua cu galeata si curtea e aproape plina de enoriasi adapostiti care-pe-unde-poate de apa venita de la Dumnezeu. Ne imbracam in ideea ca vom sta in ploaie si de fapt ne vom feri ca si ceilalti de apa. Slujba de inviere este frumoasa si dureaza destul de mult, un singur "element" ni se pare ciudat. Maicutele canta neobisnuit de repede ceea ce cu totii stiam in alt ritm. Cu greu putem tine si noi pasul! Putin dupa miezul noptii auzim vestea cea mare:
"Hristos a inviat!"
"Adevarat a inviat!" raspunde intr-o voce toata curtea bisericii si apoi slujba continua dupa traditia locului.
Fiecare sta la slujba cat de mult poate si cat il indeamna credinta. Ma uit la majoritatea "credinciosilor" care pleaca imediat dupa ce iau lumina si ma bucur pentru ei. Ii inteleg perfect fiindca ploaia nu da pace nimanui si simtim nevoia sa stam mai mult. Oboseala fizica incepe sa puna stapanire pe noi si pentru a nu crea momente neplacute pentru nimeni, in jurul orei 2.00 eu si Ioana ne retragem la somn. Mitica a stat pana la sfarsitul slujbei si nici nu am simtit cand a venit in camera (3.45).
Inainte de culcare imi pastrez obiceiul si cinstesc sarbatoarea Pastelui cu putin cozonac primit in dar si cu semnul crucii si trimit cateva ganduri sfinte celor dragi din toate colturile tarii.

Ziua 2 - Sfintele Pasti, duminica 15 aprilie 2012

Hristos a Inviat!

Cum nu a mai fost de mult timp, prima zi de Pasti continua cu vreme mohorata si cu ploaie. Ne trezim destul de devreme pentru o zi de duminica (8.30) si prindem drag de a mai sta in culcus. Asa ca mai atipim un pic, ne trezim intr-un final, mancam putin de dimineata si ne facem planul de drum. Chiar si asa pe ploaie ca doar nu s-or speria niste montagnarzi de un strop de roua a norilor! Facem planul pentru doua zile in felul urmator:  azi mergem prin Cheile Bistritei cu o mica escala la Pestera Ursilor, urcam pana in saua Tarnicior si apoi mia departe pe marcajul PR de creasta mergem spre Curmatura Builei. Maine vom reveni in zona Cacova si coboram prin satul Pietreni. Ne echipam de ploaie, multumim pentru gazduire si cu masina coboram la manastirea Bistrita. Aici lasam masina sa se odihneasca in siguranta si dupa miezul zilei (12.50 mai exact) strangem chingile rucsacilor si pornim la drum pe traseul 1 marcat cu TA. De pe primul panou informativ aflam ca suntem pe traseul ecoturistic "Natura si spiritualitate" si ca vom parcurge Cheile Bistritei Valcene pentru inceput. Intr-adevar numele raului isi intareste radacinile: bistro inseamna "repede, rapid" in limbile slave. Chiar ca apele sunt parca mai rapizi decat in alte parti! Chiar facem legatura cu autoservirile denumite Bistro si ne dam seama de unde vine denumirea lor! Oare cei care le-au denumit asa, tot la originea cuvantului s-au gandit? Inaintam prin chei pe drumul forestier ce e strans din laterale de pereti inalti si supli pana la Pestera Ursilor.

Pestera si-a capatat numele de la fosilele de Ursus spelaeus gasite aici. Au fost gasite in galeria principala de 400 de metri si in cele laterale vestigii storice incepand cu neoliticul, cultura Cucuteni, perioadele daca, romana si medievala. In pestera se adapostesc cateva specii de lilieci, dar nu sunt colonii de hibernare. Citisem in descrierea pesterii si a traseului ca accesul la pestera este uneori alunecos. Mai ales acum cand ploua si tot pamantul o ia la vale peste radacini si pietre! Urcam cei 50 de metri pana la imensa intrare de 35m inaltime pe 20m latime si coboram cu rucsacii in pestera pentru a-i lasa la adapost. Clar ca nu avem de gand sa intram cu ei prin toate galeriile. Intrarea in pestera este interesanta prin faptul ca la nivelul intrarii se afla un mic strat de aburi. Doar acolo fiindca nici mai sus, nici mai jos nu este! Scot frontala si aprind lanterna de la frontala cand e nevoie (nici Mitica, nici Ioana nu au lanterne!) si ne afundam in adancul pesterii. Galeria principala se ingusteaza sub forma unei palnii si apoi continua la dreapta. In curba e o mica zona cu gheata pe care nu ma pot abtine sa nu o trag in cadru. Facem dreapta, gasesc o galerie ingusta (se poate intra doar pe lateral) in dreapta si intru cativa metri in ea pana in capatul accesibil. Revin la colegi, le dau telefonul cu lanterna aprinsa si eu merg cu frontala in urma lor sa mai fac poze. Inaintez cu ochii in toate directiile ca tare frumos si liniste e aici in maruntaiele Muntelui! Urcam, coboram si galeria se ingusteaza pana la circa 30 de cemtimetri inaltime si nu mai mult de 50 cm inaltime. Ioana si Mitica nu mai inainteaza si eu ma mai furisez cativa metri pe lateral cu picioarele inainte pana unde se inchide totul. Revin la colegi si imi arata o galerie cu intrare ingusta in dreapta (in stanga galeriei in sensul de intare in pestera). Vad ca dupa intrare e o panta inclinata de nisip al carei capat nu se vede. As putea sa intru, dar panta asta nu prea ma indeamna! Mitica zice ca intra sa vada cat poate. Ii luminam drumul, intra cu picioarele si se blocheaza in mijloc in intrare.
"Ridica buca stanga si inaintezi!"
"Nu merge, m-am blocat!"
Radem putin cu totii, iese pana la urma din stransoare si se mai aventureaza o data. Cu acelasi efect! Iese si a doua oara si hotaram "retragerea" spre suprafata. Iesim la lumina si eu mai raman un pic in spate in incercarea de a mai prinde un cadru fain. Avertizez cativa turisti in adidasi sa nu se aventureze pe acea intrare (caci e vizibila si tentanta) si in final vin si eu la iesire, strang rucsacul pe spate, iesim cu totii din pestera si coboram cu grija la drumul forestier din chei. In coborare sunt intrebat: "Sunteti carpatisti?" Intai raspund cu un "Nu" infundat si apoi ma corectez cu un "Da" clar. "Si noi suntem! Doar carpatistii au rucsaci asa mari!" Mai schimbam cateva vorbe si ne despartim de grupul cu copii ce urcau la pestera. "Suntem CAR-isti, carpatisti, alpineti, orice", ii spun Ioanei. "Suntem membri ai clubului iubitorilor de Munte! Daca si ei simt asa, atunci suntem colegi!" Cu voie buna in ploaia mocaneasca, pornim mai departe la drum prin cheile de acum ceva mai largi.

In cinci minute ajungem la Fantana lui Chirachide unde luam cate o gura de licoare din puterea Muntelui. E atat de rece si buna apa incat ne revigoareaza intregul organism precum facea "apa sfanta" dacilor in momentele grele! Trecem de cel mai ingust loc al cheilor (4 metri in descriere) si printr-o zona mult mai larga trecem pe langa o mica troita intr-un copac aflat intre drum si rau si pe langa locul de campare. E frumos amenajat cu panouri explicative si foarte curat. Nu mai coboram sa citim ce scrie pe panou si facem in schimb o pauza la cantonul "Intre rauri". Aici luam rapid apa (14.30), lasam in fata drumul Gurgui si traseul 1 si schimbam marcajul in TA (traseul 4) care ne va urca spre saua Tarnicior.

Drumul forestier urca destul de abrupt si gandim ca pe aici putine masini ar reusi sa urce. Si totusi vedem niste urme de masina (nu par sa fie de tractor) care urca! Pesemne ca a urcat pe vreme uscata caci pe noroiul asta de acum nu stiu cat de multe masini urca la 35-40 de grade inclinatie! Ceva mai sus colegii ma opresc cand ratasem o mica salamandra. o asezam putin pe un lemn pentru cateva poze si fuge rapid sub lemne si pietre. Suficient pentru sedinta foto!

La 15.15 ajungem in saua Tarnicior marcata de o constructie mare de beton (pare sa fie un mare rezervor de apa). Aici gasim traseul 2 BA pe care ar fi trebuit sa coboram ieri seara. Cat am fi avut de mers inapoi pe chei! Ioana si Mitica se lamuresc cu harta in fata ca trebuie sa coboram in valea Costesti. Pe acelasi TA coboram in valea Costesti 100 de metri (asa cum citisem pe cateva descrieri), gasim indicatorul pentru marcajul TG intre Pietreni si saua Zmeuret, facem dreapta/aval si dupa prima curba dam de marcajul nostru 11 PR de creasta. Doar partial de creasta fiindca in vf Vanturarita se opreste marcajul oficial si doar neoficial se prelungeste pana in curmatura Oale!

La 15.30 incepem sa urcam prin padurea fantastica acoperita de un strat patrunzator de ceata umeda. Povestim de toate ca sa mai treaca vremea si admiram din cand in cand paturile de ghiocei timizi care inca nu si-au deschis florile.

Dupa vreo ora de urcat soriceii chitaie in stomac si hotaram pauza de masa. Ciocnim cateva oua, mancam un pic de branza cu ceapa (branza de nota 10 de la Mitica de acasa), ceva drob si cozonac si o gura de vin si pornim mai departe cu "burta plina". Dupa doua ore de la plecarea in traseu semnele se pierd i nceata si ne trezim cu o limba de zapada pe care directia semnelor ar trebui sa o taie. Mitica si Ioana urca in sus direct spre creasta si isi gaseste fiecare drumul. Eu alunec cu bocancii de trei anotimpuri cu talpile tocite si prefer sa traversez cu grija limba de zapada sapandu-mi trepte pe deasupra rimayelor de peste un metru adancime. Ioana ma vede de la un semn din fata si trec cu mare grija pas cu pas pe o panta de circa 50 de grade incliantie. Ajung la Ioana usurat si urcam amandoi in saua Cacova unde e stalp indicator. Aici gasim traseul 5 TR pe care vom cobori maine. Mitica era un pic mai sus pe creasta asa ca pornim pentru cateva zeci de metri pe traseul comun PR-TR (18.00). Lasam in stanga TR spre refugiul "La troita" si continuam pe creasta. urmarind marcajele. Intr-un singur loc le pierdem si cu ajutorul hartii si a busolei ne orientam spre NE in sensul de mers al crestei spre vf Piatra.

Trecem peste varful Piatra si tinand creasta ajungem in dreptul Hornului (Mare al) Popii pe care coboara marcajul. E o limba de zapada in capatul de sus al hornului, dar dispare repede!
"In fundatura asta coboram?" intreaba Ioana.
"Da, pe aici ajungem imediat in Curmatura!"
Trecem limba de zapada si in cateva minute (19.15) suntem in curmatura in fata refugiului.E asa linistita si tainica atmosfera aici! Si tare mult place celor ce iubesc Muntele in toata frumusetea lui.
Ne cazam in refugiu, ne notam in jurnalul "de bord" si ne impartim atributiile. Eu cobor sa iau apa si Mitica cu Ioana se ocupa de foc in stana. Stam la povesti la foc, facem gratar si vin fiert, ne uscam si afumam hainele si undeva pe la ora 23.00 ne retragem la somn in refugiu, nu inainte de a construi traseul pentru maine.

Ziua 3 - luni, 16 aprilie 2012

De cu seara calculasem cam cate ore ne trebuie pentru ca Ioana sa ajunga la trenul de la 15 si cateva minute. Estimasem o plecare la 8.00 de la refugiu si ca urmare Ioana a pus telefonul sa sune la 7.00. Insa lumina de afara ne va trezi cu o jumatate de ora inainte. Mitica deschide "televizorul" si afara vedem frumoasa imagine a Hornurilor Popii ce taie versantul nordic al muntelui Piatra. Ce poti vedea mai frumos la televizor? Ne povesteste ca de la mama Oara a auzit explicatia aceasta minunata a televizorului Naturii!

Rasaritul si lumina calda a soarelui ma face sa ies in sandale si sa caut un loc cat mai bun pentru a prinde lumina Vietii. Aproape ca alerg in sandale in sus pe Hornul Mare pe marcaj si ma plimb un pic pe platoul Pietrei pentru a surprinde cat mai pur razele lui Ra. Si am o mare si frumoasa surpriza data de Maria Sa! Inspre lacul temporar de sub varful Tucla vad o tuma de ceva animale. Mitica imi spusese ieri ca pe aici anul trecut vazuse niste cai salbatici. La inceput banuiesc si eu ca sunt aceiasi cai si fac cateva fotografii cu zoom-ul la maxim. Pe aparat vad ca de fapt e un ciopor de 11 capre negre-maronii ce iesisera la pascut. Ce spectacol mi-a oferit Muntele! Multumesc mult! Cobor pe Hornul (Mic al Popii) si revin la refugiu pentru a le arata si a le povesti colegilor bucuria mea! Simt ca s-au bucurat si ei cand au vazut ca intr-adevar erau capre negre! Mancam ceva de dimineata, strangem bagajele, facem curatenie in refugiu, notam in jurnal traseul pe care aveam sa il urmam, la 8.30 facem poza de grup si pornim in jos spre Troita.

Coboram direct in padure pe ceea ce ar trebui sa fie marcajul PG. Dupa cateva zeci de metri gasim marcajele care ne duc printre limbi de zapada la saua unde este un izvor amenajat si inghetat, frumoasa troita si adapostul ce poate servi pe post de refugiu in caz de vreme rea. Doar 10 minute de coborare am facut pana in acest loc ascuns si foarte frumos!

Intalnim marcajul TR - traseul 5 pe care il vom urma pentru un timp in paralel cu PG. Continuam sa urcam prin limbi de zapada si pamant ud pana ce iesim in saua din creasta in care ieri vazusem doar la cativa metri de noi. Acum e soare si putem vedea pana departe in zare. Si cata bucurie sa admiram locurile! Coboram pana in saua unde ne adusese PR ieri si intreb colegii daca sunt de acord sa urcam pana pe varful Cacova chiar daca pe harta acesta este in afara traseului. Evident ca sunt de acord si urcam pe creasta pana in locul cel mai inalt. Si aici surpriza: vedem un marcaj aproape ascuns din orice directie! Ne oprim pentru o pauza de admirat cheile Costesti si Bistritei, muntele Cacova impadurit si toata zona sudica a Builei. In stanga vedem o stana si credem ca este stana "La vacarie". Cu greu ne ridicam si incepem sa coboram spre ea.

De fapt aceasta este stana Cacova si abia la ea ne vom da seama ca am gresit un pic traseul. ne bucuram de spectacolul pe care natura ni-l ofera. Multe branduse se deschid in lumina si caldura soarelui. Cei cativa ghiocei atrag ca un magnet privirile noastre insetate de puritate si simplitate
"Parca o vad pe Dia intinsa pe burta aici!"

Coboram la stana si apreciem confortul de aici: saltea si plapuma pe pat, iconite pe perete, intrerupator de lumina, peretii acoperiti cu lemn de curand si lacul ce sta in apropierea stanii. Peisaj idilic ce ne opreste cateva minute la el!

Scoatem harta, identificam stana "La vacarie" si alegem sa coboram direect prin balarii in valea Paraului Sec pentru a gasi dupa aia marcajele TR pe cealalta parte a vaii. Desi ii "amenint" pe colegi cu un "Spuneti pe unde sa o luam ca daca e dupa mine, cobor direct indiferent de ce este de depasit!", coboram printre braduti si apoi ceva foiosi pana in valea Paraului. Am putea sa mergem de aici pe forestier, dar ocolim mult. Mentinem directia pe stanga vaii si in cateva minute de urcat regasim un TR ce coboara exact de dupa stana pe care o vazusem de mai sus. Urmarim marcajele care ne coboara pe langa stana Scarisoara si inainte de a ajunge in saua Scarisoara facem o mica pauza pe un capat de muchie. Asa fain se vad de aici Buila si creasta Naratului din spatele ei! Poate alta data vom ajunge si pe acolo!

Ajungem inainte de saua Scarisoara la intersectia cu marcajul PG dintre schitul Patrunsa si Babatesti si ceva mai jos pe ambele marcaje gasim adapostul si izvorul din saua Scarisoara. Si aici este loc de campare conform hartilor intocmite de administratia parcului national Buila-Vanturarita. Stam putin la masa, ne odihnim cu un pic de apa rece si pornim mai departe urmarind "Povestile padurii" din cand in cand. Nu povestesc prea mult despre acest proiect si va las pe voi sa il descoperiti. Atat va spun ca este foarte frumos si ofera informatii extraordinare despre padure intr-o maniera usor de inteles pentru oricine.

In 10 minute ajungem la capatul drumului forestier pe care doar TR ne va conduce printre povesti ale padurii, versanti nisiposi stabili, diverse tipuri de padure si multe serpentine pana la iesirea din parcul national dinspre Pietreni. Asa fain ar fi sa mergi pe aici cu motorul sau cu bicicleta! Doar ca e interzis si doar pe jos poti parcurge acest traseu!

La intrarea in sat Ioana intreaba de schitul "44 de izvoare" si suntem indrumati de catre un localnic (care mai face iesiri ca noi de doua-trei ore!). Pana la schit vorbesc cu cateva oite si imi raspund vesele si binedispuse. Pai daca mananca toata ziua cum ar ptuea sa fie altfel :D? Ajungem la superbul schit linistit si izolat intr-o imensa livada, vizitam un pic curtea (doar caci schitul e inchis!) si mancam ceva de pranz la masuta din fata schitului.

La 14.10 lasam schitul in linistea lui si pornim pe prima ulita la dreapta pe langa cimitir si bisericuta frumos zugravita pana la prima ulita asfaltata. Cimitirul si biserica sunt atat de frumos aranjate incat ne reamintesc imediat de Sapanta. Si totul e totusi atat de simplu si curat! Parca aici viata nu s-a sfarsit pentru nimeni si doar se continua sub alta forma!

Abia la asfalt parca simtim ca revenim un pic la civilizatia actuala. Peisajul din dreapta e fascinant prin case si prin peretii ce formeaza cheile Costesti (pe care nu mai avem timp sa le vizitam). Pe langa un mic laculet trecem pe sub cariera Bistrita si prin livada dintre satele Bistrita si Pietreni ajungem in drumul ce leaga satul Bistrita de manastirea Arnota.

Coboram la masina lasata la intrarea in manastirea Bistrita, ne odihnim un pic si plecam spre sud spre DN (16.00). Ioana cauta prin telefon solutii pentru intoarcerea spre Cluj si pana la urma va merge spre Petrosani (deci nu mai intram in Valcea unde oricum a trecut ultimul ei tren direct spre Cluj). Asa ca ne indreptam spre Francesti unde vizitam manastirile Surpatele si Manastirea dintr-un Lemn. Despre manastirea Surpatele e spune ca a trecut prin multe distrugeri totale si refaceri si de aici i s-ar trage numele. Prima atestare documentara a mamanstirii este din 1512 si dupa ruinare mai apare denumirea in hrisoave abia in 1706 cand Doamna Marica, sotia lui Constantin Brancoveanu a refacut din temelie vechea biserica "mica si prost lucrata". Din 1927 este manastire de maicute. Doamna Marica s-a retras aici pentru mangaiere sufleteasca dupa pierderea sotului sau si a intregii familii. In istoria manastirii apare is Tudor Vladimirescu prin adunarea de multe ori a pandurilor sai si juramant in fata bisericii. Preiau o parte din rugaciunea scrisa de staretul manastirii la baza edificiului religios:

"Cruce dulce, altar sfant

Ce esti ocara prin Cuvant/

Da putere sa fim tari

Neclintiti pe valuri mari.

Manastirea-mi ocroteste 

Caci de veacuri dainuieste,

Altar sffant si stramosesc

Pe pamantul romanesc."

Coboram apoi prin Francesti la "Manastirea dintr-un lemn". Suntem cam in graba si nu stam foarte mult. Le las colegilor surpriza de a vedea la sfarsit micuta biserica despre care se spune ca a fost zidita integral din lemnul unui singur stejar secular. Manastirea este loc de rugaciune pentru marinarii si aviatorii cazuti in lupta pentru apararea pamantului stramosesc. 

Iesim in drumul de Dragasani, trecem prin orasul viticol si Piatra Olt si, desi ne grabim, Mitica ne propune sa mergem cateva minute la manastirea Brancoveni. Bine a facut caci este un loc de o putere spirituala rara! Manastire mare de maicute harnice si modeste cum rar iti este dat sa intalnesti! Cu siguranta voi mai reveni aici, in ultimul loc din "pelerinajul" nostru pascal! 

Cu graba si multa atentie ajungem in Caracal unde prind la fix un IR spre Bucuresti (20.18) si Ioana un alt IR spre Petrosani (acesta din urma a avut intarziere). 

Cu multumire si liniste in suflet, sper ca nu v-am plictisit cu atatea detalii! Le multumesc colegilor Mitica si Ioana pentru frumoasele ore petrecute alaturi in locuri minunate si sper ca toti v-ati simtit la fel de bine oriunde v-ati petrecut sarbatorile Pastelui! Lasati-va patrunsi de bucuria eternitatii si iubiti din plin asa cum a iubit Iisus pe toti oamenii fara a face absolut nici o diferenta! Inca o data:

"Hristos a Inviat!"