Știți deja (cei care citiți ce scriu eu pe aici!) că cele mai multe călătorii ale mele pornesc de la cine știe ce idee creață... Acum, intrigat de izolarea Sulinei, am găsit o soluție de a ajunge la Sulina pe uscat. Bine, nu în totalitate fiindcă tot am avut de mers ceva cu rapida de la Murighiol la Sfântu Gheorghe (jud. Tulcea). E vorba de un drum de vreo 34 de kilometri, prin soare în cea mai mare parte. Și pe care nu am citit ca cineva să-l fi parcurs pe jos în scop ”turistic”. În mod sigur în scop economic a fost parcurs de mult ori! Și am găsit ceva descrieri verbale sau pe net (inclusiv la Călin de la ”Sulina fabuloasă”) cu călătorii cu bicicleta, singura problemă majoră fiind la trecerea canalului Împuțita la ape mari. Acum, din ce am aflat, a fost secetă în ultima perioadă deci am șanse mari să pot trece! Dar să o luăm cu începutul...
Ziua 1 - 21.05.2024
După plimbarea matinală prin parcul Carol (spre mirarea soldaților de la Mausoleu și Mormântul Eroului necunoscut care văd de obicei doar câțiva alergători matinali) mă urc în mașină și dă-i bice spre Tulcea. Făcusem rezervare pentru diseară la campingul din Sfântu Gheorghe și aflasem că aș avea vreo oră și jumătate în Tulcea până la cursa de Sfântu. Întrebasem înainte dacă mi se permite să mă văd în Tulcea cu niște oameni faini care îmi rămăseseră în suflet și mi s-a interzis total. M-am amărât pe tema asta și, în gând, am încheiat subiectul cu rugăciunea ca ei să fie sănătoși. Dumnezeu știe mai bine de ce lucrurile se întâmplă cum se întâmplă. Am o experiență în familie în care, din pricina unor păreri greșite sau mai bine zis limitate, au fost persoane, rude, care nu au vorbit ani buni de zile. Abia după maturizare și-au dat seama ce a fost de fapt și au reluat legătura. Chiar îmi doresc să se repete asta peste ani fiindcă intențiile au fost, cel puțin din punctul meu de vedere, juste și din suflet. Dar repet, Dumnezeu știe cel mai bine să aranjeze lucrurile! Mă duc pe faleză și aflu că nava de Sfântu pleacă mult mai târziu și aș avea o rapidă de la Murighiol la 15.30. Hm, reconfigurare de traseu: merg în Murighiol, las mașina acolo în parcare și la întoarcerea în Tulcea am cursă apoi de la gară la Murighiol și vreo 3-4 kilometri pe jos până la parcarea plătită pentru a recupera mașina.
O scurtă oprire în Nufăru pentru câteva poze la ruinele de aici. Primele sunt pe Aleea Arheologilor, cea care coboară la bac. Acestea și celelalte fac parte dintr-un centru de tip urban de sec. X-XIV adăpostit de zidurile unei fortificații ridicate de Imperiul Bizantin în sec. X. (sursa: https://revistapeuce.icemtl.ro/wp-content/uploads/Arhiva-Peuce-Serie-noua/01-Peuce-SN-I-2003/11-Damian-Andone-Vasile-mic.pdf).
Este vorba de cetatea Proslavița ale cărei cele mai bine restaurate ziduri le găsim spre Dunăre, în capătul străzii Cetății.
”Cetatea Proslavița, ale cărei ruine se află pe teritoriul localității Nufăru, județul Tulcea, este un important vestigiu istoric ce atestă prezența unor civilizații străvechi în zona Deltei Dunării.
Iată câteva aspecte importante despre Cetatea Proslavița:
Localizare:
Cetatea este situată pe malul drept al brațului Sfântu Gheorghe, la aproximativ 12 km în aval de orașul Tulcea.
Vestigiile sunt suprapuse de localitatea Nufăru, fosta Prislava.
Istoric:
Cetatea a fost ridicată de Imperiul Bizantin, într-o zonă cu urme materiale din epocile hallstattiană, Latene și romano-bizantină.
A funcționat până la mijlocul secolului al XIII-lea.
Distrusă probabil în timpul invaziei tătare, așezarea se reface mai târziu, în secolele XIII-XIV.
La sfârșitul secolului X, pentru o perioada scurta de timp, capitala Rusiei Kievene a fost aici.
Importanță:
Cetatea Proslavița a avut un rol strategic important în controlul navigației pe Dunăre.
Vestigiile sale oferă informații valoroase despre istoria și cultura regiunii.
Vestigii:
În prezent, se mai pot observa doar ruinele cetății, care atestă existența unei fortificații puternice.
Săpăturile arheologice au scos la iveală diverse obiecte de ceramică, arme și alte artefacte.
Cetatea Proslavița este o destinație de interes pentru pasionații de istorie și pentru cei care doresc să descopere vestigiile trecutului în Delta Dunării.” (Sursa: https://danubedelta.org/cetatea-proslavita/).
Alte ruine din același centru urban găsesc la intersecția străzilor Turnului cu Constantin Dobrogeanu-Gherea.
De aici direct la mașină! Trec prin Victoria și Beștepe, las pe stânga acele ”beș tepe” = șapte coline, treec de Mahmudia și de Murighiol (aflat pe malul lacului omonim) și fac stânga după lac spre Dunăre. După două curbe largi fac dreapta pe drumul care coboară spre pontonul green Village/Star 2000. Aici este parcare cu barieră și voi lăsa mașina contra-cost pentru vreo două zile. Cum spuneam, la 15.30 este rapidă care merge la Sfântu Gheorghe pe brațul cu același nume. Într-o oră și jumătate suntem la pontonul Green Village din Sfântu. Este cu totul altă lume, mult mai liniștită. Teoretic știu și am simțit lumea asta de câteva ori și parcă de fiecare dată este ceva nou. Sunt singurul cu rucsac în spate. Mai sunt ceva personaje feminine cu trollere și pantofi cu toc. Zâmbesc doar la gândul cum vor merge pe străzile de nisip de aici. Tot la Green Dolphin de pe strada 1 stau și ele și vor veni ceva mai încet. Rezervasem o căsuță chiar dacă acum nu e mare aglomerație. Explorez un pic locul pentru a mă obișnui și pe la 18.00 (cam o oră pe aici) pornesc spre plajă.
E amuzant cum pe Google Maps găsești aici Parcul Național Boschetu :D! Cert e că drumul de pământ și nisip este foarte provocator fiindcă sunt unele zone inundate și localnicii au construit podețe de lemn pe care să ocolești apele. Asta când nu e apa prea mare. Bine, la ce căldură începe să fie pe aici vara, nici o baltă nu rezistă prea mult dacă nu are o oarecare adâncime! E atât de fain că nici nu îmi dau seama când ajung la plajă. Mai bine zis ”nu bag de seamă” decât atunci când pe stânga văd o terasă amenajată, încă ne-deschisă și în fața mea e doar puțin nisip și apoi marea cea mare. Plaja Sfântu Gheorghe... Un adevărat iubitor de țară trebuie să ajungă măcar o dată în viață aici. Și nu numai aici, ci și spre sud, pe plajă, până la capul Buival unde este singurul punct accesibil cu piciorul unde Dunărea se varsă în Marea Neagră! Cu ”Valurile Dunării” în minte (aici chiar sunt valuri, doar că în momentul acesta sunt dinspre mare spre Dunăre) stau pe un buștean uscat și fotogenic și asimilez o bere Heineken luată de la barul campingului...
La întoarcere, către apus, îmi împart admirația între lună, valuri, culorile nisipului și ale cerului, atenția la podețe și la reflexiile cerului în bălțile ce mă duc până la Sfântu Gheorghe. Puțină relaxare și somn fiindcă mâine am ceva de mers!
Ziua 2 - 22.05.2024
Mă trezesc relaxat pe la ora 8.00 și până la ora 9.00 sunt gata de drum, cu mulțumiri pentru găzduire. De fapt las cheia la recepție fiindcă încă nu s-a trezit lumea. Mai întâi pe strada I (Nisetrul) și mai apoi pe strada XIV (Cătina Albă) ies printre aranjamente cu flori spre cimitirul satului și pe lângă el, pe partea stângă, pe lângă interesantul far contorsionat din Sfântu. După canalul ce mărginește localitatea la nord văd placa de ieșire din localitate și continui pe drumul de nisip. Începe lungul drum spre nord, spre Sulina! Drumul se unește cu DC5 și cam peste vreo doi kilometri intră pe marginea canalului. La un moment dat mă întâlnisem prin dreptul pădurii Sfântu Gheorghe cu un nene cu un tractoraș și i se pare foarte mult ce vreau să fac eu. Dar nu mă oprește și, din contră, mă încurajează cu detalii despre drumul pe care îl am de mers pe lângă canalul Tătaru! Din când în când voi mai da de mici flori colorate! Sau de nuferi! Sau de cai! Sau de vaci! Sau de foarte mult soare!!! Deci dă-i cu praf de mers, Cezare. Tu te-ai înhămat la asta, nu te-a pus nimeni altcineva! Și să știți că cine zice că e un drum plictisitor înseamnă că fie e cu gândurile lui, fie nu vede frumusețea din jur! Drumul este foarte fain și kilometrii trec unul după altul.
Aproape de malul mării, în ultima poză vedeți clădirea numită Câșla Vădanei. Uite ce ne spune un utilizator, Gheorghe Ionuț, pe Google Maps: ”Este un fost han de pe drumul vechi dintre Sulina și Sf Gheorghe, numit drumul bornelor (făcut de Comisia Europeană a Dunării CED), numit după bornele de fontă pentru marcaj. Drumul nu era pe malul mării, plaja era pe atunci mult mai departe. Acolo era și un pichet de grăniceri, dar au mai rămas decât câteva ruine ale fundației.” După acest loc izolat și oarecum marcant între cele două brațe ale Dunării mă întâlnesc cu singurii turiști care veniseră cu mașina să admire zona. Iarăși le par ciudat cu planul meu ieșit din comun. La canalul dintre lacul Tătaru și lacul lui Matei trec fără probleme pe uscat. La fel la canalul dintre lacul Eugen și Japsa Tibi și la canalul Sondei. De acum sunt pe canalul Busurca și mă apropii cu puține emoții de trecerea peste canalul Împuțita. Plăcile de beton coboară și văd în fața mea vreo 70-80 de metri de apă și apoi dalele mai departe. Mă desculț (formă populară) și intru în apă pe dalele scufundate și printre alge care gâdilă picioarele. Este foarte relaxant și apa abia dacă îmi trece de glezne, deci foarte mică. Se simte curentul de apă ce vine din stânga, dinspre rezervație și curge prin stuf spre mare. Fără nici un fel de risc de alunecare sau de împingere a picioarelor! Trecerea este foarte faină și la ieșire mai trag o privire înapoi înainte de a mă încălța și a merge mai departe pe lângă cantonul hidro și panoul unde sunt date despre amenajarea de față.
Peste vreo câteva sute de metri din față vine o mașină. E poliția de frontieră! Îmi cere documentul de identitate și nu am nici o problemă să îl arăt. Cumva se miră când le spun planul meu și ne salutăm prietenește și mai departe, fiecare pe drumul lui. Este o patrulare absolut normală pe zona de graniță!
Începe să fie din ce în ce mai cald și mă voi opri la umbra unor copaci de pe malul canalului, pentru ceva apă. Aici sunt niște iriși galbeni mici și foarte frumoși. Știu că îmi scad kilometrii și asta nu poate decât să mă bucure. Mai departe sunt niște tufișuri cu flori roz foarte faine. Recunosc că nu știu cum se numesc și le admir ca frumusețe în peisaj. Încă o oră de mers și ajung la cotul canalului Busurca, de aproximativ 90 de grade, la dreapta. Mă tot apropii, preț de vreun kilometru, de mare și fac stânga pe podul de beton care mă duce pe lângă unitatea militară până în strada Europolis care îmi este bine-cunoscută. Schimb câteva vorbe cu un nene pe bicicletă și fac stânga spre Sulina. Am 34 de kilometri de când am ieșit din Sfântu Gheorghe!!!
Trec de cimitirul cosmopolit și fac dreapta pe strada Sfântul Alexandru spre campingul lui Călin. Vorbisem cu el să stau acolo și îmi zisese că e în regulă. El plecase cu un grup pe lacurile de la sud de canalul Sulina. Să îi las cât vreau eu când plec. E un tip foarte fain și mă bucur că ne-am împrietenit cu altă ocazie! Îmi pun cortul, îmi las bagajul și voi pleca fără greutate prin Sulina.
Strada I/Faleza este cea mai animată din toată Sulina și la un moment dat mă bucur că mă întâlnesc cu prietenul și fostul coleg Bobo. Ne potolim setea și foamea în timp ce mai povestim de una alta. Timpul trece fără să ne dăm seama și la un moment dat el trebuie să plece fiindcă are ceva treburi. Așa că termin eu berea neagră și apoi mă întorc, la fel de relaxat, spre Bazinul Mic unde mă așteaptă cortul pentru somn!
Ziua 3 - 23.05.2024
Mă trezesc matinal fiindcă vaporul Navrom pleacă la 6.30! Dar fiindcă lumină, este chiar o plăcere să te trezești la acea oră. Las totul așa cum am găsit la Călin și merg spre docul unde e Navrom-ul. Mă interesasem aseară de ora de plecare! Urc pe vas și îmi urmez mai departe drumul spre Tulcea pentru închiderea circuitului ”jumătății de Deltă”!
După patru ore și jumătate sunt în Tulcea, la faleză și merg spre gară unde aflasem că, în apropiere, este autogara. Aici cred că aștept maxim o oră până la microbuzul de Murighiol. Țin minte că e 14 lei biletul și face vreo jumătate de oră sau maxim 45 de minute. Mă lasă undeva în centru și de aici cu ”pejo”-ul spre debarcaderul și parcarea unde am mașina (circa 4 kilometri, o oră de mers).
Plătesc parcarea și ies cu mașina la drum. Hm, mă uit pe hartă să văd unde merge drumul ăsta. Mai e vreun kilometru de asfalt și apoi merge... până în cel mai estic punct de pământ românesc unde se poate ajunge terestru! Logic că merg într-acolo! Cu fazani și țestoase pe drum și prima pauză la fostul hotel plutitor Silva. Ce răcoare se simte acum la malul canalului Sfântu Gheorghe!
Vegetația mai departe, pe drum, începe să fie mare. Rămâne doar un drum de pământ aproape de canalul Sfântu Gheorghe - Groapa și ajung la punctul unde se varsă canalul Dunavăț în Dunărea Mare. E o casă privată cu poartă mare și sunt mulțumit că am ajuns până aici. Nici că îmi trebuie mai mult! Merg înapoi până în Murighiol fiindcă de acum voi intra în Dobrogea continentală pentru alte obiective.
Pe DJ 222C fac o scurtă oprire la Sărăturile Murighiol sau Lacul Sărături(i). E destul de secat și îngrădit ca arie protejată!
De aici merg direct circa o oră și jumătate prin Sarinasuf, Agighiol, Sarichioi, Babadag, Ceamurlia de Sus, Sarighiol de deal și Cheia până la intrarea în Cheile Dobrogei. Țin minte că mai fusesem acum mulți ani și nu mai știu deloc detalii. Așa că le explorez cu destul de multe pauze.
Merg până în Târgușor și fac stânga pe un drum mai prost spre rezervația naturală Gura Dobrogei. Aici găsisem mai multe obiective. Prima dată trec pe lângă mănăstirea Sf. Efrem cel nou și caut peșterile Liliecilor și La Adam. Parte cu mașina, parte a pied! Bănuiesc că le-am găsit și le explorez puțin. De fapt am găsit doar rocile unde ar trebui să fie și sunt mulțumit și de asta. E o combinație foarte interesantă de un verde liniștitor și stâncile ce răzbat din pădurea nu prea înaltă.
Revin pe valea Vistornei la mănăstirea pe lângă care trecusem pentru un moment de reflectare și rugăciune. Înainte de a-mi deschide o măicuță biserica cu un extrem de mult calm mă joc puțin cu un cățel alb ce abia așteaptă puțină atenție.
Pe Google Maps văzusem că, înapoi pe drum pe unde am venit, peste vale de peștera La Adam, ar fi ceva ce par rotunduri de piatră. Bănuiesc că aici sunt Bănuții Dobrogei și îi explorez pe jos. Sunt foarte faini și chiar găsesc printre ei o fisură adâncă în rocă. E prea multă vegetație ca să o explorez și îmi promit că voi reveni altă dată cu ceva macetă sau alt instrument care să îmi permită explorarea.
Știu că pe partea cealaltă a drumului ar fi vechea cetate Ester ale cărei urme cică nu se mai văd. Cercetând Google Maps văd că mai sunt două zone cu ”bănuți” ceva mai sus, mănăstirea și peștera Ioan Casian, schitul Sf. Ioan Gură de Aur și Ioan Casian, ceva mai departe Cișmeaua lui Mîrza Bey din Mireasa, pădurea Palazu Mic și ferma ”Călin, File din Poveștile Mălinei”. Și or mai fi și alte obiective pentru care merită revenirea. Când va fi să fie... Acum drum întins spre București și închei cu luna plină văzută din București!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu