Fiind duminică, dimineață mergem la biserica de care aparține Rebeca. Este diferită de a mea și sunt multe elemente comune. Și multe deosebiri! Dar nu asta contează aici, ci mai mult îndemnul ”Mergi înainte, [...] El calea ți-o va lumina!” Și e perfect adevărat, indiferent de ce biserică creștină alegi!
Chiar dacă e vreme mohorâtă, nu ne oprește nimic de la plimbare. Așa că urmează parcul Herăstrău cu o mică pauză pentru poze la Arcul de Triumf. Este o construcție monumentală pe care mulți bucureșteni po neglijează cihar dacă este pe unul din cele mai circulate bulevarde. Nu și eu! Îmi amintesc de momentul când a fost deschis în Noaptea Muzeelor și ce fain se vede de sus. Ulterior se va deschide ca muzeu al Unirii și al regalității și voi reveni cu mare drag!
Mergem pentru o cafea la Starbucks în clădirea Charles de Gaulle Plaza și admirăm interiorul cu un imens pendul Foucault în deplasare continuă!
În drum spre Piața Romană (nr.9 :D!) facem o mică escală la biserica franceză Sacre Coeur! Și apoi, după ineditele sfaturi din stația de metrou, ne retragem spre restaurantul Dristor din apropierea metroului Tineretului pentru ceva meniu turcesc și apoi, pe seară, o pizza făcută în casă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu