Călător prin lume: Racoș - Saschiz - VT - narcise Saca

În programul de activități al Clubului Alpin Român, Filiala Cluj, este programată o tură de drumeție pe Via Transilvanica în week-end-ul 10-11 mai 2024. Și are loc, cu doi membri CAR și doi ne-membri CAR. Voi prelua la momentul respectiv descrierea/relatarea de pe blogul clubului.

Ziua 1 - 9.05.2024

Deocamdată, pentru a ajunge la Lunca Ilvei, la nea Avram (pensiunea Rustica), pornesc din București cu o zi mai devreme (este și normal, ca organizator de tură, să ajung puțin mai devreme, la locul întâlnirii; bine, cu tot drumul fiecăruia, cele două colege din Cluj vor fi la pensiune cu vreo jumătate de oră înainte să ajungem ceilalți doi, fără a fi vreo oră precizată anterior!). Eu plec din București și îmi rezerv mai mult timp să explorez zona vulcanului stins de lângă Racoș mai pe îndelete. Știu că altă dată mai fusesem cu cineva și ne axasem în principal pe conul vulcanic, celelalte puncte de interes geologic-peisagistic fiind pe plan secund. Acum, cum zona conului vulcanic este închisă pentru ceva filmări (și așa e și potrivit fiindcă de fiecare dată trebuie și găsesc ceva nou în locuri în care mai fusesem) explorez alte puncte foarte fain și discret amenajate. Adică nu este nimic deranjant în peisaj!

Las mașina în marea parcare amenajată (și liberă; abia când plec eu mai veniseră două-trei mașini) și cobor pe jos spre zona cu coloanele de bazalt. Relieful pare ceva obișnuit la început și curând pe dreapta văd primii pereți cu coloane la bază sau cu straturi contorsionate în diverse direcții. Panoul explicativ marchează locul de unde încep coloanele. Este bine să rămâneți pe aici fiindcă explorarea mai departe a zonei este uneori riscantă dacă nu ai încălțăminte potrivită! Nu și pentru exploratorul din mine care intră prin toate tufișurile de sub pereți pentru unghiuri care mai de care! Coloanele și straturile care le întrerup din când în când sunt rezultatul scurgerii lavei și întăririi ei sub diferite forme sub efectul presiunii și temperaturii. Sunt câteva locuri unde câte o coloană este ”tăiată” și poți vedea de deasupra sau de dedesubt textura foarte fină din interiorul lor. Să nu uităm de turnul izolat și de formele de relief inedite, acoperite pe alocuri cu strat de pământ, iarbă și ceva arbuști. Și de sculpturile semi-naturale expuse din loc în loc pentru variația de peisaj. Dar, repet, nimic nu este deranjant! Nici măcar leagănele de lemn sau parcarea largă. Totul este făcut în stil secuiesc, parcă cu trimiteri mentale la Islanda sau la amenajările scandinave pe care le știu de ani buni!

Doar trecut peste drum și avem o intersecție cu marcaj discret: vulcanul la dreapta și lacul de smarald la stânga. Vulcanul să fie sănătos! La început sunt singur în zona lacului și după mine vor mai veni două familii. Explorăm fiecare în așa fel încât să nu ne încurcăm (inclusiv în poze) unii pe alții! Lacul este format într-o fostă carieră de rocă bazaltică inundată pe cale naturală (izvoare și ploaie). Culoarea este variabilă și e dată de prezența unor alge verzi și a unor particule de rocă foarte mici aflate în suspensie în lac. Și pe partea cealaltă a lacului, nevizitabilă, se pot vedea înșiruite coloane bazaltice ca cele de mai devreme. Plus alte straturi care reflectă forța imensă a naturii, chiar asupra rocii care aparent ar părea indestructibilă! De fapt, dacă vă amintiți de recenta escapadă islandeză, înțelegem și înțelegeți forța vulcanică, cea a apei și cea a vântului. Avem și noi multe astfel de dovezi naturale, mai ales în zona vulcanică și vestul Carpaților orientali, în zona Herculanelor, peste tot pe unde avem izvoare termale, în zona Detunatelor (un vechi plan încă nerealizat, un amestec de lucru al lavei și al gheții!) și peste tot pe unde avem ghețari subterani, unii din ei pe cale de dispariție sau cel puțin diminuare majoră față de acum 25-30 de ani...

Cu bucuria locurilor văzute pe îndelete (deși, dacă știi locurile, ai zice că o oră a fost cam pe fugă pentru toate astea!) mă întorc la mașină, îndrum alți doi turiști spre zona cu coloane (fuseseră la lac!) și pornesc mai departe. Trebuie cumva să intru în spiritul Via Transilvanica (ceva mai destins și turistic, nu neapărat ”pas întins” cum am experiența de anul trecut) și mă opresc la Saschiz pentru vizita pe larg a bisericii fortificate. Cetatea aflată ceva mai sus, pe deal, îmi rămâne pentru altă dată. Nu am acum plan de vizitare! Las doar pozele cu invitația pentru voi de a opri acolo de fiecare dată când aveți drum pe aici.

Domnu' doar era la relaxare :)... Și cum să nu fac o vizită Ancăi care locuiește foarte aproape de biserica fortificată. E vorba de Anca Călugăr sau ”Anca de la Saschiz” de care am prins drag fiindcă e un om cu atâta căldură și bunătate în ea. Am povestit ceva amintindu-ne, printre altele și de momentul în care am ajuns la ea, pe Via, și de ajutorul de neprețuit pe care mi l-a dat atunci. Ce vreau să precizez aici: Anca așa este, cu un suflet de milioane, cu absolut oricine. Și poate mai mult și cu sufletele cu lăbuțe de care are grijă și pentru care luptă de câte ori alții nu fac absolut nimic. O minune de om!

Ne luăm ”la revedere” cu drag spre o următoare re-vedere (când va fi să fie fiindcă am de revenit aici pentru zona de Via schimbată!) și de aici merg întins până la Bistrița Bârgăului la Ioana și apoi cu ea trecem dealul pentru a ajunge, pe serpentine, în valea Ilvei și apoi în Lunca Ilvei unde ne așteaptă colegele Ana și Alexandra (pentru drumeția pe Via Transilvanica). Ne cazăm, mai povestim una alta și ne retragem la somn cu gând la zilele următoare.

Ziua 2 - 10.05.2024

Pe scurt: propusesem în cadrul CAR, Filiala Cluj, o tură de două zile pe Via Transilvanica, cu pornire din Lunca Ilvei prin Poiana lui Gălan, cazare la Tășuleasa și întoarcere a doua zi pe Poiana Cătunenilor. Pe a doua parte fusesem anul trecut (când am parcurs toată Via!) și îmi rămăsese restantă varianta pe Gălan. S-au înscris mai mulți și a rămas până la urmă din club doar Ana Dobarta. A venit cu prietena ei Alexandra și eu am cooptat-o pe Ioana. Deci echipă potrivită ca număr de participanți. Vorbisem la nea Avram pentru două camere pentru seara ”9 spre 10” și apoi peste două zile. Dar, anticipez, vom ajunge mai devreme și avem timp să mergem mai departe spre Cluj sau... veți vedea! Prietenii de la Tășu ne așteaptă cu brațele deschise! Preiau descrierile de pe blog-ul clubului pentru aceste două zile:

”Cum era în program, joi seara ne întâlnim în Lunca Ilvei la pensiunea Rustica (La Avram) patru colegi de tură, Ana Dobarta si Cezar Partheniu (CAR), Alexandra și Ioana (non-CAR). Povestim un pic despre traseu și câte ceva cu gazda care ne servește cu câte un păhărel și la solicitarea mea și un mic platou și ne retragem în camere pentru odihnă. Vineri dimineață la 8.00 suntem la micul dejun și la 9.00 pornim la drum. Conform programului urmăm varianta B a Viei Transilvanica, adică urcarea pe dealul Frâu și apoi coborârea prin poiana lui Gălan spre Pârâul lui Gălan. Pe prima parte de asfalt ne intersectăm cu o bunică ce își ducea nepoatele îmbrăcate în costum tradițional la biserică. Bucurie pentru toți! Ieșim din asfalt pe drumul de pământ și urcăm pe ceea ce era descris ca fiind un urcuș greu. Tot povestind una-alta abia ne dăm seama când ajungem la zona golașă a dealului Frâu. Bucurie mare pentru vizibilitate, pauză și mai departe. Tot trec bornele-sculpturi și ajungem în punctul cel mai de sus unde ne atrage stâna. Baciul ne servește cu urdă și jintiță și povestim de-ale locurilor (și de-ale ciobăniei fiindcă își aduce aminte cu vecinul său venit în vizită de ciobani de prin toată țara). Le mulțumim și ne continuăm drumul până la Stâna lui Gălan unde suntem întâmpinați cu câte un păhărel și un cârnat proaspăt. Completăm cu mâncare din desagă și, cu alte mulțumiri, pornim mai departe la vale pe Iliuța Gălanului până la intersecția cu valea Iliuței. De aici urcare pe drumul pregătit pentru asfaltare până la Drumul romanilor. Ieșim printre primele case din Piatra Fântânele și, fiindcă este devreme (16.00) ne găsim un loc de popas la marginea drumului sub ceea ce aveam să aflăm mai târziu că este casa primarului, ”un om amărât” :). Vreo oră de odihnă în soare și urcăm la intersecția cu varianta A, de întoarcere pentru ziua următoare. Intrăm în vorbă cu o bătrânică la crucea de la intersecția cu asfaltul principal și ne conduce aproape până la magazin. Ne luăm câte ceva și la întoarcere după dorințe și ne va servi la întoarcere cu niște plăcinte tare gustoase. Alte povești de-ale zonei (Ioana fiind de loc de pe aici) și, cu bucurie, mergem la Tășuleasa Social unde suntem întâmpinați ca acasă. Bucuria revederii și a poveștilor cu Iulian, Kitty și Ștefan se lungește și după masa de seară, spre orele de somn.”

Descrierea este destul de ”seacă” și oficială. Ceea ce am spus anul trecut rămâne valabil și acum: Via Transilvanica este ”Drumul care unește”. Este ideea fraților Tibi și Alin Ușeriu și unește Oameni! Fiindcă, dincolo de frumusețile locului și de efortul imens de întreținere a Drumului (ulterior am participat câteva zile la construcția unui nou tronson Terra Borza Teutonica!), Via este legătura invizibilă între Oameni. Și scriu cu majusculă fiindcă vreau să detaliez un pic pentru ziua asta:

1. Doamna Avram de la pensiunea Rustica. Soțul ei, un om un pic mai dur și rece (doar așa poți rezista!) își compensează atitudinea în cea a soției. Dânsa e ca o mamă, ne primește inclusiv în bucătărie și simți în ea bucuria de a avea musafiri. Povestim atât cât trebuie, stă un pic cu noi la masă și ne mai oferă și câte ceva de-ale casei, se retrage exact atunci cât și cum e nevoie, mai face câteodată cu ochiul șăgalnic și cu aluzie la noi (foarte simpatică!), dimineața ne așteaptă cu ceai sau cafea aburinde, își va liniști soțul un pic ofticat că i-am ținut camerele ocupate și nu am mai stat la întoarcere (lasă că oricum nu aveam timp să mă ocup de camere, le aranjez eu!). Mi-a rămas frumos în suflet!

2. Ciobanii de sus, din dealul Frâu. Sunt atât de deschiși cât pot fi ei în singurătate. Deschiși la vorbă mai ales că Ioana știe locurile și eu mai povestesc din ce știu de pe Via. Cunosc și alte stâne de prin Bucegi sau Ciucaș pe unde mai fuseseră cu alte ocazii. Inițial voiam să beau din lichidul din ceaun crezând că e zer și apoi îmi spun că acolo spală toate vasele și cârpele. Dar chiar îmi place oamenii, nu mă pot supăra pe ei. Apoi ne dau zer, urdă și țuică. Și povești de nu îți vine să mai pleci de la ei!

3. Doamna Gălan și băieții cu care muncește pe acolo să pregătească locul pentru vară. Se opresc din muncă să stea cu noi la povești și alte pahare de ”energizant”. Ne spun că acum au de cosit și aranjat iarba și le place când fetele vor și merg desculțe prin iarba mare. Totuși avertizează că se pot ascunde vipere prin acea iarbă, chiar dacă încă este udă. Iarăși o pauză ce ai vrea să dureze mult mai mult... Dar ”călătorului îi șade bine cu drumul”.

4. Bunicuța atât de faină care ne spune ”musai să treceți pe la mine”. Trecem imediat ce ieșim de la magazin. După înghețatele mult dorite! Ea de fapt ne vede ca pe niște nepoți și aducem toți la poartă o tavă cu plăcinte pe care abia le făcuse. Erau calde! E atât de bucuroasă că Ioana, fiind cu rădăcinile pe aici, știe și povestesc de unii sau de alții. Chiar dacă Ioana a plecat de mult timp spre Bistrița, își aduce aminte de nume și de oameni.

5. Iulian, Kitty și Ștefan, dragii voluntari de la Tășu. Ne primesc ca pe frații ce s-au întors acasă. Povestim de toate ca și cum timpul doar ar fi luat o pauză de când ne-am văzut. Și în același timp toate au mers mai departe și s-au întâmplat foarte multe. Cazarea ne este în casa de oaspeți și poveștile se lungesc atât cât ne mai lasă Moș Ene. Simțim bucuria gazdelor pentru revenirile pe Via și la Tășu! Dimineață vom lua micul dejun cu toții înainte de a ne porni la drum.

Ziua 3 - 11.05.2024

Cu strângerile de mână și ”unirea invizibilă” cu momentul următor când ne-om revedea, pe la 9.30 pornim la drum pe varianta A prin Ciosa și Poiana Cătunenilor. Hm, acum că revăd pozele și scriu, mi se face doar de locuri și de stat o noapte sau mai multe între sau într-una din acele faine case ale Cătunenilor. Cum am făcut și mai devreme, preiau descrierea oficială de pe blog-ul clubului:

”A doua zi, după micul dejun și poveștile faine cu aceiași prieteni din familia Via Transilvanica, pornim la drum, de data asta cu o întârziere de o jumătate de oră (9.30 în loc de 9.00). Pe asfalt facem stânga la troiță și ieșim pe drum forestier la prima bornă (unde pornește drumul de mașină spre Lunca Ilvei în dreapta). Urcăm printre case și suntem însoțiți de Albinuța (botezată de noi), o cățelușă cu blana albă, extrem de blândă. Credem multă vreme că a fost bătută de a plecat cu noi, dar ea de fapt ne-a însoțit preț de vreo 15 kilometri (s-a întors cu alt grup spre Tășuleasa)! Urmăm drumul auto care ne conduce fain pe culmile dealurilor spre cătunul Ciosa (cinci kilometri). Mai departe urmăm marcajele T și bornele printr-o zonă de pădure și apoi tot pe culmi până la foișorul unde facem o pauză de masă mai lungă (la borna ”sportivă”). Continuăm pe la izvorul rece, unde încep cei câțiva picuri anunțați. Nimic de speriat! Trecem dealul și coborâm deasupra Cătunenilor (și a poienii cu același nume). Urmăm drumul printre casele cele mai de sus și schimbăm direcția cu cinci kilometri înainte de final. Se simte un pic oboseala până la crucea de fier și vom face pauză un kilometru mai încolo la borna cu lacăte. De aici avem trei kilometri de coborât până la asfalt. Fix după șapte ore de la pornire (16.30) suntem la asfalt (mers lejer, exact ca și ieri). Facem dreapta pentru un kilometru și ceva și adunăm la pensiunea La Avram 22 de kilometri azi. Plus 21 de kilometri ieri, cam distanța unui maraton în două zile! Plătim și mulțumim gazdelor (cu scuze că nu mai stăm și în seara asta așa cum gândisem cu o zi înainte), ne mulțumim și noi pentru tura faină și pornim la drum, Ana și Alexandra spre Cluj și eu cu Ioana spre o altă tură stabilită în cursul zilei de azi, la narcisele de sub vârful Saca (munții Rodnei).”

Sunt atâtea povești de pe drum care vor rămâne doar între noi și amintirea Albinuței, draga cățelușă care șchiopăta și pe care de câteva ori am încercat să o oprim și să o facem să se întoarcă. Dar cum să se întoarcă singură? Avea nevoie de un grup pe care l-a(m) găsit după 15 kilometri, înainte de borna de la schimbarea direcției spre Crucea de Fier. Așa ne-am bucurat că a plecat înapoi cu ei și abia atunci i-am înțeles planul tăcut! Și îmi amintesc și de faina pauză de la borna cu lacăte unde am mâncat din desagă și ne-am odihnit puțin știind că urmează o coborâre serioasă. Și de ieșirea la asfalt, la borna cu troiță (nu cea cu troiță simplă, de mai sus!) de unde mergem pe asfalt vreun kilometru și ceva până la mașini. Fetele lăsaseră mașina pe terenul gazdelor și noi în spatele pensiunii. Cum spuneam, doamna Avram a fost foarte împăciuitoare și înțelegătoare cu noi. De fapt noi și spusesem că dacă ajungem târziu și suntem obosiți mai stăm o noapte și dacă suntem destul de odihniți vom pleca spre destinațiile următoare :)!

E vremea faină și, cum nu ajunsesem la narcisele de sub vârful Saca, Ioana îmi propusese pe drum să mergem diseară la stâna de deasupra coamei muntelui (La saivan). Vorbește cu Feri, colegul ei de la ”Echipa de munte” să ne vedem toți în zonă. Noi trecem pe la Bistrița Bârgăului și apoi mai departe. Din Mijlocenii Bârgăului urcăm spre pasul Strâmba (cu gând ca la întoarcere să oprim puțin la mănăstirea omonimă), apoi Ilva Mică, Sângeorz Băi, amintiri despre tura la cascadele Cormaiei (nah, pentru Ioana pe aici e pe acasă, pentru mine e ceva mai departe!), Maieru, Anieș și Rodna (din Anieș se urcă până la cabana ”Între Anieșe” și apoi pe muchia sudică ce ajunge în Negoiasa Mare (2049m) (Capul Muntelui, Mihăiasa (1805m)), în creastă, între șaua La Cărți și Laptele /Anieșul Mare - ulterior ocolit pe creastă într-o altă tură, pe la nord de vârf). În Rodna rămân de vizitat biserica și fosta cetate și facem stânga spre Valea Vinului, parte din drum pe asfalt, parte pe macadam. Sunt două variante de a urca la poiana cu narcise: fie marcat pe Valea Secii (pe unde a urcat Feri și a lăsat mașina la final de drum și începutul potecii/drumului forestier), fie după Valea Vinului la stânga vreun kilometru până la parcarea oficială. Nu e semnal în zonă și din cauza asta Ioana s-a agitat că nu putea da de Feri! Aici sunt multe mașini și chiar și ceva ambulanță și jandarmi. Și ne întâlnim și cu Călin și Olga Musteață (faini prieteni și colegi din CAR care tocmai coborâseră de la narcise). Lungi și scurte (în același timp) sunt drumurile și întâlnirile neașteptate :D!

Ne pornim la drum, la deal. Ioana e stresată că nu reușește să dea de Feri și tot caută locuri cu semnal. Motiv pentru care eu la un moment dat mă supăr și mă retrag în mine. Și răbufnesc ceva mai sus, mai mult sau mai puțin justificat (la prima stână)! Eu am încredere în Feri (deși îl știu, cred, doar dintr-o singură tură, în Țibleș) că e om de munte și chiar dacă nu are semnal, știe drumul și va ajunge unde trebuie. Ioana tot e înainte și caută semnal să dea de Feri. Degeaba avem noi semnal dacă pe varianta de pe Valea Secii nu este! Cumva mi se pare (poate e și un pic orgoliu aici, dar recunosc că am un pic emoții fiind în teren necunoscut!) că Ioanei i-ar păsa mai mult de Feri decât de mine. E adevărat ceea ce spune că cu el și Echipa de munte face mai multe ture, dar acum suntem noi doi pe traseul ăsta! Nu Ioana cu Feri! E adevărat că este voluntar în Salvamont și își face griji pentru toți. Îmi dau seama de asta și atunci o las să se ducă. Mă rog, abia la gol, la prima stână, reușește să dea de Feri care deja era sus, la stâna La saivan/a lui nea Leon unde vom sta peste noapte. Între timp ne vom întâlni cu UTV-ul salvamontiștilor care coboară victima (în sac negru!) ce căzuse zeci de metri (fatali) undeva în zona Corongișului. Nu e prea plăcut momentul. Nu vorbim prea mult fiindcă știm cât de grele sunt aceste momente. Bine, din păcate obișnuite pentru salvamontiști, dar tot grele!!! Tot solo, ceva mai devreme, mă întâlnesc și cu Claudia din Vatra Dornei care tot așa, cobora cu o prietenă, de la narcise!

Nu e de stat în prima stână și urcăm spre coama muntelui Saca pe înserat. Sus ne vom întâlni cu Feri, spre bucuria Ioanei. Ne aștepta la o masă de lemn unde era semnal. Și cu frontala aprinsă ca să vedem unde este! Ne bucurăm de revedere și coborâm la stână printre smocuri mari de iarbă. Poveștile și atmosfera sunt faine chiar dacă eu sunt îmbufnat și tăcut. În alineatul de mai sus ați citit motivul. Sunt un pic trist, dar înțeleg prioritățile fiecăruia! Mă retrag la somn mai devreme și îi mai las la povești.

Ziua 4 - 12.05.2024

Dimineața este destul de faină chiar dacă e pătură de nori și un pic de vânt. Doar ”un pic” fiindcă altfel nu am putea admira și mai ales poza frumoasele albe din poiana de peste coamă! Feri face câte o cafeluță la foc și după ce le savurăm și strângem bagajele (adică pe la 10.40-10.45), suntem gata de plecare. Câteva poze spre lunga coamă de după valea Anieșului cu vârfurile (în urcare) Muntele Cucului, Nedeia Țăranului (1857m), frumoasa piramidă a Rablei (1902m), Laptelui (1931m), Mireș/Mirașa (1748m), Jneapănul (1789m), Nedeia Straja (1851m) și Repede (ultimul ridicat la peste 2000 de metri, mai exact 2074m). Muchia are un vechi marcaj PR (https://muntii-nostri.ro/ro/routeinfo/cormaia-vf-rabla-la-carti) și îmi rămâne în plan pentru viitor!

Urcăm în coamă, cu o scurtă privire spre vf. Saca (1705m) și apoi fiecare are liber la explorat narcisele și la pozat ce îi place. Feri ne așteaptă direct la izvor, Ioana pozează flori și apoi coboară la Feri și eu cobor mai încet fiindcă vreau să pozez mai mult și să inspir mirosul frumoaselor flori. Și deh, e prima dată pentru mine în acest loc!

Este cam 11.45 și pornim la vale pe drumul pe care urcase Feri singur (marcaj TA). Sunt multe serpentine și multe grupuri care urcă pentru narcise. Sper să fie doar pentru pozat, nu și pentru luat pentru acasă. De altfel în perioada asta zilnic sunt în zona poienii cu narcise jandarmi care să supraveghează zona. Mi se pare tristă lipsa asta de bun simț și respect pentru natură, dar în același timp sunt realist și accept că sunt puțini, procentual, din cei care vin aici și știu ce înseamnă natura și Muntele și implicit respectul pentru acestea! Puțin pe potecă și apoi pe drumul forestier tooooot la vale. Fiecare merge în ritmul lui, totuși cu grija de a nu ne îndepărta prea mult unii de alții! La coborârea în valea Secii găsim mașina, ne schimbăm cu haine curate și coborâm tot la vale până la Izvorul Băilor, la drumul de mașină. Facem stânga și după Valea Vinului (denumirea vine de la un curs de apă care se varsă dinspre est în Izvorul Băilor) facem stânga iarăși pe valea Izvorului Roșu care ne duce la parcarea unde era Dusterul. Cu mulțumiri pentru colaborare și ghidare pornim la vale în echipele inițiale până în Rodna. Aici Feri și Ioana vor mai povesti un pic cât am eu de făcut vizitele dorite :D! Vin și ei, cel puțin la biserica de lemn Sf. Gheorghe din Rodna. Se află în spatele bisericii ortodoxe Rodna II cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” (construită în 1936-1965).

”Biserica „Sfântul Gheorghe” din Rodna este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Rodna, comuna Rodna. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 34342.02.

Ansamblul este format din trei monumente:

1. Biserica greco-catolică „Sf. Mare Martir Gheorghe”, înglobând o parte din corul bisericii medievale (sec. XIII) (cod LMI BN-II-m-A-01688.01)

2. Turn clopotniță (cod LMI BN-II-m-A-01688.02)

3. Ruinele bisericii medievale (cod LMI BN-II-m-A-01688.03).

Biserica medievală a suferit grave distrugeri în timpul marii invazii tătare din anul 1241. Edificiul a fost ulterior refăcut și a servit drept cetate de graniță între Transilvania și comitatul Maramureș. Între 1766 și 1812 populația săsească a dispărut, iar biserica a căzut în paragină. După 1812 corul bisericii a fost amenajat și folosit ca biserică de comunitatea română unită cu Roma.

4. Este construita intre ani 1300-1400

Biserica este ridicată pe locul fostei bisericuțe si capele evanghelice disponibilizate după plecarea grupului de sași. Lucrările au fost finalizate in anul 1825 când noul edificiu greco-catolic este sfințit cu hramul Sfântul Gheorghe, preot paroh fiind Gherasim Porcius. Este o construcție de tip sală cu altar poligonal și ziduri prevăzute cu contraforturi din piatră, având dimensiunile: lungime 20 metri, lățime 14 metri și înălțime de 9 metri. În anul 1859 a avut loc consolidarea zidurilor și o mărire a incintei…. Conform Ordinul ministrului culturii nr. 2.828/2015 apare inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Bistrița-Năsăud la categoria A, Monumente de interes național, monumente de arhitectură Biserica greco-catolică Sfântul Mare Mucenic Gheorghe având numărul 687-BN-II-m-A-01688.01(www.patrimoniu.gov.ro)” (Sursa: comunarodna.ro)

Mai departe mergem spre mașini și eu vreau să mai intru puțin în biserica romano-catolică. Ioana îmi spune după aceea că știe pe un preot sau pe parohul de aici. Interesant, în interior, este că, dincolo de arhitectură prind un moment prenupțial. Cei doi viitori miri și preotul sunt aici și acesta le face pregătirea pentru evenimentul oficial care va avea loc peste o săptămână. Și ceva cuvinte legate de viitoarea căsătorie și viață împreună și câteva cuvinte despre organizarea logistică a evenimentului. Frumos și inedit moment :)!

Revenit la colegii de tură, mulțumim lui Feri pentru companie și pentru ajutorul cu drumul până la mașina lăsată în parcare și pornim la drum fix pe unde am venit. Așa că următoarea oprire va fi la mănăstirea Strâmba dinainte de Mijlocenii Bârgăului. Doar eu intru în biserică, Ioana mă așteaptă la mașină.

”Mănăstirea Stramba, cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon" este situată la 4 km de localitatea Josenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Noul așezământ monahal a luat ființă în anul 1999, cu binecuvântarea IPS Bartolomeu Anania, la dorința și cererea credincioșilor de a întemeia o vatră de trăire duhovnicească, un locaș de mângâiere și întărire în credință pe aceste meleaguri. Inițiativa a aparținut actualei starețe, monahia Epiharia Brumă (pe atunci rasofora cu numele Ierusalima), susținută de un grup de măicuțe, care a făcut și demersurile necesare pentru obținerea aprobărilor. Ctitoră a sfintei mănăstiri a fost o bună creștină a locului, Lucreția Zbarei.” (Sursa: www.crestinortodox.ro)

”Mănăstirea „Sfântul Spiridon” Strâmba este situată în partea de est a județului Bistrița-Năsăud, pe versantul munților Bârgăului. Așezământul monahal a luat ființă în anul 1999, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, la dorința și cererea credincioșilor din zonă.

O credincioasă și-a donat propria casă și două hectare de pământ aflat în împrejurimi, încadrându-se în obștea maicilor cărora le-a fost încredințată grija noii ctitorii. La scurt timp după ce și-a îndeplinit marea dorința s-a stins din viață.

Primul hram al Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” a fost sărbătorit în anul 1999 când au demarat și lucrările de construcție ale așezământului monahal. Mănăstirea de maici mai are și cel de-al doilea hram, noua biserică de zid poartă hramul „Tuturor Sfinților”.

Biserica nouă, construită în stilul arhitecturii moldovenești, este pictată în tehnica frescă și este pregătită pentru sfințire. În prezent obștea mănăstirii este formată din opt viețuitoare, împreună maica stareță, monahia Epiharia Brumă și părintele duhovnic, protosinghelul Paisie Pașcu.” (Sursa: https://www.protopopiatulbistrita.ro/manastirea-sfantul-spiridon-stramba/)

Și de aici cam gata cu explorarea montană! Mergem de o las pe Ioana acasă și pornesc mai departe spre București. Cum e destul de târziu, aleg să rămân peste noapte la campingul Zori din Cloașterf unde este gazda Florentina, sora Ancăi din Saschiz. Aceeași energie caldă o simt și aici, la fel ca atunci când am mers pe Via!

Ziua 5 - 13.05.2024

Dimineață mulțumesc tare pentru găzduire, las un pic cortul la uscat în timp ce mănânc ceva și îmi savurez ceaiul la căldură și pornesc la drum. Evident, nu direct spre casă! Ies cei doi kilometri până în E60 și de aici la dreapta. Mă atrage denumirea de pe Google Maps ”cheile Dopca”. Așa e că nu ați auzit de ele cum nu am auzit nici eu? Dar de Bogata, măcar ca pădure, ați auzit desigur! Trec de Criț și Fișer (am văzut anterior bisericile fortificate din ambele!) și ajung în Rupea. Evident, am văzut cetatea! Dar de pădurea Lențea cu monumentul eroilor aflat la nord de Rupea știați? Uite un obiectiv pentru viitor, aflat acum de pe hartă! Și Băile Homorod au două obiective interesante pe care cam trebuie să le cauți, fie cu mașina, fie un pic pe jos! După Hoghiz fac stânga spre Olt, spre cotul Turzunului. Sunt reparații și mașini care lucrează și merg încet până la serpentinele care coboară la Bogata Olteană (interesant de explorat cândva zona aceasta din valea Oltului, formată de marele râu după defileul Racoș înainte de a coborî spre Țara Făgărașului). În serpentinele strânse găsesc frumoasa mănăstire Bogata cu hram Sf. Parascheva, cu aspect de templu la intrare. Opresc pentru vizită exterioară și ceva date istorice scrise pe o frumoasă pisanie de piatră. De remarcat sculpturile de pe toate fețele bisericii, multe de inspirație religioasă.

Revin cu bucurie și liniște la mașină, cobor serpentinele până în sat, urmez drumul principal și înainte de a ajunge în Dopca fac dreapta pe drumul de piatră ce mă duce pe Valea Mare pe lângă lacul de acumulare Dopca. Voi face pauză la întoarcere! Intru pe drumul de pe Valea Mare și parchez mașina un pic deasupra intersecției acesteia cu valea Dopca. Explorez un pic pe aici înainte de a reveni la drumul care mă urcă pe valea Dopca. Puțin cu mașina și mai mult pe jos prin fainele și verzile chei dorite. După un dus-întors foarte liniștit cobor cu mașina la lacul de acumulare, acum scăzut, pentru alte poze.

Acumularea Dopca asigură rezerva de apă pentru orașul Rupea și pentru împrejurimi. În mod obișnuit are 13.1 ha, 680 m lungime, 160 lățime și circa 1 milion de metri cubi de apă. Acum este mult coborât nivelul și îmi permite ceva explorare pe sol, atât cât nu mă scufund în noroi.